SENZATIILE

Prof.

Procese psihice senzoriale elementare prin

care se semnalizeaza separat, sub forma
imaginilor simple si primare, insusirile
concrete ale obiectelor si fenomenelor, in
conditiile actiunii directe a stimulilor asupra
organelor de simt(analizatori).
 Însușirile senzațiilor
1. Calitate a este însuşirea care diferenţiază o senzaţie de alta.
2. Intensitatea senzaţiei este proporţională cu cea a stimulului.
3. Durata senzaţiei corespunde , în general, duratei acţiunii stimulului. Trebuie să se ţină seama de
perioada de latenţă – senzaţia nu apare imediat după acţiunea stimulului, ci după un interval de cca.
100-150 miimi de secundă
• efectul de postacţiune se referă la faptul că , după încetarea acţiunii stimulului, se menţine
câteva miimi de secundă o urmă, o imagine consecutivă
4. Tonalitatea afectivă (se referă la faptul că senzaţiile sunt însoţite de trăiri afective plăcute sau
neplăcute.

5. Valoarea informaţionalăse referă la faptul că senzaţiile reflectă : însuşiri ale obiectelor exterioare
şi pe această bază mişcările şi acţiunile pot fi eficiente : senzaţii exteroceptive (auditive, vizuale,
gustative, tactile, provocate de însuşirile obiectelor)
• - gradul de încordare musculară şi direcţia de orientare a mişcărilor: senzaţii proprioceptive (
provocate de stările tensionale de la nivelul articulaţiilor şi sistemului osteomuscular)
• - stări interne legate de satisfacerea trebuinţelor fundamentale: senzaţii interoceptive (foame,
sete, durere).
6.Caracterul conştient este o însuşire a senzaţiilor care apare numai după ce s-au dezvoltat
alte procese psihice, cum ar fi : gândirea, memoria şi mecanismele limbajului. La
începutul vieţii, senzaţiile nu pot fi conştientizate ; între 1 şi 3 ani apare conştiinţa şi
senzaţiile încep să aibă o astfel de calitate.. La adult multe senzaţii rămân inconştiente,
doar unele ajung să fie conştientizate
 Analizatorul

1.Receptorul stimulii specifici (vizuali, termic, gustativi,auditivi etc)prin care

informația pătrunde în sistemul nervos
3.Calea de conducere celule și fibre nervoase care transportă impulsul nervos spre
centrii superiori
4.Zona centrala reprezinta aria corticala in care se face analiza si sinteza
informatiilor provenite de la analizatori. Aici se realizeaza decodificarea
acestor informatii si transformarea lor in fapt psihic, adica in senzatie.
5.Conexiunea inversa este de fapt tot o cale de conducere, dar eferenta de la zona
centrala spre un organ efector. Pe aceasta cale se transmit mesaje spre
efectori pentru realizarea autoreglajului. (daca lumina este prea puternica
avem tendinta sa inchidem ochii pentru receptarea unei parti mai mici de
informatie externa)
 Clasificarea senzatiilor

