Ipostaze ale psihicului in relatie cu starile de constiinta

Introducere
Modul de a intelege viafa sufleteasca, porneşte in sfera psihanalizei de la dinamica
inconstientului. Sondarea vietii pulsiunilor inconştientului pune in evidenta aspecte dinamice absolut
specifice, diferite de modelul functional care caracterizeaza sfera conştientului rational din
psihologie. Aceasta deosebire a psihanalizei in raport cu psihologia a dus la conturarea
domeniului psihologiei abisale sau a psihologiei profunzimilor, domeniu care incearca sa
surprinda eel mat bine relatiile dintre ipostazele psihicului si starile normale de constiinta si starile
de constiinta modificata.

Cuvinte cheie: psihologie abisala, constiinta, inconstient, subconstient, somn, vis, hipnoza

Cuprins
1. Prezentarea ipostazelor vietii psihice: constiiinta, subconştientul si inconştientul
2. Prezentarea starilor de constiinta normala si a starilor de constiinta modificata: somnul,
visul si hipnoza
3. Prezentarea relatiilor dintre ipostazele psihicului si starile de constiinta modificata

Bibliografie:
1. Enachescu C.(2004), Tratat de psihanaliza şi psihoterapie, Editura Polirom , Iasi
2. Ey H., (1977), Constiinta, Editura Stiintifica, Bucuresti,
3. Golu M., (2002), Bazele psihologiei generate, Editura Universitara, Bucuresti
4. Munteanu A. (1997), Un inceput care se numeste Freud, Editura Seona, Timisoara,
5. Negovan V., (2007), Fundamentele psihologiei (Introducere in psihologie), Editura Credis,
Bucureşti
6. Zlate M., (2000), Introducere in psihologie, Editura Polirom, Iasi

1. Prezentarea ipostazelor vietii psihice: conştiiinţa, subconştientul si inconştientul

Psihanaliza acorda o importanta deosebita modului de organizare structurală a
sistemului personalitatii. Referitor la acest aspect S. Freud vorbeste desprc "aparatul psihic".
pentru a desemna in aceasta privinta personalitatea ca pe un sistem functional cu o organizare
specifica.aparat" psihic organizat dupa un model ierarhic-stratificat, format din instante
specializate functional si dispuse unele sub altele, de jos in sus.
 Nivelul constient reprezinta forma suprema de organizare psihica prin care se realizeaza
integrarea subiectiv-activa a tuturor fenomenelor psihice si care face posibila adaptarea
continua a individului la mediul inconjurator. La acest nivel se realizeaza o reflectare cu stiinta,
adica o reflectare in care individul dispune de informatii pe care le poatc utiliza, intelege,
descifra. interpreta. Dificultatea definirii constiintei provine din faptul ca ca este pura
subiectivitate. din faptul ca ea se manifests in experientele personate nefiind de regula
accesibila altuia.
Ce inseamna a fi con§tient? Cele mai frecvente raspunsuri la aceasta intrebarc au lost: a
fl constient inseamna a gandi, a stabili relatii; a fi constient inseamna a dispune de capacitatca
de a face sinteze; a fi constient inseamna a te putea adapta suplu la nolle solicitari.

Functiile constiintei
-funclia informalional-cognitiva (organizarea constienta este o reflectare cu stiinta) - individul
isi da seama; este o functie informational-operationala sau operational-cognitiva deoarece
individul opereaza nu numai in plan actional, ci si in plan mental cu informatii.
-funcţia finalistă-constiinta implica o reflectare cu scop, calitatea scopurilor, claritatea si
precizia lor depinzand de particularitatile individului si de actiunile sale.
-funcţia anticipativ-predictivă -scopurile se stabilesc inainte de realizarea lor efectiva; se
anticipa rezultatul actiunilor.
-funcţia reglatoare-caracterul planificat al organizarii constiente.
-funcţia creativ-proiectiva-omul reflecta realitatea cu scopul de a o modifica, de a o adapta
necesitatilor sale, ceea ce desemneaza caracterul creator al constiintei.
Nu se poate pune semnul egal intre sistemul psihic uman si constiinta, desi la aceasta
participa toate functiile si procesele psihice. Ea este o sinteza creatoare, o integrare de
fenomene psihice, care prin ele insele nu sunt constiente si unele nici nu devin fapte de
constiinta, dar toate formeaza un camp in cadrul caruia prin corelari intre fenomene si
semnificatie apar efecte specifice conştientizării.

