Introducere generala

Nu putine au fost situatiile in care antrenorii diverselor echipe au explicat

esecurile inregistrate sau chiar lipsa de randament a echipelor pe care le
conduc, prin sintagma Jucatorii mei au dat dovada de lipsa de concentrare
in momentele decisive ale partidei. Se face astfel apel la explicatii ce
deriva din argumente de ordin psihologic, fara a se tin cont de adevarata
semnificatie a acestora. De foarte multe ori acea lipsa de concentrare de
care unii antrenori abuzeaza in a explica esecurile este confundata cu o serie
de alte functii sau capacitati psihice, fapt ce ingreuneaza inlaturarea
adevaratelor motive care cauzeaza esecul.

Pentru a putea evidentia rolul concentrarii in activitatea fotbalistica este

necesar mai intai sa o incadram intr-un concept mai larg, atentia, sa o
definim, caracterizand fiecare din formele sale si sa explicam principalele
confuzii realizate in legatura cu aceasta. De asemenea, este necesar sa
exemplificam modul in care capacitatea de concentrare intervine direct in
activitatea fotbalistica influentand randamentul professional, particularizand
diferite exemple in functie de compartimentele specifice ( aparare, atac etc)
si sa aducem in discutie modalitatile de optimizare a capacitatii de
concentrare in functie de diferite situatii de joc.

2. Incadrarea conceptului si definirea acestuia

Inca de la inceput trebuie mentionat in ceea ce priveste concentrarea ca

aceasta este o calitate a atentiei, astfel ca pentru a defini si caracteriza
concentrarea atentiei trebuie mai intai sa evidentiem rolul acesteia in cadrul
conceptului de atentie.

Este foarte greu de dat o definitie exacta a ceea ce este numita atentie.

n literatura de specialitate gasim numeroase definitii ale atentiei din care

reiese ca a fi atent nseamna intr-un fel a te nchide fata de lumea exterioara,
spre a te focaliza asupra a ceea ce te intereseaza.

Atentia este un act de selectare psihica activa prin care se realizeaza

semnificatia, importanta si ierarhizarea unor evenimente, obiecte si
fenomene care ne influenteaza existenta (acordam atentie lucrurilor care ne
intereseaz si o mentinem prin scopul urmarit).

Este procesul psihic de orientare selectiva, de concentrare a energiei

psihonervoase asupra unor obiecte, insusiri sau procese, menite sa conduca
la sporirea eficientei activitatii psihice, cu deosebire a proceselor cognitive.

Cea mai importanta caracteristica a atentiei este, n mod incontestabil n

opinia tuturor specialistilor selectivitatea. Daca un fapt, o idee, un stimul
verbal prezinta interes pentru o persoana, genereaza trairi afective, aceste
stari motivational-afective vor orienta si sustine atentia cu usurinta si pe
perioade lungi de timp. Orientarea atentiei spre anumiti stimuli este
concomitenta cu inhibarea altor stimuli, realizandu-se astfel un fenomen de
filtraj senzorial si de organizare, de autoreglare a energiei psihonervoase.

Deci atentia asigura o functie de selectie: printre stimulii care ne

bombardeaza organismul, unii beneficieaza de un tratament prioritar, care
se traduce printr-o facilitare a perceptiei lor, de alegerea si de producerea
unor raspunsuri adecvate, altii sunt partial sau total ignorati.

Atentia este un atribut al celorlalte procese psihice. Daca se asociaza cu

perceptia, atunci aceasta va fi mai clara, precisa si completa. Daca se
asociaza cu memoria, atunci aceasta va fi mai bogata, fidela, trainica. Daca
se asociaza cu gandirea si imaginatia, atunci acestea vor fi mai eficiente,
profunde si creatoare.

Atentia este necesara , este o conditie a reflectarii constiente eficiente, este

un proces psihic, dar si un proces de cunoastere.

Daca inteligenta este considerata o functie psihica complexa care asigura

intr-o forma superioara adaptarea intre organism si mediu, atentia este un
factor activ al investigarii mediului inconjurator, cu efecte favorabile asupra
activitatii de cunoastere.

Pe langa stabilitate, volum, flexibilitate si distributivitate, concentrarea

reprezinta una dintre calitatile atentiei.

Concentratea este acea calitate a atentiei care consta in mobilizarea

intereselor si eforturilor intr-o anumita directie in functie de semnificatiile
stimulilor, paralel cu inhibarea actiunii unor factori perturbatori.

Gradul de concentrare e dependent de multi factori dintre care amintim:

interesul subiectului pentru acea activitate si rezistenta lui la factorii
perturbatori. Se poate masura prin rezistenta la factori perturbatori, in
special la zgomot.
3. Atentia si mecanismul ei neurofiziologic

Orientarea activitatii psihonervoase, caracterul selectiv al reflectarii sunt

rezultatul formarii in scoarta cerebrala a unei zone de excitabilitate optima.
Din aceasta cauza obiectele si fenomenele aflate n centrul ateniei sunt
reflectate cu o deosebita precizie i acuratete.

Principala formatiune implicata in realizarea atentiei este sistemul reticulat.

Formatiunea reticulata pregateste cortexul si caile senzoriale pentru a
raspunde adecvat la un stimul.

Pe plan cortical vorbim despre excitatie si inhibitie, iradiere, concentrare,

inductie reciproca, activitate biochimica a celulei.

De fapt intregul organism participa la realizarea atentiei.

4. Formele atentiei

Clasificarea atentiei este foarte vasta si se poate face dupa numeroase

criterii. Cea mai uzuala clasificare este dupa natura reglajului. Astfel
distingem atentia involuntara si atentia voluntara.

Atentia involuntara este declansata de stimuli interni si externi si consta in

orientarea, concentrarea neintentionata, declansata spontan si fara efort
voluntar. Atentia involuntara poate fi atrasa de mediul exterior, ca urmare a
organizarii particulare a campului perceptiv in care apare un obiect detasat
din ansamblu. Exista cateva calitati ale stimulilor care pot provoca, pot capta
atentia involuntara: intensitatea stimulilor, contrastul, noutatea, aparitia sau
disparitia brusca, complexitatea, proprietatea stimulilor de a se adapta
interesului etc. Este n general de scurta durata mentinandu-se atata vreme
cat dureaza actiunea stimulilor care o provoaca.

Atentia voluntara se caracterizeaza prin prezenta intentiei de a fi atent si a

efortului voluntar de a-l mentine. Deci aceasta forma de atentie depinde in
mare masura de individ si de motivatiile sale. Fiind autoreglata in mod
constient atentia voluntara este superioara atat prin mecanismele verbale de
producere, cat si prin implicatiile ei pentru activitatea omului. Autoreglajul
voluntar se realizeaza prin orientarea intentionata spre obiectul atentiei,
selectivitate in functie de scop si cresterea efortului psihic. Atentia voluntara
este esentiala pentru desfasurarea activitatii, dar datorita consumului
energetic sporit, a interventiei oboselii se poate mentine pe o perioada
relativ scurta de timp.

Mobilizarea si concentrarea atentiei voluntare se poate mentine cu ajutorul

cuvantului care mareste valoarea semnalizarii unor stimuli, cuvantul
orienteaza atentia.

Aceste doua forme ale atentiei sunt legate ntre ele, existand grade de
trecere a uneia in cealalta. De exemplu invatarea incepe cu atentia
voluntara, apoi apare interesul, placerea de a invata, atentia treptat
devenind involuntara.

Atentia habituala sau postvoluntara este o forma superioara de manifestare

a atentiei, fiind o atentie specializata, bazata pe obisniunte si se formeaza
prin educatie, pentru ca atentia se poate educa.

Atentia voluntara sau artificiala este un produs al trebuintei, aparut odata cu

progresul civilizatiei, artei, al educatiei, al antrenamentului.

Dupa locul obiectului aflat n centrul atetiei, atentia poate fi externa si

interioara. Vorbim de atentie externa atunci cand obiectul atentiei este
exterior subiectului si de atentia interioara in cazul n care obiectul atentiei
se afla in planul constiintei, al vietii psihice.

Trebuie mentionat ca atunci cand tratam problema concentrarii atentiei

trebuie luat in calcul si conceptul de distragere a atentiei.

Aceasta este opusul concentrarii. Distragerea atentiei este rezultatul actiunii

diferitilor stimuli, care determina interesele persoanei intr-o alta directie, de
exemplu: aparitia si instalarea oboselii, diminuarea interesului si aparitiei
plictiselii etc.

Distragerea atentiei se mai poate intampla si in cazul reactualizarii de catre

un stimul direct, a unor interese legate de cele trei capitole ale vietii.

De asemenea, interesul este tendinta de a da atentie unor obiecte, persoane

sau situatii, de care suntem atrasi si in care gasim satisfactii. Tot el
stimuleaza dorinta de a continua o experienta inceputa, in timp ce
aversiunea duce la abandonare si respingere.

Cercetarile psihologice experimentale analizeaza, pe langa stabilitatea

atentiei, si fenomenele de distragere, distributie si comutare a acesteia.
Pentru a intelege capacitatea de mentinere a atentiei in conditii
perturbatoare (zgomot, surse de lumina, monotonie, oboseala, stari
emotionale etc.), trebuie sa stim ca orice act de atentie consta in forma unei
dominante prin concentrare.

