Atentia

1. 1. ATENTIA– procesul fundamendal al vietii -

2. 2. Cuprins1. Definiţia si caracteristicile atenţiei2. Atenţia şi mecanismul ei
neurofiziologic3. Formele atenţiei4. Distragerea atenţiei5. Fluctuaţiile atenţiei şi starea de
vigilenţă6. Stările morbide ale atenţiei7. Atenţia- proces fundamental într-o învăţare
elementară
3. 3. Definitie: Atenţia este un act de selectare psihică activă prin care se
realizeazăsemnificaţia, importanţa şi ierarhizarea unor evenimente, obiecte şi fenomene
care neinfluenţează existenţa (acordăm atenţie lucrurilor care ne interesează şi o
menţinem prinscopul urmărit).1. Definiţia şi caracteristicile atenţieiEste foarte greu de dat
o definiţie exactă a ceea ce numim noi atenţie.În literatura de specialitate găsim
numeroase definiţii ale atenţiei din care reiese că a fiatent înseamnă într-un fel a te
închide faţă de lumea exterioară, spre a te focaliza asupra aceea ce te
interesează.Definitie: Este procesul psihic de orientare selectivă, de concentrare a
energieipsihonervoase asupra unor obiecte, însuşiri sau procese, menite să conducă la
sporireaeficienţei activităţii psihice, cu deosebire a proceselor cognitive. Unii autori însă
pun subsemnul întrebării aceste definiţii ale atenţiei sub aspectul ei selectiv, ca focalizare
asupraunei activităţi particulare în detrimentul celorlalte, considerând că atenţia este un
conceptmultidimensional.Cea mai importantă caracteristică a atenţiei este, în mod
incontestabil în opiniatuturor specialiştilor selectivitatea. Dacă un fapt, o idee, un stimul
verbal prezintă interespentru o persoană, generează trăiri afective, aceste stări
motivaţional-afective vor orienta şisusţine atenţia cu uşurinţă şi pe perioade lungi de timp.
Orientarea atenţiei spre anumiţistimuli este concomitentă cu inhibarea altor stimuli,
realizându-se astfel un fenomen defiltraj senzorial şi de organizare, de autoreglare a
energiei psihonervoase.Suntem „bombardaţi” de milioane de stimuli şi totuşi, doar unii ne
atrag atenţia şi anumeaceia care au legătură cu cele trei întrebari fundamentale din viaţa
noastră, cei care neagresează securiatea, cei care ne stimulează sexul sau cei care fac
parte din dialogul nostrucu Eternitatea. Dar există şi stimuli neconştienţi care ne atrag
atenţia involuntar. Întrebareacare se pune este următoarea „Care dintre aceste stimuli ne
vor atrage atenţia ?”. Răspunsulse poate da cu ajutorul principiului dominaţiei lui
Uhtonski1, care spune că, dacă sunt maimulţi stimuli cel mai puternic va focaliza atenţia
noastră.1Parot, F. Richele, M., Introducere In psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti,
1995
4. 4. Deci atenţia asigură o funcţie de selecţie: printre stimulii care ne
„bombardează”organismul, unii beneficiează de un tratament prioritar, care se traduce
printr-o facilitare apercepţiei lor, de alegerea şi de producerea unor răspunsuri adecvate,
alţii sunt parţial sautotal ignoraţi.Atenţia este un atribut al celorlalte procese psihice. Dacă
se asociază cu percepţia,atunci aceasta va fi mai clară, precisă şi completă. Dacă se
asociază cu memoria, atunciaceasta va fi mai bogată, fidelă, trainică. Dacă se asociază
cu gândirea şi imaginaţia, atunciacestea vor fi mai eficiente, profunde şi creatoare.Atenţia
este necesară , este o condiţie a reflectării conştiente eficiente, este unproces psihic, dar
şi un proces de cunoaştere.Dacă inteligenţa este considerată o funcţie psihică complexă
care asigură într-o formăsuperioară adaptarea între organism şi mediu, atenţia este un
factor activ al investigăriimediului înconjurător, cu efecte favorabile asupra activităţii de
cunoaştere.CARACTERISTICILE SAU CALITĂŢILE ATENŢIEI:Însuşirile pozitive ale
