Uitarea de nume proprii. Uitarea de cuvinte straine.

Uitarea de nume si de grupuri de cuvinte In urma unui articol publicat de Freud in anul 1898, intitulat ,,Despre mecanismul psihic al tendintei de uitare, el a ajuns la concluzia ca acest accident atat de comun si fara mare importanta practica si care consta in rateurile unei functii psihice reproducerea mnezica -, admite o explicatie care depaseste cu mult semnificatia uzuala acordata in general fenomenului ,,uitarii. Ceea ce l-a determinat pe Freud sa se ocupe mai indeaproape de fenomenul uitarii pasagere a numelor proprii a fost observarea anumitor detalii care uneori lipsesc, dar alteori se manifesta cu suficienta pregnanta. In astfel de cazuri este vorba nu numai de uitare, ci si de false amintiri. Acela care incearca sa-si aminteasca un nume care ii scapa, regaseste in constiinta sa alt nume, nume de substitutie, pe care de indata le recunoaste ca fiind incorecte, insa care nu inceteaza de a i se prezenta cu indaratnicie. S-ar zice ca procesul care trebuie sa duca la reproducerea numelui cautat a suferit o deplasare, s-a angajat pe o cale gresita, la capatul careia se afla numele de substitutie, numele incorrect. In exemplul asupra caruia s-a indreptat analiza sa in 1898, numele pe care se chinuia sa si-l aminteasca era acela al mesterului caruia domnul din Orvieto ii datoreaza magnificele fresce care zugravesc ,,Judecata de apoi. In locul numelui cautat - Signorelli - alte doua nume de pictori - Botticelli si Boltraffio -, se impusesera atentiei sale, insa imediat a ajuns la concluzia ca nu era ceea ce cauta. Cand cineva de langa el a rostit numele corect, l-a recunoscut de indata. Examinarea influentelor si cailor de asociatie l-a condus pe Freud la urmatoarele rezultate: 1.Motivul uitarii nu se afla in vreo particularitate oarecare a acestui nume, nici in vreun character psihologic al ansamblului in care acesta s-a inserat. 2.Uitarea numelui este explicabila, daca se ia in consideratie subiectul care a precedat in mod nemijlocit conversatia, si in acest caz apare ca o perturbare provocata de tema precedenta de discutie asupra subiectelor noi. 3.Noua discutie tulbura ideea aparuta, deoarece atentia o paraseste inainte de epuizare. Si in ciuda distragerii intentionale a atentiei, aceasta sufera in continuare de influenta unei reminescente. 4.Uitarea numelui este un proces sub influenta unor mobiluri psihice. Dorind sa uite ceva, sa refuleze, acesta a uitat numele mesterului din Orvieto, actul de vointa gresind tinta. 5.Genul de asociatii care s-a stabilit intre numele cautat si subiectul refulat este cu totul bizar. In rezumat, conditiile necesare spre a se produce uitarea unui nume insotita de falsa recunoastere sunt urmatoarele: 1) o anumita tendinta de uitare a acestui nume; 2) un 1

proces de refulare care sa aiba loc cu putin mai inainte; 3)posibilitatea stabilirii unei asociatii exterioare intre numele respective si elemental refulat. O alta chestiune, mult mai importanta, este aceea de a sti daca o asociatie exterioara d acest gen constituie intradevar o conditie suficienta pentru ca elementul refulat sa impiedice reproducerea numelui cautat si daca nu cumva pentru aceastra este necesara o legatura mai intima intre cele doua subiecte. La prima vedere esti ispitit sa negi aceasta ultima necessitate si sa consideri ca fiind suficienta intalnirea cu totul pasagera a celor doua elemente cu totul disparate. La un examen mai serios , insa, si in cazuri tot mai numeroase,se constata ca cele doua elemente(elemental refulat si cel nou), legate intr-o asociatie exterioara, prezinta de asemenea raporturi intime,adica se apropie prin continuturile lor, asa cum si era intr-adevar in cazul Signorelli. II. Uitarea de cuvinte straine Vocabularul usual al limbii noastre materne, pare a fi, in limitele functionarii normale a facultatilor noastre, asigurat impotriva uitarii. Se stie ca alta este situatia cuvintelor apartinand unor limbi straine. In acest caz inclinatia spre uitare intereseaza intreaga sfera a discursului, un prim grad de perturbatie functionala intalnidu-se in iregularitatea cu care noi manipulam o limba straina, potrivit cu starea noastra generala si cu gradul nostru de oboseala. In anumite cazuri, uitarea cuvintelor straine se supune mecanismului de acum descris in legatura cu cazul Signorelli. Ca exemplu Freud relateaza o intamplare dintr-o vara din timpul unei vacante in care se reintalneste cu un tanar care era la current cu toate lucrarile sale de psihologie. In timpul conversatiei lor , tanarul s-a lansat in lamentatii privitoare la starea de inferioritate la care era condamnata generatia sa, private de posibilitatea de a-si dezvolta talentele si de a-si satisface trebuintele. Tanarul dorea sa isi incheie critica prin celebrul vers al lui Vergeliu in care Didona remite posteritatii grija de a-I razbuna insula pe care i-a adus-o Enea. Incepe sa rosteasca versul, insa, inca de la inceput nu a putut reconstitui fraza, inversand ordinea cuvintelor, uitand pronumele nehotarat aliquis(careva,unul). Dorind sa afle de ce a uitat exact cuvantul aliquis, tanarul incepe sa insire toate cuvintele care ii trec prin minte atunci cand se gandeste la cuvantul aliquis. Astfel el insira cuvintele: relicve, lichidare,lichid, fluid, un articol dintr-ul ziaral carui titlu era Parerea Sf Augustin despre femei, si alte nume de sfinti, isi aminteste apoi de Sf Ianuarie si minunea sangelui sau care in fiecare an, intr-o anumit zi de sarbatoare se lichefiaza. Dupa scurt timp ii mai vine in minte inca o ide legata de cuvantul aliquis insa ezita sa o marturiseasca sustinand ca este un lucru personal legat de o doamna de la care ar putea primi niste vesti neplacute. Avand toate informatiile de care avea nevoie, Freud a facut legatura intre termenii mentionati de tanar, si i-a oferit o explicatie in ceea ce priveste uitarea acelui cuvant. Astfel, Freud, ii explica tanarului ca motivul pentru care el uitase tocmai acel cuvant era strans legat de nelinistea pe care el o simtea cu privire la doamna care ar putea sa ii dea vestea ca ar fi insarcinata.

