MEMORIA

1. DEFINIRE ŞI CARACTERIZARE GENERALĂ

Memoria reprezintǎ acea capacitate psihicǎ absolut necesarǎ,

fǎrǎ de care viaţa ar fi practic imposibilǎ: am trǎi într-un prezent
continuu, fǎrǎ trecut şi fǎrǎ viitor, incapabili sǎ înregistrǎm
schimbǎrile.
Memoria este procesul psihic care asigurǎ întipǎrirea, stocarea
şi reactualizarea experienţei anterioare:

• întipǎrirea (fixarea, encodarea, engramarea) – se referǎ la

“intrǎri” în sistemul memoriei şi depinde de stimularea
senzorialǎ;

• stocarea – se referǎ la procesul prin care informaţia

senzorialǎ este reţinutǎ în memorie;

• reactualizarea – se referǎ la “ieşiri” prin care informaţiile

stocate sunt recunoscute sau reproduse. 2
 Memoria este un proces :

activ  - deoarece faptele memorate, pǎstrate şi

reactualizate
suportǎ modificǎri importante;

inteligibil – presupune înţelegerea informaţiilor

memorate ;

selectiv – omul reţine şi reactualizeazǎ informaţiile ce

prezintǎ o anumitǎ semnificaţie pentru el. 3
 2. FORMELE MEMORIEI
Din punctul de vedere al duratei păstrării imaginii sau ideii
percepute, se descriu 3 forme de bază:
• memoria de foarte scurtă durată,
• memoria de scurtă durată şi
• memoria de lungă durată
Memoria de foarte
scurtă durată - stocajul senzorial, întrucît excitaţia provocată în organele
senzoriale, până a ajunge în centrii din cortex, parcurge o
serie de „staţii" intermediare, întâmpinând rezistenţe, ceea
ce face ca stimularea să aibă o inerţie, deci să dureze până
la 0,25-0,50 dintr-o secundă. Această persistenţă e foarte
importantă; datorită ei, când mergem, nu vedem toate
obiectele din jur clătinându-se; ea face posibilă distingerea
unor excitanţi care apar un timp foarte scurt în câmpul
perceptiv; tot ea explică posibilitatea cinematografului,
unde imagini statice expuse sub 0,10 dintr-o secundă se
contopesc dându-ne iluzia mişcării.
4
 Memoria de scurtă durată - asigură o mai
îndelungată păstrare a imaginii, dar, în afara unor
condiţii speciale, impresia dispare după 18 secunde.
 Memoria de scurtă durată nu este limitată numai în ce
priveşte durata conservării, ci şi în ce priveşte
volumul ei. G. Miller, în articolul său despre
„numărul magic", a arătat existenţa unei limite a
memorării la 7 + 2 elemente (fie litere, numere fie
figuri simple). Totuşi, dacă elementele sunt grupate,
putem reţine 7 asemenea grupări.
 Din memoria de scurtă durată cunoştinţele trec în
memoria de lungă durată, dacă se repetă de către
subiect, ori când au un înţeles care le asociază
noţiunilor dinainte consolidate. De asemenea,
impresia se păstrează dacă are o mare încărcătură
emoţională (cine zăreşte un urs în pădure şi nu e
înarmat ţine minte momentul toată viaţa, deşi apariţia
lui poate fi de câteva clipe).
5
 Memoria de scurtă durată e strâns legată de memoria de lungă
durată tocmai prin relaţiile ce se pot stabili între percepţia
prezentă şi noţiunile anterioare. înţelegerea cuvintelor nici nu
e posibilă fără memoria de lungă durată.

 Memoria de lungă durată (MLD) cuprinde totalitatea

informaţiilor receptate, care pot fi păstrate ore, zile,
ani şi chiar întreaga viaţă. MLD, se presupune, are o
capacitate nelimitată şi fixează tot sau aproape tot ce
ni se întâmplă: evenimentele zilnice, cunoştinţele din
cărţi şi reviste, din spectacole; de asemenea reţine
emoţiile, sentimentele, visele, gândurile ... tot ceea ce
trăim; conservă atât evenimentele personale, cât şi pe
cele sociale, mentalitatea poporului, dar şi a păturii
sociale din care facem parte; fixează toate schemele
formate : deprinderile, priceperile.

6
 Pe lîngă aceste trei tipuri de bază ale memoriei s-au
mai depistat cîteva intermediare.
 Memoria operaţională sau de lucru: prevede păstrarea
informaţiei pentru o anumită perioadă de timp – de la
cîteva secunde pînă la cîteva zile. Perioada păstrării
acestei informaţii depinde de sarcinile şi scopul propus.
 Memoria ereditară – presupune păstrarea informaţiei la
nivel de genotip, care se transmite şi se realizează
ereditar. Prin ea se transmite informaţia referitoare la
mecanismele biologice, mutaţiile şi schimbările la nivel
de celulă. Este unica memorie asupra căreia nu se poate
influenţa prin intermediul procesului educaţional.