atenţiei care facilitează desfăşurarea optimală aactivităţii sunt:- STABILITATEA
ATENŢIEI:Înseamnă menţinerea un timp mai lung a orientării şi concentrării
psihonervoase asupraaceluiaşi fapt sau aceleiaşi activităţi. E influenţată de proprietăţile
stimulului, decomplexitatea şi natura activităţii şi nu în ultimul rând de motivaţia
subiectului. Un obiectcu structură simplă şi nemişcat ne reţine atenţia foarte puţin timp.-
CONCENTRAREA (INTENSITATEA) ATENŢIEI:Înseamnă mobilizarea intereselor şi
eforturilor îmntr-o anumită direcţie în funcţie desemnificaţiile stimulilor, paralel cu
inhibarea acţiunii unor factori perturbatori.Gradul de concentrare e dependent de mulţi
factori dintre care amintim: interesulsubiectului pentru acea activitate şi rezistenţa lui la
factorii perturbatori. Se poate măsuraprin rezistenţa la factori perturbatori, în special la
 zgomot.- VOLUMUL ATENŢIEI:Adică cantitatea de date ce pot fi cuprinse simultan în
planul reflectării conştiente estelimitat. Volumul mediu este de 5-7 elemente.
5. 5. - FLEXIBILITATEA SAU MOBILITATEA ATENŢIEI:Înseamnă capaciatea subiectului
de a deplasa atenţia de la un obiect la altul în intervale câtmai scurte de timp. Pragul
minim de deplasare potrivit cercetărilor este de o şesime desecundă.-
DISTRIBUTIVITATEA ATENŢIEI:Este proprietatea care vizează amplitudinea unghiului
de cuprindere simultană în planulconştiinţei clare a unei diversităţi de fapte , procese,
manifestări. Adică capacitatea de asesiza simultan înţelesul mai multor surse de
informaţii. S-a constatat faptul că distribuţia etotuşi posibilă când mişcările sunt puternic
automatizate şi informaţiile foarte familiare. Deexemplu pilotul de avion care este atent la
o mulţime de lucruri în acelaşi timp: elurmăreşte linia orizontului, cadranele, ascultă
informaţia din căşti etc.)2. Atentia si mecanismul ei neurofiziologicOrientarea activităţii
psihonervoase, caracterul selectiv al reflectării sunt rezultatul formăriiîn scoarţa cerebrală
a unei zone de excitabilitate optimă. Din această cauză obiectele şifenomenele aflate în
centrul atenţiei sunt reflectate cu o deosebită precizie şi acurateţe. S-au analizat şi
fenomenele vasomotorii în timpul desfăşurării atenţiei concentrate de mareintensitate şi
s-a constatat un nivel crescut al activităţii cerebrale (modificări respiratorii,cardiace şi
motorii).Principala formaţiune implicată în realizarea atenţiei este sistemul
reticulat.Formaţiunea reticulată pregăteşte cortexul si căile senzoriale pentru a răspunde
adecvat laun stimul. Relaţiile dintre formaţiunea reticulată şi cortex au fost modelate de
Sokolov2(1963), pentru a explica reflexul de orientare. Reflexul de orientare este un
conglomerat demodificări neurofiziologice şi comportamentale, care apar când
organismul este confruntatcu un stimul nou şi semnificativ din punct de vedere
motivaşional. Această mobilizare arecomponente sonato-motrice (reflexul pupilar sau în
cazul perceperii stimulilor auditiviîntoarcerea capului spre sursa sonoră), componente
vegetative (modificări ale pulsului,respiratorii, reacţii cardiace: vaso-dilataţie la cap şi
vaso-constricţie la extremităţi),componente senzoriale (are loc o creştere a sensibilităţii
analizatorilor), componente2Zlate, M., Introducere In psihologie, Editura Sansa,
Bucuresti, 1996 (ed. a II-a)
6. 6. electro-encefalografice, componente biochimice, atât la nivel celular cât şi la
nivelcortical.Pe plan cortical vorbim despre excitaţie şi inhibiţie, iradiere, concentrare,
inducţiereciprocă, activitate biochimică a celulei.De fapt întregul organism participă la
realizareaatenţiei.3. Formele atenţieiClasificarea atenţiei este foarte vastă şi se poate
