VOINA Definitie Voina se poate defini ca un proces psihic apartinind sferei superioare a fiintei umane care consta in actiuni

de focalizare a energiei psiho-mentale si nervoase pentru a depasi obstacolele intilnite si a realiza planurile stabilite anterior. Schopenhauer este considerat filozoful Vointei. Pentru el vointa nu este numai una psihologic individuala ci si un principiu metafizic universal, aspatial, necauzat si atemporal. Adevarata fiinta umana se identifica in vointa care este esentiala in cadrul dezvoltarii personale, ea reda puterea de a transforma intentia in actiune. Vointa nu poate fi mentinuta in plina capacitate la nesfirsit fiind de obicei temporara dar daca exista un interes afectiv pentru actiunea in care vointa este mobilizata ea poate fi mentinuta un timp mai indelungat la cote maxime. Bazele fiziologice ale voinei. Transmiterea si receptia informatiei din analizator in zona motorie a scoartei cerebrale poate constitui drept un semnal de pornire a actului volitiv. Dar omul poate si acumula informatiile, sintetizindu-le si generand o actiune volitiva in functie de concluzia dobandita. Lobii frontali ai scoarei cerebrale au o importan imensa n nfptuirea actului volitiv, lezarea lor duce la abulie care este lipsa patologic de voin. Calitile voinei Vointa se formeaza in mod continuu dea lungul vietii prin succesiunea actiunilor voluntare cerute de contextul vietii de zi cu zi si ca rezultat al exercitiilor autoimpuse. Astfel se dobandesc anumite calitati care descriu capacitatea volitiva a acestei persoane. Cele mai importante sunt: puterea volitiva, perseverenta, independenta si promptitudinea in luarea deciziei. Puterea voinei Aceasta se masoara dupa intensitatea cu care persoana in momentul in care intalneste un obstacol persevereaza in depasirea acestuia. Valoarea telului pe care il urmareste are un rol important: cu cat acesta este mai important cu atat vointa primeste o motivatie mai puternica in a se energiza si a depasi obstacolul din cale. Un handicap in realizarea telului prefixat poate fi aspectul negativ alslabiciunii vointei care se manifesta prin imposibilitatea de a realiza depasirea obstacolelor din cale in ciuda faptului ca suntem constienti de valoarea atingerii acestui scop pentru viata noastra.

Un mod de a antrena vointa este aplicarea efortului voluntar pe perioade mai lungi de timp chiar cand situatia este nefavorabila continuarii actiunii. Increderea in fortele proprii si in valoarea telului sunt factori care sustin si hranesc perseverenta. Unul dintre aspectele negative ale vointei esteincapatanarea cand persoana persista in atingerea scopului dorit chiar cand nu exista sanse reale de reusita, aceasta se datoreaza rigiditatii mentale si lipsei de adaptabilitate la o noua situatie. Un aspect pozitiv este independenta vointei care se exprima printr-o autonomie proprie in luarea unei decizii, de a-si asuma plina responsabilitate in acesta si de nu se lasa influentat fara discernamant de ideile si sugestiile altora ci a fi de asemenea receptiv fata de ele in cazul in care au o valoare pentru situatia respectiva. Opusul acestei calitati este sugestibilitatea manifestata prin diminuarea propriei pozitii, printr-o adoptare oarba a influentelor externe si descarcarea propriei responsabilitati asupra altora. In cazul atingerii unui inalt grad de antrenare a vointei se manifesta promptitudinea deciziei care consta in viteza cu care persoana pusa intr-o situatie critica trebuie sa adopte decizia justa pentru rezolvarea cu succes a problemei. Opusul acestei calitati a vointei este tergiversarea cand decizia este amanata mereu fara motive justificate sau nehotararea in aleagerea unei cai specifice atunci cand exista mai multe posibilitati. Cand toate aceste calitati si insusiri ale vointei devin permanente ele reflecta nivelul de dezvoltare a vointei personalitatii, desi fiecare dintre noi poseda aceste insusiri volitive totusi ele au un nivel diferit de dezvoltare in functie de evolutia individuala si de bogatia experientelor de viata pana in acel moment. Aparent barbatii prin calitatile specific masculine ca: darzenia, barbatia, vitejia, au un avantaj in cultivarea insusirilor vointei totusi nu este o regula, multe femei de-a lungul istoriei au demonstrat o vointa de fier si in ciuda imenselor obstacole si greutati au reusit ceea ce nimeni nu reusise pana atunci. Ceea ce ar putea influenta vointa intr-o mare masura este motivatia. Aceasta determina in mare parte succesul care la randul lui face sa creasca increderea in sine, in fortele proprii. De asemenea un lung sir de esecuri diminueaza increderea in sine si deci forta vointei va avea de suferit. Se creeaza astfel o iluzie a neputintei insotita de descurajare care va slabi

