Există o forță motrice mai puternică decât aburul, electricitatea și energia

atomică: voința (Albert Einstein)

Voința, forta care invinge imposibilul,
cea care te sustine in alegerea si
hotararea faptelor, are nevoie de
"tine" sa-ti doresti mai mult, si mai
mult!
Astfel poti avea totul…trebuie doar sa
stii cum vrei sa fii, sa devii, sa-ti visezi
schimbarea si sa-ti construiesti planul
schimbarii.
 Voința

Unități de conținut:

1. Voința: definiții și caracteristici

2. Faze ale acțiunilor voluntare
3. Calități ale voinței
4. Educarea voinței
În desfășurarea unei activități apar, în mod inevitabil, și dificultăți sau
obstacole pentru a căror depășire nu este suficientă motivația. În asemenea
momente intervine acea capacitate a omului pe care o numim voință și prin
care acesta devine capabil să-și urmărească cu consecvență scopurile
propuse, trecând peste diferite obstacole.
Definiție I: Voința este un proces psihic reglator care constă în capacitatea de
a acționa în vederea realizării unui scop conștient stabilit, prin depășirea unor
obstacole interioare sau exterioare.
Definiție 2: Voința se definește drept un proces psihic complex de reglaj
superior, constând în acțiuni de mobilizare şi concentrare a energiei
psihonervoase în vederea învingerii anumitor greutăţi sau obstacole în
activitate şi atingerii scopurilor conştient stabilite.
Voinţa este numită de către psihologi „reglajul reglajelor”. Ea reglează
raţiunea, activitatea cognitivă şi practică a omului, precum şi sentimentele.
Prin voință omul deliberează, inițiază, organizează, controlează, reglează,
amână sau suspendă în mod conștient activitatea. (Exemplul cu filmul și
examenul).
O caracteristică importantă a voinței constă în faptul că ea nu intră în
funcțiune în orice tip de acțiuni, ci doar în cele în a căror realizare apar
o serie de obstacole. Obstacolul în activitatea voluntară nu are un sens
fizic, obiectual, ci unul psihologic, relațional, reprezentând o
confruntare între posibilitățile individului și condițiile obiective ale
respectivei activități. În vederea depășirii obstacolului, omul își
mobilizează efortul voluntar. Efortul voluntar presupune mobilizarea
și direcționarea resurselor fizice, intelectuale și emoționale ale omului
pentru atingerea scopurilor propuse. Totul se concentrează pe linia
realizării scopurilor și, astfel, voința devine o condiție subiectivă
esențială pentru obținerea succesului și a performanțelor înalte în orice
fel de activitate.
(Exemplul cu Demostene)
Relația voinței cu alte procese psihice