Gradul de distragere a atentiei depinde de motivatia, de interesul pe care il

avem pentru activitatea desfasurata si de noutatea si varietatea acesteia.

Atentia concentrata poate fi mentinuta si in cazul n care activitatea este

automatizata, deprinderile sunt bine consolidate sau cand suntem obisnuiti,
adaptati sa lucram in prezenta unor excitanti perturbatori specifici locului de
munca.
5. Influenta concentrarii atentiei asupra randamentului fotbalistilor
profesionisti

Particularizand rolul pe care il are concentrarea atentiei in activitatea

fotbalistica, trebuie mentionat faptul ca de prea multe ori conceptul in sine
este confundat cu altele si drept urmare, depistarea si inlaturarea cauzelor
care duc la inregistrarea unui randament necorespunzator este intarziata. Se
poate intampla ca acea lipsa de concentrare despre care vorbesc unii
antrenori sa fie confundata cu notiuni precum motivatie, atitudine,
inteligenta tactica, deprinderi motrice, reprezentare spatiala sau stabilitate
emotionala.

Sa luam in discutie modul in care se poate manifesta lipsa de concentrare in

functie de diferite posturi. In cazul atacantului, de exemplu, aceasta se
transpune prin ratari monumentale. Consideram ca fiind o ratare acea
realizare prin care jucatorul nu reuseste sa introduca mingea in poarta desi
noua din zece jucatori ar face-o in majoritatea situatiilor identice. Se pune
problema in cazul de fata, ce l-a influentat pe jucator astfel incat rezultatul a
fost cel nesatisfacator.

De multe ori astfel de ratari rezulta ca urmare a fixarii defectuase a unor

deprinderi motrice sau a neexersarii suficiente prin antrenament a acestora.
Desi executia poate parea extrem de simpla, daca nu i se acorda suficient
timp pentru exersare, aceasta il poate trada pe jucator in timpul meciului.
Tratarea superficiala a diferitelor faza de joc in cadrul procesului de
antrenament poate avea consecinte similare in timpul jocurilor oficiale.
Astfel, pentru a avea garantia ca una din posibilele surse a lipsei de
randament este lipsa de concentrare a jucatorului pe durata partidei,
antrenorii trebuie sa se asigure ca procedeele tehnice necesare solutionarii
unor faze specifice au fost suficient exersate la antrenament. Pornind de la
definitia de baza a deprinderilor care sunt componente automatizate ale
activitatii, trebuie subliniat faptul ca fixarea adecvata a acestora contribuie la
operationalizarea activitatii si implicit, la cresterea randamentului.

Un alt factor perturbator al reusitei din teren il constituie stabilitatea

emotionala. De multe ori esecurile inregistrate in teren au ca si cauza
instabilitatea emotionala si nu lipsa de concentrare.

S-a constatat ca starile afective au un rol important n stabilirea atentiei si ca

aceasta este un act adaptiv ce poate fi dezvoltat prin procedeul de nvatare.
Sa presupunem ca in timpul antrenamentelor jucatorii au exersat suficient
procedeele prin care finalizeaza o faza de joc si ca atunci cand se confrunta
cu o situatie similara in timpul partidelor dispun de concentrarea necesara
finalizarii cu succes a fazei respective, dar tot nu este suficient. Emotivitatea,
frustrarea, iritabilitatea, tensiunile personale, nerabdarea, nelinistea sunt
toate stari afective care pot determina o scadere a randamentului in timpul
jocului, chiar daca in saptamana premergatoare partidei jucatorul s-a
pregatit exemplar. De aici si sintagma jucator de antrenament si jucator de

meci. Este vorba de acei jucatori care in conditii normale de antrenament,

in lipsa factorilor de stres, inregistreaza un randament pozitiv, iar in
momentul instalarii tensiunii de meci nu reusesc sa se capaciteze si sa
obtina un randament corespunzator. Factori precum publicul, adversarii,
arbitrii, scorul au un rol paralizant asupra acestora si prin urmare,
randamentul lor este scazut, desi nivelul de concentrare al acestora atinge
cote optime.

Sunt unii jucatori care pentru sa putea pune in practica schemele si

procedeele exersate la antrenament au nevoie de incredere si echilibru. Cel
mai mic semn de indoiala in capacitatile de care dispun, atat din partea
propriei persoane, cat si a antrenorului sau a colegilor, ar putea da peste cap
tot planul de actiune. De asemenea, sunt jucatori care desi sunt cu gandul la
meci, se concentreaza asupra fiecarei faze de joc, clacheaza in momente
decisive ale partidei datorita presiunii la care sunt supusi.

De aceea, desi jucatorul isi propune si isi doreste sa aplice corect anumite
procedee tehnice se intampla ca transmiterea influxului nervos spre efectori
sa fie perturbata de anumite trairi afective cu caracter negativ. Este vorba de
asa-zisii jucatori emotivi.

De asemenea, aceeasi influenta negativa o poate avea si supraestimarea,

supraaprecierea. Este vorba de acele momente in care atacantul vede
mingea in plasa inainte de a o lovi sau cand portarul vede cum repune o
minge pe care inca nu a reusit sa o prinda.
5. Influenta concentrarii atentiei asupra randamentului fotbalistilor
profesionisti (continuare)

Proiectarea imaginara a unor actiuni ulterioare, fara indeplinirea sarcinilor de

moment, poate influenta negativ randamentul unui jucator. De aici se pot
trage ratarile monumentale ale atacantilor sau gafele memorabile ale unor
portari.

Un alt factor care poate fi confundat cu capacitatea de concentrare si care

poate influenta randamentul fotbalistic este inteligenta tactica care se
traduce prin capacitatea jucatorului de a intelege sarcinile tactice comandate
de antrenor si modul in care acesta le transpune in joc la solicitarea
antrenorului. Un jucator inteligent din punct de vedere tactic este cel care
alege cele mai simple si eficiente solutii pe toata durata partidei, elaborand
in acelasi timp scheme de joc in concordanta cu potentialul individual in
vederea solutionarii optime a situatiilor de joc. Este foarte posibil ca un
jucator care comite o gafa in timpul meciului si care a fost diagnosticat de
catre antrenor ca fiind neconcetrat la meci, sa se fi aflat in imposibilitatea de
a solutiona eficient o faza de joc datorita lipsei intelegerii modului de
solutionare a fazei respective.

Reprezentarile spatiale si modul de fixare al acestora constituie un alt factor

ce influenteaza randamentul fotbalistic al unui jucator. Reprezentarile
spatiale si cele legate de executarea unor actiuni raspund in mare parte
senzorio-motricitatii si exprima prioritar inlantuirea, transformarea si
succesiunea realizarii diverselor miscari. Sunt situatii cand lipsa capacitatii
de reprezentare spatiala a sarcinilor de joc sa determine aparitia momentelor
de ezitare in situatii critice. Este cazul acelor jucatori carora le lipsesc
reperele spatiale, atat in ceea ce priveste propria pozitie in teren cat si
pozitia coechipierilor. De multe ori aceasta deficienta poate genera situatii in
care jucatorul poate parea ca da dovada de lipsa de concentrare. De
asemenea, un alt factor esential in reusita fotbalistica este motivatia
jucatorului. De multe ori aceasta in loc sa fie motorul activitatii sale poate fi
factorul care franeaza progresul. Sunt situatii cand unii jucatori trateaza cu
superficialitate anumite momente de joc si sunt diagnosticati ca fiind
neconcentrati. In acest caz, lipsa de concentrare este atat cauza cat si efect.
Este cauza pentru randamentul negativ si efect al lipsei de mobilizare
adecvata in vederea abordarii optime a sutuatiilor de joc. Situatia trebuie
tratata din ambele perspective.

Constatam astfel o sumedenie de factori care pot influenta randamentul unui

jucator si care sunt confundati cu lipsa de concentrare. Cum depistam cand
este vorba de lipsa de concentrate si cand avem de-a face cu alt factor?
Putem realiza acest lucru numai in urma unei analize riguroase pe baza
rezultatelor unor teste specifice.

De exemplu, daca vrem sa aflam daca esecurile unui jucator au la baza lipsa
de concentrare trebuie mai intai sa evaluam capacitatea acestuia de a se
concentra prin aplicarea unor teste psihologice specifice. S-ar putea sa avem
surpriza ca acel jucator despre care se spunea ca nu se poate concentra, sa
dispuna de capacitatea de a fi concentrat pe durata intregii partide, la
parametrii ridicati. De asemenea, se recomanda aplicarea unor teste
specifice ce evalueaza ceilalti factori colaterali. Ulterior, in cazul in care se
constata ca un anumit jucator este deficitar la capitolul capacitate de
concentrare, se poate recomanda acestuie, ca mijloc de ameliorare
efectuarea unor sedinte psihologice specifice cu rol terapeutic. De amintit ar
fi exercitiile specifice bazate pe tehnici de ideomotricitate, menite sa
imbunatateasca tehnica de aplicare a unor procedee tehnice specifice.

Atenia n activitatea sportiv

Atenia n activitatea sportiv

Activitatea de reflectare a realitii are un caracter selectiv. Din

multitudinea stimulilor care acioneaz la un moment dat asupra
organismului uman numai unii atrag atenia, sunt reflectai cu deosebit
claritate. Caracterul selectiv al reflectrii este rezultatul existenei n scoara
cerebral a unei regiuni cu excitabilitate optim. Regiunea cu excitabilitate
optim se deplaseaz pe suprafaa emisferelor cerebrale n funcie de
schimbrile survenite. Aceast deplasare se manifest subiectiv prin
modificarea orientrii activitii de reflectare, prin deplasarea ateniei.

