Reflectaţi funcţiile reprezentărilor.

Definiţi semnificaţia reprezentărilor în viaţa

psihică a omulu

Reprezentarea este mecanismul psihic de reexprimare a informaţiilor. • Reprezentarea

este procesul psihic de reflectare mijlocită, selectivă şi schematică a proprietăţilor
concrete, mai mult sau 45 mai puţin semnificative, ale obiectelor şi fenomenelor date
în experienţa senzorială anterioară a subiectului. • Reprezentarea este procesul
cognitiv-senzorial de semnalizare în forma unor imagini unitare, dar schematice, ale
însuşirilor concrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor în absenţa acţiunii
directe a acestora asupra analizatorilor. Importanţa reprezentărilor în viaţa şi în
activitatea noastră este greu de subestimat. Ele îndeplinesc un dublu rol: unul de
cunoaştere şi altul de reglare. Ca proces de cunoaştere, reprezentarea ne furnizează
informaţii despre însuşirile semnificative, caracteristice, individuale şi comune ale
obiectelor şi fenomenelor percepute anterior. Reprezentările fac posibilă continuarea
procesului de cunoaştere, a operaţiilor de prelucrare-interpretare a informaţiilor în
absenţa obiectului şi a contactului perceptiv cu el. Pe plan mintal intern se încheagă
un sistem reprezentaţional coerent, mediat verbal, în cadrul căruia reprezentările se
pun în relaţie logică unele cu altele după criteriile similitudinii, opoziţiei
(contrastului), generalităţii, sporindu-se astfel valoarea cognitivă a fiecăreia în parte.
Reprezentările devin principala sursă de informaţie pentru gândire, atunci când
aceasta se desfăşoară în raport cu obiecte şi fenomene 55 care nu se află în momentul
dat în câmpul nostru perceptiv

Prezentaţi abordările generale cu privire la memorie. Definiţi conceptul memoriei.

„Memoria se referă la păstrarea informației în timp: este capacitatea de a procesa,
stoca și recupera informația”
Memoria este procesul psihic cognitiv prin care se realizează întipărirea, păstrarea şi
reactualizarea sub forma recunoaşterii sau reproducerii experienţei cognitive, afective,
volitive, achiziţionate anterior.Memoria îşi realizează misiunea de a reflecta
experienţa achiziţionată în trecut şi de a o utiliza în efectuarea sarcinilor curente prin
patru procese. Acestea sunt: memorarea, păstrarea, reactualizarea şi uitarea. Primele
trei servesc ideii de acumulare şi dezvoltare a depozitului de cunoştinţe, iar ultimul
are menirea de a curăţa spaţiul mnezic de cunoştinţe devalorizate şi de a preveni
supraîncărcarea sistemului cu informaţii.Mai întâi, informaţia este captată şi fixată
prin intermediul procesului de memorare

15Specificaţi felurile memoriei şi prezentaţi caracteristica lor.

15. După natura materialului memorat, stocat şi reactualizat, există: • memorie

senzorială; • memorie cognitivă; • memorie afectivă; • memorie motorie. Memoria
senzorială. Între înregistrarea informaţiei de către organele (senzoriale) receptoare şi
recunoaşterea stimulului trece un oarecare timp, chiar dacă acesta este foarte
scurt.Memoria afectivă păstrează sentimentele formate în procesul contactării omului
cu lumea înconjurătoare. Informaţia legată de anumite trăiri emoţionale se memorează
mai trainic, mai exact şi pe o perioada mai îndelungată. Memoria motorie constă în
asimilarea deprinderilor motorii şi a mişcărilor. Toate deprinderile de mişcări, acţiuni,
operaţii de autoservire, sportive, abilităţile se însuşesc graţie memoriei motorii
Memoria cognitivă include în sine memoria verbal-logică şi memoria intuitiv-plastică:
• Memoria verbal-logică realizează memorarea informaţiei citite, auzite în formă
verbală (noţiuni, concepte, judecăţi şi raţionamente, idei abstracte). Ea este
determinată de deprinderile de învăţare formate deja şi de sarcina ce stă în faţa
subiectului. • Memoria intuitiv-plastică sau imaginativă contribuie la memorarea şi
reproducerea imaginilor, tablourilor, peisajelor din natură, a pieselor muzicale,
mirosurilor, gusturilor

16.Analizaţi memorarea ca proces al memoriei.

