UNIVERSITATEA PETROL ȘI GAZE, PLOIEȘTI

PSIHOPATOLOGIA VIEȚII
COTIDIENE
DESPRE UITARE, GREȘELI DE VORBIRE, SUPERSTIȚIE ȘI EROARE

SIGMUND FREUD

RECENZIE- PSIHOLOGIA PERSONALITĂȚII

STUDENT: PĂUN ALEXANDRA

FLS, PEDAGOGIE, ANUL I
DATE INTRODUCTIVE

Sigmund Freud a fost un medic neuropsihiatru și totodată părintele psihanalizei, acesta a

întemeiat și o școală pentru această latură a psihologiei. Principalele teorii ale acestei școli sunt:
dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului
sexual; aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea fiind
conservate în sisteme de idei inconștiente; conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au
tendința de a se manifesta în vise, acte ratate și simptome; conflictele inconștiente si sexualitatea
reprimata sunt sursa nevrozelor; nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin
aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și refulate.
Lucrările sale introduc noțiuni precum inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și
simbolistica viselor. În 1904, Freud a publicat Psihopatologia vieţii cotidiene, în care examina
greşeli aparent nesemnificative, precum lapsusurile în vorbire sau în scriere (numite ulterior,
colocvial, lapsusuri freudiene), erorile de citire sau uitarea unor nume. El considera că asemenea
erori au semnificaţie simptomatică şi, deci, interpretabilă. Dar, spre deosebire de vise, ele nu
trădează o dorinţă infantilă refulată, ci pot apărea din motive mai imediate – ostilitate, invidie sau
egoism: ,,De fiecare data când ne exprimăm greșit în vorbă sau în scris putem să conchidem că
avem de-a face cu o tulburare cauzată de procese psihice în afara perimetrului intenției noastre,
dar trebuie să admitem că eroarea de vorbire și de scriere urmează adesea legile similitudini, ale
comodității sau ale tendinței de accelerare…”- Sigmund Freud.
Lucrarea ,,Psihopatologia vieții cotidiene” face parte din Opere complete, fiind al XIV-lea volum.
Are 12 capitole în care se regăsesc bazele aplicării psihanalizei la fenomenele psihice din viața
normală.
 I. UITAREA UNOR NUME PROPRII

