1.

Gandirea - reflectarea mijlocita si generalizat-abstracta sub forma notiunilor a insusirilor esentiale

si necesare ale obiectelor si fenomenelor, a legaturilor logice, cauzate dintre ele.

Reflectarea realitatii obiective la nivelul logic al cunoasterii este cu mult mai complicata. Ea nu mai
are de acum un caracter nemijlocit, ci unul mijlocit, adica se produce cu ajutorul unui sistem intreg
de mijloace, care de regula lipsesc la nivelul senzorial al cunoasterii. Reflectarea realitatii la nivelul
gandirii este mijlocita prin cuvant. Pentru a formula definitia unui anumit fenomen, obiect sau
eveniment de regula este insuficienta o singura perceptie. De asemenea se dovedeste a fi
importanta acumularea unei anumite experiente, pastrarea in memorie a unui sir de reprezentari.
Pentru a defini un anumit obiect nou este nevoie de o experienta de definire a altor obiecte.
Reprezentarile, vocabularul necesar pentru formularea definitiilor, pe care le contine memoria
noastra, constituie acel fond de cunostinte, prin intermediul carora se produce procesul de gandire.

Gandirea este reflectarea mijlocita a realitatii si de aceea ca ea se bazeaza, intotdeauna pe

cunostintele acumulate de om. Reflectarea realitatii la nivelul gandirii are un caracter generalizator.
Caracterul mijlocit si generalizator al gandirii asigura cunoasterea de catre om atat a fenomenelor,
cat si a esentei lor. Datorita gandirii omul reflecta nu numai ceea ce poate fi perceput nemijlocit cu
ajutorul organelor de simt, dar si ceea ce este ascuns de perceptie si poate fi cunoscut doar ca
rezultat al analizei, comparatiei, generalizarii. Gandirea permite stabilirea diferitelor legaturi logice.

Operatiile gandirii:

Realizarea gandirii prin intermediul operatiilor de gandire caracterizeaza gandirea ca o reflectare

mijlocita a realitatii. Fiecare operatie a gandirii indeplineste o anumita functie in procesul de
cunoastere.

Analiza impartirea mintala a obiectelor si fenomenelor in parti, pentru a evidentia unele semne
specifice si pentru a le cunoaste mai bine.

Sinteza unificarea mintala a elementelor izolate, a partilor componente a obiectelor si fenomenelor

intr-un tot intreg.

Analiza si sinteza sunt operatiile principale ale activitatii de gandire, deoarece prin intermediul lor
avem posibilitatea sa cunoastem pe deplin realitatea inconjuratoare (ex.: la limba romana
cunoscandu-ne cu notiunea de cuvant spunem ca el este alcatuit din vocale si consoane, din silabe,
are prefix, radacina, sufix, dezinenta; pom - radacina, tulpina, ramuri, frunze etc.)

Comparatia - procesul mintal de evidentiere a asemanarilor si deosebirilor intre obiecte si

fenomene. Se compara notiunea noua cu notiunile deja cunoscute.

Abstractizarea - evidentierea mintala a insusirilor esentiale a obiectelor si fenomenelor neluandu-se

in consideratie insusirile neesentiale, in activitatea cognitiva a omului apar situatii cand omul nu
poate face analiza, sinteza, comparatie si astfel el apeleaza la abstractizare.

Generalizarea - procesul mintal de grupare a obiectelor si fenomenelor in grupe, evidentiind o

calitate specifica a lor (de ex.: mese, scaune, flori, fructe, legume etc.).

Clasificarea - procesul mintal de structurare, de separare a obiectelor si fenomenelor in clase

conform unor semne caracteristice (de ex.: la biologie - clasa reptilelor, clasa amfibiilor etc.).

Sistematizarea procesul mintal de selectare a grupelor, a claselor de obiecte.

 Toate aceste operatii nu se pot manifesta izolat, fara legatura reciproca intre ele.

Felurile gandirii.

Activitatea de gandire e determinata si de felurile de gandire, deoarece in diferite activitati omul

apeleaza la anumite feluri ale gandirii, in functie de continutul problemei care necesita rezolvarea, in
psihologie se evidentiaza trei feluri de gandire: practic-actionala, intuitiv-plastica si verbal-logica.

Gandirea practic-actionala - problema de gandire se rezolva nemijlocit in procesul activitatii, cand se

actioneaza nemijlocit cu obiectul. De ex., putin probabil ca cineva din voi, apropiindu-se de usa
apartamentului, introducand cheia si vazand ca usa nu se deschide, va scoate cheia si va incepe sa
judece despre variantele posibile de patrundere in apartament. De regula se actioneaza altfel:
incercam sa scoatem si sa bagam cheia, o intoarcem in diferite parti, impingem sau tragem usa,
adica incercam sa rezolvam problema, actionand practic.

Gandirea practic-actionala se aplica insa si la rezolvarea problemelor mult mai complicate. Astfel se
construiesc modelele viitoarelor corabii, se creeaza modele de avioane, se construiesc modele de
rauri si toate acestea pe machete.

