PORTOFOLIU

CURS FORMARE
,, APLICAREA METODELOR PSIHOLOGIEI
COPILULUI IN PEDAGOGIE”

Cursant: Hazi Ana-Maria

Școala:Liceul Teoretic Teiuș

București -2022
Tema 1
Identifică şi alte structuri naturale, artificiale sau conceptuale care, ca şi psihicul,
au caracter de sistem. Pot fi realizate anumite analogii funcţionale?

Mulţi cercetători au demonstrat că una dintre posibilele definiţii ale psihologiei este cea
etimologică. Pornind de la termenul de „psihologie” (1. greacă „psyche” - suflet, „logos” -
ştiinţă) ajungem cu uşurinţă la definirea psihologiei ca „ştiinţă a psihicului.” Imediat apare însă
întrebarea: Dar ce este psihicul? Şi mai ales: care este natura psihicului?
Înainte de a formula un răspuns argumentat la întrebarea „ Ce este psihicul?”, oamenii
simpli, dar şi savanţii, gânditorii sau cercetătorii au sesizat, au intuit şi au înţeles complexitatea
şi multilateralitatea acestui fenomen. încă de foarte timpuriu, s-a conştientizat polivalenţa
extraordinară a psihicului, în general, şi a celui uman în special, poziţia excepţională, statutul de
excepţie al fenomenelor psihice şi al corelatelor lor comportamentale în rândul celorlalte
fenomene existente în univers.
Sistemul psihic uman dispune de stari si procese cu diferite grade de organizare si
structurare ce le diferentiaza calitativ intre ele, acordandu-le o nota de valoare. In acest caz,
aspectele de ordin axiologic ale sistemului trec pe prim plan.
Sintetizand, putem spune ca sistemul psihic uman este informational-operational,
stimulator-energizant si axiologic.
Structura sistemului psihic uman
Dupa opinia lui Mihai Golu, a aborda sistemic psihicul uman înseamnă:
a stabili elementele componente ale sistemului
psihic uman; a preciza relatiile dintre elementele
componente;
a recurge la o distinctie între sistemul respectiv și alte tipuri de sisteme;
Adoptand o astfel de pozitie psihologia traditională imparte fenomenele psihice, ca
elemente componente ale sistemului psihic uman în procese, activități și însușiri psihice.
Psihicul nu este omogen, uniform, nediferenţiat, linear, dimpotrivă, el există şi se
manifestă în variate forme. Uneori este mai clar, mai lucid, alteori mai tulbure, mai obscur; în
anumite situaţii ne dăm seama de noi înşine, de trăirile noastre, în altele nu. Diverse acţiuni sau
gânduri, care ne-au captat cândva atenţia şi efortul încep, o dată cu trecerea timpului, să se
realizeze aproape de la sine, fară a mai fi necesară concentrarea asupra lor. Sunt şi cazuri când
„ceva” din interiorul nostru, pe care nici măcar nu-1 bănuiam, iese la suprafaţă, ne acaparează şi
ne chinuie existenţa.
Psihologia contemporană abordează psihicul ca sistem, de pe poziţiile metodologiei
sistemice. Prin natura componentelor sale, este un sistem informaţional-energetic, deci
nonsubstanţial. Se încadrează în categoria sistemelor: dinamice (evolutive, cu autoorganizare),
semideschise, supercomplexe şi probabiliste. De asemenea, se include în clasa sistemelor
cibernetice, fiind dotat cu mecanisme de autoreglare: feedback negativ (de stabilizare –
homeostazia psihică), feedback pozitiv antientropic (de optimizare şi de dezvoltare), feedthrought
(de mediere şi de transfer), feedbefore (de prospectareanticipare).Sistemul psihic uman se compune
din trei subsisteme aflate într-o permanent interacţiune şi intercondiţionare: subsistemul
inconştient, subsistemul subconştient sau preconştient şi subsistemul conştient.
Cu alte cuvinte, psihicul cunoaşte o mare diferenţiere şi neuniformitate existenţială şi
funcţională. Există următoarele structuri cu caracter de sistem care sunt în strânsă legătură cu
psihicul (numite şi ipostaze ale psihicului): conştiinţa, subconştientul şi inconştientul.
 Conştiinţa este una dintre cele mai importante niveluri de organizare a vieţii psihice