Freud expune în acest capitol uitarea de nume proprii. Autorul debutează cu o experiență
personală considerând că un caz banal și nu prea important de eșuare a unei funcții psihice- aceea
de aducere aminte- are nevoie de o explicație amănunțită. Principalul factor asupra uitării
temporare a unor nume a fost faptul că, adesea, uitarea era urmată de o reproducere eronată,
subiectul găsind un nume de substituție, recunoscând totuși că acesta este unul greșit, numele
substituit persistă. Procesul care ar trebui să reproducă numele suferă o deplasare, astfel încât
substituitul este într-o legătură strânsă cu numele căutat.
În exemplul său, Freud încearcă din răsputeri să-și reamintească numele Signorelli. În locul
numelui căutat, apar alte două nume de substituție: Boticelli și Boltraffio, acestea fiind considerate
inexacte de către autor. În momentul în care numele corect a fost comunicat de către o altă
persoană, acesta l-a recunoscut imediat, fără nicio ezitare. Concluziile la care a ajuns Freud pentru
deplasarea acestui nume au fost următoarele: Numele Signorelli era familiar cu celelalte două
greșite pentru subiect, iar mediul în care s-a produs uitarea erau nesemnificative, necontribuind la
o elucidare a uitării: ,,făceam, în compania unui străin, o călătorie cu trăsura de la Ragusa în
Dalmația, la o stațiune din Herțegovina, pe traseu a venit vorba despre vizitarea Italiei și l-am
întrebat pe tovarăsul meu de drum dacă a fost la Orvieto și dacă a văzut acolo celebrele fresce ale
lui…”. Explicația uitării a fost găsită atunci când protagonistul și-a amintit discuția precedentă pe
care a avut-o și aceasta poate fi interpretată ca o perturbare a noii teme de către cea care a
precedat-o. Aceștia discutau despre obiceiurile turcilor din Bosnia și Herțegovina, turcii fiind
încrezători în medici. Atunci când îi spui un bolnav de această origine că nu mai poate fi salvat,
răspunsul va fi ,,Domnule (Herr), ce ar mai fi de spus? Dacă l-ai fi putut salva, știu că l-ai fi salvat!”
Din această discuție reies anumite asocieri între Signorelli și cele două nume eronate: Botticelli și
Boltraffio.
Următoarea concluzie este aceea că, o idee neterminată poate perturba idea următoare. Freud își
dorea să povestească o altă amintire: turcii prețuiesc plăcerile sexuale, iar pentru ei o tulburare a
sexualității conduce la disperare, contrastând ciudat cu resemnarea lor în fața morții. Unul dintre
pacienții colegului său a afirmat că viața nu mai are nicio valoare când sexualitatea nu mai este
satisfăcătoare. Pentru că persoana cu care acesta purta dialogul era un strain, a refuzat să vorbească
despre această temă pe care, ulterior, a asociat-o printr-o prelungire a gândurilor cu moartea și
sexualitatea. În momentul vorbirii, subiectul se afla surprins de sinuciderea unui pacient. Când a
primit vestea, Freud se afla la Trafoi. El era convins că acest eveniment nu a pătruns încă în
memoria conșientă și că asonanța intre Trafoi și Boltraffio este o reminisciență (amintire cu o
puternică încărcătura afectivă aflată în afara conștiinței) care l-a influențat.
Așadar, uitarea nu este una întâmplătoare, acest proces fiind precedat de un motiv, astfel încât
numele de substituție evocând ceva ce și-a dorit să-și amintească, cât și ceva ce și-a dorit să uite.
Între numele căutat și tema refulată (moartea și sexualitatea) s-au produs asocieri. Se observă că
numele Signorelli a fost divizat în două componente, partea finală ,,elli” se regăsește nemodificată
într-unul din numele de substituție, iar celelate asocieri sunt prezente în anexa de mai jos:

Anexa 1
Prin urmare, condițiile pentru uitarea unui nume însoțită de o rememorare eronată sunt:

1. O anumită înclinație de a-l uita;

2. Un proces de reprimare petrecut cu scurt timp înainte;
3. Posibilitatea stabilirii unei asocieri exterioare între numele respectiv și elementul reprimat
anterior.
 II. UITAREA UNOR CUVINTE DIN LIMBI STRĂINE

În acest capitol, autorul vorbește despre uitarea cuvintelor din limbi străine. Acesta întâlnește un
tânăr care a încercat să reproducă versul ,,Exoriar aliquis nostris ex ossibus ultor!”, însă
reproducerea a fost următoarea: ,,Exoriar ex nostris ossibus ultor!”. Cuvântul pe care subiectul l-a
uitat este un pronume nehotărât ,,aliquis”. Prin diverse asocieri și discuții cu Freud, subiectul
afirmă că:

1. Subiectul se gândește la religie și acuzațiile unor omoruri. De asemenea, îi vin în minte

diverse nume din istoria creștină. Din această discuție reproduce și un citat dintr-un articol:
,,Ce credea Sfântul Augustin despre femei”.
2. O altă rememorare importantă pentru subiect este Sfântul Ianuarie și miracolul sângelui
său (într-o biserică din Neapole se află o fiolă cu sânge care devine fluidă la o anumită zi
de sărbătoare, iar oamenii sunt foarte agitați când acest miracol întârzie). Din această
conversație, tânărului îi trece prin cap un lucru intim pe care nu și-l dorește să-l
povestească, acela că unei doamne îi întârzie menstruația. Freud dezlușește dinainte acest
lucru: ,,Mi-ați oferit suficiente date pregătitoare. Amintiți-vă de sfinții din calendar despre
care mi-ați vorbit, de lichefierea sângelui unuia din acei sfinț într-o anumită zi fixă, de
tulburarea oamenilor când evenimentul lichefierii nu are loc, de premoniția clară că s-ar
putea întâmpla cine știe ce, dacă miracolul nu se împlinește...”.