Psihologul român Vasile Pavelcu (1901-1990) a releval exislenta unei conştiinţe

afective. Caraeterul anticipat-creativ surprinde implicarea imaginatiei, indeosebi a celei de tip
creativ iar caracterul planificat exprimă rolul gândirii, al voinţei.
Conştientul (Bewusstsein) este instanţa care se află la periferia sau la exteriorul
aparatului psihic. primind informaţii atât din lumea externă, cât şi din sfera vieţii psihice a
inconştientului.
Din punct de vedere funcţional această instanţă a personalităţii se opune atât
subconştientului cât şi inconştientului. Din punct de vedere energetic, ea se caracterizează prin
faptul ca dispune de o mare energie liberă.
În caracterizarea subconştientului ca nivel de organizare a psihicului s-au conturat
mai multe concepţii. Subconştientul este caracterizat ca fiind compus dintr-o serie de elemente
care au aparţinut conştiinţei dar care în prezent se desfăşoară în afara controlului conştient. El
este rezervorul unde se conservă amintirile, automatismele, deprinderile. ticurile, montajele
intelectuale sau perceptive stereotipizate deci toate actele ce au trecut cândva prin filtrul
constiinţei, s-au realizat cu efort dar care se afla într-o stare latentă de virtualilate psihică,
putând însă să redevină oricând active, să depăşească pragurile conştiinţei. El este o rezervă şi o
bază pentru activitatea conştientă. Subconştientul are un anumit grad de transparenţă, motiv
pentru care poate fi considerat o constiinţă implicită.
P.Popescu- Neveanu sustine ca Subconştientul prezinta doua trasaturi principale:
proximitatea fata de constiinta si compatibilitatea cu ea. Subconstientul este sediul expresiilor
emotionale de tip neurovegetativ: paloarea, inrosirea fetei, tremuratul vocii. etc. Trecerea
timpului, emotiile, distragerea de la activitatea respectiva, fac ca amintirile, obisnuintele
reactivate sa nu mai fie identice cu cele care candva au intrat în subconştient.
Psihologul român Paul Popescu Neveanu analizeaza urmaloarele trasaturi ale
subconştientului: proximitatea fata de constiinta si compatibilizarea cu ea; Subconştientul nu
doar conserva, ci poate prelucra, restructura, crea. Sub influenta unor factori: timpul scurs intre
introducerea in subconstient si evocare, emotiile, distragerea de la activitatea respectiva,
amintirile, automatismele vor fi modificate de subconştient tocmai datorita noilor relatii in
care acestea intra.
Subconştientul (Unterbewusste) reprezinta instanta care este inca insuficient de
constienta, aflata insa in pragul constientului. Aceasta este o instanta intermediara intre
,,inconştient" si ,,conştient". Aici este sediul cenzurii, care opereaza asupra pulsiunilor
inconştientului.