(nivelul superior de dezvoltare al psihicului). Deci conştiinţa este structura psihică de suport a
vieţii interioare şi constituie nucleul vieţii psihice
Conştiinţa este forma cea mai superioară de reflectare psihologică, este rezultatul
condiţiilor social-istorice de formare a omului în cadrul activităţii de muncă, care se află
permanent în comunicare (cu ajutorul limbajului) cu alţi oameni. în acest sens conştiinţa este
„un produs social”. Omul este unicul dintre fiinţe, care este capabil de autoanaliză, autocontrol şi
autoapreciere.
Aptitudinea de a se reflecta pe sine însăşi în complexul activităţii vitale este aptitudinea
de a fi conştient de sine.
Subconştientul reprezintă una dintre ipostazele importante ale psihicului, care nu poate fi nici
ignorată, nici redusă sau identificată cu alte ipostaze ale acestuia. Subconştientul dispune nu
numai de conţinuturi specifice, ci şi de mecanisme şi finalităţi proprii.
Subconştientul se referă la structurile abisale ale personalităţii („psihologia
adâncimilor”). Pentru psihanalişti, subconştientul este parte a psihicului, care tinde să revină în
conştiinţă şi presează în mod continuu asupra conştiinţei omului. Este o zonă abisală (profundă)
limitată, în care nu se posedă o conştiinţă clară.
Subconştientul este considerat un servo-mecanism al conştiinţei, o ipostază a psihicului
aflată în slujba conştiinţei, o rezervă de informaţii şi operaţii din care se constituie, uneori,
faptele de conştiinţă, aceasta din urmă avându-şi totuşi izvorul în afara ei, în realitatea materială
şi socială înconjurătoare.
Această idee apare şi la alţi autori. „Subconştientul conţine ceea ce nu se află în centrul
atenţiei, dar care poate avea efecte asupra conştienţei” (Atkinson et al., 1993).
Inconştientul constituie cel mai controversat nivel de organizare a vieţii psihice, în
legătură cu care poziţiile de negare sunt de afirmare abundă în literatura de specialitate.
Discuţiile cu privire la accepţiile noţiunii, la natura psihică a inconştientului, la rolul lui în
existenţa umană sunt atât de numeroase, prolixe şi contradictorii, încât creează un tablou
deconcertant referitor la inconştient.
Psihologia contemporană defineşte inconştientul într-o manieră extensivă şi pozitivă, ca
fiind o formaţiune psihică, ce cuprinde tendinţele ascunse, conflictele emoţionale generate de
resorturile intime ale personalităţii. „Inconştientul nu trebuie conceput ca un receptacul de
amintiri, ca un refulat oarecare, ci ca o structură asimilatoare, o schemă dinamică deschisă lumii,
38 organizând elementele primite (biologice, sociale, culturale), modelându-le, integrându-le în
psihic şi dând un sens fiinţelor şi lucrurilor” (Sillamy, 1980).
În dinamica vitală a conştientului principalul sistem de referinţă rămâne conştiinţa,
deoarece prin intermediul ei omul reproduce în mod adecvat realitatea, aşa cum este ea, şi numai
în virtutea acestui fapt el îşi poate conduce şi regla corespunzător conduita. Este necesar să
consemnăm, susţinea Ei, „subordonarea organică a inconştientului faţă de conştient” (Ey, 1983),
deoarece numai în felul acesta vom ajunge în posesia conştiinţei morale şi vom evita pierderea
libertăţii adusă de dezorganizarea fiinţei conştiente o dată cu maladiile mintale.
Conştiinţa se implică în însăşi realizarea destinului uman, acesta din urmă nefiind altceva
decât „conştiinţa acţiunii şi a scopurilor” sau „conştiinţa personalităţii întregită în dimensiunea
ei temporară” (Pavelcu, 1982). Conştiinţa superioară a conduitei sale îi oferă omului
posibilitatea de a se conduce în viaţă.
Bibliografie:
1. Cosmovici Andrei. Psihologie generală. Ed. „Porom”, Iaşi, 1996
2. Nicky Haies, Sue Orrell. Introducere în psihologie. Ed. All Educational S.A., Bucureşti,
1997
3. Radu I. Introducere în psihologia contemporană. Cluj, Ed. „Sincron”, 1991.
 4. https://library.usmf.md/sites/default/files/2018-10/54.pdf