Așadar, motivele pentru care subiectul a uitat cuvântul ,,aliquis” sunt îngrijorările pe care acesta
le avea, iar asocierile pe care le-a făcut cu noțiunile de lichid, lichidare întăresc această concluzie.

III. UITAREA UNOR NUME ȘI GRUPURI DE CUVINTE

În acest capitol, Freud povestește mai multe cazuri de uitare, însă le voi alege pe cele care, din
punctul meu de vedere sunt mai importante. El susține că, comun tuturor cazurilor este faptul că
elementul uitat sau deformat se află pe o cale asociativă cu anumite idei inconștiente de la care
pornește uitarea.

Uitarea numelor este, de regulă, într-o relație cu o temă care preocupă subiectul în întregime și
poate declanșa afecte puternice. Aici, autorul vorbește și despre anumite complexe: complexul
personal, profesional și familiar. De, asemenea, relatează și despre efectul autoreferirii. Un
exemplu elocvent acestui efect este următorul: o doamnă nu-și putea aminti numele Jung, în
schimb îi vin în minte alte nume: Nietzsche, Kl. (inițialele unui nume), Wilde și Hauptmann. Prin
diverse asocieri spontane cu fiecare substituit, ajungând să asocieze Hauptmann cu Halbe, apoi
menționează Jugend. Orientându-și atenția pe Jugend își dă seama că numele căutat este Jung.
Această domannă și-a pierdut soțul de la vârsta de 39 de ani și nu vrea să se recăsătorească, evitând
ceea ce își amintește de tinerețe (Jugend).

Pentru uitarea a unor grupuri de cuvinte am ales următorul exemplu: Un domn vrea să recite o
anumită poezie, iar la versul ,,El dormitează” rămâne blocat uitând complet continuarea: ,,acoperit
de pătura albă”. Asocierile pe care acesta le face sunt: pătură albă- pânză cu care se acoperă o
persoană decedată; fratele unui prieten de-al său a murit subit printr-un atac de inimă, acesta fiind
și corpolent. S-a gândit că și prietenul lui ar putea păți același lucru, deoarece și el este corpolent.
Ulterior, s-a gândit că și el ar putea păți același lucru, pentru că familia sa are o înclinație spre
mâncarea grasă, iar bunicul lui probabil murind de același lucru. Subiectul s-a identificat
inconștient cu molidul care este învăluit de pătura albă.

IV. AMINTIRI DIN COPILĂRIE ȘI AMINTIRI-ECRAN

Amintirile infantile indiferente sunt existente printr-ul proces de deplasare, se substituie