Gandirea intuitiv-plastica se caracterizeaza prin aceea ca rezolvarea problemei de gandire se bazeaza

pe materialul intuitiv. Despre acest fel de gandire putem vorbi in acele cazuri, cand omul, rezolvand
problema, analizeaza, compara, cauta sa generalizeze diferite imagini ale obiectelor, fenomenelor,
evenimentelor. Importanta gandirii intuitiv-plastice consta in aceea ca ea ii permite omului sa
reflecte mult mai larg si mai divers realitatea obiectiva. Se apeleaza la acest tip de gandire in cazul
rezolvarii diferitelor probleme tehnice de constructie, alcatuirea schemelor topografice, alcatuirea
planurilor.

Gandirea verbal-logica problema se rezolva in forma verbala. Folosind forma verbala omul opereaza
cu cele mai abstracte notiuni, deseori cu astfel de notiuni, care in general nu au o expresie plastica
directa (de ex., notiunile economice: pret, cantitate, valoare, venit; notiunile social-istorice: stat,
clasa, relatii sociale). Datorita acestui fel de gandire omul reuseste in plan general sa rezolve
problemele de gandire - acest tip de gandire avand avantaje, dar si dezavantaje. De ex., se poate
alcatui o povestire foarte buna despre o creatie muzicala, dar aceasta niciodata nu va asigura o
transmitere completa a tot ce constituie imaginea muzicala. Este foarte important ca la elev sa fie
dezvoltata gandirea verbal-logica, deoarece numai in acest caz el va putea insusi notiunile, in special
sistemele de notiuni, va intelege legitatile stiintei. Dar, totodata, este important sa se tina minte ca
cunostintele abstracte in forma verbala nu epuizeaza bogatia realitatii obiective.

2. Memoria este suma totala a ceea ce ne amintim, este capacitatea de a invata si de a

adapta experientele anterioare la situatiile prezente. Memoria este abilitatea creierului de a
codifica, stoca si de a reaminti ulterior informatii, senzatii, sentimente atunci cand sunt
necesare, in mod automat sau constient. Altfel spus, este capacitatea de a utiliza situatii
invatate sau experimentate din trecut pentru a rezolva si anticipa evenimente din prezent,
respectiv viitor. Memoria influenteaza comportamentul si este parte din procesul continuu
de adaptare la mediu cu tot ce presupune acesta.
Pe de o parte, memoria depinde de invatarea constienta, dar exista si in absenta acesteia.
Pe de alta parte, invatarea depinde de memorie, dar si de capacitatea exceptionala a
creierului de a face conexiuni intre experientele traite si cele invatate. De exemplu, invatam
constient cuvintele dintr-o limba straina, dar atunci cand le folosim, utilizam memoria
pentru a le reproduce. Memoria este legata de procesul de invatare, dar difera de ce este in
sine mecanismul prin care omul dobandeste cunostinte prin actiunea constienta a
invatatului.

Abilitatea oamenilor de a apela la amintirile trecute pentru a-si imagina viitorul si pentru a
stabili cursul viitoarelor actiuni a fost elementul esential care a dus la dezvoltarea omului ca
specie inteligenta. Fenomen si stare in egala masura, este intangibila, fiind un concept care
se refera la procesul de amintire, proces complex si complicat.De asemenea, memoria
contribuie la experientele individului si ii stimuleaza imaginatia

Unii au descris memoria ca fiind un dulap cu dosare, altii ca un supercomputer in creier. Mai
aproape de adevar este ideea ca memoria este un proces continuu (inclusiv in timpul
somnului), care se deruleaza in fiecare moment la nivelul intregului creier. Memoria umana
stocheaza, creeaza, prelucreaza informatii, pentru a oferi ceea ce este gandirea coerenta.

Amintirile sunt cele care ne fac capabili sa citim, sa conducem o masina, sa rezolvam
probleme de matematica si tot ele sunt cele care ne fac sa avem o identitate. Un exemplu:
daca ne gandim la un obiect, un stilou, sa zicem, creierul preia numele obiectului, forma,
functia, iar fiecare detaliu vine dintr-o alta parte a creierului. Imaginea este reconstruita
aproape instantaneu si uneori este insotita de momentele care au legatura cu acest obiect,
totul asociat cu imagini, emotii si senzatii. Tot acest proces, pe care nu-l intelegem inca pe
deplin in toata complexitatea lui, este memoria.

Exista mai multe tipuri de memorie, in functie de modul in care se manifesta, de reactiile si
de efectele produse la nivelul creierului. La baza clasificarii sta o teorie ce dateaza din anii
1968, formulata de psihologul Richard Atkinson si de medicul Richard Shiffrin, care au
identificat trei tipuri diferite de memorie: memoria senzoriala, memoria pe termen scurt si
memoria pe termen lung. Este o clasificare simplificata, dar sta la baza teoriilor actuale, mult
mai complexe.

Memoria senzoriala
Se mai numeste memorie imediata si este capacitatea de a retine senzatii provocate de
stimuli vizuali, auditivi sau tactili, pentru un timp scurt, chiar dupa ce sursa excitatiei a
incetat sa mai actioneze. Aceasta memorie functioneaza in afara campurilor constiente
(vedem, auzim, intelegem, simtim, dar nu suntem constienti de asta), iar informatiile sunt
stocate pentru un interval de timp foarte scurt. Stimulii care activeaza memoria senzoriala
sunt permenent inlocuiti de altii noi, dar daca ceva este important si capteaza atentia, acest
fapt trece imediat in planul constient si intra intr-o alta zona de memorie.
Memoria senzoriala functioneaza ca un selector. Lucram, citim sau ne uitam la un film si in
jur sunt o multitudine de stimuli, la care nu reactionam, pentru ca acestia nu ajung in
campul constient, dar putem deveni imediat atenti daca auzim alarma propriei masini, de
exemplu, sau daca plange copilul, adica reactionam la un stimul care este important pentru
noi sau care ne atrage atentia.

