TEMATICA

1. Aparitia Comunitatilor Europene/ Comunitatii Europene/Uniunii Europene

2. Extinderea Uniunii Europene
3. Crize si esecuri in constructia comunitara/unionala
4. Structura institutionala a Uniunii Europene
a) organizare si functionare;
b) atributii.
A) INSTITUTII
PE – Parlamentul European
SM – stat membru
CONS – Consiliul UE
Consiliul Europei
Cons.eur – Consiliul European
COM – Comisia Europeana
CJUE – Curtea de Justitie a UE
BCE – Banca Centrala Europeana
C.Conturi – Curtea de Conturi
BEI – Banca Europeana de Investitii
B) ORGANE AUXILIARE
CoR – Comitetul Regiunilor
CES – Comitetul Economic si Social
IRUEAEPS – Inaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe si politica de Securitate
Ombrudsman – Avocatul Poporului
Parchetul European – EUROPOL si EUROJUST
C) FUNCTII
Functia legislativa la nivelul UE
Functia executiva la nivelul UE
Functia de control politic la nivelul UE
5. Izvoarele de drept la nivelul UE
a) Tratatele UE
b) Principiile generale de drept
c) Acorduri internationale
d) Izvoare secundare (regulament,directiva, decizie, recomandare,aviz)
e) Drept complementar
f) Jurisprudenta CJE
*Caracteristicile UE:
aplicarea imediata
aplicarea directa si efectul direct
aplicarea prioritara.

BIBLIOGRAFIE
Augustin Fuerea – Manualul Uniunii Europene, editia 6, 2016.
Mihaela Augustina Dumitrascu – Dreptul Uniunii Europene si specificitatea acesteia, editia
2015/2017.
Culegerea de tratate ale Uniunii Europene:
*Tratatul privind UE
 *Tratatul privind functionarea UE
*Carta drepturilor fundamentale.
Eur-lex-europe.eu
Constitutia Romaniei
Legea de ratificare 157/2005
Legea 33/2007.
 APARITIA COMUNITATILOR EUROPENE
Ideea de unitate europeana a aparut inca din Antichitate si a traversat Evul Mediu, atat la
nivel politic, cat si la nivel filosofic si literar. Cele doua razboaie mondiale au impus necesitatea
realizarii unitatii europene pentru mentinerea pacii pe continentul european si impiedicarea
izbucnirii unei alte conflagratii mondiale.
Ideea de unitate europeana prinde contur dupa Al Doilea Razboi Mondial, cand liderii
europeni lanseaza o serie de initiative de creare a unor asocieri de state pe continentul european
de tipul organizatiilor internatonale interguvernamentale. Astfel, au luat fiinta primele organizatii
international interguvernamentale pe continentul European in domeniul economic, politic si
military. In acest sens, mentionam:
1. In anul 1948 a fost creata UNIUNEA EUROPEI OCCIDENTALE, care a functionat pana
in anul 2011 ca o organizatie in domeniul militar, fara insa ca activitatea sa sa conduca la
conturarea unei politici comune de aparare.
2. Tot in anul 1948, a luat fiinta ORGANIZATIA PENTRU COOPERARE ECONOMICA
EUROPEANA, care in anul 1960 s-a transformat in ORGANIZATIA PENTRU
COOPERARE ECONOMICA SI DEZVOLTARE. Scopul acestei organizatii a fost unul
economic ( a pune in aplicare ajutorul acordat de SUA prin Planul Marshall in vederea
reconstructiei economice statelor membre dupa Al Doilea Razboi Mondial).
3. In anul 1949, a fost semnat Tratatul Atlanticului de Nord, care a pus bazele NATO
(ORGANIZATIEI TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD), organizatie
internationala interguvernamentala de integrare militara, care actioneaza in baza dreptului
la autoaparare individuala sau colectiva.
4. In 1949 se infiinteaza o alta organizatie internationala interguvernamentala de cooperare
politica cu caracter regional – CONSILIUL EUROPEI, ce urmarea promovarea
drepturilor omului, a democratiei si a statului de drept. In cadrul acestei organizatii a fost
adoptata ulterior Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a liberatilor
fundamentale.