7
În funcţie de prezenţa sau absenţa scopului, a
intenţiei de a memora se pot diferenţia:
 Memoria involuntară Memoria

(incidentală) – se voluntară
realizează automat, fără (intenţionată) – este
un scop şi un efort organizată,
special, fiind sistematică,
dependentă de productivă şi se
particularităţile acelui manifestă mai ales în
stimul care a provocat- activităţile dificile,
o. monotone.
8
În funcţie de prezenţa sau absenţa gândirii, înţelegerii
sensului celor memorate, a unor asociaţii logice,
deosebim:

 Memoria mecanică Memoria logică -

(fără a înţelege bazată pe
conţinutul) – înţelegerea şi
presupune învăţarea descifrarea
informaţiei prin mai sensurilor,
multe repetiţii. semnificaţiilor
materialului
memorat.
9
 În funcţie de conţinutul memorării şi specializarea
proceselor psihice implicate în procesarea
informaţiei există:
 Memorie motorie – constă în asimilarea deprinderilor
motorii şi a mişcărilor.
 Memorie afectivă – păstrează sentimentele formate în
procesul contactării omului cu lumea înconjurătoare,
incluzând memoria verbal-logică şi intuitiv-plastică.
- Memorie verbal-logică realizează memorarea
informaţiei citite, auzite în formă verbală.
- Memorie intuitiv-plastică contribuie la memorarea şi
reproducerea imaginilor, tablourilor, peisajelor din
natură, pieselor muzicale, mirosurilor, gusturilor.
10
 3. CALITĂŢILE MEMORIEI
În procesul funcţionării sale concrete, memoria capătă o serie de calităţi.

 Rapiditatea – înscrierea informaţiei în cortex are loc rapid, cu

puţin efort volitiv şi fără multe repetări.

 Volumul – reflectă cantitatea informaţiei memorate (reţinută, conservată,

reprodusă).

 Elasticitatea, mobilitatea, supleţea – capacitatea de a memora cunoştinţe noi,

de a le şterge din memorie pe cele inutile.

 Trăinicia – păstrarea informaţiei necesare conservate pentru o perioadă de

timp.

 Promptitudinea – reactualizarea rapidă a recunoaşterii şi reproducerii imediat

după stimulare.

 Exactitatea – reactualizarea celor memorate indică gradul de precizie,

corectitudine şi acurateţe a recunoaşterii şi reproducerii.
11
 4. FACTORI DE OPTIMIZARE A
MEMORIEI
 a) motivaţia subiectului, scopul memoriei
 b) necesitatea cunoaşterii efectelor, a rezultatelor învăţării,
 c) înţelegerea materialului de învăţat, prelucrarea sa logică, recurgându-
se la memoria semantică,
 realizarea unor legături cu cunoştinţele anterior asimilate.
 d) voinţa, intenţia de a ţine minte.
 Eficienţa memorării are următoarea ierarhie :
- memorare involuntară şi mecanică - cea mai slabă;
- memorare voluntară şi mecanică;
- memorare involuntară şi inteligentă;
- memorare voluntară şi inteligentă - cea mai eficace.
 e) repetarea cunoştinţelor.
 f) Fixarea şi conservarea cunoştinţelor poate fi facilitată ori, dimpotrivă,
îngreuiată în funcţie de existenţa unei interacţiuni între cunoştinţe şi
priceperi. Interacţiunea poate avea o influenţă pozitivă, şi atunci vorbim
de transfer, dar poate avea un efect negativ numit interferenţă (sau
inhibiţie).
12
 Modul de organizare optim al
învăţării:
 familiarizarea cu textul, presupunând o lectură rapidă a
întregului material, pentru orientare.
 aprofundarea ideilor: se fragmentează cursul după principalele
teme şi se urmăreşte deplina înţelegere şi sistematizare a
primei teme.
 reluarea fiecărei teme în vederea unei memorări analitice, când
memorăm ceea ce încă n-am reţinut şi revedem fişele,
subliniind ceea ce ne interesează.
 în ansamblu, când recapitularea întregului material este
însoţită de întocmirea unor scheme: câteva idei principale pe o
foaie de hârtie, sintetizând esenţa fiecărei lecţii.
 în ajun de examen se impune recapitularea acestor scheme
care ne ajuta să putem aborda subiecte de sinteză presupunând
cunoştinţe din diferite lecţii.

13