Dreptul Uniunii Europene. Evoluţie. Izvoare.

Instituţii
CAPITOLUL I.
Comunităţile Europene - temei al procesului de
realizare a Uniunii Europene

1. Precizări prealabile. Precursorii integrării europene

→ ,,Ideea europeană,, prin folosirea sintagmei ,,Statele Unite ale

Europei,, este destul de veche (1849)1. De-a lungul anilor ea a fost prel
şi folosită în diverse împrejurări. Astfel, la 19 septembrie 1946, Winsto
Churchil în discursul său de la Universitatea din Zűrich, afirma necesi
constituirii Statelor Unite ale Europei, iar ca primă etapă a acesteia,
realizarea unui parteneriat Franţa-Germania.
→ La 5 mai 1949 a fost creat Consiliul Europei2 - ca o concretizare
ideii europene ,, având ca membri fondatori 10 state: Belgia, Danemar
Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia
Suedia - al cărui rol principal s-a circumscris domeniului social şi cultu
nu militar şi economic.3
→ La 7 iunie 1947, în plan economic, George Marschal 4 anunţă
oficial lansarea unui vast program de sprijin economic – peste 10 milia
dolari – numit Planul Marschal5. În acel moment statele europene se afl
1
Ideea Unităţii europene a fost exprimată în sec.al XVIII-lea de către J. J. Rousseau, I.
Kant; în sec.al XIX- lea de către Saint-Simon, Proudon sau Victor Hugo (1849) ; La
09.1929. Aristide Briand în cadrul Societăţii Naţiunilor a propus Adunării Genera
Societăţii Naţiunilor să creeze între statele Europene o legătură federală care să
atingere, însă, suveranităţii acestor state. A se vedea, Roxana Munteanu, Drep
European, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1996, p.17-19; Henri Brugmans, L’ide′
Européenne, 1920-1970, Bruges, 1970, citat de Pierre Mathijsen, Compediu de drept
European, Ed. a VII-a Ed. Club Europa, Bucureşti, 2002,p.12.
2
Congresul de la Haga din 7-10 mai 1948 a condos la creearea Consiliului Europei.
3
A se vedea, O Manolache, Tratat de drept comunitar, Ed.a V-a, Ed. C.H.Beck,
Bucureşti, 2006, p.3.
4
La 5 ianuarie 1947 George Marschal, secretar de stat al Statelor unite ale Americii a
anunţat într-un discurs, ţinut la Harvard, că S.U.A. va face,, tot ceea ce poate pent
sprijini revenirea la o economie sănătoasă în lume ,,printr-un ajutor economic în f
Europei occidentale,, .
5
Oferta a fost acceptată de cele 16 ţări europene, la 15 iulie 1947; A se vedea, Pierre
Mathijsen, op. cit. p.13.; Acestea au fost: Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Grecia,
Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Marea Britanie
Suedia, Elveţia şi Turcia; au aderat ulterior, Germania (3. 10.1949), Spania (20.07
Statele Unite şi Canada au avut calitatea de asociaţi; A se vedea, R. Munteanu, op

1
reale dificultăţi economice şi sociale ca urmare acelui de-al doilea
mondial încheiat recent .
Cu toate că, planul Marschal nu a avut consecinţele pe care ameri
le-au sperat odată cu lansarea programului, a oferit totuşi, prilejul înfi
la 16 aprilie 1948 a Organizaţiei de Cooperare Economică European
(O.C.E.E.). Deşi, a fost înfiinţată ca organizaţie permanentă de coordonare a
politicilor economice naţionale6 şi însărcinată cu repartizarea ajutoru
american nu a putut realiza în fapt un început al înlăturării barierelor
economice şi comerciale între ţările membre7 .
→ La 4 aprilie 1949, în plan politico-militar, se înfiinţea
Organizaţia Atlanticului de de Nord - N.A.T.O 8 având ca membri
fondatori 12 state, inclusiv S.U.A.9
→ Maniera de abordare a problematicii construcţiei europene, de
angajare a acesteia pe cale comunitară - ca primă etapă parteneriatul
Germania - a fost reînnoită de către Ministrul Afacerilor de externe (di
Franţa) Robert Schuman în proiectul cuprins în declaraţia de la 9.05.1
Paris10: ,,Europa nu se face dintr-o dată, nici printr-o construcţie de
ansamblu, ea se va face prin realizări concrete, creând mai întâi o
solidaritate de fapt,,. Funcţionarea construcţiei europene înlătură în a
timp, integrarea globală, în profitul unei integrări sectoriale, şi integra
politică în profitul integrării economice.
→ Jean Monnet11 şi Robert Schuman au formulat un principiu
fundamental potrivit căruia ,, prin punerea în comun a producţiilor de
instituirea unei Înalte Autorităţi noi, ale cărei decizii vor lega Franţa,
Germania şi ţările care vor adera, se vor pune primele baze concrete a
federaţii europene indispensabilă păcii,, . Prin această propunere Dec
de la 9 mai 1950 sugerează ca începutul edificiului european să fie ace
22, subsol nr. 3.
6
A se vedea, Grigore Geamănu, Drept internaţional public, vol. II, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1982, p. 295.
7
A se vedea, O. Manolache, op. cit. p. 3
8
S-a format un nou sistem de alianţe militare, reprezentate prin : Tratatul de la Bruxelles
din 17 martie 1948 între Marea Britanie, Franţa, ţările Benelux (Belgia, Olanda şi
Luxeburg), asociind pe cele cinci state (Uniunea Occidentală), cu Statele Unite şi
invitând şi alte state din Europa să adere.
9
Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda,
Norvegia, Portugalia şi S.U.A. Au aderat ulterior Turcia, Grecia (25. 02.195
F.Germania (6.05.1955).
10
Proiectul îi poartă numele; A se vedea pentru detalii, Guy Isaac, Marc Blanquet, Droit
communautaire général, 8 édition, Ed. Dalloz, Paris, 2001, p.1.
11
Propunerile lui Robert Schuman au fost inspirate şi pregătite de Jean Monnet, Comisar
General pentru Planul de modernizare şi de echipament al Franţei.

2
sectorului de cărbune şi oţel datorită ponderii economice a acestor ind
dar şi constituirii unor garanţii că ,,orice război între Franţa şi German
devină (…) din punct de vedere material imposibil,, .

2. Instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelulu

C.E.C.O.
→ Propunerea a fost acceptată iniţial de 5 state – Germania, Italia,
Belgia, Olanda şi Luxemburg 12. Marea Britanie, la 27 mai 1950 s-a declarat
neinteresată prin refuzul de a participa la negocieri, pe motiv că nu pu
în considerare o limitare, chiar parţială, sub aspectul suveranităţii.
Următoarele evenimente, au marcat instituirea Tratatului C.E.C.O., as
- pe data de 10 iunie 1950 declaraţia lui Schuman a fost ur
de negocieri deschise la Paris;
- la 20 iunie 1950 a avut loc tot la Paris o Conferinţă care a
ca scop elaborarea Tratatului instituind C.E.C.O.;
- la 18 aprilie 1951 a fost semnat la Paris Tratatul C.E.C.O.
- la 25 iulie 1952 Tratatul C.E.C.O. 13 a intrat în vigoare, după
ratificarea acestuia de cele 6 state: Franţa, Italia,
R.F.Germania, Belgia, Olanda şi Luxemburg.
Tratatul a fost încheiat pentru o perioadă de 50 ani. La 10 februar
1953 se deschide Piaţa comună, pentru cărbune, iar la 10 mai 1953, pe
produse siderurgice.
Tratatul de la Paris transferă de la statele membre un anumit num
competenţe - cu puteri de decizie – către instituţiile comunitare, create
acesta. Ca şi Tratatele europene ulterioare (C.E.E. şi C.E.E.A.), Tratatu
C.E.C.O. reprezintă mai mult decât un acord internaţional clasic, deoa
creat instituţii independente de autorităţile publice naţionale şi le-a în
cu drepturi suverane în domeniile legislativ, administrativ şi judiciar,
drepturi care le-au fost transferate –după cum am arătat – de la statele
membre14. Cele 4 instituţii create de Tratatul C.E.C.O. sunt următoare
- Înalta Autoritate - organ cu pronunţat caracter supranaţional.
responsabilitatea de a administra piaţa comună a cărbunelui şi oţelul
care să domnească libera circulaţie şi libera concurenţă – obiectiv al
12
Belgia, Olanda şi Luxemburg, s-au constituit din 29.10.1947 într-o uniune vamală
numită Benelux.
13
Primul Preşedinte al Înaltei Autorităţi a fost Jean Monnet, el şi-a ţinut prima reuniune la
Luxemburg la 10.08.1952. A se vedea, R. Munteanu, op. cit. p. 28; Cu privire la Tr
ce instituie C.E.C.O., pe parcursul lucrării, vom folosi prescurtarea T.C.E.C.O.
14
A se vedea, Pierre Mathijsen, op. cit. p. 43.
15
A se vedea, Gui Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 2.

3
Tratatului – scop în care are puteri decizionale – obligatorii - pe care le
exercită nu numai asupra statelor membre ci şi direct asupra întreprind
de sector.
- Adunarea parlamentară - îi este încredinţată controlul politic al
Înaltei Autorităţi.
- Consiliul Special de Miniştri - garantează că Înalta Autoritate
acţionează în strânsă legătură cu guvernele naţionale.
- Curtea de Justiţie – asigură autoritatea dreptului în limitele
teritoriale ale celor 6 state semnatare ale Tratatului.
Tratatul de la Paris reprezintă un prim pas pe calea integrăr
europene, un model de integrare juridică, instituţiile C.E.C.O. pregăti
istituţiile celor două comunităţi create ulterior – C.E.E. şi C.E.E.A. 16
Integrarea realizată prin crearea C.E.C.O. n-a putut fi extinsă şi pe pla
politic dat fiind nereuşita – din anii 1953, 1954 - a două noi propuneri
cooperare mai strânsă a celor 6 state sub forma Comunităţii europen
apărare17 şi a Comunităţii politice europene18

3. Instituirea Comunităţii Economice Europene (C.E.E.) şi a

Comunităţii Europene a Energiei Atomice (C.E.E.A. sau
E.U.R.A.T.O.M.)
→ La 20 mai 1955, Benelux-ul propune într-un memorandum
creearea unei Pieţe comune cu o dimensiune economică mult mai lar
decât producţia de cărbune şi oţel – aceea propusă de Tratatul C.E.C.O
să corespundă unei organizaţii cu un profil mai larg de activitate, aşa c
fusese schiţată iniţial de Planul Monnet - Schuman 19. La memorandum
afirma că integrarea economică ar trebui să preceadă integrarea polit
16
A se vedea R. Munteanu, op. cit. p.29; Cu privire la Tratatele ce instituie C.E.E şi
C.E.E.A. pe parcursul lucrări vom folosi prescurtările T.C.E.E. şi T.C.E.E.A.
17
Este vorba despre proiectul de Tratat semnat la Paris la 27 mai 1952 - între statele
semnatare ale Tratatului C.E.C.O. - pentru instituirea unei Comunităţi europene d
apărare. Tratatul a fost ratificat în anul 1954 de statele membre C.E.C.O.cu excep
Franţei care a refuzat să participle la dezbateri - la 30.08.1954.- ceea ce a determi
abandonarea proiectului. Acest fapt a condus, prin încheierea acordurilor de la Pa
23.10.1954., la creearea Uniunii Europei Occidentale (U.E.O.) şi la aderarea la 6.0
1955 a R.F.G. la Organizaţia Atlanticului de Nord (N.A.T.O.)
18
Proiectul de statut cu privire la Comunitatea politică europeană –din martie 1953 - a
fost elaborat de către Adunarea C.E.C.O. Reprezintă un al doilea proiect de integr
care cele 6 state semnatare ale C.E.C.O. nu au dat curs. A se vedea, Pierre Mathij
op. cit. p. 14.şi Gui Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p.2.
19
La 20.05.1955. cele 6 state membre C.E.C.O. se întrunesc pentru a desemna un nou
preşedinte al Înaltei Autorităţi în locul lui Jean Monnet. A se vedea, Brân
Ştefănescu, op.cit. p.23

4
Acesta urmează unele idei din Planul ,,Beyen,, - din decembrie 1952,
ruarie 1953 – prin care au fost schiţate contururile unei pieţe comune
europene20.
→ Miniştrii Afacerilor Externe ale celor 6 state semnatare ale
T.C.E.C.O. reuniţi la Conferinţa de la Messina – din 1, 2 iunie 1955 – vo
recunoaşte că logica internă a ceea ce au început în anii 1950, 1951 p
acest tratat impunea extinderea integrării europene la toată econom
printr-o nouă integrare, sectorială, care să cuprindă domeniul spec
energiei atomice.
→ Cu acest prilej, un comitet interguvernamental, sub
preşedenţia lui P.H.Spaak21 este însărcinat să elaboreze un raport ,,ref
posibilităţile unei Uniuni economice generale, ca şi la o uniune în dom
nuclear. Guvernul britanic, deşi iniţial a acceptat invitaţia, a refuzat să
participe la negocierile din cadrul acestui comitet22, menţinându-şi op
pentru o cooperare interguvernamentală în cadrul Organizaţiei de Co
Economică Europeană (O.C.E.E.), pentru un comerţ liber, fără o uniune
vamală23. Raportul ,,Spaak,, (denumit astfel, după numele preşedintel
adoptat de cei 6 miniştri de externe ai statelor semnatare ai T.C.E.C.O
Veneţia pe data de 29.05.1956., deschide rapid calea unor noi negocie
conduc la semnarea a două tratate, convenindu-se în acest scop o con
interguvernamentală la Bruxelles pentru 26. 07. 1956. Potrivit raport
realizarea unei pieţe comune implica: stabilirea unei uniuni vamale,
înlăturarea restricţiilor vamale, libera circulaţie a serviciilor şi o polit
agricolă comună, în condiţiile unui regim comun şi ale armonizării
legislaţiilor 24.
→ Astfel că, la 25.03.1957, la Roma, cele două tratate erau pre
pentru semnare:
- Tratatul ce instituie o Comunitate Europeană a Energiei Atomic
T.C.E.E.A., vizând promovarea utilizării energiei nucleare în scopuri p
şi dezvoltarea unei puternice industrii nucleare;
- Tratatul ce instituie o Comunitate Economică Europeană – Piaţa
comună. Scopurile politice sunt precizate în Preambulul Tratatului, potrivit
căruia cele 6 state se declară ,,angajate în stabilirea fundamente

20
A se vedea pentru detalii O.Manola che, op. cit. p. 5-6.
21
Paul-Henri Spaak, la acea vreme era ministru de externe Belgian.
22
A se vedea, Hans Joachim Heeser, Britich Policy with regard to the unificatio
on the European Continent (Leyden, 1959) p. 96.
23
A se vedea, O. Manolache, op. cit. p.6.
24
Idem

5
Uniuni fără încetare mai strînsă între popoarele Europei,, 25.
→ Odată cu semnarea Tratatelor de la Roma (25.03.1957), a
fost adoptată (la Roma) ,,o Convenţie relativă la unele instituţii comu
Comunităţilor Europene,, şi anume - Adunarea parlamentară şi Curte
Justiţie.
→ La 01.01.1958 cele două tratate intră în vigoare, ca urmare a
ratificării lor de către părţile contractante (cele 6 state membre ale C.E
conform propriilor proceduri constituţionale. Ambele tratate au fost în
pe o durată nelimitată.
→ La 17 .04.1957 au fost semnate la Bruxelles protocoalele cu p
la privilegii şi imunităţi şi la Curtea de Justiţie a C.E.E. şi C.E.E.A.
Angajamentele imediate prevăzute în conţinutul Tratatului C.E.E
preluate din raportul Spaak, vizează realizarea unei zone de politică co
cu o puternică unitate a producţiei care să pemită o expansiune contin
stabilitate crescută, o creştere accelerată a nivelului de viaţă. În acest
tratatul prevede mai întâi crearea unei pieţe comune la nivelul celor 6
care să aibă caracteristicile unei pieţe naţionale, şi care să determine
realizarea:
- unei uniuni vamale care să presupună: libera circulaţie in
a mărfurilor şi protecţia externă printr - un tarif vamal co
- libera circulaţie a factorilor de producţie (a persoanelo
întreprinderilor, a serviciilor, a capitalurilor);
- protecţia liberei concurenţei.
Tratatul C.E.E. prevede de asemenea atât armonizarea
politicilor economice generale cât şi dezvoltarea ploliticilor secto
comune în special în: agricultură, transporturi, relaţii comerciale
statele terţe.
În plan instituţional cele două tratate de la Roma preiau
modelul T.C.E.C.O. însă într-o structură mai puţin deschisă
caracterului supranaţional. Din această perspectivă, în doctrina d
specialitate s-a precizat că ,,prin mecanismul instituţional şi deciz
pe care-l prevăd elementele supranaţionale să fie măcar în aparen
contracarate26.
Cele două Comunităţi, prin actele lor institutive, ca şi prin
actele lor adiţionale, au două instituţii comune cu C.E.C.O. : Adun
Parlementară şi Curtea de Justiţie. Tratatatele C.E.E. şi C.E.E.A
prevăd pentru cele două Comunităţi următoarele instituţii: Consi
A se vedea, Gui Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p.3.
25

26
A se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, 24.

6
 → Cu Spania şi Portugalia, care au formulat cereri de aderar
la 28 martie, respectiv, 28 iulie 1977, şi care au fost admise de 1
ianuarie 1986, Comunităţile Europene numărau în 1986, 12 state
membre.
▪ În zilele de 9 şi 10 decembrie 1974, la Paris, şefii de stat şi de
guvern din ţările membre ale Comunităţilor Europene hotărăsc să
întâlnească de cel puţin de trei ori pe an în cadrul unei Reuniuni
politice numită Consiliu European42.
▪ La 20 septembrie 1976, reprezentanţii în Cosiliu ai statelo
membre au semnat Actul privind alegerea reprezentanţilor Adun
prin sufragiu universal direct43. Primele alegeri au avut loc în iun
1979.
▪ La 5 aprilie 1977 Parlamentul European, Consiliu şi Comisia au
elaborat o Declaraţie Comună asupra Drepturilor Fundamentale
document la care s-au asociat şi şefii de stat şi de guvern prin prop
Declaraţie asupra Democraţiei45.
▪ La 19 iunie 1983, cei zece şefi de stat şi de guvern au semnat î
cadrul Consiliului European de la Stuttgart o ,,Declaraţie solemn
asupra Uniunii europene,, exprimându-şi voinţa de a transforma
întregul complex de relaţii dintre statele membre într-o Uniune
Europeană46.
▪ La 14 iunie 198547 Comisia C.E. prezintă Consiliului European
Cartea Albă privind finalizarea Pieţei Interne ,, al cărui obiectiv ur
să fie realizat în termen de 7 ani (până la 31.12.1992) pe baza unu
program şi un calendar complex. Pentru a face posibilă implemen
acestui program, statele membre au hotărât amendarea tratatelo
existente prin Actul Unic European.
41
Grecia este primul stat care semnează un Acord de Asociere cu Comunităţile Europene,
la 9. 07. 1961.
42
Primul Consiliu European se reuneşte la 10 -11. 03. 1975 la Dublin (Irlanda). A se
vedea, Ion Jinga, Andrei Popescu, Integrarea Europeană. Dicţionar de termini
comunitari, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 6
43
J. O.L. 278/1 din 1976; Actul a fost ratificat de cele nouă parlamente naţionale de la
vremea respectivă: Franţa, Germania, Italia, Belgia, Oland, Luxemburg, Marea
Irlanda, Danemarca.
44
J. O. C. 103/1din 1977
45
Pentru detalii a se vedea, Pierre Mathijsen, op. cit. p.18.
46
A se vedea, proiectul Tratatului asupra Uniunii Europene, E. C. Bull. 2-7., 198
47
La această dată este semnat acordul privind ,,Spaţiul Schengen,, de către 5 ţ
ale C.E. (Franţa, Germania, Belgia, Olanda şi Luxemburg), referitor la elim
progresivă a controalelor la fronterele lor comune.