Este evident ca aceste organizatii au luat fiinta in Europa Occidentala, in timp ce ulterior
in Europa Centrala si de Sud-Est se vor infiinta CONSILIUL DE AJUTOR ECONOMIC
RECIPROC (CAER) in 1949 si se va incheia PACTUL DE LA VARSOVIA in 1955 in
domeniul militar. Dupa cum se poate observa, aceste organizatii aveau un character de
cooperare, ceea ce u corespundea dorintei de unitate europeana asa cum incercau sa o contureze
liderii vizionari din acea perioada.
In acest context, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, a
prezentat celebra declaratie care ii poarta numele, ce contine ideile lui Jean Monnet cu privire la
concretizarea ideii de unitate europeana, plecand mai intai de la un element concret, respective
punerea in comun a productiei de carbune si otel intre Franta si Germania. Gestionarea acestei
productii urma sa se realizeze de un organism creat special in acest sens, anume INALTA
AUTORITATE COMUNA. Se mai arata, de asemenea, ca si alte state de pe continental
European se pot alatura acestui demers german.
Declaratia lui Robert Schuman a stat astfel la baza semnarii in 1951 a Tratatului de la
Paris, instituind COMUNITATEA EUROPEANA A CARBUNELUI SI OTELULUI (CECO) de
catre 6 state fondatoare (Germania, Franta, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg). Aceasta
reprezenta o organizatie international interguvernamentala cu caracter de integrare si urmarind
crearea unei piete commune in domeniul carbunelui si otelului, in cadrul careia sa fie eliminate
taxele vamale, exportul sa se realizeze dupa reguli comune si sa se atinga un nivel de trai crescut
pentru lucratorii din acest domeniu. Este evident ca infiintarea acestei organizatii nu raspundea
pe deplin dorintei de unitate europeana, ceea ce a determinat reunirea ministrilor afacerilor
externe din cadrul celor 6 state fondatoare, in 1955 la Messina in cadrul unei conferinte ce
urmarea conturarea unui plan clar de realizare a unitatii europene. In urma acestei conferinte,
omul politic Belgian Paul Henry Spark a elaborate un raport care a stat la baza semnarii in 1957
a Tratatului de la Roma prin care s-au infiintat CEE (Comunitatea Economica Europeana) si
EUROATOM (Comunitatea Europeana a Energiei Atomice). CEE va intruchipa din acel
moment ideea de unitate europeana, intrucat urmarea realizarea unei integrari in toate sectoarele
de activitate economica prin instituirea, printer altele, a unei piete comune in cadrul careia sa
functioneze cele 4 libertati fundamentale (libera circulatie a marfurilor, a lucratorilor, a
serviciilor, a platilor si capitalurilor).
EUROATOM avea drept scop dezvoltarea unei industrii nucleare comune si infiintarea
unei piete nucleare intre statele fondatoare. Tratatele de la Roma au intrat in vigoare la data de 1
ianuarie 1958, dupa ratificarea lor de catre statele fondatoare. Dintre aceste organizatii, numai
CECO a fost create pe o perioada limitata de 50 ani.
Fiecare dintre cele 3 organizatii dispunea de o structura institutional proprie care avea
rolul de a duce la indeplinire obiectivele fiecareia dintre cele 3 organizatii. Astfel, in cadrul
CECO au functionat urmatoarele institutii:
1. INALTA AUTORITATE – avea rol decisional, adoptand decizii cu caracter
obligatoriu si care reprezenta interesele comunitatii.
2. CONSILIUL SPECIAL DE MINISTRI – format din reprezentanti la nivel
guvernamental din statele member in diferite domenii.
3. ADUNAREA COMUNA – avea rol consultative; format din reprezentantii
Parlamentelor nationale.
4. CURTEA DE JUSTITIE – avea rol de a interpreta si aplica in mod unitar deciziile
Inaltei Autoritati.