Sunt mai multe tipuri de memorie senzoriala2:

 Iconica - ce retine pentru foarte scurt timp o imagine;
 Echoic - este memoria senzoriala care stocheaza pentru cateva secunde un stimul
auditiv;
 Tactila - cu referire la stimulii tactili.

Memoria de lunga durata

Memoria pe termen lung este etapa finala, semi-permanenta a memoriei. Spre deosebire de
memoria senzoriala si de cea pe termen scurt, memoria pe termen lung are o capacitate
teoretic infinita de a retine si stoca informatii si cuprinde tot ceea ce stim la un moment dat,
de la ceea ce am invatat in clasa I, la vechile adrese, la ceea ce am facut ieri. Unele amintiri
pot dura din momentul in care sunt create pana cand murim. Amintirile sunt fie semantice
(memoria semantica este cea care ajuta intelegerea, semnificatiile si cunostintele care nu au
legatura cu cele acumulate prin experienta), fie episodice (bazate pe fapte sau pe
evenimente specific).

Memoria de lunga durata se mai numeste si memorie de referinta si este impartita in doua
mari categorii: memorie explicita si implicita.

A) Memoria explicita este memoria constienta, implica fapte, concepte si

evenimente care sunt aduse in mod voluntar in campul constientei. Ne gandim la
momentele unui concediu consumat cu ceva timp in urma, la ceea ce s-a intamplat cand am
dat un examen, cand ne-am casatorit si asa mai departe, iar evenimentele sunt
rememorate. Memoria explicita are o componenta semantica, ce se refera la date abstracte
(de exemplu, cunostintele pentru a rezolva un test sau formulele care ne ajuta sa calculam
volumul unui cilindru ori faptul de a sti ca Bucurestiul este capitala Romaniei etc.), si o
memorie episodica, ce se raporteaza la date personale sau autobiografice, contextualizate si
asociate cu senzatii, emotii.

O componenta speciala este memoria asociata unor evenimente majore personale sau
colective. Toata lumea stie detaliile personale asociate zilei de 11 septembrie 2001 sau pe
cele petrecute in ziua nuntii ori la inmormantarea bunicii (memorie episodica)
 B) Memoria implicita este cea inconstienta, procedurala si se dezvolta prin practica
in timp. Aptitudinile atletice, mersul pe bicicleta, sofatul sunt exemple de memorie implicita.
Sunt zeci de activitati zilnice pe care le putem realiza pe baza memoriei implicite, de la
legatul sireturilor, la tastarea literelor pe computer. Toate acestea sunt accesate inconstient
(nu ne mai gandim unde este o litera anume pe tastatura sau maneta care actioneaza
stergatoarele de parbriz), fiind transformate automat in actiuni.

Amintirile implicite difera de cele explicite: de cele mai multe ori, acestea implica miscare si
coordonare motorie, in timp ce memoria explicita este legata mai mult de comportament,
emotii si reactii afective.

Cum functioneaza:

Memoria este un proces continuu prin care sunt pastrate informatiile acumulate,
fiind vitala pentru a intelege realitatea prezenta, dar si pentru a planifica viitorul. Cum
functioneaza? Memoria este un proces dual in cursul caruia gandirea inconstienta,
automata, interactioneaza cu procese de gandire constiente, voluntare, analitice. Cele doua
procese se combina, se sustin reciproc si participa la procesul de invatare.

Un exemplu: cand omul invata o abilitate noua - sa citeasca, sa mearga pe bicicleta sau sa
conduca o masina, totul este un proces activ, astfel ca este constient de fiecare miscare pe
care o face, pe de o parte, pentru a intelege cum se face, pe de alta, pentru a o face corect.
In momentul in care deprindem noua abilitate, nu va mai fi vorba de un proces voluntar, ci
de unul intuitiv, automat.

Modul in care functioneaza memoria este caracterizat de trei procese esentiale:

inregistrarea sau codificarea informatiilor, stocarea (procesul prin care informatia este
inregistrata in memoria de lunga durata) si actualizarea sau reamintirea informatiei prin
care aceasta este adusa in campul constientei.

Inregistrarea informatiei
Este procesul prin care informatiile sunt intelese, asimilate si invatate, fiind: vizuale (cum
arata ceva), acustice (cum suna ceva), semantice (ce inseamna) si tactile (cum se simte
ceva). Acestea ajung sa fie memorate trecand prin unul sau mai multe din aceste canale
senzoriale. Sunt stocate de memoria imediata, trec in campul memoriei de scurta durata,
sunt repetate si devin date in memoria de lunga durata, daca sunt importante, necesare si
daca in mod constient stim ca trebuie retinute.
Stocarea informatiilor
Se refera la modul in care, unde si cat timp se pastreaza informatiile. Initial, sunt stocate in
memoria pe termen scurt si, daca sunt repetate, sunt transferate in memoria pe termen
lung5. Timpul si neatentia pot determina uitarea informatiilor stocate, dar, cu toate acestea,
memoria pe termen lung are o capacitate de stocare imensa, iar datele, experientele si
emotiile acumulate in memoria de lunga durata raman acolo la nesfarsit. In memoria de
scurta durata, datele intelese sunt preluate in ordinea in care au fost primite (de exemplu, o
lista cu nume), in timp ce in memoria de lunga durata sunt combinate, asociate, sintetizate
(de exemplu, ne amintim unde am lasat masina in parcare, dar si regula de trei simpla, pe
care am invatat-o in scoala gimnaziala).