10
 5. Uniunea Economică şi Monetară

→ În 1969 se retrage Charles de Gaulle de la preşedenţia

Franţei. Această dată marchează încetarea politicii obstrucţionis
Franţei. Noul ei preşedinte George Pompidou iniţiază o întâlnire
nivel înalt la Haga în 1-2 decembrie 1969, unde şefii de stat şi de
guvern sunt de acord să primească noi membri şi să realizeze tr
o uniune economică şi monetară până în anul 198048. Proiectul
pentru o Uniune Economică şi Monetară îi aparţine lui Pierre Wer
care a prezentat, în legătură cu aceasta, la 8 octombrie 1970 un p
care îi poartă numele. Planul prevedea o unificare progresivă a
politicilor economice naţionale şi crearea unei organizaţii moneta
care să conducă în 1980 la o monedă comună50. Uniunea Economi
şi Monetară a fost definită în rezoluţia Consiliului Comunităţilor ş
reprezentanţilor statelor membre din 21 martie 1971.
→ La 24 aprilie 1972, ca urmare a destabilizării financiare
mondiale51, comunităţile introduc cursul de schimb europea
Şarpele valutar,, care avea misiunea de a obliga statele participante
ca prin cooperare între ele şi cumpărări intervenţioniste pe pieţel
devize, să menţină monedele naţionale la un nivel stabilit de comu
acord, de la care să nu permită fluctuaţii mai mari de 2,5% în minu
sau în plus52.
→ La 28 ianuarie 1975 a fost semnată Convenţia de la Lomé
între C.E.E. şi 46 de state din zona Africa – Caraibe -Pacific (A.C. P.
care a abrogat Tratatele de la Arusha şi Yaounde.
→ În martie 1975 este semnată Convenţia de la Bruxell
privind înfiinţarea Curţii de Conturi europene.
→ În anul 1976 C.E.E. semnează Tratatul de cooperare cu ţăr
Maghreb (Algeria, Maroc, Tunisia) iar în 1977 cu ţările Maschrik
(Egipt, Iordania, Siria).

48
A se vedea, Gyula Fábián, Drept instituţional comunitar, Editura Sfera s.r.l., Cluj
Napoca, 2004, 38.
49
Pierre Werner a fost prim ministru luxeburghez, care a propus înfiinţarea treptată până
în 1980 a Uniunii Economice şi Monetare. Planul nu a reuşit datorită r
convertibilităţii dolarului cu aurul.
50
A se vedea, Roxana Munteanu, op. cit. p. 81.
51
Cauzată de prăbuşirea sistemului monetar de la Bretton Woods.
52
A se vedea, Gyula Fábián, op. cit. p. 39.

11
 → În anul 1976 a fost semnat Tratatul Lomé II, care în 1984 a
fost urmat de cel de III-lea Tratat Lomé, cu participarea a 66 de st
În anul 1989 a fost semnat al IV-lea Tratat.
→ Comunicatul publicat la 2 decembrie 1979, la sfârşitul
Conferinţei de la Haga preciza ,,caracterul ireversibil al operei
realizată de Comunităţi,, şi necesitatea ,,de a pregăti căile unei E
unite,,53
→ În 6-7 iulie 1978 Consiliul European de la Bremen
( Germania) decide crearea unui Sistem Monetar European54
S.M.E.- intrat în vigoare la 13 martie 1979, şi a unei unităţi mone
europene - ECU – European Currency Unit55, pentru ca apoi, în
1982, la Copenhaga să stabilească ca primă prioritate a acestei et
desăvârşirea pieţei interne unice. Problema pieţei unice a fost re
la întrunirile Consiliului European din 25-26 iunie 1984 de la
Fontainbleau, şi din 29-30 martie 1985 de la Bruxelles. În această
privinţă Comisia a prezentat o Carte Albă pentru Consiliul Europe
la Milano din 28-29 iunie 1985.
→ În 1985 au fost semnate Tatatele de aderare ale Spaniei
Portugaliei la C.E., care au intrat în vigoare la 01.01. 1986. Aceasta
reprezintă a III-a lărgire a C.E.

6. Actul Unic European

→ Actul unic a fost semnat la Luxemburg la 17 februarie şi la

Haga la 28 februarie 1986 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. Act
fost numit ,,unic,, deoarece combină două instrumente diferite: p
care prevede modificarea celor trei tratate europene, iar cel de-
doilea care constituie un acord între statele membre pentru
formularea şi implementarea în comun a unei politici exte
comune56.
A.U.E are drept obiectiv finalizarea ,,pieţei interne,,. Trecer
de la ,,piaţa comună,, la ,,piaţa internă,, nu este o simplă modific
terminologică, ci este considerat un obiectiv ambiţios care implic
53
Idem.
54
Din 1 ianuarie 1979, sistemul ,,Şarpele valutar, a fost schimbat de Sistemul Monetar
European, care avea trei elemente de bază: E.C.U., mecanismul de curs valutar
European de Cooperare Monetară.
55
E.C.U. stabilită pe baza unui coş valutar, a funcţionat ca unitate de cont între statele
member, în care greutatea valutelor naţionale era determinată de cota de pa
circuitul comercial inter. A se vedea, Gyula Fábián, op. cit. p. 40
56
A se vedea, Pierre Mathijsen, op. cit. p.18.

12
 adoptarea a 310 directive de apropiere a legislaţiilor în ve
stabilirii progresive a pieţei interne până la 31 decembrie 1992
În Actul Unic European se regăsesc, în mare parte, cele trei
categorii de măsuri - eliminarea frontierelor fizice, tehnice şi fisca
- precizate în Carta Albă. În acest context, piaţa internă, a fost
preconizată să asigure :
- o zonă fără frontiere interne în care libera circulaţie a
mărfurilor, persoanelor, serviciiilor şi capitalului este asigurată
conformitate cu dispoziţiile Tratatului58;
- politica socială (articolele 21 şi 22, prin care A.U.E. introduce
în Tratatul C.E.E. art. 118 A şi art. 118 B59);
- coeziunea economică şi socială (Titlul V, articolele 130 A la
130 E, titlu nou adăugat în Tratatul C.E.E. în partea a treia ref
la ,,Politica Comunităţii);
- cercetarea ştiinţifică şi tehnologică (tilu VI, articolele130F
130 Q, titlu nou adăugat în Tratatul C.E.E. în partea a treia referit
la ,,Politica Comunităţii);
- mediul înconjurător (titlu VII, articolele 130 R la 130 T, titlu
nou adăugat în Tratatul C.E.E. în partea a treia referitoare la ,,Po
Comunităţii).
→ A.U.E cuprinde atât prevederi noi, cât şi prevede
modificatoare a tratatelor, referitoare la:
- structura instituţională - atribuţii ale Parlamentului Europe
în domeniul legislativ (cu privire la o mai mare implicare a aceste
instituţii înprocedurile legislative), puterile acordate Comisiei pe
aplicarea regulilor stabilite de Consiliu, crearea Tribunalului de P
Insatnţă;
- întărirea procesului decisional al Comunităţilor prin:
extinderea votului cu majoritate calificată, includerea în Tratat
capitolelor privind coeziunea economică şi socială (dezvoltare
regională), cercetarea şi dezvoltarea tehnologică şi mediul.
A.U.E. a creat condiţiile pentru punerea în aplicare a reforme
care să conducă la realizarea Uniunii Economice şi monetare şi la
cooperarea în domeniul politicii externe pentru edificarea unei U
politice. Aceste obiective au fost discutate la 27-28 iunie 1988, în
cadrul Consiliului European de la Hanovra, şi încredinţate la 15
57
A se vedea, O. Manolache, op. cit. p.10
58
Art. 14(2) din Tratatul C.E.
59
Referitoare la posibilitatea de a se legifera, în acest domeniu, cu majoritate c
respective prin care se permite Comisiei să stimuleze dialogul socialla nivel Eu

13
 decembrie 1990, celor două conferinţe interguvernamentale des
la Roma. Modificările Tratatelor comunitare potrivit obiectivelor
amintite ar fi urmat să fie ratificate până la sfârşitul anului 1992.
→ În anul 1995 intră în vigoare Tratatul de la
Schengen .61

→ La 1 ianuarie 1990 se înfiinţează oficial Banca Europeană

pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - B.E.R.D., cu sediul la Londra.
→ La 1 iulie 1990 începe prima fază a Uniunii Economice
Monetare (1990-1994).
→ La 22 octombrie 1990 România semnează un Tratat
cooperare cu Comunităţile europene.
→ În anul 1991 se desfiinţează C.A.E.R. (5. 01.1991) şi Pac
de la Varşovia (25.02.1991).
→ În anul 1992, Consiliul Ministerial votează Codul vam
comunitar.

7. Tratatul de la Mastricht - Tratatul asupra Uniunii

Europene62

→ La 7 februarie 1992 cei 12 membri ai Comunităţilor

Europene au semnat la Mastricht Tratatul privind instituirea Uniu
Europene, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.
→ În timp ce Tratatul de la Roma stabilea ,,fundamentele une
uniuni fără încetare mai strânsă între popoarele europene63,, şi A
cuprindea în preambulul său, pentru prima dată, hotărârea statel
realiza o Uniune europeană, tratatul de la Mastricht marcheză o
etapă în procesul de creare a unei Uniuni fără încetare mai strânsă
60
A se vedea, O Manolache, op. cit. p.10
61
La data de 14. 06. 1985, cinci ţări membre ale C.E. (Franţa, Germania, Belgia, Olanda
şi Luxemburg) semnează la Shengen (Luxemburg) un acord (este prima variană a
tratatului) privind eliminarea progresivă a controalelor la frontierele lor comune,
se prevede desfiinţarea treptată a controalelor la graniţele interne comune până î
1990 pentru circulaţia persoanelor. La 19 iunie 1990, tot la Schengen, a fost sem
convenţie între aceleaşi ţări referitor la aplicarea concretă a acordului din 1985. A
multe state membre ale Uniunii Europene au semnat acordul de la Schengen: Ital
11. 1990, Spania şi Portugalia, la 25. 05.1991, Grecia, la 6. 11. 1992, Austria, la 28
1995, Finlanda şi Suedia, la 19. 12. 1996. Prin acest Tratat s-au pus bazele a ceea
astăzi numim ,, Spaţiul Schengen,,. A se vedea, Ion Jinga, Andrei Popescu, op. cit
şi O. Ţinca, Drept comunitar general, Ed. didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureş
1999, p. 221.
62
Va fi utilizat în continuare prin sintagmele: TMs. sau T.U.E.
63
Primul alineat din preambul.

14
 între popoarele Europei, în care deciziile sunt luate cât mai aproape
posibil de cetăţeni (art. A alin. 2)64.
Tratatul asupra Uniunii europene cuprinde şapte tit
precedate de preambul. Cele şapte titluri cuprind:
- Dispoziţii comune (Titlul I, articolele A la F). Acestea se refe
la o Uniune Europeană prin fixarea obiectivelor acesteia : stabilir
unei uniuni economice şi monetare incluzând în cele din urmă o
monedă unică, o politică externă şi de securitate comună cuprinzâ
evenuala stabilire a unui cadru pentru o politică de apărare comu
introducerea cetăţeniei uniunii, cooperarea în domeniul justiţiei ş
afacerilor interne, păstrarea acquisu-lui comunitar şi respectarea
principiului subsidiarităţii;
- Dispoziţii pentru modificarea Tratatelor ce instiuie
Comunitatea economică europeană (în vederea stabilirii Comunităţii
europene, art.G), Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelul
( art. H ), Comunitatea europeană a energiei atomice (art.I), cupri
în Titlurile, II, III, IV;
- Dispoziţii privind politica externă şi de securitate comună
( articolele J la J 11);
- Dispoziţii asupra cooperării în domeniile justiţiei şi afacerilor
interne( articolele K la K 9);
- Dispoziţii finale ( articolele L la S);
→ Uniunea europeană, potrivit Tratatului de la Mastricht, este
întemeiată pe următorii piloni sau fundamente:
- Comunităţile – primul pilon;
- Politica externă şi de securitate comună – P.E.S.C. - al doilea
pilon;
- Cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne -
J.A.I. - al treilea pilon.
→ Uniunea europeană – potrivit TMs., nu are personalitate
juridică, nu are capacitatea de a se angaja ca atare pe plan extern faţă
de state terţe, nu are competenţa de a încheia tratate, ea se poate
angaja numai în plan politic65. Comunităţile îşi păstrează
personalitatea lor juridică putând să se angajeze şi să angajeze st
membre în acorduri internaţionale66.
→ Uniunea europeană dispune de un cadru instituţional u
constituit în principal dintr-o singură instituţie care este cu a
64
A se vedea, Roxana Munteanu, op. cit. p. 96, 110.
65
Idem, p. 107
66
Ibide m.

15
 instituţia Uniuii, respectiv, Consiliul european, care impulsionează
dezvoltarea Uniunii şi defineşte orientările politicii generale.
Prin urmare sistemul instituţional unic al Uniunii Europene
format din instituţiile comunitare67(Consiliul Comunităţilor
Europene, devenit prin Tratatul de la Mastricht Consiliul Uniunii
Europene, Parlamentul european, Comisia europeană, Curtea de
justiţie) şi Consiliul european.
→ La 2 mai 1992 a fost semnat la Porto Acordul de constituire
a unui Spaţiu Economic European (S.E.E.) între ţările membre al
Acordului European de Liber Schimb68 (A.E.L.S.) şi Comunitatea
Europeană. Acordul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994 69.
→ La 21 decembrie 1992, Polonia, Ungaria şi Cehoslovac
semnează la Cracovia Tratatul de înfiinţare a C.E.F.T.A.
→ La 21 - 22 iunie 1993 are loc Consiliul european de la
Copenhaga ocazie cu care se precizează că statele est-europene v
admise în Uniunea Europeană de îndată ce vor îndeplini condiţiile
criteriile economice şi politice fixate prin tratatele de asociere. At
ţară candidată trebuie să aibă instituţii stabile care să garanteze
democraţia, primatul dreptului, drepturile omului, respectarea
minorităţilor şi protecţia lor (criterii politice), existenţa unei econ
de piaţă viabile, precum şi capacitatea de a face faţă presiunii
concurenţiale şi forţelor pieţei în interiorul uniunii (criterii econo
şi să respecte acquis-ul comunitar70. După adoptarea T.U.E. alte z
state au depus cereri de aderare: România, Cehia, Slovacia, Unga
Polonia, Bulgaria, Slovenia, Estonia, Letonia şi Lituania.
→ Din anul 1994 funcţionează Institutul Monetar European –
I.M.E., cu sediul la Frankfurt, şi începe a doua etapă a Uniunii
Economice şi Monetare - U.E.M.
→ De la 9 mai 1994 România devine membru asociat
Uniunea Europei Occidentale - U.E.O.

67
Printre instituţiile comunitare nu figurează Curtea de conturi, care este instituţie
exclusiv comunitară.
68
Austria, Finlanda, Islanda, Lichtenstein, Norvegia, Suedia şi Elveţia; A se vedea, J.O.
L1/1, 1994. Acordul n-a fost ratificat de Elveţia.
69
Acordul prevede un Consiliu S.E.E. asemănător Consiliului European, o Autoritate de
Supraveghere A.E.L.S., asemănătoare Comisiei Europene şi un Comitet Parlamen
Mixt( a se vedea, regulile de procedură ale Autorităţii de Supraveghere A.E.L.S, 1
J.O.L 113/19). A se vedea, Pierre Mathijsen, op. cit. p. 22.
70
A se vedea, K. Kecsmar, Enlargissement: consequences de la proposition de la
Commision, în R.M.U.C.U.E. nr. 434/2000, p. 15 -16; şi O. Manolache, op. cit. p.14.

16
 → La reuniunea Consiliului European de la Edinburg din
decembrie 1992, s-a hotărât ca de la începutul anului 1993 pot înc
negocierile de aderare cu Austria, Finlanda şi Suedia. În acelaşi a
noiembrie, Norvegia a înaintat cerere de aderare, dar a retras-o î
urma unui referendum negativ. Aderarea celor trei ţări la U.E. a
devenit efectivă la 1 ianuarie 1995. Prin această a IV-a lărgire da
U.E. numără 15 state membre
→ La 22 iunie 1995, România depune la Paris în mod oficial
crerea de aderare la U.E. În acelaşi an la Consiliul European de la
Cannes se elaborează o ,,Carte Albă,, ce conţine măsuri în vedere
armonizării legislative pentru statele europene asociate.
→ Cu privire la cererile de aderare ale celor 10 state
menţionate, Comisia a adoptată 16 iulie 1997 ,,Agenda 2000 Pent
Europă mai puternică şi mai extinsă,, prin care se fac recomandăr
detaliate în cazul fiecărei cereri şi asupra lansării procesului de
negociere71. Punctul de vedere al Comisiei a fost ca aceste negoci
trebuie să fie deschise cu numai şase ţări: Polonia, Ungaria, Cehia
Estonia, Slovenia şi Cipru. La 10 noiembrie 1997 Consiliu şi-a
exprimat acordul său asupra componentelor strategiei de preade
stabilită în ,,Agenda 2000,,72.
→ În anul 1998 intră în vigoare Convenţia Europol de
cooperare poliţienească73, prin care s-a creat Biroul European d
Poliţie.
8. Tratatul de la Amsterdam

Tratatul de la Amsterdam reprezintă, după A. U. E. şi Tra

de la Mastricht74, cea de-a treia revizuire importantă a Tratatelor
comunitare. Acesta a fost semnat la 2 octombrie 1997 la Amsterdam,
urmare a conferinţei interguvernamentale deschisă la Torino

71
Comunicarea Comisiei COM. (97) 2000, Bull. UE nr.7-8/1997, p.7-9. În documentul
adoptat Comisia a detaliat cele trei serii de condiţii de îndeplinit stabilite de
European de la Copenhaga pentru a face posibilă aderarea la Uniune. A se v
Manolache, op. cit. p.14; şi M. Baun, Anlargement, în Developments in the European
Union , Ed. By L. Cram, D. Dinan, N. Nugent, p. 277/278, 280/282.
72
Bull. U.E. nr. 11/1997.
73
Convenţia a fost semnată la 26 iulie 1995. Europol are sediul la Haga (Olanda). A se
vedea J.Of. C. 316/1995 p. 1 şi urm. A fost infiinţat prin Tratatul de la Mastr
competenţa i- a fost lărgită prin Tratatul de la Amsterdam.
74
Tratatul de la Mastricht îl vom denumi în continuare T.U.E. - Tratatul cu privire la
Uniunea Europeană

17
 martie 1996. Tratatul a intrat în vigoare la 1 mai 1999. Noul
cuprinde trei părţi:
-a. Modificări de fond aduse tratatelor,
- b. Simplificare,
- c. Prevederi generale şi finale.
a. Dispoziţiile Tratatului privesc, în principal: instituţiile
comunitare, principiile funndamentale şi politicile comunitare.
În privinţa instituţiilor remarcăm:
▪ a fost întărit considerabil rolul Parlamentului European pri
stabilirea unui plafon pentru numărul membrilor săi - avîndu-se în
vedere lărgirea Uniunii - în sensul că acesta nu va putea depăşi şa
sute (art. 189 din Tratatul C.E.); acest lucru impune şi o modificar
legislaţiilor naţionale privind alegerea Parlamentului European.
▪ s-au înlocuit unele proceduri de decizie cu procedura
codeciziei, în principal în domeniul pieţei interne (articolele: 12, 1
42, 71, 80, 148, 150, 156, 162, 172, 175, 179);
▪ Curtea de Justiţie a primit noi competenţe:
- în cadrul reglementărilor din Titlul IV din Tratatul C.E.
privind vizele, azilul, imigrarea şi alte politici referitoare la libera
circulaţie a persoanelor( articolele 61-69),
- în materia reglementată de dispoziţiile articolelor 29-42 din
T.U.E. privind cooperarea în domeniul poliţiei şi al justiţiei în mate
penală, şi ale articolului 6 par. 2 T.U.E, referitor la controlul activi
instituţiilor în domeniul respectării drepturilor fundamentale, în
măsura în care cele două Tratate prevăd această competenţă.
▪ Curtea de conturi, potrivit art. 5 T.U.E. ca şi Parlamentul
European, Consiliu, Comisia Europeană şi Curtea de Justiţie,
dobândeşte statutul de instituţie comunitară.
Tratatul de la Amsterdam reglementează ,,cooperarea întă
la art. 43- 45. TMs.75.
În privinţa drepturilor fundamentale, precizăm că Uniunea nu a
aderat la Convenţia europeană a drepturilor omului, dar, art. F p
din T.U.E. – potrivit căruia Uniunea respectă drepturile fundamentale
aşa cum sunt garantate prin prin Convenţia europeană de ap
75
În acest scop statele membre trebiue să respecte cele şase condiţii prevăzute la art. 43
par.1, astfel: să favorizeze realizarea obiectivelor Uniunii, să respecte principiile t
şi cadrul instituţional unic al Uniunii, să nu folosească această cale decît ăn ultimă
instanţă, cooperarea să privească majoritatea statelor membre, să nu afecteze ac
comunitar, drepturile şi obligaţiile statelor care nu participă la această cooperare
deschisă tuturor statelor membre.