 dupa analizatorul specializat pentru receptarea informatiei

(vizuale, auditive , olfactive, gustative, cutanate)
 dupa natura continutului informationa, adica ce fel de
informatii sunt oferite (exteroceptive, proprioceptive,
vestibulare (de echilibru), interoceptive).
 Legile sensibilitatii
Legea pragurilor
• Pragul minim absolut este intensitatea cea mai mica a unui stimul care poate
produce o senzatie specifica.
• Pragul maxim absolut este intensitatea cea mai mare a unui stimul care mai
determina o senzatie specifica. Dincolo de acest prag se produce durerea.
vaz : lumina unei lumanari poate fi vazuta de la 45 de kilometri departare, intr-o noapte
clara si dintr-o zona intunecata.;
auz : ticaitul unui ceas poate fi auzit de la 6-7 metri distanta, in conditii de liniste;
gust : zaharul poate fi detectat chiar si atunci cand dizolvam o lingurita in 7 litri de apa;
miros : o picatura de parfum poate fi simtita pe tot cuprinsul suprafetei unui apartament
spatios de trei camere;
tact : aripioara unei albine care cade de la o distanta de 1 cm poate fi simtita pe obraz.
• Sensibilitatea este intr-un raport invers proportional cu pragul senzorial. Cu cat
pragul este mai mare sensibilitatea este mai mica si invers.
• Pragul diferential
Stimulii nu sunt constanti; ei difera in intensitate. Organele nostre de simt sunt adaptate
sa detecteze si astfel de schimbari daca aceste diferente depasesc o anumita
valoare numita prag diferential.
Pragul diferential este cantitatea minima cu care trebuie sa se modifice intensitatea
unui stimul pentru ca noi sa percepem o schimbare.
Pragul diferential, spre deosebire de pragul absolut, se raporteaza la valoarea initiala a
intensitatii stimulului. Pragul diferential reprezinta o anumita proportie din
intensitatea initiala a stimulului.
• Pentru: -greutate: 1/30;
• -auz :1/10;
• -vaz :1/100;
Legea contrastului senzorial consta in scoaterea reciproca in evidenta a unor stimuli cu
caracteristici opuse:
• contrastul succesiv consta in cresterea sensibilitatii pentru stimulul care urmeaza (un
sunet inalt dupa unul jos);
• contrastul simultan se manifesta cand doi stimuli apar in acelasi timp si este intalnit cel
mai frecvent in sensibilitatea vizuala (negru pe fond galben);
Legea adaptarii senzoriale
• Simturile noastre poseda o proprietate numita adaptare, care apare in urma expunerii
prelungite la aceeasi stimuli.
• Cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sau a
modificarii conditiilor de mediu poarta denumirea de adaptare senzoriala. Adaptarea
joaca rolul de a ne proteja receptorii in cazul expunerii prelungite la stimulii de intensitate
constanta.
Legea interactiunii analizatorilor consta in faptul ca o senzatie care se produce intr-un
analizator influenteaza producerea senzatiilor in alti analizatori, intensificandu-le sau
diminuandu-le.
• Sinestezia este o forma specifica de interactiune si consta in faptul ca stimulare unui
analizator produce si efecte senzoriale caracteristice unui alt analizator, desi acesta nu a
fost stimulat. (sunete ascutite sau catifelate, culori dulci sau reci etc.).
Legea semnificatiei - semnificatia mare a unui stimul face sa creasca sensibilitatea fata de el
fiind contrazisa legea pragurilor absolute. Chiar daca stimulul este slab, dar semnificativ el
este mai bine detectat si diferentiat.
• Existenta pragurilor absolute perceptive dovedeste ca reactia unei persoane la diferiti
stimuli senzoriali nu este intotdeauna o reprezentare obiectiva a calitatilor lor fizice.
Aceasta explica de ce, expDe exemplu, un mecanic auto cu experienţă, sesizează cu
uşurinţă modificări ale zgomotelor motorului.usi unor acelorasi realitati, unor acelorasi
forme de energie, oamenii au senzatii diferite.
 Legea sinesteziei
Legea sinesteziei constă în faptul că stimularea unui analizator produce
efecte senzoriale specifice într-un alt analizator, deşi aceasta nu a fost
stimulat. De exemplu: o stimulare sonoră muzicală poate produce şi efecte
de vedere cromatice şi invers. În limbaj curent se spune că unele sunete sunt
catifelate, unele culori sunt dulci etc. Sinestezia pare a fi o premisă a dotaţiei
artistice în pictură, muzică, coregrafie. Sinesteziile cel mai frecvent întâlnite
apar în domeniul senzaţiilor termice prin stimulări la nivel gustativ (ardeiul iute,
piperul şi alcoolul induc o senzaţie locală de cald chiar daca tocmai le-am
scos din congelator, acidul citric determină o senzaţie răcoritoare chiar daca
este la nivelul tempreaturii ambientale), la nivel olfactiv (mirosul de mentă
induce o senzaţie răcoritoare) şi la nivel vizual (vezi conceptele ce „culori
calde” şi „culori reci” din artele plastice).
Legea compensaţiei
Legea compensaţiei constă în faptul că insuficienta dezvoltare a unei
modalităţi senzoriale sau chiar lipsa ei duce la perfecţionarea alteia care
preia funcţiile celei dintâi. De exemplu, persoanele lipsite de văz îşi dezvoltă
mult sensibilitatea tactilă şi olfactivă.
Legea sensibilizării constă în creşterea sensibilităţii unui analizator
datorită interacţiunii sale funcţionale cu ceilalţi. Aşa de exemplu, dacă
se consumă substanţe dulci acrişoare creşte capacitatea de adaptare în
trecere de la lumină la întuneric. Dacă se spală faţa cu apă rece, creşte
acuitatea vizuală.
 APLICAȚIE
1.Pentru a simula o senzatie sau a modifica o senzatie, care este
organul, zona in care este eficient sa actionam?
Cercetatorii au afirmat de foarte multa vreme ca oamenii detin o putere
pe care, din motive inca necunoscute, nu stiu sa o foloseasca la
capacitatea maxima: creierul. Prin intermediul acestui organ, putem
experimenta senzatii diverse, de la cele care sunt atat de comune, incat
de multe ori uitam ca le avem, pana la cele mai ciudate, care transforma
sceptici inversunati in credinciosi ferventi ai fenomenelor pe care, in lipsa
unei definitii cuprinzatoare, le numim paranormale.