Tema 2

Cum s-ar putea explica, prin prisma influenţei celor trei factori ai dezvoltării
psihice, alegerile profesionale ale copiilor care urmează linia profesională a părinţilor?
Dezvoltarea psihică este un concept fundamental pentru psihologia copilului, pentru că
de conţinutul şi valoarea lui explicativă şi interpretativă depinde abordarea tuturor celorlalte
probleme. Psihologia contemporană consideră că viaţa psihică, aşa cum se prezintă la omul
adult, este rezultatul unui lung proces de dezvoltare care este multideterminat şi
multicondiţionat.
Între factorii şi condiţiile care intervin, trei sunt consideraţi fundamentali, în sensul că
lipsa lor ar face imposibilă sau ar compromite dezvoltarea psihică. Aceştia sunt: ereditatea,
mediul, educaţia.
Ereditatea şi rolul său în dezvoltarea fiinţei umane
Ereditatea este proprietatea fiinţelor vii de a transmite urmaşilor caracterele dobândite
de-a lungul filogenezei.
Ereditatea este un factor potenţial şi polivalent, adică fără intervenţia celorlalţi doi factori
fundamentali, potenţialul ereditar nu se transformă în componente ale vieţii psihice. Este
polivalent pentru că pe aceleaşi premise ereditare se pot forma componente diferite ale vieţii
psihice în funcţie de felul în care au acţionat mediul şi educaţia. De exemplu, pe baza aceleiaşi
activităţi cerebrale fine, din lobul temporal, se pot forma şi aptitudini muzicale dar şi pentru
limbi străine.
Mediul şi rolul său în dezvoltarea psihică umană
Mediul este totalitatea influenţelor naturale şi sociale, fizice şi spirituale, directe şi
indirecte, organizate şi neorganizate, voluntare şi involuntare, care constituie cadrul în care se
naşte, trăieşte şi se dezvoltă fiinţa umană.
Primul mediu care exercită astfel de influenţe este mediul familial.Pentru cei mai mulţi
copii între zero şi trei ani, mediul familial este cel ce le stimulează şi asigură dezvoltarea psihică.
Pentru o parte dintre copiii între un an şi trei ani poate să intervină şi mediul creşei. Mai departe,
intră în acţiune mediul grădiniţei, şcoala primară, cea gimnazială, liceală, postliceală,
universitară, postuniversitară. În timpul anilor de şcoală se adaugă şi mediul reprezentat de
grupul informal alcătuit din prieteni şi cunoştinţe.
Educaţia, factor principal al dezvoltării psihice umane
Educaţia este cel de-al treilea factor fundamental al dezvoltării psihice, pe care cei mai
mulţi cercetători îl consideră cel mai important.
Educaţia este ansamblul de acţiuni şi activităţi care integrează fiinţa umană ca pe un
factor activ, se desfăşoară sistematic, unitar, organizat, având un conţinut cu necesitate definit de
societate, uzând de procedee, metode, mijloace adecvate, şi fiind condusă de factori competenţi
special calificaţi.
În concluzie, dezvoltarea umană se sprijina pe terenul ereditatii; işi (construieste) extrage
conţinuturile din datele furnizate de mediul socio-cultural; este ghidată de educaţie; se
desfașoară in contextul propriei activităti de invățare a copilului, fiind impulsionată de motivaţie
şi având drept mecanism trecerea de la exterior la interior.
Mediul in care traiește copilul (adultul) are o importanță deosebită asupra dezvoltării lui
armonioase ca personalitate umană. El este cel care influentează potențialul creșterii atat fizice
cât și psihice prin acțiunile sale.
 Ne vom referi aici la alegerile profesionale ale copiilor care urmează linia profesională a
părinţilor și nu numai. Vom aduce în discuție relatiile părinților intre ei si cu copilul in problema
alegerii profesiunii. Aceasta deoarece în foarte multe cazuri copiii asteaptă indrumarea
părintților în acest sens. Multi dintre ei răspund la intrebarea "de ce ți-ai ales tocmai aceasta
profesiune?" prin cuvintele "Pentru ca așa au spus părinții" sau "Pentru că asta doresc părinții".
Intre elevii care sunt întrebați ce profesiune vor urma, sunt destui nehotărâți care lasă alegerea în
seama părinților, răspunsul lor fiind în sensul urmator: "Să văd ce spune tata sau mama", "Ii voi
întreba pe parinți", "Voi face cum spun părinții" (V.Lascus, 2000).
Dar cum răspund părinții la aceste solicitări ale copiilor? Desigur multi, majoritatea, sunt
preocupati de problema alegerii profesiunii copilului lor și o urmaresc din timp. In afara de
această categorie însă se întâlnesc și altele: părinții care neglijează această problemă până în
ultimul moment - clasa termină ăi părinți care neglijează total această problemă lăsând-o in
seama copiilor.
Unii părinți greșesc prin lipsirea copiilor de un sprijin util, pe care ei il asteaptă, într-o
alegere care le influențează intreaga viață. Unii din acești copiii izbutesc să-și găsească singuri și
mai ales cu ajutorul scolii sau a altor factori calea potrivita si sigura.
Dar unii dintre ei vor întâmpina insuccese, greutăți și ajung la greșeli care se resimt mulți ani,
pentru care părinții lor poartă o mare parte de vină.
Simplul fapt însă că părinții se interesează de problema alegerii profesiunii copilului nu
aduce și rezolvarea ei corespunzatoare. In preocuparea pentru această problemă se impune, în
primul rând, ca între părinți și copil să se ajungă la o identitate de păreri, apoi ca aceasta să fie
potrivită, să corespundă aspirațiilor și posibilitătilor copilului.
In toate aceste cazuri sunt frecvente fluctuațiile în alegere, schimbările periodice ale
alegerii care au ca efect impiedicarea pregătirii corespunzătoare, imposibilitatea concretizării,
delimitării stabilirii intereselor profesionale ale copiilor.
Există și cazuri favorabile unei rezolvări corecte a alegerii profesiunii copilului:
atât acesta cât și ambii părinți sunt de acord asupra profesiunii de urmat. Această corespondență,
cu atât mai mult dacă este realizată din timp și dacă alegerea este potrivită, asigură condiții
favorabile realizării ei. Copilul stie din timp ce are de făcut, se pregătește în liniște și în
cunoștință de cauză, interesele lui profesionale se stabilizează și susțin optiunea profesională și
pregștirea pentru aceasta.
Desigur că este de dorit ca toate celelalte relații să evolueze înspre aceasta dar întrun
timp util. Pentru aceasta părinții trebuie să dea dovadă de întelegere, de spirit de cooperare în
rezolvarea unei probleme a cărei importanță este hotărâtoare pentru viitorul copilului.
In privința rolului familiei în orientarea școlară și profesională a copilului mai sunt de
considerat, pe langă cele de mai sus, încă două aspecte.
Unul este cel al opțiunii părintești în care unul dintre părinti care nu a izbutit să-și
rezolve visul profesional, ține neaparat să il realizeze prin copilul sau și ajunge să-l oblige să
meargă spre profesiunea pe care el nu a putut-o dobândi din diferite motive.
Al doilea este cel al opțiunii inoculate, adică situația în care părinții hotărăsc ce
profesiune să dobândească copilul lor uneori chiar înainte ca acesta să se nască. Mecanismul
constă în a-i spune copilului , încă din vârstele timpurii, în mod repetat și insistent că el va
deveni, de exemplu, medic. Copilul interiorizează aceasta afirmație și când va fi la vârsta
alegerii profesiunii va declara opțiunea pentru profesiunea de medic ca fiind o hotărâre proprie
sau că a ales-o de când era mic copil.

Bibliografie:
1. Tinca Creţu – Psihologia copilului, Program universitar de formare a profesorilor pentru
învăţământul primar adresat cadrelor didactice din mediul rural, 2005
 2. Golu, P., Verza, E., Zlate, M. – “Psihologia copilului “, manual pentru clasa a XI-a, Scoli
Normale, EDP, Bucuresti, 1998;
3. Şchiopu, U., Psihologia copilului, E.D.P., Bucuresti, 2007

Tema 3
Diferentele dintre copiii aborigeni din Australia care rezolvă mai târziu problemele
de conservare decât copiii occidentali

Primii oameni care au colonizat continentul australian.au fost aborigenii australieni.

