Notiuni de semiologie a gndirii si psihopatologie a gndirii Gndirea este activitatea cognitiva de reflectare generalizata a lumii n constiinta, prin diferentierea

esentialului din particularitatile obiectelor, fenomenelor si a relatiilor dintre ele, pe baza asociatiilor ce se stabilesc, direct - prin intermediul organelor de simt, sau mediat prin cuvnt, ntre perceptii, reprezentari si afectivitate, realiznd nantuiri de notiuni, judecati si rationamente. Activitatea cognitiva orienteaza subiectul n situatii problematice, modelndu-i conduita. Prin gndire, pe baza faptelor concrete si/sau a datelor senzoriale, omul poate ajunge la cunoasterea indirecta a obiectelor si fenomenelor lumii nconjuratoare. Tot indirect, mijlocit, pe plan ideativ, gndirea ajuta la cunoasterea unor fenomene viitoare, oferind astfel insului posibilitatea influentarii desfasurarii evenimentelor si angajarii sale ntr-o conduita prospectiva. Ca reflectare directa a gndirii, conduita umana se desfasoara rational si anticipativ, orice actiune fiind precedata de executia ei mentala, de secventializarea etapelor, aprecierea urmarilor desfasurarii ei. Ansamblul actiunilor si procedeelor, prin care, n vederea rezolvarii unor probleme sau a cresterii nivelului de cunostinte, informatia este transformata n cadrul schemelor si notiunilor printr-un sistem de actiuni organizate, alcatuieste componenta operationala a gndirii. La rndul ei, aceasta comporta : 1. operatii fundamentale 2. operatii instrumentale. Opertiile fundamentale ale gndirii sunt: analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea, concretizarea. Analiza este operatie care permite delimitarea esentialului de neesential, prin divizarea mintala a unui fenomen si determinarea calitatilor sale n cadrul ntregului. Sinteza

reprezinta operatia opusa analizei, care reconstituie mintal obiectul din elementele sale definitorii oferite separat, sau includerea obiectului ntr-o ordine prestabilita conform nsusirilor sale, Comparatia este operatia prin care se disting asemanarile si deosebirile dintre obiectele si fenomenele analizate. In fond, att analiza ct si sinteza elementelor componente ale unui ntreg nu pot fi realizate dect pe baza aprecierii asemanarilor si deosebirile lor, n virtutea unui anumit criteriu, fapt ce situeaza comparatia la baza operatiilor de analiza si sinteza. Abstractizarea este operatia gndirii prin care se desprind anumite laturi ale unui fenomen descriindu-l prin prisma acestuia, separat si independent de celelalte, care nu sunt luate n consideratie, Concretizarea urmeaza calea inversa, de la abstract la concret, si este operatia inversa, de descriere a unui fenomen prin toate atributele sale. Generalizarea este operatia opusa, de si generalizarea, care extinde rezultatele sintezei asupra cazurilor particulare specifice. Generalizarea se efectueaza la diverse niveluri de generalitate, ea putnd cuprinde grupe mai mari sau mai mici de obiecte si fenomene ce au o trasatura comuna. Aceste operatii se desfasoara n interdependenta si ntrepatrundere: analiza presupune sinteza, generalizarea extinde rezultatele sintezei, concretizarea strabate calea inversa abstractizarii, iar la rndul ei, abstractizarea este o analiza prin sinteza, etc. Operatiile instrumentale se desfasoara prin doua forme: forma algoritmica care presupune o succesiune predeterminata si forma euristica, n care cautarea rezultatului urmeaza o cale putin organizata n care esecul este urmat de o noua cautare, care nu duce implicit la rezultat ca n cazul algoritmului,

Relatia si succesiunea dinamica 838e48i a notiunilor si operatiilor, prelucrarea permanenta a continutului notional al gndirii, se desfasoara prin judecata si rationament, procese fundamentale ale gndirii. Judecata relationeaza notiunile, stabilind raporturile dintre obiectele si fenomenele realitatii, ntregindu-le cu valoarea de adevarat sau fals. Ea este n raport cu nivelul intelectual, de pregatire si cu sistemul personalitatii (vointa, afectivitate, motivatie, convingeri individuale). Rationamentul reuneste judecati, nemaifiind legat direct de experienta, n scopul de a desprinde informatii noi asupra realitatii. Operatiile de analiza si sinteza ale gndirii sunt generate de o anumita motivatie, au o anumita desfasurare si orientare catre un scop si ca atare ele sunt strns legate de actiunile persoanei umane. Cunoasterea rezulta din compararea si confruntarea dintre program (cunostintele prealabile ale subiectului - veritabile puncte de reper general valabile si cu semnificatie categoriala), si informatia variabila. Cunoasterea se desfasoara deci pe baza c onfruntarii ntre ceea ce este achizitionat si cunoscut (programul) si ceea ce este nou, necunoscut (informatia). Aceasta confruntare dintre informatie si program constituie continutul actiunii mentale si reprezinta principiul calauzitor al actiunii mentale. Gndirea se desfasoara ntr-un mod particular, discursiv, trecnd orientat si finalist, n vederea obtinerii unui anumit rezultat de la o secventa la alta n cadrul unor deplasari asociative ample. Gndirea fiecarui individ are un ritm propriu, personal, situat ntre anumite limite.