tonusul actului volitiv uneori iremediabil. Cand increderea in propria valoare si in fortele proprii este absoluta putem regasi o forta asemanatoare cu credinta care trece dincolo de ratiune, acea credinta de care spunem: chiar daca ar fi mica doar cat un bob de mustar ar fi capabila sa mute muntii din loc. Vointa reprezinta principalul instrument folosit in multe terapii sau metode ce vizeaza modificarea sau optimizarea personalitatii de exemplu in Programarea Neuro-Lingvistic unde dupa constientizarea acelor programe sau aspecte din personalitatea noastra care ne limiteaza libertatea si capacitatea de a atinge telul dorit, cu ajutorul vointei energizam intentia de a produce o schimbare care sa puna in valoare resursele ascunse ale personalitatii noastre. In scoala de psihosinteza creata de Roberto Assagioli vointa este de asemenea un instrument important pe care practicantul il foloseste in atingerea dimensiunii spirituale sau transpersonale. Numai cu ajutorul vointei putem realiza integrarea diferitelor noastre instante psihice fragmentate sau a subpersonalitatilor intr-un centru unificator urmand deci un parcurs de psihosinteza personala si astfel deschizand accesul la dimensiuni foarte elevate ale psihicului urmand un parcurs de psihosinteza transpersonala. Psihologia existentiala afirma de asemenea ca aceasta caracteristica intima a eului este autotranscendenta adica un act volitiv de a trece dincolo de sine insusi printr-un proces de autorealizare iar eul sau sinele personal fiind doar un reflex al Sinelui transcendent, al unui centru de constiinta transpersonala in care toate lucrurile isi regasesc principiul constitutiv si originea lor iar Sinele transcendent astfel formand liantul unificator al aparentei multiplicitati. Vointa de putere reprezinta un alt concept important in special in gandirea lui Nietzsche care este inspirat din centralitatea vointei din filozofia lui Schopenhauer inteleasa ca vointa de viata care se afirma in toate fiintele vii. Aceasta vointa de putere se manifesta in primul rand prin dorinta de a se transcende in mod continuu si a-si reinnoi mereu propriile valori. Pentru realizarea idealului de supraom Nietzsche subliniaza importanta de a avea o vointa constructiva care sa puna mereu in discutie idealurile si planurile prestabilite si de a le putea depasi reusind de asemenea sa rupa barierele nihilismului prin recuperarea vointei de putere. Folosind aceste aspecte ale vointei se realizeaza un proces de creatie si regenerare continua a valorilor.

In final putem concluziona: vointa este instrumentul si totodata aspectul fundamental al fiintei umane fiind absolut necesara pentru realizarea sinelui si depasirea propriilor limite in evolutia personala regasind astfel bucuria si fericirea interioara.

Vointa Vointa este procesul psihic ce se manifesta prin actiuni constiente, orientate spre realizareaunor scopuri prestabilite ce pornesc de la anumite motive, implicand invingerea unor obstacole, prin eforturi adecvate. Procesul vointei presupune mobilizarea, prin limbaj (limbajulinterior indeosebi), a energiei psihonervoase si astfel obstacolele sunt depasite si se ajunge lascop. Vointa se realizeaza in stransa legatura cu activitatea umana prin care se satisfactrebuinte, se prefigureaza si se implinesc idealuri, se tinde catre noi aspiratii. La randul ei,activitatea se imparte in actiuni , acestea in operatii care pot fi de natura motrica (miscari) sau intelectuala

