Gandirea

BACIU TEEA
 DEFINITIA SI OPERATIILE GANDIRII

 Pentru ca sa ne dam seama ce este gandirea si care este importanta sa, sa

ne imaginam cum intelege un copil de trei ani ceea ce se intampla in jurul
sau. Daca acest copil intra intr-o sala de clasa, ce va intelege din ceea ce se
petrece acolo? El vede ca elevii stau in banci, au carti, caiete, deseneaza
ceva, incearca poate sa-i imite, dar nu intelege esentialul: ca elevii merg la
scoala zi de zi si invata scris-cititul.
 Daca il intrebam: "ce inseamna mama?", probabil o va arata pe mama lui,
dar nu poate sa explice ca "mama" este o femeie care are un copil. Nu
intelege relatia dintre femeie si copil.
 Gandirea deci pune in evidenta insusirile esentiale ale categoriilor de
obiecte, relatiile dintre obiecte si fenomene. Cu ajutorul gandirii cunoastem
realitatea ca sa o intelegem cat mai bine si pentru ca sa rezolvam situatiile
problematice.
 Gandirea este procesul psihic cognitiv superior cu ajutorul
caruia sunt puse in evidenta insusirile esentiale si generale ale
categoriilor de obiecte cat si relatiile dintre obiecte si fenomene,
cu scopul de a intelege realitatea si de a rezolva situatiile
problematice.
 Omul ca fiinta cunoascatoare este capabil sa treaca dincolo de la
aparenta de esenta. Aparenta insusirilor este conjuncturala,
contextuala.Pentru a intelege in esenta lumea reala trebuie sa

surprindem acele insusiri esentiale, necesare logice care ne spun despre

partea"ascunsa", "invizibila", "inaccesibila simturilor“
 Prin intermediul proceselor senzoriale luăm act despre aspectele
concrete, intuitive, accesibile simţurilor. Suntem informaţi despre
formă, mărime, culoare, gust, miros, s.a.m.d. Acestea sunt însuşiri
aparente pentru că aşa apar ele simţurilor noastre. Lumea reală este
plină de astfel de însuşiri pe care le constatăm şi le interpretăm în
conduitele noastre adaptative
 Gândirea valorifică, reuneşte, integrează rezultatele proceselor
senzoriale, dar nu este reductibilă la acestea. Gândirea are un grad
ridicat de autonomie mintală şi spirituală: se detaşează, se poate
dispensa de raporturile perceptive directe, se repliază asupra
propriilor continuturi pe care le supune unor prelucrări sistematice.
In timp ce gandim utilizam informatiile pe care le receptionam in prezent cat si reprezentarile
(imaginile mintale, notiunile, sistemele de notiuni) din memoria de lunga durata. Reprezentarile
sunt componentele gandirii. Ele sunt combinate, prelucrate cu ajutorul operatiilor gandirii, cu
scopul de a intelege realitatea si de a rezolva problemele cu care ne confruntam.

 Cele mai importante operatii ale gandirii sunt analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea si
generalizarea.
 Analiza consta in descompunerea mintala a unor obiecte sau fenomene, separarea mintala a
unor insusiri.
Atunci cand spunem despre un apartament ca este format din trei camere, bucatarie, camara, baie
etc. am efectuat operatia de analiza, am descompus pe plan mintal apartamentul in partile sale
componente.
La scoala copiii fac analiza gramaticala, adica descompun pe plan mintal propozitia in cuvinte.

 Sinteza consta in unificarea mintala a unor elemente.

Atunci cand elaboram un subiect de sinteza adunam informatii din mai multe surse si le reunim,
le sintetizam.

 Comparatia se realizeaza prin cautarea asemanarilor si deosebirilor dintre obiecte, fenomene

sau notiuni, in functie de un criteriu. Criteriul dupa care facem comparatia trebuie sa fie
intotdeauna pus in evidenta.
Comparatia sta la baza operatiilor de seriere si clasificare. Serierea consta in aranjarea unor
obiecte sau notiuni in ordine, in functie de un criteriu
(de ex. jucariile pot fi aranjate in functie de marime, substantele chimice in functie de numarul de
electroni etc.).
 In cazul clasificarii obiectele sau notiunile sunt grupate in clase, in
functie de anumite proprietati comune.
 Abstractizarea este operatia prin care separam si reliefam (punem in
evidenta) pe plan mintal unele insusiri si omitem alte insusiri, adica
facem abstractie de ele in acel moment.