Operatiile gndirii beneficiaza de aportul cuvntului care cumuleaza un mare potential informational, prin fixarea simbolica si pastrarea datelor. Cuvntul are deci un rol cognitiv (de achizitie si depozitare a informatiei), si un rol reglator (de vehiculare informationala) n cadrul desfasurarii actiunii mentale. Notiunea reprezinta conceptul care cristalizeaza nsusirile comune si esentiale ale obiectelor si fenomenelor din cadrul experientei perceptive. Notiunea nu se identifica cu cuvntul, putnd fi exprimata prin cuvinte variate n cadrul aceleiasi limbi, varietatea cuvintelor sporind nca prin traducerea lor n diferite limbi. Notiunile sunt nsusite n cursul evolutiei individuale a insului n cadrul unui complicat si ndelungat proces si nu preluate pur si simplu, asa cum se ntmpla la copii si uneori n starile discordante. Judecata reprezinta reunirea notiunilor ntr-o corelatie activa. Judecata, oglindeste raporturile care exista ntre obiectele si fenomenele din realitate exprimnd enuntarea adevarului sau falsului, prin afirmarea sau negarea a ceva despre ceva. Judecata poate fi definita deci ca o categorie a gndirii care stabileste raportul dintre notiuni. Rationamentul Este alcatuit din mai multe judecati care, desi reflecta tot legaturi sau raporturi, se deosebeste de judecata prin structura si functia sa logica. Daca judecata se dezvolta pe baza experientei, ducnd la descoperirea adevarului, prin rationament, cunoasterea avanseaza fara sa fie legata nemijlocit de experienta, ci numai prin operarea cu judecati. n activitatea de gndire, un rol important l au asociatiile, care reprezinta de fapt legaturi temporare ntre notiuni, ntre ideile n permanenta desfasurare.

Mecanismele formarii asociatiilor pot fi: 1. Prin contiguitate. Prin acest mecanism se realizeaza asocierea pe plan ideativ ntre obiectele si fenomenele

percepute sau reprezentate simultan sau succesiv, acestea coexistnd n spatiu si timp. 2. Prin asemanare. Acest mecanism realizeaza pe plan ideativ asocierea ntre fenomene si obiecte asemanatoare ntre ele. Un tip de asociatii ntre cuvinte si idei este cel ai asocierilor dupa asonanta si rima. Asonanta este asocierea ntre cuvinte care se aseamana n forma omonime, dar se deosebesc n continut. 3. Prin contrast se realizeaza, asocierea ntre notiuni cu continut opus : bine - rau, lumina - ntuneric, alb - negru, etc. 4. Prin cauzalitate. Reprezinta modalitatea prin care se realizeaza pe plan ideativ legatura cauzala dintre fenomen si cauza sa. Acestea sunt de fapt asociatiile cele mai complexe. Dupa tipurile dominante ale asociatiilor, gndirea oamenilor a fost mpartita astfel : Gndirea asociativ-logica se caracterizeaza prin predominanta asociatiilor dupa continut si cauzalitate, expresiile verbale servindu-se de calea cea mai scurta catre telul expunerii. Gndirea asociativ-mecanica este dominata de asociatii mecanice, prin contiguitate, asemanare, asonanta, rima, localizare n timp si spatiu, n aceste cazuri expresiile verbale se fac cu fraze lungi, ocolite, utiliznd o serie de notiuni concrete si de obicei ncarcate afectiv. Dat fiind aspectul complex si multiplele forme de tulburari ale gndirii, vom folosi n expunerea lor urmatoarea schema :

1. Tulburarile de forma ale gndirii: de ritm si coerenta (accelerarea sau ncetinirea ritmului ideativ, coerenta si incoerenta ritmului ideativ) ; 2. Tulburari de fond ale gndirii: tulburari ale continutului gndirii (idei delirante, prevalente, dominante si obsedante); 3. Tulburari operationale ale gndirii 4. Tulburarile imaginatiei 1. Tulburarile de forma ale gndirii. Ritmul ideativ n patologia psihiatrica poate apare fie sub forma unei accelerari anormale, fie sub forma unei ncetiniri marcate. 1.1. Accelerarea ritmului ideativ poarta denumirea de tahipsihie care poate evolua pna la fuga de idei si se caracterizeaza prin aceea ca asociatiile se fac la ntmplare, dupa aspecte superficiale, dupa asonanta, rima, localizare n timp si spatiu sau dupa contraste facile. Bolnavii vorbesc mult, de obicei cu voce tare. Astfel de asociatii facile reies din urmatoarele versuri ale unei paciente: Cum a dat zapada S-a topit si iarba Luna dupa colt apare Iesi neicuta la plimbare Eu te-astept n drumul mare. Du-te neica la culcare. Deoarece fuga de idei apare de obicei nsotita de o labilitate marcata a atentiei si exacerbarea evocarilor, bolnavii fac nenumarate digresiuni din cauza carora pierd adesea firul principal al ideilor n timpul conversatiilor.

Fuga de idei se ntlneste n : sindroamele maniacale, n starile de excitatie psihomotorie din schizofrenie, din paralizia generala progresiva, n starile de ebrietate si n general n intoxicatiile usoare. Uneori fuga de idei poate fi ntlnita si n starile nevrotice, n starile de oboseala marcata si de surmenaj. Mentismul descris Chaslin se caracterizeaza prin depanarea rapida, incoercibila a reprezentarilor si ideilor. Fata de aceasta desfasurare tumultuoasa si incoercibila bolnavii au adesea critica, fac efort sa-si stapneasca gndurile, nsa de obicei nu reusesc. Poate fi observat n starile de mare tensiune nervoasa, n starile de oboseala pronuntata, n intoxicatiile usoare cu cofeina, alcool, tutun, cu medicamente psihotone si psihodisleptice, n schizofrenie, n cadrul sindromului de automatism mental, bolnavul avnd convingerea deliranta ca acest fenomen patologic este impus, este provocat de cineva. Tulburarea proceselor ideative n care legaturile dintre idei pierd orice fel de aspect logic si se desfasoara la voia ntmplarii, exprimarea verbala a ideilor devind lipsita de continut si ininteligibila, poarta denumirea de incoerenta gndirii. Desi uneori propozitiunile si frazele pastreaza forma gramaticala corecta, ele nu mai au nici un nteles. Salata de cuvinte reprezinta forma extrema a incoerentei gndirii, bolnavul exprimnd o serie de cuvinte sub forma unui amestec lipsit total de continut logic si inteligibilitate. O astfel de vorbire se poate exemplifica cu urmatoarea expresie verbala a unui bolnav de schizofrenie: "iepure-vnt-fereastra-bou, duce-vnt-culisa-53-lOl-tuc-tuc-tuc-tic, 34, 52, manifesthai !" Verbigeratia (Kahlbaum) este o forma de incoerenta care consta n repetarea stereotipa a acelorasi propozitiuni, fraze sau cuvinte, frecvent lipsite total de nteles.