Actul de voință este unul foarte complex, de sinteză, în care sunt

antrenate toate celelalte procese psihice și întreaga personalitate a
omului: gândire și imaginație, memorie, afectivitate și motivație,
trăsături temperamentale și caracteriale. Astfel, înainte de a fi efectiv
realizate, acțiunile voluntare sunt gândite, planificate în plan mental și
orientate spre scopuri proiectate imaginativ. Numeroase cercetări
evidențiază rolul deosebit al limbajului în realizarea nivelului superior
al autoreglării. Cu ajutorul limbajului, omul își propune să realizeze
acțiunile voluntare, să analizeze și să raționalizeze efortul, să inhibe
sau să amâne anumite acțiuni.
Fazele acţiunilor voluntare complexe:
ex. postul de muncă
I fază: actualizarea unor motive, care generează anumite scopuri şi
orientarea preliminară spre ele. În primul moment al acestei faze,
reglajul voluntar este abia la început şi se manifestă doar ca orientare
făcută pe baza legăturii dintre motiv şi scop. Dacă se parcurge doar acest
moment, se rămâne numai la o dorinţă. Trebuie să apară apoi şi intenţia
de a realiza acel scop, care este de obicei, formulată prin mecanismele
limbajului interior şi care este susţinută de cercetarea modalităţilor
concrete de desfăşurare a acţiunilor.
A II-a fază: lupta motivelor, apariţia mai multor motive şi aferente lor -
mai multe scopuri. Unele pot fi atrăgătoare pentru că realizarea lor aduce
satisfacţii imediate, dar de fapt, nu sunt prea valoroase pentru persoană.
Altele sunt mai puţin tentante, prin rezultatele lor imediate, dar sunt
importante pentru viitor. În aceste condiţii, reglajul voluntar se
manifestă, cu precădere, drept deliberare în vederea alegerii - analiza
fiecărei alternative şi a consecinţelor neglijării ei.
A III-a fază: luarea hotărârii, ce reprezintă urmarea unei decizii.
Aceasta înseamnă alegerea unui motiv şi scop şi inhibarea, amânarea
celorlalte. Momentul deciziei poate fi uneori dramatic. Decizia depinde
de nivelul de aspiraţii, particularităţile temperamentale, dorinţa de a
avea succes sau teama de eşec. Prin reglajul voluntar se va realiza o
permanentă confruntare între ceea ce se obţine şi ce s-a proiectat.
A IV-a fază: executarea hotărârii luate, deci realizarea efectivă a
planului şi atingerea reală a scopului. Acum omul foloseşte o serie de
mijloace materiale şi mintale, cum sunt cunoştinţele, deprinderile,
priceperile etc. Desfăşurarea secvenţială a acţiunii este controlată prin
confruntarea permanentă cu planul mintal şi cu condiţiile practice de
desfăşurare, realizându-se şi modificări ale planului, dacă împrejurările
o impun.
A V-a fază: verificarea rezultatului obţinut şi formularea unor
concluzii valoroase pentru activitatea viitoare.
Calitățile voinței
Ca formă superioară de autoreglare, voința exprimă un mod de organizare funcțională
a întregului sistem al personalităţii şi, ca urmare, pune în evidenţă o serie de atribute
sau calităţi specifice, a căror influenţă se exercită asupra întregii vieţi psihice, nu
numai de nivel conştient, ci şi inconştient.
Forţa exprimă capacitatea mecanismelor de autoreglare, de a mobiliza şi concentra
energia neuropsihică şi musculară în vederea asigurării rezistenţei şi ripostei necesare
la presiunea pulsiunilor interne sau a situaţiilor şi stimulilor din afară. Se poate afirma
că o persoană posedă o voinţă cu atât mai puternică, cu cât ea poate să-şi stăpânească,
temperând, amânând sau frânând, trebuinţe sau stări interne bulversate, de intensitate
mai ridicată; în acelaşi timp, forţa voinţei este cu atât mai mare, cu cât amplitudinea
obstacolului surmontat este mai mare.
Perseverenţa constă în menţinerea efortului voluntar la nivel optim atât timp, cât este
necesar pentru atingerea scopului, în pofida diverselor piedici şi dificultăţi, ce se pot
ivi în cale. Opusul ei este renunţarea sau delăsarea, conduc la deconectarea
mecanismelor de mobilizare energetică, pe măsură ce atingerea scopului întârzie şi pe
traiectoria spre scop apar obstacole noi sau eşecuri. Perseverenţa se poate măsura
după numărul tentativelor, pe care un subiect le face întru rezolvarea unei probleme
mai dificile sau întru a realiza ceea ce şi-a propus, în condiţiile apariţiei unor piedici
neprevăzute.
 Consecvenţa se exprimă în stabilitatea scopului şi a liniei de conduită, în concordanţa dintre
convingeri şi acţiune, dintre vorbă şi faptă. Opusul consecvenţei este inconsecvenţa, care constă
în instabilitatea şi fluctuaţia deciziilor, a hotărârilor şi scopurilor, în discrepanţa dintre
convingeri şi acţiune (duplicitate), dintre vorbă şi faptă.
Fermitatea reflectă stabilitatea operaţional-instrumentală a deciziilor şi hotărârilor luate în
diferite situaţii, în pofida tentativelor potrivnice ale celor din jur, de a ne determina să revenim
asupra lor, spre a le modifica sau anula. Atunci când hotărârile sunt obiectiv justificate,
fermitatea favorizează instaurarea în relaţiile interpersonale a unor repere clare şi sigure,
eliberate de echivoc şi subiectivism. Opusul fermităţii sunt influenţabilitatea şi oscilaţia.
Comportamentul devine ezitant şi fluctuant, el fiind până la urmă ghidat, nu atât de propriile
convingeri şi decizii, cât de influenţele celor din jur.
Independenţa exprimă capacitatea unei persoane de a-şi organiza şi duce viaţa pe cont propriu,
pe baza iniţiativelor, hotărârilor şi scopurilor proprii. Opusul ei este dependenţa, ce constă în