Inconstientul constituie cel mai controversat nivel de organizare a vietii psihice definit
in maniere foarte diferite. Inconstientul reprezinta ansamblul continuturilor nonprezente in
campul actual al constiintei. In sens topic el este sediul continuturilor refulate, carora li s-a
refuzat accesul la nivelul sferei „preconstient/constient”. Caracteristicile inconstientului sunt
urmatoarele: este rezervorul pulsiunilor, dispune de o mare energie pulsionala, pulsiunile
continute in sfera inconstientului sunt supuse actiunii cenzurii. Din punct de vedere topic,
distingem la inconstient trei niveluri, subliniate in special de C. G. Jung, ca o completare a
teoriei inconstientului a lui S. Freud:
Activitatea inconstienta se realizeaza prin: activitati automatizate, algoritmice,
prezentate de toti indivizii umani si activitati haotice, impulsive care scapa controlului.
Inconstientul indeplineste urmatoarele roluri:
• rol de energizare şi dinamizare a intregii vieti psihice a individului;
• rol de facilitare a procesului creator, sprijinindu-l prin procedeele de combinare şi
recombinare de tip spontan;
• rol de asigurare a unitatii Eului, prin aceea ca este principalul depozitar al unor
categorii de informatii si al tensiunilor motivational care, prin organizare specifica participa la
evolutia constiintei sau cum afirma Mihai Ralea, inconstientul da constiintei seva de viata de
care are nevoie, acordandu-i momente de repaus si reorganizare.
Intre cele trei niveluri sunt interactiuni permanente dar nu treceri reciproce, ci relatii
dinamice de implicatie in însăşi structura fiintei noastre constiente. Inconstientul nici nu poate
exista fara structura constiintei cu care este cosubstantial.
Dupa anul 1920, Freud, recunoscand unele limite ale conceptiei sale ii aduce o serie de
corective. Ca urmare, in noua structura topica a aparatului psihic format din Sine, Eu si
Supraeu, locul central va reveni Eului. In timp ce Sinele, partea profunda care guverneaza viata
umana, sediul pulsiunilor innascute şi al dorintelor refulate se diferentiaza in contact cu sursele
corporate ale trebuintelor si emotiilor. Eul se dezvolta prin diferentierea aparatului psihic in
contact cu realitatea externa. Spre deosebire de activitatea inconstienta a Sinelui, activitatea
Eului este concomitent constienta, preconstienta si inconstienta, ea constand in perceptia
externa si interna, in procesele intelectuale, dar si in dirijarea si controlarea mecanismelor de
aparare. Eul este cel care ofera solutia conflictelor cu realitatea sau cu dorintele incompatibile,
controleaza accesul in constiinta si in sfera actiunii, asigura in final funcţia sintetica a
personalitatii.
Ca urmare a interiorizarii de catre Eu a unor forte represive intalnite de catre individ
de-a lungul vietii sale, forte ce sunt de ordin social, moral, parental (in esenta constrangatoare)
in limitele lui se formeaza Supraeul. De obicei acesta din urma este expresia identificarii
copilului cu parintii idealizati.
Daca Eul este determinat in principal de experienta proprie si actuală a individului,
Sinele şi Supraeul sunt influentate de trecut (Sinele de ereditate, Supraeul de influentele sociale
si parentale), Eul conciliator intre aceste instante si realitatea externa, devine principalul nivel
de organizare a vietii psihice. Psihanaliza este creatia lui S. Freud si aceasta doctrina despre om
cuprinde urmatoarele aspecte specifice: existenta pulsiunilor ca elemente constitutive
fundamental ale vietii psihice a individului. Conceptul de refulare sau de respingere de catre
Eul constient a tendintelor pulsionale din sfera inconstientului: notiunea de inconstient,
reprezentand instanta psihica depozitara a pulsiunilor primare ale individului (instincte,