Aceștia constituie, împreuna cu nativii din Strâmtoarea Torres, populația indigenă a Australiei.
Aborigenii nu formează o populație omogenă, ci constau din mai multe triburi sau clanuri,
adesea cu obiceiuri și limbi diferite: înainte de colonizarea europeană se presupune că trăiau
aproximativ 400 - 700 de triburi diferite de aborigeni. Aceștia erau vânători-culegători. Odată cu
sosirea coloniștilor englezi, în 1788, populația aborigenă a scăzut de la aproximativ 500.000 - 1
milion de locuitori la 60.000 în 1920, în special din cauza bolilor, dar și datorită conflictelor
violente cu coloniștii. Aproximativ trei sferturi din populația de aproximativ 464.000 de
aborigenii locuiesc în orașe și în mare parte s-au adaptat la stilul de viață al europenilor, datorita
politicii de asimilare dusă de către autorități. Cel mai bine și-au păstrat tradițiile aborigenii din
Teritoriul de Nord. Înaintea colonizării Australiei de către europeni, se vorbeau peste 250 de
limbi aparținând familiei limbilor australiene dar care până în secolul XXI s-au redus la mai
puțin de 20, unele dintre ele în mare pericol de dispariție.
Priviţi şi în prezent ca nişte oameni bizari şi primitivi, aborigenii sau nativii australieni
se constituie într-o cultură unică, cu caracteristici remarcabile. La fel ca toate comunităţile
native tradiţionale care au intrat fără voia lor în contact cu coloniştii albi, aborigenii au avut
mult de suferit de pe urma acestora în decursul zbuciumatei lor istorii recente. Desconsideraţi pe
nedrept, dispreţuiţi chiar, aceşti oameni paşnici au fost cât pe ce să îşi piardă propria cultură şi
identitate fiind nu de puţine ori, nişte adevăraţi exilaţi în propria lor patrie. Astăzi, lumea lor
continuă să fascineze o serie de istorici, etnologi şi antropologi care declară cu toţii că aborigenii
prezintă încă multe mistere nedescoperite.
Aborigenii australieni nu aveau un limbaj scris, cu toate acestea, ei au folosit desene
simbolice pentru a transmite informații despre legendele antice, precum și ghisee sub formă de
crestături pe bețe.
Termenul de „generaţie furată” desemnează miile de copii autohtoni luaţi cu forţa de la
rudele lor, din 1910 până în anii 1970, pentru a fi plasaţi în instituţii sau familii albe în scopul
asimilării. Mulţi dintre ei nu şi-au revăzut niciodată părinţii sau fraţii şi surorile.
Încă din secolul al XIX-lea. de 1960, guvernul australian scos din familiile lor Aboriginal
copii metisate și trimis în lagărul de asimilare. Acolo, au trebuit să învețe să trăiască într-o
societate albă. În timpul campaniei publice pentru lagărele de asimilare a trimis aproximativ 50
de mii de copii. Situația a început să se îmbunătățească oamenii Aboriginal în a doua jumătate a
secolului al XX.
Pentru a asimila restul aborigenilor, a fost adoptat un proiect la nivel de stat pentru a
îndepărta indigenii australieni din familiile lor. Reprezentanții guvernului federal australian și
misionarii creștini s-au ocupat de distrugerea familiilor aborigene australiene până în anii 70 ai
secolului trecut. În acest sens, a apărut chiar și un termen special - „generație furată”. S-a sugerat
că acest lucru se întâmplă de cel puțin 70 de ani, de la începutul secolului XX, deși unii
cercetători cred că îndepărtarea copiilor era deja în anii 1860
 Copiii aborigeni locuiau în școli speciale unde li se interzicea să vorbească limba lor
maternă. De asemenea, nu au avut ocazia să-și vadă părinții. Copiilor li s-a predat limba engleză
și li s-a oferit educație primară, ceea ce a fost suficient pentru a lucra în ferme sau pentru a se
angaja în alte munci fizice. Aceste acțiuni au fost explicate oficial ca protejarea copiilor
aborigeni. Autoritățile australiene au făcut acest lucru în scopul de a proteja rămășițele
autohtonilor austrieci de dispariția completă și de incestul cu populația albă. Dar majoritatea
cercetătorilor consideră ce s-a întâmplat în Australia până în anii ’70 drept un genocid al rasei
australiene. Această versiune este susținută și de faptul că Kevin Michael Rudd, un parlamentar
australian și prim-ministru australian din 2007 până în 2010, și-a cerut scuze public în 2008.
Copiii aborigenilor erau efectiv furati de lângă părinți pentru a evita reproducerea în interiorul
comunităților și pentru a deveni servitori pentru albi. Aceasta corespundea unei cercetări
“științifice” ce spunea că prin încrucișări interetnice în timpul a trei generații succesive pielea
copiilor născuți din părinți diferiți (unul alb, unul negru) va deveni albă.
Aborigenii australieni au fost exterminati până când au rămas cam o sută de mii. Brusc,
după ce democrațiile vestice descoperă (interesat) termenul „protecția minoritătilor”, fenomenul
crește în spirală. Azi, copiii aborigeni fac școala gratis, inclusiv universitaăi. La interviuri au
prioritate, angajatorii sunt obligati să-i ia, iar statul e obligat să le dea casă. Vezi pe o stradă
oarecare o casuță ca-n povesti. Voluntarii de la tot felul de asociatii de binefacere vopsesc, altii
procură mobila , statul o dotează cu toate utilitățile, ca să primească în ea o familie de aborigeni.
În zilele nostre, aproximativ 450 de mii de reprezentanți ai popoarelor indigene din
continent trăiesc în Australia. O parte semnificativă a acestora nu vorbește limba lor maternă, ci
doar cunoaște engleza. Majoritatea aborigenilor nu dețin meșteșuguri tradiționale și și-au pierdut
capacitatea de a conduce agricultura tradițională, cu excepția celor care locuiesc în parcurile
naționale.
Numărul acestora crește treptat din cauza natalității mari, dar nivelul lor de viață este
semnificativ mai mic decât nivelul de trai al australienilor albi.

Bibliografie:
1. https://ik-ptz.ru/ro/obschestvoznanie/plemena-avstralii-nazvaniya-aborigeny-
avstraliiinteresnye-fakty.html
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Aborigeni_australieni
Tema 4
Propune un model de fişă psihopedagogică în care personalitatea elevilor să
fie descrisă pe baza teoriei trăsăturilor şi pe baza teoriei factorilor. Compară cele
două fişe.
FIŞA DE CUNOAŞTERE PSIHOPEDAGOGICĂ ŞI SOCIALĂ A ELEVULUI
(Factorială)

Şcoala:_____________________
Localitatea________________________
Întocmită de la ________până la_______ I.
Date personale:
1. Numele şi prenumele:________________________________
2. Locul şi data naşterii:______________________Vârsta____________
3. Domiciliul:__________________________________________
4. Înscris la aceasta şcoală din anul şcolar:____________________
II. Date cu privire la ruta şcolară anterioară (inclusiv perioada preşcolară):
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------- III. Date
familiale:
1.Ocupaţia şi locul de muncă al părinţilor:
Tatăl:______________________________
Mama:______________________________
2. Structura şi componenţa familiei
a. tipul familiei:
□ normală
□ părinţi divorţaţi
□ un părinte decedat
□ părinţi vitregi

b) Fraţi/surori mai mici sau mai mari:

Nr.crt Nume şi prenume Vârsta Ocupaţia
1.
2.
 3.
4.
5.
3. Condiţiile materiale şi de locuit ale familiei:
___________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
4.Atmosfera şi climatul afectiv:
□ raporturi armonioase, de înţelegere între ei;
□ raporturi punctate de mici conflicte trecătoare;
□ dezacorduri puternice în familie, conflicte frecvente;
□ familia destrămată sau pe cale de destrămare.
5. Atitudinea sau conduita părinţilor faţă de
Copil_____________________________________________________________
Şcoală____________________________________________________________
Rezultatele la învăţătură ale elevului____________________________________
6. Planuri ale familiei pentru copil
7. Influenţe din afara familiei (vecini, prieteni, colegi etc.):
□ reduse
□ ample, frecvente
□ întâmplătoare
IV. Dezvoltarea psihică şi starea sănătăţii:
Anamneza
a. Antecente familiale
________________________________________________________________________
__________________________________________________
b. dezvoltarea timpurie a copilului (naştere, îmbolnăviri, deficienţe):
__________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________

V. Date psihologice:
1. Percepţia (vizuală, auditivă etc.):
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
__________________________________________________________________
2. Reprezentările (tipuri de reprezentări preponderente):
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
__________________________________________________________________
3. Memoria
□ preponderent logică
□ preponderent mecanică
4.Gândirea
□ caracter concret
□ caracter abstract
5.Limbajul
a) Caracteristicile vocabularului (fluenţa verbală, volum)
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
__________________________________________________________________
b) Înţelegerea informaţiei verbale:
□ întotdeauna înţelege
□ înţelege de obicei
□ uneori înţelege
□ înţelege în ritm lent, după multe repetări c)
Redarea unui text:
□ redă cu precizie conţinutul textului
□ redă parţial
□ are multe lacune în redare
d) Specificul limbajului scris (referitoare la exprimarea ideilor, structură semantică şi sintactică)
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
__________________________________________________________________
6. Atenţia (calităţi ale atenţiei evidenţiate în activităţile elevului) :
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
_______________________________________________________________
7. Afectivitatea
a) emotivitate
1 2 3 4 5 6 7
• Stabil, echilibrat □ □ □ □ □ □ □ instabil, dezechilibrat
• Matur emoţional □ □ □ □ □ □ □ imatur emoţional
• Îşi exprimă deschis □ □ □ □ □ □ □ îşi ascunde sentimentele sentimentele
a. dispoziţii afective predominante
□ vesel, optimist
□ trist, deprimat
8. Motivaţia învăţării (tipuri şi forme de motivaţie dominante, mod de funcţionare)
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
_______________________________________________________________
9. Voinţa (calităţi manifeste, caracteristici ale procesului deciziei):
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
_______________________________________________________________
10. Trăsături de personalitate
a. temperament (încadrare tipologică justificată prin trăsături comportamentale)
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
_______________________________________________________________
caracter____________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
aptitudini (inteligenţă, creativitate, spirit de observaţie, aptitudini speciale)
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
______________________________________________________
11. Comportament social
1 2 3 4 5 6 7
prietenos, sociabil □ □ □ □ □ □ □ neprietenos, nesociabil
acceptă autoritatea □ □ □ □ □ □ □ respinge autoritatea lider
□ □ □ □ □ □ □ se lasă condus activ în grup □ □ □
□ □ □ □ pasiv popular printre colegi□ □ □ □ □ □ □
nepopular mulţumit cu poziţia □ □ □ □ □ □ □ nemulţumit
socială ocupată
VI. Caracterizare generală finală:
• Dominante pozitive (puncte tari din caracterizarea anterioară)
__________________________________________________________________________
_
___________________________________________________________________________
__________________________________________________________________
• Dominante negative (puncte slabe din caracterizarea anterioară)
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
__________________________________________________________________

• Recomandări (în funcţie de dominantele menţionate mai sus - recomandări pentru cadrele didactice sau părinţi astfel
încât dezvoltarea copilului să fie una dorită)

Întocmit de:-------------------------------------------------------
Data:-------------------------------------------------
 MODEL 2:
FIŞĂ DE CARACTERIZARE PSIHOPEDAGOGICĂ A ELEVULUI
(Teoria răsăturilor de personalitate )
Numele şi prenumele elevului ....................................................................
A. Procesele cognitive şi stilul de muncă intelectuală 1.
Caracteristici ale funcţiei senzorio-perceptice:
o predomină modalitatea vizuală de recepţie a informaţiei; o
predomină modalitatea auditivă de recepţie a informaţiei; o
percepţie difuză, superficială a materialului de învăţare; o
percepţie complexă (spirit de observaţie=;

• bogată;
• reproductivă;
• reproductiv-creatoare;
• pentru activităţi tehnice;
• pentru activităţi artistice.
 5. Limbajul:
Vocabular bogat; Exprimare Vocabular redus; Vocabular foarte
Exprimare frumoasă uşoară şi Exprimare sărac;
şi corectă corectă greoaie; Exprimare incorectă

6. Stilul de muncă:
a) Cum lucrează
o sistematic, ritmic, organizat;

o inegal, cu fluctuaţii, în salturi;

o neglijent, copiază temele de la alţii, aşteaptă să i le facă părinţii; o mari lacune
în cunoştinţe, rămâneri în urmă la învăţătură şi alte activităţi; o alte meţiuni;
b) Sârguinţa
Foarte sârguincios De obicei Puţin sârguincios Nesârguincios
sârguincios

c) Autonomie, creativitate
o inventiv, cu manifestări de creativitate;

o manifestă uneori iniţiativă, independenţă;