18
 domeniul dreptului de azil, al emigrării şi al controlului la fron
externe;
- lupta împotriva criminialităţii, a rasismului şi a xenofobiei
- măsuri de coordonare şi cooperare între autorităţ
poliţieneşti şi judiciare;
- recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare în mat
penală, şi apropierea legislaţiilor penale.
Cap. 2, Politicile privind controlul la frontiere, dreptul d
azil şi imigrarea. Uniunea dezvoltă politicile comune menţionate,
104

iar punerea lor în aplicare este reglementată de principiul solidar

şi al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, inc
pe plan financiar.
În Cap. 3, 4 şi 5, Uniunea dezvoltă o ,,cooperare judiciară în
materie civilă(cu incidenţă transfrontalieră), penală, respective în
domeniul poliţiei”.
Coooperarea în materie civilă se întemeiază pe principiul
recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi extrajudiciare. Ac
presupune adoptare unor măsuri de apropiere a actelor cu putere
lege şi a normelor administraitive ale statelor membre.
În domeniul penal, pentru combaterea infracţiunilor care ad
atingere intereselor financiare ale Uniunii, pornind de la Eurojust
Consiliul, poate institui, un Parchet European, care, după caz, în
colaborare cu Europol, are competenţa de a cerceta, de a urmări ş
a trimite în judecată autorii şi coautorii infracţiunilor.
În domeniile menţionate statele pot stabili o formă de
cooperare consolidată (potrivit art. 69E alin. 1 par. 3 şi art. 280D alin.
1). Uniunea instituie şi o cooperare poliţienească care implică to
autorităţile competente din statele membre, inclusiv serviciile de
poliţie, serviciile vamale şi serviciile specializate de aplicare a leg
domeniul prevenirii sau al depistării şi al cercetării infracţiunilo
Europol susţine şi consolidează acţiunea autorităţilor poliţieneşti
69G).
Titlu VI, în cap. 3, se introduce un art. 97a, cu privire la
,,Proprietatea intelectuală”, instituie temeiul legal al creării de
,,titluri europene de proprietate intelectuală pentru a asigura o
protecţie uniformă a drepturilor de proprietate intelectuală în
Uniunea, şi a unor sisteme centraliazate de autorizare, coordon
şi control la nivelul Uniunii.
104
Această politică trebuie să fienîn conformitate cu Convenţia de la Geneva din 28 iulie 1951 şi
cu Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refigiaţilor, potrivit art. 63 T.f.U.E.

36
 Titlu VII, Politica economică şi monetară, aduce o serie
noutăţi prin reglementarea:
1. unor situaţii, eventuale, mai speciale din statele membr
exemplu, ,,Dificultăţi în ceea ce priveşte aprovizionarea cu
anumite produse - energie”; ,,Procedura în caz de deficit exce
(la Cap. 1, Politica economică, art. 100 şi 104)
2. unor aspecte ale politicii monetare, de exemplu, ,,Măsuri
privind utilizarea monedei Euro ” (Cap. 2, art. 111), ,,Dispoziţii
privind statele membre a căror monedă este Euro ”(Cap. 3),
,,Dispoziţii tranzitorii privind statele membre care fac obiectul
unei derogări”.
Titlul IX, Politica socială, este fostul titlu XI, intitulat
,,Politica socială, educaţia, formarea profesională şi tineretul”.
Titlul XI, Educaţia, formarea profesională, tineretul ş
sportul, este fostul capitol 3 din titlul XI, la care s-a adăugat
,,sportul”.
Titlul XVII, Coeziunea economică, socială şi teritorială”
Titlul XVIII, Cercetarea, dezvoltarea tehnologică şi
spaţiul”. Ambele titluri îşi păstrează numărul, dar se adaugă, politica
teritorială, respectiv, a spaţiului.
Dintre regiunile (teritoriile, n. a.) avute în vedere de tratat, ,,
atenţie deosebită se acordă zonelor rurale, zonelor afectate de tra
industrială, precum şi regiunilor afectate de un handicap natural
demographic grav şi permanent, cum ar fi regiunile cele mai nord
cu densitate foarte scăzută a populaţiei, precum şi regiunile insul
transfrontaliere şi muntoase” (art. 158, par.c).
Uniunea elaborează o politică europeană a spaţiului, în scop
promovării progresului ştiinţific şi tehnic, a competitivităţii
industriale, precumşi pentru punerea în aplicare a politicilor sale
172a, punct 1).
În această parte, a III-a, referitoare la ,,Politicile şi Acţiunile
interne ale Uniunii sunt adăugate, la cele prevăzute prin T.C.E.,
politici cu privire la : energie(Titlul XX), turism (Titlul XXI),
protecţie civilă (Titlul XXII), cooperare administrativă. (Titlul
XXIII). În cazul turismului şi protecţiei civile Uniunea
completează acţiunea statelor membre, în sectorul turismului,
respective, la nivel naţional, regional şi local.
* Denumirea părţii a patra, Asocierea ţărilor şi teritoriilo
de peste mări, rămâne neschimbată, în privinţa titulaturii.

37
 * Partea a cincea este nou introdusă, şi este intitulat
,,Acţiunea externă a Uniunii. Cuprinde şapte titluri.
Titlul I, cu privire la ,,Dispoziţii generale privind acţiunea
externă a Uniunii, face referire la acţiunea acesteia pe scena
internaţională, având ca temei, principiile şi obiectivele Uniunii,
potrivit dispoziţiilor generale prevăzute în Titlul V, cap. 1. din T.U.
nou.
Titlul II, nou introdus, intitulat ,,Politica comercială
comună” este translatat –preluănd denumirea titlului IX din
partea a treia. În acest domeniu Uniunea negociază şi încheie
acorduri cu una sau mai multe ţări terţe sau organizaţii interna
potrivit art. 188 N (fost art. 300 T.C.E, modificat).
Titlul III, intitulat ,,Cooperarea cu ţările terţe şi ajutoru
umanitar” este nou introdus.
Cap. 1, ,,Cooperarea pentru dezvoltare” este translatat (f
titlul XX, partea a III-a). Obiectivul principal al Uniunii în acest
domeniu este reducerea, şi în cele din urmă, eradicarea sărăciei (
188 D, alinl. 1, fost 177 T.C.E. modificat), Uniunea putând încheia
acest scop, orice acord util cu ţările terţe şi cu organizaţii
internaţionale
Cap. 2, ,,Cooperarea economică, financiară şi tehnică c
ţările terţe”, este translatat (fostul titlul XXI, partea a treia).
Cooperarea (…) desfăşurată de Uniune are loc în special în
domeniul financiar, cu ţări terţe, altele decât ţările în curs de
dezvoltare.
Cap. 3, ,,Ajutorul umanitar”, nou introdus, ,,vizează
populaţia din ţările terţe, victime ale unor catastrofe naturale sau
provocate de om, precum şi să le protejeze pentru a face faţă nevo
umanitare care apar în aceste situaţii diferite. Acţiunile Uniunii şi
statelor membre se completează şi se susţin reciproc” (art. 188 J,
1) În acest scop se creează un Corp voluntar European de ajutor
umkanitar (art. 188 J, alin. 5).
Titlu IV, nou introdus, este intitulat ,,Măsurile restrictive”,
are în vedere cazul în care o decizie, adoptată (de către Consiliu
potrivit ,,Dispoziţiilor generale privind acţiunea externă a
Uniunii” (T.U.E. - nou, titlul V, cap. 2), prevede întreruperea sau
restrângerea, totală sau parţială, a relaţiilor economice şi
financiare cu una sau mai multe ţări terţe (art. 188 K, alin. 1).
Măsuri restrictive pot fi adoptate şi împotriva unor persoane
fizice sau juridice, grupuri sau entităţi fără character statal (art

38
 188 K, alin. 2).
Titlu V, nou introdus, este intitulat ,Acordurile
internaţionale”. Uniunea poate încheia acorduri cu una sau mai multe
ţări terţe sau organizaţii internaţionale, în cazul în care se preved
astfel în tratate sau în cazul în care încheierea unui acord fie este
necesară pentru realizarea, în cadrul politicilor Uniunii, a unuia d
obiectivele stabilite prin tratate, fie este prevăzută printr-un act j
obligatoriu al Uniunii, fie poate influenţa normele comune ori poa
modifica domeniul de aplicare a a cestora (art. 188 L, alin. 1, nou
introdus).
Tratatul F.U.E., reglementează, în art. 188 N (fost art. 300 T.C
E., modificat), procedura de negociere şi încheiere a acordurilor
internaţionale. Aceste acorduri sunt obligatorii atât pentru institu
Uniunii cât şi pentru statele membre(art. 188 L, alin. 2, nou introd
Titlul VI, nou introdus, este intitulat, Relaţiile Uniunii cu
organizaţiile internaţionale şi ţările terţe şi delegaţii ale Uni
potrivit căruia, Uniunea stabileşte orice formă de cooperare uti
- organele Organizaţiilor Naţiunilor Unite şi cu instituţiile
specializate,
- Consiliul Europei,
- Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa,
- Organizaţia pentru Cooperare şi dezvoltare Economică
188 P, nou introdus).
Titlul VII, nou introdus, intitulat ,,Clauza de solidaritate”
prevede ca Uniunea şi statele membre să acţioneze în comun, în
spiritul solidarităţii, în cazul în care un stat membru face obiectul
atac terorist ori al unei catastrofe naturale sau provocate de om. P
această prevedere Tratatul f.U.E. pune bazele creării unei forţe ar
a U.E. şi a unor relaţii de ajutor militar între statele membre, simil
acelora existente în N.A.T.O.
* Partea a şasea, fostă a cincea în T.C.E (denumită Instituţiile
Comunităţii), se intitulează ,,Dispoziţii instituţionale şi financiare”
Aceasta reglementează instituţii noi, în cadrul Titlului I
intitulat ,,Dispoziţii instituţionale”, cap.1, şi anume Consiliul
European (secţiunea 1a) şi Banca Centrală Europeană (secţiunea 4a).
Cap. 2 se redenumeşte astfel ,,Actele juridice ale Uniunii,
proceduri adoptate şi alte dispoziţii,, (fost ,,Dispoziţii comune mai
multor instituţii”). În acest capitol se introduc secţiuni noi,
modifică conţinutul secţiunilor corespunzătoate din T.C.E105:
105
A se vedea, ,,Izvoarele de drept derivat”

39
 - ,,Actele juridice ale Uniunii” (secţiunea 1),
- ,,Proceduri de adoptare a actelor comunitare” (secţiunea
Cap. 3, ,,Organele consultative ale Uniunii”, deşi este nou
introdus are în vedere aceleaşi organe (…) cu modificări
dispoziţiilor lor în raport de T.C.E.
Titlul II îşi menţine denumirea, dar introduce capitole noi, cu
dispoziţii al căror conţinut este modificat, adăugat sau transl
anume:
- Cap.1, ,,Resursele proprii ale Uniunii”;
- Cap. 2, ,,Cadrul financiar multianual”;
- Cap. 3, Bugetul annual al Uniunii”;
- Cap. 4, ,,Execuţia bugetului şi descărcarea”;
- Cap. 5, Dispoziţii commune”;
- Cap. 6, Combaterea fraudei”.
Titlul III, nou introdus, este intitulat ,,Formele de cooperare
consolidată”cuprinde articole care sunt înlocuite în totalitate pr
raportare cu cele din T.C.E.
*Partea a şaptea, ,,Dispoziţii generale şi finale” reprezintă
partea a şasea din T.C.E, cu mofificările corespunzătoare,

Capitolul II
Uniunea Europeană – etapă nouă în procesul de integra
europeană promovat prin crearea Comunităţilor Europene.

1. Precizări prealabile
→ Deşi Actul Unic European, în preambulul său, şi pent
prima dată cuprinde hotărârea statelor membre de a realiza o
europeană şi de a o dota cu mijloace de acţiune necesare, temeiul
juidic al Uniunii Europene rămâne Tratatul de la Maastricht
acest tratat este continuarea şi dezvoltarea într-o nouă etapă ,,a
procesului de integrare europeană angajată - înainte de acest tra
prin creearea Comunităţilor Europene,, (potrivit Preambulului TM
→ Înainte de TMs., statele membre ale Comunităţilor Europ
(cele 6, apoi, în număr de 12) aveau să ajungă la o ,,juxtapun
două structuri sociale, legate între ele printr-o instiuţie comună” 106:

106
A se vedea, Louis Cartou, L’Union européenne. Traités Paris – Roma – Mastricht, Ed. Dalloz,
Paris, p.66

40
 - pe de o parte Comunităţile Europene (C.E.E., EURATOM,
C.E.C.O.), denumite organizaţii de integrare, ale căror decizii sun
luate de către instituţii distincte de ale statelor membre;
- pe de altă parte Cooperarea politică europeană (CPE), în
domeniul politicii, esenţialmente externe, cu excluderea domeniu
apărării, încredinţată, printr-un acord între state, unor reuniuni a
miniştrilor statelor membre, guvernate de principiul unanimităţ
Comun celor două structuri era Consiliul European, care
reunind şefi de stat sau de guvern avea să-i succeadă aşa nu
,,întâlniri la nivel înalt” – samituri.
În mare, această structură a fost preluată de Tratatul de
Maastricht, căreia avea să-i aducă importante modificări.
2. Comunităţile Europene.
2. 1. Competenţele comunitare, înainte şi după Tratatul
la Maastricht
→ Comunităţile s-au născut prin tratate multilaterale, negoci
pe parcursul conferinţelor internaţionale, semnate de către
plenipotenţiarii celor 6 state fondatoare ratificate şi intrate în vig
după principiile clasice ale dreptului tratatelor.
Chiar dacă T.C.E.C.O. s-a încheiat pentru 50 de ani, au urmat
Tratatele de la Roma, care s-au încheiat pentru o durată nelimitat
312 CE, şi 208 EURATOM) ,, pentru a răspunde finalităţilor
permanente ale integrării europene”107
→ Prin tratatul Tratatul de la Maastricht denumirea
Comunitatea Economică Europeană – C.E.E. –a fost înlocuită cu
termenii Comunitatatea Europeană – C.E. (titlu II, art.G) pentru
exprima lărgirea domeniilor de competenţă comunitară, de la ce
economice la cele ne-economice. Consecinţele acestei ,,înlocuir
sunt:
- competenţele economice ale C.E.E. sunt dezvoltate;
- competenţele ne-economice sunt adăugate la acestea;
- politica monetară capătă amploare, marcată, în mod esenţial
de creearea unei monede unice.
→ Comunităţile Europene, conservă competenţele iniţiale
prevăzute, şi primeşte competenţe noi, economice şi ne-economic
Ansamblu de competenţe constituie ,,piaţa internă”, potrivit
dispoziţiilor din TMS., art. 7- A.

107
A se vedea, Gui Isaac et Mark Blanquet, op. cit. p. 22

41
 Consiliul European nu participă la procesul formal de luare a
deciziilor stabilit prin tratatele comunitare. El se pronunţă numai
din punct de vedere politic, iar sarcina punerii în aplicare a p
comunitare revine instituţiilor comunitare, în special Consiliulu
În acest domeniu, Tratatul de la Mastricht, în art. 13 alin. 1 şi
precizează rolul Consiliului European, pentru ca în alin. 3, să
precizeze modul de conlucrare al acestuia cu Consiliul U.E. în
aplicarea politicii comunitare, după cum urmează:
- defineşte principiile şi orientările generale ale politicii
externe şi de securitate comună, inclusiv pentru problemele care au
implicaţii în domeniul apărării;
- stabileşte strategii comune care vor fi implementate la nive
Uniunii, în domeniile în care statele membre au interese comune
importante. Strategiile comune precizează obiectivele şi durata l
precum şi mijloacele care vor trebui furnizatede Uniune şi de sta
membre;
Modul de conlucrare al Consiliului European cu Consiliul U.E
în/şi pentru punerea în aplicare a politicii comunitare se realizeaz
astfel:
- deciziile necesare pentru definirea şi implementarea politi
externe şi de securitate comună sunt luate de Consiliul U.E., pe baza
orientărilor generale stabilite de Consiliul European;
- Consiliul U.E. recomandă Consiliului European strategii
comune, şi le pune în aplicare, în special prin adoptarea unor acţiuni
comune şi a unor poziţii comune;
- Consiliul U.E. asigură unitatea, coerenţa şi eficacita
Uniunii.
→ Tratatul de la Amsterdam a confirmat statutul Consiliului
European ca principală sursă a impulsului pentru integrarea Eur
Consiliul European are cel mai înalt statut politic. Astfel, potrivit
99 alin. 3, Consiliul European, deliberând pe baza raportului
Consiliului U.E., adoptă concluzii de orientare generală a politicil
economice ale statelor membre şi ale Comunităţii. Pe baza acesto
concluzii, Consiliul U.E., hotărând cu majoritate calificată, ado
recomandare care stabileşte orientările generale.
Prin urmare, Consiliul European nu este o instituţie nici a
Comunităţilor nici a Uniunii, este considerat în doctrină că ,, există şi
acţionează mai curând ca un super-Consiliu, în compon
precizată”127.
127
A se vedea, O. Manolache, op. cit. p. 192

48
 → Prin Tratatul de la Nisa potrivit art. 4 alin 3 al T.U.E., Consiliul
European trebuie să prezinte Parlamentului un rapo rt asupra fiec
dintre reuniuni şi un raport anual, cu privire la progresele realiza
Uniune.
→ Prin Tratatul de al Lisabona Consiliul European devine institu
a Uniunii Europene. În această calitate îl vom analiza în cadrul
instituţiilor Uniunii Europene.

4. 1. Actele Consiliului European

Până în prezent, Consiliul European a adoptat decizii de
principiu în probleme importante chiar înainte să fi fost făcută o
propunere din partea Comisiei sau ca Parlamentul European să fi
consultat, ceea ce ar determina ca unele din hotărârile sale să aib
caracter discreţionar128. Hotărârile sale nu sunt adoptate potrivit
procedurii prevăzute în tratatele comunitare, deoarece nu sunt ac
unei instituţii (comunitare). Neavând, prin urmare, efectele jurid
ale unui act comunitar nu intră în sfera controlului juridcţional al
Curţii de Justiţie şi nu face obiectul unei trimiteri prejudiciare în
interpretare sau în examinare de validitate (în condiţiile art. 234 C
şi art. 156 Euratom)129. Din această cauză actele Consiliului Europ
nu pot modifica obligaţiile statelor membre stabilite prin dispoziţ
Tratatelor comunitare sau prin actele instituţiilor comunitare 130
Cu toate acestea, în cadrul Consiliului European, de la prime
reuniuni ale acestuia şi până în prezent, s-au luat importante dec
referitoare la: introducerea alegerilor directe, extinderea
Comunităţilor131, materiile bugetare, acorduri asupra noilor buge
corectarea lor, acordarea de ajutoare suplimentare pentru cele pa
ţări comunitare considerate mai puţin dezvoltate (Spania, Grecia
Portugalia şi Irlanda), uniunea economică şi monetară, reforma
polticii agricole comune, etc.
Datorită schimbării statului juridic al Consiliului European,
prin Tratatul de la Lisabona, actele acestuia trebuie privite din
perspectiva calităţii de instituţie a Uniunii, motiv pentru care le
128
Idem, p. 192.
129
A se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Trimiterea prejudiciară în faţa Curţii de Justiţie a
Comunităţilor Europene, Revista de Drept Comunitar, 1/2003, Ed. Rosetti, Bucureşti, 200
90; Militaru Ioana Nely, Trimiterea prejudiciară în faţa Curţii Europene de Justiţie, Ed. L
Lex, Bucureşti, 2005, p. 101 şi urm.
130
A se vedea, O. Manolache, op. cit. p. 192.
131
În cadrul Consiliului de la Edinburg, din decembrie 1992, s-a dat acordul pentru primirea de
noi membri, de exemplu: Austria, Finlanda şi Suedia.

49
 vom supune atenţiei la capitolul corespunzător ce analize
instituţiile Uniunii.

