Referat

Rolul reprezentărilor în dezvoltarea

proceselor congnitive

Creat: Turceac Doina I.P.211

Reforma invatamantului si cu precadere restructurarile produse in continutul de
invatat si strategiile didactice, coroborate cu obiectivele educationale si idealul
educational al acestei perioade evidentiaza in tot mai mare masura rolul gandirii
in activitatea educationala si in mod deosebit in cea de invatare. Gandirea devine
un instrument al acestei activitati si, in acelasi timp, prin intermediul acesteia, cu
precadere a educatiei intelectuale, urmarim dezvoltarea acestui proces psihic
central.

Dupa unii psihologi gandirea nu este privita numai ca un proces ci chiar si ca o

activitate care consta intr-o succesiune de operatii care duc la dezvaluirea unor
aspecte importante ale realitatii si la rezolvarea anumitor probleme.  Cand vorbim
de probleme ne gandim la situatii ce nu pot fl solutionate imediat pe baza
experientei anterioare. In mod normal se subliniaza ca prin gandire descifram
aspecte esentiale, ceea ce e specific uman. Fortand putin, am putea spune ca
gandirea devine o „metagandire”, o gandire despre si prin gandire. Asemenea
activitati si actiuni ale gandirii pot fi realizate cu ajutorul unor operatii
constitutive ale gandirii care pot fi impartite in doua grupe:

a.      operatii generale - prezente in orice act de gandire, si

b.     operatii specifice, in relatie doar cu o categorie restransa de probleme.

Operatiile generale ale gandirii

Operatii generale sunt: comparatia, analiza, sinteza, abstractizarea si generalizarea.
Comparatia consta intr-o apropiere pe plan mintal a unor obiecte sau fenomene cu
scopul stabilirii de asemanari si deosebiri intre ele. De obicei se spune ca ea ar
consta in stabilirea similitudinilor si diferentelor dintre ele. Dar aceasta presupune
analiza si sinteza, comparatia fiind doar momentul initial al reflectiei, care necesita
alaturarea mintala pentru a putea discerne potriviri ori nepotriviri. Pentru ca un elev
sa poata aprecia daca pasarea aflata pe trunchiul unui copac din apropiere este sau
nu o ciocanitoare, trebuie sa-si aminteasca ciocanitoarea din manualul sau si apoi sa
urmareasca daca diferite aspecte sunt similare: culoarea penelor, forma cozii etc.
Acum el va face o analiza: separarea mintala a unor obiecte, fenomene sau a unor
insusiri, parti, elemente ale lor. Daca el constata o serie de detalii comune, va
conchide asupra identitatii pasarii, ceea ce implica o sinteza: o  legatura  stabilita
intre obiecte, fenomene sau diferitele lor parti, elemente sau insusiri.

Aceste trei operatiuni permit solutionarea de probleme si de catre animalele

superioare.

Abstractizarea este o analiza a esentialului, izolarea pe plan mintal a unor

aspecte sau relatii esentiale dintre obiecte si fenomene. In abstractizare exista
constiinta ca un anume aspect apartine unei clase intregi de obiecte
asemanatoare. Daca analiza se poate produce foarte repede, abstractizarea
poate dura ani de zile. O experienta repetata ne duce la abstractizari: de
exemplu, ca samburele mare si dur caracterizeaza piersicile.
Generalizarea este operatia prin care extindem o relatie stabilita intre doua
obiecte sau fenomene asupra unei intregi categorii. Oamenii de stiinta au
constatat, in repetate randuri, prezenta unor cutremure in preajma unui vulcan,
precedand o eruptie si considera ca ele pot prezice totdeauna iminenta unei
eruptii. De obicei se mai vorbeste de generalizare si atunci cand, in mod
intemeiat, includem un dat particular intr-o clasa de obiecte, fenomene sau
insusiri.

Ultimele doua operatii generale ale gandirii sunt specifice doar fiintelor umane
prin acestea omul devenind homo sapiens, marcand saltul din regnul animal in
regnul uman.

Operatiile specifice ale gandirii.

Caracterul  actional si de activitate al gandirii este evidentiat atat prin operatiile

generale cat mai ales prin operatiile specifice ale gandirii sau asa-numitului
comportament intelectual. Inca din secolul trecut, filosoful E. Mach a formulat
constatarea: „gandirea este un experiment mintal”, intuind prezenta in procesul
reflexiunii a unor actiuni mintale. In mod explicit se va referi la ele Edmond
Goblot, in tratatul sau de logica aparut la sfarsitul primului razboi mondial.
Capitolul referitor la rationamentul deductiv scoate in relief sterilitatea
silogismului a carui concluzie nu aduce nimic nou fata de premise. Progresul
gandirii, arata logicianul francez, presupune efectuarea unor constructii, a unor
actiuni  reale sau mintale si a unor acte de constatare  a rezultatelor obtinute.
Exemplul pe care-l da vizeaza o problema simpla de geometrie: sa se
demonstreze ca suma unghiurilor unui triunghi este totdeauna 180s.