o se conformează de regulă modelului, procedează rutinant; o nesigur, dependent,
fără iniţiativă; o alte caracteristici;
B. Conduita elevului la lecţii şi în clasă
1. Conduita la lecţie
o atent, participă activ cu interes; o atenţia şi interesul inegale,
fluctuante;
o de obicei pasiv, aşteaptă să fie solicitat; prezent numai fizic, cu
frecvente distrageri;
2. Purtarea în general o exemplară, ireproşabilă; o corectă,
cuviincioasă, bună;
o cu abateri comportamentale relativ frecvente, dar nu grave; o
abateri comportamentale grave, devianţă;
C. Conduita în grup, integrarea socială a elevului
1. Participă la viaţa de grup o mai mult retras, rezervat, izolat, puţin
comunicativ; o participă la activitatea de gruip numai dacă este
solicitat;
o este în contact cu grupul, se integrează, dar preferă sarcinile executive;
 o caută activ contactul cu grupul, sociabil, comunicativ, stabileşte uşor relaţii, vine cu
idei şi propuneri;
o activ, sociabil, comunicativ, cu bună iniţiativă de organizator şi animator al grupului;
2. Cum este văzut de colegi o bun coleg, sensibil, te înţelegi şi te
împrieteneşti uşor cu el; o bun coleg, săritor la nevoie, pe poţi bizui
pe el; o preocupat mai mult de sine, individualist, egoist;
3. Colegii îl apreciază pentru
o rezultate la învăţătură; o performanţele extraşcolare; o pentru că este prietenos,
apropiat;
D. Trăsături de personalitate
1. Temperamentul
o puternic exteriorizat, impulsiv, nestăpânit, inegal, iritabil, uneori agresiv, activ,
rezistent la solicităti, cu tendinţe de dominare a altora;
o exteriorizat, energic, vioi, mobil, echilibrat, uşor adaptabil, vorbăreţ, guraliv,
nestatornic;
o calm, controlat, reţinut, lent, uneori nepăsător, mai greu adaptabil, rezistent la
solicitări repetative;
o hipersensibil, interiorizat, retras, nesigur, anxios; o tip combinat;
2. Emotivitate o foarte emotiv, excesiv de timid, emoţiile îi perturbă
activitate; o emotiv, dar fără reacţii dezadaptive; o neemotiv,
îndrăzneţ;
3. Dispoziţie predominantă o vesel, optimist; o mai mult trist,
deprimat;
4. Însuşiri aptitudinale o lucrează repede, rezolvă corect sarcinile de
învăţare; o rezolvă greoi, consumă mai mult decât investeşte; o
lucrează greoi, cu erori, nu se încadrează în timp; 5. Trăsături de
caracter în devenire
a) atitudini faţă de muncă:
o pozitive; o
negative;
b) atitudinea faţă de alţii:
o pozitive; o
negative;
c) atitudinea faţă de sine: o pozitive;
  negative;
Întocmit de:-------------------------------------------------
Data:--------------------------------------------
Teoria trăsăturilor de personalitate
-Potrivit modelului
trăsăturilor, personalitatea este o
constelaţie de trăsături structurate în
manieră particulară la fiecare individ în
parte.
-Fiecare trăsătură se raportează la o
anumită componentă a personalităţii,
fiecare componentă fiind independentă
de celelalte şi caracterizând o anumită
faţetă a personalităţii.
Există:trăsături ale cunoaşterii (gândire
superficială), trăsături ale afectivităţii
(uşor emoţionabil, sentimente profunde,
etc.), trăsături temperamentale (lent, iute,
alert, etc.), trăsături dinamice care se
referă la modul de acţiune şi de decizie,
dar şi la motivaţii şi interese.
-Abordarea personalităţii în termenii
acestui model ridică două probleme:
-prima este aceea dacă trăsăturile
sunt reale, veridice sau sunt simple
constructe teoretico-ipotetice
-a doua problemă pe care o ridică
modelul trăsăturilor se referă la
numărul optim de trăsături prin care se
poate caracteriza adecvat
Teoria factorilor de personalitate
-Potrivit teoriei factoriale a personalității,
psihicul uman este rezultatul
interdependenței dintre factorii naturali
(ereditatea) și cei sociali (mediul și
educația)
- factorul de personalitate are o
valoare predictivă asupra
comportamentului, personalitatea fiind
structura care permite realizarea unor
previziuni asupra comportamentului derulat
într-o anumită situaţie.
-Personalitatea – poate cel mai complex
sistem din câte există – se formează la
confluența a 3 tipuri de factori
- Factorii ce țin de ereditate –
respectiv ceea ce moștenește un individ, pe
cale genetică, de la predecesorii săi.
- Factorii ce țin de mediu – ca
totalitate a influențelor neorganizate ce se
exercită asupra individului
- Factorii ce țin de educație – respectiv
totalitatea influențelor organizate, special
îndreptate spre dezvoltarea personalității. -
reflectă trăsăturile de personalitate sub
influența celor trei factori, acoperă
majoritatea informațiilor pentru cunoașterea
socială a copiilor
personalitatea, precum şi modul de
organizare a acestora.

-reflectă trăsăturile de personalitate,

acoperă majoritatea informațiilor pentru
cunoașterea psihopedagogică

Tema 5
Realizează un plan de activități prin care ar atinge ca obiectiv, dezvoltarea
inteligenței emoționale. Precizează și modalități de evaluare care s-ar putea aplica în acest
domeniu.

Diversitatea mereu crescândă a societăţii contemporane face ca inteligenţa cognitivă, cel

mai frecvent evaluată în context educaţional, să fie insuficientă în rezolvarea problemelor
cotidiene şi integrarea socio-profesională a generaţiei viitoare. De necrezut sunt rezultatele unui
sondaj efectuat în Germania, care a relevat o tendinţă a generaţiei actuale de copii de a avea mai
multe probleme emoţionale decât în trecut. Aceştia sunt mai singuri şi mai deprimaţi, poate mai
furioşi şi mai nestăpâniţi, mai emotivi şi mai înclinaţi să devină anxioşi din orice, mai impulsivi
şi mai agresivi.
Motiv pentru care se impune o nouă viziune în privinţa a ceea ce şcoala/grădiniţa poate
oferi elevului (în afară de informaţii brute) în aşa fel încât aceștia să se adapteze cât mai bine
realităţilor cotidiene.
Exerciții și activităţi axate pe tematica dezvoltării inteligenţei emoţionale.

Activitatea nr. 1 - Acceptarea de sine

Titlul activităţii: „EU printre ceilalţi”.

