Structuralismul genetic și

educabilitatea
 Structuralismul genetic şi educabilitatea

Structuralism genetic= dezvoltarea structurilor cognitive

Educabilitate= disponibilitatea fiinţei umane de a fi receptivă la influenţele educative
exercitate asupra sa.

 Structuralismul genetic
 Teoria biologică a inteligenţei
 Teoria echilibrului intelectual
 Psihogeneza şi homeorhesis-ul
 Structuralismul genetic

Relatiile dintre fenomenele psihice ca si cele dintre fenomenele realitatii

obiective au fost sesizate inca din Antichitate de ganditorii preocupati de
problematica cunoasterii.
Structuralismul s-a dezvoltat in psihologia constiintei, initiata in Germania de
Wundt (primul psiholog care a utilizat metoda experimentala a introspectiei).
Structuralistii apartin scolii germane de psihologie. Ambitia lor era de a face
din psihologie o “stiinta exacta” cu o organizare a sistemelor conceptuale similare
cu cele din chimie sau fizica.
In incercarea lor de a localiza cat mai riguros studiul fenomenelor psihice,
structuralismul a fost curentul care a pus bazele psihologiei experimentale, pe care
o considera calea spre cunoasterea elementelor si relatiilor in procesul relationarii
cu lumea.
 Printre principalii reprezentanti ai structuralismului se numara Jean Piaget.
Acesta fondeaza structuralismul genetic, care se refera la corelatia si
interdependenta dintre structura si geneza: “orice structura impinge mai departe
dezvoltarea si orice dezvoltare inseamna elaborarea unor structuri superioare”.
Structura este un sistem de transformari bazat pe legi proprii,
care se conserva si se dezvolta prin insasi transformarile pe
care le genereaza.
Jean Piaget a deplasat accentul abordarii structuraliste de
la viziunea statica la cea genetica, avand o contributie
importanta in studiul dezvoltarii structurilor cognitive.
Din perspectiva teoriei lui Piaget, invatarea este un proces de
achizitie, realizat prin mijlocirea experientei anterioare si prin elaborarea unor structuri
operationale.
 Teoria biologica a inteligentei
În psihologie, inteligența apare atât ca fapt real, cât și ca unul potențial, atât ca
proces, cât și ca aptitudine sau capacitate, atât formǎ și atribut al organizǎrii mintale, cât
și a celei comportamentale.
Ca si in adoptarea structuralismului genetic, Piaget a plecat, in teoria inteligentei, de
la premisele biologice. Dupa el, nu exista o singura inteligenta si nici un singur fel de
cunoastere.
Psihologia inteligentei consta in a defini natura si caracteristicile acestor etape care
conduc spre o complicare crescanda a activitatii mintale.
Inteligenta nu constituie o categorie izolabila si dicontinua de procese cognitive. Ea este
forma de echilibru spre care tind toate structurile, a caror formare trebuie cautata
incepand cu perceptia, deprinderea si mecanismele senzorio-motorii elementare.
Inteligenta nu este decat un termen generic desemnand formele superioare de
organizare sau de echilibru ale structurarilor cognitive. Ea este in esenta ei un sistem de
operatii vii si active. Este adaptarea mentala cea mai inaintata, adica instrumentul
indispensabil al schimburilor dintre subiect si univers.
 Din perspectivă biologică,atât inteligenţa cât şi cunoaşterea se înfaţişează ca
un lanus cu trei feţe:
cunoaşterile genetice (ereditare),al căror prototip este instinctul
cunoaşterile dobândite al căror prototip este reflexul
cunoaşterile logico-matematice al căror prototip este raţionamentul
deductiv
Între instinct,reflex şi raţiune există o legătură.Nu putem înţelege
inteligenţa umană dacă nu luăm în seamă filonul ei biologic.
De ce trebuie neapărat să existe o legătură între instinct,reflex şi raţiune?
 Într-un subcapitol intitulat Viaţă şi adevăr din binecunoscutul eseu
Biologie şi cunoaştere,Piaget a răspuns la această întrebare sub forma
unui crez:,,Dacă nu ştim în ce constă viaţa,cu atât mai puţin ştim ce e
adevărul cognitiv.”
După el problematica fundamentală a ştiinţei se loveşte de două
întrebări fundamentale care leagă biologia(incluzând şi psihologia) de
epistemologie:cum se organizează o organizare şi cum este posibilă
ştiinţa.
După el a răspunde acestor întrebări înseamnă ,,a admite că adevărul
nu este ecocentric sau egocentric şi nu trebuie să rămână antropome-
tric”.
În asta constă justificarea teoriei sale,dedicată inteligenţei,care nu
concepe ca problema să fie restrânsă la câmpul psihologiei ci deschisă la
acela al vieţii.
 Teoria echilibrului intelectual