Avem 86 de miliarde de neuroni, fiecare are in medie conexiuni cu sute de alti neuroni.
Conexiunile si combinatiile sunt esenta memoriei de lunga durata.

Reamintirea informatiei
Aceasta este functia principala a memoriei. Exista doua tipuri de reamintire: amintirea
cautata in mod voluntar si recunoasterea. In primul caz, vorbim despre amintiri pe care le
aducem voluntar in campul constientei, le derulam in minte, verbal ori in scris.
Recunoasterea este generata de un stimul care este cunoscut, familiar si care aduce la
suprafata un eveniment, o situatie, o informatie, o stare.

Unul din fenomenele care insotesc reamintirea este interferenta. Exista un „amestec” de
date noi cu cele anterior stocate in memorie. Poate sa fie proactiva, cand amintirile trecute
pot inhiba stocarea noilor informatii (nu putem retine un numar nou de telefon, pentru ca
numarul vechi este cel pe care ni-l amintim in primul rand). Interferentele pot sa fie
retroactive, cand informatia recenta le activeaza pe cele vechi

Uitarea
Nu putem vorbi despre memorie fara sa luam in calcul procesul natural al uitarii. Memoria
nu este perfecta si nici statica. Stocarea si gasirea informatiei necesare nu este un proces
perfect. Sunt implicate procese biologice, neurologice si psihologice complexe, multe
insuficient intelese. Unele reactii pot avea loc eronat sau deloc. In consecinta, unele amintiri
sau date dispar din memorie, acesta fiind un proces care este pana la un punct normal si
necesar.

Modul in care ne amintim un eveniment, o informatie sau cunostinte invatate depinde de

un numar mare de variabile, principale fiind emotiile (pozitive sau negative) si importanta
pentru sine a evenimentului.

Unul din principalele motive pentru care uitam, dincolo de posibilele cauze patologice, este
faptul ca informatiile stocate nu sunt frecvent utilizate sau interfereaza cu cele noi.

CELE MAI FRECVENTE CAZURI ALE TULBURARILOR DE MEMORIE:

A intelege ce este si cum functioneaza memoria reprezinta cea mai buna cale prin care
putem imbunatati aceasta functie esentiala.

Uitarea este fireasca si, atata vreme cat nu aduce prejudicii si nu intra in sfera afectiunilor,
nu este o problema. Omul are capacitatea de a cauta datele pierdute si de a depasi
eventualele lapsusuri.

Tulburarea de memorie nu inseamna uitarea unor amanunte ocazional, ci incapacitatea de a

stoca si actualiza informatiile. Exista cauze care pot afecta capacitatea de memorare si
procesele de amintire, cele doua aspecte fiind mereu interdependente.

Una din principalele cauze pentru care uitam este aceea ca ne concentram pe intelegerea
prezentului si pe anticiparea viitorului, si nu pe amintirea momentelor trecute. Uitarea ne
ajuta sa depasim momentele neplacute si traumele. Memoria este selectiva, iar uitarea este
necesara pentru a face mai eficienta reamintirea detaliilor importante. Uitam unde am
parcat ieri masina sau parola veche de la un cont, ori ce am mancat acum trei zile, pentru ca
sunt neesentiale. Majoritatea lucrurilor, detaliilor, emotiilor pe care le uitam fac parte din
procesele normale ale memoriei.

Dar uitarea poate fi frustranta, ducand la rezultate dezamagitoare la examene, de exemplu.

Uneori, ne pune in situatii stanjenitoare. In momentul in care aceste procese devin o
problema, cand ne afecteaza viata de zi cu zi, se poate vorbi de tulburari de memorie.

Activitatile stresante, oboseala, consumul de alcool, depresia, anumiti factori de mediu

(altitudinea, mediul poluat), care pot conduce la dificultate in oxigenarea creierului, unele
reactii emotionale la traume, imbatranirea creierului si afectiunile asociate cu pierderile de
memorie (dementa senila, accidentele vasculare cerebrale, unele boli psihice) pot duce la
tulburari de memorie.

Boala Alzheimer este cea mai frecventa tulburare de memorie progresiva. Alte tulburari
progresive ale memoriei le includ pe cele asociate cu boala cerebrovasculara, boala Lewy
Body, dementa asociata cu boala Parkinson si afectiunile degenerative ale lobilor cerebrali
frontali si temporali (locul unde sunt stocate informatiile memoriei de lunga durata).

Sunt circa 46 de milioane de oameni care sufera de tulburari grave de memorie, in lume, si
se estimeaza ca numarul va creste pana la peste 130 de milioane, pana in 2050.

