NIVELURI STRUCTURAL-FUNCȚIONALE

ALE PSIHICULUI

Conștient – Subconștient – Inconștient

Relații între structuri și funcția de adaptare

Psihologia este definită ca fiind - știința care se ocupa cu
descrierea și explicarea fenomenelor și însușirilor psihice
 a fost afirmat faptul că psihologia este menită să
cerceteze viaţa psihică interioară, respectiv ceea ce simte
omul, cum gândeşte, dinamica și specificul derulării
fenomenelor psihice
 psihicul este cel care generează și definește
personalitatea ca și unitate comportamentală, definit drept
o formă specifică de reacție a organismului la solicitările
mediului cu scopul adaptării la acesta(construcție mentală
subiectivă internă care se exprimă prin comportament)
 este condiționat și determinat social-istoric, fiind direct
implicate zestrea ereditară, societatea și educația
 conținutul vieții psihice subiective își începe
consolidarea în copilărie, mulți specialiști susținând chiar
teoria conform căreia aceasta are debut încă din perioada
fetală
 acest aspect este cu putință cu ajutorul proceselor
psihice, care pot fi primare (senzații, percepții,
reprezentări), secundare (memoria, gândirea, imaginația)
și reglatoare (motivație, voință, atenție, afectivitate).
 inconştientul - ansamblu de dispoziţii, stări, procese
psihofiziologice şi psihice care nu sunt conştiente
(psihismul bazal sau de “profunzime”)
 teoria inconştientului a fost multă vreme dominată de
concepţia lui Sigmund Freud, şi acesta, ca şi alţi autori, a
definit inconştientul într-o manieră restrictivă şi
exclusivistă, considerâdu-l un rezervor al tendinţelor
înfrânate, înăbuşite, refulate.
 era descris într-o manieră negativă, ca un haos iraţional,
pulsiuni oarbe ce nu cunosc o organizare, iar efectele pot
duce la destructurări asupra vieţii psihice
 astăzi includem în inconştient cunoştinţe, imagini, idei
achiziţionate şi care nu ne mai sunt utile în prezent
 tot aici găsim toată rezerva de acte automate, priceperi şi
deprinderi care nu ne mai sunt necesare
 de asemenea regăsim și sunt unele percepţii obscure
asupra realității exterioare sau interioare (sub pragul la care
devin conştiente), dar influenţând considerabil
comportamentul
 afectivitatea este în mare măsură inconştientă –
sentimente care pot rămâne latente, altele prezente iar
unele nu se manifestă poate niciodată
 Caracteristici:
- dispune de o organizare foarte personală, neagă ordinea
impusă de conştiinţă, dar aduce o altă ordine, ordinea
propriei sale subiectivităţi
- chiar dacă este considerat o infrastructură confuză a vieţii
psihice, nu trebuie dedus faptul că el ar avea un rol negativ
 Roluri:
- energizare şi dinamizare a întregii vieţi psihice
- asigurare a unităţii Eului, inconştientul fiind principalul
depozitar al programelor informaţionale şi al tensiunilor
motivaţionale/afective
Conștientul - caracteristica fundamentală a psihicului
este conștiința
 din perspectiva psihanalitică, conștientul este
doar ,spectator, el observă și permite sau, dimpotrivă, nu
permite satisfacerea pulsiunilor inconștientului
 nu are nici un rol în adaptarea individului la solicitările
mediului, ci are doar rolul de a cerne, de a suprima, de a
refula, de a trimite înapoi în inconștient acele pulsiuni care
încearcă să iasă la suprafață
 în accepțiunea lui Sillamy, conştiinţa este locul
senzaţiilor şi al percepţiilor noastre, realitatea subiectivă a
acestora, materia primă a vieţii noastre psihice: ea
organizează datele simţurilor, ne situează în timp şi spaţiu,
este cunoaşterea a ceea ce însoţeşte activitatea spiritului
 suntem conştienţi când încercăm să rezolvăm o
problemă, sau când alegem deliberat o cale de acţiune
dintre multe altele ca răspuns la înprejurările de mediu sau
la scopurile personale (monitorizăm mediul intern sau
extern atunci când căutăm să ne controlăm pe noi înşine
sau mediul nostru
 Monitorizarea (vizualizare directă)- procesarea
informaţiei din mediu este principala funcţie a sistemelor
senzoriale ale organismului, este cea care ne conduce la
cunoştinţa a ceea ce se petrece în jurul nostru, precum şi în
propriul nostru corp
 Controlul - o altă funcţie a conştiinţei este programarea,
iniţierea şi ghidarea acţiunilor personale. Prin funcţia de
programare, evenimentele care nu au avut loc pot fi
reprezentate în conştiinţă ca posibilităţi viitoare
 Grand dictionnaire de la psychologie, (Larousse, 2002)
defineşte subconştientul ca fiind ansamblul stărilor psihice
de care subiectul nu este conştient, dar care influenţează
comportamentul său
 diferenţa faţă de inconştient este aceea că stările psihice
ale subconştientului pot deveni oricând conştiente
 în ziua de azi nu se vorbeşte de preconştient (aşa cum a
făcut Freud), dar se acceptă existenţa unei zone
subconştiente, o zonă limită între inconştient şi
conştient(percepţia zgomotului era subconştientă)
 subconștientul este rezervorul unde se conservă
amintirile, automatismele, deprinderile, ticurile, montajele
intelectuale sau perceptive stereotipizate, deci toate actele
ce au trecut cândva prin filtrul conştiinţei, s-au realizat cu
efort, dar care se află într-o stare latentă (virtualitate
psihică), putând însă să redevină oricând active, să
păşească pragul conştiinţei
 include amintiri specifice ale unor evenimente
personale, precum şi informaţiile acumulate de-a lungul
vieţii, cum ar fi: cunoştinţe despre semnificaţia cuvintelor,
aşezarea străzilor unui oraş sau localizarea unei ţări anume
 subconştientul are propriile lui mecanisme, el poate
prelucra, restructura, crea
 sub influenţa unor factori (timpul, emoţiile puternice,
distragerea de la activitatea respectivă), amintirile,
automatismele, deprinderile vor fi modificate de
subconştient datorită noilor relaţii în care acestea intră
 Relații între structuri