face după numeraose criterii. Cea maiuzuală clasificare este după natura reglajului.
Astfel distingem atenţia involuntară şi atenţiavoluntară.Atenţia involuntară3este
declanşată de stimuli interni şi externi şi constă înorientarea, concentrarea
neintenţionată, declanşată spontan şi fără efort voluntar. Atenţiainvoluntară poate fi
atrasă de mediul exterior, ca urmare a organizării particulare acâmpului perceptiv în care
apare un obiect detaşat din ansamblu. Această formă a atenţiei oîntalnim şi la animale.
Există câteva calităţi ale stimulilor care pot provoca, pot captaatenţia involuntară:
intensitatea stimulilor, contrastul, noutatea, apariţia sau dispariţiabruscă, complexitatea,
proprietatea stimulilor de a se adapta interesului etc. Este în generalde scurtă durată
menţinându-se atâta vreme cât durează acţiunea stimulilor care o provoacă.Atenţia
voluntară se caracterizează prin prezenţa intenţiei de a fi atent şi a efortuluivoluntar de a-
l menţine. Deci această formă de atenţie depinde în mare măsură de individ şide
motivaţiile sale. Fiind autoreglată în mod conştient atenţia voluntară este superioară
atâtprin mecanismele verbale de producere, cât şi prin implicaţiile ei pentru activitatea
omului.Autoreglajul voluntar se realizează prin orientarea intenţionată spre obiectul
atenţiei,selectivitate în funcţie de scop şi creşterea efortului psihic. Atenţia voluntară este
esenţialăpentru desfăşurarea activităţii, dar datorită consumului energetic sporit, a
intervenţieioboselii se poate menţine pe o perioadă relativ scurtă de timp. Mobilizarea şi
concentrareaatenţiei voluntare se poate menţine cu ajutorul cuvântului care măreşte
valoareasemnalizării unor stimuli, cuvântul orientează atenţia. Aceste două forme ale
atenţiei suntconexate între ele, existând grade de trecere a uneia în cealaltă. De exemplu
învăţareaîncepe cu atenţia voluntară, apoi apare interesul, plăcerea de a învăţa, atenţia
treptat3Cosmovici, A., Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 1996
7. 7. devenind involuntară.Atenţia habituală4sau postvoluntară este o formă superioară de
manifestare aatenţiei, fiind o atenţie specializată, bazată pe obişniunţe şi se formează
prin educaţie,pentru că atenţia se poate educa. Psihologul francez Theodule Ribot
deosebeşte două tipuride atenţie, cu totul distincte una de alta, dar care în mare
corespund celor două forme aleatenţiei mai sus amintite, şi anume atenţia involuntară şi
cea voluntară. Acestea sunt:atenţia spontană (naturală) şi atenţia voluntară (artificială).
Cea dintâi formă , neglijată demajoritatea psihologilor, este forma naturală, primitivă,
veritabilă a atentiei. Cea de-a douaeste un rezultat al educaţiei, al antrenamentului.Th.
Ribot susţine că atenţia spontană este singura care există atât timp cât educaţianu intră
în acţiune. Atenţia este un dar al naturii, repartizată inegal de la un individ la
altul.Puternică sau slabă, are drept cauză stările afective. Omul nu dă atenţie în mod
spontan,decât lucrurilor care îl interesează, îl ating, îi produc o stare plăcută, neplăcuta
ori mixtă.Natura atenţiei spontane la o persoană relevă caracterul acesteia sau cel putin
tendinţelesale fundamentale. Ne arată dacă avem de-a face cu un spirit frivol, banal,
mărginit,deschis, profund. Ribot dă exemplul unei portărese care în mod spontan dă
atenţie bârfelor;pictorul este atras de un frumos răsărit de soare; geologului îi atrag
atenţia nişte roci, încare omul obişnuit nu vede decât nişte pietre.Atenţia voluntară sau
artificială în opinia lui Th. Ribot este un produs altrebuinţei, apărut odată cu progresul
civilizaţiei, artei, al educatiei, al antrenamentului. Îsigăseşte condiţiile de existenţă în