1.Memorarea (fixarea, engramarea)

-după prezenţa sau absenţa intenţiei

a.Memorarea voluntară

Memorarea voluntară este memorarea premeditată, care stă sub semnul ..vreau să
memorez" (adică să memorez, să păstrez şi să reactualizez) şi care se realizează prin
diverse procedee mnemotehnice (repetiţii, rezumate, etc)

b.Memorarea involuntară

Memorarea involuntară este memorarea care se realizează fără intenţia noastră.

Memorarea involuntară joacă un rol important în dobândirea unei mari părţi din
experienţa de viaţa.

Este mai putin organizată şi sistematizată comparativ cu memorarea voluntară.

-după prezenţa sau absenţa înţelegerii, a gândirii

a.Memorare logică

Este o memorare bazata pe înţelegerea materialului de memorat.

Este absolut necesară în procesul de învăţare, preponderent voluntară, economicoasă,

mai productivă decât cea mecanica.

b.Memorare mecanică

Este o memorare în absenţa înţelegerii materialului de memorat. Este o memorare

formala.

Este absolut necesară la începutul vieţii şi atunci când materialul de memorat nu are
sens.

Nu are durabilitate pe termen lung.

17..Elucidaţi esenţa reproducerii ca proces al memoriei.

Reactualizarea se poate realiza prin două modalităţi: recunoaştere şi reproducere.
Recunoaşterea este procesul de reactualizare a informaţiei declanşat în prezenţa
obiectului despre care trebuie furnizată informaţia. Reproducerea constă în
reactualizarea şi relatarea informaţiei anterior stocate în absenţa obiectului de referinţă
Asemănări între recunoaştere şi reproducere: • dispun de forme voluntare şi
involuntaare; • dispun de grade diferite de precizie reproducerea se face în absenţa
materialului; • recunoaşterea este relativ mai simplă, presupunând mai ales procese de
percepţie, iar reproducerea este mai complexă, implicând în principal intervenţia unor
procese de gândire reproducerea presupune confruntarea şi compararea mintală a
modelelor în vederea extragerii celui optim. În final, este necesar să subliniem că
eficienţa reactualizării informaţiilor din stocul memoriei este determinată de calitatea
memorării şi a păstrării. De fapt, între ele există o cauzalitate liniară: memorarea bună
duce la păstrare bună, iar păstrarea bună asigură succes în reproducere.