Una dintre ele este iluzia schimbului de corpuri, in legatura cu care,

ca si in cazul altor fenomene de neexplicat la prima vedere, stiinta cauta
raspunsuri logice care sa depaseasca eticheta supranaturalului. In
cadrul unui studiu de amploare efectuat de catre neurologii din cadrul
Institutului Karolinska din Suedia, cateva zeci de voluntari au avut ocazia
sa traiasca senzatii tari… la propriu. Un experiment in care barbatii
devin pe rand femei si manechini din plastic, iar dupa ce nebunia pare
ca o sa se sfarseasca, acestia cer sa o ia de la capat.
 EXPERIMENT
• Un barbat intra intr-o incapere, se aseaza pe scaun si da mana cu o femeie care sta in fata lui. In
cateva secunde, acesta simte ca se afla in pielea femeii, dand mana cu sine insusi.

Oricat de ciudat ar suna, neurologii au reusit sa induca acest fenomen unor serii de voluntari.
Oamenii pot sa experimenteze iluzia ca un corp, fie al unui manechin, fie al unei persoane, le
apartine. Cercetatorii au numit acest fenomen iluzia schimbului de corpuri. Cei care au condus acest
studiu amplu, Valeria Petkova si Henrik Ehrsson de la Institutul Karolinska din Stockholm, au
mentionat ca subiectii s-au declarat fascinati si intrigati de experienta, iar multi dintre ei au vrut sa o
repete.

Iluzia a fost posibila in cazul voluntarilor, prin primirea unor impulsuri vizuale si electrice
simultane. Intr-unul dintre experimente, fiecare participant statea langa un manechin masculin, iar in
urmatorul, in fata unei femei. O pereche de ochelari speciali redau o imagine tri-dimensionala,
transmisa prin intermediul unei camere video, pozitionata pe capul manechinului sau al femeii.

In situatia manechinului, un experimentator atingea simultan stomacul voluntarului si pe cel al

manechinului cu doua instrumente diferite. Prin urmare, subiectul a avut ocazia sa vada ca
impunsatura pe care el o simtea in stomac se vedea in burta manechinului ca si cum acela ar
fi fost corpul lui. In cea de-a doua situatie, cand manechinul din plastic a fost inlocuit cu o femeie,
cele doua persoane si-au strans mainile. Astfel, desi simturile fiecaruia a inregistrat senzatia tactila
proprie unei strangeri de maini, fiecare avea impresia ca isi strange propria mana. Dupa 12
secunde de contact, in ambele cazuri voluntarul a inceput sa simta ca se afla in corpul celui cu care
se afla in contact, chiar daca “celalalt” era o fiinta sau un obiect material. “In ceea ce priveste iluzia
schimbului de corpuri, putem observa cum informatiile multisenzoriale afecteaza creierul”, spune
neurologul Patrick Haggard din cadrul University College London.
• Incorporarea
• Scopul declarat al proiectului este de a afla mai multe despre modul
in care creierul uman construieste imaginea corpului si mai ales
despre cum s-a dezvoltat senzatia ca ne aflam in propriul nostru
corp, un concept pe care cercetatorii l-au numit incorporare.
Demonstrarea faptului ca identificarea corporala si perceptia de sine
pot fi manipulate pana in punctul in care oamenii pot fi convinsi ca
au un nou corp poate fi utilizata cu succes in aplicatiile din
realitatea virtuala, in tehnologia robotilor sau in studiul naturii
identitatii umane. O alta aplicatie este cea medicala, in cadrul
terapiilor referitoare la afectiunile psihiatrice care implica
distorsiuni ale imaginii.

