VOINTA

“Ceea ce este in puterea noastra sa facem, este tot in puterea noastra sa nu facem”, a spus candva
Aristotel
 Voinţa se defineşte ca proces psihic complex de reglaj superior,
realizat prin mijloace verbale şi constînd în acţiuni de mobilizare şi
concentrare a energiei psihonervoase în vederea depăşirii
obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite.
Înţelegem prin voinţă capacitatea de a acţiona în vederea realizării unui
scop conştient, înfrîngînd anumite bariere interioare sau exterioare.
Voinţa este aptitudinea persoanelor de a-şi actualiza şi realiza intenţiile.
Voinţa se manifestă nu numai prin iniţierea şi susţinerea acţiunilor şi
activităţilor, ci şi prin amînarea, reţinerea, frînarea lor, în pofida unor incitaţii
puternice interne sau externe.
 Caracteristicile acţiunii volitive

I. Specificul psihologic al voinţei îl reprezintă efortul voluntar.

Efortul voluntar constă în mobilizarea resurselor fizice,
intelectuale, emoţionale prin intermediul mecanismelor verbale,
fiind trăit de către persoană ca o stare de tensiune, încordare
internă, de mobilizare a tuturor resurselor în vederea depăşirii
obstacolelor. Efortul voluntar nu este echivalent cu încordarea
musculară. Încordarea voluntară nu poate fi nelimitată, de aceea,
pentru păstrarea sănătăţii fizice şi mentale se recomandă un
echilibru între activitate şi odihnă.
Efortul voluntar este cu atît mai mare cu cît acţiunea este mai puţin
obişnuită, care iese din comun, sau propune ceva nou, îndrăzneţ.
II. Prezenţa obstacolului în calea realizării scopurilor.
Intensitatea efortului voluntar şi specificitatea mecanismelor puse în
acţiune reflectă obstacolul care apare în calea realizării scopurilor.
Din punct de vedere psihologic obstacolul reprezintă o confruntare între
posibilităţile omului şi condiţiile obiective ale acelei activităţi, (una şi
aceeaşi piedică obiectivă poate fi un obstacol mic pentru o persoană şi
unul dificil pentru alta).
III. Specializarea efortului, dezvoltarea capacităţilor de efort voluntar
de la obstacol la obstacol.
IV. Interacţiunea efortului voluntar cu celelalte formaţiuni psihice:
operaţiile, produsele şi activităţile gîndirii cer implicarea unui efort
voluntar îndelungat, imaginaţia creatoare implică o voinţă puternică
etc.
 Structura şi fazele actului voluntar

1.actualizarea unor motive şi proiecatrea pe baza lor a unui scop sau

proiect;
2.deliberarea/analiza şi lupta motivelor, compararea şi evaluarea
alternativelor prezente la momentul dat în cîmpul conştiinţei
(examinarea soluţiilor disponibile, inventarierea argumentelor pro şi
contra, în funcţie de sistemul de valori de care ele dispun);
 Structura şi fazele actului voluntar

3. decizia/ luarea hotărîrii, alegerea unui motiv şi scop şi inhibarea,

amînarea celorlalte, pe această bază putîndu-se asigura concentrarea
energiei psihonervoase (reţinerea unei singure variante acţionale din
cele disponibile);
4. executarea hotărîrii luate, (traducerea în fapt a actului respectiv şi
realizarea obiectivelor propuse);
5. verificarea/ evaluarea rezultatului obţinut şi formularea unor
concluzii valoroase pentru activitatea viitoare.
Fazele actelor voluntare descrise anterior pot fi sintetizate în:
 faza de preparare, care include:
1. Actualizarea unor motive.
2. Lupta motivelor.
3. Luarea hotărîrii.
 faza de execuţie, care încheie şi confirmă puterea reglajului
voluntar. Aici intră:
1. Executarea hotărîrii luate.
2. Verificarea rezultatelor obţinute şi formularea concluziilor (P.
Popescu-Neveanu, 1997).
Faza care cere cel mai mare efort din partea individului depinde de
noutatea activităţii, de experienţa personală, condiţii etc.
 Calităţile voinţei
Principalele criterii după care apreciem voinţa sunt:

1. Puterea voinţei/ Forţa se exprimă în intensitatea efortului prin care

subiectul, confruntîndu-se cu obstacole importante, îşi urmăreşte scopurile.
Opusul acestei calităţi este slăbiciunea voinţei care exprimă abandonarea
realizării scopului o dată cu primele dificultăţi întîmpinate.
2. Perseverenţa presupune realizarea efortului voluntar la nivel optim o
perioadă îndelungată de timp, chiar şi în condiţiile în care, aparent, n-ar fi
posibilă continuarea activităţii.
Opusul perseverenţei este delăsarea/ renunţarea pe măsură ce apar obstacolele
în atingerea scopului şi încăpăţînarea, manifestîndu-se ca urmărire a unui scop
cînd este clar că împrejurările nu oferă nici o şansă de reuşită, analiza logică
relevînd caracterul imposibil.
 Calităţile voinţei

3. Independenţa voinţei se exprimă în tendinţa constantă de a lua hotărîri

pe baza chibzuinţei proprii.
Opusul independenţei este sugestibilitatea/ dependenţa, adică adoptarea
necritică a influenţelor exterioare cu anihilarea propriei poziţii şi diminuarea
implicării şi responsabilităţii personale.
Independenţa este, în cea mai mare parte, rezultatul stilului parental din
copilărie.
4. Promptitudinea constă în rapiditatea cu care omul deliberează într-o
situaţie complexă şi urgentă şi adoptă hotărîrea cea mai potrivită.
Opusul acestei calităţi este tergiversarea (nehotărîrea) care se manifestă cu
oscilaţii îndelungate şi nejustificate între mai multe motive, scopuri, căi,
mijloace etc.
Deci, actul de voinţă este un act de sinteză, foarte complex, în
care este antrenată întreaga personalitate: memoria şi
gîndirea, sentimentele şi deprinderile, trăsăturile de
temperament şi caracter. De aceea punem noi diagnosticul
unei persoane în funcţie de ceea ce face, de activitatea sa. În
actele voluntare se oglindesc treptat toate calităţile şi
defectele sale.
Actul de voinţă exprimă întreaga personalitate, deci hotărîrile cuiva sunt în
funcţie de convingerile, deprinderile, sentimentele, principiile sale morale, de
forţa sa de voinţă. Totul rezultă din predispoziţiile sale ereditare şi din
experienţa vieţii sale de familie, relaţiile cu colegii, şefii etc., întrucît fiecare
individ are un profil specific ce permite să prevedem reacţiile sale cel puţin în
cîteva situaţii.
Tulburările voinţei
Dintre tulburările voinţei distingem: hiperbulia care
reprezintă exagerarea forţei voliţionale. În alte cazuri
putem întîlni o diminuare a voinţei, cînd orice activitate
se execută cu încetineală, aceasta purtînd denumirea de
hipobulie. O altă formă de tulburare a voinţei este
abulia, care se caracterizează prin lipsa spontaneităţii şi
iniţiativei în acţiuni. Aceste şi alte forme de tulburări ale
voinţei sunt abordate şi studiate în psihopatologie şi
psihiatrie (Sîrbu A., 2010).
 Educarea şi autoeducarea voinţei