18,Evocaţi esenţa păstrării şi uitării ca procese ale memoriei

. Uitarea este procesul mnezic de ştergere sau lichidare a informaţiilor memorate.
Uitarea se manifestă prin faptul că subiectul nu poate reactualiza o informaţie care i se
cere, nu poate da curs solicitării de a-şi aminti ceva, nu poate răspunde la întrebări ce
vizează anumite cunoştinţe. Subiectul eşuează la probe de recunoaştere sau
reproducere. Sunt câteva forme ale uitării: • uitarea totală – ştergerea, dispariţia,
suprimarea integrală a datelor memorate; • uitarea parţială – recunoaşteri şi
reproduceri parţiale, mai puţin adecvate sau chiar eronate; • lapsusul – uitarea
momentană. De obicei, uitarea e tratată în termeni negativi, mai ales în mediile
şcolare. „Am luat o notă negativă din cauza că memoria mi-a jucat festa”,
mărturiseşte dezolat un elev; sau: „am uitat răspunsul, deşi îl ştiam”, se văicără altul.
Într-adevăr, în asemenea cazuri uitarea produce efecte negative, prilejuieşte eşecuri şi
ne face să ne simţim frustraţi Dar, uitarea ar putea să joace şi un rol pozitiv, şi anume
în cazul când: • sistemul nostru cognitiv este supraaglomerat cu informaţii şi, drept
urmare, devine rigid, inert. Pentru ca sistemul cognitiv să-şi recapete capacitatea de a
funcţiona normal, el trebuie curăţat de informaţiile de prisos ce împovărează sistemul;
• are loc surmenajul sistemului nervos; • amintirile sunt traumatizante, terorizând
personalitatea mai ales în orele de singurătate şi de nesomn
Păstrarea (conservarea, stocarea) presupune reţinerea pentru un timp mai scurt sau
mai îndelungat a informaţiilor memorate Este evident că informaţiile depuse la
păstrare nu rămân intacte, ci suferă schimbări de conţinut, structură şi formă.
Schimbările pot avea sens pozitiv sau negativ. Schimbările pozitive le constatăm
atunci când informaţia pe parcursul aflării ei în memorie e pusă în legătură cu alte
informaţii, achiziţionate mai târziu, şi astfel ea îşi îmbogăţeşte conţinutul. O altă
schimbare de ordin pozitiv ar fi că informaţia în timpul păstrării se purifică de tot ce
este neesenţial, accidental, întâmplător şi se consolidează ceea ce este esenţial şi
important. Pe parcurs are loc relevarea esenţialului din ea. În schimb, se mai pot
întâmpla modificări de ordin negativ, cum ar fi ştergerea unor detalii dintr-o amintire,
pierderea unor legături,

Prezentaţi particularităţile individuale ale memoriei

Fiecare dintre noi memorizează în felul său, reproduce în felul său, uită în felul său.
Acest mod propriu de a utiliza memoria constituie stilul mnezic al persoanei ca
subiect al memoriei. Stilul mnezic se defineşte ca ansamblu de particularităţi
individuale ale memoriei.După codul preferat, distingem 4 tipuri de memorie:
Memoria vizuală. Memoria auditivă. Memoria kinestezică. Memoria afectivă sau
emoţională. Oamenii se deosebesc unii de alţii prin tipul de memorie care predomină
Unii excelează prin memoria lor auditivă. Aceştia sunt, mai ales, muzicanţii n
memoria vizuală productivă. Aceasta e cea mai bine dezvoltată la pictori. Memoria
kinestezică, memoria mişcărilor, e caracteristică dansatorilor, sportivilor, balerinelor.
E memoria care domină şi care le asigură succesul lor profesional
Memoria afectivă este memoria sentimentelor. C. Stanislavski menţiona: „ Dacă
sunteţi capabili să roşiţi sau sa păliţi doar gândindu-va la un eveniment ce v-a marcat
în trecut, posedaţi cu siguranţă memorie afectivă”. Ea este memoria prin care
excelează actorii.

20.Specificaţi abordările generale cu privire la gîndire.

Gândirea este procesul psihic de reflectare a însuşirilor generale şi esenţiale ale
obiectelor şi fenomenelor realităţii înconjurătoare, precum şi a raporturilor dintre
acestea Gândirea este un proces cognitiv superior prin intermediul căruia avem acces
la însuşirile esenţiale ale realităţii. Prin intermediul proceselor senzoriale luăm act
despre aspectele concrete, intuitive, accesibile simţurilor. Suntem informaţi despre
formă, mărime, culoare, gust, miros s.a.m.d
Gândirea valorifică, reuneşte, integrează rezultatele proceselor senzoriale, dar nu este
reductibilă la acestea. Gândirea are un grad ridicat de autonomie mintală şi spirituală:
se detaşează, se poate dispensa de raporturile perceptive directe, se repliază asupra
propriilor conţinuturi pe care le supune unor prelucrări sistematice. Gândirea se
desfăşoară într-un plan mintal, intern, subiectiv şi, cu ajutorul judecăţilor,
raţionamentelor şi al unui vast sistem de operaţii, realizează prelucrarea însuşirilor
esenţiale, necesare şi legice Gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită şi
generalizat-abstractă – sub forma noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor – a
însuşirilor comune, esenţiale şi necesare ale obiectelor şi fenomenelor şi a relaţiilor
logice, cauzale dintre ele. - Gândirea – nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a
informaţiei. - Este mecanismul psihic intelectual de prelucrare logică, raţională a
informaţiilor. - Este un proces de descoperire a noului, de înaintare şi rezolvare de
probleme. - Gândirea orientează, conduce, valorifică maximal toate celelalte procese
şi funcţii psihice

21.Nominalizaţi operaţiile gîndirii şi prezentaţi caracteristica lor.