Uneori din expunerea lor se degaja oarecare tendinta la rima ca de exemplu : "acasa, mna, vaca, atom, gsca, moaca". Incoerenta n gndire sub diversele forme se ntlneste n unele forme de schizofrenie, n starile dementiale avansate si n tulburarile de constiinta. 1.2. ncetinirea ritmului ideativ se numeste bradipsihie si se traduce clinic printr-o exprimare lenta, prin raspunsuri ntrzate (cu o perioada de latenta crescuta). Pentru obtinerea raspunsurilor este necesara nu rareori repetarea ntrebarii sau interogatia cu voce tare. Discursul acestor bolnavi este nu numai lent (bradilalie), dar si cu ntreruperi, iar uneori incoerent. Se ntlneste n stari de epuizare fizica si psihica, n perioadele de convalescenta ale unor boli somatice, toxice, infectioase s. a. n afectiuni neurologice cu interesarea extrapiramidala, ca boala Parkinson, parkinsonism postencefalitic, encefalite, intoxicatii cu oxid de carbon, n stari de obnubilare a constiintei, dar si n boli psihice ca melancolie, schizofrenie si oligofrenie. O forma speciala de lentoare, cunoscuta sub denumirea de vscozitate psihica, este caracteristica epilepsiei. Fadingul mental (Guiraud si Deschamps), reprezinta oprirea fluxului ideativ, care se ntlneste mai ales n schizofrenie. Barajul ideativ reprezinta sistarea brusca pentru cteva secunde, a fluxului ideativ, dupa care cursul gndirii poate fi reluat. Se ntlneste de asemenea n schizofrenie si poate fi explicat prin aparitia unei halucinatii, prin interventia unei forte xenopatice, sau poate ramne incomprehensibil, ca majoritatea simptomelor acestei boli. Disparitia fluxului ideativ (anideatie) care trebuie distinsa de barajul ideativ,

desi descrisa n stari de idiotie si dementa (sub forma deambulatiei anideice) sau n epilepsie (sub forma automatismului anideic), nu este sigura dect n starile comatoase, ntruct n celelalte stari amintite mai sus se presupune totusi existenta unor idei ramase nca necunoscute de anturaj. 2. Tulburarile de continut ale gndirii. Tulburarile de continut ale gndirii cunosc o anumita dezvoltare si invazie spre cucerirea ariilor normalului, o lupta n tendinta de impunere si dominare a mintii insului respectiv. Acest aflux ideativ morbid nu este ntotdeauna univoc progresiv; el cunoaste momente de stagnare, regresiune sau avans impetuos, n functie de natura procesului patologic, intensitatea lui, precum si de caracterul constructiei psihice si personalitatea premorbida a insului. n analiza continutului gndirii, sunt necesare unele precizari notionale si anume de idee dominanta, obsedanta, prevalenta si deliranta. Ideea dominanta. Dupa o discutie, lectura sau spectacol, o idee inedita, cu anumite implicatii pentru care cel n cauza are o anumita "susceptibilitate" se poate detasa de celelalte; impunndu-se ntr-un anumit moment gndirii sale: este ideea dominanta, care prin reversibilitatea ei se nscrie n ntregime n sfera normalului. Ideea obsedanta. Cnd ideea izbucneste, irumpe, asediaza gndirea si se impune constiintei, desi este n dezacord cu aceasta, poarta numele de idee obsedanta (obsedere - a asedia). Straina si contradictorie situatiei si personalitatii insului, acesta i recunoaste caracterul parazitar sau patologic, lupta pentru nlaturarea ei, de cele mai multe ori fara a izbuti s-o nvinga. Obsesia se poate prezenta clinic sub forma:

unei idei (obsesii ideative); a unor amintiri si reprezentari obsesive; unei fobii (obsesii fobice); unor tendinte impulsive (obsesii impulsive).

Obsesiile ideative:

corespund definitiei de mai sus, realiznd o "intoxicatie" prin idee. n aceasta situatie, subiectul, ntr-un continuu dubiu asupra actiunilor sale, ntr-o perpetua pendulare asupra eventualitatilor posibile, se ntreaba, analizeaza, revine. Este boala lui "de ce?", "poate...", "daca...". Majoritatea ideilor sale au un caracter bifazic urmate imediat si spontan de altele opuse ; ele realizeaza boala scrupulelor, a ndoielii, "compensatiei", "expiatiei" "ispasirii", "conjuratiei" (implorarii). Amintirile si reprezentarile obsesive. Amintirile obsedante sunt exprimate clinic prin perseverarea penibila a rememorarii unor evenimente cu continut neplacut, jenante sau n orice caz dificile. n cazul reprezentarilor obsedante este vorba de aparitia unor idei care contrazic realitatea si determina reprezentarea figurativa senzorial plastica. Se prezinta ilustrativ n acest sens cazul unei mame, care desi realiza constient faptul ca si-a pierdut copilul, era obsedata de ideea ca si-a ngropat copilul de viu (idee care contrazice realitatea), si n acelasi timp si reprezenta copilul tipnd si zbatndu-se n mormnt. Vivacitatea acestei trairi a determinat-o n ultima instanta sa plece la cimitir sa puna urechea pe mormntul copilului, sa asculte daca tipetele si gemetele acestuia sunt sau nu reale. Fobiile sau obsesiile fobice constau n teama fata de anumite evenimente, lucruri, fiinte, actiuni sau situatii, teama nejustificata (si apreciata ca atare), dar pe care pacientul nu o poate alunga n ciuda faptului ca evita situatia respectiva. Fobia semnifica starea de frica, cu obiect bine precizat (aceasta n opozitie cu anxietatea, care constituie starea de teama, lipsita de obiect). Ca si n obsesie, bolnavul recunoaste caracterul irational al fricii sale, o apreciaza n mod critic, lupta pentru a nlatura fobia respectiva, dar nu reuseste. Ca si obsesiile, fobiile se caracterizeaza prin intensitate, adezivitate, ilogism si rezistenta de nenvins.