atenţia spontană. Atenţia voluntară s-a născut subpresiunea trebuinţei şi odată cu
progresul inteligenţei. Ea este un aparat de perfecţionare şiun produs al
civilizaţiei.Subliniind faptul că atenţia voluntară este rezultatul educaţiei, Ribot propune
camijloc de formare trei direcţii: prima, în care educatorul, profesor şi părinte, se bazează
pesentimente (teamă sau tandreţe şi simpatie, curiozitate, interes şi atracţie faţă
derecompensă); cea de-a doua se referă la ambiţie, interes practic şi datorie, iar cea de-
a treiase referă la faptul că atenţia se dezvoltă şi se întreţine prin deprinderi şi exerciţiu
impus.După locul obiectului aflat în centrul atenţiei, atenţia poate fi externă şi
interioară.Vorbim de atenţie externă atunci când obiectul atenţiei este exterior subiectului
şi de atenţia4Cosmovici, A., Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 1996
8. 8. interioară în cazul în care obiectul atenţiei se află în planul conştiinţei, al vieţii
psihice.Atenţia interioară este strâns legată de noţiunea de privire interioară, care de fapt
înseamnăo serie de imagini conexe care mută atenţia noastră în planul conştiinţei, o
serie de amintiri.Iar cel care ne trezeşte aceste amintiri este reflexul cu catenă lungă.4.
Distragerea atenţieiDistragerea atenţiei este opusul concentrării. Distragerea atenţiei
este rezultatul acţiuniidiferitelor stimuli, care determină interesele persoanei într-o altă
direcţie, de exemplu:apariţia şi instalarea oboselii, diminuarea interesului şi apariţiei
plictiselii etc.Distragerea atenţiei se mai poate întâmpla şi în cazul reactualizării de către
un stimul direct,a unor interese legate de cele trei capitole ale vieţii.Problema atenţiei a
facăt obiectul unor cercetări în laboratoarele de psihologieexperimentală deoarece este
un proces psihic relativ uşor de măsurat.Au fost elaborate importante studii şi cercetări
ştiinţifice pentru a fi identificaţi factorii careintervin în scăderea vigilenţei concentraţiei şi
în descoperirea mijloacelor ce pot întreţineatenţia concentrată la un nivel cât mai înalt.
Rezultatele au arătat că mai ales în cazul unoroperaţii monotone, atenţia scade rapid,
dincolo de o durată de 20 de minute se instaleazăoboseala. S-a constatat că stările
afective au un rol important în stabilirea atenţiei şi că eaeste un act adaptiv ce poate fi
dezvoltat prin procedeul de învăţare. De asemenea, interesuleste tendinţa de a da
atenţie unor obiecte, persoane sau situaţii, de care suntem atraşi şi încare găsim
satisfacţii. Tot el stimulează dorinţa de a continua o experienţă începută, în timpce
aversiunea duce la abandonare şi respingere. Cercetările psihologice
experimentaleanalizează, pe lângă stabilitatea atenţiei, şi fenomenele de distragere,
distribuţie şi comutarea acesteia. Pentru a înţelege capacitatea de menţinere a atenţiei în
condiţii perturbatoare,(zgomot, surse de lumină, monotonie, oboseală, stări emoţionale
etc.), trebuie să ştim căorice act de atenţie constă în forma unei dominante prin
concentrarea excitaţiei într-unanumit focar şi inhibării altor centri subdominanţi. Astfel,
dacă în timpul desfăşurării uneiactivităţi unilaterale, monotone, procesele mobilizatoare
se sting, un excitant colateral lepoate dezhiba, periodic intensificând concentrarea
atenţiei. De aici recomandarea
9. 9. psihologilor ca în anumite situaţii să nu se lucreze în linişte absolută: o muzică în
surdinămelodioasă (stimulent complementar) nu stânjeneşte munca, ci o favorizează.
Dar stimuliicomplementari puternici sunt inhibitori şi perturbatori în menţinerea atenţiei, ei
reducenergia activităţii dominante şi determină apariţia unei noi reacţii de orientare , a
