Stri ale contiinei i ipostaze de comportament

Contiina ca ipostaz a psihicului

Schema organizrii pe vertical a psihicului evideniaz trei niveluri sau ipostaze ale acestuia: contientul,
subcontientul, incontientul.
Contiina ca ipostaz a psihicului a fost cnd afirmat, cnd negat i nici actualmente nu exist un consens n
ce privete definirea termenului. Din punct de vedere filozofic contiina este cea mai nalt form de reflectare a
realitii obiective, produsul funcionrii materiei superior organizate. Din punct de vedere fiziologic este funcia acelor
regiuni corticale aflate n stare de funcionalitate optim. Din punct de vedere psihologic contiina este procesul de
reflectare a propriului eu (contiina eu-lui, a aciunii) i a lumii nconjurtoare (contiina locului, ambianei, timpului).
Pentru introspecioniti, contiina este totul, fiind definit ca suma tririlor i strilor subiective pure, ca o lume
ermetic, ntoars numai n interior, spre sine nsi.
Persoana contient triete experiene, se adapteaz lumii, este dotat cu reflexii creatoare, stabilete relaii,
gndete i este organizat ntr-o manier personal, ntr-un sistem personal. Deci contientul implic: monitorizarea
(procesarea) informaiilor din mediu, ce conduce la contiina a ceea ce se petrece n jur i n propriul corp.
M. Zlate definete contiina ca fiind o form suprem de organizare psihic prin care se realizeaz integrarea
activ-subiectiva a tuturor fenomenelor vieii psihice i care faciliteaz raportarea/adaptarea continu a individului la
mediul natural i social. (Zlate, 2000, p.247)
Din punct de vedere epistemologic, contiina (lat. Con-scientia) ca act cu tiin, ca re-producere cu tiin
presupune reducerea fenomenului la esen, a particularului la general, a formei la coninut, a ntmpltorului la necesar.
Ca funcii ale contiinei se menioneaz:
Funcia informaional-cognitiv (asigur cunoaterea lumii);

Funcia finalist (reflectarea contient este reflectare cu scop);

Funcia anticipativ-predictiv (implic capacitatea de a stabili mental aciunile nainte de a le realiza

concret);
Funcia reglatoare (prin contiin este organizat mintal activitatea pentru atingerea scopului, este
stabilit locul activitii n raport cu alte activiti, este planificat succesiunea secvenelor care duc la
scop);
Funcia creativ-proiectiv (omul reflect realitatea i pentru a o modifica, a o adapta necesitilor sale).
Subcontientul ca ipostaz a psihicului
Coninuturile contiinei nu trec direct n incontient ci rmn o perioad n subcontient la fel se ntmpl i cu
coninuturile incontientului care trec prin subcontient i apoi ptrund n contient.
Subcontientul se afl amplasat ntre contient i incontient, se afl n slujba contiinei iar coninuturile sale
sunt mai apropiate de contient dect de incontient. Subcontientul are propriile sale coninuturi, legiti, mecanisme de
aceea activitatea contientului este esenial creatoare. (Zlate, 2000, p.260)
Subcontientul este formaiunea sau nivelul psihic ce cuprinde actele care au fost cndva contiente dar care n
prezent se desfoar n afara controlului contiinei. Este un rezervor unde se conserv amintirile, automatismele,
deprinderile, ticurile, stereotipiile. Dup M.Zlate subcontientul nu este doar rezervor al faptelor de contiin ci are
mecanisme proprii, el poate prelucra, restructura, crea amintirile. Automatismele scoase la suprafa din subcontient
nu vor fi absolut identice cu cele care au intrat.
Termenul de subcontient a aprat la sfritul secolului al XIX-lea i nceputul secolului XX. El a fost denumit
cnd postcontiin, cnd precontiin. cnd incontient normal. Subcontientul ar putea fi definit ca ansamblul
strilor psihice de care subiectul nu este contient, dar care influeneaz comportamentul su(Grand dictionnaire de la
psyhologie, 1994) sau prin coninutul memoriei de lung durat, care nu se afl antrenat n momentul dat n fluxul
operativ al contiinei dar care poate fi contientizat n situaii adecvate (M. Golu, 2002).
Subcontientul asigur continuitatea n timp a Eu-lui, permite stocarea de informaii i experiene necesare uzului
ulterior i asigur coexistena intern a contientei, durabilitatea ei n timp.
El apare cnd realitatea nu mai este definit prin tensiune nalt ce condiioneaz veghea, inseria psihologic n
lume i vieuirea individului n plan exterior ci ntr-o perioad de total destindere organic i psihologic i cu tensiune
joas, caracteristic strilor crepusculare de alterare a funciunilor adaptative ale contiinei. Subcontientul influeneaz
i viaa incontienta, spre exemplu, n crizele de pavor nocturn, copilul triete emoii de spaima nsoit de schimbri
organice evidente sau faptul c ideile halucinante din vis pot s deregleze sau s echilibreze att activitatea aparatelor i
organelor corpului ct i metabolismul celulei.
Caracterele distinctive ale structurilor subcontiente:

Se sustrag imperativului biologic.

Se folosesc de structuri fragmentare incomplete i labile ce nmnuncheaz stri sufleteti

complexe, dar nu ajung la unitatea superioar a contiinei. Sunt structuri ce iau forma visului, se organizeaz spontan i

se efectueaz n afara oricrui efort sau deliberri

Sunt ntr-o devenire dinamic ce se realizeaz prin disocierea a diferite complexe din
articulaiile lor anterioare i reconstituirea datelor ce le alctuiesc n elaborri noi, arbitrare.

Au caracter spontan realizndu-se fr efort. Se prezint spiritului n mod direct dar sunt
fugitive, instabile, mictoare.

Au un anumit mod de articulare, o for dinamic ce depete cantitatea materialului de care

dispune.

Dispun de efervescen i devenire dar au o anumit coeren interioar, dobndit prin

interpretarea strnsa a datelor ce concur la formarea lor.

Nu sunt supuse factorului timp.

