SISTEMUL PSIHIC UMAN, PROCESELE PSIHICE

 Organismul uman este  un sistem global, celelalte  componente  morfo-funcţionale

apărând ca subsisteme;
Sisteme ale organismului uman: muscular, osos, locomotor, circulator, respirator,
excretor, endocrin, digestiv, limfatic, genital si sistemul nervos (central si periferic)

 nici unul din componentele de  bază nu poate fi eliminat fără ca întreg sistemul să în-
ceteze să existe, ca atare;
 in structura fiecarui sistem exista o serie de organe care indeplinesc diferite functii ce
contribuie la functionalitatea sistemului in ansamblu si a organismului; daca unul dintre
organe nu functioneaza intreg sistemul este afectat;
 viaţa, funcţionarea de ansamblu a organismului,  este rezultatul  interacţiunilor dintre
toate organele şi funcţiile parţiale ale acestuia;
 dispoziţia diverselor organe şi funcţii au o ierarhie  obligatorie şi  componentele nu pot fi 
dispuse la acelaşi nivel ca într-o structură;
 Un sistem este un ansamblu de elemente aflate în interacţiune ordonată,
nonîntâmplătoare, din care rezultă proprietăţi ale ansamblului diferite de proprietăţile
elementelor componente;
 Fiecare proces psihic constituie un modul sau subsistem de activitate informaţională
specializată şi care este dotată cu autoreglaj.
 De aceea, vom deosebi procesele psihice după conţinutul lor informaţional, după
structurile lor funcţionale şi operatorii şi, de asemenea, după modul în care ele se
organizează şi se reglează.
 După aceste trei criterii se constată o deosebire între cele opt procese psihice, şi anume :
senzaţie, percepţie, reprezentare, gândire, memorie, imaginaţie, emoţie şi voinţă..
 Se mai adaugă şi alte două tipuri de desfăşurări procesuale care nu furnizează informaţii
specifice ci le facilitează sau le comunică. Ne referim la limbaj şi la atenţie.
 În aceste condiţii, procesele pot fi divizate în senzoriale, cognitive sau intelectuale şi
reglatorii.
 După nivelul şi succesiunea în care ele se formează se disting, de asemenea, procese
primare şi procese secundare, caracteristice pentru om.
 procesele psihice nu există şi nu acţionează separat unul de altul ci se întemeiază unul pe
altul, se interpenetrează şi funcţionează simultan şi interdependent. Ele alcătuiesc un
sistem sau un bloc care presupune legi de nivel sistemic şi produce efecte globale, cum
este, în principal, conştiinţa.