trebuinte, tendinte, complexe, simptome nevrotice).
Caracteristicile inconstientului sunt urmatoarele: este rezervorul pulsiunilor, dispune de
o mare energie pulsionala, pulsiunile continute in sfera inconstientului sunt supuse actiunii
cenzurii.Din punct de vedere topic, distingem la inconstient trei niveluri, sublimate in special
de C. G. Jung, ca o completare a teoriei inconstientului a lui S. Freud:
a. inconştientul instinctogen, care este rezervorul pulsiunilor elementare (instincte.
trebuinte etc.);
b. inconştientul personal, care cuprinde istoria personală a individului, experientele
traite de persoana, conflictele patologice, amintirile din copilarie, frustrarile, starile
complexuale;
c. inconştientul colectiv, în care sunt depozitate amintirea experientelor emotionale ale
intregii umanitati, reprezentate prin arhetipuri (G. Jung; G. Durand. J. P. Charrier).
In psihologie termenul de inconstient se aplica faptelor psihice care scapa constiintei
subiectului la care acestea se produc (A. Porot). Deci, el desemneaza ansamblul acelor parti ale
proceselor psihice care scapa sintezei constiente. In felul acesta, el ne apare ca o clarificare a
unor motivatii si semnificatii imanente conduitei umane.
Existenta inconstientului a fost semnalata inca dinainte de S. Freud in primul rand in
filosofie, de Leibniz, Carus, Hartman si Schopenhauer. In psihologie, cei care s-au referit la
formele psihice inconstiente au fost: P. Janet („Automatisme psychologique”. 1889), Bernheim
(„Hypnotisme, psychotherapie, suggestion”, 1891), Binet („Les alterations de la personalite”,
1892), Ribot („La vie inconsciente et les movements”, 1914).
In opera psihanalitica a lui S. Freud, inconstientul este mentionat in lucrarea sa
"Traumdeutung" (1899) in legatura cu aparatul psihic la care distinge trei calitati sau instante:
conştientul, preconştientul si inconşiientul. Dupa S. Freud, inconstientul este instanta
personalitatii in care sunt depozitate pulsiunile individului.
Inconstientul individual este depozitarul amintirilor sterse, incetosate, al imaginilor
penibile, refulate sau "uitate", precum si al altor materiale care nu sunt inca apte de a putea
intra in sfera constientului. Inconstientul personal va contine reminescentele infantile cele mai
precoce ale individului.
Inconstientul colectiv cuprinde "cunostintele epocii pre-infantile sau vestigiile existentei
ancestrale" sustine C. G. Jung. Dupa acesta, "pe cand imaginile formate de amintirile
inconstientului personal sunt imagini plenare pentru ca sunt traite de individ, vestigiile
amintirilor continute in inconstientul colectiv sunt simple siluete, pentru ca ele nu au fost traite
in mod individual" (C. G. Jung).
Daca inconstientul personal este sediul experientelor individuate anterioare, traite in
mod direct de individ, inconstientul colectiv este sediul experientelor colective anterioare. traite
direct de intreaga umanitate si cu care individul se naste, ca o partc psihologica proprie
persoanei sale. Acestea sunt "arhetipurile" sau "imaginile primordiale" (eidole) despre care
vorbeste şi Platon ("Republica").
Pentru inconstientul personal este specific mecanismul sublimarii, al "prezenteificarii"
experientelor anterioare traite in sfera constienta a Eului personal. Pentru inconstientul colectiv,
sustine C. G. Jung, este specifica functia transcendental a care proiecteaza individul in
orizontul valorilor aflate in relatie cu arhetipurile, cu experienta colectiva anterioara a
umanitatii.
Aceste doua straturi ale inconstientului, despre care vorbeste C. G. Jung, nu exclud, asa,
cum spuneam mai sus, un al treilea strat al inconstientului, respectiv inconstientul instinctogen,
care este sediul pulsiunilor. Specific inconstientului instinctogen ca mecanism este actul
refularii.