absenţa unui orizont şi a unor repere existenţiale clare, în dificultatea sau imposibilitatea de a lua
o hotărâre sau de a trece la acţiune fără un sprijin din partea altcuiva. Deşi presupune şi anumite
predispoziţii înnăscute, de genul potenţialului energic şi activismului, independenţa este în cea
mai mare parte rezultatul regimului educaţional din copilărie.
Calităţile voinţei prezentate mai sus se află într-o permanentă relaţie de interdependenţă şi
condiţionare reciprocă. Statistic, între ele se constată existenţa unei corelaţii pozitive
semnificative, astfel că dacă una are valori ridicate şi celelalte vor tinde să ia valori proporţional
mari, şi invers. Se pare că trăsătura bazală, în jurul căreia gravitează celelalte, este forţa sau
tăria voinţei.
Educarea voinței
Voința se formează și se dezvoltă sub influența educației din familie și din
școală. În același timp, pe măsură ce începem să ne cunoaștem propriile
capacități voluntare și să le autoevaluăm, putem acționa în vederea dezvoltării
lor.
Greșeala cea mai mare a tinerilor - arată Jules Payot - o constituie momentele
acestea de vlăguire, de lipsă de orice fel de voință, risipite prostește într-o lene
rușinoasă. Stai ceasuri întregi la computer în rețele de socializare, îți pierzi
dimineața căscând sau jucându-te în telefon.
Autoeducația voinței este un proces complex, de durată. Ca orice act de voință
presupune o motivație corespunzătoare, formularea unui scop clar, hotărârea de
a trece la acțiune, perseverența în realizarea scopului propus. Orice om care se
hotărăște să pornească o asemenea acțiune are nevoie de un „dram” de voință.
Practic, avem de-a face cu acțiunea de dezvoltare a voinței prin ea însăși.
Exercițiul de voință nu se realizează neapărat prin fapte mari, ieșite din comun,
ci prin acțiuni zilnice, obișnuite, înfăptuite însă cu regularitate, fără nici o
abatere. Putem începe prin a ne stabili obiective pe termen mediu (1-2 ani) și pe
termen scurt (o lună) și prin elaborarea unui program de îndeplinire a acestora.
În biografiile multor personalități găsim relatări asupra muncii perseverente și
ordonate desfășurate pe baza unui program. Titu Maiorescu, la vârsta de 15 ani,
făcându-și bilanțul activității din anul care a trecut, își propune pentru anul ce
urmează următoarele obiective: „Vreau să știu cel puțin a citi toate limbile
europene; perfect însă voi ști limba latină, română, germană, engleză, franceză,
semiperfect cea italiană și cea greacă veche. O să mă apuc în semestrul următor să
scriu la Gazeta Transilvaniei. O să mă apuc de câteva nuvele umoristice. Afară de
aceasta voi căuta să devin între cei dintâi trei ai clasei”. Impresionează programul
foarte riguros stabilit de Titu Maiorescu, la vârsta de 15 ani, pentru a-și duce la
îndeplinire obiectivele: - Se trezea la 5,30 dimineața. Până la 7,30 lucra și lua
masa. Se ducea apoi la școală. Reîntors, își făcea lecțiile, studia suplimentar la
acele materii unde își descoperise lacune sau insuficiențe, îl ajuta pe tatăl său în
copierea memoriilor de tot felul, citea literatură. Se culca la orele 11, deși uneori
miezul nopții îl prindea în lecturi, de obicei literare. Era cu deosebire sârguincios.
Și cuprindea, matur, în sfera sa de preocupări tot ceea ce privea cultura, altfel
zicând formația sa spirituală. Acest program al unui tânăr de 15 ani, program care
poate înfricoșa, a și fost îndeplinit.
De foarte multe ori vă plângeți de lipsă de timp. Ați dori să faceți mai multe lucruri -
să citiți mai mult, să vă perfecționați o limbă străină, să practicați un anumit sport -,
dar nu reușiți să faceți toate aceste lucruri din lipsă de timp. Lipsa de timp provine de
fapt din absența unui program riguros întocmit. Vă propun să întocmiți un program
pentru o săptămână în care să treceți cu exactitate, pe zile și pe ore, tot ceea ce veți
face (universitate, teme, odihnă). În acest program includeți, zilnic, 1-2 ore pentru
activitatea în care ați dori să faceți mai mult (de exemplu 1-2 ore de lectură; dacă vă
propuneți o lectură organizată pe teme sau autori câștigul este excepțional). Trebuie să
respectați întocmai acest program, să nu vă abateți sub nici o formă de la el cu scuza
„acest lucru nu este urgent, pot să-l fac și mâine! La sfârșitul zilei se face o evaluare a
modului în care s-a respectat programul și se revăd sarcinile de a doua zi. O bună
chibzuire a acestui program va asigura evitarea muncii în asalt, distribuirea corectă a
diferitelor genuri de activitate. Veți vedea că lucrând după program mai rămâne timp
suficient și pentru relaxare. Se recomandă, de asemenea, să ținem un jurnal zilnic în
care să consemnăm progresele sau dificultățile pe care le întâmpinăm în ceea ce ne-
am propus să realizăm.
Activități recomandate:
Găsiți în biografiile diferitelor personalități exemple de programe personale de
educare a voinței. Comentați modelele găsite.
Pentru fiecare calitate a voinței concepeți strategii specifice de dezvoltare a acesteia și
de corectare a trăsăturii negative corelate.
Exercițiul: Lucrul și odihna
Scopul acestui exercițiu este să îți controlezi regimul de muncă și cel de
odihnă. Atribuie fiecărei activitate o anumită perioadă de timp, de
exemplu 45 de minute. Fă pauze regulate de circa 10 minute. Schimbă-ți
activitățile. Ar fi bine ca acest exercițiu să nu rămână doar un training,
dar să se transforme într-un obicei.