Incontientul ca ipostaz a psihicului
Impunerea incontientului n psihologie
Una din ideile psihologiei moderne este aceea c evenimentele mentale implic att procese contiente, ct i
procese incontiente i c multe decizii i aciuni sunt conduse n ntregime din afara sferei contiinei.
Afirmarea incontientului este legat de numele lui S. Freud dar concepia lui a fost precedat de abordarea
filozofic a acestei noiuni. Cercetrile medicale au constituit premizele abordrii psihologice a incontientului (la
Spitalul Salpetriere prin medicul Charcot cu care a lucrat Freud.)
Freud, dei nu a introdus noiunea de incontient n psihologie, a elaborat o concepie original cu privire la
coninutul, rolul i importana incontientului n viaa psihic a omului. El a adus contribuii importante n ceea ce
privete dinamica acestui nivel al aparatului psihic, mai ales prin metodele de explorare (investigare) a
incontientului pe care le-a impus n psihologie. Dup teoria freudian incontientul este partea psihismului latent, n
care se afl dorinele, impulsurile, amintirile, refulate n afara cmpului contientei de ctre o putere de control etic
numit cenzur.
n modelul freudian clasic, incontientul are trei semnificaii:
atribut al coninuturilor psihice situate n afara cmpului de contiin,
instan a aparatului psihic, avnd caracteristici aparte i influennd determinarea conduitelor
mod specific de existen a sinelui i latur a eului i supraeului.
Dup Freud, incontientul nmagazineaz amintiri uitate sau reprimate care au czut sau au fost aruncate dar este
i energiilor de baz, al impulsurilor instinctive (n principal, impulsul sexual i agresivitatea). Coninuturile
incontientului nu pot fi accesate dect sub formele prin care acestea ncearc s se ntoarc n contient, dup ce au fost
refulate. Aceste forme sunt visele, actele ratate, lapsusurile i asociaiile de imagini, cuvinte i idei. Actul ratat este acela
al crui rezultat vizat explicit nu este atins i atunci este nlocuit cu un altul. La Freud, actul ratat devine echivalentul
unui simptom n msura n care este un compromis ntre intenia contient a subiectului i dorina sa incontient. Pe
de alt parte, lapsusurile reprezint o greeal comis prin inadverten, fie n vorbire, fie n scriere i materializat prin
punerea unui cuvnt n locul aceluia care trebuia folosit. Freud a demonstrat c acest tip de erori are o semnificaie
ascuns i trebuie raportat la motivaiile incontiente ale celui care le emite.
Dup 1920 Freud lanseaz o a doua topic a teoriei sale despre incontient, topic n care cele trei instane devin
Sinele, Eul i Supraeul, fiecare dintre ele avnd o parte incontient mai mare sau mai mic. Sinele sau Id-ul se poate
identifica din punct de vedere al coninutului i modului de manifestare cu incontientul ca atare, descris de Freud n
cadrul primei topici. Sinele nu cunoate realitate extern, el opereaz numai pentru satisfacerea instinctelor i nevoilor
primare, acionnd dup principiul plcerii. Pentru a evita durerea i pentru a obine plcerea, se poate servi de numai
dou instrumente: aciunea reflex i procesul primar (care se refer la tendinele de mplinire a dorinelor pe care le
observm n visele i imaginaia noastr). Eul, n schimb, acioneaz dup principiul realitii, cu ajutorul procesului
secundar. Funcia lui este de a rezolva probleme, de a se proteja pe sine i totodat pe de a proteja inele de realitate, de
a echilibra lupta dintre sine i supraeu. Supraeul sau Superego se ghideaz dup principiul valorilor. ntr-o prim faz, el
reprezint identificarea copilului cu prinii, este o form de cenzur moral. Aceast cenzur este o instan psihic
descoperit de Freud care are rolul de a separa sentimentele i impulsurile pe care contiina le poate accepta, de cele ce
nu pot fi acceptate sau care sunt considerate a fi periculoase sau discordante cu normele sociale.
Sigmund Freud susinea c incontientul este de natur pur afectiv, reprezentnd tot ceea ce este ascuns n om,
tot ceea ce a fost refulat, pentru c nu corespundea valorilor morale ale societii sau ale subiectului nsui (n acest
ultim caz, valori impuse de supraeu, care acioneaz, de altfel, dup principiul valorilor). Sinele, n a doua topic a
teoriei lui Freud, este slbatic i necontrolat i se afl n permanent conflict cu supraeul, care propune standarde morale
de neatins. El se manifest pe toate cile posibile i nu poate fi controlat dect prin formarea unor mecanisme de
aprare. De aceea Freud susine natura total afectiv a incontientului. Dar acesta nu poate fi total afectiv (aa cum nici
contiina nu poate fi total raional) ci integreaz i elemente raionale (incontientul nu este haotic, ns are propria sa
organizare i logic, care dac nu se arat, nu nseamn c nu exist). Aadar, nu putem spune c incontientul este n
totalitate de natur afectiv, ns este preponderent afectiv.
Funciile eseniale ale incontientului sunt:
Prepararea i susinerea operaiilor spiritului,
Eliberarea gndirii pentru a deveni apt de rezolvarea altor sarcini.
Rol de energizare i dinamizare a vieii psihice,

 Rol de facilitare a procesului creator prin combinri i recombinri spontane,

Rol de asigurare a unitii eului ca prinicipal depozitar al programelor informaionale i a tensiunilor
motivaionale,
Relaiile dintre contient i incontient
Cele trei niveluri de organizare ale psihicului au propriile coninuturi-mecanisme i legiti de aceea nu pot fi
reduse unele la altele. La o prima studiere a celor doar niveluri contient-incontient s-ar spune ca ele acioneaz sau
funcioneaz independent unele de altele.
n abordarea sistemic, ntre contient i incontient exist relaii dinamice de interaciune i interdependen n
ambele sensuri. n sens ascendent cele trei niveluri deriv unele din altele, n sens descendent se moduleaz evolutiv
unele pe altele. Potrivit acestui principiu, un nivel inferior se subordoneaz nivelului superior, iar pe msura ce se trece
de la nivelul inferior la cel superior, funcia de reglare global, supraordonat care consta n relaionarea eficient a
sistemului cu mediul este preluat de nivelul superior, n timp ce nivelul inferior i ngusteaz sfera de aciune (Mihai
Golu, 1994). Din punct de vedere genetic incontientul preced contientul i reprezint baza constituirii acestuia. Jung
consider contientul o emanaie i creaie a incontientului profund. Ea se nate n fiecare zi dup somn i seamn cu
un copil. Pn la un an incontientul este mecanismul care domina organizarea i reglarea organismului, ca i modul de
relaionare a copilului cu lumea. Cu timpul, nivelul ierarhic superior pe msur ce se dezvolt se va impune constant i
pregnant iar incontientul va avea un rol funcional subordonat efectund unele reglri subsistemice. Pentru a nelege
i mai bine relaiile de interaciune dintre contient i incontient, ne putem imagina o ax bipolar cu un pol plasat la
limita inferioar (incontientul) i unul aflat la limita superioar (contientul); ntre cei doi poli, pe axa se vor evidenia
diferitele moduri de interaciune ntre cele dou sfere ale psihicului (Mihai Golu, 1994). Cu ct ne apropiem mai mult
de unul din cei doi poli, cu att se impune cu mai mult putere dominant specific acelui nivel.
Se apreciaz c ntre contient i incontient exist trei tipuri de relaii:
relaii circulare (constau n faptul ca oricare din activitile mintale ncepute n contient pot trece n
incontient unde este posibila gsirea unei soluii, apoi o parte din coninuturi trec din nou n contient);
relaii de subordonare integrativ (presupun dominarea unuia dintre niveluri de ctre celalalt). Relaiile de
subordonare integrativ pot fi de doua tipuri: dominarea incontientului de ctre contient i dominarea contientului de
ctre incontient. Dominarea de ctre incontient a contientului apare n strile de afect, de trans creatoare sau n
strile patologice n care incontientul devine principalul reglator al conduitei. n cazul dominrii incontientului de
ctre contient vorbim de nlarea omului, n cel de al doilea caz vorbim de procesul de degradare, regresie.
relaii de echilibrare (specifice strilor psihice de aipire, reverie, spontaneitate, contemplaie n care individul
nu este nici total contient nici incontient).
Stri de contiin modificat; ci de acces la strile de contiin modificat
Contiina nu este omogen, nu este identic cu ea nsi ci trece de la o expresie la alta. Aceste expresii sunt
numite stri de contiin. Strile de contiin sunt considerate configuraia elementelor componente ale contiinei
(psihologice/ neurologice) aa cum se prezint ea la un moment dat i pentru o perioad determinat de timp (Zlate,
2000) p.284).
Strile de contiin se caracterizeaz prin: structuralitate, complexitate, actualitate, durat, dinamic.
Contiina cunoate dou mari categorii de stri:
a. stri obinuite, ordinare, normale;
b. stri neobinuite sau alterate.
Pentru cea de-a doua categorie s-a consacrat sintagma de stare de contiin modificat ns, la fel de
consacrat, este i sintagma de stare de contiina alterat.
Clasificarea strilor de contiin s-a fcut n funcie de natura i numrul lor.
Roland Fischer delimiteaz ase stri de contiin, primele patru fiind considerate ca aparinnd strii de veghe,
iar celelalte dou implic, pe de o parte, o anumit detaare, o descretere a angajrii n realitatea imediat, i pe de alt
parte o ptrundere n condiionarea universal:
Normal (specific ocupaiilor curente, cu un anumit nivel de relaxare);
Activ (sensibilitate, creativitate, somn cu vise, cu anumit grad de anxietate);
Hiperactiv (cu stri maniace i schizofrenice acute, catatonie);
Extatic (mistic profund);
Hipoactiv (de la contiin acroat pe un anumit obiect pn la contiina fr gndire);
Calm (de la calmitatea din meditaia Zen i din somnul profund pn la cea din concentrarea pe un anumit obiect).
Anne Chassaing (1977) reduce cele ase stri la patru: veghe, vis, somn i extaz. Unestahl (1987) emite opinia
conform creia contiina dispune de dou modaliti. distincte de funcionare: Modul dominant (D) de funcionare,
bazat pe logic, i modulul alternativ (A) de funcionare, bazat pe insight.
Stri normale de contiin
- Stri
de
contiin
modificat
- Logic
- iluminare
- gndire analitic
- sintez

testarea realitii
practic, planificare
evaluare
spirit critic
control voluntar
comenzi determinate verbal
ncercri