Mecanismul prin care se realizeaz orientarea l constituie reflexul de

orientare. El asigur receptarea optim a stimulilor. Reflexul de orientare sau

mai exact reacia de orientare constituie o mobilizare complex i are o

component motorie i una vegetativ.

Componenta motorie creeaz condiii optime de recepionare a

stimulilor (convergena globilor oculari, acomodarea cristalinului, reflexul
pupilar, reglarea tensiunii timpanului, ntoarcerea capului sau a corpului spre
surs etc.). (Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag26)

Componenta vegetativ se manifest prin: vasoconstricie la periferia

organismului i vasodilataie n regiunea cerebral, modificri respiratorii,
creterea conductibilitii electrice a pielii.

Reacia de orientare nu epuizeaz ns fenomenul ateniei. Cel de-al

doilea aspect const n faptul c, atunci cnd suntem ateni la un obiect,
celelalte obiecte sunt percepute mai puin clar sau nu sunt percepute deloc.
Acest fenomen se explic prin mecanismul induciei negative, care face ca n
jurul unui factor optim de excitaie s apar o stare de inhibiie.

n acelai timp, pe baza principiului induciei pozitive, regiunile corticale

inhibate mresc excitabilitatea focarului optim, ceea ce are ca efect
reflectarea mai clar a stimulului care l-a provocat.

Atenia const aadar n orientarea selectiv i n concentrarea

activitii psihice asupra unor obiecte sau fenomene, ceea ce are ca efect
reflectarea lor mai clar i mai complet, precum i creterea eficienei
activitii.

Atenia nu este un proces aparte, cu un coninut propriu, ci este un

atribut al proceselor psihice. (Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag27)

a.

Formele ateniei

Atunci cnd orientarea i concentrarea se realizeaz n mod

neintenionat i fr efort voluntar, cnd stimulii se impun de la sine, are loc
fenomenul de atenie involuntar.

Pentru ca atenia s apar n mod involuntar este necesar ca stimulii s

posede anumite nsuiri, i anume:

Intensitatea stimulilor. n cazul aciunii unor stimuli de intensiti

diferite se impun ateniei (dac toate celelalte condiii sunt identice), aceia
care au intensitatea cea mai mare. Pe lng intensitatea stimulilor este
important i contrastul lor fa de ambian;

Modificarea sau intermitena stimulilor. Orice stimul care acioneaz

un timp ndelungat fr ca n el s intervin vreo modificare, nceteaz s
mai atrag atenia. n momentul n care apar ns nsuiri noi, ncepe s se
impun din nou ateniei. Obiectele n micare atrag mai uor atenia dect
cele statice;

Caracterul neobinuit al unui obiect sau fenomen de asemenea

provoac atenia involuntar.

Apariia i meninerea ateniei involuntare este determinat ns nu numai

de calitile stimulilor, ci i de msura n care ei rspund unor trebuine sau
interese ale persoanei. ( Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag27)

n general, atrag atenia acei stimuli care au o influen fie pozitiv fie
negativ asupra integrrii organismului, cei care au o legtur cu interesele
i preocuprile permanente, cu activitatea.

Uneori, apariia ateniei, i mai ales meninerea ei, nu este posibil fr un

efort de voin. n astfel de cazuri intervine atenia voluntar, care se
caracterizeaz prin existena inteniei de a fi atent i a efortului voluntar.

n cazul ateniei voluntare, orientarea i concentrarea activitii de

reflectare se realizeaz cu ajutorul cuvntului care mrete valoarea
semnalizatoare a unor stimuli, actualiznd anumite sisteme de legturi i
inhibnd altele.

Efortul de orientare i de concentrare a activitii de reflectare se poate

realiza ns nu numai pe baza unei comenzi din exterior, ci i prin limbajul
interior, cnd omul i propune singur s devin atent fie n mod explicit , fie
implicit, pornind de la cunoaterea importanei situaiei respective.

Atenia voluntar poate fi:

concentrat

distributiv.

Atenia involuntar i voluntar nu sunt strict delimitate i ntre ele

exist grade de trecere. (Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag28).

b.

Calitile ateniei

Stabilitatea ateniei const n meninerea de durat a orientrii i

concentrrii asupra aceluiai obiect sau asupra aceleiai activiti.
Stabilitatea nu const n ncremenirea ateniei, ntr-o stare de fascinaie, ea
se manifest cu anumite fluctuaii, care ns nu ntrerup orientarea de baz a
activitii.

Datorit fluctuaiilor ateniei, n desfurarea de durat a unei activiti

pot aprea variaii sub aspectul eficienei. Scderile eficienei sunt cu att
mai pregnante cu ct activitatea respectiv cere o concentrare mai mare.

Fluctuaiile ateniei apar ca efect al inhibiiei de protecie. n msura n

care, aa cum s-a mai spus, nu modific orientarea de baz a activitii, ele
reprezint fenomene adaptative, asigurnd momentele de odihn necesare
unei activiti de durat.

Stabilitatea ateniei se realizeaz mai uor n cazul aciunii cu obiecte n

micare sau n care intervin anumite modificri. ( Gh. Iosif , M. Moldovan
Scholz, pag 28)

Volumul ateniei reprezint cantitatea de obiecte sau fenomene care pot

fi cuprinse, simultan, n cmpul reflectrii clare. Stabilitatea volumului
ateniei se realizeaz numai atunci cnd se exclude posibilitatea deplasrii
ateniei de la un obiect la altul.

Aceast calitate este deosebit de important n domeniile de activitate

care necesit observarea instantanee a unui numr ct mai mare de
elemente.

Flexibilitatea ateniei const n capacitatea de a deplasa atenia de la

un obiect la altul n intervale scurte de timp.

Ea este influenat de particularitile activitilor n cadrul crora se

manifest. Astfel, deplasarea ateniei se realizeaz mai greu atunci cnd
activitatea anterioar nu s-a ncheiat, atunci cnd activitatea nou este mai
puin interesant i mult diferit de cea efectuat anterior. Flexibilitatea nu
trebuie confundat cu schimbrile involuntare care constituie fenomene de
distragere a ateniei.

Distribuia ateniei se caracterizeaz prin numrul de activiti pe care

un om le poate ndeplini simultan, fr ca una s interfereze prea mult pe
celelalte. Simultaneitatea se realizeaz fie prin alternarea rapid a ateniei
de la o activitate la alta, fie prin includerea aciunilor ntr-o singur activitate
coordonat, fie prin faptul c una din activiti este automatizat i nu are
controlul ateniei.( Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag29).

c.

Distragerea ateniei

Orice stimul care are o anumit intensitate poate produce prin

mecanismul inhibiiei externe distragerea ateniei de la activitatea n care
persoana este angajat.

Prezena agenilor de distragere nu duce n mod obligatoriu la scderea

eficienei activitii. Printr-un efort voluntar de concentrare a ateniei o
persoan poate lucra ntr-o ambian zgomotoas fr a avea loc o
nrutire a eficienei activitii (att cantitativ, ct i calitativ). n astfel

de condiii ns efortul depus i consumul de energie sunt mai mari, fapt care
se traduce, printre altele, ntr-un consum mai mare de oxigen i o tensiune
muscular crescut.

Exist ns i cazuri cnd prezena unor stimuli lturalnici nu numai c

nu scade eficiena ateniei, ci din contr, o ridic. Acest fenomen i gsete
explicarea n principiul dominantei, conform cruia focarul de excitaie mai
puternic atrage spre sine excitaia din focarele mai slabe, ntrindu-se pe
seama acestora.

Pentru ca agenii lturalnici s favorizeze concentrarea ateniei este

necesar ca ei s nu aib o intensitate prea mare. De asemenea, este necesar
va agenii lturalnici s nu aib semnificaie pozitiv sau negativ pentru
persoana respectiv, ceea ce ar duce la apariia reflexului de orientare fa
de ei. (Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag29).

Sunt multe situaii limit pe care le trim i n care atenia este

blocat, moment n care nu mai percepem, nu mai putem gndi clar, fiind
complet derutai. Ruperea aceasta de realitate, n ciuda dorinei i inteniei
de a opera eficient, este una dintre aa-numitele stri alterate ale
contiinei.

ntr-o situaie competiional, orientai spre adversar, atenia este

pnd, ateptare, pregtindu-ne s percepem aciuni sau micri cheie,
importante pentru continuarea luptei. Pnda, ateptarea, anticiparea sunt
orientri nu numai ale ateniei perceptive, ci i ale ateniei acionale, ca
atitudine preparatorie motorie, ca anticipare a aciunii. (Mihai Epuran, Irina
Holdevici, Florentina Toni, pag330).

Tipurile de atenie

Am amintit n treact de faptul c orientarea, concentrarea i

meninerea, deplasarea sau reorientarea ateniei pot fi realizate n mod
intenionat, urmrind un scop anumit (atenie voluntar), uneori chiar cu
efect de reglare.