III Uitarea de nume si de grupuri de cuvinte Experienta pe care am dobandit-o cu privire la mecanismul uitarii unui cuvant care face parte dintr-o limba straina ne autorizeaza sa ne intrebam daca uitarea frazelor in limba maternal admite aceeasi explicatie. In general nu se manifesta nicio uimire in fata neputintei in care ne gasim uneori de a reproduce fidel o formula sau o poezie pe care nu demult am memorat-o. Pentru a putea explica fenomenul uitarii cuvintelor din limba maternal Freud apeleaza la mai multe exemple. a) Astfel, cu prilejul unei conversatii cu un coleg de al sau, Freud afla de la acesta ca el este d parere ca uitarea poeziilor in limba maternal ar putea sa aiba aceleasi cause ca si uitarea cuvintelor dintr-o fraza intr-o limba straina.Tanarul coleg al lui Freud a acceptat provocarea de a fi subiect de experienta, spre a contribui la elucidarea acestui fenomen. Intrebandu-l care poezie ar putea sa intereseze experimentul , el a citat Logodnica din Corint, a lui Goethe, poem ce ii placea foarte mult si din care credea ca stie cel putin cateva strofe. Dar iata ca inca de la primul vers, el dovedeste nesiguranta nefiind sigur cum incepe poemul, fie intorcandu-se de la Corint la Atena, fie intorcandu-se de la Atena la Corint. Reproducerea primei strofe s-a facut destul de bine, insa dupa recitarea celei de-a doua, cei doi observa ca unul din versuri a fost complet schimbat ,fiind creatia recitatorului. Astfel, Freud, in efortul sau de a ajunge la cauza unei lacune apparent anodine( lipsite de importanta),ajunge la concluzia ca se afla in prezenta unor circumstante profunde, intime, associate la interlocutorul sau cu sentimente penibile. b) Alte exemple , se raporteaza spre deosebire de precedentele, nu la fraze extrase din operele poetilor, ci la propriul discurs al subiectului. Acest exemplu ne pune in fata unuia dintre acele cazuri in care uitarea se pune in serviciul prudentei noastre, ori de cate ori ne aflam in fata riscului de a ceda unei dorinte impulsive. Actul ratat dobandeste atunci valoarea unei functii utile. Odata treziti la relitate, noi aprobam aceasta miscare interioara care, in timp ce ne aflam sub imperiul dorintei nu se putea manifesta decat printr-un lapsus, printr-o uitare, o neputinta psihica. Cand analizeaza cazurile de uitare de nume observate chiar la el insusi, Freud constata ca numele uitat priveste o persoana care il afecteaza in mod direct, in stare sa ii provoace sentimente violente, adesea penibile. Astfel numele uitat starneste in minte un complex personal. Raportul care se stabileste intre nume si persoana mea este un raport neasteptat, cel mai adesea determinat de o asociatie superficiala; il putem califica , in general , ca fiind un raport marginal. Spre a intelege correct natura sa, Freud da urmatoarele exemple: 1. Unul din pacientii sai il roaga sa ii indice o statiune termala pe Riviera. Freud cunostea o statiune de acest fel in apropiere de Genua, isi amintea pana si numele coelgul sau care profeseaza acolo insa nu era capabil sad ea numele statiunii pe care o cunostea atat de bine. Dupa ce isi intreaba o persoana din familie cum se numeste acea statiune si afla ca se numeste Nervi, isi da seama de ce uitase tocmai acest nume. Numele orasului Nervi seamana cu cu substantivul Nerven( nervi), iar nervii constituie obiectul ocupatiilor si preocuparilor sale de zi cu zi.