Atunci cand spunem: "Ionel este un elev introvertit" noi am

abstractizat, am pus in evidenta o singura insusire a lui Ionel si am
facut abstractie de faptul ca el este brunet, are 15 ani, ii place
matematica etc.
Afirmatia: "triunghiul are trei laturi" este o abstractizare, deoarece
punem accentul pe numarul laturilor figurii si facem abstractie de
marimea unghiurilor, dimensiunile laturilor, culoarea
triunghiului, faptul ca este desenat pe tabla sau in caiet etc.
Operatia inversa abstractizarii este concretizarea, prin
care exemplificam o insusire abstracta.
Putem concretiza notiunea "sociabil" explicand: "Petrica si Andrei
sunt elevi sociabili pentru ca s-au imprietenit repede cu multi
colegi de clasa".
 Generalizarea consta in extinderea pe plan mintal a unei insusiri asupra unui grup de
obiecte, fenomene, notiuni.
Daca afirmam ca toti oamenii care au temperament sangvinic sunt sociabili, am
generalizat (extins) insusirea de sociabilitate asupra tuturor celor care au un astfel de
temperament.

 Operatia opusa generalizarii este particularizarea, adica indicarea unui element

reprezentativ pentru o clasa de obiecte.
Dupa ce profesorul explica o teorema, el particularizeaza, adica da niste exemple.
 Desi foarte variate, operatiile gandirii au cateva caracteristici comune (Cosmovici,
Iacob, 1998, p.166):
- se desfasoara pe plan mintal, chiar daca efectuarea lor este insotita de
manipularea unor obiecte (de exemplu, pentru a clasifica niste obiecte in functie de
culoare noi actionam cu ele, dar clasificarea nu ar fi reusita daca nu am sti pe plan
mintal ce vrem sa facem, nu am avea notiunea de culoare etc.);
- se formeaza prin interiorizarea actiunilor efective (transpunerea lor pe plan
mintal). De ex., inainte de a deveni capabil sa efectueze operatia de analiza pe plan
mintal, copilul a desfacut multe obiecte (jucarii) in partile lor componente. Inainte de a-
si insusi operatia de adunare, copilul a adunat (a pus la un loc) de multe ori diferite
obiecte;
- sunt reversibile, adica, pe plan mintal, ne putem intoarce la punctul de plecare.
Pana la o anumita varsta (6 - 7 ani) gandirea copilului este rigida, nereversibila;
- operatiile gandirii pot fi compuse intre ele, ceea ce ne permite sa efectuam
rationamente complexe. De ex., pentru a efectua operatia de impartire trebuie sa
compunem operatia de impartire cu cele de comparare a cifrelor, inmultire, scadere.
 Activitate

 Pentru a constata rigiditatea gandirii sa facem cu un

copil de 4-5 ani urmatorul experiment al lui Piaget:
punem in fata lui 6 obiecte identice si apoi ii cerem sa
aseze dedesubt tot atatea obiecte cate am pus si noi.
In continuare lungim sau scurtam sirul (indepartam sau
apropiem obiectele) si cerem copilului sa ne spuna daca
in sirul astfel modificat sunt mai multe, tot atatea sau
mai putine obiecte decat in sirul initial. Copilul probabil
va spune ca in sirul modificat sunt mai multe sau mai
putine obiecte, desi a vazut ca nu am adaugat sau nu am
luat nici un obiect. Gandirea lui este rigida, nu este
reversibila, el nu isi da seama ca pe plan mintal ar putea
rearanja obiectele asa cum au fost la inceput, cand le-a
asezat el (T. Kulcsar, 1978, p. 153).
 FUNCTIILE GANDIRII

 a. Intelegerea

 Intelegerea se realizeaza prin desprinderea semnificatiei unor

propozitii, situatii, evenimente, texte etc. Pentru ca sa intelegem informatiile
receptionate in prezent, trebuie sa le raportam la cunostintele asimilate anterior.
 Noi intelegem ce ne spun prietenii nostri deoarece cunoastem limba romana (avem
la ce sa raportam ceea ce auzim in prezent), dar nu am intelege probabil nimic din
ceea ce ne-ar spune cineva in limba chineza.
 Insuficienta cunostintelor ingreuneaza intelegerea sau o face imposibila (daca nu
am invatat suficienta matematica nu vom intelege un curs de matematici
superioare).
 In functie de distanta dintre cunostintele vechi si informatiile noi intelegerea se
poate realiza repede, fara nici un efort, sau treptat, dificil, prin eforturi constiente.
Daca trebuie sa intelegem un text stiintific dificil, la inceput intelegem doar cateva
fragmente, apoi incepem sa surprindem relatiile dintre fragmente, pentru ca in final
sa desprindem semnificatia textului integral. Pentru ca sa ajungem la intelegerea
textului cunostintele vechi trebuie sa fie restructurate (stabilim noi relatii intre
cunostintele de care dispunem) si imbogatite (cautam informatii suplimentare in
carti, dictionare etc.) (Cosmovici, Iacob, 1998, p. 171).
 b. Rezolvarea de probleme

