TEORII ALE DEZVOLTARII

COGNITIVE
Teoriile cognitive pornesc de la concepţia că învăţarea este un proces care
apare deodată, pe baza unei organizări perceptive şi pe
„insight”(înţelegerea bruscă a datelor) condiţionate în mod deosebit de
scopul sprecare se îndreaptă acţiunile. Acesta interacţionează cu sistemul
mare (ambianţa) prin ajustări, adaptări, etc., deci prin învăţare. Schimbările
sunt logice şi însuşite sub forma principiilor şi generalizărilor.

Teoriile cognitive vin o viziune holistica asupra invatarii plecand de la premise

ca
toate comportamentele sunt orientate spre scop. Din perspective lor, invatarea
este active,
scopurile, motivele, perceptiile si cunostintele celui care invata fiind
influentate de
interactiunea acestuia cu mediu.
 JEAN PIAGET

“TEORIA OPERATIONALA”

In studiile sale, Piaget a elaborat o teorie originala asupra genezei

mecanismelor gandirii numita “Teoria operationala”.
El defineste stadii si serii de operatii ale inteligentei astfel:

1.Stadiul senzorialo –motor – desfasurat de la nastere pana la 2

ani, cand copilul este preocupat cu castigarea controlului motor si invatarea
obiectelor fizice.
 In aceasta perioada copilul experimenteaza lumea prin perceptii
immediate si prin activitate fizica, fara o gandire asa cum o conosc adultii .
Gandirea copilului este dominata de principiul “ aici si acum”. De exemplu pina
la 8 luni nici un copil nu detin e conceptul de performanta a obiectelor si tot
ce se afla in afara campului vizual se afla in afara mintii lui, adica nu va
incerca sa se uite dupa un obiect vizibil anterior care este plasat in afara
campului vizual.

2.Stadiul preoperational – inters 2 si 7 ani , cand copilul este

preocupat cu calificarea verbala.
In aceasta perioada pot fi percepute cel mai clar diferentele intre
gandirea copiilor si gandirea adultilor. Aceasta este perioada in care se
dezvolta limbajul si Piaget considera ca utilizarea limbajului de catre copil
demonstreaza o treapta a egocentrismului. La inceput copilul prezinta o
vorbire egocentrica cu o constienta redusa a necesitatilor ascultatorului, dar
treptat devine constient ca utilizand limbajul pentru comunicare, trebuie sa
si-l ajusteze in vederea unei interactiuni, in loc sa isi exprime pur si simplu
gandurile. Iar in aceasta perioada, copilul isi dezvolta capacitatea de
descentrare, de adoptare a punctului de vedere al altei persoane. Atunci cand
se gandeste la anumite probleme, copilul are si o tendinta de centrare,
concentranduse asupra esentei problemei ignorand alti factori.
Principala sarcina a perioadei preoperationale este de a pregati copilul pentru
perioadele ulterioare si in acest scop copilul invata din ce in ce mai multe
despre mediu. O caracteristica a acestei peroade este tendinta de a
generaliza excesiv regulile pe care le-a invatat. Numai prin aplicarea regulii
copilul invata modalitati diferite de a o utiliza. De exemplu, la inceputul
acestei perioade ar putea numi toate animalele mici “catel”, dar cu cat
persevereaza mai mult, isi da mai bine seama ca exista diferite tipuri de
animale mici si ca toate au nume diferite.
Prin procesele de asimilare si acomodare, copilul isi extinde schemele
aplicandu-le la mediu, pana cand isi formeaza un set operational de
structuri. La sfarsitul perioadei preoperationale, copilul este destul de bine
dotat cu scheme adecvate pentru a face fata princpalelor provocari din
mediul sau.
 3.Stadiul operatiilor concrete – intre 7 si 12 ani , cand
ccopilul incepe ca se descurce cu operatiii abstracte cum ar fi numerele si
relatiile.
Incepand cu aceasta perioada copilul nu mai este atat de egocentric, fiind
capabil sa vada obiectele si evenimentele si din punctul de vedere al
celorlalti. Acum gandirea copilului incepe sa fie asemanatoare cu cea a
adultului, dar copilul are totus dificultati in manipularea notiunilor pur
absatracte, pantru ca trebuie sa la lege de lumea reala, pentru a le intelege.
In aceasta perioada, copiii sunt caracterizati de o dorinta extraordinara de a
culege informatii despre lume : deseori ei aduna liste considerabile de fapte
sau de date despre un subiect de interes.
 4.Stadiul operatiilor formale –intre 12 si 15 ani, etapa in care
copilul incepe sa rationeze logic si sistematic.
Acest stadiu marcheaza aparitia abilitatii de a gandi abstract fara a se bizuii pe
obiecte sau evenimente concrete. El poate manevra acum logica abstracta,
elaboreaza ipoteze (teorii) despre lume, le testeaza ca un om de stiinta si
utilizeaza notiuni abstracte in gandirea sa. Copilul este capabil sa rezolve o
problema la nivel mental prin evaluarea sistematica a mai multor propozitii
si in acelasi timp, sa analizeze interconditionarea lor .
Piaget considera ca aceasta este cea mai inalta forma de gandire si sustinea
ca din acest moment, copilul isi pate extinde cunostintele fara a mai fi
impiedicat de egocentrism sau de alte asemenea restrictii.
 Teoria lui Piaget conform careia capacitatea intelectuala este
calitativ diferita si copiii au nevoie de interactiunea cu mediul inconjurator
pentru a castiga competenta intelectuala. Aceasta teorie a influentat stiinta
educatiei si psihologia .
Acest nou concept asupra inteligentei a afectat modelul, proiectul
invatarii naturale pentru copii mai mici si dzvoltarea matematicii si a
programelor stintifice.
Piaget incearca sa infereze structurile mentale ascunse, pornind de la evidenta
comportamentala. Pentru fiecare etapa distincta de dezvoltare, denumita
stadiu de dezvoltare, el postuleaza existenta unei constelatii de structuri
cognitive relativ omogene.