“Experimentul demonstreaza cat de usor isi poate modifica creierul

perceptia asupra propriului fizic. Manipuland senzorii, reusim sa
ne pacalim pe noi insine, inducandu-ne nu numai senzatia ca
am iesit din corpul propriu, dar ca avem capacitatea de a le
ocupa pe ale altora”, sustine Henrik Ehrsson, conducatorul
proiectului.
 PERCEPTIILE
Percepţia este procesul psihic cognitiv senzorial
ce reflecta totalitatea însuşirilor obiectelor şi
fenomenelor realităţii, sub forma unor imagini
primare, unitare în prezenta acţiunii directe a
stimulilor asupra analizatorilor (spre deosebire
de senzaţii care reflectă însuşiri individuale,
izolate ale obiectelor).
 FAZELE PROCESULUI PERCEPTIV
1.Detecţia : sesizarea şi relevarea stimulului căutat, prezenţa acestuia. Se ştie
că în fiecare moment intrările analizatorilor sunt asaltate de un număr
mare de semnale informaţionale, dar nu toate pot fi înregistrate şi
prelucrate şi nu toate sunt la fel de relevante. De exemplu, nervul optic
are o capacitate enormă de preluare şi transmisie: 400 milioane de biţi
pe secundă (o carte de 500 de pagini conţine cam 100 milioane de biţi).
Dar creierul nu poate asimila mai mult de 100 de biţi pe secundă. Apare
astfel necesitatea unei organizări prealabile a evenimentelor care
formează imputul la un moment dat, pentru a se asigura desfăşurarea
ulterioară optimă a procesului perceptiv.
2.Discriminarea : presupune detaşarea stimulului de fondul perceptiv, de
cadrul său de apartenenţă şi sesizarea acelor însuşiri primare prin care
el se deosebeşte de celălalt stimul. Discriminarea are la bază operaţii
de comparare simultană şi succesivă, de măsurare, de seriere etc.
Eficienţa discriminării este conditionată de mărimea deosebirilor dintre
stimuli, de numărul dimensiunilor după care aceştia vor fi diferenţiaţi.
3.Identificarea : reprezintă nivelul superior a decodării senzoriale. Ea
presupune extragerea, prelucrarea şi integrarea unei cantităţi mai mari
de informaţii relevante despre obiectul perceput decât discriminarea.
Realizarea identificării presupune raportarea codului imaginii actuale
la un anumit model, etalon reactualizat din memoria de lungă durată şi
aplicarea unor criterii şi indicatori de corespondenţă.
4.Interpretarea : presupune stabilirea semnificatiei obiectului perceput, a
importantei sale pentru subiect. Intervin, asadar, mecanismele
intelegerii si confruntarea cu planul mental al desfasurarii activitatii.
 Caracteristici generale
 Semnalizeaza insusiri concrete, dar unitar si integral,
fiind un proces plurimodal
 Este o imagine primara
 Este o imagine obiectuala
 Este bogata in continut : schema dar si detaliile
obiectului
 Se produce aici si acum
 Intensitatea ei este dependenta de intensitatea dar si
semnificatia stimulului
 Durata corespunde duratei stimularii, dar ca si in cazul
senzatiilor, exista si o perioada de latenta (100-150
miimi de secunda) si una de postactiune (cateva miimi
de scunda) care face posibila continuitatea imaginilor
produse.
 Intervine experienta anterioara a subiectului
 Este influentata de personalitatea subiectului prin :
pregatirea anticipata, interesele stabile, mecanismele
verbale, specializarea profesionala, gradul de cultura
generala.
 Legile perceptiei
Integralitatea percepţiei exprimă faptul că percepţia se prezintă
întotdeauna ca o sinteză în care elementele servesc o semnificaţie
unică, adică acelaşi înţeles logic.
Structuralitatea percepţiei evidenţiază faptul că însuşirile obiectului
perceput nu au aceeaşi intensitate şi nu comunică aceeaşi cantitate
de informaţii. De aceea, însuşirile relevante ocupă în structura
