Psihanaliza: cum funcționează

în prezent .Freud
• Psihanaliza este un termen complex care înglobează atât teorii
psihologice, cât și anumite tehnici terapeutice, folosite ca metodă de
tratament a tulburărilor psihice. Deși psihanaliza a fost dezvoltată la
începutul secolului al XX-lea, de către Sigmund Freud, influențele sale
se văd și astăzi.
• Părintele psihanalizei este considerat Sigmund Freud, un medic
neuropsihiatru austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză,
care a trăit între anii 1856 și 1939. Această școală a subliniat influența
inconștientului asupra comportamentului uman
Ce este psihanaliza
• Termenul de psihanaliză provine din greacă (psyche – suflet, analiză –
a investiga). Acest concept a fost dezvoltat de Freud la începutul
secolului al XX-lea ca teorie generală a inconștientului.
• Principiul care stă la baza psihanalizei este convingerea că toți
oamenii au gânduri inconștiente, sentimente, dorințe și amintiri.
• Ca procedeu, scopul psihanalizei este de a aduce ceea ce există la
nivelul inconștientului sau subconștientului la suprafață, adică la nivel
conștient.
Principiile de bază ale psihanalizei sunt:
• Comportamentul unei persoane este influențat de impulsurile sale inconștiente;
• Aducerea informațiilor din inconștient în conștient poate duce la catharsis (efect terapeutic
obținut prin descărcarea unei trăiri refulate) și permite oamenilor să își recunoască
problemele existente;
• Problemele emoționale și psihologice, precum depresia și anxietatea, sunt adesea
înrădăcinate în conflicte care au loc între mintea conștientă și cea inconștientă;
• Dezvoltarea personalității este puternic influențată de evenimentele din copilăria timpurie;
• Oamenii folosesc mecanisme de apărare pentru a se proteja de informațiile depozitate în
inconștient;
• Psihanaliștii pot ajuta o persoană să își aducă anumite aspecte ale minții inconștiente în
nivelul conștient prin utilizarea mai multor metode.
Teoriile lui Freud cu privire la mintea umană
Modelul minții umane dezvoltat de Freud împarte mintea pe trei
niveluri:
• Conștient: nivel care stochează gândurile, sentimentele și starea de
concentrare;
• Subconștient sau preconștient: locul unde se stochează tot ceea ce ne
putem aminti sau recupera din memoria noastră;
• Inconștient: cel mai profund nivel al minții noastre, care găzduiește un
depozit al proceselor care ne ghidează comportamentul, inclusiv
dorințele primitive și instinctuale.
Ulterior, Freud a dezvoltat aceste concepte într-o teorie care include trei componente:
• Sinele: nivelul inconștient, care se concentrează pe impulsuri și instincte. Conform lui
Freud, există două instincte biologice care ne alcătuiesc sinele:
• erosul (instinctul de supraviețuire), care ne determină să ne angajăm în activități care
ne susțin viața;
• thanatos (instinctul orientat spre moarte), care duce la un comportament distructiv,
agresiv și violent.
• Eul: limita între conștient și inconștient – acționează respectând realitatea și ajută la
controlarea impulsurilor sinelui și începe să se dezvolte încă din copilărie; lucrează
pentru a satisface nevoile sinelui într-un mod adecvat și acceptat din punct de vedere
social. Pe lângă controlarea nevoilor sinelui, eul ajută, de asemenea, la stabilirea unui
echilibru între nevoile noastre de bază, idealuri și realitate;
• Supra-eul: conștiința, acea parte a minții care include moralitatea, idealurile și valorile
noastre, care ne încurajează să acționăm în moduri acceptabile din punct de vedere
social și moral, ghidându-ne comportamentul în conformitate cu respectarea acestora.
• Freud considera că aceste trei părți ale minții se află într-un conflict constant,
pentru că fiecare are un scop diferit. Uneori, când conflictul este prea puternic,
„eul” va dezvolta mecanisme de apărare, cum ar fi: refulările (excluderea
impulsurilor din percepția conștientă), proiecțiile (atribuirea propriilor dorințe
inconștiente altor persoane), adoptarea unui comportament în totală
contradicție cu impulsul, negarea (eul blochează experiențele neplăcute din
conștiință, determinând persoana respectivă să refuze să recunoască sau să
creadă realitatea).
• În mod extins, mecanismele de apărare sunt strategii pe care ego-ul le
folosește pentru a se proteja de anxietate. Aceste instrumente defensive
acționează ca o protecție, pentru a împiedica pătrunderea la nivel conștient a
anumitor aspect neplăcute sau inconfortabile ale inconștientului.
Mecanismele de apărare ale eului pot fi:
• Negarea trăirilor interioare, pentru că recunoașterea acestora ar duce la anxietate;
• Refularea: păstrarea, în subconștient, a tuturor gândurilor și dorințelor reprimate
sau interzise de supra-eu;
• Identificarea: eul preia, în mod inconștient, anumte trăsături de la alte persoane;
• Sublimarea: transormarea unor impulsuri în activități acceptate în societate – de
exemplu, transformarea impulsurilor agresive în practicarea unui sport;
• Proiecția: atribuirea propriilor sentimente, gânduri sau dorințe pe care nu le
cunoaștem sau care nu ne plac, unor obiecte sau persoane din exteriorul nostru;
• Raționalizarea: momentul în care încercăm să găsim o explicație acceptabilă din
punct de vedere moral a unor comportamente sau sentimente considerate
inacceptabile sau a căror cauză nu este cunoscută.
• Totuși, este important de menționat că aceste mecanisme de apărare
sunt folosite zilnic, ceea ce nu înseamnă că suferim, neapărat, de vreo
afecțiune psihică. Însă acestea devin o problemă când sunt utilizate
constat și influențează negative gândurile și comportamentul unei
persoane.
• Deși teoriile lui Freud au fost criticate și privite cu scepticism de către
anumiți specialiști, psihanaliza continuă să joace un rol-cheie în
dezvoltarea psihologiei, influențând abordarea modernă în tratarea
afecțiunilor psihice.
• Psihodinamica este ansamblul mecanismelor și proceselor psihice
 care stau la baza comportamentului și mai general a personalității unui
individ, luate individual sau în raport cu ceilalți.
• Psihoterapia psihodinamica inglobeaza terapiile analitice axate pe explorarea relatiei dintre constient si inconstient. Adeptii
acestor psihoterapii se bazeaza in cea mai mare parte pe teoriile lui Sigmund Freud, Alfred Adler si Carl Jung.