Obiective:

 să înţeleagă că fiecare dintre noi este ceva unic;

 să înveţe că oamenii au multe calităţi şi caracteristici diferite;
 să înţeleagă că oamenii au puncte slabe şi domenii în care sunt foarte competenţi;
 să înţeleagă faptul că oamenii se dezvoltă şi se schimbă;
 să recunoască că toată lumea greşeşte şi a greşi este ceva normal;
 să înţeleagă că dacă cineva face o greşeală, acea persoană nu este proastă sau rea.

Joc introductiv ”Vânătoare de oameni”: elevii împărţiti în grupuri vor pleca într-o expediţie
imaginară de „vânătoare de oameni” pentru a afla câte ceva despre colegii lor. Profesorul citeşte
de pe o planşă o serie de caracteristici (ochi căprui, are animale mai speciale pe lângă casă, este
mezinul familiei, îi place muzica/poezia, are pistrui etc.), iar elevii se îndreaptă spre acei colegi
care deţin caracteristicile enunţate. Se discută despre lucrurile noi descoperite la unii din colegi,
despre faptul că sunt diferiţi, dar fiecare este unic, însă avem şi lucruri în comun. Vom ajuta
copiii să înţeleagă că a fi diferit nu ne face mai buni sau mai răi, ci doar unici.
  Fişe: „Poster cu oameni” (conţin 4 cadrane: ce îţi place să faci, ce nu îţi place să faci,
ceva special pentru tine, ceva la care te pricepi) din care va reieşi ideea că oamenii
însumează calităţi diferite şi schimbătoare şi că nu ne putem identifica doar printr-o
singură calitate.
 Planşa cu abilităţi: „pot să fac/nu pot să fac”. Elevii vor fi ajutaţi să înţeleagă că fiecare
are puncte tari şi puncte slabe şi că este normal să putem face doar anumite lucruri şi nu
totul.
 „Schimbare, schimbare” Li se va solicita copiilor să aducă un obiect aparţinând
trecutului lor şi să descrie evoluţia lor în timp faţă de momentul când foloseau acel
obiect (păpuşa, suzeta, hăinuţe mici etc).Profesorul va accentua faptul că toţi ne
schimbăm, însă în maniere diferite. Se folosesc evocările părinţilor care doresc să fie
prezenţi la activitate.
 „OOps”. Se citeşte povestea unui copil care face o greşeală şi modul cum se simte el.
Din discuţii profesorul va extrage ideea că nu este indicat să încercăm să facem greşeli,
dar dacă se întâmplă să facem una, nu este neobişnuit sau groaznic, nu înseamnă că
suntem incompetenţi, răi sau proşti.

Activitatatea nr. 2 – Emoţii

Titlul activității: „Ce simt eu?

Obiective:

 să îşi dezvolte vocabularul referitor la exprimarea emoţiilor;

 să înveţe că este ceva normal să avem emoţii, să deosebească durerea fizică de cea
sufletească/emoţională,;
 să diferenţieze emoţiile plăcute de cele neplăcute;
 să înţeleagă că este bine să ne exprimăm emoţiile;
 să recunoască diferenţa între pericolul real şi sentimentul de frică şi să discute despre
modalităţile în care putem face faţă fricii.

Joc: „Unde te doare”, prin care elevii vor învăţa să deosebească durerea fizică de cea
sufletească/emoţională.

 Cartonaşe: „Fie că ne place, fie că nu.” Cu situaţii: ţi-a căzut un dinte, ai învăţat să
citeşti, ai pierdut o carte, părinţii te-au pedepsit pentru că ai minţit, ai învăţat să mergi pe
bicicletă, ţi-ai făcut un nou prieten etc. Elevii vor învăţa să diferenţieze emoţiile plăcute
de cele neplăcute şi vor înţelege că emoţiile plăcute sunt preferabile, iar asupra celor
neplăcute putem avea control, spunându-ne că problemele se pot rezolva; şi doar pentru
că acum ne simţim rău, nu înseamnă că ne vom simţi aşa mereu.
 „Mi-e frică”- copiii vor fi ajutaţi să discrimineze între pericolul real şi cel imaginar. Vor
discuta despre modalităţile în care putem face faţă fricii, împărtăşind din experienţa
proprie - de ex.: pot să vorbească cu cineva despre frica lor, pot să îşi pună o mască pe
uşa camerei pentru a speria monştri, să îşi imagineze că-şi pun fricile într-o cutie pe care
o pun apoi pe un raft înalt.
Activitatatea nr. 3 - Convingeri şi comportamente

Titlul activităţii: „Ce cred şi ce fac eu?”

Povestea „Cenuşăreasa” – discuţii asupra întâmplărilor din poveste: care s-ar putea materializa
în realitate şi care nu? Scopul activităţii nu este să descurajeze în întregime fantezia, ci să îi ajute
pe elevi să înţeleagă cum diferă ea de realitate.

Putem alege exerciţii ca: „Alege cum să te comporţi”; „Potrivit sau nepotrivit” – elevii vor
alege comportamentele care sunt adecvate şi care nu, de pe jetoane cu acţiuni şi dintr-o povestire
scurtă; „Trebuie să fie aşa cum vreau eu”- cerinţele absolutiste şi rigide au consecinţe negative
iar elevii trebuie să înţeleagă că există alternative pentru aceste cerinţe. Un rol important în
această activitate îl are intervenţia părinţilor; „Exagerări”- coordonatorul va facilita ideea că
uneori oamenii exagerează pentru a se simţi mai importanţi, pentru a fi în centrul atenţiei;
„Cauză şi efect”- li se va explica elevilor că datorită faptului că o persoană face ceva, cursul
evenimentelor se schimbă (cauză -efect).