- sugestibilitate
- intuiie
- creativitate
- evaluarea
liber
a
informaiei
- apreciere global
- procese
cognitive
paralele
- nelegere nonverbal

Strile obinuite de contiin sunt stabilizate printr-un numr de procese ntr-o astfel de manier nct ele i
menin identitatea i funciile.
Strile de contiin modificat, dimpotriv, constau ntr-o restructurare a contiinei ce duce la un nou sistem, cu
proprieti specifice, altele dect cele anterioare. Ceea ce este uimitor att la unele, ct i la celelalte, este diferena
extrem de mare existent ntre ele, unicitatea lor.
Strile de contiina alterat sunt strile de turburare calitativ, ntlnite n sfera patologicului.
Strile de contiina alterat includ:
- obtuzia ce const n ridicarea pragurilor senzoriale, care au drept consecin diminuarea mai mult sau mai puin
marcat a permeabilitii i recepiei. Se realizeaz cu oarecare imprecizie, inadecvare i laten. Starea de obtuzie se
manifest i n sfera ideativo-cognitiv prin dificulti asociative, pierderea supleei i modalitii ideative, fiind trit pe
planul subiectivitii prin dificultatea subiectului n a-i preciza i formula ideile;
- torpoarea este o stare caracterizat printr-o uoar dezorientare, prin scderea mobilitii motorii
(hipokinezie), scderea tonusului afectivo-voluional etc., fenomene ce au drept consecina reducerea iniiativei,
indiferentism i apatie;
- obnubilarea - stare determinat de coborrea tonusului funcional al ntregului psihism i de ridicarea pragurilor
senzoriale. Are ca efect recepia ntrziat i inadecvat a stimulilor. De mai remarc lentoarea i dificultatea
desfurrii procesului asociativ;
- stupoarea - stare ce constituie un grad accentuat de tulburare a contiinei n care activitate psihomotorie a
bolnavului pare suspendat;
- soporul, starea comatoas etc.
Starile neobisnuite sau "stari de constiinta modificata" (somnul, visele, hipnoza, meditatia)
O stare de constiinta este modificata in privinta continutului sau calitatii experientei constiente daca apare o
modificare semnificativa. Aceste modificari apar in timpul somnului, viselor, hipnozei, privarii de somn, ingerarii unor
droguri cu efect psihoactiv, experiente mistico-religioase, stari emotionale puternice, privarea sau excesul senzorial,
stari febrile puternice.
Dupa Deikman (1980), Pahnke (1980) si Tart (1975) starile alterate de constiinta au cateva caracteristici
comune:

distorsiuni ale perceptiilor prezente in diferite modalitati senzoriale (vaz, auz, simt tactil etc.). De exemplu,
pot sa apara modificari in perceptia timpului, corpul este vazut distorsionat;

emotii pozitive intense: subiectii se pot descrie ca fiind extatici, iubitori, fericiti, calmi;

sensul de unitate: subiectii se pot identifica cu natura, universul, cu o forta spirituala;

lipsa de logica, multe din experientele si "revelatiile" starilor alterate de constiinta nu au sens prin
raportarea la logica obisnuita;

indescifrabile, subiectii simt ca nu exista cuvinte adecvate pentru a exprima natura experientelor traite;

transcendenta, starile sunt traite ca transcendente. Indivizii pot experimenta o noua perspectiva care lasa in
urma conceptia obisnuita despre limitele spatiului si timpului;

evidenta realitatii auto-construite: subiectii au noi revelatii si intuitii pe care le considera "realitati ultime"
si reale fara a avea nevoie de dovezi.
a. Somnul
Somnul este o stare fiziologica periodica, reversibila caracterizata prin inactivitate somatica si abolirea
relativa si temporara a constiintei, datorat mai ales interventiei active a unor mecanisme neuro-umorale complexe. Spre
deosebire de coma, nivelul constiintei poate fi rapid si complet restabilit prin stimuli adecvati, somnul fiind numai "o
suspendare placuta si reversibila a interactiunii senzorio-motorii cu mediul inconjurator, obisnuit asociata cu pozitia
culcata si imobilitate"(Vascan, C., Enachescu, C.,1976).
Hans Burger, in anii 20, a fost primul care a inregistrat activitatea electrica a creierului. Potentialul de
actiune al neuronilor existenti in cortex formeaza un camp electric suficient de puternic pentru a putea fi inregistrate
undele electrice din scoarta cerebrala. Burger a reusit sa inregistreze aceste unde cu ajutorul unui aparat construit
artizanal, dar rezultatele sale au fost ignorate de contemporanii sai. Ulterior a fost construit electroencefalograful

(EEG), aparat specializat pentru masurarea acestor unde. EEG-ul a fost folosit pentru a masura undele electrice ale
creierului, in timpul somnului, constatandu-se modificari ale activitatii creierului la inceputul si pe parcursul perioadei
de somn.
Stadiile somnului. Cand adormim temperatura corpului scade, ritmul respirator si cel cardiac descreste, la fel
ca si nivelul de cortizon. Corpul incepe sa se relaxeze dupa o zi agitata. Undele alfa, asociate somnolentei din starea e
veghe, sunt inlocuite de undele teta. Acestea din urma apar in primul stadiu al somnului, cu ele incepand ciclul stadiilor
somnului. In aceasta etapa, cel care adoarme pierde firul rational si logic la gandurilor. Unii cercetatori considera stadiul
1 ca o etapa de tranzitie de la starea de veghe la somnul propriu-zis (Borbely, 1986). Dupa 5 minute se trece in stadiul 2
al somnului considerat cel mai important deoarece reprezinta aproximativ jumatate din timpul de somn al omului. Odata
cu inceperea stadiului 2 muschii sunt mai relaxati si inceteaza miscarile muschilor oculari. In acesta perioada a
somnului EEG-ul evidentiaza aparitia unor unde electromagnetice lungi, cu pante putin abrupte care alterneaza cu
momente scurte de intensificare a activitatii electromagnetice a creierului. Dupa aproximativ 10 minute se intra in
stadiile 3 si 4 asociate undelor delta. Somnul cu unde delta mai este denumit si somnul cu unde lente (cu unde lente) sau
faza NREM (non-rapid eye movement). Distinctia intre ultimele doua etape este arbitrata. Daca undele delta reprezinta
mai putin de jumatate dintre undele inregistrate in timpului somnului lent, se considera ca cel care doarme se afla in
stadiul 3. Daca acestea reprezinta mai mult de jumatate dintre undele electromagnetice inregistrate in timpul somnului
lent, se considera ca persoana se afla in stadiul 4 de somn. Somnul lent este cel mai profund, este mai dificil sa trezesti
pe cineva din stadiul 4 de somn. Dupa o anumita perioada, cel care doarme se intoarce in stadiul 2 si intra in etapa de
somn REM, pentru ca apoi sa se reintoarca in stadiul 2 si sa revena la somnul lent. Acest ciclu se repeta 3 sau 4 ori in
timpul noptii, pentru ca in final sa se treaca din stadiul 2 la primul stadiu urmat de trezire.
Cercetatorii au constat ca si la mamifere apar aceste stadii ale somnului, chiar daca paternul poate fi diferit
(Borbely, 1986). Primatele au un patern al somnului foarte apropiat de cel uman.
Somnul REM ("Rapid Eye Movement" sau somnul cu miscari oculare rapide). Observandu-se subiectii in
timpul somnului, s-a constatat ca din cand in cand ochii acestora incep sa se miste rapid. Dupa un timp aceste miscari
dispar si subiectii dorm linistiti, pentru ca apoi aceste miscari sa reapara. Aceste miscari rapide ale ochilor apar la toti
subiectii. Prin examinarea atenta a subiectilor treziti din somnul REM si din perioadele de somn in care aceste miscari
nu apareau (somn NREM sau somn ortodox) s-a constatat ca majoritatea subiectilor treziti din somnul REM visau. La
om, somnul REM si cel NREM sunt considerate ca fiind doua tipuri distincte de somn. Somnul NREM a fost impartit in
patru stadii, pe care le-au amintit anterior. Somnul REM se caracterizeaza printr-un patern specific ale undelor
electromagnetice. In timpul somnului REM corpul este simultan activ si inactiv, deoarece atat sistemul neuronal
inhibitor si cel excitator sunt stimulate concomitent.
Aspectul excitator al somnului REM poate fi vazut ca rezultat al activarii sistemului nervos simpatic. Somnul
REM a mai fost numit si somn paradoxal deoarece corpul este stimulat, iar undele electromagnetice sunt asemanatoare
cu cele din starea de veghe: creste presiunea sangelui, ritmul batailor inimii se inteteste, iar corpul poate chiar actiona ca
si cum ar fi atacat, amenintat sau ar raspunde la o alarma. Cresterea nivelului de activitate nu inseamna ca cel care
doarme are un cosmar. Faza excitatorie a somnului REM apare ca un contra-argument la ideea ca prin somn corpul
nostru se odihneste.
Mecanismul inhibitor neuronal din timpul somnul REM cauzeaza atonia, o scaderea a tonusului muscular
caracteristica starilor de semiparalizie. Miscarea devine aproape imposibila pentru cei care dorm. Unii cercetatori cred
ca astfel cei care dorm sunt protejati de raspunsurile fizice sau de actiunile din afara viselor lor. Mesajul neuronal care
produce semiparalizia trece printr-o aria a creierului denumita pons. Experimental s-a demonstrat ca distrugerea
anumitor arii din pons are ca efect o activare a animalelor in timpul somnului. La persoanele care au fost private de
somn REM se constata o crestere a perioadei de somn REM, acestea intra mai repede in perioadele de somn REM dupa
adormire, iar durata acestei perioade de somn va fi mai mare decat in mod obisnuit.
Durata somnului. In medie un adult tanar are nevoie de 61/2 -81/2 ore de somn in fiecare noapte. Unii oameni au
nevoie de mai mult, iar altii de mai putin somn. Sunt oameni care se simt foarte bine dupa ce dorm 3 ore pe noapte.
Acesti subiecti au fost studiati in laborator si s-a constatat ca organismul lor functioneaza normal chiar daca durata
somnului este scurta. Aceste manifestari au fost considerate de Oswald & Jones (1968) ca insomnii normale. S-a pus
problema posibilitatii de refacere a organismului la persoanele care manifesta asemenea insomnii, constatandu-se ca
organismul se reface chiar dupa perioade mai mici de somn. In acelasi timp, unele animale consuma multa energie dar
dorm numai cateva ore pe noapte. Caii, vacile si elefantii dorm doar 3-4 ore pe zi. La cealalta extrema, liliacul doarme
20 de ore pe zi. S-a constatat ca unele mamifere marine, cum ar fi delfinul, nu dorm de loc, acestea avand doua emisfere
cerebrale care dorm pe rand.
Teorii explicative ale somnului. Prima teorie care explica cauzele somnului este teoria adaptativa, a lui Meddis
(1975) si Webb (1974-1975), care considera ca fiecare specie are nevoie de un anumit timp de activitate pentru a putea