6. Personalitatea juridică a Comunităţilor Europene, în prezen

(până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona)
→ Potrivit art. 281 CE, 184 Euratom (şi fostului art. 6 CECO),
semnatarii tratatelor care au instituit Comunităţile Europene au
recunoscut fiecăreia dintre ele o personalitate distinctă de cea
statelor membre. Instituţiile Comunităţilor nu au personalitate
juridică13 3, iar în ciuda fuziunii lor - prin Tratatul de la Bruxeles din
1965- acţionează, în numele a două personalităţi distincte (până-n
2002, inclusiv CECO). Referitor la Comunităţi, în doctrina juridică
se afirmă, că acestea:
- grupeză acele state prin voinţa cărora s-au instituit, inc
acele state prin voinţa cărora au aderat la acestea;
- dispun de puteri şi competenţe care, în principiu apa
statelor;
- sunt persoane juridice de drept public135 .
Având personalitate juridică, Comunităţile dispun de un
patrimoniu propriu (buget autonom), distinct de al statelor memb
organizare de sine stătătoare (instituţii proprii), de un scop,
materializat în obiective de atins. Prin urmare au calitatea de
subiecte de drept, cu toate prerogativele ce decurge din aceasta.
Tratatele prevăd expres că ,,în fiecare stat membru,
Comunitatea posedă capacitate juridică mai largă decât aceea
recunoscută persoanelor juridice din statele respectiveprin legisl
naţionale”: ele au dreptul să dobândească şi să înstrăineze bunur
mobile şi imobile şi să stea în justiţie (potrivit art. 282CE, 185
EURATOM, şi fostului art. 6 CECO). De asemenea, pot încheia
contracte cu privire la angajarea personalului Comunităţilor, iar î
sistemul Tratelor de la Roma Comisia ,,deţine monopol de
reprezentare în ordinea juridică a statelor membre”13 6 reprezentâ
Comunităţile, în justiţie, în faţa instanţelor naţionale. În practică,
fiecare instituţie are dreptul să încheie acte juridice, în numele
Comunităţilor, prin care angajează personalul propriu al acesto
132
A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 30-32.
133
CJCE, 7/56 et 3 a 757, Algera, 12. 07. 1957., Rec. 118.
134
A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 30.
135
CJCE, 43-48/59, Lachmuller, 15. 07. 1960. Rec. 953; şi CJCE, 44/59, Fiddelaar, 16. 1
Rec. 1094.
136
A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 30.

50
 gradului de cooperareîntre băncile centrale din ţările mem
coordonarea politicilor economice ale acestor state;
- a doua etapă, a început la 1. 01. 1994 – a avut în vedere
înfiinţarea Institutului Monetar European (I.M.E) cu sediul la
Frankfurt –Germania (prefigura viitoarea Bancă Centrală Europe
coordonarea politicilor monetare naţionale, asigurarea independ
băncilor centrale naţionale şi monitorizarea politicilor economice
fiscale, astfel încât să se asigure respectarea criteriilor de conver
– condiţie esenţială pentru determinarea ţărilor ce vor fi admise în
spaţiul viitoarei monede unice europene;
- a treia etapă, a debutat la 1. 01. 1999, este caracterizată pri
realizarea unei politici monetrae unice, prin trecerea efectivă la
moneda euro160, transformarea Institutului Monetar European în
Centrală Europeană, Înfiinţarea Sistemului European al Băncilor
Centrale (S.E.B.C. reuneşte băncile centrale din ţările participant
euro) şi fixarea unor rate de schimb irevocabile între monedele
participante şi euro.
→ Competenţele Comunităţii introduse prin A.U.E. sunt
consolidate, de exemplu: coeziunea economică şi socială, cerc
dezvoltarea, mediul înconjurător şi relaţiile externe (cooperarea
Sunt integrate, oficial, competenţe noi în sfera de acţiune a
Comunităţii, de exemplu: educaţia şi formarea profesională, politicile
privind tineretul, cultura, sănătatea publică. La acestea se adaugă:
politica industrială, reţelele transeuropene (transporturi,
telecomunicaţii, energia), protecţia consumatorilor, regimul vizelor
pentru resortisanţii ţărilor terţe şi politica socială.
→ Reforma instituţională are în vedere:
- continuarea demersului început de A.U.E., prin lărgirea
câmpului de aplicare a procedurii de cooperare între Consiliu şi
Paralament, a avizului conform al Parlamentului şi a votului
majorităţii calificate în cadrul Consiliului;
160
Introducerea monedei Euro a fost prevăzută a se realiza potrivit unui calendar, în trei etape: 2-
3. 05. 1998 – statele membre ale U.E. decid să participe la creearea acestei monede noi, la fixarea
parităţilor între diferitele monede naţionale participante la Euro şi aprobarea Comitetulu
Executiv al B.C.E.; 1. 01. 1999- începe faza a treia a U.E.M., se stabileşte ,,zona Euro”ca
cuprinde 11 din cele 15 state membre ale U.E. – Grecia nu a fost admisă deoarece nu sati
criteriile criteriile de convergenţă, iar Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca au refuzat s
participe) se introduce a Euro ca monedă de cont pe piţele financiar-valutaredin statele U
01. 2002.- se introduce efectiv a Euro ca monedă de schimb în toate ţările participante (până la
30. 06. 2002 Euro a circulat în paralele cu monedele naţionale, pentru care s-a prevăzut a
retrase treptat, pentru ca de la 1. 07. 2002 acestea să dispără de pe piaţa, fiind înlocuite d
cu moneda unică europeană). A se vedea, Ion Jinga, Andrei Popescu, op. cit. p. 86-87.

56
 - inaugurarea altora noi: aprobarea prin vot, de către Parlam
a Preşedintelui şi a celoralţi membri ai Comisiei (sub forma unui d
de investitură)161, desemnaţi ca o consecinţă a unei întruniri a
Consiliului Uniunii Europene într-o compunere deosebită, prevăz
în T.C.E. la nivelul cel mai înalt, adică al şefilor de stat şi de guvern
dreptul de codecizie al Parlamentului, ce permite acestei istituţii
adoptarea unor acte împreună cu Consiliu.
4. 1. b. Politica externă şi de securitate comună (P.E.S.C.)
doilea pilon al Uniunii Europene
Cooperarea politică europeană (C.P.E.) consolidată şi lărg
îmbrăcat forma celui de-al doilea pilon al Uniunii Europene nu
cooperarea comună.
→ Referitor la consolidarea, aceasta rămâne limitată, în măsura
în care procedura adoptării de poziţii şi acţiuni comune reclamă
unanimitatea.
Astfel, potrivit art. 12 (J. 2. TMs.) Uniunea urmăreşte realiz
obiectivelor (...):
- definind principiile şi orientările generale ale politici externe
şi de securitate comune;
- luând deciziile privind strategiile comune;
- adoptând acţiuni comune;
- adoptând poziţii comune;
- intensificând cooperarea sistematică între statele membre în
conducerea politicii lor.
→ În ce priveşte lărgirea, P.E.S.C. include chestiunile
referitoare la securitatea Uniunii ,,înţelegând precizarea termen
politicii de apărare comună care pe viitor va asigura reuşita unei
apărări comune”163. Astfel, potrivit art. 11 (J. 2. TMs.) Uniunea
stabileşte şi implementează o politică externă şi de securitate com
care acoperă toate domeniile politicii externe şi de securitate.
La acestea se adaugă relaţia Uniunii Europene cu Uniune
Europei Occidentale (U.E.O.) care este considerată de doctrină ,,un
braţ militar al U.E., care face parte integrantă a dezvoltării ace

161
A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit. p. 14.
162
A se vedea, O. Manolache, op. cit. p. 121. potrivit T. Nisa preşedintele Comisiei va fi
desemnat ca urmare a unei întruniri a Consiliului U.E, la cel mai înalt nivel, adică al
stat şi de guvern.
163
A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit p. 14.

57
 sensul că UEO trebuie să devină, în etape, componenta de ap
U.E.”164.
4. 1. c. Justiţia şi Afacerile Interne (J.A.I.) – al treilea pilon al
U.E.
A treia componentă a Uniunii Europene este reprezentat
Cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne (poliţiei
considerată în doctrină ca fiind ,, în acelaşi timp corolarul inevita
totalei libertăţi de circulaţie a persoanelor în Comunitate” 165, prin
elaborarea unei activităţi comune a statelor membre. Formele d
cooperare interguvernamentală sunt, potrivit art. 31 (K. 3 TMs) :
informarea şi consultarea reciprocă între statele membre în cadrul
Consiliului, adoptarea de poziţii şi acţiuni comune, de către Cons
elaborarea de convenţii pe care, Consiliul le va recomanda statelo
membre potrivit regulilor constituţionale ale acestora.
Acest obiectiv se atinge prevenind şi combătând criminali
organizată sau de orice natură, printr-o:
- cooperare mai strânsă între forţele de poliţie, autorităţile
vamale şi celelalte autorităţi competente ale statelor membre, atâ
direct, cât şi prin Oficiul European de Poliţie (Europol);
- o cooperare mai strânsă între autorităţile judiciare şi
autorităţi competente ale statelor membre;
- apropierea, atât cât se impune, a normelor de drept pen
statelor membre (art. 29, fost K. 1. TMs.).
Statele membre consideră următoarele domenii ca fiind d
interes comun, potrivit art. 29 (K. 1 TMs.): politica de azil, regulile
referitoare la trecerea frontierelor externe ale statelor membre ş
exercitarea controluluila frontieră, politica de imigrare şi politica
de resortisanţii din terţe ţări166, lupta împotriva toxicomaniei (în
măsura în care n-a fost acoperit de punctele 7, 8 şi 9), lupta împot
fraudei de dimensiune internaţională (în măsura în care n-a fost
164
La TMs. A fost anexată o Declaraţie referitoare la U.E.O.. Declaraţia subsumează două
decalaraţii, şi anume: 1. Declaraţia Belgiei, Germaniei, Olandei, Portugaliei, Marii Britan
sunt membre ale U.E. O. cum şi membre ale U.E., asupra rolului U.E.O. şi asupra relaţiilor
cu U.E.O. şi cu Alianţa Atlantică; 2. Declaraţia Belgiei, Germaniei, Spaniei, Franţei, Italiei
Luxemburg-ului, Olandei, Portugaliei, Marii Britanii, care sunt membre ale U.E.O., prin ca
celelalte state membre ale U.E. care nu fac parte din U.E.O. sunt invitate să adere la ac
165
A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit p. 14.
166
Aici se includ: condiţiile de intrare şi de circulaţie a resortisanţilor din ţări terţe pe teritoriul
statelor membre, condiţiile de şedere ale acestora pe teritoriul statelor membre, regrupa
familială, accesul la locurile de muncă; lupta împotriva imigrării, a şederii şi a munci fără
respectarea regulilor în materie a resortisanţilor din ţări terţe pe teritoriul statelor me

58
 acoperit de punctele 7, 8 şi 9), cooperarea în materie civilă,
cooperarea în materie penală, cooperarea vamală, cooperarea
poliţienească. Rezultă că este vorba de patru domenii de coopera
7, 8, 9), şi cinci domenii de acţiune (1, 2, 3, 4, 5), care ar putea fi
comunitarizate167
4. 1. d. Competenţa Curţii de justiţie.
Curtea de justiţie îşi exercită competenţa în cadrul tratate
origine, şi în privinţa dispoziţiilor finale.
Are competenţe limitate numai în ca cadrul pilonului ,,
cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne art. 31 (K
par. 2, pct.c).
Nu are competenţa să controleze pilonul P.E.S.C. şi Titlu
,,Dispoziţii comune” din TMs.
4. 2. Uniunea Europeană după revizuirea Tratatului asup
Uniunii Europene prin Tratatelede la Amsterdam şi Nisa
→ Trataul de la Amsterdam 168(semnat la 2 octombrie 1987)
care a modificat TMs. şi tratatele institutive ale C.E.:
- a adăugat Tratatului asupra Uniunii europene 13 protocoale ş
59 de declaraţii,
- iar Uniunii, extinderi ale mecanismelor comunitare existente
în sfera pilonilor şi obiective noi. Astfel:
- la primul pilon, C.E., se extinde şi se simplifică procedura
codeciziei. Competenţele comunitare se lărgesc în privinţa polit
privind accesul la locurile de muncă, a politicii comerciale comun
politicile referitoare la sănătatea publică, mediu înconjurător, pro
consumatorilor se consolidează;
- al doilea pilon, P.E.S.C., este consolidat. Sunt întărite relaţii
cu U.E.O., mai ales prin vocaţia Consiliului Uniunii de a lua decizii
politice referitoare la misiuni umanitare, de menţinere a păcii, mi
de prevenire conflictelor şi de gestiune a crizelor, adică de restab
păcii169.
- al treilea pilon, a fost redus la domeniile de drept pen
poliţie. Dispoziţiile referitoare la cooperarea în domeniile poliţiei şi
domeniul judiciar penal, trec în primul pilon al C.E., adică în
167
A se vedea, R. Munteanu, op. cit p. 178, 179.
168
A fost publicat în JOCE n. C 340 din 10. 11. 1997, cuprinde 150 de pagini. Dispoziţiile sale ca
şi noua renumerotare a articolelor, secţiunilor şi a titlurilor, au intrat în vigoare la 1. 05
JOCE n. C 124/24 din 1. 05. 1999, după ratificarea de către cele 15 state semnatare.
169
Aceste misiuni sunt denumite ,,Petersburg”, a se vedea, D. Vignes, Et si Amsterdam avait fait
encore autre chose de bien: permettre de réaliser la politique de défense commune?
p. 77.

59
 competenţă comunitară, inclusiv politicile privind vizele, azilu
imigrarea, cooperarea în materie civilă şi alte politici referitoar
libera circulaţie a persoanelor.
Deoarece ritmul construcţiei europene nu trebuie afectat de
statele mai puţin rapide, Tratatul de la Amsterdam organizează p
prima dată distincţia dintre angajamentele subscrise de către sta
membre. Astfel cooperarea întărită în interiorul Comunităţilor
europene îndreptăţeşte statele membre mai ambiţioase să progre
lăsând deschisă posibilitatea şi altor state membre să urmeze ace
linie de conduită170.
→ Perspectiva aderării a noi state a determinat necesitatea
schimbări pentru perfecţionarea şi adaptarea structurii instituţiilor
comunitare la noile realităţi. În acest context reuniunea de la Nisa
contribuind la afirmarea Comunităţilor europene pe plan mondi
Potrivit tratatului de la Nisa171 numărul de parlamentari
europeni a fost prevăzut de 732 (T. A. prezăzuse un număr de 700
De la 1 ianuarie 2004 a intrat în vigoare o nouă repartiţie a locuri
în Parlament, pentru un număr de 535. Diferenţa până la 732 deputaţi
s-a repartizat în urma alegerilor pentru legislatura 2004-2009 (s
hotărât apoi ca numărul deputaţilor să fie de 786, începând cu an
2007).
Consiliul Uniunii Europene are competenţa să aprobe stat
deputaţilor europeni cu majoritate calificată, şi să stabilească sta
partidelor ploitice la nivel european.
În cadrul Uniunii, s-a realizat un mecanism, original,
echilibrare, a intereselor naţionale cu interesul comunitar.
- Reprezentarea intereselor statelor membre se materialize
prin ponderea vocilor lor în cadrul Consiliului Uniunii 172. Astfel173
Tratatul aplică un sistem care să atenueze consecinţele aderării s
care au o populaţie mai mică, atunci când vin în concurs cu statele
o populaţie mai mare, în ceea ce priveşte sistemul majorităţii califi
în cadrul Consiliului.

170
A se vedea, Y. Lejeune (études coordonnées par), La Traité d’Amsterdam , espoirs et
déceptions, Bruylant, Buxelles, 1998. şi Guy Isaac et Marc Blanquet , op. cit. p. 15, şi operele
citate acolo.
171
Tratatul de la Nisa a fost semnat la 26 02. 2001 şi a intrat în vigoare la 1. 02. 2003.A se vedea,
Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit. p. 18, 19.
172
A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit. p. 17, şi operele citate acolo.
173
A se vedea, Stelian Scăunaş, Uniunea Europeană, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 57.

60
 Tratatul de la Nisa combină două sisteme de luare a dec
dublarea majorităţii calificate, începând cu 1 ianuarie 2005, şi
reponderarea.
Astfel, când o decizie este luată de Consiliu, cu majoritate
calificată, un stat membru al acestuia poate solicita verificarea, d
statele membre care constituie majoritatea calificată reprezintă
puţin 62% din populaţia Uniunii. Dacă această condiţie nu este
îndeplinită, decizia nu va fi luată.
Membrii Consiliului vor avea un total de 345 voturi repartizat
în funcţie de mărimea statelor. Pragul majorităţii calificate va fi de
258 voturi (mai mare ca înainte) şi va creşte la 73, 4% când vor adera
toate statele. Drept consecinţă: se menţine egalitatea voturilor în
cele 4 state mari (Germania, Italia, Franţa şi Marea Britanie, câte
de voturi fiecare), iar Spania şi Polonia, câte 27 de voturi, Prin
urmare, 3 state mari nu vor mai putea bloca procesul decisiona
- Reprezentarea interesului general comunitar este asigurat
către Comisia Europeană. Tratatul C.E. insistă asupra necesităţii
logicii independenţei membrilor săi cu privire la statele de
origine.Tratatul de la Nisa stabileşte că, începând cu 1 ianuarie 2
Comisia va fi compusă dintr-un naţional din fiecare stat membru
(renunţându-se la situaţia în care statele mari să propună câte do
comisari). Prin urmare prima Comisie numită după ce Uniunea va
avea 27 de state, numărul comisarilor va fi inferior numărului tota
state membre, Consiliu va decide în acelaşi timp membrii Comisie
modalităţile unei rotaţii egale a statelor în cadrul Comisiei.
Potrivit Tratatului de la Nisa preşedintele, ca şi ceilalţi memb
ai Comisiei vor fi desemnaţi urmare a întrunirii Consiliului U.E., la
cel mai înalt nivel, al şefilor de stat şi de guvern care, după aproba
lor prin vot din partea Parlamentului, sunt numiţi de către Consili
statuează cu majoritate calificată. Tratatul de la Nisa prevede
organizarea internă a instituţiei, atribuirea de resposabilităţi
comisarilor (a portofoliilor), remanierea acestora în cursul manda
numirea vicepreşedintelui Comisiei şi posibilitatea demisiei unuia
membrii săi.
- Sistemului jurisdicţional ,,modificat mai discret dar mai
profund”174, i s-a adăugat camerele jurisdicţionale, specializate î
anumite domenii, fapt, ce a determinat ca tribunalul de primă inst
să devină de acum înainte judecător de drept comun pentru acţiun

174
A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit. p. 18,

61
 directe, atribuindu-se şi competenţa de a primi chestiunile prej
în anumite domenii.
Prin Tratatul de la Nisa procesul comunitar se caracteriz
prin utilizarea metodei de integrare (nu de cooperare), şi prin vocaţia
de a depăşi dimensiunea economică cu scopul de a învesti din ce în ce
mai mult în domeniul politic175.
- Metoda de integrare este simbolizată prin luarea deciziilor
majoritate în cadrul Consiliului (nu cu unanimitate) 176. Astfel, Tra
de la Nisa cuprinde 27 de dispoziţii referitoare la extinderea câmp
de utilizare a votului cu majoritate în ,,domenii considerate cheie”
fiscalitate, politica socială şi de coeziune, azilul, şi imigrarea şi
politica comercială comună. Cu toatea acestea, se menţine
unanimitatea pentru fiscalitate, iar pentru politica de coeziune,
rezultatele sunt parţiale deoarece, trecerea la majoritate a fost am
pentru anul 2007.
- ,,Cooperarea întărită” face obiectul unei incontestabile
promovări prin Tratatul de la Nisa, deoarece câmpul de aplicare a
acesteia a fost extins şi la al doilea pilon al U.E – P.E.S.C..
- Vocaţia politică a Comunităţilor şi Uniunii Europene este
evidenţiată printr-o realizare şi creştere progresivă a ,,dimensiun
apărării drepturilor fundamentale în cadrul ordinii juridice
comunitare,. Astfel, în acelaşi timp, dar, în afara Conferinţei
interguveranamentale – convocată pentru februarie 2000 – a fost
elaborată o Cartă a drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
(proclamată cu ocazia Consiliului European de la Nisa). Tratatul d
Nisa, deşi prevede dotarea Uniunii cu un sistem preventiv în privi
încălcării drepturilor fundamentale ale omului în statele membre
face nici o menţiune referitoare la Cartă. Aceasta se explică prin
autonomia politicii de apărarea a Uniunii Europene prin raportar
Uniunea Europei Occidentale, aceasta din urmă nemaifiind
considerată ca un braţ militar al Uniunii 177.

5. 3. Uniunea Europeană potrivit Tratatului de la Lisabona

→ Uniunea Europeană trebuie analizată din prisma celo
două tratate pe care se întemeiază, T.U.E. - nou şi T.f.U.E.
Prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeană depăşeş
cadrul conceptual - politic- dobândind prin succesiune calitatea
175
Idem.
176
177
Ibidem, p. 19.