unei noidominante (muzica puternică, stridentă, însoţită de un text care ne antrenează
emoţionaldistrage atenţia).Gradul de distragere a atenţiei depinde de motivaţia, de
interesul pe care îl avempentru activitatea desfăşurată şi de noutatea şi varietatea
acesteia. Atenţia concentrată poatefi menţinută şi în cazul în care activitatea este
automatizată, deprinderile sunt bineconsolidate sau când suntem obişnuiţi, adaptaţi să
lucrăm în prezenţa unor excitanţiperturbatori specifici locului de muncă.5. Fluctuaţiile
atenţiei şi starea de vigilenţăÎn mod indiscutabil există o strânsă legătură între stările
noastre afective, între capacitateanoastră de a fi atenţi şi eficienţa activităţii pe care o
desfăşurăm. Stările psihice şi corelatelelor comportamentale în opinia lui Lindsley se
prezintă în următorul tabel:COMPORTAMENTSTAREA DE CONŞTIENŢĂEFICIENŢA
ACTIVITĂŢIIEmoţie puternică: teamă, furie, anxietateStare de conştienţă limitată: atenţie
difuză, fragmentară, confuzieSlabă: lipsă de control, imobilizare, dezorganizareBună:
reacţii rapide, eficiente, selective; comportament organizat pentru răspunsuriîn
serieSomnolenţă Stare de graniţă între somn şi veghe; reverie Slabă:
neconcordanţă,sporadică, lipsită de continuitateSomn superficial Reducerea marcată a
stării de conştienţă; vise AbsentăSomn profund Pierderea totală a conştienţei (absenţa
memorării stimulărilor sau aviselor) Absentă
10. 10. 6. Stările morbide ale atenţieiVom încerca să stabilim cazurile patologice ale atenţiei
sau aşa numitele stări morbideale atenţiei.Numim “distraţi”, oamenii a căror inteligenţă
este incapabilă să se fixeze într-unmod cât de cât stabil, oameni care trec fără încetare
de la o idee la alta, care sunt lacheremul schimbărilor celor mai fugitive ale dispoziţiei lor
sau ale evenimentelor celor maiinsignificante din ambianţă. Este o stare perpetuă de
mobilitate si împrăştiere, aflată laantipodul atenţiei. Termenul de “distracţie” se aplică
însă şi unor cazuri cu totul diferite.Oamenii absorbiţi de o idee sunt distraşi. Par incapabili
de atenţie tocmai pentru că suntextrem de atenţi. Există exemple de savanţi celebri prin
distracţia lor.Cazurile patologice ale atenţiei se indreaptă în două direcţii: hipertrofia
atenţiei, adicăpredominarea absolută a unei stări sau a unui grup de stări, care devine
stabilă, neputând fiexpulzată din conştiinţă şi atrofia atentiei când atenţia nu se poate
menţine şi uneori niciconstitui.Există şi o a treia varianta, aceea a indivizilor cu infirmităţi
congenitale. La idioţi,imbecili, demenţi, formele atenţiei nu se constituie sau apar doar
sporadic.În prima categorie, hipertrofia atenţiei, includem ideile fixe.S-a întâmplat oricui
să fie urmărit de o arie muzicala sau de o frază care revine fără unmotiv anume. La orice
om sănătos există aproape întotdeauna o idee dominantă, care îireglează conduita:
plăcerea, banul, ambiţia, mântuirea sufletului etc. Aceasta idee fixă caredureaza toată
viaţa, cu exceptia cazului în care este substituită de o alta, se transformă înfinal într-o
pasiune fixă. Transformara atenţiei spontane într-o idee fixă, in mod hotărâtpatologică,
este pe cât se poate de clară la ipohondri. Th. Ribot imparte ideile fixe in treicategorii:-
ideile fixe simple, de natură pur intelectuală, care rămân cel mai adesea închise
înconştiinţă sau care se manifestă prin acte insignificante.- ideile fixe acompaniate de
emotii, cum sunt groaza şi angoasa (agorafobia, nebuniaindoielii etc.)- ideile fixe cu
forma impulsiva, tendinte irezistibile, care se manifestă prin acte de violenţă
11. 11. sau criminale (furt, omucidere, sinucidere).Ideile fixe apar la cei cu o constituţie
nevropatica. Aceasta poate fi ereditară (cazurile celemai dese) sau consecinţă a vieţii