De o variabilitate extrema, fobiile pot fi legate de orice element al ambiantei insului sau de orice eveniment de care este legata ntructva, experienta acestuia. De obicei fobiile nu apar izolate, ci nmanunchiate, crend o stare de teama de aspect general (pantofobie). Adesea fobiile se schimba ntre ele si nu rareori disparitia totala a obiectelor si situatiilor fobice este nlocuita de teama de a nu reveni vechile fobii (fobofobie). Obsesiile impulsive cunosc aceeasi procesualitate obsesiva, ndemnnd bolnavul la acte particulare, lipsite de ratiune, inacceptabile sau ridicole. ntruct libera manifestare a acestor impulsiuni ar avea consecinte negative pentru cel n cauza, acesta, opunndu-se desfasurarii lor, se ncarca emotional, cuprins de teama si panica. Teama de a nu da curs tendintei impulsive, de a nu comite actul impulsiv, spre care este mpins, poarta numele de compulsie. Compulsiunile sunt de obicei strns legate de anumite idei obsedante de contrast. Continutul acestor idei contrazice flagrant convingerile, nfruntnd n mod frapant ratiunea bolnavului. Astfel, pacienti cu un comportament ireprosabil si cu un nivel de cultura elevat sunt parazitati de ideea de a lovi peste fata diversi trecatori de pe strada, de a huli sau injuria o serie de persoane din colectivitati sau institutii fata de care au un respect deosebit. Datorita recunoasterii aspectului parazitar al acestor trairi patologice, bolnavii au capacitatea voluntara de a se stapni si ca atare compulsiunea nu se transforma ntr-un act impulsiv. De obicei teama de a nu comite actul impulsiv se mentine atta timp ct bolnavul se afla n situatia de a-1 putea comite. Un pacient cu compulsiunea defenestrarii de la un etaj se linistea n momentul cnd cobora n strada; o pacienta cu compulsiunea pruncuciderii traia momentele de mare, intensitate anxioasa atta timp ct si alapta copilul, fiind singura n ncapere. Compulsiunea scadea n intensitate atunci cnd era prezenta si mama pacientei si disparea cnd iesea din casa, situatie n care era n imposibilitatea comiterii actului impulsiv.

n alte forme de obsesii si fobii, descarcarea sau usurarea de tensiune se realizeaza ndeplinind asanumitele ritualuri sau executnd ntr-o forma caricaturala si benigna actul obsedant . Astfel unii ating fata cu mna sau trec degetele prin par, altii introduc n vorbire o serie de cuvinte ("zice", "stiti", "ntelegeti" etc.). Aceste actiuni domina constiinta pna se ndeplinesc, iar n cazul n care bolnavul cauta sa le nlature, apare o stare de anxietate chinuitoare. O forma deosebita a actiunilor obsesive o reprezinta ritualurile, care amintesc descntecul din convingerile oamenilor de la tara. Aceste ritualuri trebuie deosebite de ritualurile religioase si cuprind de obicei o serie de actiuni care se succed ntr-o anumita ordine, dar care sunt ntotdeauna nsotite de anxietate mare, anxietate care se atenueaza numai daca bolnavul ndeplineste suita respectiva de actiuni. Astfel, bolnavul care se teme de moartea celor dragi, de fiecare data numara de 3-4 ori ferestrele casei n care locuieste (aritmomanie), sau citind o carte, trece peste paginile care poarta numerele ce-i amintesc de vrsta copiilor sau sotiei, mergnd pe strada catre o institutie unde are treburi, ia neaparat n mna un obiect metalic (un ban, un cui) pe care-1 tine tot timpul n mna, sau aseaza lucrurile ntr-o ordine anumita, desfasoara actiunile ntr-o succesiune stabilita strict. Nendeplinirea acestor ritualuri i creeaza o stare de anxietate care-1 face incapabil sa duca actiunea ntreprinsa la capat. Ideile obsedante sau anancaste (cu toate formele clinice de manifestari), fobiile, actiunile obsesive se ntlnesc prin excelenta n nevroza obsesivo-fobica (psihastenie) si n psihopatia psihastenica. De o mai mica intensitate sub forma unor idei, cuvinte, replici, fraze, melodii, care se impun constiintei fara ca persoana sa le poata nlatura imediat, se ntlnesc n stari de surmenaj si astenii. De asemenea, ideile obsedante pot fi ntlnite n psihoze, mai ales la debutul sau n perioada de regresiune a acestora. Astfel depresiile vrstei naintate pot debuta sub forma obsesionala. Este cunoscuta, de asemenea, frecventa acestora n debuturile schizofreniei, ct si prezenta lor n perioadele de remisiune ale unor psihoze. Ideea prevalenta. Spre deosebire de ideea dominanta care se impune la un moment dat gndirii insului si de ideea obsedanta, care asediaza si cuprinde gndirea n ciuda eforturilor insului, ideea prevalenta se caracterizeaza prin pozitia sa dominanta n cmpul constiintei, prin neconcordanta si semnificatia aberanta si prin faptul ca orienteaza si diferentiaza cursul gndirii. Celelalte idei, adiacente si