2. Prezentarea caracteristicilor starilor de constiinta normala si a starilor de constiinta

modificata: somnul, visul si hipnoza

Importanta exceptionala a nivelului constient in relationarea omului cu lumea externa si

cu sine insusi poate fi demonstrate si indirect prin analiza modificarilor dinamicii lu i
functionale. Dupa cum sustine Profesorul M. Golu aceste modificari se impart in doua
categorii:
 stari de constiinta normale (sau fiziologice) si
 stari de constiinta modificata.
Starile de constiinta modificata sunt : somnul, visul si hipnoza

Somnul
Penlru a se autoproteja si a-si asigura unitatea functionala interna, sistemul psihic, ca ansamblu
unitar si-a dezvoltat mecanisme speciale de ciclizare si alternanta a starilor de activitate si de
repaos (odihna).
In plan comportamental, trecerea de la activitatea mentala constienta la somn se
va manifesta prin aparitia unor efecte de natura inhibitorie precum:
 intreruperi si oscilatii ale cursului gandirii, care devine din ce in ce mai difuza,mai
incoerenta,
 cresterea treptata a pragurilor senzoriale
 scaderea activităţii perceptive (contururile obiectelor devin din ce in ce mai estompate
si mai fluctuante-jocul umbrelor)
  vorbirea devine din ce in ce mai lenta, mai sacadata, mai stinsa.
Somnul se instaleaza ca o stare generalizata nu numai a creierului ci si a organismului ca
sistem supraordonat integral. Ritmurile functionale interne se incetinesc, arderile d in organism
scad in intensitate. Prin intermediul verigii sale vegetative, creierul asigura unitatea functionala
a mediului intern si a corpului, oricat de profund am dormi. continuam sa respiram, inima
continua sa lucreze chiar daca si la o capacitate mult redusa, aparatele digestiv si urinar işi
deruleaza transformarile metabolice si de acumulare a reziduurilor, tonusul muscular asigura
realizarea reflexelor posturale si stato-kinetice, devenind posibile miscarile de repozitionare a
corpului (intoarcerea de pe o parte pe alta).
Somnul este manifestarea prin care organismul da satisfactie nevoii de repaus a
individului. Somnul natural este considerat a fi un mod periodic de restaurare psihica
indispensabil, si care se desfasoara dupa un ritm cotidian.Un somn calm, egal ca destasurare si
durata in timp, corespunde la reducerea cea mai completa a tensiunilor intrapsihice ale
persoanei. In timpul somnului se realizeaza o stare de relaxare psihica si somatica, cu
efecte restauratoare.
In sfera psihanalizei, S. Freud considera somnul ca pe „o intoarcere la viata
prenatala”, creandu-se in felul acesta conditii similare acelui tip de existenta
reprezentata prin caldura, intuneric, izolare, absenta excitatiilor externe, sentimentul
de protectie.
Visul
Visul nu este un fenomen psihic izolat. El face parte dintr-un ansamblu de
experience sufletesti intime traite de persoana umana. H. Schultz-Hencke apreciaza ca
„nu putem intelege majoritatea viselor decat apeland la regulile generale ale
experientelor traite care fac parte din antropologia psihologica”, intrucat omul si
experientele sale apartin antropologiei psihologice, ,,studiul viselor trebuie bazat pe o
anumita conceptie despre om”, sustine el.
Elemental central al experientelor traite de individ il reprezinta ..pulsiunile",
motiv pentru care ele vor constitui factorul central al tematicii si al dinamicii viselor.
Visul ne apare ca o experienta psihologica legata in primul rand de satisfacerea
pulsiunilor individuale.
Prin natura sa încarcata de mister, prin continutul sau insolit, visul a exercitat o
atractie puternica asupra omului, fascinandu-1 si nelinistindu-1 totodata.
Considerate ca ,,fiind trimise de zei", Homer credea ca visele au virtuti
oraculare, prin care divinitatea ..anunta" omenirea sau o ,,avertiza" asupra unor
viitoare situatii la care trebuie sa se astepte. Istoria culturii este plina de exemple de
vise celebre legate de evenimente istorice, sociale, religioase. In cultura, visul este
considerat ca un fel de ,,experienta paralela" cu cea a vietii cotidiene, careia trebuie sa
i se acorde o importanta deosebita, intrucat el fie corecteaza, fie previne situatii
actuate sau viitoare. Asemenea exemple sunt intalnite in Biblie, in Iliada etc. Nu vom
insista mai mult deocamdata asupra acestor aspecte, de tinand de antropologia
culturala si psihologica, dar asupra lor vom reveni.
A. Porot defineste visul ca fiind ,,fenomenul psihologic care apare in timpul
somnului, constituit dintr-o seric de imagini a caror desfasurare constituie o situatie
dramatica mai mult sau mai putin completa si coerenta". Pentru S. Freud ..visul este,
in viata mintala a fiintelor normale, un fenomen obisnuit". Visele pot fi confuze,
inteligibile, chiar absurde, uneori in contradictie flagranta cu realitatea. Cu toate
acestea, individul este inclinat ca sa admita visului calitatea de realitate obiectiva.
Acest fapt se datoreaza naturii speciale a visului care reprezinta o experienta
sufleteasca deosebit de acuta, de vie si de intens traita de individ.

