Psihanaliza este un termen complex care înglobează atât teorii psihologice, cât și anumite tehnici

terapeutice, folosite ca metodă de tratament a tulburărilor psihice. Sigmund Freud, neuropsihiatru

austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză la începutul secolului al XX-lea, care a trăit între
anii 1856 și 1939, este consierat parintele psihanalizei.

Termenul de psihanaliză provine din greacă (psyche – suflet, analiză – a investiga). Acest concept a fost
dezvoltat de Freud la începutul secolului al XX-lea ca teorie generală a inconștientului. Conform teoriei
postulative a școlii, apariția tulburărilor nevrotice ale individului este asociată cu o relație multi-
complexă între procesele conștiente și inconștiente.

Principiul care stă la baza psihanalizei este convingerea că toți oamenii au gânduri inconștiente,
sentimente, dorințe și amintiri. Scopul psihanalizei este de a aduce ceea ce există la nivelul inconștientului
sau subconștientului la suprafață, adică la nivel conștient. Freud a sustinut despre psihanaliza: “Noi nu le
cerem pacientilor nostri sa fie convinsi de eficienta psihanalizei sau sa-si dea adeziunea la aceasta. Daca
ar face-o, ne-ar deveni suspecti. Atitudinea pe care o pretuim cel mai mult la ei este aceea de scepticism
binevoitor. Deci incercati sa se familiarizeze in mintea dumneavoastra conceptia de psihanalitica, alaturi
de conceptia populara sau cea psihiatrica, pana cand se va ivi prilejul ca atat una, cat si cealalta sa intre in
relatie reciproca, sa se masoare intre ele si, asociindu-se sa dea nastere, intr-un final, unei conceptii
decisive.” (“Psihanaliza si pediatrie” (cap. XVI), “Introducere in psihanaliza, prelegeri de psihanaliza,
psihopatologia vietii cotidiene” – Sigmund Freud)

Psihanaliza cuprinde cateva principii de baza esentiale. Comportamentul unei persoane este unul dintre
principiile de baza, care este de asemenea, influențat de impulsurile sale inconștiente. Un alt principiu
important este legat de aducerea informațiilor din inconștient în conștient si poate duce la “catharsis”,
ceea ce defineste un efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate și permite oamenilor să
își recunoască problemele existente. Problemele emoționale și psihologice, precum depresia și anxietatea,
sunt adesea înrădăcinate în conflicte care au loc între mintea conștientă și cea inconștientă. In plus,
dezvoltarea personalității este puternic influențată de evenimentele din copilăria timpurie. Ultimul, dar nu
cel din urma principiu, se refera la faptul ca oamenii folosesc mecanisme de apărare pentru a se proteja de
informațiile depozitate în inconștient.

Modelul minții umane dezvoltat de Freud împarte mintea pe trei niveluri. Primul nivel este conștientul,
care stochează gândurile, sentimentele și starea de concentrare. Al doilea nivel este subconștientul sau
preconștientul, respectiv locul unde se stochează tot ceea ce ne putem aminti sau recupera din memoria
noastră si ultimul nivel este inconștientul, cel mai profund nivel al minții noastre, care găzduiește un
depozit al proceselor care ne ghidează comportamentul, inclusiv dorințele primitive și instinctuale.

Ulterior, Freud a dezvoltat aceste concepte într-o teorie care include trei componente. Primul component
este sinele (nivelul inconștient), care se concentrează pe impulsuri și instincte. Conform lui Freud, există
două instincte biologice care ne alcătuiesc sinele, mai exact eros (instinctul de supraviețuire), care ne
determină să ne angajăm în activități care ne susțin viața si thanatos (instinctul orientat spre moarte), care
duce la un comportament distructiv, agresiv și violent. Al doilea component este eul care defineste limita
între conștient și inconștient. Acesta acționează respectând realitatea și ajută la controlarea impulsurilor
sinelui și începe să se dezvolte încă din copilărie. De asemenea, lucrează pentru a satisface nevoile sinelui
într-un mod adecvat și acceptat din punct de vedere social. Pe lângă controlarea nevoilor sinelui, eul ajută,
de asemenea, la stabilirea unui echilibru între nevoile noastre de bază, idealuri și realitate. Al treilea
component este supra-eul (conștiința), adica acea parte a minții care include moralitatea, idealurile și
valorile noastre, care ne încurajează să acționăm în moduri acceptabile din punct de vedere social și
moral, ghidându-ne comportamentul în conformitate cu respectarea acestora.