Problemele legate de tulburarile de memorie din sfera patologica apar ca urmare a efectului
combinat al obiceiurilor de viata si al riscului mostenit. Modificarile patologice ale tesutului
cerebral, asociate cu boala Alzheimer, de exemplu, pot incepe sa se dezvolte cu zeci de ani
inainte ca boala sa poata fi diagnosticata, astfel ca trebuie acordata o atentie speciala
factorilor de risc (tensiunea arteriala crescuta si netratata, nivelul ridicate ale colesterolului
din sange, lipsa de activitate fizica, obezitatea, apneea in somn, fumatul, consumul de
droguri si alcool).

In replica, o dieta echilibrata, activitatea fizica regulata, intretinerea functiei cerebrale prin
diferite activitati pot preveni aparitia acestor probleme.

CUM NE INBUNATATIM MEMORIA:

O memorie care nu-ti joaca feste depinde de sanatatea si vitalitatea creierului.

Indiferent de varsta, se pot face cateva lucruri care sa sustina si sa imbunatateasca
memoria. Creierul uman are o capacitate uimitoare de adaptare si imbunatatire, chiar si la
varste mai inaintate. Aceasta este cunoscuta sub numele de neuroplasticitate. Cu o
stimulare corecta si constanta, creierul formeaza noi retele neuronale, se poate adapta si
poate fi performant. Capacitatea spectaculoasa a creierului de a se modela incontinuu este
valabila cand vine vorba de invatare si memorie si nu depinde de varsta 8.

Afla cateva metode care imbunatatesc memoria:

 Creierul activ - memoria, ca si activitatea musculara, trebuie intretinuta. Actiunile
care depasesc rutina, provocarile, orice demers care solicita functia cerebrala (cititul,
invatatul unei limbi straine, jocurile de logica, mentinerea interesului pentru
informatii si orice activitate logica) sunt benefice si tin creierul antrenat. Activitatile
sociale si interactiunea umana sunt de asemenea utile pentru a tine creierul activ;

 Activitatea fizica - desi activitatea creierului este importanta, miscarea este vitala
pentru un creier sanatos. Aceasta stimuleaza circulatia sangvina si oxigenarea
creierului, dar si producerea de substante utile creierului, ce reduc nivelul
hormonilor de stres. Exercitiile fizice joaca un rol important in sustinerea procesului
de neuroplasticitate, prin stimularea factorilor de crestere si a noilor conexiuni
neuronale;
  Somnul sanatos - peste 95% dintre adulti au nevoie de 7 - 9 ore de somn. Lipsa
acestora afecteaza memoria, creativitatea, capacitatea de concentrare si gandirea
critica, abilitatile de rezolvare a problemelor. Somnul este necesar pentru
consolidarea memoriei, activitatea cheie de imbunatatire a memoriei avand loc in
etape de somn profund;
 Stresul sub control - stresul este unul dintre cei mai mari dusmani ai creierului.
Stresul cronic distruge neuroni, iar studii elaborate au probat legatura dintre stres si
tulburarile de memorie;
 Rasul - este cel mai bun medicament si acest lucru este valabil atat pentru creier, cat
si pentru memorie, dar si pentru corp. Rasul activeaza multe zone din creier, iar
momentele asociate cu emotii pozitive sunt mai rapid si mai bine fixate in memoria
de lunga durata;
 Hrana buna - creierul este un foarte mare consumator de energie. Circa 20 la suta
din caloriile arse intr-o zi sunt consumate de activitatea cerebrala. Alimentele bogate
in omega-3, pestele, nucile, legumele verzi, fructele, grasimile sanatoase, alimentele
bogate in antioxidanti, protejeaza celulele creierului de deteriorare. Ceaiul verde se
dovedeste a fi un aliat care previne imbatranirea creierului. Mentinerea consumului
de alcool sub control este esentiala, deoarece acesta reduce numarul de neuroni;
 Tratarea problemelor de sanatate - nu doar dementa sau boala Alzheimer provoaca
pierderi de memorie. Bolile de inima, nivelul ridicat al colesterolului si tensiunea
arteriala crescuta au fost asociate cu o afectare cognitiva. La fel si diabetul,
dezechilibrele hormonale, afectiunile glandei tiroidei, menopauza si andropauza,
depresia pot produce afectarea memoriei si a altor functii cerebrale.

Memoria, in ansamblul ei, arata cine suntem, este esenta pentru statutul de fiinte umane
inteligente si unice. Memoria reprezinta biografia fiecaruia, traseul urmat in viata si sursa
deciziilor viitoare. Fara memorie, ne pierdem identitatea, locul si scopul pe care il avem in
familie si in societate.

3. Formele imaginatiei
Complexitatea procesului imaginativ nu putea sa nu atraga dupa sine
varietatea formelor lui de manifestare. Fara a intra în prea multe
amanunte, dorim sa sugeram si sa schitam în acest paragraf câteva
criterii de clasificare a formelor imaginatiei, iar apoi sa le prezentam pe
cele mai deosebite.
Visul:
Desi a fost invaluit multa vreme in mister si superstitie, visul reprezinta o "experienta subiectiva " un
fenomen natural de natura inconstienta, care apare in timpul somnului. Lumea visului si mai ales
descifrarea lui a preocupat umanitatea din vremuri imemoriale. Visul este a treia stare a constiintei
alaturi de somn si veghe. Toti oamenii viseaza, visul fiind un fenomen natural, dar nu toti isi mai amintesc
a doua zi ce au visat. Daca o persoana este trezita in timp ce viseaza (faza REM ) ea poate relata destul de
multe aspecte cu privire la visul avut.