62
personalitate juridică a Comunităţii Europene (art. 48 T.U.E.-nou), cu
toate prerogativele ce decurg din aceast (capacitatea de reprezentar
sau de a deveni membru al unei organizaţii interanţionale).
Prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeană nu se limitează
numai la a fi succesoarea Comunităţii Europene în privinţa a tot ceea
a dobândit aceasta din momentul instituirii - prin tratatele care au
modificat, adaptat şi adăugat – referitor la competenţele existente,
relaţiile cu state terţe sau organizaţii internaţionale, la politica externă şi
de securitate comună sau la justiţie şi afaceri interne.
Prin tratatul de reformă, Uniunea:
- dobândeşte competenţe noi, sunt lărgite şi consolidate cele
existente. Astfel, din perspectiva rglementării lor, competenţele sun
exclusive, comune sau partajate, de sprijinire, coordonare sau
completare;
- dobândieşte un statut juridic nou, atât prin calitatea sa de
subiect de drept pe scena internaţională – prin acţiunea externă a
Uniunii, (potrivit Titlului V din T.U.E.-nou şi Părţii a 5-a din T. f. U.E.),
cât şi prin evoluţia Consiliului European, de la aşa numitele ,,samitur
la caliatatea de instituţie în cadrul Uniunii.
Raportându-ne la cei trei piloni ai Uniunii Europene, pr
Tratatul de la Lisabona, desprindem următoarele:
1) - Uniunea moşteneşte o Comunitate, Comunitatea European
primul pilon al acesteia (fără Euratom), pe care o adaptează însă, un
arhitecturi europene, compusă din 27 de state;
2) - în privinţa competenţei Uniunii în materie de P.E.S.C. (al doilea
pilon al Uniunii anterior Tratatului de la Lisabona), include toate
domeniile politicii externe
, şi anume, chestiunile referitoare la securitate
Uniunii şi la definirea unei politici de apărare comună. (Titlul V
T.U.E.-nou).
Este introdusă, astfel, posibilitatea unei cooperări mai strâ
între statele membre interesate în domeniul de securitate şi de ap
cooperararea structurată permanentă (art. 28 A, alin. 6 şi art. 28 E,
T.U.E. –nou)
P.E.S.C. este pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant şi de statele
membre, utilizând mijloacele naţionale şi ale Uniunii (art.13 alin. 3
T.U.E.-nou).
Curtea de Justiţie nu este competentă în domeniul P.E.S.C.,
excepţia competenţei de a controla respectarea art. 25 B, T.U.E.-n

178
A se vedea în acest sens, Competenţele Uniunii, din cadrul lucrării de faţă, Cap. 10. 3.

63
 ca în anul următor (în 15- 16 decembrie) la Consiliul European
Madrid să se introducă cel de-al patrulea criteriu referito
capacitatea administraţiei ţărilor candidate de a gesiona calitate
membru al Uniunii Europene.
→ În iunie 1995 Comisia Europeană a adoptat ,,Cartea albă de
pregătire ţărilor asociate în vederea integrării lor în Piaţa inter
U.E.”.
→ În anul 1997 Comisia Europeană a publicat ,,Agenda 2000”
document care propune o strategie de preaderare, cuprinzând o
abordare a problematicii şi noi instrumente de realizare a sarcinil
decurg din implementarea programelor corespunzătoare. Princip
aspect al reformei politicii de preaderare se referă la faptul că spr
Uniunii Europene pentru aderare este orientat spre toate formele
ajutor financiar, punându-se în aplicare aşa – numitele parten eria
pentru aderare, elaborate în urma negocierilor purtate cu fiecare stat
candidat. Parteneriatele194 au reprezentat programe multianuale
vizau finanţarea de investiţii prioritare, ajutoare pentru agricutur
intervenţii structurale, creşterea economică generală, respectare
democraţiei, cooperarea culturală şi armonizarea legislaţiei. Pen
fiecare ţară candidată în parte a existat un asemenea parteneriat,
complementar unui Program Naţional de Adoptare a Acquis-ului
comunitar (PNAA)
Strategia de preaderare s-a întemeiat, de asemenea şi pe
acorduri bilaterale europene încheiate cu ţările candidate195, car
stabilit priorităţile pentru fiecare stat candidat, în vederea îndep
criteriilor economice şi politice inclusiv pentru resursele financia
necesare implementării priorităţilor identificate. Înstrumentele
financiare ale strategiei de preaderare s-au materializat în ajutoa
comunitare de preaderare, de exemplu fondurile derulate prin
programele PHARE (din anul 2001 acest program s-a concentrat
prioritate asupra problemelor consolidării cadrului instituţional î
vederea aderării), ISPA (pentru investiţii în domeniile, transportu
mediul înconjurător), SAPARD (pentru agricultură şi dezvoltare
rurală)

194
Parteneriatul de Aderare România- Uniunea Europeană a fost semnat la 6 decembrie 1999, în
baza Deciziei Consiliului nr. 261 din 30 martie 1998, care a stabilit principiile, priorităţile
obiectivele immediate şi condiţiile Parteneriatului de Aderare. Finanţarea acestora este
reglementată prin Memorandumul de finanţare negociat în anul 2000.
195
Aceste acorduri s-au încheiat ca urmare a Reglementării Consiliului nr 622 din martie 1998 a
Consiliului.

71
 Prin Tratatul de la Amsterdam principiile pe care se întemeia
Uniunea Europeană (principiile libertăţii, ale democraţiei, ale
respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ca şi al
statului de drept) sunt prevăzute în art. 6 § 1 T.U.E. şi devin o cond
formală de aderare prevăzută expres în art. 49 T.U.E (fost O T.U.E)
6. 1. Apartenenţa la Uniunea Europeană
→ În prezent, tratatele comunitare nu prevăd ca statele ce
compun Comunităţile să-şi piardă calitatea de membre ale acesto
Tratatele ,,tac”196 în privinţa dreptului unui stat membru de a se r
sau a posibilităţii de a fi exclus. Urmarea faptului că un stat memb
nu poate denunţa unilateral tratatele, coroborată cu durata nelim
acestor tratate (C.E. şi EURATOM) semnifică apartenenţa definit
la Comunităţi. Această concluzie se explică prin chiar obiectivul
tratatelor, acela că, integrarea regională care implica în mod
angajarea statelor în această acţiune se face într-o manieră ireversibi
şi intuitu personae. Prin aceste particularităţi construcţia comunitară
se apropie se propie din ce în ce mai mult de caracteristicile sp
lae unui stat federal197.
Interdicţia juridică pentru un stat membru de a nu se retarag
mod unilateral din Comunităţi nu trebuie absolutizată. În primul r
pentru că, deşi nu se retrage în mod unilateral un stat poate împid
funcţionarea Comunităţilor, practicând ceea ce se numeşte ,,polit
scaunului gol” , adică de a refuza să participe la lucrările instituţii
comunitare, paralizând astfel activitatea acestora. O astfel de pol
fost practicată de Franţa aproape 6 luni, în perioada iunie 1965 –
februarie 1966, prin faptul că nu a fost de accord cu abandonarea
regulii unanimităţii în favoarea adoptării regulii majorităţii în
adoptarea deciziilor în cadrul Consiliului 198.
În al doilea rand, s-a pornit de la considerentul că, dacă într-
federaţie separarea unui stat este de neconceput, a fortiori este
neconceput şi în cazul Comunităţilor199, iar sistemul comunitar e
suficient de suplu pentru a permite chiar ,,renegocierea” cu un s
Este cazul acţiunii deliberate a partidului laburist din Marea Brit
196
A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 25.

197
Idem.
198
A se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, Editura
Academiei, Bucureşti, 1979, p. 26.
199
A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 25.

72
 care în 1974 în Piaţa comună a determinat în mod deliberat
atitudine a Comunităţilor.
O situaţie specială a existat în privinţa Groenlandei, care la 1
februarie 1985 a încetat să mai facă parte din Comunităţi cărora l
aparţinut de la 1 ianuarie 1973, ca parte a Regatului Danemarcei
provincie daneză). Prin Actul său de Reglementare din 1979 (Ho
Rule Act) Groenlanda s-a bucurat de un statut special în Regat,
guvernul său având competenţe independente, în domeniul
pescuitului, agriculturii şi creşterii animalelor.
După dobândirea independenţei sale naţionale (1979) în 198
locuitorii Groenlandei au hotărât prin referendum ieşirea din
Comunităţi. Această atitudine a fost determinată de localizarea
geografică izolată, în raport de celelalte state membre, de condiţi
climatice, de particularităţile culturale ale populaţiilor sale
neeuropene, care au condus la căutarea de noi relaţii şi aranjame
de natură externă200. Prevederile Tratatului CEE aplicabile ţărilor
teritoriilor de peste mări au constituit un cadru adecvat pentru ac
relaţii, cu toate că au fost necesare o serie de prevederi adiţionale
→ Prin Tratatul de la Lisabona orice stat membru poate hotărî, în
conformitate cu normele sale constituţionale, să se retragă din
Uniune. Retragerea presupune următoarea procedură:
- statul membru care hotărăşte să se retragă notifică
intenţia sa Consiliului European;
- în baza orientărilor Consiliului European, Uniunea negociază
cu statul respective un acord care stabileşte condiţiile de
retragere, ţinând seama de cadrul viitoarelor sale relaţii cu
Uniunea. Acordul se negociază potrivit art. 188N alin. 3 din
T.f.U.E.
- acordul se încheie de către Consiliu în numele Uniunii,
care hotărăşte cu majoritate calficată, după aprobarea
Parlamentului European.
Tratatul încetează să-şi producă efectele (să se mai aplice)
asupra statului în cauză de la data intrării în vigoare a acordului
de retragere sau, în absenţa unui astfel de accord, după doi ani d
la notificarea intenţiei de retragere făcută de statul respective
Consiliului European, cu o execepţie. Consiliul European, în
200
A se vedea, Pierre Mathijsen, op. cit. p. 18.
201
A se vedea, opinia Comisiei asupra statutului Groenlandei (1983, EC Bull. 1-13) şi textul
tratatului amendat prin diferite regulamente ale Consiliului (JOCE, n. 29/1din 1 febru
A se vedea în acest sens, Pierre Mathijsen, op. cit. p. 18.

73
 accord cu statul membru , în cauză, hotărăşte în unanimitat
prorogue acest termen.
Membrul care reprezintă în cadrul Consiliului European şi
al Consiliului statul membru care se retrage nu participă nici la
dezbaterile şi nici la adoptarea deciziilor Consiliului European ş
ale Consiliului care privesc satatul în cauză.
Retragerea statului membru din Uniune nu este definitivă,
deoarece T.U.E.-nou, prevede posibilitatea pentru acesta, în cau
în care se hotărăşte, să depună o nouă cerere de aderare, în
conformitate cu procedura prevăzută de art. 49 (T.U.E.-nou).
1. Statutul de membru al Uniunii Europene.
În prezent, Tratatele comunitare consacră statutul de memb
pur şi simplu (n. a.), în principiu, titular de drepturi şi obligaţii,
contrar anumitor organizaţii internaţionale (UNESCO, OMS…), c
admit membrii cu drepturi depline şi membrii cu drepturi restrân
O situaţie aparte pentru aceste Comunităţi, şi care le consacr
particularitatea este acordarea unui “regim special de asociere,, u
state, potrivit art. 182 CE. Astfel, statele membre convin să asocie
Comunităţi ţările şi teritoriile neeuropene203 care întreţin relaţii
speciale cu Danemarca, Franţa, Olanda şi Marea Britanie . Aceste
relaţii nu s-au stabilit în baza unei veritabile asocieri care să antre
o participare efectivă la instituţiile comunitare, ci este mai mult o
modalitate specială de extindere teritorială a tratatelor204. Scop
asocierii este promovarea dezvoltării economice şi sociale a ţîrilo
teritoriilor şi stabilirea unor relaţii economice strânse între ele şi
Comunităţi în ansamblul lor.
Acorduri de asociere sunt prevăzute în art. 310 CE (fost 238) şi
art. 206 EURATOM. Potrivit acestor texte Comunităţile pot înche
acorduri cu unul sau mai multe state sau organizaţii internaţiona
creând o asoci ere caracterizată prin drepturi şi obligaţii reciproc
acţiuni în comun şi proceduri speciale205. Jurisprudenţa Curţii de
Justiţie a dat o definiţie largă acordului de asociere, ca find un ac
creând legături speciale şi privilegiate cu un stat terţ care trebu
puţin parţial, să participle la regimul comuniatar. Un asemen

202
A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 25.
203
Aceste ,,ţări şi teritorii”, numite astfele de Tratatul CE, sunt enumerate în anexa II din Tratatul
CE.
204
Idem.
205
A se vedea, Roxana Munteanu, op. cit. p. 319

74
 accord poate comporta angajamente faţă de statele terţe în t
domeniile acoperite de tratat206.
S-au încheiat acorduri de asociere ce au avut în veder
instaurarea progresivă a unei uniuni vamale cu Comunităţile
exemplu, acordurile de asociere cu Cipru şi Malta207
De asemenea, au fost încheiate acorduri de asociere, ca o eta
pregătitoare pentru aderare la Comunităţi (de exemplu, acordul cu
Grecia), sau, au fost încheiate ca acorduri de asociere de tip nou,
urmare a trecerii ţărilor din Europa centrală şi de est la economia
piaţă (este cazul acordurilor cu Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia
România şi Bulgaria).
→ Tratatul de la Lisabona………………..vezi art310 Tf.U.E.

Capitolul III.
Definiţa, specificul şi principiile dreptului uniunii

Secţiunea. 1
Definiţia şi specificul dreptului uniunii
1. Definiţia. Dreptul uniunii reprezintă totalitatea normelor
juridice, care au, în principiu, caracter de prioritate, de efect direct
şi de aplicabilitate directă, şi care reglementează conduita statelor
membre, a persoanelor fizice şi juridice din statele membre
instituţiilor Uniunii Europene şi a Uniunii însăşi.
→ Normele dreptului uniunii
Stricto sensu, normele dreptului uniunii, sunt cuprinse în 208:
Tratatele institutive ale Comunităţilor Europene, convenţiile şi
protocoalele anexate lor, tratatele comunitare subsecvente, actel
aderare ale noilor state membre (denumite drept comunitar prim
originar), precum şi regulile conţinute în actele adoptate de instit
comunitare209 (denumite drept comunitar derivat210)
Lato sensu, normele juridice comunitare cuprind, alături de
acele prevăzute mai sus, şi regulile nescrise aplicabile în or
juridică comunitară, şi anume: principiile generale de drept c
206
CJCE, 12/86, Demirel, 30. 09. 1987; În speţă este vorba de acordul de asociere cu Turcia. A se
vedea, Roxana Munteanu, op. cit. p. 318.
207
Acorduri de asociere întemeiate pe art. 238 C.E. cuprinzând un ajutor financiar au mai fost
încheiate cu unele state din bazinul mediteranean – Algeria, Tunis, Maroc, Egipt, Iorda
(a se vedea, JOCE, n. L. 337din 29 noiembrie 1982)
208
A se vedea, Cornelia Lefter şi bibliografia citată acolo.
209
A se vedea , Capitolul ,, Instituţiile comunitare,,
210
A se vedea, Capitolul ,,Izvoarele dreptului comunitar,,

75
 sistemelor de drept ale statelor membre, jurisprudenţa Curţii de
Justiţie, regulile care-şi au temeiul juridic în relaţiile externe ale
Comunităţilor, în actele convenţionale încheiate de statele memb
aplicarea tratatelor211.
Tratatele institutive ale Comunităţlor Europene se distin
tratatele internaţionale clasice prin următoarele212:
- au creat instituţii independente213 de autorităţile publice
naţionale şi le-au înzestrat cu drepturi suverane în domeniile legis
administrativ şi judiciar, drepturi care le-au fost transferate de la
statele membre;
- stabilesc principiile de bază care fie sunt puse în aplicare ch
de către tratate, fie sunt implementate prin actele legislative ale
instituţiilor;
- formează un set de reguli care impun în mod direct, fără
interferenţe sau intervenţii, obligaţii, şi care dau naştere la drept
pentru statele membre şi pentru personae fizice şi juridice din ca
Comunităţilor.
→ Caracteristicile sau principiile normelor dreptului
uniunii de a fi proritare, cu efect direct, şi cu aplicabilitate direc
le vom analiza într-un capitol ulterior
→ Destinatarii normelor dreptului uniunii
Tratatele comunitare deşi au început ca tratate internaţiona
devenit ,, o Cartă constituţională,, a Comunităţilor 214, stabilind o
ordine juridică specifică, lucru confirmat de către Curtea de Justi
prin creearea unei Comunităţi pe termen nelimitat, având propr
instituţii, propria personalitate, propriile capacităţi juridice şi
reprezentare pe plan internaţional, şi - în mod particular – puteri
reale izvorâte din limitarea suveranităţii sau din transferul de put
la state către Comunitate, statele membre şi-au limitat propriile
drepturi suverane într-un număr de domenii şi au creat un corp
legislativ obligatoriu pentru cetăţenii lor şi pentru ele însele215
Din jurisprudenţa Curţii de Justiţie rezultă că destina
normelor de drept comunitar, pe care îi vom numi şi subiecte

211
A se vedea, Cornelia Lefter, op. cit. p. 47.
212
A se vedea, Pierre Mathijsen, op. cit. p.43.
213
Potrivit art. 7 din Tratatul C.E., sarcinile încredinţate Comunităţii sunt realizate de: un
Parlament European, un Consiliu, o Comisie, o Curte de Justiţie, o Curte de Conturi.
214
CJCE, 294/83, Parti ecologiste Les Verts c. Parlement européen, Rec.1339. În speţă se are în
vedere Tratatul C.E.
215
CJCE, 6/64, Costa v. Enel, 1964, E.C.R., 585 la 593

76
 acestei ramuri de de drept sunt ,,statele membre,, , cetăţenii216,, şi
,,comunităţile,, (,,ele însele” după cum precizează hotărîrea CJCE)
Acestor subiecte li se impune o conduită specifică ,,într-o
ordine juridică diferită, ale cărei prevederi nu aparţin nici dreptu
internaţional şi nici dreptului statelor membre,,217

2. Specificul dreptului Uniunii

Întemeiat pe tratate încheiate între state suverane, dre
Uniunii, din punct de vedere formal, aparţine dreptului internaţ
public218. Drept urmare, normele juridice ale dreptului uniunii au luat
naştere prin voinţa suverană a statelor membre, exprimată prin tr
care au acceptat să renunţe la o parte din suveranitatea lor şi să s
supună deciziilor unor instituţii supranaţionle, create de ele. Ulte
aceste istituţii suprastatale au creat la rândul lor norme de drept
comunitar, aplicabile la nivelul întregului spaţiu comunitar.
Dreptul uniunii se diferenţiază de dreptul internaţional p
prin următoarele:
- este un drept intern al statelor membre . Tratatele
comunitare (dreptul primar) şi actele instituţiilor (dreptul deriva
parte din ordinea juridică a statelor membre, având caracter prio
faţă de normele interne, naţionale. Normele comunitare, în princ
devin parte a dreptului naţional fără a fi necesară receptarea lor
acte normative interne219. Aceasta se realizează prin ceea ce este
specific ordinii juridice comunitare, şi anume faptul că dezvoltă
proces de integrare, în timp ce ordinea juridică internaţională se
întemeiază în principal pe ideea de cooperare220. De altfel, C.J.C.
subliniat că Tratatul C.E., spre deosebire de tratatele internaţiona
clasice, a instituit o ordine juridică proprie, integrată în sistemul
juridic al statelor membre, din momentul în care acesta intră în
vigoare şi se aplică de către organele lor de jurisdicţie 221.
Într-o altă hotărâre Curtea a subliniat că ,,Tratatul (C.E.E.)
stabilind o piaţă comună şi armonizând progresiv politicile
economice ale statelor membre, a urmărit să unească pieţele naţi

216
Avem în vedere nu numai presoanele fizice şi şi persoanele juridice
217
CMLR, Rev. 1967, 483 (Curtea Supremă Administrativă Germană).
218
A se vedea, Cornelia Lefter, op. cit. p. 49.
219
A se vedea, Dacian Cosmin Dragoş, Uniunea Europeană. Instituţii. Mecanisme.,
C.H.Beck, Ed.a 3-a, Bucureşti, 2007, p.96.
220
A se vedea, Roxana Munteanu, op. cit. p. 268-270
221
C.J.C.E., 6/64, Costa v. Enel, 1964, E.C.R.,585 la 593

77
 într-o singură piaţă, care să aibă caracteristicile unei pieţe
interne222. ,,Piaţa internă,, care este o parte a pieţei comune şi este
definită de Tratat ca ,,o zonă fără frontiere în care este asigurată l
circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului,, 223nu
poate fi reglementată decît de un drept intern, comun al statelor
membre. Iată de ce se poate vorbi, fără a limita argumentele, că
dreptul comunitar este un drept intern a unei comunităţi de sta
- subiectele dreptului internaţional public sunt statele, în
timp ce subiectele dreptului uniunii sunt statele memb
persoanele fizice/juridice, şi chiar instituţiile comunitare;
- în dreptul internaţional public izvorul dispoziţiilor sale
tratatele care exprimă voinţa suverană a statelor semnatare. În
uniunii pe lângă dispoziţiile cuprinse în tratate care reprez
sursa primară a acestui drept, instituţiile - create prin tratatele
comunitare -exercită drepturi suverane provenite de la statele
membre, adoptând legislaţie în mod autonom, însă în limit
prevăzute de tratatele comunitare224;
- curtea internaţională de Justiţie de la Haga , organ judicia
principal al O.N.U., este competentă să soluţioneze, în principiu,
numai litigiile dintre state, competenţa ei obligatorie fiind
excepţională225.Curtea de Justiţie este o jurisdicţie internă226 a unei
comunităţi de state, angajată într-un proces de integrare, fiind inv
nu numai cu garantarea respectării dreptului uniunii, dar şi cu
garantarea unităţii de aplicare a acestuia227. Curtea de Justiţie e
jurisdicţie internă a Uniunii, după modelul jurisdicţiilor stata
prin persoana justiţiabililor, prin natura litigiilor care îi sunt
spre soluţionare şi prin procedura după care statuează228;

C.J.C.E., 270/80, Pludor Ltd. S.a. c. Harlequin Record Schops Ltd.