supravietui. Erbivorele trebuie sa consune o mare cantitate de vegetatie pentru a se hrani si daca nu ar sta suficient timp
in stare de veghe nu ar putea consuma cantitatea necesara pentru a se alimenta. Astfel, elefantii dorm numai trei ore pe
zi, restul timpului consumandu-l pentru activitati necesare supravietuirii. Oamenii nu au nevoie de atat de mult timp
pentru asemenea activitati. Laplanders a examinat un trib primitiv din nordul Scandinaviei si a constatat ca membrii
acestuia aveau nevoie de 15-16 ore pentru a desfasura activitati de supravietuire. Aceste observatii au dus la concluzia
ca somnul apare ca un mecanism de protectie in perioadele in care speciile nu sunt ocupate cu activitati de
supravietuire.
O a doua explicatie este teoria conservarii energiei. Allison si Cicchetti (1976) au studiat paternurile somnului la
38 de specii diferite si au constatat ca exista o corelatie pozitiva intre greutatea corpului, gradul de periculozitate a
mediului si durata necesara de somn. Deci, animalele care dorm mult si au o rata ridicata a metabolismului, o fac pentru
a conserva energia si pentru a se autoproteja. La om, somnul are rol de conservare a energiei, in timpul somnului
consumandu-se doar cateva calorii.
O alta teorie, elaborata de Pappenheiner (1976) sustine existenta unor substante care provoaca somnul.
Astfel, factorul "S" este o mica molecula care induce somnul lent pentru cateva ore atunci cand este administrata
animalelor. Aceasta molecula stimuleaza sistemul imunitar si s-a constatat prezenta ei la un nivel mai ridicat in timpul
perioadelor de boala, fapt care explica de ce bolnavii dorm mai mult.
Cercetatorii considera ca exista si alti factori implicati in producerea somnului, dar care nu au fost inca
identificati. Cercetarile viitoare vor trebui sa clarifice factorii responsabili de aparitia somnului si care sunt cauzele
producerii acestuia.
Privarea de somn. Intr-un experiment subiectilor li s-a cerut sa reduca durata somnului nocturn cu cate
jumatate de ora in fiecare saptamana, pana cand aparea starea de disconfort. Toti subiectii s-au oprit inainte de a ajunge
la 4 ore si jumatate de somn pe noapte. (Johnson & MacLeod, 1973). Nu s-a constatat o scadere a performantei o data
cu descresterea duratei de somn, dar subiectii au raportat o stare de disconfort. Problema era ce se intampla daca se
reduce timpul de somn pentru o perioada mai lunga. Investigatiile de acest tip au debutat in 1942. Intr-un experiment, 6
subiecti au fost tinuti treji 205 ore (8 zile si 13 ore), (Kales & al., 1970). Recordul de mentinere in stare de veghe este de
264,2 ore (11 zile si 12 minute). Dupa 60 de ore de lipsa de somn, s-au observat tulburari senzoriale, halucinatii, iluzii.
Borbely (1986) descrie starile traite de subiecti dupa o privare de somn de 60 de ore: suprafata obiectelor devine
valuroasa, dusumeaua pare acoperita cu o panza de paianjen, fetele umane apar si dispar, iar un participant la
experiment a auzit voci in sunetul apei care curgea, iar lucrurile au inceput sa-i vorbeasca.
Cercetatorii au constatat ca persoanele private de somn au perioade de micro somn, prin aparitia unor
perioade de somn REM in starea de veghe, acestea putand explica halucinatiile care apar. Dupa 60 de ore de lipsa de
somn, functii cum ar fi ritmul cardiac, presiunea sanguina, respiratia, temperatura nu indica modificari semnificative.
Cand subiectii sunt lasati sa doarma, durata somnului este de o zi sau chiar mai mica, iar la trezire se simt bine. Aceasta
indica faptul ca privarea de somn pentru cateva zile nu este daunatoare daca oamenii sunt sanatosi.
Din aceste motive s-a pus problema necesitatii somnului. Intr-un experiment, sobolanii au fost privati de
somn pentru a vedea daca lipsa somnului este nociva. Un sobolan a fost privat de somn, iar altul a fost folosit pentru a
controla efectele stresului experimental. Cand sobolanul din lotul experimental adormea discul de plastic pe care acesta
era asezat incepea sa se roteasca, sobolanul trebuind sa alerge pentru a nu cadea in apa. Pentru unii sobolani perioada de
privare de somn a durat pana la 33 de zile. Nici un sobolan privat de somn nu a avut manifestari fiziologice anormale,
pana in momentul decesului. Toti sobolanii au fost privati de somn pana cand au murit. Nici un sobolan din grupul de
control nu a murit. La disectie, sobolanii din lotul experimental au prezentat afectiuni diferite: ulcer stomacal, hemoragii
interne, neexistand doi sobolani cu aceeasi afectiune. Concluzia acestui experiment este ca somnul are o functie
fiziologica vitala. (Rechtschaffen, Gilliland, Bergmann & Winter, 1983). Experimente de acest tip nu au putut fi
realizate pe oameni, insa se citeaza cazul unui barbat de 53 de ani care si-a pierdut abilitatea de a dormi. In final el a
decedat, iar autopsia a evidentiat ca 95% dintre neuronii unei arii talamic, presupusa a fi implicata in reglarea somnului,
erau distrusi.
Ritmul circadian. Viata normala impune o alternanta a starii de veghe si somn, raportul dintre ele variind in
cursul unei perioade de 24 de ore de la un individ la altul, precum si in functie de varsta. Ritmul circadian, de veghe si
somn, reprezinta o unitate fiziologica de timp, cuprinzand o perioada de veghe si una de somn. La om exista o
dezvoltate ontogenetica a ritmurilor circadiene, legata de maturizarea sistemelor neuro-umorale de reglare. Deoarece la
inceput ritmul circadian este scazut, persoana este somnolenta, temperatura corpului este scazuta, la fel ca si
concentratia de cortizon din sange. Cand ritmul circadian creste, persoana este treaza iar nivelul de cortizon si
temperatura corpului este ridicata. In timpul zilei ritmul circadian atinge nivelurile cele mai ridicate. Atunci cand apar
intreruperi ale ciclului circadian, apar sentimente de disconfort. Acest disconfort este observabil in cazul unor calatorii
intercontinentale cand apar schimbari de fus orar.