Fie triunghiul ABC. Daca ne multumim sa observam figura, nu vom putea

demonstra nimic. Ducem insa dreapta DE paralela cu latura AB, deci efectuam o
actiune pe hartie (dar am putea sa o facem numai in minte). Constatam: unghiul
BAC este egal cu ACE, fiind alterne interne, formate printr-o dreapta care taie
doua paralele. Din acelasi motiv sunt egale si unghiurile ABC si BCD. Intrucat
unghiul ACB este situat de aceeasi parte a dreptei ED, ca si ACE si BCD, rezulta
ca suma celor trei unghiuri ale triunghiului ABC este egala cu suma unghiurilor
aflate de aceeasi parte a unei drepte, deci cu 180s. Q.e.d.

Reusita demonstratiei a depins de o constructie si de observarea consecintelor ce

au rezultat. Silogismele sunt prezente mereu, legitimand concluziile: unghiurile
alterne sunt egale in situatia data si suma unghiurilor de aceeasi parte a dreptei
e 180s (Suma unghiurilor de aceeasi parte a unei drepte este 180s; in acest caz,
avem trei unghiuri situate de aceeasi parte a dreptei DE, incat acestea
insumeaza 180s). Totusi, fara actiunea efectuata nu s-ar fi putut demonstra
teorema.
Dupa E. Goblot, rolul actiunilor nu e hotarator numai in geometrie. In algebra,
esentiale sunt transformarile, modificarile pe care le aducem formei expresiilor
prin diferite operatii legitime. In fizica, omul de stiinta trebuie sa-si imagineze
modificari de ordin experimental s.a.m.d.

Asadar, doua aspecte au fost subliniate de logicianul francez: importanta

modificarilor, a actiunilor reale ori imaginate si a perceptiei, observatiei
rezultatelor obtinute. Despre rolul actiunilor mintale a scris mult psihiatrul si
psihologul Pierre Janet, el descriind diferite conduite ale gandirii, in relatie cu
variate situatii. In urma acestor sugestii, cel mai important psiholog al secolului
nostru, elvetianul Jean Piaget, a initiat si dezvoltat un mare ciclu de investigatii
cu caracter experimental.

El a demonstrat ca actiunile mintale, operatiile specifice gandirii provin din

interiorizarea treptata a unor actiuni pe care copilul le face mai intai in mod real,
in practica de fiecare zi. Daca pana pe la 1 an si 6 luni gandirea copilului are loc
numai in planul actiunii concrete (in mod analog cu cea caracteristica unui
cimpanzeu), o data cu insusirea limbajului copilul intelege simbolul si o serie de
actiuni se interiorizeaza. intampinand de-a lungul anilor multe dificultati, ele se
atenueaza o data cu gruparea actiunilor, formandu-se operatii mintale specifice,
caracterizate prin reversibilitatea lor: elevul e constient ca daca 4 + 5 = 9, si 9 –
5 = 4 sau daca 4 x 3 = 12, si 12 : 3 = 4. Reversibilitatea asigura plasticitatea
gandirii, posibilitatea solutionarii unor probleme exclusiv printr-o activitate
mentala, in plan abstract. Acest stadiu este atins abia dupa 11-12 ani.

J. Piaget a izbutit sa infirme tezele lui Immanuel Kant, care considera a priori o
serie de categorii si principii, adica prezente in intelect si in ratiune inainte de
orice experienta. Or, experimentele au aratat ca ceea ce este evident pentru un
adult, nu este si pentru un copil de 4 - 5  ani. Numai dupa o indelungata
experienta si evolutie intelectuala incepe sa se faca simtita prezenta in
rationamente a unei serii de categorii si principii.

Psihologul rus P. Galperin, cautand sa ilustreze modul de formare a operatiilor

mintale specifice, s-a servit de exemplul felului in care copiii din clasa intai invata
operatii de adunare.

a. Mai intai, invatatorul prezinta elevilor doua multimi: in una numara cinci bile,
iar in cea de-a doua, trei. Apoi contopeste gramezile si numara ceea ce rezulta:
opt bile.

b. In a doua faza, copiii actioneaza ei singuri, numarand cinci betisoare intr-o
gramada, trei in cea de-a doua, le amesteca si constata ca acum sunt opt. Ei
repeta actiunea cu diferite materiale si, in felul acesta, se fixeaza structura
viitoarei operatii mintale.

c. In a treia etapa, scolarii nu mai au nevoie sa actioneze cu materiale concrete,

actiunea trece pe plan verbal. Copiii spun: cinci cirese si cu trei cirese, fac opt
cirese; cinci vrabiute si cu trei vrabiute fac opt vrabiute etc.
d. In faza ulterioara incepe interiorizarea operatiei, elevii rostind in minte
adunarile, dar tot asa de rar cum le-ar spune cu glas tare (unii chiar misca usor
buzele, exteriorizare a vorbirii interioare).

e. Interiorizarea se desavarseste atunci cand calculul se automatizeaza si

adunarea se face rapid, schematic, detaliile exprimarii nemaifiind constiente.