. Omul are actiuni, respectiv operatii, miscari involuntare, voluntare si automatizate (care au fost initial voluntare). Oricum, asupraactivitatii vom reveni in serialul nostru. Sunt, asadar, si actiuni spontane, involuntare, neretinutein vreun fel de prezenta scopului, fara a implica efort si depasirea de obstacole. Este locul saamintim ca exista secvente de natura involuntara si in alte procese psihice, de exemplu in perceptie (formarea imaginii stimulului), in reprezentare (actualizarea unor imagini), in memorie(fixarea unor evenimente fara intentia noastra in acest sens), in gandire (deplasarea de la o idee laalta sau aparitia unor idei in mod spontan), ori in atentie (reglajul in legatura cu stimulii noi).Este, de asemenea, locul sa amintim ca vointa trebuie diferentiata de impuls care apare siacesta ca o manifestare necontrolata constient, iar a da frau liber impulsului denota, pentru persoana respectiva, o lipsa de educatie, deoarece omul trebuie sa-si stapaneasca astfel de porniri, cu nedorite consecinte adesea, atat pentru faptuitor, cat si pentru cei din jur. Pe scurt, inactiunile involuntare nu apare intentia prealabila a omului, manifestarea discernamantului inalegerea si constientizarea motivelor si nici deliberarea. Sa mai precizam ca actele reflexereprezinta exemplul tipic al nivelului intern de autoreglare involuntara.Drumul de la conduita spontana pana la actele voluntare superioare este anevoios, iar vointa, ca proces psihic complex , dupa unii psihologi cel mai complex, celmai putin organizat si mai fragil, intrat nu demult in atentia, putem spune generala, aspecialistilor, reprezinta forma superioara de reglaj psihic.Analizand acum actul voluntar, deosebim componentele acestuia, date chiar in definitia vointei motivul, scopul, efortul, depasirea obstacolelor. Acestecomponente se cer diferentiate, determinate precis, confruntate, eventual corectate, transformatesi evaluate. Pentru declansarea actului propriuzis de vointa, intervine si conditionarea careinseamna stabilirea raportului dintre dorinte, scopuruile prestabilite, pe de o parte, si posibilitatilede realizare, pe de alta parte. Sub forma motivelor, apar unele dorinte, stari de incitare, denecesitate, un anumit pressing in constiinta noastra. In urma analizei (luptei) motivelor, sestabileste scopul actiunii, adica prefigurarea rezultatului scontat. Dorinta se afla acum la unnivel nou si se transforma in intentie , iar, prin aceasta, motivul (motivele) se leaga de

scop si se stabileste un proiect ce cuprinde si mijloacele de realizare a scopului. Credem carezulta cu claritate ca motivul nu trebuie confundat cu scopul. O varietate de motive potconduce la acelasi scop. Efortul voluntar este apreciat de cei mai multi psihologi care ilconsidera elementul specific al vointei sau o forta aditionala supraadaugata motivelor( James ), element esential al vointei, stare de incordare ( Lewin ). Ceea ce conteaza nu estenumai marimea, intensitatea efortului, ci si adecvarea efortului, in dinamica lui, dupa marimeasau gradul de dificultate al obstacolului si atunci reglajul voluntar este eficient. Supramobilizarea voluntara pentru un obstacol mai mic (supraestimarea obstacolului)conduce la rezultat, dar produce oboseala, surmenaj, stress, satisfactii mici, cu anumite umbriri,iar in cazul submobilizarii voluntare (subestimarii obstacolului), activitatea nu se finalizeaza,scopul ramanand neindeplinit conform proiectului. Obstacolele pot fi interioare si

exterioare . Din interior pot fi forte inhibitoare , anumite incapacitati de actiune,oslabiciune a puterii de decizie, nestatornicia.In ceea ce priveste etapele (fazele) procesului volitiv, deosebim mai intai a) luarea inconsiderare a motivelor care pot conduce la scop, aparitia intentiei si intocmirea proiectului, de care aminteam mai sus, in vederea realizarii scopului. b) Etapa (faza) urmatoare este lupta motivelor care are loc fiindca, adesea, se activeaza mai multe motive careconduc spre scopuri diferite sau motive concordante cu scopurile, dar care satisfac unele mai bine si mai repede, iar altele mai putin bine si mai incet trebuintele legate de actul voluntar.Oricum, are loc o confruntare si uneori aceasta capata aspecte dramatice, trebuind sa