Pe de alt parte am vzut c distragerea ateniei se produce fr s

vrem, n care caz vorbim de atenie involuntar ca reacie de trezire / alarm.
Mai exist i atenia postvoluntar, ca urmare a meninerii ei prin autoreglaj
contient.

ntruct stimulii pe care i selecteaz atenia sunt diferii, s-au stabilit

tipuri de atenie senzorial, aceasta fiind divizat dup registrul senzorialperceptiv-motric (vizual, auditiv, proprioceptiv, motorie) i atenie
mental (mersul ideilor n legtur cu o problem, intenii tactice, variante
de aciune etc.). n diferite activiti sportivul este obligat s comute atenia
de la un registru senzorial la altul, sau de la acesta la registrul mental.

Dou dimensiuni ale ateniei. Robert Nideffer (1980) a propus un model

bidimensional al ateniei: extensia i direcia. Din punctul de vedere al
extensiei atenia se poate desfura ntre larg i ngust, iar din punctul de
vedere al direciei n intern i extern. Cele dou dimensiuni se combin i
vom avea atenie larg-extern, atenie larg-intern, atenie ngust-extern i
atenie ngust-intern. Este de neles c lrgimea / ngustimea se refer i la
volumul ateniei, la numrul de stimuli pe care-i poate cuprinde sportivul
ntr-o anumit secven (niciodat simultan), iar dimensiunea extern / intern
la tipul de stimuli externi (percepui vizual, auditiv, olfactiv) i interni
(gnduri, sentimente sau stimuli kinestezici, proprioceptivi, de echilibru.
(Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina Toni, pag331).

Factorii perturbatori

A.
Situaionali. n activitatea sportiv sunt multe situaii critice, unele
dintre ele neprevzute. Ele pot provoca dezorganizarea cursului contiinei i,
consecutiv, a comportamentului. Incapacitatea de concentrare i de
percepere a ceea ce este relevant n cmpul tactic, conturbarea melodiei
cinetice a tehnicii, stare anxioas general nsoit de disconfort i de
teama eecului iminent, precum i blocajul total sunt efectele
neprevzutului, insolitului.

B.
Sociali. Se cunoate faptul c presiunea social (cerinele
antrenorului, coechipierilor, conducerii, publicului, familiei) poate aciona
asupra sportivului prin intermediul strilor / variabilelor psihice interne, cum
sunt simul rspunderii, teama de oprobriu i de insucces, teama de a pierde
poziia sau locul n echip etc. Situaiile acestea sunt amenintoare pentru
imaginea de sine a sportivului.

C.
Caracteristicile stimulilor. Stimulii puternici, neateptai sau provocai
intenionat, cum sunt zgomotele, fluierturile, tropotele, sunetele de tobe i
trompete sau fulgerele electronice, provoac reflexul de ce este nou? i
deconcentrarea.

D.
Situaii amenintoare fizic. Le aflm n toate sporturile n care exist
un grad de risc. Aflat n faa startului sau adversarului, sportivul i va pierde
controlul i va lsa libere mecanismele de aprare a eului. Blocajele
ateniei i obnubilarea gndirii sunt frecvente. Reacia de lupt sau fugi va
fi dezordonat: lupta va fi combativitate necontrolat, cu uitarea planului
tactic, iar fuga (uneori la propriu fuga n ring, iar alteori la figurat) va fi
evitare, teama de iniiativ. nelegem din aceste exemple elementare ct de
mult sunt interconectate strile i procesele psihice.

Entropia de lupt. Lupta sportiv const i n aceea c fiecare dintre

adversari caut n permanen s pcleasc vigilena celuilalt. Am numit
emiterea de informaii eronate entropie de lupt, adic informaie care
dezorganizeaz sistemul. Cele mai frecvente sunt fentele, micrile
neltoare, dar mai sunt i unele gesturi, semnale verbale, coduri sau
atitudini care dau impresia unei anumite stri sau direcii de acionare i care
induc idei i preri greite.

(Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina Toni, pag331/332).

Concentrarea este, poate, dimensiunea cea mai important a ateniei,

ea exprimnd gradul de activare selectiv i intensitatea focarelor
dominante la nivelul structurilor i zonelor cerebrale implicate n realizarea
procesului sau activitii psihice specifice. Ea poate lua astfel valori diferite
att de la un subiect la altul, ct i la unul i acelai subiect, n momente
diferite de timp, n funcie de caracteristicile i coninutul sarcinilor, ct i de
starea sa intern (motivaional, afectiv, odihn-oboseal etc).

Continutul ei valoric, n plan funcional, se ntinde ntre extremele

cunoscute n patologie fixitatea, care se ntlnete n schizofrenie, i
difuzitatea, care apare n sindromul frontal i n oligofrenie. n stare normal
se poate vorbi de niveluri de concentrare slab, mediu, nalt. (Mihai Golu,
pag 232)

Cel mai plauzibil este un rspuns relativ: unele activiti nu pot fi

ndeplinite simultan, altele pot fi ndeplinite numai dac: a) doar una este
principal, iar cealalt secundar i subordonat; b) una solicit mobilizare i
concentrare voluntar, iar cealalt este automatizat; c) ambele aciuni sunt
verigi sau componente ale unei activiti unitare supraordonate.

Ca i celelalte dimensiuni ale ateniei, i distributivitatea poate fi

educat, iar modelarea ei cea mai semnificativ se realizeaz n cadrul

profesiei. Exist profesii cum sunt cele executiv-motorii, de pilotare a

autovehiculelor, de conducere, pedagogic etc. care solicit din plin
distributivitatea sau cel puin comutarea rapid ntre mai multe aciuni sau
verigi diferite.

n plan neurofiziologic bazal, distributivitatea este favorizat de

mobilitatea i echilibrul proceselor nervoase i ngrdit de inerie i
dezechilibru.

Aa cum artat, atenia nu este omogen i unidimensional, ci prezint

un tablou complex, eterogen, care se manifest n trei forme principale:
atenia involuntar, atenia voluntar i atenia postvoluntar. Aici, vom
analiza, mai pe larg i distinct, fiecare dintre aceste forme.( Mihai Golu, pag
235).

Testele de atentie

Astfel, dupa modul in care atentia se manifesta in diferite tipuri de

activitati se testeaza:

1) concentrarea atentiei pe un proces precis pentru a-i permite acestuia

derularea in conditiile cele mai favorabile si in forma sa cea mai intens;

2)

capacitatea de rezistenta la distragerea prin perturbatii;

3)
distributivitatea atentiei, respective mentinerea unui camp psihic liber
pentru ca un eveniment sa atinga cea mai mare eficacitate. De exemplu,
situatiile cand fie in stare de pasivitate totala, fie in timpul executarii unei
activitati mai putin intense, ne indreptam atentia spre ceva care apare.

Tipul de atentie este puternic legat de personalitate. Ceea ce testam

prin testele de atentie nu este atentia ca atare, ci tipuri de sarcini in care
subiectul trebuie sa fie atent pentru a reusi sa le rezolve. Pentru ca rezultatul
sa nu fie mijlocit de alte aptitudini specifice si pentru a masura cel mai pur
posibil concentrarea de energie si rezistenta la distragere, testele de atentie
se construiesc pe sarcini simple, cele mai simple: testele de baraj. In astfel
de sarcini se urmareste viteza de lucru si exactitatea.
Viteza: cate
sarcini a parcurs in unitatea de timp standard. Exactitatea: raportul dintre
sarcinile corecte este, de regula, mult mai constant. Numarul de omisiuni si
erori variaza in limite destul de mari daca repetam testul de mai multe ori.
Metoda de lucru-lenta sau rapida-este fluctuanta, dar, datorita faptului ca
exactitatea nu poate creste cu viteza, creste numarul de erori. In concluzie:
un numar de erori mare semnifica o viteza prea mare raport cu atentia
disponibila si nu o aptitudine slaba.

Este important sa se determine daca individul are tendinta sa-si

depaseasca viteza optima sau daca, invers, este prea prudent sau daca
lucreaza conform aptitudinii sale.

In practica, in testele de baraj, de exemplu, individul trebuie adus la acea

viteza care ii corespunde capacitatii de concentrare, examinatorul controland
la plecare exactitatea si incitandu-l la o munca rapida si precisa.

Corelarea intre diferite teste de atentie este foarte slaba -0,30- si o

schimbare a semnelor si tehnicii testului influenteaza rezultatele. Concluziile
examinarii atentiei vor trebui utilizate la fel ca in testarea memoriei, in
sensul ca nu este posibil sa tragi concluzii generale plecand de la concluziile
unui singur test.

Se cere prudenta in generalizarea rezultatelor ele sunt valabile pentru

tipul de activitate similar activitatii de test. De exemplu, pentru testele de
atentie tip baraj, valabilitatea este pentru munca intelectuala simpla si
monotona. Se cere, totodata, verificarea empirica daca exista o relatie intre
situatia practica si performanta la test .( Mihaela Minulescu, pag. 226, 227).

Fenomenele fiziologice care intovarasesc atentia se afla unele departate

mult de pragul constiintei. Centrii de oprire, care raspund de eliminarea
miscarilor inutile; centrii circulatiei sangelui si ai respiratiei; centrii secretiilor
interne, care joaca un rol asa de important in schimbarile intracerebrale, toti
acesti centri aveau activitatea lor sistematizata in viata animala, cu mult
inaintea adaptarii corpului la functia obiectivarii; ei n-au trebuit sa-si schimbe
activitatea pentru a inlesni adaptarea organismului la atentie, ci au fost de la
inceput formati in vederea indeplinarii acestei functii. Fenomenele fiziologice
nu intovarasesc, ci anticipa atentia.