Operaţiile gândirii acţionează în cupluri operatorii ce se completează reciproc: -
analiza şi sinteza, - abstractizarea şi generalizarea, - concretizarea și particularizarea, -
inducţia şi deducţia Analiza şi sinteza se desfăşoară într-un plan mintal, după un
model şi sunt mediate prin cuvânt şi alte sisteme de semne şi simboluri. Prin analiză
însuşirile unui obiect sau ale unei clase de obiecte sunt separate, ordonate – în minte –
după anumite criterii, după un anumit model şi sunt sintetizate, refăcute la fel sau în
mod diferit, în funcţie de cerinţele activităţii intelectuale Sinteza este definită ca fiind
recompunerea mintală a obiectului din însuşirile lui iniţiale. Operaţiile de analiză,
sinteză şi comparaţie constituie instrumente mintale importante mai ales în
prelucrarea datelor. Acest lucru se datorează tipului de informaţii vehiculate. Sunt
cunoştinţe, însuşiri, experienţe cu un grad mai redus de generalitate, care se pretează
cel mai bine unor operaţii analitico-sintetice şi de comparaţie
Abstractizarea este operaţia de extragere a unor însuşiri esenţiale, a unor însuşiri
comune pentru o întreagă clasă, categorie.Generalizarea este operaţia prin care
însuşirile extrase cu ajutorul abstractizării sunt extinse la o întreagă clasă de obiecte-
fenomene. Abstractizarea şi generalizarea operează simultan, astfel încât, pe măsură
ce sunt relevate însuşirile esenţiale, acestea sunt extinse la categorii din ce în ce mai
largi. Abstractizarea şi generalizarea prezintă grade variate de profunzime şi
expansiune în funcţie de evoluţia cunoaşterii umane Concretizarea şi particularizarea
sunt operații opuse abstractizării şi generalizării. Drumul de la concret la abstract este
complementar celui de la abstract la concret, dar profund diferit calitativ.
Concretizarea defineşte prin trăsături esenţiale un obiect ideal ce întruneşte însuşirile
esenţiale. În acelaşi mod operează particularizarea. Cele două operaţii servesc cel mai
adesea exemplificării cognitive care nu se va referi la un obiect anume, ci la un obiect
mintal, un caz particular mintal şi nu unul anume din realitatea imediată
Inducţia şi deducţia sunt operaţiile care descriu cel mai bine evoluţia gândirii pe
verticala cunoaşterii. J.Piaget arată că inducţia organizează datele observaţiei sau
experienţei şi le clasează sub formă de concepte
Deducţia descrie demersul descendent al gândirii pe verticala cunoaşterii.
Raţionamentul deductiv porneşte de la general şi ajunge, prin inferenţe şi implicaţii, la
cazuri particulare. Deducţia debutează prin ipoteze sau premise demonstrate ca fiind
adevărate şi apoi derivă implicaţiile acestor ipoteze. Dacă premisele sunt adecvate,
atunci concluziile trebuie să fie adevărate

22.Elucidaţi formele gîndirii.