cotidiene (oboseală fizică, intelectuală, emoţii, pasiuni,excese de orice natura).Ribot
defineşte şi extazul ca fiind idee fixă, forma cronică de hipertrofie a atenţiei.La polul opus
se află mania. În manie se regăsesc toate condiţiile contrare stării de atenţie.Nu există
nici concentrare, nici adaptare, nici durată. Avem de-a face cu triumfulautomatismului
cerebral, lăsat în voie. În consecinţă, la maniaci se manifestă, spreexemplu, uneori, o
exaltare extremă a memoriei: pot recita poeme lungi, de mult uitate.7. Atenţia- proces
fundamental într-o învăţare elementarăÎn orice act de învăţare intervine de fapt întreg
psihismul, dar dacă în anumite momentedomină un proces, într-o altă fază intervine mai
evident altul. Într-un act de cunoaştereelementară se distinge îndeosebi rolul atenţiei,
percepţiei şi memoriei.Nu poate exista un act de cunoaştere eficientă fără o focalizare a
 conştiinţei elevului, fărăcâştigarea atenţiei sale. Atenţia realizează o optimizare a
cunoaşterii: ea selectează oanumită porţiune din câmpul perceptiv, intensificând
impresia, asigurându-i şi mai multăclaritate.Atenţia concentrată implică şi rapiditatea
sesizării unui eveniment aşteptat. Esteputernic influenţat de motivaţie, de stările afective
şi este însoţit de caracteristici binecunoscute ale posturii şi mimicii.Cele trei forme
principale ale atenţiei (involuntară, voluntară şi postvoluntară) suntabsolut necesare în
procesul învăţării sistematice. Ca exemplu amintim copilul, care esteobligat să facă
exerciţii la un anumit instrument muyical, are nevoie de voinţă la început,dar treptat,
muyica îl va atrage şi nu va mai cere efort voluntar. Astfell atenţia voluntară setransformă
în atenţie postvoluntară. Din punct devedere al desfăşurării şi organizării procesului
didactic sunt importante condiţiile carefavorizează concentrarea involuntară a atenţiei.
Condiţiile externe sunt:Noutatea obiectelor, fenomenelor, situaţiilor le atrage elevilor
imediat atenţia. Decinumai dacă avem certitudinea unui aspect important, dar de obicei
nesesizat, are rost săexpunem ceva familiar copiilor.Intensitatea stimulilor de asemenea
este foartă importantă.
12. 12. O lumină, un sunet puternic trezesc atenţia, obiectele mari sunt observate mai
repede decâtcele mici, şi mai ales culorile vii, ţinând desigur cont de realitate şi de
contrast. Mişcarea,schimbarea, variaţia atrag uşor atenţia. De exemplu filmul este mai
interesant şi util decâtpreyentarea unor imagini statice cu ajutorul unor planşe sau
fotografii.Dintre factorii interni cel mai important este interesul. Cultivarea
interesuluielevilor este una dintre sarcinile principale ale şcolii, ele influenţând puternic
viaţa psihică.
13. 13. Bibliografie1. Cosmovici, A., Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 1996.2. Golu,
M., Fundamentele psihologiei,Editura Fundatiei "Romania de Maine", Bucuresti, 20003.
Golu, M., Dicu, A., Introducere In psihologie, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972.4.
Landau, E., Psihologia creativitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979.5.
Margineanu, N., Psihologia persoanei, Cluj, 1944.6. Parot, F. Richele, M., Introducere In
psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1995.7. Piaget, J., Psihologia inteligentei,
Editura Stiintifica, Bucuresti, 1965.8. Popescu-Neveanu, P. Curs de psihologie generala,
Tip. Univ. Bucuresti, vol. I, 1976.9. Rosca, Al. Psihologie generala, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1978.10. Schiopu, U, Verza, E., Psihologia varstelor, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1993.11. Zlate, M., Introducere In psihologie, Editura
Sansa, Bucuresti, 1996 (ed. a II-a).