Cea mai hotarata vointa nu are nici o putere asupra ingustimii unei
circumvolutiuni cerebrale. ( C.Radulescu-Motru, pag.166)

Din punct de vedere psihofiziologic, s-au efectuat o serie de cercetari

interesante de catre Floru [204], punndu-se in evidenta rolul formatiei
reticulate in reactia de orientare, in edificare a atentiei.

Mecanismele nespecifice care se gasesc in inima trunchiului cerebral si

apartin sistemelor reticulate isi exercita influenta lor in mai multe directii si
anume: caudal, la nivel spinal, regleaza activitatile motorii, in special cele
posturale si viscerale; in sens rostral, ele isi exercita actiunea asupra
mecanismelor hipotalamice si hipofizare, mecanisme de baza in
comportament si in reglarea functiilor vegetative si endocrine; in sens in
exclusivitate rostral, trimit impulsuri la sistemele limbice si diencefalice,
informatii esentiale in comportamentul si expresia emotionala, affect,
precum si in realizarea componentelor vegetative corespunzatoare.

In fine, substanta reticulata isi exercita o actiune in sens direct cefalic,

mai rostral, asupra functiilor corticale care sint active angajate in elaborarea
performantelor senzorio-motorii si intelectuale.

Se poate spune ca informatia reticulat este in legatura cu multe dintre

functiile cele mai importante si mai inalte ale sistemului nervos central. Ea
actioneaza in inducerea si in mentinerea de veghe, in reflexele de orientare
si de focalizare a atentiei, in procesele senzoriale centrale, in habituarea
centrala si periferica, in inhibitia externa, in functia de memorizare prin
conexiunile sale cu sistemul hipocampic si cortexul temporal si, in fine, prin
intermediul conexiunilor sale cu sistemul talamusului medial si al
segmentului pontin.

(Mihai I.Botez, Ion Dobrota, Sen Alexandru, pag.308, 309).

Modelul lui Triesman al atenurii

Informatia trece totusi prin filtru, dar intr-o forma mai diluata decat
informatia spre care ne este orientate atentia. Informatia deosebit de
puternica din punct de vedere semantic, cum ar fi propriul nume al
subiectului, declanseaza unitatile de stocare care intaresc din nou semnalul,
astfel subiectul sa fie constient de el; dar daca prelucrarea stimulului la care
subiectul este atent nu ridica dificultati deosebite pentru subiect, celelalte
mesaje, din afara campului atentiei, pot beneficia de procesari mai
laborioase, chiar pana la nivelul semantic.

Deci in modelul lui Triesman exista doua filtre, nu unul singur. Primul
opereaza pe baza caracteristicilor fizice, asa cum a sugerat Broadbent, dar
atenueaza doar informatia nesemnificativa, iar al doilea opereaza pe baza
continutului semantic.

In mod cert, are loc o anumita analiza inconstienta a informatiei senzitive

primate, chiar daca subiectii nu-si dau seama de ea. Ei sustineau ca
informatia este mai intai analizata din punct de vedere al continutului
semantic si fizic, iar dupa aceea este filtrat. Aceasta inseamna ca filtrul
poate primi si alte informatii cognitive, cum ar fi montajul perceptiv, operand
in vederea ecranarii informatiei irelevante, pe baza proprietatilor fizice si
semantice. Astfel, in locul celor doua filtre diferite, ei au propus doar unul, de
nivel inalt.

Ambele modele de filtre de atentie pot sa explice datele obtinute

experimental. Totusi, in1976, Neisser a propus o abordare teoretica total
diferita. Neisser sustinea ca, de fapt, nu filtram informatia irelevanta: mai
curand, scoatem in evidenta informatia pe care o dorim si o intensificam.

Neisser considera procesul perceptiv ca fiind cheia intelegerii modului in

care opereaza cognitia umana. El credea ca perceptia se realizeaza intr-un
ciclu, care se dezvolta si se modifica neintrerupt, in lumina noii informatii
percepute. Deductiile sale, bazate pe experimente de tipul celor analizate in
aceasta sectiune, l-au condus la idea existentei unui ciclu continuu de
operatii, dupa cum urmeaza.

Pe baza experientei anterioare se elaboreaza schemele anticipative.

Aceasta ne permit sa precizam si sa anticipam informatia pe care este

posibil sa o primim prin interactiunea cu mediul si, astfel, sa ne orientam
comportamentul de explorare, adica actiunile concrete. Comportamentul de
explorare ne permite sa sondam mediul sa selectam informatia relevanta si

sa facem sa ni se confirme ideile si schemele. Noua informatie pe care o

obtinem astfel de la obiectele din mediu serveste la construirea si
modificarea schemelor noastre anticipative. Aceasta inseamna ca schemele
anticipative sunt elaborate, la randul lor, pe baza informatiei primate.

Modelul lui Neisser asupra cogniiei

Modelul lui Neisser ne poate da o cale prin care sa intelegem gandirea,

perceptia si memoria ca procese active, faptul ca limbajul si gandirea se
leaga intre ele, faptul ca interactiunea umana este foarte importanta pentru
deprinderea limbajului si modul in care se dezvolta montajele de invatare si
cele perceptive. Ca urmare, acest model ne ofera o modalitate de a intelege
studiile asupra cognitiei, efectuate in acest secol. (Nicky Hayes, Sue Orrel ,
pag. 190, 191).

Orientarea ateniei in spaiul vizual

Cu toate ca literatura privind acest subiect si implicand subiectii

nesportivi este foarte bogata, sunt putine studiile care s-au ocupat de
procesele atentiei la sportivi. Este cazul sa amintim totusi unele, foarte
recente, care deschid perspective interesante. Bazandu-se pe o metologie
apropiata de cea a lui Posner (1980), unii autori dovedesc un efect al

orientarii spatiale a atentiei, in legatura cu lateralitatea sportivilor de

performanta (Azemar 1985; Bisiachi, Ripoll, Stein, Simonet, Azemar 1985,
Azemar, Ripoll, Stein, Nougier 1988). Strategiile observate, privind atentia,
dovedesc un avantaj al stangacilor, care ar putea sa explice unele succese
exceptionale la nivelele cele mai inalte ale activitatii sportive. Dintr-o
perspective diferita, dar cu o paradigma similara, diferiti autori (Castiello,
Umilita 1986, 1988 a, 1988 b; Nuogier, Azemar, Stein 1990, Nougier, Ripoll,
Stein, 1987, 1989; Nougier, Stein Azemar 1990; Nougier, Stein, Bonnel 1991)
ilustreaza efectele orientarii atentiei la subiecti sportive experimentati. Fata
de subiecti nesportivi, ei reactioneaza mai iute si prezinta efecte de atentie
de mai mica amploare.

Aceste date sunt interpretate de acesti autori drept rezultatul unei mai
mari flexibilitati a proceselor de atentie la sportive si al aplicarii unor strategii
originale in materie de gestiune a resurselor atentiei. Pe de alta parte, se
pare ca aceste strategii ale atentiei sunt legate de varsta si de nivelul
maiestriei subiectilor.

Pe de alta parte, Nougier (1990) au putut ajunge la ipoteza ca procesele

de atentie si de pregatire au o natura similara si ar facilita sau inhiba unele
etape din elaborarea informatiei.

Cererea de atentie si capacitatile limitate de elaborare. In situatii de

lucru dublu, anumite lucrari scot in evidenta (Leplat, Sperandio 1967) ca, in
ciuda unui ridicat nivel de automatizare, indemanare sportiv, solicita
intotdeauna o minima cerere de atentie, fie ca e vorba de fotbal
(Vankersschaver 1982, 1984 a, 1984 b, 1885), mars sau alergare (Girouard,
Vachon, Perrault 1979), saritura in inaltime (Girouard, Vachon, Perrault, Black
1979) sau de hochei pe gheata (Leavitt 1979).

Pot fi considerate date surprinzatoare intrucat in general subiectii sunt

sportivi de performanta, deci deosebit de experimentati in activitatea lor
sportive sau este cazul de indemanari la care se cunoaste nivelul ridicat de
automatizare, cum ar fi in cazul marsului si al alergarii.

In schimb, unele din aceste lucrari arata ca subiectii experimentati sunt

mai putin interesati decat subiectii neexperimentati intr-o sarcina secundara
(Albernethy 1987, 1988: Albernethy, Russel 1987: Leavit 1979:
Vankersschaver 1982, 1984 a, 1984 b ).

Pe de alta parte, se pare ca exista o stransa legatura intre executia unei

miscari si nevoia de atentie. Aceasta legatura ia forma unui U asimetric
(Girouard 1980). Nevoia de atentie este mai puternica la inceputul miscarii,
scade in faza intermediara ca apoi sa creasca din nou la sfarsitul miscarii. La
sfarsitul gestului ea pare a fi cu atat mai ridicata cu cat este mai mare
precizia ceruta (Posmer, Keele 1969). ( Michael Tiemann, pag. 72, 73).