Celelalte doua organizatii internationale cuprindeau la randul lor fiecare dintre ele
urmatoarele institutii:
1. Cate o comisie care ia locul Inaltei Autoritati, care isi pierde rolul decisional;
2. Cate un consiliu – rol decisional;
3. Cate o adunare – rol consulativ;
4. Cate o curte de justitie.
Este evident ca functionarea celor 3 organizatii prin intermediul celor 12 institutii era
dificil de realizat, astfel incat are loc unificarea acestora, dupa cum urmeaza:
a) In 1957, printr-o conventie semnata tot la Roma se realizeaza unificare celor 3
adunari, rezultand o adunare parlamentara comuna, care in 1963 va capata numele de
Parlamentul European.
b) Prin aceeasi coventie se unifica si cele 3 curti de justitie a comunitatilor europene.
c) In 1965, tratatul de fuziune de la Bruxelles, intrat in vigoare in 1967, se realizeaza
unificare celorlalte institutii, respectiv Consiliul, rezultand Consiliul Comunitatilor
Europene si Comisia, rezultand Comisia Comunitatilor Europene.
In concluzie, Comunitatile Europene au aparut prin incheierea unor tratate internationale,
dand nastere unor mecanisme institutionale inexistente pana in acel moment. La o prima vedere
se poate observa ca aceste 3 comunitati prezinta urmatoarele caracteristici: sunt organizatii
internationale interguvernamentale de integrare, cu caracter regional, dispunand de un
mechanism institutional specific si de un system juridic propriu, atipic pentru o organizatie
internationala interguvernamentala.
Dezvoltarea constructiei comunitare a fost insa marcata pana in present de o serie de
crize si esecuri.
 DEZVOLTAREA CALITATIVA SI CANTITATIVA A CONSTRUCTIEI
COMUNITARE/UNIONALE
Dezvoltarea comunitatilor europene s-a caracterizat printr-un proces specific care a
presupus atat consolidarea integrarii la nivelul statelor membre, dar si extinderea spre Europa
Centrala si de Sud-Est si spre Balcani, zone care s-au aflat la inceputul constructiei comunitare
sub influenta sovietica. Aceasta dezvoltare a fost marcata de o serie de crize si esecuri, care au
fost depasite printr-o serie de reflectii ce s-au materializat in numeroase cazuri in adoptarea de
texte de drept pozitiv, atat la nivelul tratatelor, cat si la nivelul actelor adoptate de institutiile
Uniunii. Printre cele mai cunoscute crize si esecuri care au marcat constructia comunitara/
unionala, mentionam:
1. CRIZA „SCAUNULUI GOL” – a fost prima criza aparuta la nivel institutional, in
anul 1965, in momentul in care, conform Tratatului de la Roma, urma sa se faca
trecerea de la adoptarea deciziilor cu unanimitate de voturi la adoptarea cu majoritate
calificata. La momentul respectiv, unica institutie legiuitoare era Consiliul
Comunitatilor Europene. Criza „scaunului gol” a fost privocata de Franta, ca urmare a
faptului ca nu dorea ca in domeniul politicii agricole comune deciziile sa se adopte cu
majoritate calificata. In consecinta, nu a mai participat la luarea deciziilor in cadrul
discutiilor. In ianuarie 1966, s-a incheiat Compromisul de la Luxemburg de catre
ministrii de externe ai statelor membre si care a stabilit ca in domeniile de interes
national, deciziile urmau a se lua in continuare cu unanimitate. Acest compromis a
avut o valoare politica si nu a dus la modificarea Tratatului de la Roma (un
compromis asemanator s-a incheiat la Ioannina in 1995, dar care si-a produs efectele
pana la intrarea in vigoare a Tratatului de la Nisa in 2003).
2. ADERAREA SI RETRAGEREA MARII BRITANII – Regatul Unit al Marii Britanii si
Irlandei de Nord si-a depus pentru prima data cererea de aderare la comunitatile
europene, insa aceasta a fost respinsa, intrucat Franta s-a opus acestei aderari. In
1967, Marea Britanie depune a doua candidatura si odata cu schimbarea regimului in
Franta, cererea sa este adoptata in 1969 si in 1973 Regatul Unit adera alaturi de
Irlanda si Danemarca. De-a lungul statutului sau de tara membra, Marea Britanie a
beneficiat de anumite clauze de opt.out prevazute in tratatele Uniunii (clauzele
referitoare la neadoptarea monedei unice, spatiul Schengen, controalele la frontierele
interne).