In Antichitate, visul era vazut ca o cale de comunicare intre lumea oamenilor si lumea zeitatilor. Un alt
sens dat visului ar fi acela de rol profetic, prin care se putea anticipa viitorul. Teoriile populare utilizau
metoda descifrarii, prin care descompuneau visul in componentele sale si pentru aceasta se utilizau
"cartile de vise" de exemplu pentru "scrisoare" apare interpretarea "suparare". E adevarat ca se intampla
ca in una si aceeasi cultura sa existe mai multe carti de vise care sa dea semnificatii diferite unuia si
aceluiasi element visat. Aceasta metoda exclude interpretarea unui vis in functie de persoana care
viseaza si de experientele prin care aceasta a trecut. Psihanaliza este cea care aduce ca noutate,
interpretarea unui vis in functie de subiectul care viseaza.

Exista doua tipuri de somn: somnul lent, clasic "ortodox" NREM si somnul rapid sau somnul paradoxal sau
somnul REM (denumirea de REM vine de la faptul ca in aceasta faza apare ceea ce se numeste "rapid eye
movement" -miscare oculara rapida - modificari imperceptibile la nivelul pleoapelor -care sunt expresia
activitatii onirice ). Cele doua tipuri de somn au roluri diferie: somnul lent are rol in dezvoltarea si
reinnoirea tesuturilor corporale iar somnul REM are rol semnificativ in fixarea datelor memorate, sa ajute
la formarea memoriei de lunga durata. Pe masura ce inaintam in varsta scade timpul de somn REM in
favoarea celui "ortodox". Deci visele apar in faza de somn superficial si nu in faza de somn profund.

In timpul somnului paradoxal (a perioadei de somn in care apar visele ) pot aparea anumite semne
comportamentale si electrografice cum ar fi: fenomene tonice care presupun o abolire totala a activitatii
musculare, miscari rapide oculare, fenomene vegetative, cresterea tensiunii arteriale si a ritmului cardiac,
cresterea debitului circulator si a temperaturii cerebrale.

Pe noapte pot exista 4-5 cicluri de somn paradoxal in care individul viseaza, cicluri care dureaza intre 2 si
60 minute. Cele mai multe vise sunt alb-negru doar aproximativ 20% din vise sunt color. Majoritatea
viselor au la baza reprezentari vizuale si mai putin reprezentari auditive, olfactive, gustative sau
kinestezice.

Teoria freudiana asupra visului

Sigmund Freud este cel care are meritul de a considera ca visul are un sens si tot el este cel care a cautat
sa descifreze mecanismele prin care este incifrat acest sens in vis. El a fost primul care a afirmat ca visele
nu sunt rezultatul intamplarii, ci ele exprima gandurile si problemele noastre constiente.
Freud considera ca visul exprima un mesaj al inconstientului (cel mai profund nivel al aparatului psihic )
iar interpretarea viselor reprezinta dupa Sigmund Freud "calea regala de deslusire a inconstientului". Tot
Freud sustine ca "visul exprima satisfacerea in plan halucinatoriu a unei dorinte", dorinta care in planul
realitatii nu se poate realiza, fiind refulata (respinsa ) de cenzura constiintei. Totodata exista si "cosmarul
de repetitie" al unor evenimente traumatice in care se repeta in vis scena traumatizanta (actorii,
decorurile ) fie intr-o forma aidoma cu cea intamplata in realitate, fie intr-o forma simbolica, modificata
de procedeele de elaborare a visului. Acest vis terifiant ar avea rolul procesarii de catre mintea umana a
evenimentului traumatizant, al metabolizarii, depasirii sale si a diminuarii afectului asociat acestui
eveniment.

Psihanalistii considera ca "visul este un limbaj" care are rolul de a ne dezvalui inconstientul in plina
desfasurare a acestuia.

Metoda psihanalitica este o metoda de cercetare si o tehnica terapeutica ce-si propune identificarea
"traumei psihice" si constientizarae sa prin analiza inconstientului (analiza unor simptome psihosomatice,
analiza viselor, a actelor ratate - greseli de vorbire sau scriere, lapsusuri etc ) .

Factori care pot declansa visele

-factori externi (zgomote, lumina puternica, mirosuri ) ;de exemplu daca dormim intr-un mediu in care
exista multa galagie, putem visa razboaie, revolutii etc;
-factori fiziologici (foame, sete, nevoia de a urina, nevoi sexuale ); daca nevoia respectiva este foarte
intensa se va satisface iluzoriu in vis;
-factori din sfera motivationala: dorinte din copilarie, dorinte actuale, interese.

Exista, in principal, doua functii psihologice ale visului:

-functia de descarcare a unei energii acumulate (are rolul de catharsis al visului-teoria freudiana );
-functia adaptativa - care la nivelul Eului are rol de a fixa acele informatii, de a memora materiale care
prezinta o incarcatura afectiva sau de a rezolva anumite probleme care ne framanta in perioada diurna
si in procesul activitatii creative.

Caracteristicile viselor

-au la baza un eveniment din ziua precedenta petrecut in starea de veghe;

-sunt acte psihice inteligibile (chiar daca unele vise par absurde - au intotdeauna un sens )
-sunt declansate de o dorinta nesatisfacuta in realitate, iar visul incearca satisfcerea ei (mai mult sau
mai putin deghizata ); in visele copiilor, dorinta este realizata in vis, nedeformat;
-au rolul de a proteja somnul (de exemplu daca ne este sete, visam ca bem apa );
-inglobeaza doua tendinte opuse, una este nevoia de somn iar cea de-a doua cauta sa descarce o stare
de tensiune psihica, generata de existenta unei dorinte instinctuale inconstiente.