Psihoterapia psihodinamica este similara psihanalizei prin faptul ca atribuie problemelor emotionale unor motivatii si
conflicte inconstiente, insa, spre deosebire de teoria freudiana, aceste motivatii nu sunt neaparat de natura sexuala.

Psihoterapiile dinamice sunt eficiente in tratarea unei game largi de afectiuni psihice, inclusiv tulburari depresive, tulburari
de anxietate, atacuri de panica, dificultati in sfera sexuala si afectiuni legate de stres. Terapia se remarca prin
autointrospectie si utilizarea relatiei intre pacient si terapeut ca oglinda a reatiilor problematice din viata pacientului.

Pacientul este incurajat sa vorbeasca despre relatiile din copilarie cu parintii si alte persoane importante din viata sa, cu
scopul de a dezvalui continuturile inconstiente, ameliorand astfel tensiunea psihica. Terapeutul se straduieste sa ramana
complet impersonal si obiectiv, pentru a fi ca o panza alba pe care pacientul sa-si proiecteze sentimentele in legatura cu
sine si persoanele importante din viata sa. Utilizand aceste informatii terapeutul il va ajuta pe pacient sa isi constientizeze
problemele si sa le rezolve. Dinamica relatiei dintre terapeut si pacient are o importanta crescuta in psihoterapia dinamica,
fata de alte forme de terapii.

Psihoterapia psihodinamica utilizeaza doua forme de terapie: expresiva si suportiva. Terapie expresiva este un proces
explorator ce incearca ameliorarea simptomelor prin intermediul insight-ului (al iluminarii sau al intelegerii de sine),
iar terapia suportiva este utilizata atunci cand este necesara ameliorarea imediata a suferintei pacientului si ramane la
nivelul superficial al problemelor.

O sedinta de psihoterapie dinamica are aproximativ 50 de minute, frecventa fiind de 2 - 3 sedinte pe saptamana, iar durata
terapiei variaza in functie de natura problemei pacientului - cateva luni sau mai mult. Terapiile psihodinamice de scurta
durata includ 7 - 40 de sedinte, iar cele de lunga durata peste 50 de sedinte. Tratamentul poate fi insotit de
administrarea medicamentelor psihotrope, pentru administrarea tulburarilor de anxietate, stare psihica sau de gandire.
• Termenul „dinamic” indică în principal existența forțelor psihice sau a activităților care pot
interacționa sau intra în conflict , dând naștere la caracteristici și comportamente ale 
personalității care, dacă sunt omniprezente și inadaptate, sunt considerate ca simptome ale
unei tulburări psihice .
• Conceptul de conflict psihic este central pentru psihologia dinamică și se referă în primul rând
la ideea freudiană a conflictului constant dintre dorință și apărare, adică între o mișcare spre
un obiect, un scop și o serie de „impedimente” dictate de moralitatea sau din alte reguli
comportamentale învățate. Această definiție pare să circumscrie interesul psihologiei
dinamice ramurii nevrozelor , deși teoriile psihodinamice referitoare la diferite tulburări, cum
ar fi psihozele și tulburările de personalitate , legate de relația cu realitatea și relațiile.
• Aceleași modele psihodinamice, înțelese în sensul istoric original „ instinctiv ” de la începutul
secolului al sunt unite de concepția funcționării mentale ca rezultat al unui conflict . Conflictul
apare din opoziția dintre forțe inconștiente puternice care necesită exprimare și satisfacție
imediată și forțe opuse care impun controlul și limitează exprimarea prin reprimarea acestuia
sau permițându-i să fie satisfăcut în moduri acceptabile din punct de vedere social. Conflictul,
cu alte cuvinte, poate fi conceptualizat ca fiind contrastul dintre o dorință și o apărare
împotriva dorinței în sine .