intervina, inchiar aceasta etapa, efortul voluntar maxim. Dupa cum remarca specialistii contemporani, psihologia clasica rezuma intreaga substanta a vointei la analiza si lupta motivelor,conferind astfel existentei umane un caracter permanent tensionat si dramatic. c ) Deliberarea(luarea hotararii) presupune, in primul rand, asigurarea corespondentei cat mai clare intre motiv si scop , orientarea spre scop fiind exprimata la modul imperativ.; se evalueaza toateconsecintele care decurg din optiunea facuta, se impune o anumita varianta de actiune si seestimeaza efortul necesar. Hotararea marcheaza o noua reorganizare functionala in sistemul personalitatii. Se evidentiaza persoanele care au o vointa puternica, punctata la maximum la toateinsusirile proprii acesui proces psihic. Apar, pentru orice om care-si impune vointa nivelul deaspiratii, trasaturile de temperament, cele de caracter (acelea care sunt, in acelasi timp, si devointa), sistemul propriu de valori. Este definitivat planul de desfasurare a activitatii cu etapelesi mijloacele de realizare a ei. Hotararea poate insemna, asa cum am aratat, sa se treaca ferm laactiune sau, pe baza unei frane conditionate, sa se franeze actul voluntar, fiind vorba de oabtinere de la executarea actiunii, fapt care este adesea, tot atat de important ca si hotarareaimperativa de a actiona. {n asemenea situatii, elementul (motivul) incitator, ca si cel inhibitor alterneaza in functie de situatie. d) Faza finala a actului voluntar este cea de executiecare consta in transformarea hotararii in actiunea ce conduce la atingerea scopului. Executarea nu se desfasoara automat, nu reprezinta o simpla formalitate. Planul , revazut sidefinitivat cu prilejul luarii hotararii, este urmarit si confruntat mereu cu desfasurarea activitatii,modificat daca este necesar. Executia poate avea loc in plan intern atunci cand se urmaresterezolvarea unor probleme, sau in plan extern atunci cand actiunea presupune si eforturi fizice.Potrivit cu specificul actiunilor, se face apel, in mod adecvat, la cunostinte, rationamente, ladeprinderi, precum si la materialele, aparatura, ori utilajele necesare. e) Evaluarea , crescandin importanta cu trecerea timpului, ca si intregul act al vointei, se realizeaza in doua modalitati secventiala si globala. Secvential se realizeaza la fiecare etapa, urmarind prevenirea si

corectareaeventualelor erori, iar global apare la sfarsitul actului voluntar prin conexiune inversa ,informand asupra reusitei actiunii, asupra posibilelor consecinte. Autoreglarea actelor voluntarenu se face automat, ca in cazul actelor involuntare, ci in mod constient, potrivit functiei dereglare a constiintei. Aceasta autoreglare se formeaza in cursul ontogenezei, existand diferente dela om la om. Sa nu scapam din vedere ca evaluarea rezultatelor permite si formularea unor concluzii utile in viitoarele actiuni. Nu se poate incheia o relatare despre subiectul nostru, fie si succinta, fara sa se aminteascainsusirile vointei. Vom sublinia, pentru inceput , 1) puterea vointei , adica energia de care este capabil omul angajat intr-o activitate. Opusul puterii este slabiciunea,deci slabiciunea vointei care implica nerealizarea efortului voluntar. 2) Perseverenta estecapacitatea de a urmari desfasurarea actului voluntar, in ritm continuu si fara a dezarma in fataunor obstacole, iar 3) consecventa este fidelitatea fata de scopul stabilit simodalitatile de actiune pentru atingerea lui. Atat perseverenta, cat si consecventa nu excludobiectivitatea, discernamantul, luciditatea in aprecierea situatiilor si, deci, nici schimbarile atunci

cand este necesar. Atitudinea negativa vis-a-vis de aceste calitati este incapatanareaacelora care ignora logica si raman la propriile idei si orientari, desi acestea se dovedesc gresite,astfel incat nu pot conduce la desfasurarea unor actiuni voluntare eficiente. 4) Independenta este calitatea de a hotari judecand critic propriile opinii si pe cele ale altora. Opusulindependentei este sugestibilitatea csau influentabilitatea. Aici se aplica vechiul dicton romanescIi dupa lume sa te

iei, dar din minte sa nu-ti iesi ! Pe de alta parte, negativismul inseamnarespingerea oricarei sugestii, oricarei pareri care vine de la altcineva. 5) Promptitudinea sau operativitatea presupune rapiditatea cu care se iau hotarari si se trece la executie a careidesfasurare este urmarita tot operativ. Tergiversarea este calitatea opusa, aceasta insemnandamanarea deciziei sau oscilarea intre motive ori intre cai de realizare. Tot opusa este si graba, pripeala in cazul careia nu se apreciaza cu calm si discernamant elementele necesare in luareahotararii. Inpihologia contemporana , se considera ca vointa se va impune ca modalitate principalade organizare si reglare a desfasurarii tuturor celorlalte procese si fenomene psihice. Deasemenea, se considera ca vointa este strans legata de personalitatea umana (unii psihologi o considera drept o trasatura a personalitatii). Oricum, vointa ii conferapersonalitatii o pozitie ferma, rezistenta si forta actionala inraporturile cu lunea, cu societatea. Stiindu-se ca vointa este expresiaconstiintei

de sine , ea este si expresia intregii personalitati a individului,expresia invatarii, a inteligentei, a educatiei cu toate laturile ei