imaginii primul plan, în timp ce toate celelalte trec pe plan secundar.
Imaginea perceptivă este organizată ierarhic, iar explorarea
operativă, obiectivă a unui obiect se poate face având în vedere mai
ales punctele de maximă concentrare informaţională.
Selectivitatea percepţiei este în raport direct determinată atăt de
particularităţile psihologice ale personalităţii subictului care percepe
un obiect la un moment dat, cât şi de condiţiile externe, de contextul
perceptiv. Selectivitatea perceptivă duce la distincţia dintre obiect şi
fond în percepţie. În orice moment există un obiect al percepţiei, iar
celelalte din jur fac parte din fondul perceptiv. În funcţie de
modificările de survin obiectiv sau subiectiv, obiectul poate deveni
element component al fondului, iar un element al fondului se poate
transforma în obiect.
Constanţa perceptivă: : -constanţa formei;
• -constanţa mărimii;
• -constanţa culorii.
Legea proiectivitatii imaginii perceptive : desi neorofunctional imaginea
perceptiva se produce la nivelul creierului, psihologic ea este
proiectata la nivelul obiectului.
Legea semnificatiei : in functie de importanta stimulului pentru subiect,
acesta este perceput mai repede si mai bine.
Legea integralitatii si structuralitatii
Legea selectivitatii
FORMELE PERCEPŢIEI
Percepţia spaţiului
Într-o accepţiune foarte largă, spaţiu poate fi desemnat ca o întindere mai mult sau mai
puţin definită, care conţine obiecte şi în care se derulează evenimente şi acţiuni. Într-o
accepţiune mai restrănsă, spaţiu desemnează situarea, localizarea obiectelor unele în
raport cu altele, în funcţie de relaţiile de distanţă, mărime, formă pe care le
întreţin.Există mai multe tipuri de spaţii: spaţiu fizic (constituit din însuşirile fizice,
materiale, obiective ale obiectelor din realitatea materială); spaţiul comportamental
(este partea din mediul înconjurător în care se derulează percepţiile şi acţiunile
umane). La rândul lor, spaţiul fizic şi cel comportamental se divid în: spaţiu vizual,
spaţiu auditiv, spaţiu tactilo-kinestezic sau proprioceptiv (schema corporală) .
• Percepţia spaţiului vizual implică următoarele caracteristici perceptive:
percepţia formei, a mărimii, percepţia distanţei, a orientării (direcţiei), percepţia
reliefului
Percepţia timpului : Timpul este o altă dimensiune, alături de spaţiu, în care se
desfăşoară existenţa umană. Alături de timpul real, cronologic, există şi timpul
subiectiv, psihologic, trăit.
Percepţia succesiunii, Percepţia şi estimarea duratei, Orientarea temporală (sistemul
fizic şi cosmic -alternanţa zi/ noapte, succesiunea zilelor, anilor, etc; sistemul biologic -
ritmicitatea funcţiilor organismului; sistemul socio –cultural).
Percepţia mişcării : Concepută într-un sens larg, mişcarea desemnează schimbarea,
transformarea obiectelor şi fenomenelor lumii materiale sau ideale .Într-un sens mai
restrâns, mişcarea se referă la deplasarea obiectelor în spaţiu, la schimbarea poziţiei
lor într-un interval de timp determinat. Perceperea tuturor acestor aspecte ale mişcării
are o valoare adaptativă.
 Observatia si spiritul de observatie

Observatia este activitatea perceptiva intentionata, orientata spre un

scop, reglata prin cunostinte generale, organizata si condusa
sistematic, constient si voluntar.

Spiritul de observatie este aptitudinea de a sesiza cu usurinta,

rapiditate si precizie ceea ce este mai putin intens, mai ascuns, dar
semnificativ pentru scopurile omului.

Iluziile perceptive

Se datoreaza efectelor produse de campul perceptiv .

Sunt iluzii optico – geometrice, tactil – chinestezice, de miscare, de
greutate.
Iluzii perceptive