Ca si S. Freud, C. G. Jung considera visele ca fiind ,.o autoreprezentare a proceselor

inconstientului, pe care trebuie sa le consideram. de fiecare data, ca pe o compensare
a starii conştientului, raportandu-le la o situatie existentiala anterioara si particulara a vietii
celui care viseaza ".
Vorbind despre vise, S. Freud afirma ca acestea reprezinta ,,calea regală" de
sublimare a pulsiunilor refulate ale inconştientului unei persoane, prin care situatii
conflictuale sunt rezolvate intr-o maniera „simbolică”.
C. G. Jung leaga atat travaliul oniric cat şi continutul viselor de ,,temele arhetipale"
ale sferei inconştientului, care sunt exteriorizate in cursul viselor sub forma de imagini si
simboluri. Pentru el arhetipurile reprezinta ,,materialul" din care se construiesc scenele din
cursul visului.
Considerand ca visele isi au originea in inconstient, C. C. Jung distinge doua categorii de
vise, si anume:
a) Vise net conturate, bogate in detalii si care se raporteaza la o problema strict
individuală a individului. Acestea sunt,,visele mici" si ele isi au originea in sfera personala si
subiectiva a inconstientului personal.
b) Vise mai putin clare, cu detalii mai sterse, sau chiar lipsite de detalii, reprezentand
simple imagini in raport cu marile probleme ale lumii si ale vietii. Acestea sunt ..visele mari" si
ele isi au originea in sfera colectiva si obiectiva a inconstientului colecliv.
Orice vis are un rol compensator pentru individ. In cazul ,,viselor mici", compensarea
consta intr-o mai buna adaptare a individului la problemele sale cotidiene. In cazul ..viselor
mari", se dau raspunsuri la unele probleme tipic suprapersonale, cu caracter universal uman,
care framanta individul. Acest din urma caz este exemplificat prin visele profetice din Biblie
s.a. In cazul viselor profetice este pusa în actiune functia transcendenta, cu ajutorul careia
individul gaseste solutii generale la o realitate tensionata, conflictuala sau inchise pe care este
chemat sa o rezolve. Este cazul visului regelui Nabucodonosor cu ,,cele sapte vaci grase si cele
sapte vaci slabe".
H. Schultz-Hencke merge mai departe cu analiza si interpretarea viselor, afirmand ca de
fapt existenta visului pune in discutie, in sfera vietii psihice, doua forme de exporienta
sufleteasca, si anume: experienta constiintei sau ,,viata Eului" si experienta visului sau ,"via(a
inconstienlului". Este un fapt cert: intre constiinta clara si starea de vis cxista un paralelism
absolut, pe care H. Schultz-Hencke il considera ca pe o ..dubla imagine" in oglinda. Una se
reflecta in cealalta. Aceasta observatie este extrem de interesantă, intrucat pune in evidenta
aspecte functionale si caracteristici de complementaritate intre constient si inconstient sau intre
Eu si Sine. In virtutea acestei teze, constiinta si visul se completeaza reciproc, nici una, nici
alta neputand functiona singura sau separat. Aceasta vine ca sa completeze si sa intareasca teza
psihanalitica referitoare la vis considerat ca ,.un fragment al trairii umane". Viata persoanei
lipsita de vis ar fi incompleta, poate chiar imposibila.
Stabilind aceste aspecte, H. Schultz-Hencke atribuie visului urmatoarele functii:
a) retrairea amintirilor ,,uitate" de individ ca pulsiuni refulate:
h) aducerea in sfera Eului a pulsiunilor refulate si prin aceasta favorizarea
unei ,,descarcari" a tensiunii psihice a inconstientului;
c) stimularea productiilor imaginatiei;
d) oferirea unor solutii compensatorii in situatiile conflictuale, cu caracter
dramatic, ale vietii individuate;
e) intalnirea individului cu transcendentul, cu metafizica. respectiv luarea
la cunostinta a continutului arhetipal al inconstientului colectiv;
f) trairea plenara, libera, a universului afectiv uman;
g) sublimarea unor situatii speciale ale vietii sau a unor tendinte
individuate;
h) i)

rezolvarea unor relatii interumane in plan imaginar;

contribuie la maturizarea individului.