reproducerii altor impresii importante a căror rememorare este substituita treptat prin analiza
psihică, reproducerea fiind împiedicată de o anumită împotrivire. Păstrarea substituitelor nu se
explică prin conținut propriu, ci printr-o relație asociativă cu un conținut refulat. Aceste amintiri
au denumirea de ,,amintiri-ecran”.
 În acest capitol, autorul pune accentul pe amintirile-ecran și în mod special pe relația temporală
între amintirile-ecran și conținutul pe care ele îl disimulează. De exemplu, amintirea-ecran
aparținea unui an din prima copilărie pe când trăirea căreia i se substituia, trăire aproape
inconștientă, aparținea într-o perioadă mult mai târzie din existența subiectului. Această deplasare
poartă numele de retrospectivă sau retroactivă.
Mai frecvent, se poate întâlni relația inversă: o impresie apropiată prezentului se fixează în
memorie drept amintire-ecran, datorându-și semnificației unei asocieri cu o trăire mai veche. Acest
tip se numește amintire anticipativă sau antipusă. Esențial este faptul că memoria se situează într-
un timp anterior amintirii-ecran.
De asemenea, un al treilea caz este când amintirea-ecran se asociază nu numai prin conținut, ci și
prin contiguitatea în timp cu impresia căreia i se substituie, acesta purtând numele de amintire-
ecran concomitentă sau conexă.
Amintirile-ecran sunt datorate uitării altor amintiri, a unor impresii de mai mare importanță. În
cazul uitării de nume știm că numele de de substituție sunt greșite, în cazul acestor aminitiri-ecran
suntem mirați că le păstrăm. Amintirile unei persoane nu prezintă o garanție a exercitării acestora,
mai ales atunci când amintirile provin din vârste foarte fragede.
În amintirile din copilărie nu știm pe ce element să punem accentul psihic, evaluând greșit scenele
păstrate din această perioadă, drept urmare voi folosi un exemplu de-al lui Freud: acesta plângea
în fața unui scrin, al cărui capac îl ținea deschis fratele vitreg, mult mai mare decât el, iar dintr-o
dată în cameră apare mama lui. Această scenă îi este greu de explicat autorului, voind inițial să
creadă că a fost o tachinare a fratelui mai mare. Printr-o elaborare analitică a ajuns la concluzia că
observase absența mamei și că acesta credea că mama lui se află în scrin, fratele mai mare i-a arătat
că nu este acolo, iar apoi a început să plângă.

V. GREȘEALA DE VORBIRE

În acest capitol, Freud se poate referi la lucrarea unor predecesori, anume Meringer și Mayer,
însă ipotezele lui sunt foarte diferite față de cele ale celor doi. Freud dă curs ipotezei că un
mecanism asemănător uitării de nume ar putea fi și la greșeala de vorbire. O perturbare poate duce
la greșeala de vorbire, iar aceasta se poate datora unei influențe a aceluiași discurs, dar cu o altă
componentă sau a unei alte versiuni a propoziției. Pe de altă parte, perturbarea poate fi influențată
și din afara cuvântului, precum s-a întâmplat și în cazul Signorelli, venind de la elemente pe care
nu dorim să le enunțăm. Factorul comun ale celor două moduri de apariție ale greșelii este
simultaneitatea exercitației, factorul disociativ (în poziția elementului perturbator, înăuntru/în
afara ideilor).
Freud consideră că greșelile de vorbire sunt contagioase, însă nu poate oferi o explicație pentru
acest lucru. De asemenea, el afirmă că ideea pe care dorești să o reprimi se poate impune, și astfel,
producându-se eroarea. În această lucrare, autorul amintește și de tulburările de vorbire precum
bâlbâiala, bâiguiala și susține că perturbarea trădează un conflict lăuntric: ,,Efectiv nu cred că
cineva ar comite o greșeală de vorbire în cursul unei audiențe la Majestatea Sa, ori rostind o
declarație de dragoste sinceră (...) pe scurt- când ești cu totul implicat”.
Un exemplu definitoriu la acest capitol este: O doamnă afirmă că are douăsprezece degete. Când
este întrebată de semnificația cifrei 12 ea răspunde că nu reprezintă nicio dată importantă pentru
ea, dar pentru deget are o anumită ezitare, spunând că în familia soțului ei s-a întâmplat ca cineva
să aibă 6 degete, iar copiii lor au fost investigați să nu aibă 6 degete la un picior. Revine, pe data
de 12 decembrie și îi povestește Dr. Jekels că a uitat să îi transmită o telegramă unchuilui din partea
soțului căruia îi transmite de 20 de ani o telegramă pe 11 decembrie. Unchiul era înstărit și le
promisese toată averea, iar ea avea o situație precară. Totuși, în data de 13 decembrie, soțul ei
decedase. Astfel, actul ratat se poate explica prin: dorința de a muri unchiul, dar și copiii (familia
anormală); una dintre semnificațiile lui doisprezece, anume cele douăsprezece degete exprimând
anomalia copiilor, corespunde unei reprezentări indirecte, anomalia psihică este reprezentată aici
printr-o anomalie fizică.