Referitor la fenomenele vasomotorii, Ribot, influentat de lucrarile lui

Mosso asupra modificarilor vasculare cerebrale in emotii, considera ca in
cursul atentiei creierului; ameliorarea circulatiei cerebrale asigura un nivel
crescut de activitate a creierului necesar actului atentiei. Nu e lipsit de
interes sa amintim aici ca acelasi fapt, constituie pentru Vaschide si Meunier,
bazati in plus pe cercetarile fiziologului Francois Frank asupra circulatiei
sanguine, un argument pentru a sustine originea centrala a atentiei.

Modificarile respiratorii care insotesc atentia constau in rarirea ritmului,

pana la oprirea respiratiei.

Contractia muschilor mimicii, in special al frontalului, reprezinta doar o

mica parte a aspectului motor al atentiei; la aceasta se adauga imobilitatea
corpului, dirijarea aparatelor senzoriale catre sursa de stimuli.

Este adevarat ca de numeroase ori intalnim referiri la faptul ca miscarile

fetei, corpului, membrelor, miscarile respiratorii nu reprezinta efecte sau
semen ale atentiei, ci conditii necesare, elemente constitutive, factori
indispensabili ai atentiei, dar rolul actelor motorii consta in intretinerea si in
intensificarea atentiei. Acest rol se indeplineste atat prin initierea cerebrala a

miscarilor care insotesc perceptia, imaginea sau ideea, cat si prin impulsurile
proprioceptive centripete care bombardeaza creierul in cursul miscarilor
nsele.

Nu exista perceptie fara miscare, toate organele noastre de perceptie

sunt in acelasi timp sensitive si motorii. De aici deriva in mod necesar si
rolul miscarilor in atentia senzoriala. Atat contractia fazica cat si cea tonica
au rol dinamogen; pentru Ribot insa, postura reprezinta o miscare oprita,
inhibata.

De aici se conchide ca atentie inseamna concentrare si inhibitie a

miscarilor.

Distractia inseamna difuziune a miscarilor. Subliniind faptul ca atentia

voluntara este rezultatul educatiei. Ribot propune ca mijloc al educarii
atentiei folosirea mobilurilor naturale si dirijarea lor. Astfel, pentru formarea
atentiei voluntare, autorul descrie trei perioade cronologice-prima, in care
educatorul se bazeaza pe sentimente simple: teama, tendintele egoiste,
atractia fata de recompense, tandretea, simpatia, curiozitatea; in cea de-a
doua, atentia artificiala e succitata si intretinuta de amorul propriu, ambitia,
interesul practice, datoria etc; in cea de-a treia, atentia se intretine prin
deprinderi. Ribot sublinieaza rolul muncii in geneza atentiei voluntare; munca
inteleasa ca un mijloc de adaptare la conditiile vietii devine o necesitate, o
adaptare la conditiile unei vieti sociale superioare. Efectul dublu al reactiei
de orientare, acela de intrerupere a unei actiuni in curs si de declansare a
unei alte ordini de idei este evident remarcat de Ribot; totodata, reactia de
surpriza nu e atentie, sau mai bine zis nu e inca atentie, adica orientarea si
clasificarea procesului de cunoastere nu sint inca organizate. Ribot deoarece
este prima teorie stiintifica asupra atentiei pe care o putem raporta nu numai
la cunostintele si ideile timpului sau. Astfel, concentrarea vizuala consta in
miscari ale capului si privirii in directia stimulului, contractia muschilor
pupilari, apropierea si coborarea sprincenelor, oprirea respiratiei in faza
inspiratoare si inhibitia miscarilor capului capului; concentrarea auditiva
consta in intoarcerea capului si privirii spre sursa sonora, contractia
muschilor frontali; concentrarea interna- echivalenta a concentrarii atentiei
in cursul urmaririi unor idei, rezolvarii unei probleme-consta, dupa acelasi

autor, dintr-un ansamblu de miscari de aparare cu scopul de a proteja

reviviscenta urmelor cerebrale. In afara acestora exista si miscari care traduc
limbajul interior. Consideram deci atentia ca procesul psihofiziologic care
consta in orientarea selectiv a activitatii de cunoastere.

De aceea, lund ca criteriu predominarea relativ a unei activitati vom

folosi, dupa Pieron, termenii de atentie senzoriala motorie sau intelectuala
fara a infera prin aceasta asupra mecanismului.

Munn [336] descrie 3 varietati: involuntara, voluntara si habituala.

Atentia involuntara este determinat de stimuli pentru care nu suntem

pregatiti. Acest tip de atentie fusese denumit de Titchener atentie primara.

Atentia voluntara se refera la dirijarea intentionala a activitatii

perceptive; adeseori aceasta necesita un efort pentru intretinerea sa.

Atentia habituala este, dupa Munn, starea de pregatire mai mult sau
mai putin permanenta pentru receptia anumitelor stimuli.

Factorii motivaionali

Factorii interni, individuali, care contribuie la orientarea atentiei pot fi

denumiti factori motivationali, incluzand in aceasta sfera fenomene ca:
trebuinte, motive, interese, impulsuri, intentii, valente, tendinte.

Interesul mobilizeaza atentia, dar si atentia poate contribui la marirea

interesului, arata Pillsbury.

O scurt revizuire a literaturii referitoare la selectarea scopurilor n

domeniul industrial i organizaional a fost oferit, urmat de o revizuire a
literaturii din domeniul sportului. n multe cazuri, literatura privitoare la
selectarea scopurilor n sport a produs descoperiri echivoce. Aceste
discrepane au fost notate i au aprut metodologii i proceduri n numr
mare privitoare la utilizarea n sport a seleciei scopurilor. Variabile ca de
exemplu: complexitatea sarcinii, tipul de setare, dificultatea scopului,
spontaneitatea setrii scopului i competiia au fost discutate ca poteniali
mediatori ai relaiei dintre performan i selectarea scopurilor.

Au aprut direcii de cercetare viitoare, inclusiv nevoia de mai multe

studii folosind participani n sport de-a lungul unui sezon sportiv, incluznd
orientarea scopului i alte variabile referitoare la diferene individuale i
reflectnd o contientizare a diferenelor n dezvoltare de-a lungul vieii.

Cercettorii au nevoie s obin rspunsuri la modul n care selectarea

scopului opereaz n sport, n aa fel nct s putem ncepe s dezvoltm
programe i intervenii care vor maximiza performana i creterea personal
a participanilor n sport. (Glyn C. Roberts, PhD 1989).

Predispozitia motorie

Din punct de vedere psihofiziologic, atitudinile motorii reprezinta fondul

postural, tonic, pe baza caruia se grefeaza miscarile, contractiile fazice. Ea
este deci, prin aceasta, organizatorie si selectiv, realizand sub forma sa
posturala obiectivabila, o veritabila stare functionala de pregatire.
Subliniind idea ca atitudinea motorie si autoreglarea pot constitui un
adevarat model al operatiilor interne selective si anticipative, autorul
considera ca atitudinea, in sens larg-perceptiv, mental, afectiv si chiar in
sensul relatiilor interpersonale are la baza mecanisme neurofiziologice de
tipul celor care stau la baza atitudinii motorii.

Atitudine preperceptiv

O prima categorie se refera la succesiunea stereotipa a stimularilor.

Cea de-a doua categorie se refera la trebuintele individului. In cea de-a treia
categorie sunt cuprinse exigentele de ordin social. De la ce nivel incolo
activarea mascheaza efectele facilitatoare, sau le inhiba chiar, si de unde
incepe optimumul tonigen?. Cum poate fi diferentiata facilitarea selectiv
pregatitoare de cea consumatoare? In fine, intrebarea cea mai fireasca:
atunci cand reactia este simpla, complet automatizata, mai poate fi pusa in
evidenta atitudinea pregatitoare?

Din punct de vedere al atentiei, considerate ca proces cognitiv-conativ,

atitudinea pregatitoare include ansamblul ajustarilor senzoriale, motorii si
mentale care anticipeaza o situatie probabila. Avand la baza mecanisme
reflex conditionate atitudinea pregatitoare poate fi evocat intentional sau
prin stimuli contextuali. In cazul corespondentei stimulului actual cu
atitudinea pregatitoare aceasta se continua cu atentia efectoare; lipsa de
corespondenta provoaca reactia de orientare.

In cazul n care la distributia in timp a semnelor se adauga si distributia

lor in spatiu se elaboreaza atat o expectativ temporala, cit si o expectativ
spatiala. Pentru psihologia clasica, expectativa temporala poate fi tratata in
termenii: fluctuatiile atentiei, fluctuatiile vigilentei; iar expectativa spatiala,
in termenii atentiei distributive , capacitaii de aprehensiune.

Atenia si performanta sunt foarte strns legate in cazul activitatilor

uniforme prelungite, indiferent daca este vorba de sarcini pasive, sau de
sarcini active. Murrell [337] propune termenul de auto-activare pentru a
indica activarea corticala produsa voluntar printr-un mecanism corticoreticulo-cortical. Autorul considera ca scaderea performantelor in sarcini de
vigilenta poate fi impiedicata prin auto-activarea voluntara.

Capacitatea de concentrare a atentiei are un caracter ondulant, iar

fluctuatiile ei se repercuteaza asupra performantelor senzorio-motorii. In
conditiile supravegherii prelungite a unor aparate, instalatii, tablouri de
comanda etc. starea de vigilenta atentia sustinuta investigata indeosebi
prin intermediul performantelor de detectie, scade progresiv. Factorii de care
depinde aceasta scadere apartin calitatii si cantitatii semnelor, conditiilor
ambiantei si starii functionale a subiectului.