Cercetatorii au incercat sa explice cum organismul sincronizeaza ritmul circadian la lungimea zilei. In anii 70 sa descoperit o grupare de neuroni in interiorul hipotalamusului formata din nuclei superchismatici care este responsabila
de reglarea ritmului circadian. La animale, daca aceasta arie este intrerupta ritmul circadian nu mai apare sau nu mai
este sincronizat. Sunt indivizi la care se constata o nesincronizare a ciclului circadian cu durata de 24 de ore a unei zile.
La acestia observam tendinta de a se culca mai tarziu si de a lenevi mai mult dimineata. Aceasta tendinta a fost
demonstrata prin experimente in care subiectii erau izolati intr-o incapere fara nici un reper temporar. S-a constatat ca
ritmul circadian era de 25 de ore sau chiar mai mare. Sincronizarea nucleilor superchismatici la un ciclu de 24 de ore
este facuta de glanda pineala. Exista posibilitatea autoreglarii ritmului circadian prin exercitiu (te culci mai devreme cu
o ora pentru a te putea trezi mai devreme cu o ora).
Cunoasterea semnificatiei si determinismului bioritmului somn-veghe are implicatii importante. Teoretic aceasta
contribuie la intelegerea mecanismelor homeostatice. Din punct de vedere practic cunoasterea acestui bioritm are
aplicatii in domenii variate: automatizarea, aeronautica sau munca in schimburile de noapte. In cazul muncii in
schimburile de noapte, muncitorii risca sa nu mai aiba timp suficient de adaptare si stabilitate, aparand deseori
dezechilibre ale ritmului circadian cu scaderea randamentului muncii (Wilkinson, 1973).
Anormalitati ale somnului si patologie.
Exista mai multe tulburari ale somnului printre care: insomnia, narcolepsia, apneea.
Insomnia este o dificultate cronica de a adormi sau de a reusi sa dormi dupa ce ai adormit. Poate fi temporara sau
de lunga durata, medie sau severa si poate fi sau nu insotita de alte simptome. Principalele cauze sunt depresia, factorii
stresanti, starile maladive sau intreruperile din timpul zile a ritmului circadian.
Narcolepsia consta in aparitia repetata, neasteptata si necontrolabila a perioadelor de somn REM in timpul
starii de veghe. Aceasta tulburare este cunoscuta si sub denumirea de somn epileptic, fara a avea insa nici o legatura cu
epilepsia. Persoana isi pierde controlul muscular, adesea cazand. Tulburarea apare mai ales in momentele de mare
anxietate si ingrijorare.
Apneea este o tulburare care consta in perioade de intrerupere a respiratiei in timpul somnului. Somnul este
intrerup deoarece apare trezirea necesara pentru a respira. In cazuri severe pot sa apara 400-500 de treziri pe noapte. Se
presupuna ca apneea s-ar datora secretiei de testosteron, iar frecventa ei este mai mare la barbati.
b. Visele
Multe secole omenirea a fost invaluita de mister si superstitii, elaborandu-se idei dintre cele mai ciudate si
naive pentru explicarea producerii si rolului visului. Abia in 1953, Aserisnky si Kleitman au introdus investigatiile
poligrafice, reusind sa izoleze un indicator fiziologic specific al activitatii onirice (miscarile oculare rapide). Astfel, s-a
deschis calea unor cercetari obiective ale viselor din timpul somnului.
Un studiu efectuat pe 191 de subiecti treziti in timpul unei faze de somn paradoxal, a aratat ca 152 visau, in
timp ce in afara acestei faze de somn nici un subiect nu a raportat existenta unei activitati onirice. Concluzia dedusa din
acest experiment este ca visul apare in fazele de somn paradoxal. Desi se pare ca exista vise si in faza de somn lent,
visele din faza paradoxala sunt cele mai vii, au un bogat continut emotional si sunt traite intens. Deci, miscarile oculare
rapide au fost asociate constant, la om, cu activitatea onirica. Interesant este faptul ca la orbii din nastere aceste miscari
lipesc spre deosebire de cei care au devenit nevazatori pe parcursul vietii si care au miscari oculare rapide in anumite
perioade de somn. De asemenea s-a constatat ca miscarile oculare urmeaza fidel continutul viselor. Daca o persoana
viseaza ca urca o scara atunci miscarile oculare au o directie de jos in sus. Nu numai directia miscarilor oculare este in
concordanta cu visul, dar si modificarile respiratorii sunt legate de continutul visului, constatandu-se, de exemplu,
oprirea respiratiei daca subiectul viseaza ca rade sau vorbeste.
Bourguignon si Humery (1972) au apreciat ca pot fi atribuite fazelor paradoxale, respectiv visului, patru
functii principale:
Functia de stimulare. Se considera ca in timpul fazelor paradoxale, stimulii endogeni sunt cei care se substituie
stimulilor exteriori ai starii de veghe. Deoarece centrii motori si senzoriali sunt la fel de activi ca si in starea de veghe,
s-ar putea aprecia ca visul nu este o stare de somn, ci o stare specifica de "trezire" in care o forma de "vigilenta"
specifica se exercita asupra imaginilor onirice.
Functia de descarcare. Faza paradoxala este starea in care individul este cel mai putin supus la excitatii externe;
excitatiile descarcate in timpul visului sunt aproape exclusiv de origine interna. Aceste excitatii ar constitui si sursa
pulsiunilor sexuale si a pulsiunilor de autoconservare. Cercetarile neuro-fiziologice au stabilit ca functia de descarcare
intereseaza sfera psiho-senzoriala si sistemul vegetativ. In cazul teoriilor psihanalitice, aceasta functie se aplica
tensiunilor innascute de placere vizand satisfacerea lor prin imagini onirice.
Functia de substitutie. Privarea senzoriala din timpul somnului determina aparitia fazelor paradoxale, la intervale
de aproximativ 90 de minute, care substituie stimularile externe. In acest fel, unei stimulari externe i se substituie o
stimulare nervoasa, centrala, respectiv visul.