Etapele analizarii unui vis

A analiza un vis presupune ca subiectul (pacientul ) sa relateze intr-un mod cat mai amanuntit visul, cu
cat mai multe detalii. Apoi persoana este rugata sa atribuie un sens celor relatate si totodata sa
foloseasaca metoda asociatiei libere a gandurilor, adica sa relateze toate asocierile (legaturile ) - fara sa
se cenureze - pe care la face intre vis si aspectele psihice care-i vin in minte in legatura cu visul (viata sa
din prezent si preocuparile sale personale ) . Subiectul este rugat sa nu omita nimic chiar daca pare
banal si fara legatura cu visul, pentru ca daca i-a venit in minte ceva in timp ce relata visul, cu
certitudine are o legatura cu acesta.

Aceasta prima etapa exprima culegerea datelor despre visul respectiv.

Urmeaza apoi etapa dificila numita interpretarea visului. A interpreta inseamna a gasi un sens acelui vis.
Aceasta poate fi ingreunata de mai multi factori: anumite prejudecati ale celui care viseaza sau chiar ale
terapeutului, "rezistentele" subiectului la materialul oniric - amintiri traumatizante din copilarie care au
fost refulate (reprimate ) sau continuturi cu caracter sexual. Rezistenta subiectului se manifesta prin
dificultatea sa de a accepta partea ascunsa a fiintei sale, numita inconstient, si devoalarea ei pe masura
ce subiectul este pregatit sa o descopere. Are loc o dezvaluire lenta, lucrandu-se in ritmul subiectului,
ritm pe care terapeutul trebuie sa-l respecte.

Terapeutul, in timpul analizarii visului trebuie sa manifeste o atitudine de neutralitate binevoitoare adica
sa manifeste bunavointa fata de pacient, dar fara o implicare emotionala in problemele acestuia.
Totodata se recomanda amandurora sa manifeste o stare de atentie flotanta, focalizandu-se in mod egal
asupra elementelor de discurs, fara a acorda o atentie mai mare sau mai mica unora dintre ele.

Continuturile visului

Visele au doua continuturi: continutul manifest (filmul visului ) sau ceea ce ne amintim cand ne trezim -
sentimente, idei, imagini - si continutul latent, care contine ideile ascunse ale visului si care trebuie
decodificat pentru a intelege semnificatia visului. Legatura intre cele doua continuturi se face prin
interpretare visului.

Continutul manifest al visului prezinta anumite caracteristici: poate fi lacunar (lipsesc anumite elemente )
uneori este ininteligibil (pare lipsit de logica ) iar in unele situatii este lipsit de orice incarcatura afectiva
(persoanei care viseaza, visul nu-i trezeste nicio emotie ). Pentru a descifra continutul latent al visului se
apeleaza la psihanaliza. In interpretare se tine cont de mai multe elemente: amintiri din ziua anterioara,
amintiri si dorinte din copilarie, senzatii corporale, relatia cu psihoterapeutul. Continutul latent are
trasaturi opuse celui manifest: este complet, este inteligibil (are un sens ) si este impregnat de emotii si
sentimente.
Continutul manifest si continutul latent sunt doua fatete ale aceleiasi medalii exprimate in limbaje
diferite. Trecerea de la continutul latent la continutul manifest se face prin travaliul visului, procedeu prin
care se trece de la limbajul coerent, inteligibil si incarcat afectiv la un limbaj incifrat, simbolic. Scopul
travaliului visului este acela de a proteja somnul adica de a-i permite celui care viseaza continuarea
somnului. Trecerea de la continutul latent la cel manifest adica de la limbajul incifrat, ininteligibil, la a
construi sensul unu vis se realizeaza prin procedeul numit interpretare. Astfel prin acest procedeu, visul
se transforma dintr-un film care are o durata foarte scurta, de cateva secunde - fiind prezentat cu o viteza
foarte mare - intr-un film care dureaza cateva zeci de minute.

Tipuri de vise (Sigmund Freud )

Vise de tip infantil sunt acele tipuri de vise in care in vis indeplinirea dorintei apare nedeghizata (daca
suntem indragostite de un baiat si am dori ca acesta sa ne sarute, atunci in vis vom visa ca ne sarutam
cu el ) .

Visele de tip adult pot fi atat vise clare, coerente (dar care, la prima vedere, nu au nicio legatura cu
realitatea ) si vise lipsite de coerenta, ilogice sau chiar absurde.
Visele adultilor par a nu avea nicio legatura cu realitatea diurna a subiectului, intrucat apare cenzura,
iar dorinta nu se mai exprima direct in vis.

Trecerea la continutul manifest de la continutul latent se realizeaza prin patru procedee:

Condensarea se refera la prescurtarea continutului manifest al visului in comparatie cu continutul latent.

Daca atunci cand incearca sa povesteasca visul, subiectului ii ia 2-3 minute, atunci cand incerca sa
descifreze sensul visului, se poate intampla sa dureze intreaga sedinta terapeutica. In procesul
condensarii se utilizeaza atat asemanarile cat si elementele de contrarietate intre elementele visului.