222

Art. 14 (2) C.E.

223
224
C.J.C.E., 6/64, Costa v. Enel, 1964, E.C.R.,585 la 593; A se vedea, P. Moreau Defar
Institutions européennes, ed. Armand Colin, Paris, 2002, versiune tradusă în limba ro
Armacord, Timişoara, 2002, p.63.
225
A se vedea, Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu , Drept internaţional
contemporan, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000.
226
A se vedea, Roxana Munteanu, op. cit. p. 241
227
A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, Droit Communautaire general, 8 Ed.,
Dalloz, 2001, p. 207-212; A se vedea şi Decizia Comisiei europene a drepturi
omului din 19 ianuarie 1989 cu privire la calitatea de jurisdicţie internă a Cu
Justiţie de la Luxemburg raportată la art.26 din Convenţia Europeană a drep
omului, în Annuaire francais du droit international, 1988, p.383, A se vedea,
Roxana Munteanu, op. cit. p. 241.

78
 a evocat în acest sens două caractere aparent în contrast ale
juridice comunitare232:
1) este o ordine juridică de sine stătătoare, autonom
independentă de diversele sisteme juridice naţionale, care pres
a. autonomia izvoarelor dreptului uniunii;
b. autonomia noţiunilor de drept al uniunii, în sensul că ac
nu depind de calificările recunoscute prin dreptul naţional;
c. autonomia reglementărilor jurisdicţionale ale litigiilor prin
prin implicarea organelor de jurisdicţie ale uniunii, care au
competenţe de atribuţie;
d. autonomia normelor uniunii care nu pot fi lipsite
eficacitate prin reguli de drept intern al statelor membre.
2) este o ordine juridică integrată în sistemul juridic di
statele membre, care priveşte următoarele aspecte:
a. subiectele de drept ale uniunii; acestea fiind, după cum
arătat, nu numai statele ci şi persoanele (fizice/juridice);
b. organele naţionale, inclusiv instanţele naţionale (de toate
gradele) care aplică regulile dreptului comunitar; acestea trebuie
aplice dreptul comunitar identic, în timp şi în spaţiu, fără să contr
unitatea şi uniformitatea regulilor comunitare.

3. 2. Ordinea juridică internă şi ordinea juridică de drep

internaţional

În privinţa raporturilor dintre dreptul naţional şi dre

internaţional şpublic au fost evocate de trei teorii 233.
→ Primele două teorii, denumite dualiste, consideră dreptul
internaţional şi dreptul naţional ca fiind două ordini juridice sepa
independente, cu aceeaşi forţă juridică, ceea ce determină
imposibilitatea apariţiei de conflicte între ele. Pentru a se putea a
în dreptul intern, norma de drept internaţional trebuie transform
într-o normă internăcare poate fi astfel modificată sau abrogată d
normă internă ulterioară234. Această teorie nu este însă preluată î
practica generală statelor.235
232
A se vedea, J.- C. Gautron. op. cit.p.204, şi O. Manolache, op. cit. p.66.
233
A se vedea, P. Ver Loren van Themat, .......... p.1427, 1435-1437; şi H. G. Schermers, D.
Waelbroeck, Judicial, D. Waelbroeck, Judicial protectionin the European Communities, 5-th ed.,
Kluwer Law and Taxation Publishers, Deventer- Boston, 1992, p.79
234
A se vedea, Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, op. cit. p.16; şi Gr.
Geamănu, Drept internaţional public, vol.II, E.D.P., Bucureşti, 1983, p.79
235
A se vedea, pentru detalii în acest sens, O. Manolache, op. cit. p.68.

80
 → Doctrina mon istă, în ansamblu ei, este construită pe ideea
dreptul internaţional şi cel intern formează o singură ordine jurid
un sistem unic ale cărui norme cunosc o anumită ierarhizare236.
Această teorie are două variante, cea a primatului dreptului
intern, şi cea a primatului dreptului internaţional 237. Pentru ambe
variante normele de drept internaţional, în aplicarea lor, nu sunt
asimilate cu legile interne, nefiind necesar un proces de transform
prin măsuri legislative naţionale. 238 De asemenea, constituţiile
diverselor state conţin prevederi referitoare la locul pe care îl au
normele de drept internaţional în ordinea juridică internă şi rapor
acestora cu normele de drept intern. Astfel, în constituţiile Repub
Federale Germane, din 1949, a Franţei, din 1958, se stipulează la
modul general, supremaţia dreptului internaţional asupra celui in
Reguli asemănătoare se găsesc în Constituţiile Greciei şi Spaniei,
privinţa tratatelor din domeniul drepturilor şi libertăţilor
fundamentale, sau Constituţia Olandei care prevede că ,,legile în
vigoare nu vor fi aplicate dacă această aplicare este în conflict cu
prevederile tratatului…sau cu rezoluţiile organizaţiilor internaţio
În acelaşi spirit Constituţia României în art.11 prevede că ,,Statul
roman se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună – credinţă
obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte (alin.1). Tratat
ratificate de Parlament potrivit legii, fac parte din dreptul intern (
2). În cazul în care un tratat la care România urmează să devină pa
cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate ave
numai după revizuirea Constituţiei.
,,Jurisprudenţa internaţională şi, din ce în ce mai frecv
jurisprudenţa internă, ca şi practca diplomatică, au confi
principiul conform căruia dreptul internaţional nu poate exista făr
ca primatul său în raport cu ordinea juridică naţională să nbu fie
recunoscut,,239

3. 3. Prioritatea / supremaţia dreptului uniunii

Dreptul uniunii are o forţă specifică de a se impune ca dr
comun, propriu, tuturor statelor membre240.
236
A se vedea, Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, op. cit. p.16;
237
A se vedea, pentru detalii, în privinţa variantelor doctrinei moniste, Gr. Geamănu, op. cit. p.
78-79.
238
A se vedea, pentru detalii în acest sens, O. Manolache, op. cit. p.68.
239
A se vedea, Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, op. cit. p.18
240
A se vedea, Ştefan Munteanu, Integrarea europeană. O perspectivă juridico-filozofi
C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p.101

81
 Acest drept nu numai că se înserează în ordinea intern
statelor membre, ci posedă o aptitudine generală de a com
patrimoniul juridic al particularilor - drepturile subiective şi/sau
obligaţii, atât în raporturile cu alţi particulari cât şi în relaţiile cu
statul. Aceste drepturi se nasc nu numai când ele sunt expres aco
de Tratat, 241dar şi în temeiul obligaţiilor pe care Tratatul le impun
într-un mod clar definit persoanelor precum şi statelor membre şi
instituţiilor Comunităţiilor.
Cu toate acestea, în dreptul uniunii, respectiv, în tratatele
institutive ale acesteia nu există nici o prevedere expresă care
reglementeze problema încorporării sale în ordinea juridică naţio
a statelor membre. Numai art. 249 alin. 2 C.E. prevede referitor l
regulamente că sunt obligatorii în toate elementele lor ,,şi dire
aplicabile în toate statele membre,,. Aceste acte comunitare trebuie
aplicate ca atare de instituţiile naţionale, nefiind necesa
transformarea lor în drept naţional prin măsuri legislative inter
Supremaţia sau prioritatea dreptului comunitar a fost cons
implicit prin tratatele institutive – care, prin contrast cu tratatele
internaţionale obişnuite - au creat o ordine juridică proprie,
integrată în sistemul juridic al statelor membre, din momentu
în care tratatul intră în vigoare şi pe care organele lor de
jurisdicţie sunt obligate să o aplice. Se poate afirma că, în drep
uniunii, monismul decurge din chiar natura Uniunii Europene
spiritul doctrinei, moniste, s-a pronunţat şi Curtea de Justiţie
diversele sale hotărîri 243.
Astfel, prin Hotărârea Costa/ Enel Curtea a creat pe cale de
interpretare doctrina priorităţii dreptului uniunii:
- ,,Prin crearea unei Comunităţi(în prezent Uniune) de durat
nelimitată, având propriile ale instituţii, propria sa personalitate
propria sa capacitate juridică şin propria capacitate de
reprezentare pe plan internaţional şi, cu deosebire, puteri rea
provenind dintr-o limitare de suveranitate ori dintr-un transfer
puteri de la state la comunitate, statele membre şi-au limitat dr

241
C. 28/67, Firma Molkerey Zentrale Westfalen Lippe GmbH c. Hauptzollant Padeborn, hot.
Prelim. Din 3 aprilie 1968, în ECR,1968, 143-152 şi, în acelaşi sens, C.26/62, N.V.Algemen
Transport – en Expeditie Onderneming van Gend and Loos c. Nederland Administraţie de
belastingen, hot. prelim. din 5. 02. 1963, CML, Rep., 1963, 129-130. A se vedea şi D.Simo
système juridique communautaire, p.36-37.
242
A se vedea, Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu , op. cit. p.19.
243
A se vedea, hot Costa/ ENEL din 15 iulie 1964, E.C.R., 585 la 594.

82
 lor suverane, deşi în domenii limitate, şi astfel nu creat un sistem
de legi care obligă pe naţionalii lor, cât şi pe le însele.
- Integrarea în dreptul fiecărei ţări membre a dispoziţiilor ca
provin din sursă comunitară, şi mai general din termenii şi spiritu
tratatului, au drept corolar imposibilitatea pentru state de a fac
prevaleze, împotriva unei ordini juridice acceptate de către
acestea pe bază de reciprocitate, o măsură unilaterală ulterioar
care nu ar putea astfel să-i fie opozabilă.
În sprijinul caracterului prioritar al dreptului comunitar C
de Justiţie a invocat şi alte argumente244 :
- principiul nediscriminării:,, Forţa executorie (obligatorie)
dreptului comunitar cu privire la legile interne ulterioare nu poat
diferi de la un stat la altul fără să pericliteze realizarea obiectivelo
tratatului avute în vedere la articolul 10 alineat 2, sau fără a da na
la o discriminare interzisă de articolul 7 (abrogat prin Tratatul de
Amsterdam),, ;
- caracterul necondiţionat al angajamentelor: ,,Obligaţiile
contractate prin Tratat nu ar fi necondiţionate, ci numai eventua
dacă ele ar putea fi puse în cauză prin actele legislative viitoare
semnatarilor;
- mecanismul derogărilor: ,,atunci cînd dreptul de a acţiona
unilateral este recunoscut statelor, aceasta se face în baza unei c
speciale precise; iar cererile de derogare ale statelorsunt supuse
proceduri de autorizare care ar fi fără obiect dacă statele ar avea
posibilitatea să se sustragă obliigaţiilor lor printr-o printr-o simp
lege;
- caracteristica regulamentelor: faptul că, potrivit art. 249 d
Tratatul C.E., regulamentele sunt obligatorii şi direct aplicabile
fiecare stat membru, fără nici o rezervă, înseamnă că dispoziţiile
respectivelor regulamente n-ar avea nici un efect dacă un stat ar p
în mod unilateral să-i anihileze efectele printr-un act normativ
opozabil textelor comunitare.
Curtea a precizat, pe cale de interpretare, prin intermediu
trimiteri prejudiciare245 în baza art. 234 C.E., că ,,dreptului izvorât
din Tratat - sursă de drept independentă - nu ar putea să i se opu
din cauza naturii sale originale şi speciale, prevederi juridice
interne, fără a fi privat de caracterul său de drept comunitar şi
244
A se vedea, Roxana Munteanu, op. cit. p. 358-359.
245
A se vedea, Ioana Nely Militaru, Trimiterea prejudiară în faţa Curţii Europene de Justiţie,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p.89-92.

83
 fără a pune în discuţie baza juridică a Comunităţii însăş
Transferul operat de state, din ordinea lor juridică internă în bene
ordinii juridice comunitare, a drepturilor şi obligaţiilor corespunz
dispoziţiilor din tratat, antrenează deci o limitare definitivă a
drepturilor lor suverane împotriva căreia nu ar putea prevala un a
unilateral incompatibil cu noţiunea de Comunitate,, 246. Prin urma
trebuie să fie asigurată interpretarea uniformă a dreptului comun
fiecare stat membru, în caz contrar el s-ar reduce la o simplă
construcţie teoretică, sau având un caracter facultative sau obţio
periclita însăşi bazele economică şi juridică ale Tratatului.
Ulterior, Curtea a evidenţiat, într-o altă hotărâre, că,, dreptu
comunitar, originar şi derivat, fac parte integrantă, cu rang de
prioritate din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul fiecăruia din
statele membre247. În noua formulare dată de Curtea dreptul com
nu se mai integrează în dreptul statelor membre ci în ,,ordinea jur
aplicabilă pe teritoriul acestora.
Literatura juridică248 a evidenţiat şi principiul eficacităţii sau al
efectelor utile în interpretarea şi aplicarea dreptului comun
precizând în acest sens că, relaţia între prevederile Tratatului şi
măsurile direct aplicabileale instituţiilor comunitare, pe de o parte,
dreptul naţional al statelor membre, pe de altă parte, trebuie să fie în
aşa fel concepută încât acele prevederi şi măsuri nu numai că fac
automat inaplicabilă orice prevedere contrară din dreptul naţiona
actual, dar, în măsura în care sunt parte integrantă şi au prioritate
ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul fiecărui stat membru,
împiedică adoptarea valabilă de noi măsuri legislative naţionale î
măsura în care ele ar fi incompatibile cu dispoziţiile comunitare
Dată fiind prioritatea dreptului comunitar ca principiu, statele me
au obligaţia de a garanta ca legislaţia naţională să nu prezinte vre
obstacol la deplina lui eficacitate, un stat membru care ignoră oas
de îndatorire ar putea fi acţionat în justiţia comunitară potrivit art
C.E. (acţiunea în constatarea neîndeplinirii de către state a oblig
ce le revin prin Tratatele comunitare)250. Astfel că, în baza
246
CJCE, Costa/ ENEL, 15 iulie 1964, E.C.R., 585 la 594.
247
CJCE, 106/77, Simmenthal, 9. 03. 1978, Rec.629.
248
A se vedea, O. Manolache, op. cit. p. 71.
249
A se vedea, O. Manolache, op. cit. p. 71; şi C. 213/89, Regina c. Secrétary of S
Transport, ex parte Factorame Ltd. and others, hot. prelim. din 19.06.1990, consid.18/
1990, I, 2433.
250
A se vedea, W. Cairns, Introduction to European Union Law, Cavendish Publishing Limited,
London- Sydney,1997, p.96; şi O. Manolache, op. cit. p. 71.

84
 Statele, autorităţile naţionale, tribunalele nu posibilitatea
interveni în privinţa dispoziţiilor respective
Nefiind prevăzută expres calificarea unui text ca dire
aplicabil revine Curţii de Judtiţie obligaţia de interpretare.
▪ Aplicabilitatea directă are în vederea ansamblul dreptului
comunitar, atât dreptul primar, cât şi derivat.
→ Referitor la dreptul primar, Curtea a cosiderat că tratatel
comunitare nu puteau fi lipsite de natura lor proprie printr-o asim
directă sau indirectă în dreptul intern, precizând că aceste tratate
putere obligatorie prin ele înşile în ordinea juridică aplicabilă pe
teritoriul fiecăruia dintre statele membre.257Prin urmare dspoziţ
Tratatele comunitare au caracter direct aplicabil, sunt suficient
clare şi precise, încât nu se impune intervenţia autorităţilor
naţionale258;
→ În privinţa dreptului comunitar derivat, acesta se impune
în ordinea juridică aplicabilă în statele membre fără transformare
receptare, ordin de executare şi nici chiar publicare de către
autorităţile naţionale.259 Însă dispoziţiile cuprinse în actele unilat
ale instituţiilor se impun statelor membre în condiţii diferite. 260
Între actele instituţiilor, regula mentul, potrivit art. 249 C.E.
este singura categorie de acte pentru care tratatul prevede în mo
expres aplicabilitatea directă. În privinţa lui nu este necesară
adoptarea vreunei legislaţii suplimentare sau transformare.
Şi dire ctivele beneficiază de aplicabilitate directă, dar, cer
măsuri naţionale de aplicare, ele se integrează numai în baza
publicării comunitare în dreptul aplicabil pe teritoriul statelor
Comunităţii.261 Prin urmare, directivele trebuie transpuse în drep
intern, iar problema aplicabilităţii lor directe se pune numai în ca
care nu au fost transpuse în termenele prevăzute. Incorecta
transpunere a directivei de către statele membre nu atrage după
inexistenţa juridică a respectivei directive.
În privinţa deciziilor trebuie făcută distincţia între deciziil
adresate de instituţiile comunitare statelor membre şi deciziile care
257
C.J.C.E., hot. Simmenthal, din 9. 03. 1978, cauza 106/77, Rec.629; A se vedea, Roxana
Munteanu, op. cit. p. 344;
258
Dispoziţiile Tratatului au, după caz, efect direct integral (orizontal şi vertical) sau efect direct limitat
(numai vertical); A se vedea, O. Manolache, op. cit. p.75, nota 3, cu operele citate acolo.
259
A se vedea, R. Kovar, Obsevation sur l’intensité normative des directives, în Du droit
international au droit de l’intégration, Liber amicorum Pierre Pescatore, p. 359 şi urm.
260
A se vedea, Roxana Munteanu, op. cit. p. 344.
261
Sunt numite acte de ,,legislaţie indirectă,,. A se vedea, Roxana Munteanu, op. cit. p. 344.

86
 ca destinatari persoane fizice sau juridice. Prima categorie se
integrează în dreptul aplicabil statelor membre, ca urmare a publ
lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene262.
Aplicabilitatea directă a dreptului comunitar presupune că
regulile acestuia trebuie să fie pe deplin şi uniform aplicate în toa
statele membre de la data intrării în vigoare şi cît timp continuă să
în vigoare263.
,,Prevederile direct aplicabile sunt un izvor direct de dreptur
obligaţii pentru toţi cei afectaţi de ele, indiferent că sunt state sau
persoane care sunt părţi în relaţia juridică în conformitate cu drep
comunitar; această consecinţă priveşte orice tribunal naţional, a
sarcină, ca organ al unui stat membru, este de a proteja, într-o cau
de competenţa sa, drepturile conferite persoanelor prin dreptul
comunitar,,264. O consecinţă a aplicării dreptului comunitar este e
direct al acestuia265.