Functia de legatura. Aceasta functie se realizeaza prin orientarea ascendenta a influxurilor din formatiunea
reticulata spre scoarta cerebrala. Inchiderea progresiva a cailor motrice periferice impune orientarea reactiilor de
descarcare din faza paradoxala spre caile psiho-senzoiale. Se considera ca acest aspect ar putea juca un rol important in
adaptarea sistemul nervos central la realitatea exterioara.
Teorii explicative si de interpretare a viselor. Explicatia stiintifica a viselor este inca departe de a fi elucidata.
Legatura dintre vise si realitate, semnificatia simbolurilor onirice, caracterul anticipativ al viselor isi asteapta inca
interpretarea.
Teoria psihanalitica de interpretare si intelegerea a visului marcheaza o noua directie de cercetarea a
psihicului uman. Inaintea aparitie psihanalizei au existat si alte preocupari de folosire a unei metodologii unitare in
cercetarea acestui fenomen.
O prima teorie este aceea ca excitatiile corporale sunt cele care genereaza visul (Maury, 1878). In acea perioada,
metoda dominanta de analiza a gandurilor era asociatia ideilor. Combinandu-se metoda excitarii somatice in perioada de
vis cu asociatia de idei sa elaborat o teorie organica si mecanica a formarii viselor: stimularile senzoriale exteroceptive
sau interoceptive provoaca un numar de imagini. Aceste imagini, sub forma unor iluzii sau halucinatii, prin asociatie,
provoaca alte imagini. In final, se realizeaza o asamblare a acestora prin activitatea intelectuala care mai ramane inca
activa in vis.
O a doua teorie (Hervey de Saint Denis) afirma ca in timpul somnului, activitatea psihica nu inceteaza, iar
activitatea intelectuala este conservata. S Freud (1900) a criticat aceste doua puncte de vedere considerand ca primul
face din vis un act de debilitate mintala sau confuzie, iar al doilea il confunda cu un fel de paranoia.
A treia teorie, care definea visul fara nici o referinta directa la starea de veghe, a fost preferata de Freud,
oferindu-i sanse de prelucrare si interpretare mult mai largi in modelul pe care l-a propus. Acest model propune
urmatoarele mecanisme psihologice ale visului: transformarea reprezentarilor in halucinatii (sunetele se transforma in
viziuni), dramatizarea sau punerea in scena (imaginile nu sunt independente ci urmeaza un scenariu impus ca o
realitate), absenta controlului voluntar al imaginilor onirice.
S-a considerat ca sursele psihologice ale visului sunt: evenimentele recente (in special cele din ziua
anterioara), evenimentele nesemnificative (care au scapat atentiei) si amintirile din copilarie.
Pornind de la aceste date, S. Freud a elaborat propriul sau model de explicare si interpretare a visului. Modelul
psihanalitic considera ca dorintele, impulsurile nesatisfacute sunt refulate, adica stocate in inconstient, constiinta
neavand acces la acestea. Atunci cand se trece de la starea de veghe la cea de somn, vigilenta constiintei scade si
informatiile stocate in inconstient tind sa patrunda in constiinta. Pentru a putea continua somnul apare visul ca imagine
deformata a informatiilor din inconstient. Imaginile visului nu sunt identice cu informatiile din inconstient. Acest aspect
se explica prin faptul ca visul este o stare ambivalenta, in care constientul este suficient de adormit pentru ca dorintele
refulate sa poata trece, dat nu atat cat ar trebui pentru ca acestea sa treaca intacte. Structura visului, dupa Freud are un
dublu continut: continutul latent si manifest. Continutul latent este format din dorintele subiectului exprimate sub forma
de fantasme, mai mult sau mai putin controlate constient, care reprezinta sursa continutului manifest a visului, sau ceea
ce ne amintim din vis. Prin modelul sau Freud exagereaza rolul inconstientului si pune pe un plan secundar constientul,
definind visul ca "indeplinirea (deghizata) a unei dorinte (reprimate, refulate)".
Chiar S. Freud, in "Introducere in psihanaliza" (1916-1917, trad. 1980), evidentiaza principalele incertitudini
referitoare la metoda sa de interpretare a viselor:
1. "nu se stie niciodata daca cutare element dat al visului trebuie sa fie inteles in sensul propriu sau in sens
simbolic.de aceea nu dispunem de nici un criteriu de decizie obiectiva, interpretarea este lasata cu totul la cheremul
interpretului";
2. ".nu stim niciodata sigur daca cutare element dat al visului trebuie sa fie inteles in sens negativ sau in sens
pozitiv . un nou prilej pentru interpret pentru a actiona potrivit vointei sale";
3. ".avand in vedere frecventa inversiunilor in vis, interpretului ii este ingaduit sa considere ca inversiune orice
fragment al visului";
4. ". rar putem afirma cu certitudine ideea potrivit careia interpretarea data este sigura cu putinta: ne pandeste
astfel riscul de a trece pe langa interpretarea cea mai verosimila."
Multi autori contemporani considera ca psihanaliza este o psihologie ne-stiintifica, reprosandu-i lipsa
controlului stiintific si a corectitudini experimentale. Afirmatiile psihanalistilor sunt prea generale, putand explica toate
tipurile de comportament care apar. Alti autori considera ca metodele folosite de psihanalisti nu au fost niciodata
validate. De exemplu, nu s-a descoperit nici o modalitate de a verifica daca visele au intelesuri importante sau sunt doar
o incercare a creierului de a da un sens activitatii electrice intamplatoare care apare in timpul somnului.

Exista si alte puncte de vedere teoretice care explica aparitia viselor: metoda activarii sintetice, teoria
eliminarii informatiilor inutile si teoria "off-line".
Metoda activarii sintetice a fost elaborata de Hobson & McCarley (1977) pe baza cercetarilor realizate asupra
activitatilor creierului in timpul somnului REM. Ei au observat ca in timpul somnului aria pons a creierului genera
impulsuri nervoase care stimulau sistemul oculomotor si reticular. Sistemul oculomotor este format din neuronii motori
care controleaza muschii ochiului. Aceasta stimulare poate fi cauza miscarilor rapide ale ochilor. Sistemul reticular este
implicat in activarea organismului. Autorii considera aceasta stimulare neuronala drept faza activa a visului. Semnalele
sunt trimise din pons la o structura nervoasa, formata din talamus, hipotalamus, corpul calos, sistemul limbic si cerebel,
care este integratorul principal al creierului. Aceasta structura nervoasa leaga emotiile de ganduri si face planificari
pentru viitor. Autorii considera ca la nivelul structuri se realizeaza sinteza si se da sens mesajelor primite. Visul este un
raspuns la activitatea electrica intamplatoare si nu are un inteles particular.
Teoria eliminarii informatiilor inutile. Nefiind de acord cu ideea ca activitatea electrica este fara scop, Crick
considera ca scopul creierului este de a produce vise pentru a gasi si elimina orice conexiune neurologica bizara sau
lipsita de sens care ar aparea accidental in cursul experientelor din ziua anterioara. In timpul visului informatia lipsita de
sens este eliminata. Aceasta explica de ce oamenii au perceptii sau idei bizare dupa o perioada mai lunga de nesomn.
Daca teoria ar fi valida atunci reamintirea viselor ar fi daunatoare deoarece s-ar consolida asociatiile lipsite de sens pe
care creierul incearca sa le elimine (Crick & Mitchison, 1983). Aceasta teorie nu explica de ce daca scopul viselor este
de a curati creierul sunt vise care se repeta la aceiasi subiecti si de ce uneori asociatiile din vis sunt logice.
Teoria "off-line". In timpul somnului informatiile care au patruns anterior in creier sunt procesate si corelate cu
cele deja stocate, organizate intr-o noua structura, pentru a face loc altor informatii care vor fi achizitionate atunci cand
persoana se trezeste. Animalele care au invatat o sarcina complexa, iar apoi au fost lasate sa doarma au uitat ceea ce au
invatat daca au fost private de somnul REM. La animalele care au fost private de somnul NREM fenomenul nu a aparut.
Aceste indica faptul ca somnul REM este implicat in procesul de invatare. Se pare ca, in timpul somnului REM noile
experiente achizitionate sunt integrate experientei si informatiilor anterioare. Asa se explica de ce evenimentele care au
aparut in viata noastra intr-o anumita zi ne apar din nou in vis intr-o forma sau alta, trei patru zile mai tarziu (Epstein,
1985). Somnul REM pare sa plaseze aceste informatii in memoria noastra, mai profund si mai durabil.
c. Hipnoza
O alta forma de modificare a starii de constiinta este hipnoza, fenomen deosebit de interesant si foarte
controversat. In 1766, fizicianul austriac Frantz Anton Mesmer a utilizat pentru tratarea pacientilor cu probleme
medicale sau psihologice, o tehnica destul de raspandita in epoca, bazata pe actiunea exercitata, in anumite conditii, de
corpurile ceresti asupra organismelor vii prin intermediul unui lichid denumit "magnetismul animal". El folosea tehnica
paselor, a miscarii mainilor de-a lungul corpului, sau atingerea zonelor dureroase, obtinand astfel rezultate
spectaculoase in tratarea diferitelor afectiuni. In 1784, in Franta a fost numita o comisie formata din oameni de stiinta si
medici pentru a evaluare practicile lui Mesmer si pentru a stabili daca exista fluidul magnetic animal. Concluzia
comisiei a fost ca nimic nu probeaza existenta magnetismului animal, iar bolnavii reactionau numai daca stiau ca vor fi
magnetizati, indiferent de faptul daca erau atinsi sau nu cu magneti reali. Comisia a retinut trei cauze responsabile
pentru efectele provocate de procedeul lui Mesmer: imitatia, imaginatia si atingerea (V.A. Gheorghiu, 1977).
Termenul de hipnoza este utilizat pentru a descrie efectele sugestiei. Hipnoza nu este o stare de somn, desi
hipnotizatorul spune pacientului ca va cadea intr-o stare de somn adanc. Cu ajutorul EEG s-a evidentiat ca subiectii
hipnotizati sunt treji, dar somnolenti. Hipnoza este de fapt un termen folosit pentru a descrie mai multe fenomene relativ
separate. Persoana hipnotizata isi centreaza atentia asupra vocii hipnotizatorului. Starea hipnotica difera de la un individ
la altul, dar tipic are urmatoarele caracteristici: relaxarea, halucinatiile hipnotice, analgezia, regresia de varsta, controlul
hipnotic si amnezia hipnotica.
Relaxarea are sens de calm profund, adesea fiind insotita de modificari ale perceptiilor corporale (plutirea,
scufundarea).
Halucinatiile hipnotice. Subiectul poate simti, vedea sau auzi lucrurile intr-un mod distorsionat sau poate
avea experiente ireale (simte mirosul unei flori care nu este langa el).
Analgezia. Subiectul nu mai simte atingerea sau durerea intr-o anumita regiune a corpului. Acesta este cel
mai validat aspect al hipnozei, ceea ce a dus la utilizarea ei pentru anestezie in cazul unor interventii chirurgicale.
Regresia de varsta. Subiectul poare fi facut sa creada ca s-a intors in timp la un stadiu de viata anterior, cum
ar fi de exemplu copilaria. Nu se stie daca subiectii intr-adevar isi amintesc fapte uitate dar procesul pare sa fie
convingator pentru subiecti.
Controlul hipnotic este impresia persoanei hipnotizate de a-si simti corpul in afara propriului control. De
exemplu, daca i se spune ca mana pluteste, atunci aceasta se ridica ca si cum ar fi sustinuta de un resort invizibil, nu de
muschii proprii.