Atenţia, Formele atenţiei

(involuntară, voluntară,
postvoluntară)
Atenţia
Atenţia este orientarea, selectivitatea şi concentrarea conştiinţei noastre
asupra unor stimuli aflaţi în afara noastră sau în interiorul nostru.

Formele atenţiei
În funcţie de prezenţa sau absenţa efortului depus şi a gradului
de conştientizare diferenţiem:
Atenţia involuntară
Sunt anumite situaţii, contexte, în care, deşi nu ne propunem, atenţia noastră
este captată de ceva anume. Este un fel de solicitare dinspre anumite aspecte
sau anumiţi  stimuli de a întrerupe o acţiune în desfăşurare şi de orientare a
atenţiei către aceşti stimuli. Fiind foarte cufundat în lecturarea unui roman, dacă
eşti strigat pe nume de o persoană, întrerupi brusc activitatea şi-ţi îndrepţi
atenţia către nouă sursă de stimulare.

Această formă a atenţiei se confundă aproape cu reflexul de orientare. Orice zgomot

brusc şi neaşteptat determină orientarea reflexă către sursa respectivă. Deci atenţia
involuntară este legată de stimularea externă şi ea poate fi provocată de o
serie de aspecte ale acesteia, cum ar fi:

– apariţia şi oprirea bruscă a unor stimuli (dacă cineva urmăreşte o emisiune la

televiziune şi se opreşte brusc lumina, atenţia ei va fi reorientată către problemele
legate de sursa de lumină);

– caracterul inedit al unor stimuli (oricât de absorbiţi ar fi oamenii de

problemele lor când merg spre stradă, dacă ar apărea cineva cu o înălţime de peste
2,5 m, în mod sigur atenţia lor se va îndrepta către această apariţie neobişnuită);

– intensităţi mari ale unor stimuli (vizuali, auditivi, olfactivi);

– contrastul dintre stimuli (un cuplu ce cuprinde o persoană excesiv de grasă şi

o alta excesiv de slabă captează imediat atenţia privitorilor);

– mişcarea stimulilor (într-un complex static mişcarea oricărui stimul ar capta

atenţia).

Atenţia voluntară
Este forma ce se implică în majoritatea acţiunilor şi activităţilor noastre.

Ea presupune mobilizarea şi concentrarea din interior sub forma „Trebuie să

fiu mai atent” sau sub forma „Trebuie să mă concentrez mai mult”.

Desigur nu poate fi ingnorată nici varianta în care persoana

este susţinută şi dirijată din afară cu îndemnuri sau comenzi de genul: „Fii mai
atent” sau „Concentrează-te mai mult!”

Atenţia postvoluntară
Sunt multe activităţi care în urma desfăşurării lor conduc la formarea
unor deprinderi şi totodată la dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de
acestea în sensul că ele devin preferate.

În funcţie de direcţia principală de orientare pot fi diferenţiate două forme ale

atenţiei:

– Atenţia internă este orientată către diferite aspecte ale psihologiei

proprii: gânduri, imagini, sentimente etc.

– Atenţia externă este orientată către lumea exterioară: obiecte, persoane,

fenomene. Ea intervine practic în toate tipurile de activitate umană: muncă, joc,
învăţare, creaţie.

„Atentia este procesul  psihofiziologic  care consta in orientarea si concentrarea selectiva a activitatii
psihice asupra unor stimuli sau sarcini in vederea obtinerii unei perceptii optime, rezolvarii adegvate
a sarcinilor, a situatiilor- problema si adaptarii  comportamentului senzorio – motor, cognitiv si
afectiv la mobilitatea conditiilor externe si la dinamica motivelor si scopurilor persoanei .”

Atentia face parte din procesele cognitive care sustin energic activitatea.  Ea este o functie prin care
se moduleaza tonusul nervos necesar pentru desfasurarea celorlalte procese si structuri psihice.
Prezenta ei asigura o buna receptare senzoriala si perceptiva a stimulilor, intelegerea mai profunda a
ideilor, selectarea si exersarea mai adecvata a priceperilor si deprinderilor. Lipsa atentiei sau atentia
slaba duce la omisiuni in receptarea stimulilor, la erori in reactiile de raspuns la confuzii in
descifrarea sensurilor, la utilizarea gresita a insrumentelor .

Atentia nu dispune de un continut reflectoriu propriu de un continut informational specific ci ea

asigura declansarea, mentinerea si optimizarea proceselor psihologice- cognitive. Se poate spune ca
atentia este un nod-releu al vietii si activitatii psihice .

Atentia are un rol primordial in perceptie, gandire si  limbaj. Interactiunea dintre atentie si celelalte
procese cognitive, se realizeaza astfel: fara atentie nu s-ar putea realiza perceptiea, fara perceptie –
gandirea, iar fara gandire –limbajul.