In prezent, Marea Britanie se afla in procedura de retragere din uniune conform art.50 din
Tratatul privin UE, notificarea de retragere fiind adresata Consiliului European la 29 martie
2017. Retragerea se poate produce fie in baza unui acord negociat conform Tratatului, fie in
absenta unui acord. Este evident ca fiind vorba de retragere a unui stat membru, aceasta a ridicat
numeroase probleme de ordin juridic (se poate afirma existenta unei crize la nivel institutional),
atat in ceea ce priveste cadrul institutional, cat si in privinta aspectelor de politica interna, mai
ales in conditiile in care retragerea se va realiza in absenta unui acord de retragere. In mod
evident, UE si statele membre fac dovada capacitatii de a depasi aceasta criza.
3. ESECUL ADOPTARII TRATATULUI INSTITUIND O CONSTITUTIE PENTRU
EUROPA – Dupa intrarea in vigoare in 2003 a Tratatului de la Nisa s-a lansat ideea
elaborarii unui tratat instituind o Constitutie pentru Europa (anul 2004). Tratatul a
fost elaborat in cadrul unei conferinte interguvernamentale, stabilindu-se ca data de
intrare a sa in vigoare 1 noiembrie 2006. Acest tratat nu a intrat niciodata in vigoare,
intrucat ca urmare a numarului redus de ratificari pana in 2006 si a refuzului ratificarii
 prin referendum de catre Franta si Olanda, s-a luat decizia abandonarii acestui proiect.
Tratatul prevedea anumite dispozitii care consolidau constructia comunitara si o
apropiau de forma unui stat federal (de exemplu, regulamentele si directivele erau
inlocuite cu legile si legile-cadru). Insa, esecul ratificarii unei Constitutii pentru
Europa poate fi privit nuantat, intrucat acest tratat a stat la baza adoptarii la 13
decembrie 2007 a Tratatului de la Lisabona, care a intrat in vigoare la 1 decembrie
2009.
4. CRIZA RATIFICARII TRATATULUI DE LA LISABONA – Desi a fost ratificat in
termen de 2 ani, procesul de ratificare a Tratatului de la Lisabona a fost marcat de un
prim refuz al Irlandei de a-l ratifica (acest prim refuz a condus la mentinerea cate unui
comisar de stat), dar si de ratificarea de ultim moment de catre Polonia si cehia, ca
urmare a concesiilor primite in ceea ce priveste aplicarea Cartei Drepturilor
Fundamentale a UE.
5. CARTEA ALBA PRIVIND VIITORUL EUROPEI – In prezent, UE trebuie sa faca fata
unor provocari de natura interna si internationala, precum retragerea Marii Britanii,
criza imigrantilor, raporturile tensionate cu Federatia Rusa, valul de euroscepticism in
randul anumitor state membre. In acest context, in anul 2017, cu ocazia implinirii a
60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma a fost adoptata de catre Comisia
Europeana Cartea Alba privind viitorul Europei, care contine 5 scenarii privitoare la
modul in care se poate dezvolta constructia unionala, respectiv:
a) Continuand pe acelasi drum;
b) Accent exclusiv pe piata interna;
c) Cei care doresc mai mult, realizeaza mai mult;
d) Mai putin, dar mai eficient;
e) Mult mai mult impreuna.
Mentionam in acest sens crizele si esecurile adoptate la nivelul uniunii au fost depasite in
principal prin adoptarea de text de drept pozitiv, precum tratatele modificatoare sau prin
adoptarea de documente programatice, precum Cartea Alba privind viitorul Europei.