 In psihologie prin problema intelegem orice situatie care

implica niste obstacole de natura cognitiva, adica
niste necunoscute. O situatie devine o problema daca
solutiile necesare pentru a ne adapta la acea situatie nu pot fi
gasite imediat, pe baza experientei anterioare (Cosmovici,
Iacob, 1998, p.163).
 Pentru un student intrebarea "cat fac 2+2" nu reprezinta o
problema, deoarece pe baza experientei anterioare stie sa
raspunda imediat. Aceeasi situatie pentru un elev din clasa I
ar putea fi problematica.
 Daca in clasa pe care o conducem avem un elev cu tulburari de
conduita (care fura sau este agresiv) ne confruntam cu o
problema; necunoscutele sunt cauzele care au determinat
tulburarile de conduita, cat si modul in care am putea ajuta
elevul.
 Desfășurarea procesuală a gândirii

 Pe verticala cunoașterii:
-procesare ascendentă:e un demers de tip inductiv, care se
orientează de la particular la general, de la fapte și date concrete
la generalizări cuprinzăoare,e dirijată de datele observației, de
experiențele individului, inclusiv cele perceptive, de
reprezentările acumulate în timp,e modul natural de evoluție a
gândirii umane.
-procesare descendentă: e un demers de tip deductiv:din
anumite legi se deduc atribute ale unor fenomene, categorii de
obiecte, are un caracter imperativ, se impune gândirii noastre și
derivă din nivelul cunoașterii umane la un moment dat, e o
evoluție a gândirii realizată prin învățare, instrucție școlară,
educație.
 Pe axa temporalaîntre trecut, prezent și viitor

 Desfăşurarea gândirii pe axa temporală se realizează între

trecut, prezent şi viitor. Procesele senzoriale, îndeosebi
senzaţia şi percepţia se desfăşoară „aici şi acum”, în prezent.
Gândirea, în schimb, îşi extrage conţinuturile, în cea mai mare
măsură, din memorie, din trecut; reactualizează în raport cu
cerinţele prezentului, informaţii, cunoştinţe şi experienţe,
elaborând anticipări şi predicţii asupra viitorului (P.Popescu-
Neveanu). Demersul anticipativ al gândirii se referă şi la
orientările subiectului, la planurile sale de acţiune. Cu ajutorul
gândirii ne planificăm viitorul şi ne organizăm existenţa.
 Caracterul mijlocit

 Caracterul mijlocit al gândirii este una dintre trăsăturile cele

mai importante care definesc specificul acestui proces.
Gândirea este mijlocită prin experienţa perceptivă, prin
imaginile din reprezentare, iar toate aceste date sunt stocate în
memorie şi vehiculate cu ajutorul limbajului.
 Caracterul mijlocit al gândirii este asigurat prin cunoştinţele
acumulate la un moment dat, prin informaţiile sistematizate în
lucrările ştiinţifice. Limbajul este instrumentul fundamental
care permite vehicularea, coordonarea acestor informaţii. Este
un limbaj riguros al definiţiilor; sunt formulări precise, clare,
care nu lasă loc de dubii. Se folosesc intens limbajele de
specialitate proprii variatelor domenii ale cunoaşterii:
matematica, biologia, psihologia, s.a.m.d.
 Caracterul abstract-formal

 pune în evidenţă nivelul ridicat al selectivităţii specifice

psihicului uman în procesarea informaţiilor. În gândire,
selectivitatea operează în baza operației de abstractizare, ceea
ce permite surprinderea unor însușiri esențiale ale unor
invarianți cognitivi.
 Caracterul abstract este legat de cel formal.J.Piaget denumește
ultima etapă de dezvoltare a inteligenței ca studiu al
inteligenței formale
 Toate aceste trăsături sugerează profunzimea procesării
cognitive, gradul ridicat de autonomie mintală, de libertate a
gândirii în plan temporal, nivelul maximal de selectivitate în
raport cu însușirile lumii și vieții.Este un demers
abstract,formal, multiplu, mijlocit.
 Ce este gândirea?