Activarea difuza tonica, produsa de factorii motivationali si de anumite

particularitati ale semnelor, la care se adauga activarea selectiv, implicate
in actul detectiei, pot explica mentinerea nivelului ridicat al performantelor
in cursul sarcinilor de vigilenta.

Explicarea faptului ca, in cursul concentrarii atentiei, stimuli

perturbatori nu reusesc in anumite conditii sa distraga atentia, este mai
usoara, intrucat fiziologia sistemului nervos dispune de numeroase date care
au contribuit la formularea legii inductiei reciproce.

Dificultatea de a mentine atentia fixat asupra unui obiect izolat se

explica prin tendinta naturala a procesului de a urmari variatiile
semnificative ale ambiantei. Factorii perturbatori ai ambiantei abat atentia

de la o sarcina data, numai in cazul anumitor relatii de intensitate si de

semnificatie intre stimuli competitive. Efectul final este determinat de
asemenea de particularitatile individuale se de starea functionala cerebrala.

Atenia distributiv

Se pot efectua doua sau mai multe activitati in acelasi timp in

urmatoarele conditii:

a)
numai una dintre activitati solicita atentia concentrate, iar celelalte au
un character mai mult sau mai putin automatizat;

b)
in cazul in care activitatile concurente nu sint automatizate, atentia
se comuta rapid de la una la cealalta;

c)
diferitele activitati sint integrate intr-o singura activitate complexa
coordonata. Prim urmare, mecanismul efectuarii mai multor activitati in
paralel se bazeaza pe predominanta, alternanta si unificare.

Focalizarea atentiei asupra unui obiectiv implica in mod necesar

reducerea posibilitatilor aparatelor de receptie si executie de a fi angajate cu
aceeasi eficienta in efectuarea altor activitati.

Compensarea incapacitatii de a fi atent la doua lucrari deodata este

asigurata de integrarea unor componente automatizate, prin focalizarea
atentiei asupra desfasurarii unui ansamblu de activitati cu o finalitate unica,
si prin comutarea rapida a atentiei. Se poate presupune ca limitarea in timp
a mobilitatii atentiei se datoreste unei perioade refractare psihice, care

cuprinde nu numai durata receptiei semnalelor din afara, ci si a celor emise

in cursul propriei activitati.

Reacia de orientare, caracterizata prin intreruperea activitatii curente si

dirijarea aparatelor de receptie catre sursa de stimulare, constituie un
raspuns nespecific global al organismului la orice modificare neasteptata a
ambiantei. Ea se exprima prin modificari somatice, vegetative si bioelectrice,
avand drept consecinta cresterea difuza a excitabilitatii sistemelor aferente.

Reactia de orientare evolueaza fie catre stingere, cu scaderea tonusului

cerebral, fie catre set si atentia efectoare, cu activarea selective a
structurilor functionale incluse in reactia pregatitoare si consumatoare.
Directia in care evolueaza reactia de orientare depinde de semnificatia
ulterioara a stimulilor care au provocat-o initial.

Stingerea reactiei de orientare comportamental, echivalenta cu

fenomenul de obisnuire din sistemele senzoriale specifice si nespecifice,
reprezinta unul dintre mecanismele elaborate ale neatentiei selective.
Mecanismul probabil consta in inhibitia descendenta asupra sistemelor
nespecifice.

Concepia moderna asupra mecanismelor neurofiziologice ale atentiei a

fost initiata de descoperirea in interiorul sistemului nervos a unei regiuni
centrale care mijloceste interactiunea sistemelor senzoriale si motorii, a
sistemelor de receptie si a celor efectoare formatiunea reticulat.

Capabil sa intensifice sau sa reduca starea de activitate a majoritatii

regiunilor cerebrale, dar supusa la randul ei influentelor modificatoare
produse de stimuli aferenti sau de variatii chimice, formatiunea reticulat
joaca rolul principal in trecerea de la veghe la somn, in intretinerea starii de
veghe, in producerea reactiei de orientare, a atentiei difuze, in comutarea si
concentrarea atentiei, in mentinerea vigilentei; s-a demonstrat, de
asemenea, rolul formatiunii reticulate in emotii si stari de alerta, in invatare
si memorare.

nregistrarea evenimentelor bioelectrice din neuronii reticulai atesta

faptul ca stimularea oricarui receptor sau a oricarei cai aferente evoca
potentiale in formatiunea reticulat mezencefalica, ceea ce indica faptul ca
formatiunea reticulat reprezinta o zona de convergenta a impulsurilor
senzoriale.

Orice stimulare senzoriala care depaseste pragul excitabilitatii

receptorilor are un dublu efect:

1)
declansarea unui proces de excitatie care se propaga de-a lungul caii
aferente, respective transmiterea unui mesaj specific catre cortexul cerebral

2) modificarea starii functionale a intregului cortex, prin intermediul

formatiunii reticulate.

Pentru procesul atentiei, acest fapt are o semnificatie deosebita,

deoarece sugereaza un prim mecanism al reliefarii mesajelor senzoriale in
cursul reactiei de orientare neconditionate si a atitudinii pregatitoare,
generalizate: activarea cerebrala difuza. La baza atentiei selective stau
mecanisme mai complexe-bazate pe activarea cerebrala focalizata-din care
cunoastem pn acum cele referitoare la controlul eferent al receptiei si
transmisiei mesajelor senzoriale, elaborarea conexiunilor temporare tonigene
si organizarea raporturilor inductive intracerebrale.

De aceea, in cele ce urmeaza, cu tot dezavantajul prezentarii

materialului sub forma analitica, vom fi obligai sa ne referim la detaliile
experimentale care se refera la rolul si semnificatia conexiunilor temporare
tonigene difuze si sistematizate, la factorii care stau la baza orientarii difuze
si a selectiei mesajelor senzoriale precum si la geneza atentiei efectoaresenzoriale, motorie sau intelectuale-din reactia de trezire si reactia de
orientare.

Mecanismele probabile ale ateniei selective

Concentrarea atentiei fata de un stimul implica scaderea ei fata de alt

stimul; concentrarea asupra unei activitati pune in umbra pe celelalte.

Selectivitatea neuronala. Denumirea neuroni ai atentiei nu reprezinta

decat o exprimare psihologica pentru un fenomen fiziologic; faptul insa ca
exista unitati neuronale care intra in activitate numai in cazul in care sunt
create conditii optime de receptie indica existenta unei rezerve functionale,
pe care procesul atentiei o poate mobiliza.

Existenta unei diferentieri a raspunsurilor unitatilor neuronale fata de

stimuli senzoriali si semnificatia sa psihofiziologica a fost demonstrate de
Jung [247].

Al doilea fapt fundamental consta in demonstrarea unei convergente

multisenzoriale la nivelul aceleiai unitati neuronale [247].

Faptul ca, la nivelul aceluiasi neuron, isi dau intilnire impulsuri nervoase
generate de stimularea unor suprafete receptorii diferite indica existenta
unei posibilitati de reglare a atentiei senzoriale selective chiar la nivelul
unitatilor corticale, in cursul convergentei simultane a mesajelor
plurisenzoriale.

Atentia selectiv are la baza activarea optima a structurilor functionale

neuronale incluse intr-o cognitive data.

In procesul elaborarii unei activari selective intervin mecanisme,

neurofiziologice elementare ca: activarea difuza, generate de orice stimul
periferic sau central, elaborarea unor conexiuni temporare tonigene
pregatitoare si consumatoare, filtrajul periferic si central al mesajelor
semnificative. (Robert Floru, pag. 20-271.)

Atenia const n orientarea i concentrarea activitii psihice cognitive

asupra unui obiect sau fenomen.

Orientarea contiinei ntr-o direcie asigur o selecie a unor impresii,

ce apar cu maxim claritate, n raport cu altele care sunt mai terse.

Concentrarea, intensificarea impresiei E. Titchner a demonstrat

experimental c diferenele percepute ntre stimuli apar mai mici dect
atunci cnd atenia se fixeaz la cei puternici.

Claritatea unui obiect asupra cruia ne concentrm atenia sporete. Nu

e vorba numai de acomodarea vizual cnd privim, deoarece claritatea
sporete mult i n cazul urmririi unei conversaii.
Ea rezult din
intensificarea procesului contient.

Rapiditatea perceperii unui eveniment cnd urmresc atent sosirea

unui prieten.

Modificrile motorii i expresive sunt caracteristici binecunoscute ale

concentrrii ateniei.

Se pot distinge mai multe forme ale ateniei. P. Guillaumme deosebea,

dup obiectul ei:

a) atenia n expectativ;

b) atenia exterioar ;

c) atenia interioar.

Se manifest atenia n expectativ cnd ateptm un anumit

eveniment sau semnal la care trebuie s reacionm prompt. Se vorbete n
acest caz de vigilen, aspect foarte important n industria modern, cnd
operatorul trebuie s urmreasc numeroase tablouri de comand, cu
multiple indicatoare de control al mersului mainilor.

Atenia exterioar e prezent cnd urmrim obiecte, fenomene din

mediul ambiant ori micrile, aciunile noastre.

Atenia interioar se concentreaz, prin dedublare, asupra vieii

interioare, asupra propriilor imagini, gnduri, sentimente. Este atenia
angrenat n actul de introspecie.