DIMENSIUNEA CANTITATIVA, EXTINDEREA COMUNITATILOR
EUROPENE, EXTINDEREA COMUNITATILOR UNIONALE
In doctrina se afirma ca au existat 2 tendinte in ceea ce priveste dezvoltarea constructiei
comunitare, respectiv tendinta spre integrare/aprofundare si tendinta spre extindere. Este evident
ca in ultimele decenii, UE s-a indreptat catre extindere spre Europa Centrala si de Sud-Est si
Balcani din ratiuni de securitate, dar si din ratiuni economice, din dorinta de a contribui la
dezvoltarea economica a intregului continent european. Procesul de aderare este unul specific
care nu este intalnit la nicio alta organizatie internationala interguvernamentala si care presupune
criterii clare de aderare. Acestea au fost stabilite la Consiliul European de la Copenhaga (1993) si
au fost dezvoltate la Consiliul European de la Madrid (1995). Presupun urmatoarele:
1. CRITERIUL GEOGRAFIC – presupune faptul ca statul ce doreste sa fie stat membru
trebuie sa fie stat european.
2. CRITERIUL POLITIC – presupune faptul ca statul ce doreste sa fie stat membru
trebuie sa faca dovada unor institutii stabile care sa respecte democratia, statul de
drept, drepturile omului, precum si existent si functionarea unei justitii independente.
De asemenea, statul trebuie sa fie stat membru al Consiliului Europei.
 3. CRITERIUL ECONOMIC – statul care doreste sa devina stat membru trebuie sa aiba
o economie de piata functionala, viabila care sa faca fata presiunilor concurentiale din
cadrul pietei interne.
4. CRITERIUL INSTITUTIONAL/JURIDIC – presupune transpunerea acquis-ului UE
(dreptului UE) si capacitatea de a-si indeplini obligatiile asumate ca urmare a aderarii.
In prezent, art.49 din Tratatul privind UE reglementeaza procedura de aderare dupa cum
urmeaza:
a) In privinta criteriilor de aderare se prevede ca “orice stat European care respecta
valorile prevazute la art. 2 din TUE si care se angajeaza sa le promoveze poate
solicita sa devina membru al Uniunii”. Valorile UE sunt mentionate la art.2 din TUE
si au in vedere respectarea demnitatii umane, libertatii, democratiei, egalitatii statului
de drept, drepturilor omului si drepturilor minoritatilor.
b) Cererea de aderare se adreseaza Consiliului;
c) Decizia cu privire la aderare se adopta de catre consiliu cu unanimitate dupa
consultarea Comisiei (cu care se deruleaza negocierile de aderare) si dupa aprobarea
Parlamentului European.
d) In practica, Consiliul European este cel care aproba deschiderea negocierilor de
aderare, care se desfasoara pe domenii de actiune la nivelul Uniunii, grupate in
capitol de negociere (in present, se negociaza de catre orice stat candidat 35 de capitol
de negociere).
ETAPELE EXTINDERII UE
1. 1973 – Marea Britanie, Irlanda, Danemarca;
2. 1981 – Grecia;
3. 1986 – Spania si Portugalia;
4. 1995 – Finlanda, Austria, Suedia;
5. 2004 – Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta,
Cipru;
6. 2007 – Romania, Bulgaria;
7. 2013 – Croatia.
In prezent, sunt considerate state candidate: Turcia, Serbia, Muntenegru, Albania, Republica
Macedoniei de Nord, Kosovo.
In ceea ce priveste etapele aderarii Romaniei la UE trebuie mentionate urmatoarele:
1. 1993 – incheierea Acordului de Asociere la Comunitatile Europene, care a intrat in
vigoare in 1995.
2. 1995 – Romania isi depune cererea de candidatura.
3. 1997 – Comisia pronunta avizul motivate cu privire la aprobarea candidaturii Romaniei.
4. Decembrie 1999 – la Consiliul European de la Helsinki se decide deschiderea
negocierilor de aderare cu Romania (31 de capitole de negociere).
5. Februarie 2000 – negocierile se deschid in mod official.
6. Decembrie 2004 – se incheie negocierile de aderare.
7. Aprilie 2005 – Parlamentul European emite avizul/aproba aderarea.
8. 25 aprilie 2005 – se incheie tratatul de aderare.
9. 1 ianuarie 2007 – Tratatul de aderare este ratificat de toare statele member (Romania a
ratificat tratatul de aderare prin Legea nr.157/2005) si Romania devine stat membru.