Voinţa ca însuşire de personalitate, se dezvoltă concomitent

cu celelalte fenomene psihice în procesul activităţii orientate
spre un scop bine determinat, depăşind orice obstacol.
Dezvoltarea autoreglajului voluntar are loc în cîteva direcţii:
1. transformarea proceselor cognitive involuntare în
voluntare,
2. posedarea autocontrolului conduitei şi
3. performanţa trăsăturilor de caracter volitive.
Voința se formează și se dezvoltă sub influența
educației din familie și din școală. În același timp, pe
măsură ce începem să ne cunoaștem propriile
capacități voluntare și să le autoevaluăm, putem
acționa în vederea dezvoltării lor.
Greșeala cea mai mare a tinerilor - arată Jules Payot - o
constituie momentele acestea de vlăguire, de lipsă de
orice fel de voință, risipite prostește într-o lene
rușinoasă: Stai ceasuri întregi și trândăvești, îți
pierzi dimineața căscând sau întinzându-te în pat...
Pentru dezvoltarea voinţei este necesar ca subiectul:
1. conştient să-şi pună sistematic scopuri şi sarcini din ce în ce
mai dificile, ce depăşesc condiţiile obişnuite de îndeplinire;
2. să depună efort cînd este nevoie de înlăturat obstacolele,
să-şi impună anumite restricţii pentru atingerea scopului;
3. să realizeze activităţi ce reflectă valorile moral-spirituale;
4. să tindă sistematic spre dezvoltarea inteligenţei, să tindă
spre autoperfecţiune;
5. să ţină cont ca perfecţionarea autoreglajului volitiv să aibă
loc concomitent în toate sferele: intelectuală, motivaţională şi
emoţională, în caz contrar, el poate deveni nu un om cu tărie de voinţă, ci unul
învăpăţînat şi rigid.
 Activități recomandate:
Exercițiul: Lucrul și odihna. Scopul acestui exercițiu este să îți controlezi
regimul de muncă și cel de odihnă. Atribuie fiecărei activitate o anumită
perioadă de timp, de exemplu 45 de minute. Fă pauze regulate de circa 10
minute. Schimbă-ți activitățile. Ar fi bine ca acest exercițiu să nu rămână doar
un training, dar să se transforme într-un obicei.
Exercițiul : Comunicare stăpânită. În orice discuție controlează-ți emoțiile și
cuvintele. Imaginează-ți cum arăți dintr-o parte, controlează-ți gesturile,
mimicile. Păstrează o regulă de bază: gând=acțiune. Orice cuvânt și orice
acțiune trebuie să fie bine gândit.
Exercițiul : Voință stăpânită la masa. Se îndeplinește foarte ușor: controlezi cu
strictețe procesul de alimentare. Liniștit, încet, gândit. Simte gustul și aroma, ne
imaginăm și simțim cum corpul nostru devine mai energic și mai puternic. Nu
ne facem burtă. Mâncăm doar când ne este foame.
✓ Nu fiți mulțumit de povestirile despre felul în care au trecut lucrurile altora.
Scrie povestea ta!
✓ Dacă auziți o voce înăuntrul voastră, care spune că "nu poți să pictezi", atunci,
bineînțeles, pictează și vocea va fi tăcută (Vincent Van Gogh)
✓ Încrederea în sine nu este o sentință de viață. Încrederea în sine poate fi
învățată, practicată și stăpânită, ca orice altă abilitate. Odată ce-o stăpâniți, totul
din viața ta se va schimba în bine (Barrie Davenport)
✓ Cand vointa este pregătită, picioarele sunt ușoare (Anonim)
✓ De fapt, sunt un rege, pentru că știu cum să mă conduc (Pietro Aretino)
✓ Nu lăsați blocurile mentale să vă controleze. Eliberați-vă, transformați blocurile
mentale în blocuri de construcție (Roopleen)
✓ Nu există mare talent fără putere mare de voință (Honore de Balzac)
✓ Dacă există ceva în noi cu adevărat divin, este voința. Pentru aceasta afirmăm
personalitatea, temperăm caracterul, provocăm adversitatea, reconstruim creierul
și ne depășim pe noi înșine (Santiago Ramón y Cajal)
Activităţi de seminar:
1. Relevaţi acţiunile, faptele unui personaj dintr-o operă literară îndrăgită, care
confirmă puterea de voinţă a lui.
2. Din şirul dat de cuvinte ce urmează, alcătuiţi portretul unei persoane
volitive, selectînd însuşirile corespunzătoare: încrezută, anxioasă, liniştită,
orientată spre un scop, influenţabilă, cu unitatea dintre cuvînt şi fapte,
organizată, sugestibilă, perseverentă, sigură pe sine, slabă din fire,
dezorientată, neliniştită, insistentă, hotărîtă, echilibrată, hipermobilă,
leneşă.
3. Alcătuiţi un program de dezvoltare a propriei voinţe în corespundere cu
cunoaşterea de sine.
4. Estimaţi esenţa voinţei pentru alte procese psihice.
5. Alcătuiţi portretul psihologic şi comportamental al unei persoane nehotărîte.