Se mai poate efectua o clasificare a ateniei dup proprietile

intrinseci:

a) Atenia involuntar care se realizeaz de la sine, fr efort. Ea este pasiv

cnd orientarea este provocat de excitani exteriori, de obicei noi ori
puternici. I.P. Pavlov p caracteriza ca reflex de orientare.

b) Atenia voluntar presupune un efort, uneori penibil, de voin (ca atunci

cnd trebuie s nvm un curs neinteresant).

c) n fine, unii vorbesc i de atenie postvoluntar: ne concentrm asupra

unei activiti care nu ne place, dar n virtutea exerciiului i experienei ea
ncepe s ne atrag i ajungem s o efectum cu plcere, fr s mai fie
nevoie de efort voluntar. E cazul copilului pus s nvee s cnte la un
instrument muzical plictisit de exerciiile monotone necesare, dar care,
dup ce dobndete dexteritate, ncepe s-i plac muzica i nu mai e
necesar intervenia voinei.

Exist anumite condiii, anumii factori care favorizeaz concentrarea

ateniei.

Mai nti, putem vorbi de condiii externe. a) Noutatea obiectelor,

fenomenelor, situaiilor ne atrage cu uurin atenia; b) Intensitatea
stimulilor este un al doilea factor. O lumin, un sunet puternic ne atrag
imediat atenia. De asemenea, obiectele mari, mai degrab dect cele mici.
Culorile vii, mai mult dect cele pale. Dar intensitatea trebuie considerat n
mod relativ. n funcie de contrast, un zgomot moc ne poate atrage atenia
(ntr-o clas n care e o linite deplin, sesizm i bzitul unei mute), iar
unul mare nu (ntr-o hal unde se nituiesc cazane, un zgomot, chiar puternic,
nu este observat); c) Micarea, schimbarea, variaia atrag atenia. De aceea,
filmul reine mai uor atenia dect simplele fotografii ori plane.

Dar exist i factori interni contribuind la trezirea ateniei, cel mai

important fiind interesul.

Unele caliti, nsuiri ale ateniei pot s varieze de la o persoan la

alta, ele putnd fi considerate aptitudini n legtur cu exercitarea unor
profesii.

Mai nti, e vorba de capacitatea de concentrare, de intensitatea

ateniei. Gradul n care ne adncim n studiul unei lucrri se poate msura
prin rezistena la excitani perturbatori, n special la zgomot.

Stabilitatea ateniei este iar o caracteristic variabil, desemnnd

posibilitatea unei concentrri mai ndelungate sau mai scurte. Stabilitatea
depinde de particularitile individuale ale persoanei i de natura
obiectivelor, activitilor urmrite. Un obiect cu structur simpl i nemicat
ne reine foarte puin atenia (1-2 minute). Pe cnd un altul complex i n
micare poate fi observat mult vreme, fr ntreruperi.

Volumul se refer la numrul de elemente care pot fi cuprinse deodat

n centrul ateniei. Americanul G. Miller a stabilit c numrul de uniti ce pot
fi sesizate dintr-o dat este de 7+2. Numrul 7 a fost considerat de el un
numr magic, fiind prezent mereu n contiina oamenilor (sptmna are
7 zile; au fost 7 minuni ale lumii etc.).

Distribuia este o proprietate a ateniei mult discutat. Ea const n

capacitatea de a urmri simultan mai multe surse de informaie, mai multe
obiecte ori activiti. Unii psihologi contest aceast posibilitate.

Aspecte patologice ale ateniei

La limita normalului gsim disipaii, persoane incapabile de o atenie

mai ndelungat; aici intr copiii mici i unii aduli, firi afective i nestpnite:
nu se pot concentra asupra unor situaii care nu-i intereseaz.

Tot la limita normalului ar putea fi inclui i distraii, persoane adnc

preocupate de o problem (tiinific, filosofic, practic) i din aceast caz
neatente la ceea ce se ntmpl n jurul lor.

Cazuri patologice sunt cele de hipertrofie a ateniei. Fenomenul apare n

ipohondrie, teama de o boal care duce la o continu concentrare a ateniei
asupra stomacului sau inimii, dnd o mare importan unor senzaii cu totul
minore, motiv de venic preocupare.

Tipice forme de hipertrofie sunt ideile fixe: unele persoane simt mereu
nevoia s numere. i anumite emoii pot deveni obsesive: anxietatea, frica
de spaii deschise .a.

Stri de hipertrofie gsim i n extaz, stare particular trit mai ales de

marii mistici. Extazul este o contemplare profund, cu abolirea sensibilitii i
suspendarea funciilor motrice; o extrem activitate intelectual, concentrat
pe o singur idee.

Strile patologice, bolile mintale sunt nsoite i de fenomenul contrar

hipertrofiei ateniei, i anume de atrofia ateniei. n accesele de excitaie ale
maniacului, de surescitare extrem, el manifest o mare agitaie, o
succesiune haotic de vorbe, gesturi, emoii, lipsind orice stagnare, orice
concentrare a contiinei.

Se mai observ o epuizare a ateniei, o imposibilitate de fixare n

cazurile de mare oboseal ori la nceputul somnului sau a strii de beie.

De asemenea, neputina de concentrare o gsim i n cazuri de

infirmitate congenital: imbecilii (intelect care nu depete pe cel al
copiilor de 5-6 ani) i mai ales idioii (care nu se pot autoservi i nu pot
vorbi) au rare momente cnd pot fi ateni.

n concluzie, din punct de vedere psihologic, a reieit c atenia este o

form a vieii psihice, aplicndu-se unor variate coninuturi i constnd ntr-o
focalizare a contiinei, ntr-o intensificare a ei n jurul unui domeniu limitat.
Atenia e o funcie de sintez, adunnd toate datele i resursele disponibile
n jurul unui obiect ori fenomen. Este un monoideism relativ facilitat de
intervenia motivaiei i a afectelor. Un rol l au i cunotinele, deprinderile
formate anterior. Rezolvarea problemelor ateniei voluntare atrn de
progresele nregistrate n studiul voinei.

Posibilitile de concentrare ale ateniei variaz mult de la un individ la

altul. Ele sunt o expresie a ntregii personaliti, exprimnd aspiraiile ei
ndeosebi. (Cosmovici Andrei , pag 66-74).

1. Atenia este procesul psihic prin care sportivii i direcioneaz i menin

concentrarea pe stimulii detectai de simurile lor.

2.
Cele trei mari caliti ale ateniei sunt: selectarea stimulilor adecvai,
distribuia ateniei de la un tip de stimul la altul, meninerea ateniei sau
concentrarea.

3.
Rspunsul de orientare este reglatorul automat al ateniei, dar poate
fi trecut cu vederea, direcionndu-ne atenia ctre ceea ce alegem.

4. Atenia oamenilor urmrete interesul lor. Antrenorii pot mbunti

atenia sportivilor meninnd exerciiul i interesul pentru competiie.

5.
Sportivii pot dezvolta un set mental pentru a fi ateni la anumite
indicaii care se pot gsi n mediu sau n ei nii. Antrenorii pot mbunti
atenia sportivilor dezvoltndu-le un set mental corect.

6. Persoanele selective au rspunsuri mai adecvate la stimulii mediului

dect persoanele neselective. Antrenorii pot ajuta sportivii care sunt
neselectivi prin reducerea anxietii prin ndeprtarea nesiguranei
redundante.

7.
Nevoia de atenie din toate sporturile poate fi analizat prin prisma
lrgirii i direcionrii dimensiunilor pentru fiecare abilitate deosebit.

8. Sportivii n competiii de mare efort se pot detaa direcionndu-i

atenia ctre gnduri imaginare cu scopul de a rezista mai bine la efort i
rutin. Sportivii de elit totui, la aceste competiii, prefer s se
concentreze asupra competiiei i funciilor lor corporale.

Abilitatea de a distribui atenia este influenat de stilul atenional al

sportivilor, care poate fi mai mult sau mai puin influenat din interior sau din
afar.

9.
Sportivii trebuie s nvee cnd s-i distribuie atenia de la un stimul
la altul. Eecul n a distribui atenia la momentul potrivit este sursa multor
greeli.

10. Stresul are efecte adverse la sportivi pentru c le micoreaz

concentrarea ateniei de la stimulii relevani, astfel nct pot fi distrai de
ctre ali stimuli din mediu. Stresul de asemenea provoac distragerea
ateniei de la exterior spre interior, moment n care sportivul se centreaz pe
o neproductiv auto-evaluare.

11.
Este dificil s distribui atenia de la stimuli puternici, precum efortul,
de scopul de a te concentra pe stimulii relevani referitori la sarcin.

12. Aspectele intensive ale ateniei se refer la concentrare i alert

mental, concentrarea fiind abilitatea de meninere a ateniei pe stimulii
selectai pentru o perioad de timp.

13. Concentrarea nu este mbuntit printr-un efort mental, ci prin

curarea de factori perturbatori i prin focalizarea pe aici i acum. De
asemenea este mbuntit prin exersarea unei focalizri cerute pentru un
anume sport.

14.
Oboseala fizic duce la colapsul mecanismelor implicate n
atenie, dar poate fi evitat prin P.S.T.

16. Programele de exersare a ateniei accentueaz educarea sportivilor n

exersarea abilitilor de atenie.( Rainer Materns 1987).