Deplasarea presupune schimbarea intensitatii reprezentarilor, adica ceea ce in continutul manifest apare
accentuat, este lipsit de importanta in continutul latent si invers. Suntem orientati in vis asupra unor
aspecte, dar cand analizam visul, capata o semnificatie deosebita amanuntele. In procesul deplasarii se
utilizeaza foarte frecvent simbolurile atat cele universale cat si cele individuale. Ca simboluri universale:
cutitul, bastonul, umbrela, melcul, sarpele sunt considerate simboluri falice, iar cutiile, sobele, pesterile
sunt considerate simboluri ale corpului femeii care este asociat cu functia receptiva si reproductiva.

Figurabilitatea presupune inlocuirea unei idei abstracte printr-o imagine vizuala. Aceasta substituire a
unui gand abstract printr-o imagine concreta, da senzatia de absurd a unui vis.

Elaborarea secundara este un procedeu prin care uneori visul incepe sa capete un aspect mai coerent,
mai inteligibil; acest fapt se petrece fie in preajma trezirii, fie in momentul relatarii visului.
Conceptia lui Carl Gustav Jung despre vis

Jung considera visul ca pe un mesager al inconstientului care are rolul de a dezvalui secretele care
scapa partii constiente a fiintei noastre. Jung considera ca si mentorul sau Freud, ca pana si cel mai
banal si nesemnificativ vis, daca este analizat, dezvaluie aspecte psihice semnificative.

Inconstientul, partea abisala a aparatului psihic poate fi descifrat si prin analiza visului. In vis pe langa
materialul furnizat de inconstientul personal, de propria experienta, pot aparea alte fictiuni care au un
caracter fantasmatic, mitic (arhetipul ). Ele sunt pulsiuni care se percep sub forma de fantasme sau
imagini simbolice. Arhetipurile sunt incarcate de energie, fapt care genereaza o intensa capacitate de
emotionare si ele stau la baza fabricarii unor vise. Acestea sunt reprezentari ereditare ale psihicului
nostru, ancestrale; ele exprima ceva ce a existat intotdeauna (de exemplu, arhetipul "salvatorului"
referitor la psiholog ).

Jung considera ca exista si vise premonitorii care au menirea de a semnala un pericol, ale carui semne
s-au adunat de multa vreme in inconstient si vise care au in continutul lor idei noi, originale, creatoare
(solutii stiintifice pentru anumite probleme ).

Limbajul specific visului este simbolul. Simbolurile pot fi de doua tipuri: simboluri naturale, care se
refera la arhetipuri si simboluri culturale care presupun existenta unor imagini colective transmise in
forma orala sau scrisa. Visele noastre nu sunt altceva decat niste mesageri care transmit informatii din
partea pulsionala spre sfera constienta, rationala a fiintei noastre.

Functiile visului in viziunea lui Jung

Una din functiile de baza ale visului in viziunea lui Jung este functia compensatorie si anume aceea de a
restabili echilibrul nostru psihologic cu ajutorul visului. O alta functie a visului este cea premonitorie, care
are rolul de a semnala un pericol, ale carui semne s-au adunat de multa vreme in inconstient. Totodata
visul are si o functie de comunicare, el reprezentand o forma de manifestare unica, originala, personala si
importanta a inconstientului. Inconstientul persoanei se adreseaza celui care viseaza prin intermediul
simbolurilor, de aceea visul este incarcat de sens si are o semnificatie doar pentru persoana insasi. Si tot
din acest motiv, interpretarea viselor, de catre autorul ei sau de catre psihanalist, se face nu prin
aplicarea unor reguli mecanice (unor ghiduri prefabricate ) ci prin apelul la experienta personala a celui
care viseaza.

In concluzie rolul visului in viziunea lui Carl Gustav Jung ar fi acela de a integra aspectele inconstiente ale
aparatului psihic cu cele constiente. Si Jung considera ca si Freud, ca orice interpretare ramane sterila
atat timp cat nu este validata de autorul visului. Mesajul transmis de inconstient, constientului, prin
intermediul visului, se realizeaza prin diverse simboluri care trebuie decriptate in acord cu viata
subiectului, fara nicio idee preconceputa. Decriptarea semnificatiei din imaginea simbolica a visului se
realizeaza treptat si se comunica progresiv subiectului pe masura ce acesta este pregatit sa ia act de
propriul inconstient si sa constientizeze "petele oarbe" ale propriului psihism.

Visele se modifica in timpul anumitor tulburari psihice, de exemplu la bolnavii depresivi care sufera de
insomnii, trezirea timpurie ar avea si rolul de "mecanism de aparare" pentru a impiedica declansarea
viselor, stiut fiind faptul ca visele depresivilor, ale anxiosilor, sunt vise terifiante, adevarate cosmaruri, iar
starea lor psihica deprimanta, angoasanta, negativa se prelungeste si-n timpul somnului.
Utilizarea analizei viselor in anumite tehnici psihoterapeutice (psihanaliza, psihoterapia psihanalitica )
poate fi foarte utila in procesul autocunoasterii, in relevarea partii "ascunse" a fiintei noastre
(inconstientul ) in descoperirea dorintelor, a celor mai intime ganduri ale noastre precum si in procesul
rezolvarii unor situatii de viata (visele prospective ) .