Intreaga psihogeneza este un parcurs de echilibrari si dezechilibrari adaptative

successive. Psihologia inteligentei consta in a define natura si caracteristicile acestor
etape care conduc spre o complicare crescanda a activitatii mintale.
Din perspectiva teoriei lui Piaget, invatarea ia nastere din corelarea a doua procese
fundamentale care se interconditioneaza si se restructureaza pana ajung la echilibru, si
anume:
a. Asimilarea -consta in producerea in structurile operationale ale gandirii/inteligentei
care devin tot mai complexe in stadiile superioare de dezvoltare. Aceste structure
operationale ale inteligentei se dezvolta progresiv, conducand spre formarea unor
scheme mentale operationale.
b. Acomodarea- consta in modificarea structurilor psihice asimilatoare care se
restructureaza permanent sub influenta conditiilor de mediu.
Cand din punct de vedere functional exista un echilibru intre asimilare si acomodare, se
produce un salt calitativ care valorifica toate acumularile cantitative informationale, si
astfel se trece la un stadiu superior.

Psihogeneza si homeorhesis-ul

Psihogeneza= studiul nasterii si al dezvoltarii functiilor psihice la om.

“Aventura psihogenetica” a inteligentei, desi este legata de viata insasi, comporta un
maximum de originalitate, dand astfel omului unicitate. Ea se produce prin traversarea
unor stadii dinstinctive.
Stadiile de dezvoltare a inteligentei la copil (Jean Piaget)
1. Stadiul inteligentei senzorio-motorie (0-2 ani)
Achizitii: -exercitii reflexe neconditionate si conditionate;
-miscari initial haotice la disconfortul fiziologic, iar mai tarziu miscari
coordonate (treptat, miscarea se umple de intentionalitate);
-primele adaptari dobandite;
-coordonarea schemelor motorii si aplicarea la situatii noi;
 -descoperirea unor informatii noi prin explorarea active
-formarea unor reprezentari. Cea mai importanta reprezentare este
cea a obiectului permanent;
-apar primele actiuni imitative.
2. Stadiul preoperator sau stadiul gandirii intuitive (2-7/8 ani)
Achizitii: -cea mai importanta achizitie a acestui stadiu este aparitia conduitei
mortice
-aparitia conduitei verbale
“Odata cu mersul si limbajul, copilul cucereste spatiul si timpul” (Piaget)
-egocentrismul copilului (raporteaza tot ceea ce il inconjoara la el
insusi);
3. Stadiul operatiilor concrete (7/8-11/12 ani)
Achizitii: -conservarea cantitatii;
-compunerea claselor
-operatiile mentale sunt mult mai complexe
4. Stadiul operatiilor formale sau logice (11/12-18/19 ani)
Achizitii: -gandirea abstracta (la aceasta varsta se poate opera doar pe plan
mental)
“Educatia este cea mai puternica arma pe care voi o
puteti folosi pentru a schimba lumea.” (Nelson
Mandela)
•a