1.Stadiile piagetiene au urmatoarele caracteristici:

• Sunt universale -; deci sunt caracteristice tuturor indivizilor normali, care in

mod obligatoriu parcurg traseul complet pana la atingerea stadiului cel mai
avansat (cel al operatiilor formale).
• Secventierea lor este identica -; toti indivizii umani parcurg obligatoriu in exact
aceeasi ordine toate cele patru stadii; nu este posibil nici ca vreunul dintre
aceste stadii sa fie “sarit” in dezvoltare.
• Fiecare stadiu integreaza competentele achizitionate in stadiul anterior.
• Fiecare stadiu este mai complex decat cel precedent si reprezinta o
conceptualizare mai adecvata a realitatii.
2. Idei fundamentale ale teoriei lui Piaget
a) Dezvoltarea cognitiva este adaptativa - cu cat ne reprezentam mai acurat
realitatea, cu atat putem supravietui mai bine in mediu.
b) Cunoasterea este mai degraba mediata decat imediata - realitatea nu e
inregistrata pasiv de sistemul nostru cognitiv, ci este construita activ,
permanent.
c) Motivatia pentru dezvoltare cognitiva este intrinseca - fiintele vii cauta in mod
natural informatia care este doar usor diferita/mai complexa decat
cunostintele lor actuale.
d) Dezvoltarea cognitiva este dialectica - exista o permanenta interactiune intre
dorinta de a avea un sistem de cunostinte bine organizat (acomodare) si
nevoia de mai multa informatie (asimilare), care in continuu desfiinteaza
structurile existente, ducand la elaborarea altora usor mai sofisticate.
3. Termeni cheie ai teoriei lui Piaget
SCHEME = reprezentari interne ale realitatii; sunt legate de o arie particulara
de activitate, deci sunt operatii mentale ce pot fi aplicate obiectelor, ideilor
etc. din lumea copilului; NU SUNT CONCEPTE PENTRU CA AU LA BAZA
ACTIUNEA.
ORGANIZARE = capacitatea innascuta de a coordona structurile sau schemele
existente si de a le combina in sisteme mai complexe (de ex. la 3 luni
combina suptul cu privitul si apucatul obiectelor).
ADAPTARE = nevoia organismului de echilibru cu mediul; se realizeaza prin
complementaritatea asimilarii cu acomodarea.
ASIMILARE = incorporarea in sistem a ceva din afara lui; presupune aplicarea
a ceea ce stii deja, deci interpretarea si construirea obiectului extern in
termenii deja disponibili.
ACOMODARE = modificarea structurii interne existente dupa situatie.
4. GANDIREA IN VIZIUNEA LUI PIAGET