3. 4. b) Efectul direct al dreptului comunitar

Deşi din interpretarea textelor comunitare şi a normelor de
drept internaţional public ar rezulta că tratatele internaţionale nu
crea direct drepturi şi impune obligaţii persoanelor particulare, c
statelor (ca subiecte de drept internaţional), jurisprudenţa comun
a recunoscut că statele pot adopta prin clauzele specifice ale
respectivului tratat, drepturi şi obligaţii pentru particulari, în mă
de a fi aplicate de tribunalele naţionale266. În hotărârea sa, Van G
en Loos, care constituie fără îndoială decizia de referinţă pe care a
pronunţat-o în materie, Curtea se îndepărtează de soluţia tradiţio
din dreptul internaţional. Astfel, Instanţa Ccomunitară solicită
aplicabilitatea directă a art. 12 (art. 25 nou, după renumerotarea
de Tratatul de la Amsterdam), potrivit căruia ,,Statele membre se
angajează să se abţină să introducă între ele, noi taxe de vamă (…
să se abţină să le mărească pe cele pe care le aplică în relaţiile lor
comerciale reciproce,,. Articolul nu face deci nici o menţiune desp
particulari. Bazându-se pe concepţia internaţionalistă, mai multe
guverne, care îşi prezentaseră observaţiile, puneau în evidenţă fa
că re d a c t a re a însăşi a art. 12 CE (25 nou), care sublinia că destin
262
A se vedea infra, ,,Izvoarele dreptului comunitar,, Dreptul derivat, ,, Deciziile”.
263
A se vedea, O Manolache, op. cit. p.77
264
C. 106/77, Simmenthal SpA, cit. supra. Şi Hot. Trib. Suprem Spaniol din 17 aprilie 1
265
A se vedea, L. Cartou, L’Union européenne.Traités de Paris – Rome – Mastricht, Par
Dalloz, 2006.........p.144.
266
A se veda, C. Lefter, op. cit. p. 86; O. Manolache, op.cit. p.76.

87
 obligaţiei pe care articolul amintit o creează sunt statele –
nemenţionându-se particularii, era o dezvăluire a voinţei neechiv
autorilor tratatului de a nu-i conferi un efect direct. În pofida
împărtăşirii acestei teze de către unul dintre avocaţii generali, Cu
se îndepărtează în mod deliberat de interpretarea textuală şi sub
care îi este astfel propusă şi hotărăşte, dimpotrivă, în funcţie de
scopurile şi sistemul tratatului. Soluţia consacrată de către Curte este
diferită de cea care ar fi fost impusă în cazul unui tratat internaţio
obişnuit şi se găseşte în raţiunea naturii speciale a Tratatului ce
instituie C.E. Fundamentul aplicabilităţii directe constă în
particularitatea însăşi a ordinii juridice comunitare, constă în
finalitatea integrării care solicită aplicabilitatea directă a dreptul
comunitar. Pentru a demonstra aceasta, Curtea ia în considerare
întâi obiectivul tratatului; mai mult, reaşează în această perspect
cadrul instituţional şi mai ales jurisdicţional pe care-l prevede 267
„obiectivul tratatului CE (...) este de a instaura o piaţă comună a c
funcţionare vizează în mod direct pe orice justiţiabili ai Comunită
iar Tratatul „constituie mai mult decât un acord care nu creează
decât obligaţii reciproce între statele contractante şi Comunita
constituie o nouă ordine juridică... ale cărei subiecte sunt nu
numai statele membre, ci mai ales resortisanţii lor“268. În plus,
Curtea reaminteşte că „preambulul Tratatului de la Roma se ad
popoarelor, dincolo de guvernele naţionale, că cetăţenii ca şi statele
membre sunt afectaţi prin funcţionarea mecanismelor comunitare, şi
în fine, că individul contribuie direct la luarea deciziilor
comunitare prin participarea lui în cadrul instituţiilor
comunitare, precum Parlamentul sau Comitetul economic şi social 269.
În sfârşit, Curtea invocă un argument juridic extras din art. 2
potrivit căruia această dispoziţie confirmă că statele i-au recunoscut
dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată
instanţelor naţionale.
Ea deduce de aici un veritabil principiu general: dreptul
comunitar, independent de legislaţia statelor membre, nu numai
impune obligaţii persoanelor, dar este de asemenea, destinat să le
confere drepturi270 care devin parte a moştenirii lor juridice. Aces
drepturi se nasc nu numai când ele sunt expres acordate de Trata
şi în virtutea obligaţiilor pe care Tratatul le impune statelor memb
267
CJCE, 05.02.1965, Van Gend Loos, aff. 26-62 Rec.1.
268
Idem .
269
Ibidem.

88
 instituţiilor Comunităţii271.
Destinatarul nu este deci criteriul determinant al efectelor unei
dispoziţii comunitare. Persoanele particulare – ca efect al interpretări
deveni titulare de drepturi individuale chiar dacă ele nu sunt expres
desemnate ca destinatari ai unei dispoziţii comunitare.
În lumina jurisprudenţei efectul direct are intensitate variab
funcţie de diferitele categorii de norme comunitare:
a) efectul direct complet, vertical şi orizontal. Astfel, drepturile
şi/sau obligaţiile pe care le generează pot fi puse în valoare atât
raporturile particularilor cu statele membre - efect vertical- cât
relaţiile dintre persoane – efect orizontal. În această categorie
acte intră regula mentele272, deciziile adresate persoanelor
unele articole din Tratatul C.E. (în materie de concurenţă, liberă
circulaţie a resortisanţilor comunitari, nediscriminare), princip
generale ale dreptului274.
b) efect direct limitat (parţial), vertical. Drepturile şi obligaţiile pot
fi invocate numai în raporturile dintre state (autorităţile statale
persoane. Este cazul deciziilor adresate statelor şi, în anumit
condiţii, al dire ctivelor, precum şi al unui mare număr de artic
din Tratat. Aceste dispoziţii conţin interdicţii sau obligaţii de a
face, sau impun statelor membre obligaţii de a face, iar în măsu
în care acestea din urmă sunt însoţite de un termen, efectul dir
se realizează la expirarea termenului prevăzut 275. Directivele,
270
Prevederile dreptului comunitar (în speţă directivele) pot fi invocate de persoane particulare în
faţa unei instanţe naţionale contra autorităţilor statului, dacă statul respectiv nu
le-a pus în aplicare în termen sau le-a pus incorect în aplicare, cu condiţia ca această p
fie clară, precisă şi necondiţionată şi să fie perfectă din punct de vedere tehnic, adică s
necesite în executarea ei alte concretizări din partea legislativului naţional.
271
CJCE, 5.02.1965, Van Gend en Loos, aff. 26/62, Rec.1.
272
,,Curtea a precizat că regulamentul produce efecte directe şi este, ca atare, apt să confere
particularilor drepturi pe care jurisdicţiile naţionaleau obligaţia să le ocrotească,,. A se ve
acest sens, C.J.C.E. hot. din 14. 12. 1971, Politi, aff. 43/71; şi hot. din 07. o3. 1972, Marime
84/71; şi hot. din. 17. 05 1972, Leonesio, aff. 93/71.
273
Aceste decizii generează drepturi şi/sau obligaţii în beneficiul sau în sarcina destinatarilor,
putând crea drepturi şi pentru terţi. De exemplu, o întreprindere care ar fi victima unei în
ilicite ar putea să se prevaleze de o decizie a Comisiei constatând o asemenea infracţiune
cum întreprinderile care au obţinut o decizie de scutire vor putea să o opună autorităţilor
cât şi altor întreprinderi. A se vedea în acest sens, R. Munteanu, op. cit. p. 352; şi R. Kova
cit.p. 26
274
A se vedea, O. Manolache, op. cit. p.76.
275
Pentru o listă completă a articolelor din Tratatul C.E. declarate de Curte ca având efect parţial;
a se vedea,. J. Boulouis, Droit institutionnel des Communatés européennes, 4 éd. Avec ré
au Traité sur l’Union Européenne, Paris, Montchrestien, 1993, p. 245-246; şi R. Muntean
cit. p. 351.

89
 deciziile adresate staelor membre trebuie să fie clare, precise ş
complete. Prin urmare, ,,persoanele particulare pot invoca
prevederile unei directive în faţa tribunalului naţional contra
autorităţilor statului în virtutea unui efect direct vertical, dac
statul respectiv nu le-a pus în aplicare în termen sau le-a pus
incorect în aplicare, dacă dispoziţiile respective sunt suficient d
precise, necondiţionate, nefiind necesară omăsură naţională de
să depindă luarea în considerare a acestor dispoziţii,, 276. Deşi în
persoane, în principiu, directivele nu au efect, practica a recun
un efect indirect orizontal, dacă invocarea acestor acte juridice
în măsură să clarifice dispoziţiile dreptului naţional sau ,, să
remodeleze soluţiile oferite de acesta,,277. Efectul orizontal indi
poate decurge şi din obligaţia judecătorului de a interpreta dre
naţional în spiritual directivei 278.
Curtea de justiţie a semnalat cazuri în care regula naţională e
contrară unei reguli comunitare ce are efect direct279. În astfel de
situaţii judecătorul nu poate aplica dreptul naţional, Curtea preci
că revine jurisdicţiilor naţionale să asigure protecţia juridică
decurgând, pentru justiţiabili, din efectul direct al dreptului comu
De remarcat că pentru judecător, efectul direct al regulii
comunitare, înseamnă obligaţia de a aplica aceste texte, orica
fi legislaţia ţării de care aparţin.280
Aprecierea aptitudinii unei norme comunitare de a genera ef
directe rezultă din interpretarea dreptului comunitar şi pe cale de con
din competenţa judecătorului comunitar prin intermediul mecanismu
chestiunilor prejudiciare (potrivit art. 234 C.E.)281.

3.5. Principii ce guvernează sistemul de competenţe în cad

Uniunii Europene

3. 5. a. Principiul competenţei de atrbuţie

276
A se vedea, O. Manolache, op.cit. p.77.
277
Idem.
278
Ibidem; W. Cairns. Op. cit.p.91-92; J. Tillotson, op. cit.p. 167-170.
279
C.J.C.E., hot. din 04. 04. 1968, aff. 34/62; hot. din 11. 12. 1973, aff.120/73; hot. din 09. 03.
106/77.
280
A se vedea, L. Lecourt, L’Europe des juges, Bruxelles, Bruylant, 1976, p. 248.
281
A se vedea, R. Munteanu, op. cit. p. 347.

90
 Principiul competenţei de atribuire îşi are corespondentul în dre
internaţional public denumit principiul specialităţii organizaţiilor
internaţionale. Principiul competenţei de atribuire instituit, la începu
T.C.E.E.şi confirmat ulterior prin T.C.E., în art. 5, precizează ,,Comuni
acţionează în limitele competenţelor care i-au fost conferite şi în limit
obiectivelor care îi sunt atribuite prin prezentu tratat”, iar T.Ms. preve
art. 5 ,,Parlamentul European, Consiliul, Comisia, Curtea de Justiţie ş
Curtea de Conturi îşi exercită atribuţiile în condiţiile şi în scopurile
prevăzute de tratatele institutive ale C.E. şi de actele succesive care le-au
modificat şi completat ulterior.
Atribuirea de competenţă - potrivit art.5 C.E. – are natura juridică a
unui transfer ireversibil, în concepţia jurisprudenţei Curţii, care preci
prin intermediul unei hotărîri, exemplare, în acest sens, că este vorba
,, o comunitate dotată cu atribuţii proprii… şi mai precis cu puteri rea
născute dintr-o limitare de competenţă sau transfer de atribuţii de la s
Comunitate; transferul ce se realizează de la state, din ordinea lor juri
internă, în profitul ordinii juridice comunitare, priveşte drepturile şi
obligaţiile ce corespund dispoziţiilor tratatului, şi antrenează … o limi
definitivă a drepturilor lor suverane”282.
Prin urmare, potrivit prevederilor Tratatului şi jurisprudenţei Cu
Comunităţile dispun de competenţe a căror întindere şi natură sunt fă
precedent în dreptul internaţional public283. Astfel, din această perspe
competenţele atribuite Comunităţilor se împart în:
- competenţe de control şi competenţe de acţiune, pe de o parte,
- competenţe de tip internaţional şi competenţe de tip intern, statal,
pe de altă parte.
În privinţa raporturilor dintre competenţele naţionale (ale statel
membre) şi cele comunitare (ale instituţiilor), principiul competenţei d
atribuţie, se evidenţiază prin284:
- competenţele rezervate statelor membre,
- competenţele concurente şi
- competenţele exclusive.

282
CJCE, 6/64, Da Costa, 15. 07. 1964, Rec. 1141.
283
A se vedea, Raluca Berecea, Drept comunitar. Principii, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007, p.
304.
284
A se vedea, K. Boskovits, Le juge communautairÉe et l’articulation des compétences
normatives entre la Communauté européenne et ses États membres, Sakkoulas, Bruyla

91
 → Jurisprudenţa Curţii de Justiţie este cea care a introdus în
ordinea juridică comunitară principiul proporţionalităţii, pe care l-a
circumscris unui domeniu specific: protecţia operatorilor economici
împotriva prejudiciilor ce pot rezulta din reglementările comunitare
→ Înainte de a fi reglementat prin art. 5 alin
3 C.E., chiar şi într-o formă generală, referinţe la principiul proporţion
au fost identificate în dispoziţii diverse ale tratatelor institutive. Astfel
34 C.E. stipulează că, în cadrul Politicii Agricole Comune (P.A.C.),
Consiliul trebuie să se limiteze la obiectvele prevăzute de art. 33352, sau
30 C.E., stipulează că atingerile legitime pe care statele membre le pot
aduce principiului liberei circulaţii a mărfurilor trebuie să fie justific
interesul general (adică, proporţional cu acesta), sau în materie de
concurenţă, art. 81 par. 3 care prevede ajutoarele de stat consid
compatibile cu piaţa comună. → Principiul este reglementat
ca atare în art. 5 alin. 3 C.E., ,,Acţiuneaa Comunităţii nu trebuie să
depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prez
Tratat”. Principiul proporţionalităţii are
un câmp de aplicare mai întins decît cel al subsidiarităţii, acţiunea sa
cuprinzând atât domeniul de exercitare a competenţelor concurente, c
acela al competenţelor exclusive. Curtea a precizat că ,,principiul
proporţionalităţii solicită ca orice sarcină impusă destinatarilor reguli
comunitare să fie limitată măsurii strict necesare pentru realizarea
obiectivului prevăzut în Tratat, cu cât mai puţine sacrificii posibile din
destinatarilor cărora li se adresează.353 Potrivit acestui principiu, mijlo
folosite de autorităţi trebuie să fie proporţionale cu scopul lor.Î mod co
atunci când Comunitatea are de ales între mai multe mijloace de acţiu
trebuie să utilizeze , măsura cu eficacitate egală cu aceea care lasă cea mai
mare libertate statelor membre, particularilor şi întreprinderilor 354.
caz trebuie să se examineze cu atenţie dacă o intervenţie pe cale legisl
(ce presupune adoptarea unui act comunitar) se dovedeşte necesară, s
alte mijloace, mai puţin constrângătoare, pot fi utilizate: recomandare
sprijin financiar, aderarea la o convenţie ineternaţională, etc. Dacă act
351
A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 48.şi S. Néri, Le principe de
proportionnalité dans la jurisprudence de la Cour relative au droit communautaire
RTDE, 1981, p. 652.
352
Această dispoziţie a fost interpretată nu doar ca o referinţă implicită la principiul
proporţionalităţii, ci şi ca o limită de natură obiectivă a competenţei comunitare. A se ved
acest sens, Raluca Bercea, op. cit. p. 344; şi C.Blumann, L. Dubouis, Droit institutionne
l’Union européenne, Litec, Paris, 2005, 271.
353
CJCE, 265/87, Schrader, 11. 07. 1989, Rec. 2263.
354
A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 48.

108
comunitar se dovedeşte indispenspensabil, conţinutul său nu trebuie
caracterizeze print-un ,,exces de reglementare, cu caracter constrâng
se cuvine a se da preferinţă, de exemplu, directivelor prin raportare la
regulament şi directivelor- cadru prin raportare la măsurile mai detal
În acest sens Curtea a precizat că ,,principiul
proporţionalităţii, care face parte din categoria principiilor generale ale
dreptului comunitar, reclamă ca actele instituţiilor să nu depăşească limitele
a ceea ce este strict necesar realizării obiectivelor legitime urmărite p
reglementările în cauză, iar atunci când instituţia are posibilitatea să
aleagă între mai multe măsuri, se cuvine să recurgă la cea mai puţin
constrângătoare pentru cel ce urmează să o execute (pentru destinat
măsurii, n.a.), iar atunci când se impun unele sarcin, acestea să nu fie
disproporţionate în raport cu scopurile vizate356.
Reamintim că Tratatul de la Amsterdam, care modifică unele
prevederi ale TMs., conţine în anexă un protocol, prin care se cere fie
instituţii comunitare să vegheze în permanenţă la corecta respectare
principiilor subsidiarităţii proporţionalităţii. Protocolul, pe lângă fapt
este de natură să asigure un control al respectării celor două principi
reafirmă ideea că în activitatea lor Comunităţile Europene trebuie să
autorităţilor naţioanale o marjă largă de decizie , cu condiţia respectării
dispoziţiilor tratatelor institutive357, principiilor generale ale drep
acqui-ului comunitar.

Capitolul III.
Izvoarele dreptului comuniatar
1. Precizări prealabile
→ În accepţiune materială, prin izvoare de drept înţelegem
condiţiile materiale de existenţă ale societăţii, care determin
acţiunea legiuitorului sau, care dau naştere unor reguli izvorâte d
necesităţile practice (dacă e vorba de obicei) 358, ce conduc la apar
normelor juridice - a dreptului.
Dreptul comunitar nu este numai rezultatul unor cond
materiale de existenţă ci şi al dorinţei statelor membre,
355
Idem.
356
CJCE, 157/96, The Queen, 05. 05. 1998, Rec. I- 2211.
357
A se vedea, Ştefan Munteanu, Integrarea euopeană. O perspectivă juridico-filozofic
C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p. 101.
358
A se vedea, Nicolae Popa, Mihail - Constantin Eremia, Simona Cristea, Teoria generală a
dreptului, Ed a 2-a, Ed. All Beck, Bucureşti, p. 161.

109
 Comunităţilor Europene/Uniunii Europene ,,de a asigura o pace
durabilă între popoarele lor, concretizată în creşterea continuă a
nivelului de trai al naţiunilor europene şi în colaborarea lor recip
avantajoasă359.
→ În accepţiune formală izvoarele dreptului reprezintă formele
de exprimare a normelor juridice, actele normative (legile, în sens
generic) în sens restrâns, obiceiul juridic, practica judecătoreasc
precedentul judiciar, doctrina, contractul normativ360 şi actul
normative, în sens larg,
* În sens restrâns, din perspectivă, formală, dreptul comu
distinge două categorii de izvoare:
- izvoare primare, în principiu, tratatele institutive (dreptul
primar sau originar), şi
- izvoare secundare, regulile juridice conţinute în actele
adoptate de instituţii, în aplicarea acestor tratate (dreptul secund
derivat).
* În sens larg361 , din ,,izvoarele dreptului comunitar,, fac p
alături de tratatele institutive şi actele adoptate de instituţiile
comunitare şi:
a) regulile de drept aplicabile în ordinea juridică comunitară
normele juridice care rezultă din convenţiile statelor membre înc
în aplicarea tratatelor comunitare, izvoare nescrise, principiile
generale de drept, jurisprudenţa Curţii de justiţie;
b) regulile de drept a căror origine este exterioară ordinii
juridice comunitare: normele juridice care rezultă din relaţiile
exterioare ale Comunităţilor.

2. Dreptul comunitar primar

Dreptul comunitar primar este format din
a) tratatele institutive (originare) ale Comunităţilor Europene,
inclusiv cele care le modifică, le completează sau le revizuiesc;
b) alte tratate comunitare care au modificat prevederile
359
A se vedea, Conelia Lefter, op. cit. p. 52.
360
În ramura dreptului muncii şi al securităţii sociale, contractul normativ este izvor de drept, sub
forma contractelor colective de muncă, în care se prevăd condiţiile generale al organizăr
procesului muncii într- ramură determinată şi pe baza cărora sunt încheiateapoi contrac
individuale de muncă. În dreptul constituţional, contractul normativ reprezintăizvor de
materia organizării şi funcţionării structurii federative a statelor. În dreptul internaţiona
contractul normativ îmbracă forma tratatului. A se vedea pentru detalii , Nicolae Popa, M
Constantin Eremia, Simona Cristea, op. cit. p.178.
361
A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 133.