concomitente, n loc sa i se opuna, sa o contrazica, graviteaza n jurul ei, se articuleaza cu ea naltndu-se sprijinind-o si aducndu-i noi argumente. Spre deosebire de ideile dominante si obsedante pe care evenimentele ambiantei tind sa le estompeze, sa le anihileze, n cazul ideilor prevalente, ntmplarile din realitate sunt luate drept argumente si elemente de sprijin. Ca o consecinta a acestei situatii, spre deosebire de ideea obsedanta care este n contradictie cu personalitatea insului, ideea prevalenta este n concordanta cu personalitatea pe care o poarta care deschide uneori drum lumii delirante. Caracteristicile ideii prevalente sunt : 1. neconcordanta fata de realitate (deoare nu s-a detasat nca); 2. locul prevalent n psihismul insului; 3. concordanta cu sistemul ideativ al insului (care nu-i poate recunoaste astfel caracterul patologic); sprijinul ideilor adiacente; 4. tendinta la dezvoltare si nglobare a evenimentelor si persoanelor din jur ; 5. potentialitatea psihopatologica deliranta. Ideile prevalente pot fi ntlnite n stari reactive de intensitate psihotica, n starile postonirice, epilepsie, alcoolism, psihoza maniaco-depresiva si n toate starile predelirante. Atunci cnd ideile obsesive sau prevalente sunt orientate asupra starii functionale a organismului, considerat ca fiind afectat de diverse maladii, este vorba de ipohondrie. n ciuda faptului ca include aspecte multiple ale personalitatii, ideea hipocondrica nu realizeaza o entitate nozologica, o boala ca atare, distincta si autonoma - ci numai "stari hipocondrice". Ideea deliranta. De obicei exprimata limpede, evolund pe un fond de claritate a constiintei, ideea deliranta nu corespunde realitatii cu care se afla n opozitie evidenta si pe care o exprima n mod deformat; ea pune stapnire pe constiinta insului (caruia-i schimba comportamentul) n mod insidios ori brusc si se mentine n ciuda contradictiilor evidente cu realitatea. Prin idee deliranta ntelegem judecatile si rationamentele care reflecta n mod eronat realitatea si modifica n sensul lor patologic conceptia despre lume si comportamentul bolnavului. Spre deosebire de o eroare de judecata, are urmatoarele particularitati : 1. este o judecata eronata care stapneste, patologic comportamentul lui. domina constiinta bolnavului si modifica n sens

2. este de obicei o idee impenetrabila la contraargumentare si inabordabila confruntarii n ciuda contradictiilor evidente cu realitatea. 3. ideea deliranta este incompatibila cu existenta atitudinii critice, bolnavul- fiind lipsit de capacitatea de a sesiza n mod constient esenta ei patologica. Ideile si temele delirante par a depinde de mediul n care s-a dezvoltat si traieste pacientul, de preocuparile lui individuale si sociale din perioada respectiva, de nivelul sau socio-cultural, de electivitatile si stadiul de dezvoltare al psihismului propriu. Dupa cauzele care determina aparitia si mai ales n functie de tabloul clinic al bolii psihice n care ele apar, ideile delirante pot avea un continut mai verosimil sau din contra un continut neverosimil, abstract, absurd, fantastic sau confabulator. n functie de gradul dezvoltarii si elaborarii psihismului, dar urmnd mai ales gradul deteriorarii si destructurarii acestuia, ideile delirante se pot nlantui, articula n tendinta lor de sistematizare, ntr-o forma coerenta, mai mult sau mai putin stringenta si uneori chiar aparent logica : sistemul delirant. Sistemul delirant realizeaza nu numai o polarizare ideativa n jurul ideii delirante, ci si o polarizare afectivo-volitionale care subordoneaza ntreaga activitate psihica, scopului impunerii sistemului delirant. Datorita faptului ca unii deliranti, mai ales paranoici, au un potential cognitiv n general superior mediei, datorita aspectului aparent logic al alcatuirii rationamentelor, a plauzibilitatii lor partiale, cit si participarii afective cu care-si expun ei ideile, acestea, desi delirante, pot apare unor persoane din ambianta ca relativ plauzibile. Mai ales atunci cnd persoanele din jurul bolnavului sunt intens legate afectiv de el si caracterizate printr-o oarecare insuficienta cognitiva si o mare sugestibilitate, ele pot adopta ideile delirante, realiznd delirul indus (de catre delirantul veritabil, care poarta denumirea de inductor). Aceasta forma de contaminare psihica este reversibila ntruct delirantul indus si mentine ideile delirante numai att ct se afla sub influenta inductorului ("folie deux" descrisa de Falret si Baillarger). Nu numai afectivitatea si vointa, ci si imaginatia, forta mnezica si n general toate functiile psihice sunt convergente n edificarea si punerea n aplicare a sistemului ideativ delirant. Aceasta coeziune a proceselor si functiilor psihice, confera unitate psihismului n alunecarea sa parareala, dnd trainicie delirului. Persiflat, ignorat, n orice caz nenteles, delirantul nu-si mai mpartaseste ideile sale (care acum nu se mai revarsa, devenind mai stabile), oricui, ntruct nu oricine este ,,demn" de ncredere sau