Gândirea se desfăşoară şi există sub trei forme de bază: noţiune, judecată, concluzie
Noţiunea este o formă a gândirii în care se reflectă mijlocit însuşirile esenţiale
comune ale obiectelor, fenomenelor realităţii, exprimate prin cuvânt sau îmbinare de
cuvinte. De exemplu, prin noţiunea „copac” înţelegem nu un copac anumit (să zicem,
stejarul), ci orice copac: stejarul, vişinul, mărul etc. – toate speciile. Ca formă a
gândirii, judecata se exprimă prin propoziţii. Propoziţia „Învăţarea necesită muncă şi
disciplină” este o judecată care exprimă legătura stabilă dintre aşa noţiuni, ca:
„învăţare”, „muncă”, „disciplină”. Sunt diverse judecăţi: I. După cum se neagă sau se
afirmă ceva: a) afirmative (exemplu: psihologia este o ştiinţă); b) negative (exemplu:
gândirea nu este o stare psihică); c) nedefinite (exemplu: Marina este sora
mea).Procesul de trecere de la o judecată la alta şi de la ele la concluzie se numeşte
raţionament. De exemplu: Judecata l. Florile sunt frumoase. Judecata 2. Trandafirul
este o floare. Concluzie: Trandafirul este frumos. Deosebim trei feluri de concluzii:
inductive, deductive, prin analogie. Inducţia este reflectarea procesului de trecere de
la judecăţi particulare la o judecată generală. De exemplu, în cl. I A sunt 24 elevi. 1.
Elevul A învaţă bine. 2. Elevul B învaţă bine. . Elevul T învaţă bine. Concluzie: Toţi
elevii cl. IA învaţă bine.
Concluziile prin analogie se obţin prin analiza judecăţilor, obiectelor, fenomenelor
particulare cu unele însuşiri comune; ideea despre construirea avionului a apărut
studiind zborul păsărilor

23.Descrieţi felurile gîndirii şi argumentaţi legatura dintre ele.

Gândire intuitiv-acţională
Gândire intuitiv-plastică
Gândire abstract- verbală.
Gândirea intuitiv-acţională este gândirea ce operează cu scheme de acţiuni, iar
rezolvarea problemelor se face prin coordonarea schemelor de acţiuni. Exemplu din
experienţele lui Piaget: Jucăria stă pe masă. Copilul vrea jucăria. Se ridică în vârful
picoarelor. Nu ajunge.  Întâmplător observă că mişcând faţa de masă, se mişcă
jucăria. Atunci el trage spre sine faţa de masă astfel jucăria nimereşte în zona lui de
acces. Piaget numeşte o astfel de capacitate inteligenţa sensoro-motorie.
Gândirea intuitiv-plastică este gândirea care operează cu imagini, cu reprezentări.
Problema de a schimba aspectul camerei o faci prin a-ţi imagina cum ar arăta camera
dacă divanul ar sta lângă peretele opus, iar dulapul … Un alt exemplu. R. Arnheim în
cartea sa Gândirea vizuală:  două persoane Pavel şi Petru au de rezolvat următoarea
problemă: acum e ora 12.35. Ce oră va fi peste 4 ore şi 55 min.? Pavel îşi imaginează
cadranul în situaţia când el arată 12.35, apoi mişcă (în minte!) acele ceasornicului cu
4.55 înainte şi citeşte rezultatul de pe ecranul imaginaţiei sale. Petru însă adună în
minte 12.35 cu 4.55 şi obţine acelaşi rezultat -17.30. Care dintre ei a folosit gândirea
intuitiv-plastică? Evident, Pavel, iar Petru a făcut uz de gândirea abstract-verbală. R.
Arnheim numeşte gândirea intuitiv-plastică gândire vizuală.
Gândirea abstract-verbală este gândirea ce operează cu noţiuni sau concepte
exprimate în cuvinte. În fond, această gândire lucrează cu cuvinte-noţiuni. Este cea
mai evoluată gândire şi e proprie persoanelor adulte şi normale. Piaget o numeşte
inteligenţa operaţiilor formale. Definiţiile gândirii din manuale şi dicţionare de
psihologie au ca obiect anume acest fel de gândire ca fiind gândirea tip sau ceea ce
numim gândirea adevărată.

24.Specificaţi calităţile gîndirii.