Aderarea la UE nu mai este considerata un process ireversibil, intrucat art.50 din TUE
prevede pentru prima data o procedura de retragere din UE. Totusi, trebuie mentionat ca prima
retragere s-a realizat in absenta unei baze legale specific in anul 1984, cand Groenlanda, teritoriu
de peste mari apartinand Danemarcei s-a retras din comunitati (CEE). Aceasta retragere a fost
consfintita printr-un protocol anexat Tratatului de la Roma.
In prezent, art. 50 din TUE prevede urmatoarea procedura de retragere:
a) Orice stat membru poate decide sa se retraga din UE conform propriilor norme
constitutionale.
b) Statul membru notifica intentia de a se retrage, adresata Consiliului European.
c) Stabilirea orientarilor generale de catre Consiliul European cu privire la acordul de
retragere ce va fi negociat intre Uniune si statul care si-a notificat intentia de retragere.
d) Acordul de retragere se negociaza in numele Uniunii de catre Comisia Europeana.
e) Acordul de retragere se incheie de Consiliu in numele Uniunii dupa aprobarea
Parlamentului European.
f) In absenta unui accord de retragere, tratatele Uniunii inceteaza sa se mai aplice statului
respective in termen de 2 ani de la data notificarii de retragere, cu exceptia cazului in care
Consiliul European de comun accord cu statul respectiv hotaraste in unanimitate sa
prologe acest termen.
Acelasi articol din tratat prevede ca in cazul in care statul care s-a retras din UE depune o
noua cerere de aderare, aceasta cerere se depune conform art. 49 din TUE.
PERSONALITATE JURIDICA A UE
Comunitatile Europene au reprezentat organizatii international interguvernamentale
regionale, de integrare semiinchise, avand personalitate juridica. Tratatul de la Maastricht,
semnat in 1992 si intrat in vigoare in 1993, a produs o schimbare fundamentala in constructia
comunitara in sensul in care a instituit UE bazata pe 3 piloni:
1. PILONUL COMUNITAR/ AL COMUNITATILOR – pilon de integrare in cadrul caruia se
adoptau decizii in domeniile respective pentru statele membre.
CECO, CEE, EUROATOM.
2. PILONUL POLITICII EXTERNE SI DE SECURITATE COMUNA – in cadrul caruia
deciziile se luau in baza cooperarii interguvernamentale.
3. PILONUL DE JUSTITIE SI AFACERI INTERNE – in cadrul caruia deciziile se adoptau
tot in baza cooperarii interguvernamentale.
De asemenea, Tratatul de la Maastricht a inlocuit CEE cu Comunitatea Europeana care era
dotata cu personalitate juridica spre deosebire de CEE care nu avea personalitate juridica.
Tratatul de la Amsterdam (1997 si intrat in vigoare in 1999) produce o modificare in
structura celor 3 piloni in sensul in care o parte din Pilonul 3 se transfera in Pilonul 1 – pilonul
comunitar, respective domeniile vize, azil, imigratie, cooperare in materie civila, astfel incat in
domeniul JAI mai ramane cooperarea judiciara si politieneasca in materie penala (CJPMP).
In anul 2002 se produce o alta modificare in sensul in care isi inceteaza activitatea CECO, o
parte din Tratatul de instituire fiind preluata printr-un protocol anexat Tratatului de la Nisa, care
a intrat in vigoare in 2003 (semnat in 2001).
Ultima modificare substantiala se realizeaza prin Tratatul de la Lisabona, intrat in vigoare in
2009, care prevede inlocuirea Comunitatilor Europene cu UE, potrivit art. 1, paragraful final/teza
finala din TUE. Prin acelasi tratat se prevede la art.47 ca UE este dotata cu personalitate
juridical.
Personalitatea juridical a UE ii confera acesteia competent de a se manifest ape scena
internationala, incheind acorduri internationale si in acelasi timp se considera ca i se sporeste
vizibilitatea la nivel intern, oferindu-se cetatenilor statelor membre o identatiate in raport cu
Uniunea. In paralel, art. 335 al Tratatului privind functionarea UE prevede ca “in fiecare din
statele membre Uniunea are cea mai larga capacitate juridical recunoscuta persoanelor juridice
de catre legislatiile statelor membre”, Uniunea fiind reprezentata in asemenea situatii de catre
Comisia Europeana.