capabil de ntelegere. El si mpartaseste ideile numai celor apropiati sau eventual indusi. Delirul se nchisteaza, se ncapsuleaza. In marea majoritate a cazurilor nsa coerenta si stringenta aparent logica nu sunt att de puternice, delirul este nesistematizat, asa cum se ntlneste ntr-o serie de psihoze paranoide si n schizofrenie. n forma paranoida a schizofreniei ntlnim acest delir nesistematizat, n care ideile delirante nelegate ntre ele sau avnd o slaba legatura, nu pot realiza un sistem organizat. Ca o tendinta compensatorie, sau ca o expresie a perturbarii psihismului se impune pe prim plan productia imaginativa si fantezia. Sub aspectul continutului, acest delir poate fi : apropiat de evenimentele reale sau fantastic. In prima eventualitate, delirul este cu precadere concret, nemijlocit, de aspect perceptional, bolnavul avnd, de exemplu, convingerea ca este suspectat, urmarit, privit de trecatorii care se opresc lnga el, care ramn n urma lui, care comunica ntre ei idei referitoare la el. Ideile delirante sunt nesistematizate si fragmentare ; n cadrul sindroamelor paranoide, ce se desfasoara pe fondul modificarii reactive a luciditatii constiintei, desi fragmentare, ele au un caracter inteligibil legat de trauma psihica. n a doua eventualitate, delirul de obicei este rupt de realitate, bolnavul devenind centrul desfasurarii unor evenimente neverosimile, absurde, confabulatorii, fantastice. Astfel ideile delirante, sunt de obicei absurde, contradictorii, sarace si stereotipe. Cel mai ilustrativ, n acest sens, este delirul de marire si bogatie, n care bolnavii afirma ca poseda averi inimaginabile (miliardari, proprietari de banci etc.) oferind n mod altruist parte din sumele lor celor din jur si n acelasi timp cersind fara jena un lucru minor, o tigara, ctiva bani s.a. Dupa continutul lor tematic, ideile delirante mai des nttnite pot fi mpartite n : 1. Idei de persecutie constau n convingerea bolnavului ca sufera prejudicii morale, materiale sau fizice, simtind lumea ca ostila. Pacientul se va simti jignit de gesturi, cuvinte, atitudini, va avea convingerea ca este observat si urmarit, ca mpotriva lui se comploteaza, comportamentul la nceput resemnat (schimbari de domiciliu, scaderea contactelor interpersonale) poate deveni revendicativ (plngeri, reclamatii) si chiar antisocial (violenta). In aceste situatii se tace inversarea de roluri, n care persecutatii devin persecutori (Lasegue si Falret).

Sunt cele mai frecvente idei delirante si apar n reactii paranoide, schizofrenia paranoida, n paranoia, n psihozele delirante de involutie, 2. Idei delirante cu continut depresiv : de vinovatie, autoacuzare, de ruina, au drept continut raportarea imaginara a unor situatii nefavorabile reale la actiunile sau trairile bolnavului, negarea capacitatilor intelectuale si fizice, a posibilitatilor materiale. Lumea care `i era ostila subiectului, n cazul ideilor de persecutie, este insuportabila in cazul ideilor depresive. Ele pot conduce la tentative suicidare si la "omucideri altruiste''. Ele se ntlnesc n stari depresive de diverse etiologii, schizofrenii. 3. Idei hipocondriace : sunt convingeri privind existenta unei boii incurabile, cu gravitate

deosebita, de care subiectul ar suferi, n dezacord cu starea de sanatate foarte buna sau putin modificata a bolnavului. Cu toate asigurarile pe care bolnavul le primeste, el nu nceteaza n a-si face o minutioasa ana liza, interpretnd si atnplificnd modificarile fiziologice sau minore ale fiecarui organ sau aparat, documentndu-se si "tratndu-se" n permanenta. Ideile hipocondriace delirante apar n schizofrenie, psihozele de prelnvolutie si involutie, n epresii, psihoze delirante cronice. 4. Idei de gelozie si erotomanice sunt legate de infidelitate, a carei victima ar fi subiectul (Bleuler le-a apropiat de ideile de persecutie). Bolnavii cu idei de gelozie interpreteaza atitudinea partenerului, n trzierile, chiar cina ele sunt deplin motivate, dispozitia afectiva a acestora, pe care te iau drept probe ale adulterului Scaderea potentei, tulburarile de memorie, falsele recunoasteri sunt tot attea surse de alimentare ale acestor idei. Ideile erotomanice au o faza initiala n care subiectul se considera iubii (de obicei de o persoana celebra n raport cu el) ; dupa o perioada de dezamagire, n care dragostea nu-si afla raspunsul presupus de subiect si urmeaza o perioada de ura n care pacientul considerndu-se persecutat, se poate razbuna, poate avea reactii agresive. Apar n paranoia, schizofrenii, psihoze de involutie, alcoolism. 5. Idei de filiatie : constau n convingerea bolnavului ca nu apartine familiei sale, ci ar descinde dinr-o familie mult superioara sau chiar ar avea o descendenta divina. Corolarul acestor idei este necunoasterea parintilor naturali, ura fata de ei pentru "substitutia'' la care l supun pe subiect, frustrndu-l de drepturile lui legitime''. Se ntlnesc n paranoia si schizofrenii paranoide.