VI. GREȘEALA DE LECTURĂ ȘI GREȘEALA DE SCRIERE

În capitolul al VI-lea, autorul vorbește despre greșelile de lectură și de scriere. Precum celorlalte
erori, și aceste greșeli au în spate idei refulate, alte preocupări sau gânduri ale subiecților și
prezența parțială a acestora în situația dată (ex.: Freud citește Odyssee în loc de Ostsee, iar gândul
lui se îndreaptă către o carte de care a fost foarte preocupat).
 VII. UITAREA UNOR IMPRESII ȘI A UNOR INTENȚII

În capitolul al VII-lea, Freud susține că uitarea este cauzată de motivul neplăcerii. Într-un
exemplu de-al său, el încearcă să-și aducă aminte o conversație pe care soția sa o asculta, însă nu
a reușit. El afirmă că, de obicei nu uită, dar amnezia este provocată de considerentele soției sale.
Pentru uitarea unor intenții, el crede că poate fi raportată la o imixtiune, deci o contravoință sau
intenții false (ex.: Freud îi promisese unui autor tânăr că va scrie un referat despre o lucrare de-a
sa, însă acesta a pus o presiune pe Freud spunându-i să scrie lucrarea chiar în acea seară. El a
amânat acest lucru din cauza unor rezistențe interne până când și-a recunoscut că era doar o intenție
falsă, așa că a refuzat autorul).

VIII. APUCAREA GREȘITĂ A UNUI OBIECT

Încă de la început autorul clasifică apucarea greșită a obiectelor în două categorii: cazurile în
care efectul ratat pare a fi esențialul le numește ,,apucare greșită” și atunci când întreaga acțiune
pare neadecvată le denumește ,,acțiuni simptomatice și întâmplătoare”. O neîndemânare poate
avea în spate o intenție nemărturisită sau inconștientă. De exemplu, naratorul povestește cum făcea
vizite la domiciliul pacienților, iar în fața ușii pacienților mai îndrăgiți scotea cheia ușii sale, fiind
echivalentul la ,,aici sunt acasă”.

Unele obiecte au semnificație de ,,jertfă” atunci când sunt sparte/distruse având un motiv
inconștient în spate (ex.: spargerea unei vaze, vaza fiind simbolul femeii). Tot în acest capitol,
Freud vorbește despre autodistrugerea semiintenționată (cu intenție inconștientă) și autopedepsire:
o femeie cade și se lovește, ezitând să se apere. Ea afirmă că, și-a meritat pedeapsa. Își avertiza
mereu soțul să fie foarte atent pe strada pe care ea a căzut din cauza pietrelor. În urmă cu ceva
timp, ea a făcut un avort cu voia soțului, astfel, se poate explica faptul că nu a avut niciun moment
de a se apăra cu mâinile atunci când a picat și avertizarea constantă a soțului, acesta fiind părtaș
cu ea la avort.

IX. ACȚIUNI SIMPTOMATICE ȘI ÎNTÂMPLĂTOARE

 În acțiunile de apucare greșită se recunosc îndeplinirea unor intenții inconștiente care au apărut
ca perturbări ale altor acțiuni intenționate. Acțiunile simptomatice apar însă fără un scop, fără
intenție, pur și simplu întâmplător, doar pentru a ne preocupa mâinile. Acțiunile care se clasifică
în această categorie trebuie să aibă efecte minore. Melodiile pe care le fredonăm, fără voia noastră
sunt adesea în concordanță cu o temă care ne preocupă. Un exemplu de acțiune simptomatică este:
o doamnă a pus într-un plic o sumă de bani. Aceasta l-a rupt pentru a-i oferi unei prietene o hârtie
să scrie, de asemenea, doamna uitase că în acel plic era o sumă de bani. Aceasta avusese niște
probleme, iar prietena sa i l-a recomandat pe Freud pentru a o ajuta. Această acțiune se explică în
următorul mod: doamna avea o anumită recunoștință față de prietena ei pentru că a ajutat-o cu acea
recomandare, astfel, în mod simptomatic, i-a oferit un onorariu acesteia.