Exercițiul : Comunicare stăpânită

În orice discuție controlează-ți emoțiile și cuvintele. Imaginează-ți cum
arăți dintr-o parte, controlează-ți gesturile, mimicile. Păstrează o regulă
de bază: gând=acțiune. Orice cuvânt și orice acțiune trebuie să fie bine
gândit.

Exercițiul : Voință stăpânită la masă

Se îndeplinește foarte ușor: controlezi cu strictețe procesul de
alimentare. Liniștit, încet, gândit. Simte gustul și aroma, ne imaginăm și
simțim cum corpul nostru devine mai energic și mai puternic. Nu ne
facem burtă. Mâncăm doar când ne este foame.
Exercițiul 7. Control acasă
Acest exercițiu trebuie să se transforme în obicei. Curățenia trebuie să domine locul
de muncă și casa ta. Trebuie să știi unde stau lucrurile tale. Există o regulă de aur:
pune la locul său lucrul care îți captează cel mai mult atenția.

Exercițiul 8. Stabilește un plan

Creează un plan pentru o zi, o lună și un an. Cu cât el va fi mai precis cu atât va fi
mai bine. Respectiv, în acea zi respectă cu strictețe planul întocmit.

Exercițiul 9. Identificăm lenea

Dacă ai lucruri de făcut, pe care nu prea ai chef să le faci, atunci trebuie să le faci
imediat. Nu vrei să te trezești de dimineață – sari din pat. Nu vrei să fac curat în
cameră – ia cârpa, aspiratorul și începe chiar acum.

Exercițiul 10. Dezvoltarea voinței

Trebuie ca în fiecare zi să faci exerciții fizice. Poate fi și jogging, fitness - acasă sau
să mergi la sală. Important este ca aceste acțiuni să intre în viața ta și să te schimbe.
Tine minte o regulă foarte bună: pentru început îți întărești puterea voinței, apoi
voința face totul pentru tine.
 Nu fiți mulțumit de povestirile despre felul în care au trecut lucrurile altora.
Scrie povestea ta
 Dacă auziți o voce înăuntrul voastră, care spune că "nu poți să pictezi", atunci,
bineînțeles, pictează și vocea va fi tăcută (Vincent Van Gogh
 Încrederea în sine nu este o sentință de viață. Încrederea în sine poate fi
învățată, practicată și stăpânită, ca orice altă abilitate. Odată ce-l stăpâniți, totul
din viața ta se va schimba în bine (Barrie Davenport)
 Cand vointa este gata, picioarele sunt usoare (Anonim)
 De fapt, sunt un rege, pentru că știu cum să mă conduc (Pietro Aretino)
 Nu lăsați blocurile mentale să vă controleze. Eliberați-vă, transformați
blocurile mentale în blocuri de construcție (Roopleen)
 Nu există mare talent fără putere mare de voință (Honore de Balzac
 Dacă există ceva în noi cu adevărat divin, este voința. Pentru aceasta afirmăm
personalitatea, temperăm caracterul, provocăm adversitatea, reconstruim
creierul și ne depășim pe noi înșine (Santiago Ramón y Cajal)