Declansarea atentiei focalizate este concomitenta cu declansarea de catre un obiect – stimul a

perceptiei, sau prin reglare voluntara – a reprezentarii, a memorarii reactualizarii, gandirii,
imagnatiei, praxiilor.

Prin perceptie intelegem reflectarea in constiinta omului a obiectelor si fenomenelor care actioneaza

direct asupra receptorilor. In perceptie are loc ordonarea si unificarea diferitelor senzatii in imagini
integrale ale obiectelor si fenomenelor respective. Impreuna cu senzatiile, perceptiile asigura
orientarea senzoriala nemijlocita a omului in lumea inconjuratoare. Fiind o etapa necesara a
cunoasterii, perceptiile sunt intotdeauna legate intr-o masura mai mare sau mai mica
de memorie, gandire, imaginatie; ele sunt conditionate de atentie, au o anumita coloratura
emotionala si sunt stimulate si orientate selectiv de motivatie.

Perceptia este in stransa legatura cu atentia senzomotorie si perceptiva care predomina in cursul
unor activitati si actiuni obiectuale. De cele mai multe ori atentia senzoriomotorie si atentia
perceptiva reprezinta, sub unghi psihogenetic, preambulul formei superioare – intelective si reflexive
de atentie .

Atentia nu se manifesta in unul si acelasi fel in toate activitatile omului. Exista forme mai simple si
forme mai complexe ale atentiei. Criteriul de diferentiere este reprezentat de natura reglajului care
poate fi involuntar sau voluntar. Atentia involuntara este atrasa de mediul exterior ca urmare a
organizarii particularea campului perceptiv in care apare un obiect, detasat din ansamblu.

Atentia, arata psihologul R. Floru (1967), este un proces psihofiziologic cu valente cognitive si

conative in evolutia caruia se pot desprinde aspectele generale si particulare ale trecerii de la
orientarea neselectiva la atitudinea pregatitoare si la atentia efectoare focalizata, selectiva
determinata de semnificatia obiectului pentru o anumita persoana. Ceea ce unifica diferitele faze ale
atentiei este un mecanism neurofiziologic comun, respectiv activitatea corticala datorata sistemului
reticular cu aspectele ei fazice si tonice, urmata de filtrajul senzorial.

La interactiunea dintre atentie si celelalte procese cognitive, atentia trebuie analizata si in relatie cu
stilurile cognitive (mai ales perceptive ) si cu controlul cognitiv.

Stilul perceptiv are o functie imediat adaptativa, de organizare a campului perceptiv in raport cu
trebiuntele persoanei si capacitatea atentiei acesteia, in doua directii: controlul cognitiv al atentiei
prin concentrare /baleaj si controlul flexibil rigid (ca trasaturi ale stilului cognitiv). Dintre principiile
controlului cognitiv, in contextul de fata ne intereseaza: articularea cimpului si baleajul, care exprima
printre altele si eficienta filtrarii informatiilor, ca functie esentiala a atentiei. Extensivitatea balearii si
selectivitatea atentiei reprezinta doua tipuri de control cognitiv. Articularea campului care
subsumeaza si independenta /dependenta de camp se leaga de selectivitatea atentiei, implicata in
gradul de relationare –integrare a diferitelor parti ale unei structuri perceptive.

Controlurile cognitive se interrelationeaza cu functionalitatea atentiei, permitand declansarea,

organizarea si reglarea unor procese si activitati psihice. In opinia psihologului P. Galperin (1998),
atentia este o functie a controlului psihic. Odata declansata, atentia permite reflectarea unor
elemente din mediu care intra in campul perceptiv al subiectului, precum si desfasurarea activitatii
cognitive si conative prin punerea in functiune si, totodata, prin controlul realizat asupra proceselor
cognitive si conative.

Psiholog Cluj, Psihoterapeut Cluj-Napoca

Cabinet de psihologie – Stela Neamt

Bibliografie

R. Floru (1967), –  „Psihofiziologia atentiei”, ISBN 393IPIBPS, Editura Stiintifica;

Piotr Galperin. Psychologist in Vygotsky Footsteps. Published in: „Culture & Psychology”. (1998).Vol.
4, # 4, pp. 501-506.P.