X. ERORI

Eroarea memoriei se deosebește de uitarea cu rememorarea greșită prin faptul că nu este

recunoscută ca atare, ci găsește un sens credibil. Atunci când ne amintim altceva decât un lucru
care s-a întâmplat este vorba de o înșelare a fidelității conținutului vieții psihice nu despre o
amintire greșită. Mecanismul erorii este unul dintre cel mai ușor act ratat, eroarea producându-se
atunci când activitatea psihică este întreruptă de o influență perturbatoare. De asemenea, prin
eroare se poate satisface o dorință refulată (ex.: Freud îi promisese unui pacient că îi va împrumuta
două cărți despre Viena, pacientul dorindu-și să-și facă o idee, deoarece pleca în acel loc în
vacanță. Freud se duce la bibliotecă, ia o carte despre Viena, iar cealaltă era greșită. Când i le-a
înmânat, și-a dat seama că în a doua carte nu era vorba despre Viena. El nu era de acord cu plecarea
pacientului său în vacanță, aceasta fiind cauza erorii).

XI. ACTE RATATE COMBINATE

În acest capitol este vorba despre acte ratate, acțiune simptomatică și rărăcirea unui obiect, uitare
repetată, uitare și eroare. Un act ratat repetat despre care vorbește autorul este că, un tânăr participa
la niște ședințe în ziua de vineri pentru asigurarea unei montări la teatru. Acesta a participat la
sedințe până când a obținut ceea ce și-a dorit, apoi uitând să ajungă la ședințe. Când și-a dat seama
de ceea ce face a vrut să-și modifice comportamentul, mergând la ședințe pe motivul că nu este în
regulă ceea ce face, Ajunge la ușa sălii unde era ședința, însă aceasta era închisă. Din nefericire,
era sâmbătă. Aceste acte se produc atunci când inconștientul nostru nu dorește să facă acel lucru
și, de fiecare dată, intervine o eroare care ne împiedică să realizăm până la sfârșit acel lucru: ,,o
dovadă cât de inconsecvent știe să se impună inconștientul când are un motiv să nu lase ca o
intenție să ajungă la îndeplinire și cât de dificil este să te asiguri în fața acestei tendințe”.
 XII. DETERMINISM- CREDINȚA ÎN COINCIDENȚĂ ȘI SUPERSTIȚIA-
PUNCTE DE VEDERE

În ultimul capitol, Freud vorbește despre faptul că orice lucru nesemnificativ are de fapt o
semnificație, orice nume, număr ales arbitrar are o determinare care poate fi elucidată. Precum
greșelile de vorbire, de scriere etc. au un factor perturbator ce influențează eroarea, și punerea
întâmplătoare a unui număr sau un nume pentru un personaj are în spate un motiv inconștient, o
idee refulată sau o temă de care subiectul este interesat.
Freud afirmă despre superstiție că rădăcinile ei își are locul în necunoașterea conștientă și
cunoașterea inconștientă a motivării coincidențelor psihice. Superstițiosul nu știe nimic despre
motivarea propriilor lui acțiuni întâmplătoare. În această lucrare, el vorbește și despre deja-vu și
acesta susține că fantasmele inconștiente (vise diurne, reverii) sunt răspunzătoare pentru această
senzație, considerând că, am mai trăit o dată acest lucru, însă nu conștient.
Autorul susține că toate cazurile au un caracter comun, acela că reductabilitatea fenomenelor la
un material psihic nereprimat în totalitate, care a fost respins de conștiință, fără a i se fi răpit
totuși orice capacitate de a se manifesta.

În ceea ce mă privește, această carte m-a făcut să vânez greșeli și să încerc să caut motivele lor. La
început nu a fost ușor de digerat, însă pe parcurs a început să devină din ce în ce mai ușoară și mai
interesantă. Cel mai mult m-a fascinat cum, până și numerele puse la întâmplare pot avea o
semnificație sau orice greșeală de vorbire, citire sau scriere.