 Ce este gândirea? Cum se nasc gândurile? De-a lungul secolelor mulţi filozofi au încercat să
dea o definiţie gândirii. Constantin Noica spunea că „mai adânc decât mine în mine însumi
este gândul”. Gândirea este şi într-o strânsă legătură cu limbajul.
 Cum defineşte ştiinţa gândirea? Ca produs specific al creierului uman, gândirea
reprezintă forma cea mai înaltă a cunoaşterii, ce reflectă realitatea trecută şi prezentă
şi proiectează acţiunile viitoare. Situată pe o treaptă superioară a activităţii logice, gândirea
realizează (pe baza unor informaţii acumulate) reflectarea lumii înconjurătoare sub formă de
idei. Formarea permanentă a ideilor şi asocierea dintre ele permite rezolvarea problemelor şi
a solicitărilor din mediu.
 Bazele neurologice şi neurochimice ale gândirii sunt insuficient înţelese. Tot mecanismul
porneşte din scoarţa cerebrală şi se bazează pe interacţiunea dintre unele zone stimulate sau
iradierea semnalului. Activarea acestor zone depinde de senzaţiile percepute din mediu (prin
intermediul simţurilor) sau pe baza informaţiilor acumulate anterior.
Gândirea realizează o legătură între informaţiile deja acumulate şi cele noi. Nu se bazează
doar pe experienţa proprie, ci şi pe mediul social. Astfel, gândurile noastre sunt influenţate şi
de lumea în care trăim.
 Limbajul este foarte important. În cele mai multe cazuri apare gândirea verbală, adică
gândim prin cuvinte mai mult decât prin imagini. O leziune frontală a craniului poate
dezorganiza profund gândirea. Între limbajul interior (cel gândit) şi cel exterior (cuvintele
vorbite) există o strânsă legătură, primul precedându-l pe al doilea. În timpul gândirii verbale
s-a înregistrat o activitate a muşchilor fonatori (ai vorbirii), deşi nu erau exprimate prin glas.
 Gândirea are sediu predominant în lobul frontal, iar vorbirea ajunge până în lobul
temporal; există o zonă unde cele două arii se intersectează, o leziune în această zonă atrage
după sine demenţa, o profundă tulburare a gândirii logice.

 Deşi ariile corticale la nivelul ambelor emisfere cerebrale au o distribuţie egală, ele
prezintă o specializare. Cea stângă este dominată de controlul mişcărilor fine, logice şi e
importantă pentru capacitatea de analiză. Cea dreaptă asigură percepţia spaţială,
artistică şi relaţională. În prezent, se admite că emisfera stângă dominantă predomină la
gânditori, iar cea dreaptă la creatori.
Ca şi trăsătură dominantă a speciei, omul se exprimă şi comunică prin vorbire, limbajul fiind
atât oral, cât şi scris. Mai sunt şi alte animale ce au limbaj, dar numai al omului este articulat.
De exemplu, multă vreme nu s-a ştiut cum de albinele au viaţa atât de organizată în
jurul mătcii, până când Karl von Frisch a ajuns la concluzia ca acestea comunică prin
dans. În 40 de ani, el a lămurit cum albinele, prin mişcări ale trupului, le anunţă pe celelalte
direcţia şi distanţa până la locul cu flori. Karl von Frisch a publicat tratatul „Cercetarea
dansului albinelor” în 1965.
 Vorbirea evoluează de la un reflex înnăscut de emiterea a sunetelor, până la stadiul de vorbire
articulată şi coerentă. Vorbirea începe în primul an de viaţă, prin imitarea cuvintelor auzite, de
aceea copii născuţi surzi ajungând şi muţi. La început pronunţarea cuvintelor este deficitară,
dar cu timpul, prin comparare, se ajunge la pronunţarea corectă a cuvintelor.
Gândim în cuvinte şi exprimăm în cuvinte ceea ce gândim, acest fapt arătându-ne cât de
corelate şi interdependente sunt limbajul şi gândirea.
 Bibliografie

 http://scientia.ro/homo-humanus/psihologie/2602-
ce-este-gandirea.html
 https://psyexcelsior.wordpress.com/psihologia-
gandirii/
 http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/GAN
DIREA49.php
 http://referat-
referate.blogspot.ro/2013/02/gandirea-ca-proces-
cognitiv-superior.html