STRUCTURA VISULUI
 Orice vis este constituit. din ,,imagini" care sunt reunite in ,,scenarii" de complexitate
diferita, in raport cu tematica lor de referinta. Acest conţinut al viselor este compus din doua
elemente, si anume:
1. Continulul manifest, reprezentat prin imaginile onirice propriu-zise, asa cum se
infatiseaza ele persoanei care viseaza;
2. Continutul latent, cu caracter simbolic, reprezentand semnificatia continutului
manifest, al sensului ,,imaginilor" din cursul visului si care este in relatie direct inteligibila cu
motivele care stau la baza lor.
Imaginile onirice provin prin transformarea figurativ-simbolica a continutului latent al
visului (pulsiuni refulate, complexe ideo-afective, arhetipuri, situatii conflictuale, simptome
nevrotice etc.), iar procesul prin care acestea se transforma in continut manifest se numeste
travaliul oniric.
Pentru C. G. .lung, sursa continutului latent al viselor il reprezinta ,,temele arhetipale"
sau ,,complexele individului". Pornind de la aceste date, C. G. Jung distinge cele doua forme de
vise amintite mai sus: ,,visele mici" si ,,visele mari".
Travaliul oniric consta in transformarile continutului latent in continut manifest sau in imagini
onirice. Acest mecanism psihologic se realizeaza printr-o ,,colaborare inconstienta a gandirii
preconstiente" (S. Freud). Mecanismele care participa la realizarea acestui proces sunt. dupa S.
Freud, urmatoarele:
a) condensarea—aglulinarea, care consta in formarea unor imagini noi din elementele
disparate oferite de experienta anterioara a individului.
b) deplasarea consta in transferul unei incarcaturi afective a unui obiect catre un alt
obiect de substitute, sau deplasarea sensului obiectului primar catre un altul;
c) dramatizarea consta in formarea unor idei abstracte printr-o imagine cu o mare
incarcatura afectiva; imagine care are ca rol ,,transportarea" tensiunii intrapsihice din inconstient
in afara acestuia;
d) simbolizarea consta in extragerea esentialului si in redarea sau reprezentarea
schematica sau stilizata a imaginilor onirice;
e) neomorfizarea consta in crearea unor imagini simbolice noi, neobisnuite, ironic,
fabuloase sau terifiante, inexistente in realitate dar care sa exprime formal-concret sensurile
noi pe care le exprima starile de tensiune conflictuala ale inconstientului intr-o maniera alegoric
—simbolica.

SEMNIFICATIA $1INTERPRETAREA VISELOR

S. Freud spune ca ,,orice vis in curs de formare impune, cu concursul inconstientului.

ceva anume din partea Eului. Ceea ce remarca visul este fie satisfacerea unei pulsiuni, fie
lichidarea unui conflict, inlaturarea unei indoieli, realizarea unui proiect etc.". Interpretarea
viselor in psihanaliza se face dupa mai multe tehnici, fiecare exprimand o anumita conceptie
referitoare la ideea despre om si suflet. Ne vom referi in continuare la doua dintre metode:
metoda lui Freud si metoda lui Jung.
1. Metoda lui S. Freud
Metoda lui S. Freud de interpretare a viselor consta in descifrarea semnificatiei continutului
latent, cu caracter simbolic al visului, prin metoda ,,liberei asociatii" de catre subiect, condus de
psihanalist. In sensul acesta ,,continutul manifest"' al visului apare ca un veritabil limbaj purtator
de sens. Sensul acesta este cel care, luand forma ,,continutului latent", cuprinde conflicte, dorinte,
tendinte refulate, stari complexuale, simptome nevrotice etc.
2. Metoda lui C. G. Jung