Freud considera că aceste trei părți ale minții se află într-un conflict constant, pentru că fiecare are un
scop diferit. Uneori, când conflictul este prea puternic, „eul” va dezvolta mecanisme de apărare, cum ar
fi: Negarea trăirilor interioare, pentru că recunoașterea acestora ar duce la anxietate; Refularea:
păstrarea, în subconștient, a tuturor gândurilor și dorințelor reprimate sau interzise de supra-eu;
Identificarea: eul preia, în mod inconștient, anumte trăsături de la alte persoane; Sublimarea:
transormarea unor impulsuri în activități acceptate în societate – de exemplu, transformarea impulsurilor
agresive în practicarea unui sport; Proiecția: atribuirea propriilor sentimente, gânduri sau dorințe pe care
nu le cunoaștem sau care nu ne plac, unor obiecte sau persoane din exteriorul nostru; Raționalizarea:
momentul în care încercăm să găsim o explicație acceptabilă din punct de vedere moral a unor
comportamente sau sentimente considerate inacceptabile sau a căror cauză nu este cunoscută.

În mod extins, mecanismele de apărare sunt strategii pe care ego-ul le folosește pentru a se proteja de
anxietate. Aceste instrumente defensive acționează ca o protecție, pentru a împiedica pătrunderea la nivel
conștient al anumitor aspecte neplăcute sau inconfortabile ale inconștientului. Când experientăm o
întâmplare ca fiind copleșitoare sau chiar inadecvată, mecanismele de apărare împiedică acele
informațiile să pătrundă în conștiința noastră, ceea ce ne minimizează suferința.

Psihanaliza este, de asemenea, o formă de psihoterapie bazată pe înțelegerea proceselor mentale

inconștiente care determină gândurile, acțiunile și sentimentele unei persoane. Psihanaliza se bazează pe
ideea că oamenii nu sunt conștienți de factorii care îi determină să aibă un anumit comportament sau o
anumită emoție. Astfel, psihanalistul folosește terapia prin vorbire pentru a explora modele de gândire,
anumite reacții și sentimente. Odată ce problemele existente în inconștient sunt aduse la suprafață, în
discuție, persoana respectivă va avea un control mai bun asupra emoțiilor și comportamentelor sale. Prin
psihanaliză, refulările sunt aduse la nivel conștient, pentru a putea fi analizate și rezolvate.

Prin intermediul psihanalizei sunt tratate tulburari psihice precum depresia, anxietatea, tendințele
obsesiv-compulsive, dar si schimbări ale dispoziției, schimbări în ceea ce privește stima de sine,
dificultăți sexuale, tendința de a dezvolta un sentiment de izolare față de ceilalți; nemulțumirea legată de
viața profesională, personală și de relația de cuplu; problemele din relațiile interpersonale; tratarea unui
sentiment copleșitor de neputință; dificultăți în concentrarea asupra sarcinilor sau activităților de zi cu zi;
tendința de îngrijorare excesivă sau comportamentul autodistructiv, inclusiv abuzul de droguri și alcool.

Printre tehnicile folosite in psihanaliza pentru tratarea problemei pacientului se Numara anamneza,
asocierile libere, interpretarea, neutralitatea terapeutului ori interpretarea simbolurilor și a viselor,
care este considerata de Freud, drumul către subconștientul nostru – atunci când dormim, gândurile
reprimate ies la suprafață. “Orice vis e indeplinirea unei dorinte deghizate”. (Sigmund Freud)