6. Idei delirante de inventie,

de reforma,

mistice : sunt idei legate de capacitatea

subiectului, de omnipotenta lui creatoare, n domeniul stiintific, socio-potitic sau religios. Ideile delirante de inventie sunt legate de planuri sau experimente pentru o tehnologie de exceptie, care poate sa nu aiba adesea nici un fel de legatura cu nivelul de pregatire si preocuparile pro fesionale ale subiectului. 7. Ideile de reforma se refera la modificarea unor sisteme filozofice, schimbari administrative, socio-politice sau economice, care ar schimba "fata ntregii omeniri" prin solutii de o puerila utopie. 8. Ideile mistice difera de mistica propriu-zisa (convingere asupra posibilitatii comunicarii directe a omului cu fortele supranaturale cu care cauta o comuniune) deoarece subiectul se crede el nsusi purtatorul unei misiuni spirituale, se considera purtatorul unor mesaje transcedeniale. Apar n paranoia, schizofrenie paranoid, parafrenie si pasager n starile maniacale. 9. Ideile de grandoare sunt idei legate de calitatile deosebite fizice si spirituale pe care subiectul le-ar avea sau de bunurile materiale si situatia sociala pe care acesta ar poseda-o. Se ntlnesc n paranoia, schizofrenii paranoide, stari maniacale, parafrenie, sindromul maniacal senil ele. 10. Ideile de relatie se refera la convingerea subiectului ca anturajul si-a schimbat atitudinea fata de el, exercita asupra sa o influenta defavorabila, face aprecieri negative asupra calitatilor sale. Ideile se pot referi la articole, filme, piese de teatru, anunturi pe care subiectul le pune n directa legatura cu el. Apar n schizofrenie paranoida, episoade delirante acute, alcoolism, paranoia, dezvoltarile kretschmeriene ele. 11. Ideile de influenta sunt legate de credinta subiectului ca se afla sub influenta actiunii unor forte xenopatice. A u fost descrise n cadrul sindromului de automatism mental. 12. Idei metafizice si cosmogonice se refera la preocu parea subiectului de a elucida probleme ca metempsihoza, cosmogonia, biogeneza etc. Apar mal ales n schizofrenie paranoida, parafrenie. 13. Idei de negatie se caracterizeaza prin aceea ca bolnavul nu recunoaste realitati evidente, ajungnd sa nege nsasi realitatea functiilor vitale, existenta unor organe, a unui proces psihic, a unor aspecte din realitate etc. De exemplu, bolnavii afirma ca nu mai mannca, nu mai respira, organele s-au atrofiat, au putrezit. n depresiile de involutie, pacientii traiesc totodata un sentiment de intensa culpabilitate, afirmnd ca sunt condamnati sa traiasca vesnic, pentru a se chinui vesnic. paralizie generala progresiva,

Aceste idei delirante caracterizate prin enormitate, negatie si imortalitate au fost reunite de Cotard n sindromul cu acelasi nume. Structurarea deliranta. Ideile delirante, nu apar n mod natural "clasificate" sau monotematice; ele au tendinta de a se articula si sistematiza, restructurnd gndirea catre un mod de gndire particular. Adaugam la aceasta intensa participare afectiva, care este pe de o parte izvorul din care ideile delirante si trag vigoarea, iar pe de alta parte ecranul pe care acestea se proiecteaza. Perceptia sufera modificari asemanatoare afectivitatii. De aceea vom spune ca delirul nu este numai o tulburare de continut a gndirii, ci o traire care angajeaza ntregul psihism. Delirul este o contructie intelectuala morbida, `n contradictie cu realitatea si la care bolnavul adera cu convingere comportndu-se " ca si cum..." Termenul de delir se preteaza la confuzii semantice, cu cel de delirium prin omonimie. Precizam, nsa ca deliriumul semnifica o tulburare acuta de constiinta, care survine `n cadrul starilor toxice sau infectioase. 1. Deliruri sistematizate sunt idei delirante construind judecati si rationamente,.cu aparenta

logica, dar pornind de la postulate false" (Clerambault). Intruct ele evolueaza pe fondul unor personalitati cu trasaturi caracteriale specifice (orgolioase, agresive, rigide, suspicioase) ele si vor adauga, din contextul realitatii, elemente care vin sa sustina constructia pseudologica, prin care subiectul si construieste propria realitate egocentrica. 1.1. Delirurile pasionale si de revendicare sunt caracterizate prin subordonarea

ntregii gndlri unei idei prevalente, nsotita de o crestere a tonusului afectiv, care va constitui elementul energo-dinamic n dez voltarea acestui sistem de delir. Autorii clasici au numit aceasta dezvoltare " n sector" deoarece ea ocupa o zona circumscrisa a realului n care se infiltreaza. Din aceasta categorie citam deliruri/c de revendicare (cverulentii procesivi, pasionati) si delirurile pasionale (de gelozie, erotomania). 1.2. Delirul senzitiv de relatie a fost descris de Kret schmer, ca trairea unei experiente inventatorii, idealistii

confliduale a individului fata de grup, aparnd pe fondul unei personalitati slabe, n discrepanta cu aspiratiile si scopurile propuse, vulnerabila si timida, ncurendu-se n situatii biografice chinuitoare, fnsu mnd esecuri si conflicte subiectii se decompenseaza ntr-un delir concentric n care "rusinoasa insuficienta personala" constituie tema persecutiei la care anturajul l supune.

1.3. Delirul de interpretare (Serieux si Capgras) se constituie dintr-o masa de simptome, interpretari, intuitii, supozitii, pseudo- rationamente, care se vor organiza conform unui postulat initial. Organizarea acestui delir este n retea, alcatuind un veritabil mozaic de idei. Temele principale ale acestui tip de delir sunt persecutia sau ternele megalomanice. 2. Deliruri nesistematizate sunt deliruri n care structurarea ideilor delirante este mult mai

redusa, nemaipastrnd o aparenta logica si pentru care subiectul nu cauta o argumentatie rationala. Productivitatea senzoriala si exaltarea reprezentarilor si imaginatiei joaca un rol decisiv n geneza acestor deliruri. Delirurile fantastice sau de imaginatie (parafrenice) sunt caracterizate de fantasticul tematicii, bogatia imagina tiva, coexistenta lumii delirante fantastice n paralel cu cea reala, careia subiectul continua sa i se adapteze. Productiile halucinatorii pot exista, dar productia imaginativa si ideica debordanta este cea care joaca rolul preponderent. Daca delirurile sistematizate par romane traite, coerent construite, cele fantastice ce apropie de basm si de mit. Starile delirant-halucinatorii, bufeele delirante (sindroamele paranoiace) sunt deliruri