1. Atenția
Cei care gândesc critic sunt mai atenți la ceea ce se află și se petrece în jurul lor. Ei nu
se limitează la simțurile primare, ci sesizează diferențele în timp și fac conexiuni.
De exemplu, atunci când este frig, observă și că plantele îngheață, comportamentul
oamenilor este diferit, nevoile se modifică și dinamica societății în ansamblu diferă.
2. Curiozitatea
Oamenii de știință au formulat-o drept obișnuință de a cerceta. Un copil va cerceta
instinctiv ceea ce îi place, îl interesează. Deci, va depune și timp și efort.
Plecând de la acest avantaj (mai greu sesizabil și de cultivat la vârsta adultă), stârniți
copiii cu cât mai multe lucruri. Obișnuiți-i cu diversitatea și nu vă descurajați când
resping unele lucruri. Doar n-o să le placă toate!
3. Încrederea de sine
În general oamenii care gândesc critic au o încredere în propriile forțe mult mai mare.
Cum poate fi ea cultivată la un copil?
Formând o cultură a întrebărilor, opiniilor și a responsabilității asupra lor. Încurajați-i
să aibă păreri, să pună întrebări și obișnuiți-i cu relația dintre opinie și
responsabilitate. Cu cât vor fi mai antrenați în acest sens, cu atât vor fi mai atenți pe
viitor, mai selectivi și cu o siguranță mai mare asupra faptelor și gândurilor sale.
4. Curajul
Face tandem cu încrederea de sine. Când lipsește curajul de a gândi, un om se întoarce
spre o altă persoană, pe care o deleagă (direct sau indirect) să gândească în locul său.
Stimulați copiii să aibă opinii. Și să le exprime. Întrebați-i de ce gândesc așa.
Dar mai ales, întrebați-i mereu ce gândesc, ce părere au.
5. Deschiderea
Mai este cunoscută și sub forma mult vehiculatei expresii „open-mindedness”. Este
capacitatea de a analiza evoluția unor lucruri, opinii sau atitudini sub influența unor
factori.
Deschiderea minții duce la găsirea unor sensuri noi, utilizări diferite, aplicații practice
inovative, originalitate. Deschiderea este unul din atributele persoanelor creative.
Deschiderea stimulează și întreține creativitatea, indiferent de domeniu.
6. Dispoziția de a suspenda judecata
Pentru fiecare problemă există cel puțin două căi de rezolvare. Este o paradigmă care
funcționează și în matematică, și în existența de zi cu zi.
Tradusă, această abilitate este încercarea de a găsi cât mai multe soluții la aceeași
problemă, cu scopul de a o alege pe cea optimă. Adică să nu ne oprim la prima
soluție, ci s-o punem bine și să căutăm să vedem dacă există și alta.
Duce de regulă la o analiză comparativă. Care n-ar fi posibilă dacă ne-am opri de
fiecare dată la prima soluție.
7. Încrederea în rațiune
Se cultivă în timp, prin antrenarea argumentării. Un om deprins cu argumentarea, va
dobândi încredere în propria judecată și își va da voie să exploreze. 
Cu cât mai multă încredere în propria gândire, cu atât mai mare va fi pofta de
cercetare.
Puneți copiii să explice ceea ce fac sau spun. E irelevant ce rețin, sau absorb, dacă nu
au în spate o explicație. În timp, se vor îndoi de validitatea, dar mai ales de
valoarea lucrurilor pe care le știu, ori care li se pun în față.
Antrenarea procesului de argumentare este o foarte prețioasă resursă pentru a face
diferența între bine și rău, util și inutil, potrivit și nepotrivit, compatibil și
incompatibil etc.
8. Căutarea adevărului
Vine la pachet cu o doză necesară de scepticism și de curiozitate. O persoană care
caută adevărul înseamnă că nu se mulțumește doar cu ceea ce i se servește. Vrea mai
mult, mai bun, mai potrivit.
Copiii în general explorează dincolo de forma primară a lucrurilor. De aceea
demontează, miros, gustă, trag, aruncă și tot felul de alte trăznăi.
Realitatea se conturează prin căutare, iar adevărul, oricât de relativ ar fi, nu vine
niciodată gata servit. O persoană inteligentă și bine intenționată vă va spune mereu să
n-o credeți neapărat pe cuvânt, ci să cercetați.