Amnezia hipnotica. Cercetarile efectuate asupra manifestarilor amnezice in hipnoza au dus la unele
clarificari, dar multe aspecte sunt inca necunoscute. Se face distinctia dintre amnezia spontana si cea sugerata, dintre
amnezia continutului si cea a sursei de informatie, dintre amnezia totala si cea partiala.
Amnezia hipnotica spontana este acea manifestare amnezica care apare fara ca cel care a indus hipnoza sa
sugereze acest lucru, in timp ce amnezia hipnotica sugerata este provocata prin instructiuni speciale date de hipnotizator
care sugereaza subiectului ca la iesirea din hipnoza nu-si va mai aminti ce s-a petrecut in timpul hipnozei. Amnezia
continutului de informatie este situatia in care subiectul nu isi aminteste deloc cele intamplate, iar amnezia sursei de
informatie se refra la situatia in care subiectul isi aminteste continutul dar uita imprejurarile in care acesta i-a fost
transmis. Se considera ca amnezia partiala este selectiva, subiectul uita anumite categorii de informatii. S-a constatat ca
subiectii tind sa uite acele sugestii sau informatii intrahipnotice carora nu li s-au conformat si sa-si aminteasca de cele
pe care le-au indeplinit.
Teorii despre hipnoza: V. Gheorghiu (1977) face o sinteza a celor mai importante puncte de vedere teoretice
referitoare la hipnoza: hipnoza si somnul, teoria rolului, teoriile psihanalitice, teoriile multidimensionale, teoria "intrareiesire".
1. Hipnoza si somnul. Este cea mai reprezentativa dintre teoriile care incearca sa explice natura hipnozei dintr-o
perspectiva fiziologica. Plecand de la experientele bazate pe animale, Pavlov a conchis ca "inhibitia, somnul obisnuit si
hipnoza" reprezinta unul si acelasi proces. Insa cercetarile realizate cu ajutorul EEG au aratat ca traseele inregistrate in
stare de hipnoza prezinta aceleasi particularitati cu cel din starea de veghe, fapt care infirma ipoteza ca hipnoza este o
stare particulara a somnului.
2. Teoria rolului, elaborata de Sarbin, se bazeaza pe analiza psihologica a comunicatiei inter-umane. Autorul
considera ca multe manifestari ale comportamentului uman, inclusiv cele hipnotice, pot fi interpretate ca expresii ale
intruchiparii unor roluri. Pacientul care manifesta un grad ridicat de hipnotizabilitate reuseste sa se abandoneze pe sine
si sa joace rolul care i-a fost sugerat de hipnotizator. Aceasta teorie inlocuieste metafora de "transa" sau "stare" cu cea
de "rol", fara a da un raspuns unor probleme fundamentale, in primul rand celor privind diferentele inter-individuale.
3. Teoriile psihanalitice. Considera ca hipnoza genereaza un proces regresiv, in sensul ca personalitatea
hipnotizatorului reactiveaza trairi din copilaria subiectului legate, in special, de raporturile acestora cu persoanele care
si-au pus amprenta pe evolutia sa. Subiectul transfera aceste simtaminte asupra hipnotizatorului in care vede figura
autoritara a tatalui sau pe cea protectoare a mamei. Psihanaliza nu ofera explicatii pentru situatiile in care hipnoza se
produce fara hipnotizator (auto-hipnoza).
4. Teoriile multidimensionale. Shoer a elaborat teoria tridimensionala a hipnozei, pe care o concepe ca o stare
modificata a constiintei si care poate fi inteleasa tinandu-se seama de: tendinta de a juca rolul de persoana hipnotizata,
profunzimea starii sau transei hipnotice, aspectele regresive, arhaice implicate in starea de hipnoza. Starea de constiinta
se caracterizeaza prin orientarea generalizata asupra realitatii, realizata cu ajutorul atentiei, care sustine si da sens
intregii experiente. Modificarea constiintei, inclusiv cea provocata de hipnoza, reprezinta distrageri, cu grade diferite ale
articularii functionale cu realitatea. Acest lucru se intampla cand persoana este absorbita excesiv de o anumita parte a
realitatii. In cazul hipnozei, atentia subiectului este orientata selectiv spre indeplinirea sarcinilor fixate de hipnotizator.
5. Teoria "intrare-iesire". Baber a elaborat o serie de procedee care permit compararea reactiilor subiectilor
inainte si dupa inducerea hipnozei. Studiile comparative au adus argumente in sprijinul supozitei ca fenomene ca:
amnezia, analgezia, catalepsia, regresia hipnotica pot fi provocate si fara hipnoza. Autorul considera ca factorii de
atitudine, motivare si asteptare sunt responsabili pentru producerea reactiilor in concordanta cu continutul sugestiilor.
Ceea ce se intelege in mod traditional prin hipnoza nu reprezinta altceva decat manifestari mai accentuate ale
receptivitatii la sugestie. In esenta, hipnoza reprezinta o manifestare deosebita a sugestibilitatii, care nu implica
modificari ale starii de constiinta.
d. Meditatia.
Meditatia transcedentala este o tehnica simpla care poate fi practicata de oricine. Daca o persoana sta intinsa, cu
ochii inchisi, respira adanc si se concentreaza asupra unui sunet sau a unui cuvant, timp de aproximativ 15 minute, apar
anumite schimbari. Ritmul cardiac si presiunea sanguina cresc, temperatura extremitatilor corpului creste si muschii se
relaxeaza.
Deoarece multe carti cuprind informatii despre diferite tehnici de meditatie, oamenii cred ca meditatie este dificil
de realizat. Multe cercetari au dus la concluzia ca meditatia si odihna indica acelasi lucru (Holmes, 1984). Comparatiile
dintre subiectii care practicau meditatia cu cei care se odihneau nu au indicat diferente semnificative in ceea ce priveste:
ritmul cardiac, activitatea electrica a pielii, ritmul respiratiei, presiunea sangelui, temperatura pielii, consumul de
oxigen, tonus muscular si alti indicatori biochimici.
Exista mai multe forme de meditatie cu grade de dificultate diferite in privinta formei de realizare. In cea mai
simpla forma meditatia presupune o pozitie relaxanta, respiratii adanci lente si ritmice. Atentia este directionata doar