nesistematizate, nsotite de tulburari perceptuale de tip halucinator. Lipsa suportului afectiv si volitional face ca ideile sa-si piarda nu numai coerenta, ci si stabilitatea, forta si durabilitatea. Delirul rezidual este ideea deliranta care ramne n calitate de mono-simptom dupa ce au trecut toate celelalte aspecte psihotice (tulburarea de constiinta, halucinatii, agitatie psihomotorie). n acest stadiu bolnavul considera ca a fost bolnav, ca acelea erau nchipuiri de boala, desi el continua sa sustina o parte din ideile sale delirante. De obicei acest delir este de scurta durata (cteva zile dupa iesirea din starea cbnfuziva). 3. Tulburari operationale ale gndirii 1. Pasagere si reversibile se refera la scaderea, n grade variabile a randamentului si eficacitatii operationale a gndirii, a capacitatii de creatie. Se ntlnesc n circumstante etiologice exogene care la rndul tor pot fi psihogene (stari reactive, surmenaj) sau organice (traumatisme, infectii, intoxicatii etc). De regula, n cazul etiologiei organice, tulburarile operationale ale gndirii evolueaza In cadrul sindromului de confuzie mintala. 2. Permanente. 2.1. Stationare (nedezvoltarea gndirii) se refera la incapacitatea gndirii subiectului de a atinge anumite nivele operationale, de la cele mai complexe (abstractizare si generalizare) pna la cele

elementare (limbajul articulat, capacitatea de autotngrijire).Etiopatogenia acestor tulburari este legata de factori prenatali, perinatali si posinatali (ultimii intervin nu mai trziu de primii 5 ani de viata) care nu permit maturizarea anatomo-functionala si structurala a sistemului nervos. De cauza genetica sau dobndita, nedezvoltarea gndirii, dupa intensitatea ci, mbraca diferitele forme ale ntrzierilor mintale (oligofreniile), usoare (debilitatea mintala), medii (imbecilitatea) si grave (idiotia). 2.2. Progresive (dementele) sunt reprezentate de scaderi progresive si globale ale ntregii vieti psihice, afectnd n primul rnd gindirca, iar din aceasta capacitatea de generalizare si abstractizare. 4. Tulburarile imaginatiei Proces psihic secundar, solidar si analog cu gndirea, imaginatia creeaza scheme si proiecte operationale diferite de cele existente, ansamblnd ntr-o ordine noua materialul faptic, schimbnd n permanenta raportul dintre semnificat si semnificant. 4.1. Scaderea imaginatiei nsoteste tulburarile operationale ale gndirii att pe cele pasagere ct mai ales pe cele permanente-stationare, precum si starile de inhibitie. Se ntlneste n oligofrenii (dupa unii autori lipsa de imaginatie este nota cea mai tipica pentru pacientii din aceasta categorie), in demente, stari confuzionale, stari depresive. La personalitatile epileptice si psihastenice existenta unor particularitati ale trasaturilor da personalitate da aspectul unei saracii imaginative. 4.2. Exaltarea imaginatiei este reprezentata de o crestere a fortei imaginative, care poate invada progresiv realitatea, mergnd n paralel cu constructii delirante. Se ntlneste n intoxicatii usoare, stari maniacale, parafrenii, schizofrenie paranoid. 4.2.1. Mitomania. Dupre creeaza acest termen n 1905, ncercnd sa defineasca tendinta patologica mai mult sau mai putin voluntara si constienta la minciuna si la crearea unor povestiri imaginare. Kurt Schneider vorbeste de "psihopatii care au nevoie de a se pune n valoare", subliniind prin aceasta asertiune, un dublu aspect, n primul rnd caracterul impulsiv si n al doilea rnd aspectul comportamental, care a facut sa se vorbeasca de conduite mitomanice. Minciuna patologica va infiltra trairile si comportamentele subiectului, dndu-le un aspect omogen "acest subiect se mistifica si n acelasi timp cauta sa-i mistifice si pe altii"' (Ey). Mitomanul este un autor-actor, ntro continua goana dupa roluri care sa-i puna n valoare, complicnd enorm textul propriei existente, n care se ncurca, rmnnd un vesnic debutant ntr-o sisifica si sterila ncercare.

Insuccesul sau esecul nu-l fac sa se apropie de realitate,,ci sa fuga mai departe de ea, reinventnduse la adapostul unei noi povesti. Mitomania se ntlneste la personalitatile dizarmonice de tip isteric, borderline, debili mintali. Metodele de cercetare ale gndirii sunt foarte complexe, iar aplicarea lor este n functie de vrsta, de gradul de instruire, de tipul formarii profesionale etc. Deoarece examinarea gndirii cuprinde o buna parte din problematica examenului psihic general, o serie din aceste probe vor fi expuse la capitolul de investigatii si la capitolul oligofreniilor In general bolnavii sunt solicitati sa efectueze comparatii ntre diferite obiecte sau notiuni pentru a sesiza n ce masura sunt capabili sa. scoata n evidenta asemanarile si deosebirile dintre ele. Pentru cerce-tarea operatiilor de analiza si sinteza se urmareste capacitatea de evidentiere a partilor esentiale si particulare a notiunilor si respectiv utilizarea acestor elemente n formarea notiunii despre unele obiecte, fenomene, actiuni. n ceea ce priveste aprecierea posibilitatilor de generalizare, ea se realizeaza prin evidentierea capacitatii de comparatie, prin sortarea unor imagini, dupa elementele generale si principale ale mai multor obiecte, fiinte, actiuni. Capacitatea de generalizare, de asemenea ca si cea de abstractizare si concretizare, se deduce pe baza ntelegerii definitiilor, a notiunilor matematice, a exemplificarilor. ntelegerea proverbelor, zicalelor, a unor texte, a unor probleme serveste drept metoda de apreciere a capacitatii de judecata si rationament ale bolnavilor respectivi.