La începutul anilor nouăzeci ai secolului trecut, Sigmund Freud a preluat studiul viselor. Visele lui
Freud sunt dorințe care s-au împlinit. Cartea „Interpretarea viselor” de Freud a fost, așa cum credea
acesta, granița operei sale. Teoria viselor reprezintă un punct de cotitură în istoria psihanalizei, deoarece
datorită acesteia, psihanaliza a putut să treacă la psihologia de profunzime. Visele lui Freud au ocupat un
loc dominant în întreaga colecție de teorii psihanalitice. În 1900, a fost publicată cartea sa, “Introducere
in psihanaliza, prelegeri de psihanaliza, psihopatologia vietii cotidiene.” In ultimii ani ai vieții, Freud
a revenit din nou la studiul viselor. Lucrarea „Revizuirea teoriei viselor” este o colecție de informații
suplimentare despre vise, unde Freud, scrie clar despre ce a considerat a fi principal ori secundar, în teoria
sa. “Interpretarea viselor” conform lui Freud, constă în analiza elementelor individuale, a cuvintelor și al
imaginilor unui vis. Visătorul ar trebui să se axeze pe ceea ce-i vine în minte atunci când se gândește la un
anumit element al visului. O persoană ar trebui să fie sinceră cu sine, să comunice totul, chiar și cele mai
ridicole gânduri care apar în capul său și se raportează la somn. Această metodă poate fi explicată prin
faptul că procesele psihologice sunt deterministe, adică dacă un anumit obiect al unei persoane provoacă
unele asociații aleatorii, acestea nu pot fi aleatorii. Potrivit lui Freud, baza biologică a somnului este
odihna; când corpul uman, obosit în timpul zilei, se relaxează. Baza psihologică a somnului este pierderea
interesului pentru tot ceea ce se întâmplă în lumea exterioară. Visul, conform lui Freud, este o
oportunitate de a te distanța de tot ceea ce este pământesc.
Interpretarea viselor definita de Freud, are câteva caracteristici principale: numărul de obiecte care sunt
reprezentate simbolic în vise este destul de mic; majoritatea simbolurilor înfățișate în vise sunt de natură
sexuală si faptul ca fiecare vis conține un moment neînțeles. Conform metodei de asociere gratuită, pe
care Sigmund Freud a ales-o pentru studiul viselor, toate visele umane sunt supuse principiului plăcerii.
Acest lucru se datorează faptului că oamenii, în primul rând, se străduiesc să obțină plăcere din viață, în
timp ce nemulțumirea provoacă doar emoții negative, negative. Visele conform lui Freud pot fi
interpretate în termeni de mai multe tipuri de atracție, dintre care cel mai fundamental este sexual. Eros
(atracție sexuală) include nu numai atracția sexuală care ne este familiară în această înțelegere, ci și
dorința de a trăi și de a continua cursa noastră. Un alt tip de atracție în conformitate cu Freud este
impulsul morții, care se explică prin dorința organismelor vii de a reveni la o stare lipsită de viață, oricât
de ridicol ar putea suna oricărei persoane înțelepte. În lucrările sale, acesta remarcă că momentul apariției
unei atracții sexuale a copilului coincide cu nașterea lui, în ciuda faptului că acesta este conștient de sexul
său doar în adolescență. Interpretarea viselor conform lui Freud, este un proces complet individual,
deoarece fiecare persoană experimentează senzații și emoții unice, inimitabile. Sigmund era convins că o
persoană vede în vis sub formă de simboluri și imagini. Visele, conform lui Freud, poartă o anumită
încărcare semantică, care este adesea destul de dificil de analizat. Pentru a-și descifra visul, o persoană
trebuie să aibă o imaginație dezvoltată și să poată gândi creativ. Etapa simbolizării viselor este
considerată cea mai importantă și cea mai dificilă. Potrivit lui Freud, o persoană își îndeplinește dorințele
în timpul somnului. Freud a împărțit toate dorințele de vis în mai multe tipuri. Primul tip include dorințe
de natură infantilă, adică aceasta este o dorință de tip nemascat. Astfel de vise sunt adesea văzute de
adolescenți. Cel de-al doilea tip, el a atribuit dorințele într-o formă deghizată, iar celui de-al treilea -
dorințe slab deghizate pe care o persoană încearcă să-l deplaseze la un nivel subconștient. Visele dorite
reprimate includ coșmaruri. Fiecare persoană își poate interpreta visul analizându-și cu atenție
problemele, dorințele secrete și fobiile.
In ceea ce priveste legatura dintre vis si ocultism (telepatie), Sigmund Freud a facut o analiza a visului
telaptic pe care a supus-o studiului psihanalitic. La un moment dat, acesta a primit o scrisoare de la un
corespondent necunoscut, in care acesta ii povestea visul pe care il avusese. Acest fapt venea in sprijinul
studiului psihanalitic despre visul telepatic. In acea scrisoare, initial, corespondentul i-a povestit lui Freud
ca fiica lui urmeaza sa nasca in Berlin, la mijlocului lunii noiembrie. Apoi, el sustinea ca a visat in
noaptea dintre 16 si 17 noiembrie ca sotia sa nascuse gemeni. Ca urmare, pe 18 noiembrie, la ora 10
dimineata, corespondentul a primit de la ginerele sau o telegrama care fusese trimisa cu o dupa-amiaza
precedenta zilei respective. Acesta il anuntase ca s-au nascut doi gemeni, un baietel si o fetita. Atunci
Freud, a constat ca nasterea a fost produsa in momentul in care corespondentul a avut visul respectiv. De
asemenea, acesta a observat interesul analitic al corespondentului care era acaparat de interesul telepatic,
totodata.
Din punct de vedere analitic, Sigmund Freud sustine ca materialul de ganduri pe care visatorul il ataseaza
continutului manifest al visului este si el insuficient deoarece nu se poate face o analiza a visului. Acesta
asociaza faptul ca prima sotie cu care a fost casatorit corespondentul, iubea copiii si si-ar fi dorit foarte
multi, ceea ce reprezinta pentru corespondent o dorinta refulata provenita din incostient. Pe langa acest
fapt, este vorba si despre legatura afectiva pe care corespondentul o are cu fiica sa si de gandul ca aceasta
trebuia sa nasca cat mai curand. De asemenea, Freud, vorbeste si despre conceptia oculta asociata visului,
adica despre faptul ca “mesajul telepatic este tratat ca o bucata de material destinata visului, ca un oricare
alt stimul venit din exterior sau interior, ca un zgomot venit de pe strada sau ca o senzatie insistenta
venind de la un organ al visatorului.” Conform lui Freud, esenta visului consta in procesul particular al
travaliului visului, care transporta gandurile constiente (resturile diurne) cu ajutorul unei motiuni de
dorinta inconstienta in continutul manifest al visului.