“Cartonaşele sentimentale”

Descrierea exerciţiului: organizatorul pregăteşte multe cartonaşe, imagini, vederi sau poze cu
feţe zâmbitoare/triste, animale, peisaje, flori, practic orice teme ilustrate care ar putea exprima
starea afectivă a unei persoane. Cartonaşele sunt aşezate într-un cerc mare pe podea şi fiecare
participant îşi alege o imagine corespunzătoare stării sale din acel moment. După ce fiecare şi-a
ales cartonaşul/imaginea, participanţii se aşează la locul lor în formative de cerc şi pe rând
argumentează alegerea făcută.Acest exerciţiu poate fi folosit în cadrul întâlnirii de dimineaţă, la
momentul de împărtăşire cu ceilalţi. Practicând acest exerciţiu veţi fi surprinşi să constataţi cât
de încântaţi vor fi copiii acordându-li-se atenţie sporită fiecăruia şi ştiind că trăirile, emoţiile lor
sunt cele care contează în momentul respective.

Bibliografie:

1. Ann Vernon, “Dezvoltarea inteligenţei emoţionale”, ed. ASCR, Cluj Napoca, 2006

2. Silvia Breben, “Jocuri pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale la vârsta preşcolară şi

şcolară mică”, Ed. Reprograph, Craiova, 2010.
Tema 6

Cunoscând faptul că relaţia de determinare dintre învăţare şi procesele psihice este

una cu dublu sens, descrie rolul formativ al învăţării asupra proceselor psihice şi invers.

Pentru învățare, este hotărâtoare acțiunea cu motivația și obiectivele sau scopurile ei, cu
modul în care ea se desfășoară în vederea receptării, prelucrării și valorificării informațiilor. În
evoluția lor, acțiunile intelectuale parcurg câteva etape, trecând de la forme externe, materiale
observabile, la reprezentări, la formulări verbale, pentru ca în final, prin prescurtări și
schematizări să se interiorizeze, ajungând la modele mintale abstracte și generalizate. Instrucția
și învățarea uzează de mijloace intuitive și verbale îmbinate în mod specific.
În dezvoltarea psihică și în constituirea personalității adulte activitatea de învățare
îndeplinește un rol conducător și decisiv. În general, prin învățare se dobândesc noi
comportamente. Copilul învață să meargă, să vorbească, să se raporteze la ceilalți, să acționeze
în cele mai diverse moduri, să numere și să socotească, să scrie și să citească, să se conducă
după valorile adevărului, binelui și frumosului, să participe la viața socială și la activitatea
profesională. Toate, inclusiv știința, cultura, profesia se dobândesc prin învățare.
Între procesele psihice și învățare sunt raporturi de interdependență. Pe de o parte, activitatea de
învățare antrenează și implică toate procesele și funcțiile psihice, cum sunt percepția
observativă, imaginile reprezentării și în ansamblu imaginația, cu deosebire gândirea și
memoria, motivația și afectivitatea, și în mod special limbajul, voința și atenția.
Pe de altă parte, învățarea, mai ales în formele ei intensive, contribuie la modelarea,
structurarea, chiar constituirea proceselor psihice, întrucât nu numai că le îmbogățește
conținutul, dar impune totodată și construirea de noi mijloace operatorii de restructurări sau
organizări speciale în cadrul întregului sistem psihic uman.

PROCESE PSIHICE IMPLICATE ÎN ÎNVĂȚARE

Nu poate exista un act de cunoaștere eficientă fără o focalizare a conștiinței elevului

asupra conținutului ce urmează a fi învățat. Acest lucru înseamnă concentrarea atenției asupra
acelui conținut.
• Atenția constă în orientarea și concentrarea activității psihice cognitive asupra unui
obiect sau fenomen.
• Percepția presupune cunoașterea obiectelor și fenomenelor în integritatea lor în
momentul când ele acționează asupra organelor senzoriale. Exemplu: in marginea unei
poieni zărim un stejar înalt. Mai întâi recunoaștem respectivul copac, deosebindu-l de
alții prin caracteristicile sale: frunze, aspect, miros etc. Acest lucru înseamnă că am
perceput în mod corect stejarul respectiv, așa cum există el în realitate.
• Reprezentările sunt procese cognitive bazate pe imagini intuitive a obiectelor și
fenomenelor.Reprezentările apar în absența acestor obiecte și fenomene, ca o
reactualizare a experienței noastre de viață, o aducere în prezent a ceea ce am perceput în
trecut. Reprezentarea, față de percepție este mai ștearsă, mai săracă în conținut, deoarece
nu ne putem reprezenta obiectele si fenomenele in totalitatea însușirilor lor. Astfel,
reprezentarea are un caracter sintetic, selectiv, in timp ce percepția are un caracter
analitic.
• Gândirea este un proces psihic intelectual de reflectare mijlocită și general abstractă a
obiectelor și fenomenelor și a legăturilor logice, cauzale, dintre însușirile
acestora.Gândirea nu este legată direct de obiecte sau fenomene, ci indirect, printr-un
proces de prelucrare mintala. Rezultatul gândirii este formarea noțiunilor, conceptelor.
• Memoria este funcția psihică fundamentala care face posibilă fixarea, conservarea,
recunoașterea și reproducerea fenomenelor psihice.Memoria este un proces psihic
intelectual de întipărire, păstrare, recunoaștere, reproducere și uitare a ceea ce a făcut
parte din experiența noastră trecută.Astfel, memoria este condiția fundamentala a vieții
noastre psihice, dându-i caracter de continuitate. Fără memorie nu se poate realiza
învățarea.
• Imaginația este un proces psihic intelectual prin care se elaborează imagini noi, pe baza
transformării și prelucrării datelor cognitive fixate în memorie.Imaginația este un proces
psihic specific uman, fiind strâns legata de gândire și limbaj. Ea se bazează pe experiența
și pe crearea noului. În procesul învățării intervin toate formele imaginației: Imaginația
creatoare stă la baza creativității.
• Creativitatea Procesul creator este un proces intelectual complex. Pe plan mondial sau
instituit centre de studiere a creativitătii cu scopul de a contribui la perfecționarea acestui
proces, deosebit de important pentru om.
• Limbajul este un proces psihic intelectual care reprezintă activitatea de comunicare dintre
oameni, cu ajutorul limbii. Există o strânsă legătură între gândire și limbaj. Practic, când
gândim și vorbim.

Bibliografie:
1. Cosmovici, A., Iacob, L., (2005) Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași
2. Popescu – Neveanu, P., Zlate, M., Crețu, T., Psihologie, EDP, București, 2006