110
 iniţiale al Tratatelor institutive;
c) convenţiile între statele membre362;
a) Tratatele institutive - originare sunt:
- Tratatul de la Paris care instituie C.E.C.O 363., semnat la 18 a
1951 intrat în vigoare la 23 iulie 1952. Este însoţit de nume
anexe şi protocoale adiţionale ( protocoale asupra statutului Curţii de
justiţie şi asupra privilegiilor şi imunităţilor), cu aceeaşi valoar
tratatul.
- Tratatele de la Roma care instituie C.E.E. şi C.E.E.A. 364semnate
25 martie 1957, intrate în vigoare la 1 ianuarie 1958. Tratatele su
însoţite de numeroase anexe şi protocoale dintre care amintim pe
care defineşte statutul Băncii europene de investiţii, şi protocoale
semnate la Bruxelles la 17 aprilie 1957 asupra privilegiilor şi
imunităţilor, asupra Curţii de Justiţie. Aceste texte au intrat în vig
la 14 ianuarie 1958.
→ Modificările şi completările aduse tratatelor originarere
nu numai din tratate propriu-zise ci şi din acte ale instituţiilor
comunitare, de exemplu în cadrul procedurii simplificate de
revizuire365, sau în cazul actelor de natură particulară, adică a
,,deciziilor,, care impun o ratificare din partea statelor membre. D
cele mai importante modificări amintim:
- Convenţia referitoare la anumite instituţii comune, semnată şi
intrată în vigoare în acelaşi timp cu tratatele de la Roma; tratat
instituie un Consiliu unic şi o Comisie unică a Comunităţilor
protocolul unic asupra privilegiilor şi imunităţilor , semnate la
Bruxelles, la 8 aprilie 1965, intrate în vigoare în august 1965;
- Tratatele ,, bugetare,, de la Luxemburg, din 22 aprilie 1970
intrat în vigoare la 1 ianuarie 1971, şi de la Bruxelles din 22 iulie
1975, intrat în vigoare la 1 iunie 1977, prin care sporesc puterile
bugetare ale Parlamentului European.
362
A se vedea, Hauschild, L’importance des conventions communautaires pour la création d’un
droit communautaires, RTDE, 1975; şi Louis Cartou, L’Union européenne, Traités de Pa
Rome – Maastricht, ed.vi-a, Dalloz, Paris, 2006 p.131 et. suiv.
363
În continuare îl vom folosi în text, prescurtat, T. C.E.C.O.
364
În continuare le vom folosi în text, prescurtat, T.C.E.E., respectiv, T.C.E.E.A.
365
Este vorba despre o revizuire pur comunitară, care evită faza diplomatică. Aceast
simplificată, în T.C.E.C.O. se realiza cu intervenţia Curţii de Justiţie. În cadrul T.C.E.E. şi
T.C.E.E.A. se impune numai o decizie unanimă a Consiliului, asupra propunerii Comisiei ş
avizul Parlamentului (art. 76, 85, 90 C.E.E.A., 32 § 3 C.E., 80 § 2 C.E., 149 C.E., 221 C.E., 2
C.E.), asupra propunerii Curţii de Justiţie după consultarea Comisiei şi Parlamentului (ar
245 alin. 2 C.E. , sau asupra recomandării B.C.E. şi avizul conform al Parlamentului (art.1
C.E.)

111
 - Decizia cu privire la înlocuirea contribuţiilor financiare prin
resursele proprii ale Comunităţilor, în baza art. 269 C.E. şi 173
C.E.E.A., intrată în vigoare 1 ianuarie 1971, înlocuită prin de
referitoare la sistemul de resurse proprii din 29 septembrie 2000
decizia din 20 septembrie 1976 cu privire la alegerea reprezentan
Parlamentului European referitoare la votul universal direct (in ba
art. 190 C.E), care a făcut obiectul unei adoptări de către statele
membre, în conformitate cu regulile constituţionale respective.
Deciziile cu privire la resursele proprii, ca şi celelalte decizii amin
sunt asimilate Tratatelor instuitutive, deorece Curtea de Justiţie a
că natura unui act nu depinde de forma sau denumirea sa, ci de
conţinutul său. Aceste decizii privesc chiar conţinutul Tratatului d
denumirea lor nu corespunde conţinutului lor.
- actele de aderare367 ale statelor care au devenit membre ale
Comunităţilor, constituie surse de drept comunitar primar 368; Cur
Justiţie a precizat în acest sens că ,,Aderarea noilor state membre
realizează prin acte care au valoare de drept primar şi care pot
modifica în oricare domeniu dreptul comunitar,,369
b) Alte tratate care modifică Tratatele institutive sunt: Actu
unic European (A.U.E.), semnat la Luxemburg şi la Haga din 17 şi 28
februarie 1986, intrat în vigoare la 1 iulie 1987370; Tratatul asupra
Uniunii Europene (T.U.E.), semnat la Mastricht la 7 februarie 199
Tratatul de la Amsterdam (T.A.) semnat la 2 octombrie 1997; Trata
de la Nisa.
Aceste tratate nu constituie drept comunitar asimilabil
tratatelor comunitare institutive decât în privinţa acelor dispoziţi
modifică tratatele comunitare, de exemplu, Titlurile II, III, IV, şi V
din T.U.E. În schimb alte dispoziţii din titlurile V şi VI, ce corespu
celui de-al 2-lea şi al 3-lea pilon, relifează categoria dreptului

366
J.O.C.E. n. L 253/42 din 07. 10. 2000
367
Acestea conţin dispoziţii instituţionale care au fost deja integrate în tratatele comunitare , de
exemplu, modificarea ponderii voturilor în cadrul Consiliului, modificarea compunerii
instituţiilor şi a organelor comunitare: A sevedea, Paul Mircea Cosmovici, Roxana Munt
Dreptul european al concurenţei. Înţelegerile între întreprinderi. Reguli generale., Editu
Academiei Române, Bucureşti, 2001, p.57.
368
Asupra condiţiilor şi limitelor în care actele de aderare conferă valoare de drept comunitar
primar anumitor dispoziţii de drept derivat, a se vedea, C.J.C.E., 28. 04. 1988, S.A. L
Jtes. 31 et 35/86, Rec. 2285, A se vedea şi, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 133.
369
A se vedea, O. Ţinca, Drept comunitar general, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti, 1999, p. 51………………………………………………………………
370
J.O.C.E. n. L.169 din 29 iunie 1987

112
 obligatorii pentru părţi. Dintre acestea amintim: consiliul acordu
de asociere sau cooperare cu ţări mediteraneene, consiliul de min
ai Convenţiei de la Lomé, consiliul internaţional cu privire la caca
art. 12 din Acordul internaţional cu privire la cacao din 1975, cons
internaţional referitor la cafea: art. 15 din Acorda ul al cafelei din
1976 etc.
Actele adoptate de organele instituite prin aceste acorduri au
fost reproduse în anexele regulamentelor comunitare, urmând să
publicate în JOCE574.
Curtea de Justiţie n-a avut nici o obiecţie în a considera, în
principiu, că astfel de acte normative fac parte integrantă din ord
juridică comunitară, fiind prin urmare considerate izvoare de dre
comunitar575. Prin urmare, ea şi-a extins competenţa şi la măsuril
adoptate de către organele instituite prin aceste convenţii, fie că a
că nu au caracter obligatoriu576.
De exemplu, unele din măsurile cu caracter obligatoriu
adoptate de către organele instituite prin aceste acorduri sunt de
luate de către Consiliul de asociere, instituit prin acordul de asoci
între CE şi Turcia577.
Celelalte măsuri l-a care s-a făcut referire nu au caracter
obligatoriu, au valoarea unor recomandări şi sunt numite
aranjamente; ele provin, de exemplu, de la o Comisie mixtă instit
prin Convenţia între CE şi ţările AELS 578 referitoare la un tranzit
comun.579
574
Dintre acestea enumerăm: regulamentul comunitar din 19. 10. 1976, referitor la aplicarea
regulamentului economic şi al regulilor de control adoptate la 26. 07. 1976 de către consi
internaţional referitor la cacao publicat în JOCE, n. L. 321 din 10. 11. 1976; regulamentul
10. 1976 cu privire la aplicarea sistemului de certificate de origine adoptat la 30. 09. 1976
consiliul internaţional al cafelei, publicat în JOCE, n. L. 309 din 10. 11. 1976; regulamentu
19 . 01. 1982, referitor la aplicarea deciziei nr. 1/82 a consiliului de asociere CEE/Malta, p
în JOCE, n. L. din 23. 01. 1982; regiulamentul nr. 485/85 referitor la aplicarea deciziei nr.
Consiliului de miniştri ACP- CEE, publicat în JOCE, n. L. 61/1 din 1. 03. 1985. A se vedea,
Isaac et Marc Blanquet, op. cit. p.162.
575
CJCE, 87/75, Bresciani, 5. 02. 1976., Rec. 129.
576
CJCE, 192/89, Sevince, 20.09. 1990, Rec. I – 3461.
577
CJCE, 192/89, Sevince, 20.09. 1990, Rec. I – 3461; CJCE, 355/93, Eroglu, 5. 10. 19
2311.
578
Este vorba despre acordul multilateralde asociere încheiat la 2 mai 1992, la Porto, între
Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi ţările membre ale Asocia
Europene a Liberului Schimb (AELS), pe de o parte (Austria, Finlanda, Islanda, Norvegia,
Suedia, Lihtenstein şi Elveţia), privind creearea unui Spaţiu Economic European (SEE). A
a intrat în vigoare la 3 ianuarie 1994 (nu a fost ratificat de Lichtenstein şi Elveţia).
579
CJCE, 188/91, Rec. I- 363. Curtea de Justiţie şi-a declarat competenţa şi în privinţa
interpretării acestor măsuri; A se vedea, Ioana- Nely Militaru, Trimiterea prejudiciară în

153
 Astfel de organe – comisie mixtă, consiliu de asociere etc – nu
constituie cu siguranţă instituţii ale Comunităţilor, dar Curtea a a
referindu-se la deciziile consiliului de asociere CEE - Turcia că,
ţinând cont de legătura directă pe care actele acestuia le prezint
un acord (respectiv, convenţie) care face parte din ordinea juridic
comunitară, şi ele fac parte integrantă din această ordine, din
momentul intrării lor în vigoare580.
De asemenea, deciziile organelor instituite prin acordurile
externe sau prin organizaţiile internaţionale la care Comunităţile
Europene au aderat fac parte din ordinea juridică comuniatară,
constituind prin urmare, izvoare de drept.
5. 3. Acordurile încheiate de către statele membre cu state ter
Curtea de Justiţie n-a exclus posibilitatea ca structurile
comunitare (Comunităţile) şi ulterior Uniunea să fie legate prin
acordurile la care ele nu sunt părţi, dar care au fost încheiate de s
lor membre.
→ În legătură cu acordurile internaţionale încheiate de st
membre înainte de 1 ianuarie 1958, art. 307 alin.1 T.CE preve
drepturile şi obligaţiile izvorîte din asemenea acorduri încheiate într
unul sau mai multe state membre, pe de o parte, şi unul sau mai mult
state terţe, pe de altă parte, nu vor fi afectate de dispoziţiile
Tratatului.
Prin urmare, aplicarea Tratatului nu afectează de angajamen
statelor membre, respective, de a respecta drepturile ţărilor terţe
a îndeplini obligaţiile ce rezultă dintr-un acord anterior.
Pentru anumite acorduri Comunităţile/Uniunea s-a substitu
statelor membre în privinţa angajamentelor născute. Argumentu
determinant fiind transferul de la statele membre către Uniune a
competenţelor precedent exercitate de către ele în domenii acope
prin tratat581.
Este cazul GATT582-ului. La data încheierii Tratatului CE
statele membre erau efectiv legate prin angajamente ce decurg
Curţii Europene de Justiţie, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 85 şi urm.
580
CJCE, 192/89, Sevince, 20.09. 1990, Rec. I – 3461.
581
CJCE, 21 a 24/72, International Fruit Company, 12. 12. 1972, Rec, 1210.
582
GATT este prescurtarea de la ,,General Agreement on Tarrifs and Trade”- Acordul general
pentru Tarife vamale şi Comerţ . Parte la acest acord sunt în prezent 123 state însumând p
90% din comerţul mondial. Din 1995, GATT face parte din Organizaţia Momdială a Comer
(OMC). OMC este ănsărcinat să trateze toate problemele comercuiale, ,,noua denumire s
permanentizarea dialogului pe acestă temă, justificată de globalizarea şi mondializarea
economiei”. A se vedea, Ion Jinga, Andrei Popescu, op. cit. p. 110.

154
 acest acord. Acordul respectiv nu intră în ordinea juridică comun
nu este considerat izvor de drept al Uniunii, dar poate afecta aces
drept. De aceea în măsura în care aceste acorduri sunt incompati
cu Tratatul statele membre, respective, (atât ale Uniunii, cât şi pă
Acordului ) vor trebui să ia măsuri corespunzătoare pentru a înlăt
incompatibilităţile stabilite 583.
Cu toate acestea, Curtea de Justiţie a acceptat să interprete
angajementele care decurg din acordurile multilaterale încheiate
statele membre la care Comunitatea nu este parte, dar care o le
prin efect de succesiune (ca în ipoteza GATT-ului). Curtea şi-a
întemeiat această poziţie – cu scopul de a conchide asupra caracte
obligatoriu al acestui acord – pe art. 307CE (234) şi pe transferul
gradual al competenţelor intervenit în domeniul politicii comercia
ca şi pe exercitarea efectivă a acestor competenţe de către institu
Comunităţii în cadrul GATT584.
Cu toate acestea, Curtea, în grija de a proteja ordinea juridic
Uniunii, n-a generalizat raţionamentul referitor la GATT, bazat pe
succesiunea Comunităţilor europene la obligaţiile statelor memb
a analizat articolul 307 CE într-o maieră restrictivă, arătând că
dispoziţiile lui ,,au drept obiect, conform principiilor de drept
intrernaţional, să precizezecă aplicarea tartatului nu afectează
angajamentul statului membru avut în vedere, de arespecta drep
statelor terţe decurgând dintr-un acord anterior şi de a respecta
obligaţiile corespunzătoare585. Astfel, Comunitatea nu este legată
convenţie internaţională încheiată de statele membre anterior in
în vigoare a Tratatului CE decât dacă sunt reunite patru criterii
583
Aliniatul 2 al art. 307 CE prevede obligaţia statelor membre de a elimina incompatibilităţile
existente între tratatele anterioare şi dreptul comunitar. În măsura în convenţiile anterioa
compatibile cu Tratatul, statele trebuie să folosească mijloacele adecvate pentru a elimin
incompatibilităţi. A se vedea, Joel Rideau, Le droit des Communautés européennes, ed. P
Universitaires de France, paris, 1995, p. 60. A se vedea şi, CJCE, 131/73, Haegeman, 30. 0
1974, Rec. 459; CJCE, 163/90, Leopold Legros, 16. 07. 1992, punct 23, în privinţa acordul
liber schimb CE-Suedia, citate de Joe Verhoeven, ...........p. 306.
584
Curtea a precizat, că în măsura în care, în baza Tratatului CE, Comunitatea şi-a asumat
competenţe anterior exercitate de statele membre în domeniul aplicării Acordului
dispoziţiile acestui acord au drept efect să lege Comunitatea.
585
Soluţia reţinută de art. 307 CE are meritul de a nu lega un stat membru –prin aderarea sa la
Comunitate – de obligaţii pe care nu şi le-a asumat, iar din jurisprudenţa ulterioară a Curţ
desprinde ideea că soluţia consacrată în hotărârea GATT nu se aplică şi altor acorduri (co
internaţioanle (aşa cum este, de exemplu, Convenţia Europeeană de apărare a drepturilo
A se vedea, R. Kovar, Communautés européennes, Cour de Justice, Procedure. Juris- Clas
Droit international, 1988, Fasc. 161, p. 51.
586
A se vedea, R. Munteanu, op. cit. p. 302.

155
 atribuirea de competenţă, exercitarea efectivă a acesteia şi partic
instituţiilor, acceptarea de către statele terţe a substituirii Comun
statelor terţe.
→ Iar în privinţa GATT-ului, după 1 ianuarie 1958, Uniunea în
calitate de succesoare a statelor membre părţi la acest acord, a fo
considerat partener la acesta, în privinţa drepturilor şi obligaţiilo
născute anterior, care au fost transferate către Uniune.
Din jurisprudenţa ulterioară a Curţii se desprinde ideea că
soluţia consacrată în hotărârea GATT nu se aplică şi altor acordur
(convenţii) internaţioanle
Prin urmare, Curtea a evitat să se pronunţe că Uniunea este
legată printr-un Acord, chiar ratifictat de către toate statele mem
de exemplu, în cazul Convenţiei Europeane de apărare a dreptur
omului şi a libertăţilor fundamentale. A fortiori, rămâne deschis
problema de a şti dacă Uniunea va fi legată prin acordurile înche
de către statele sale membre, posterior intrării în vigoare a Trata
CEE, în domenii care relevă competenţa lor internaţională (rezid
sau tranzitorie), de exmplu, acordurile încheiate în cadrul Consil
Europei587
5. 4. Locul acordurilor externe în ordinea juridică comunitară
Acordurile internaţionale încheiate de Uniune (Comunităţi),
numele ei, se integrează, ca orice act al acesteia, în ordinea juridi
Uniunii, reprezentând, prin urmare izvoare de drept.
Se consideră că aceste acorduri internaţionale au o valoare
normativă inferioară dreptului primar, şi principiilor generale
dreptului şi superioară dreptului derivat588, sau că ele prevalează
asupra actelor de drept derivat (potrivit jurisprudenţei uniunii), c
asupra acordurilor dintre statele membre şi acordurilor între ace
state şi statele terţe care obligă Uniunea (în speţă Comunitatea
De menţionat că, în măsura în care acordurile externe ,,leagă
instituţiile”, Curtea a dedus că trebuie respectate, ca atare, ceea c
antreanează prioritatea lor asupra dreptului derivat al uniunii şi î
special al regulamentelor
Prin urmare, aceste acorduri fac parte ,,din blocul legalităţii
comunitare”590(în prezent al Uniunii), a cărui respectare este asig
de Curte în cadrul competenţei sale atât contencioase cât şi
587
A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit. p. 163.
588
A se vedea, J. – Gautron, op. cit. p. 212; şi
589
A se vedea, J. – M. Favret, op. cit. p. 244.
590
A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit. p. 164.

156
 necontencioase (prejudiciare)591. Această prioritate priveşte atît a
comunitare anterioare cât şi posterioare, intrării în vigoarea a
Tratatului CEE, nefiind afectată de forma (decizie sau regulamen
care s-a încheiat acordul.592
6. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
Jurisprudenţa (denumită şi practica judecătorească), este
alcătuită din totalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate d
instanţele de toate gradele. Rolul jurisprudenţei este acela
interpreta şi aplica la cazuri concrete legea. Deşi, în această lumină,
jurisprudenţa nu poate avea efect creator, nu poate fi izvor de d
practică se constată de multe ori faptul că instanţele de judecată ajung
la soluţii unitare în interpretarea şi aplicarea unui text de lege 593
În sistemul juridic continental jurisprudenţa nu este accepta
izvor de drept. Hotărârile judecătoreşti nu sunt obligatorii pentru
cauzele ce survin în viitor, prin urmare, ele nu au efecte erga omn
în principiu. Interpretarea dreptului, însă, este cu atât mai necesa
cât legea este mai generală şi prezintă mai multe lacune 594.
Din această perspectivă, se consideră că jurisprudenţa Curţi
Justiţie reprezintă un izvor esenţial de drept deaorece în numeroa
probleme Curtea completează şi precizează dispoziţiile Tratatelo
concomitent cu aigurarea respectării lor595. Reamintim că Tratatu
la Roma (CE) are caracteristicile unui tratat-cadru, care stabileşt
un mod foarte general obiectivele iar în privinţa politicilor prin ca
realizaeză aceste obiective recurge la concepte cu un contur necl
( de exemplu, art. 28 CE - măsuri cu efect echivalent, art. 39 CE -
ordine publică, la libera circulaţie a lucrătorilor etc) 596.
Jurisprudenţa Uniunii a fost considerată izvor de drept,
datorită lipsei de reglementare, sau reglementării lacunare, din m
concurenţei, de exemplu, referitoare la validitatea noilor acordur
încheiate după intrarea în vigoare a unui Regulament în materi

591
CJCE, 21 a 24/72, International Fruit Company, 12. 12. 1972, Rec. 1210.
592
A se vedea, Guy Isaac et Marc Blanquet, op. cit. p. 164.
593
A se vedea, Nicolae Popa, Mihail-Constantin Eremia, Simona Cristea, op. cit. p. 173
594
A se vedea, O. Manolache, op. cit. p. 49.
595
A se vedea, Louis Cartou, p. cit. p. 36.
596
A se vedea, O. Manolache, op. cit. p. 49; şi R. Dehousse......................p. 72.
597
Este vorb ade spre Regulamentul nr. 17/62, în prezent abrogat şi înlocuit. Idem, p. 5

157