Pentru C. G. Jung, visul este o forma particulară de ,,Gestalt", o totalitate, mai mult sau mai
putin complet realizata, analoaga unei drame. Din acest motiv se poate decupa visul in
elementele sale componente, grupandu-le in ,,scenarii" dupa schema unei drame clasice. In
sensul acesta, C. G. Jung distinge urmatoarele parti ale visului: a) expunerea actiunii; b)
personajele; c) climatul actiunii sau ,,intriga"; d) liza sau solutia actiunii onirice.
Toate aceste elemente ale dramei onirice se desfasoara extrem de rapid si ele impun o
observatie si o atentie deosebite din partea analistului.
In raport cu continutul lor tematic, visele pot fi de mai multe teluri, atat cele mid,
individuale, cat si cele mari, universale. In sensul acesta am preferat sa deosebim urmatoarele:
a) visele compensatorii, care prin desfasurarea lor .,refac" o situatie dezagreabila sau
chiar o experienta esuata. din viata individului, prin aportul unei ,,reparatii eompensatorii".
b) visele conflicluale sunt visele care au o tematica conflictuala legata de situatii de
viata ale individului care-1 pun in imposibilitatea de a se manifesta liber, sau care, dimpotriva,
readuc in prim plan conflicte pe care acesta nu le poate rezolva si care-1 domina.
c) visele penibile, cu caracter anxios, contrare modului dc a gandi si de a actiona ale
individului, in special in plan moral. Ele sunt legate de situatiile conflictuale care au general
stari complexuale, in special de interioritate sau de culpabilitate;
d) coşmarele sunt vise terifiante, cu o puternica încarcatura anxioasa, agresivitate si
pericol, torturand persoana, in special legate de trairi anterioare sau de situatii de amenintare,
primejdie, catastrola;
e) visele absurde sunt vise aparent inexplicabile, de o incarcatura simbolica extrem de
complexa si greu de descifrat, legate de experiente personale speciale ale bolnavului psihic
sau ale unor persoane cu tulburari clinice latente;
 f) visele profetice sunt visele cu caracter de ,,premonitie", care au la baza lor materialul
arhetipal care este depozitat in sfera inconstientului colectiv si care redau intr-o forma
simbolica deosebit de complexa framantarile individului, sau ale grupului social al acestuia,
fiind legate de o problematica super-individuala.
Hipnoza
Hipnoza ca stare de constiinta modificata a fost considerata fie o stare supranaturala, fie
o stare patologica. Psihologii au considerat-o stare de somn partial sau somn incomplet. In timpul
starii hipnotice nu sunt prezente undele encefalografice specifice starii de somn, iar inhibitia
cortexului nu este partiala, ci generalizata. Hipnoza este una dintre cele mai complexe si
contradictorii stari psihice.

3. Prezentarea relatiilor dintre ipostazele psihicului si starile de constiinta modificata

Stabilirea unor relatii de interdependenta dintre ipostazele psihicului: constientul,

subconstientul si inconstientul si starile de constiinta modificata reprezinta un demers
epistemic foarte complex, inepuizabil. El demostreaza tocmai specificul naturii umane.
perpetua trecere de la starile constiente in care individul isi controleaza comportamentul la
starile de relaxare care îi favorizeaza pastrarea sanatatii psihice..
Daca Eul este determinat in principal de experienta proprie si actuala a individului,
Sinele si Supraeul sunt influentate de trecut (Sinele de ereditate. Supraeul de influentele
sociale si parentale). Eul conciliator între aceste instante si realitatea externa, devine principalul
nivel de organizare a vietii psihice. Psihanaliza este creatia lui S. Freud si aceasta doctrina
despre om cuprinde urmatoarele aspecte specifice: existenta pulsiunilor ca elemente
constitutive fundamentale ale vietii psihice a individului. Conceptul de refulare sau de
respingere de catre Eul constient a tendintelor pulsionale din sfera inconstientului; notiunea de
inconstient, reprezentand instanta psihica depozitara a pulsiunilor primare ale individului
(instincte, trehuinte. tendinte, complexe, simptome nevrotice).
Somnul apare si ca o atitudine de aparare impotriva unei realitati neplacute sau a unei
tensiuni intrapsihice penibile pentru individ. In timpul desfasurarii somnului se produce un
fenomen psihologic extrem de complex si interesant, cu o mare valoare In viata psihica a
individului, reprezentat prin vis. Toate visele, indiferent de forma lor au rolul de a satisface
Eul individual si de a descarca Inconstientul de tensiunea pulsiunilor sale acumulate într-o
forma sublimata.