 
 SISTEMUL PSIHIC UMAN

  Conceptul de sistem a fost elaborat în baza studiului anatomo - fiziologic  al 

organismului
Preluat din biologie, modelul sistemului a fost aplicat şi identificat în cele mai diverse
domenii, cum sunt societatea, economia, limba, mediul înconjurător (ecosistem), aparatele şi  
maşinile, formaţiunile cosmice etc. Ştiinţa contemporană dezvoltă o teorie generală a sistemelor,
degajând caracteristicile comune pentru absolut toate felurile de sisteme şi o serie de teorii ale
sistemelor speciale (biologice, sociale, psihice sau fizice). Importantă este reunirea teoriei
sistemelor cu teoria informaţiilor şi cu cibernetica.
În psihologie, teoria sistemelor, informatica şi cibernetica au determinat o veritabilă
revoluţie, întrucât au prilejuit o reevaluare a tuturor conceptelor psihologiei tradiţionale. Astfel,
s-au pus în  evidenţă  interacţiuni  obligatorii,  de  pildă între  percepţie,  memorie, gândire şi
imaginaţie. Se înţelege că gândirea şi imaginaţia nu sunt posibile fără memorie şi că aceasta din
urmă, în varianta ei cognitivă, nu este posibilă fără gândire ş.a.m.d. S-a deschis astfel şi calea
pentru a descoperi constituţia psihologică a ceea ce reprezintă conştiinţa umană. În acelaşi timp,
se clarifică şi raporturile dintre psihismul subiectiv şi comportament.
Sistemul psihic uman (S.P.U.) este un sistem energetic-informaţional de o complexitate
supremă, prezentând cele mai înalte şi perfecţionate mecanisme de autoorganizare şi
autoreglaj şi, fiind dotat cu dispoziţii selective antireduntante şi cu modalităţi proprii de
determinare, antialeatori. S.P.U. face parte din macrosistemele fizic, biologie, sociocultural.
Hipercomplexitatea S.P.U. este de la sine înţeleasă dacă e să ne gândim la arhitectonica
creierului omenesc, format din 24 miliarde de neuroni specializaţi, fiecare din ei întreţinând, prin
10 milioane de ramificaţii, legături cu ceilalţi neuroni. Este un veritabil univers instalat în centrul
macrosistemelor social şi cultural, beneficiind de infinita complexitate a acestora, de acumulările
şi organizările socioculturale dezvoltate istoriceşte. Este ceea ce ne face să înţelegem şi
extraordinara acumulare şi organizare informaţională a sistemului ce reuşeşte să cuprindă până la
urmă, mai ales la nivelul superior, intelectual, întregul univers.
Sistemul psihic este energetic; în primul rând, pentru că este un sistem viu, cu regim
bioenergetic, exprimat de impulsurile nervoase; în al doilea rând, pentru că în gestiunea
sistemului au o mare importanţă stările locale sau generale ale acestuia, stări de sensibilizare
emoţională, de activare sau dezactivare tonică, de focalizare sau distribuţie într-o anumită
organizare, ceea ce echivalează cu anumite situaţii subiective. Or, toate acestea sunt legate de
energii, care sunt calificate ca neuropsihice sau, simplu, psihice, spirituale şi morale. Ele nu
îndeplinesc neapărat funcţii cognitive, dar reprezintă fenomene psihice deosebit de importante în
constituirea, dezvoltarea şi manifestarea personalităţii umane.
Fiind un sistem evolutiv, S.P.U. se constituie, în principal, pe baza unor complexe
procese de autoorganizare: creştere şi învăţare, interiorizare şi exteriorizare, asimilare şi
acomodare, funcţionare şi implantare de funcţiuni. Sub alt unghi, autoorganizarea înseamnă
autoprogramare. S.P.U., rezultat progresiv din autoorganizare, este menit să realizeze
interacţiunile dintre fiinţă şi lume şi să mijlocească fiinţarea în lumea omenească. În consecinţă,
relaţiile informaţionale nu se referă doar la lume, ci şi la propria fiinţă. Deci o caracteristică a
sistemului psiho-informaţional este ambilateralitatea.
Pentru ca subiectul să parcurgă, cu certitudine, drumuri în viaţă, să-şi urmeze firul vieţii
şi să acţioneze, fiind permanent asaltat de o infinitate de informaţii, atât din mediul intern, cât şi
din cel extern, el trebuie să fie foarte selectiv în raport cu noianul stimulaţiilor. Cele mai multe,
în loc să-1 orienteze l-ar dezorienta. Şi aici intervine rostul dispozitivelor antiredundante. Este
redundantă informaţia care este de prisos.
Abstracţia este rezultatul unei astfel de selecţii în care informaţia de prisos, privind
aspectele variabile, concrete, accidentale, este lăsată de-o parte. Prin această rafinare a
mecanismelor cerebrale antiredundante gândirea omenească pătrunde la cauzalitate. Pe aceeaşi
cale, se ajunge la selecţie în ce priveşte motivele, pulsiunile lăuntrice, dându-se prioritate numai
unora dintre ele şi se stabilesc scopurile.
Pentru ca subiectul uman să dispună de autonomie, de independenţă şi să nu fie la
discreţia noianului de solicitări externe, el trebuie să dispună de o organizare subiectivă,
mintală, foarte riguroasă pe baza căreia să adopte decizii. Această organizare intelectuală
superioară se numeşte raţiune. Raţionalitatea cuprinde modelele logice şi funcţionează în
virtutea anei necesităţi proprii, adică este stringentă. Pentru subiectul uman, raţiunea este
principalul dispozitiv antialeatoriu, deci orientat împotriva întâmplării. Prin raţiune şi voinţă
omul nu cade pradă întâmplărilor, contingenţelor, nu pluteşte ca o frunză pe valuri, ci devine el
însuşi un factor determinant; în cadrul personalităţii, devine un factor de autodeterminare.
 S.P.U. este un sistem informaţional dotat cu cele mai perfecţionate şi plastice modalităţi
de autoreglaj. Autoconducerea presupune că fluxul informaţional se divide în informaţii
semantice, reproductive, constatative şi informaţii de comandă, rezultate din acea prelucrare ce
duce la decizie. Prima secvenţă a autoreglajului, în S.P.U constă în aceea că un subsistem
elaborează şi transmite o comandă unui alt subsistem executiv. Cea de a doua secvenţă, realizată
prin retroaferentaţie (conexiune inversă), realizează informarea subsistemului ce a declanşat
comanda asupra modului cum o îndeplineşte subsistemul executiv şi asupra stării în care se află
el. Deci, prin cea de a doua secvenţă se realizează controlul. În continuare, urmează alte comenzi
şi se succed, rând pe rând, controale şi comenzi; în acest mod, autoreglajul se transformă în
coordonare ce ajunge să fie şi o modulaţie optimă a comportamentului şi a activităţii psihice, în
general.

S.P.U. este, în fapt, un ansamblu de funcţii şi procese psihice senzoriale, cognitive şi

reglatorii ce se află în interacţiune, sunt dispuse ierarhic şi activează simultan. Din
această complexă interacţiune sistemică rezultă fenomenul de conştiinţă.

Structura S.P.U.
1. Procese psihice – cognitive – senzoriale (senzații, percepții, reprezentării)
- logice – gândirea, memoria, imaginația
- afective – afecte, emoții, sentimente
- volitive – vointa
- reglatorii – motivația
2. Activități psihice – limbajul, atenția, jocul, învățarea munca, creația
3. Însușiri psihice – temperament, aptitudini, caracter