2. Altadata,fiind pe punctual de a cumpara un billet de la gara Reichenhall, nu a putut sa isi aminteasca numele garii din apropiere, cu toate ca trecuse de multe ori prin ea. Dupa ce se uita pe harta afla ca se numeste Rosenheim, si intelege indata in virtutea carei asociatii i-a scapat acest nume. Cu o ora mai inainte, ii facuse o vizita surorii sale, intr-o localitate turistica de langa Reichenhall, sora lui numindu-se Roza, iar locul unde locuia ea era pentru Freud un Rosenheim(locul de sedere al Rozei). Astfel acest caz de uitare a fost determinat de un complex familial. 3. Regasim efectul raportului personal in urmatorul caz, comunicat de C.G. Jung: Un domn X iubea nebuneste pe o doamna care n-a intarziat sa se casatoreasca cu un domn Y. Or, cu toate ca Y il cunoaste de multa vreme pe X si chiar daca se afla in relatii de afaceri cu dansul, el ii uita mereu numele, in asa fel incat atunci cand vrea sa ii scrie lui X, este obligat sa intrebe e numele sau terte persoane. In acest caz, totusi, motivele uitarii sunt mult mai transparente decat in precedentele, guvernate de legea raportului personal. Aici uitarea apare ca o consecinta directa a antipatiei pe care Y o arata rivalului sau. 4. Motivul uitarii unui nume poate avea un caracter mai subtil rezidand intr-o ura asa-zis sublimata cu privire la purtatorul numelui respective. Astfel, o domnisoara din Budapesta, scrie : Mi-am elaborate o mica teorie. Am observat ca indeosebi oamenii dotati pentru pictura nu pricep nimic din muzica si viceversa. Nu de mult ma intretineam pe aceasta tema cu cineva, spunandu-I Pana in present cercetarea mea s-a verificat intotdeauna, cu exceptia unui caz. Cand, insa, am vrut sa citez numele acelei singure persoane care facea exceptie de la regula mea, mi-a fost cu neputinta sa mi-l amintesc, cu toate ca purtatorului numelui era unul dintre bunii mei prieteni. Cateva zile mai tarziu, auzind pronuntandu-se din intamplare acel nume, l-am recunoscut imediat ca fiind acela al distrugatorului teoriei mele. Ciuda pe care, nedandu-mi seama, i-o nutream, se manifestase prin uitarea numelui sau totusi atat de familiar. 5. Ferenczi a observat ca uitarea de nume se poate produce, de asemena, ca simptom isteric. In acest caz ni se descopera un mechanism foarte deosebit de acela care guverneaza actele ratate. Comunicarea de mai jos va face sa se inteleaga aceasta diferenta: Am in present la tratament o bolnava carem desi dotata cu o buna memorie, nu-si piate aminti numele proprii, chiar sip e cele mai uzuale si mai familiare. Analiza a aratat ca acest simptom ii servea sa isi puna in vedere ignoranta. Aceasta insistenta asupra ignorantei ei era o forma de repros adresat parintilor care nu voisera sa-I dea o instruire superioara. Obsesia curateniei casnice,provine in parte din aceasta sursa. Ea le transmite in acest fel parintilor ca nu au facut din ea decat o servitoare. Mecanismul uitarii de nume( sau al uitarii pasagere de nume) consta in obstacolul opus reproducerii voluntare a unui nme, obstacol reprezentat de o inlantuire de idei straine de acest nume si inconstiente. Intre numele blocat si complexul perturbator putem avea fie un raport preexistent, fie un raport care se stabileste pe cai apparent artificiale, in favoarea asociatiilor superficiale(exterioare). Cele mai eficace dintre complexele perturbatoare sunt acelea care implica raporturi personale, familiale, profesionale.

Un nume care, datorita sensurilor sale multiple, apartine mai multor nsambluri de idei(complexe), adesea nu poat intra decat cu greutate in raport cu un ansamblu de idei dat, deoarece este impiedicat de faptul ca participa la un alt complex, mult mai puternic. Printre cauzele acestor tulburari , se impune in primul rand dorinta de a evita un sentiment neplacut, penibil, pe care o amintire data il poate provoca. In general se pot distinge doua varietati principale de uitare de nume: un nume este uitat fie pentru ca el insusi aminteste de un lucru neplacut, fie pentru ca se leaga de un alt nume susceptibil de a trezi un sentiment negativ. Asadar, reproducerea de nume este tulburata fie din cause care tin de ele insele, fie din cauza asociatiilor lor mai mult sau mai putin indepartate. Bibliografie; 1. 2.
Sigmund, Freud, "Opere IV" , Bucuresti: 1996, Ed. Stiintifica; Sigmund, Freud, Psihopatologia vietii cotidine,