10

spre miscarile diafragmei in timpul respiratiei alte sentimente si ganduri fiind respinse de constiinta. In alte forme de
meditatie subiectul repeta un cuvant in gand. Aceste cuvinte pot avea un continut religios, dar se poate folosi orice alt
cuvant sau sunet placut, care are acelasi efect (calmare, linistire).
Unele persoane experimentate in practicarea meditatii au raportat atingerea unei stari alterate de constiinta,
numita stare transcedentala, care este foarte diferita de constiinta normala.
e. Consumul de droguri.
Pana acum am discutat despre starile modificate de constiinta care sunt "naturale" in sensul ca ele pot fi
experimentate de oricine, fara stimulente artificiale. O categorie distincta de stari modificate de constiinta sunt rezultatul
utilizarii drogurilor. Acestea influenteaza activitatea neuro-transmitatorilor si a neuronilor. Variabilitatea raspunsurilor la
drog depinde de: doza, puritate, caracteristici personale (greutatea, starea de sanatate, varsta, personalitatea celui care
ingereaza substanta), expectantele subiectului, situatia sociala, consumul individual sau in grup si dispozitia persoanei.
Consumul de drog cauzeaza producerea dependentei, care consta in nevoia persoanei de a utiliza droguri regulat
pentru mentinerea starii psihice confortabile. Multe droguri sunt asimilate rapid de organism, care se adapteaza pentru a
accepta drogul, iar cand drogul nu mai este ingerat organismul nu mai functioneaza normal iar persoana traieste
simptomele dureroase ale abstinentei. Adaptarea progresiva a organismului la drog determina toleranta si nevoia de
crestere a dozei pentru a se produce acelasi efect in constiinta. Utilizarea drogurilor are consecinte grave printre care:
tulburari in functionarea creierului, stop cardiac, violenta si suicid.
Drogurile pot fi clasificate in functie de efectele pe care le au in: stimulatoare, depresive si halucinogene.
Drogurile stimulante duc la o crestere a activitatii sistemului nervos central provocand o stare placuta si
stimuland energetic. Din aceasta categorie fac parte amfetaminele si cocaina.
Amfetaminele administrate in doze mici si in perioade scurte de timp ajuta la depasirea oboselii si mentinerea
unei rate inalte a activitatii, acesta fiind si scopul pentru care au fost create. Modul de actiune asupra organismului nu
este pe deplin cunoscut, dar se stie ca faciliteaza secretia sinaptica de dopamina din creier. Folosirea de lunga durata a
amfetaminelor duce la dependenta nu numai fizica, ci si psihica datorita starilor placute pe care subiectul le traieste
(entuziasm, euforie, alerta). Ele pot provoca si stari neplacute cum ar fi: paranoia, furie, scaderea apetitului alimentar,
stari de oboseala prelungita, labilitate emotionala, suspiciune, tulburari in gandire.
Cocaina este un stimulent produs din frunze de "coca" cu efect asemanator amfetaminelor. Ea poate fi folosita si
ca anestezic local daca este injectata sub piele. Starile produse de consumul de cocaina sunt: alerta, euforie, energizare,
cresterea increderii in sine, bucurie, logoree. Aceste efecte dureaza intre 20 si 60 de minute, adesea urmate de depresie,
iritabilitate, anxietate. Utilizarea de lunga durata poate produce halucinatii si tulburari mentale severe. Sub influenta
drogului bataile inimii, ritmul respiratiei si presiunea sangelui cresc, pupilele se dilata, scade dorinta de a manca si de a
dormi. Cocaina este periculoasa atat fizic cat si psihic deoarece supradoza pot avea efect fatal, iar prin dorinta de evitare
a neplacerilor produse de problemele cotidiene dependenta psihica apare rapid.
Drogurile depresive reduc activitatea sistemul nervos central provocand relaxare, somnolenta si usoara inhibitie.
Din aceasta categorie fac parte alcoolul, tranchilizantele, sedativele si narcoticele.
Alcoolul actioneaza asupra sistemului nervos central incetinindu-i functionarea. Se crede gresit ca daca alcoolul
este consumat in cantitati mici devine stimulent. Aceasta credinta provine din faptul ca alcoolul cauzeaza o crestere a
secretiei hormonilor sexuali cu efect de stimulare a apetitului sexual. Consumul de alcool ii face pe oameni mai putin
inhibati, acestia putand avea comportamente care sunt regretate ulterior. Alcoolul pare sa stimuleze datorita expectantei,
conform careia cei care consuma alcool sunt mai dezinhibati si se comporta ca atare. Alcoolul afecteaza neurotransmitatorii in special din regiunea hipocampica cu rol de consolidare a informatiilor memorate. Aceasta ar putea
explica pierderile de memorie care sunt uneori asociate cu consumul de alcool.
Efectele comportamentale ale consumului de alcool variaza in functie de persoana. In general, la o concentratie
de alcool de 0,03% in volumul de sange, apare senzatia de relaxare si de ameteala. La o concentratie de 0,1%, sunt
afectati nervii senzoriali si cei motori (in aceasta situatie conducerea automobilelor este periculoasa), la 0,2% apar
incapacitati severe, iar o concentratie de 0,4% poate fi letala.
Consumat in cantitati moderate, un pahar pe zi, alcoolul poate avea efecte benefice asupra organismului, cum ar
fi scaderea riscului de infarct. Dependenta fizica si psihica de alcool este denumita alcoolism, iar deteriorarea
progresiva a organismului datorata consumului abuziv de alcool se presupune ca parcurge 4 etape:
1. Stadiul pre-alcoolic, cand consumul de alcool are functie de relaxare, de scadere a tensiunii. Daca consumul
de alcool continua, toleranta la alcool creste, fiind necesara o mai mare cantitate de alcool pentru a obtine acelasi efect
de relaxare.
2. Stadiul prodromal. Cantitatea de alcool consumata este excesiva, incep sa apara amneziile si pierderile de
memorie, consumatorul nu mai bea cu inghitituri mici ci dintr-o sorbitura. Apar sentimentele de vinovatie, anxietate si
promisiunile de oprire a consumului de alcool.

11

3. Stadiul critic, apar deteriorari ale imaginii de sine si ale pozitiei sociale (pierderea prietenilor). Odata ce
individul a inceput sa bea, nu se mai poate controla, aceasta putand evita un timp consumul primului pahar. Apar
rationalizari, persoana in cauza considera consumul de alcool ca acceptabil.
4. Stadiul cronic. Cantitatea de alcool consumata este constanta, controlul inceperii sau continuarii consumului
de alcool este slab sau inexistent. Sunt frecvente tulburarile de gandire si pierderea statutului social. Se amplifica teama,
halucinatiile insotite de complicatii medicale severe.
Sedativele si tranchilizantele. Sedativele produc stare de calm si sunt folosite in cazuri de insomnie si uneori
pentru combaterea anxietatii. Ele produc dependenta puternica si supradozele sunt periculoase. Chiar si dozele mici sunt
periculoase daca sunt ingerate impreuna cu alcoolul. Tranchilizantele sunt asemanatoare sedativelor si produc relaxare
pentru o anumita perioada de timp. Sunt prescrise pentru reducerea anxietatii. Efectul lor major este de relaxare
musculara prin actiunea asupra sistemului nervos central.
Narcoticele sunt depresive puternice care duc la o dependenta rapida. Derivatele opiumului (morfina, heroina,
codeina) sunt droguri puternice cu efecte dramatice asupra constiintei. Ele alina durerea, produc relaxare si somnolenta
letargica. Heroina stimuleaza aceiasi centrii ai placerii, la fel ca si cocaina, dar spre deosebire de aceasta stimuleaza un
mecanism cerebral care cauzeaza dependenta fizica de drog.
Halucinogenele sunt droguri care altereaza experienta perceptiva producand halucinatii (perceptii fara obiect).
Printre acestea sunt marijuana, mescalina, LSD-ul, si PCP-ul (phencyclidine hydrochloride). Acestea nu produc
dependenta fiziologica ci psihica. PCP-ul produce halucinatii puternice si in multe cazuri o pierdere completa a
contactului cu realitatea insotita de comportamente agresive imprevizibile care pot persista cateva saptamani dupa ce
drogul a fost administrat. Consumul de marijuana are ca efect o stare de relaxare si buna dispozitie. In unele cazuri pot
sa apara perturbari ale experientei senzoriale si ale perceptiei temporare. Consumul indelungat de marijuana scade
eficienta proceselor cognitive, slabeste imunitatea organismului si secretia de hormoni masculini.

12