Pentru Piaget, GANDIREA ESTE ACTIUNE INTERIORIZATA.

dezvoltarea cognitiva presupune interiorizarea actiunii prin mecanismul
semiotic mecanismul operatoriu = trecerea de la actiuni asupra obiectelor la
operatii asupra reprezentarilor, semnelor adica la actiuni interiorizate,
devenite simbolurilor “reversibile”, gata sa se compuna unele cu altele intr-
un sistem, constituind inferenta (componentă a unui proces logic care derivă
o concluzie dintr-o premisa, adică extrage o consecinţă necesară, o
informaţie specifică, dintr-o descriere de stare dată.).

In termenii psihologiei cognitive, ca orice sistem cognitiv, cel uman este

constituit din structuri sau reprezentari (reflectari in mediul intern ale
realitatii) si operatii sau calcul al reprezentarilor (manipulari ale
reprezentarilor pe baza unor reguli). Secventa stadiilor de dezvoltare reda
tocmai generarea progresiva a reprezentarilor si perfectionarea operatiilor
cognitive.
Teoria lui Piaget

Este o teorie cognitiva deoarece se refera la fenomene mentale intentionale -;

reprezentari, procese mentale, proceduri de rationament. Este in acelasi
timp si o teorie a dezvoltarii, deoarece se bazeaza pe convingerea ca modul
in care fiinta umana proceseaza experienta fizica, matematica si morala se
modifica urmand o anumita regularitate, intr-un mod tot mai adaptativ si mai
specific speciei noastre.

In ciuda faptului ca i s-a reprosat reducerea fiintei umane la dimensiunea sa

cognitiva, Piaget subintelege latura afectiva, considerand-o dimensiunea
energetica a conduitei, in contextul in care structura este data de
procesarea de informatie, adica de aspectele cognitive.
 LEV VIGOTSKY
“ZONA PROXIMEI DEZVOLTARI”

In teori a sa spune ca dezvoltare este interrelatinala cu tranzactia

sociala si implica faptul ca invatarea sociala est totdeauna inaintea invatarii.
Ipoteza sa de dezvoltare proxima explica diferenta de performanta
dintre nivelul actual de dezvoltare si cel urmator, el avand in vedere metoda
rezolvarii problemei si nu nivelul de performanta.
Vigotsky gaseste limbajul, gandirea si cultura inseparabile.
Teoriile lui asupra invatarii si dezvoltarii pot fi grupate in 4 idei majore:

1.Copiii construiesc cunoasterea – cunoasterea este mai mult de

cat reflectare – copiii construiesc cunostinte creeind reprezentari
individuale.
 2. Invatarea poate conduce -- se poate situa inaintea dezvoltarii;
Invatarea solicita precerinte.

3.Dezvoltarea nu poate fi separata de contextul social – zona

proximei dezvoltari (ZPD) se schimba pe masura ce individul este capabil
sa invete concepte si abilitati mai complexe ( sau ZPD este un spatiu ce se
misca odata cu fiecare deprindere complexa). Instruirea cea mai eficienta
vizeaza nivelul zonal superior.

4.Limbajul joaca un rol central in dezvoltarea mentala –

limbajul este un mecanism pentru gandire. Prin limbaj zona se extinde si
indivizii se pot misca spre un sir de noi cunostinteexprimate in cadrul
standardelor sociale si de mediu deja cunoscute.
 Vigotsky defineste ZPD ca :
“……distanta dintre nivelul de dezvoltare actual asa cum este determinat de
rezolvarea independenta de probleme si nivelul dezvoltarii potentiale asa
cum este determinat prin rezolvarea de probleme sub indrumarea adultului
sau in colaborare cu colegii mai capabili” (Vigotsky, 1978, p.90)
Pe masura ce copilul face progrese, zona devine o arie a
dezvoltarii actuale inconjurata de o noua zona pentru dezviltari ulterioare.
De aceea dezvoltarea cooperativa se bazeaza pe aceasta teorie.
Material realizat de catre studentele :

BĂRCUŢEAN SIMONA – LAVINIA

BURSUC CHRISTINE-VERONICA
HRIŢULEAC ANCA
SZOCS IMOLA