 Relaţii circulare: oricare dintre conţinuturile

conştientului trec în subconştient sau chiar în inconştient;
multe dintre structurile inconştientului sunt generate de
activitatea conştientă, în timp ce unele conţinuturi ale
conştientului provin din inconştient; schimburile şi
transformările sunt permanente şi reciproce: inconştientul
preia sarcinile fixate conştient şi le prelucrează în maniera
sa specifică iar conştientul captează rezultatele unor
asemenea prelucrări
 Relaţii de integrare şi de subordonare ale
inconştientului de către conştient -conştientul, prin
acţiunile şi operaţiile sale proprii, schiţează, înțelege,
stăpâneşte, contracarează, domină impulsurile
inconştientului, mai ales unele dintre pornirile lui, care vin în
contradicţie cu valorile sociale unanim acceptate
Relaţii de dominare a conştientului de către
inconştient -aceste relaţii apar cu precădere în stările
de afect, inspiraţie, stările patologice care presupun o
răsturnare a raporturilor fireşti, inconştientul devenind
principalul reglator al conduitei; aşa se prezintă
lucrurile în psihoze
Relaţii de echilibrare - presupun realizarea unui fel de
balans între stările conştiente şi cele inconştiente, fără
predominanţa concretă a unora sau altora dintre ele;
sunt prezente în stările de reverie (vis, meditație)
 în această dinamică, principalul sistem de referinţă
rămâne conştiinţa, deoarece, prin intermediul ei, omul
reflectă şi interpretează adecvat realitatea, aşa cum este
ea, şi numai în virtutea acestui fapt el îşi poate conduce
şi regla corespunzător conduita
 Funcția de adaptare (reglare și autoreglare)

 J. Piaget, în teoriile sale, menţionează că

adaptarea, rezultă din echilibrarea a două procese:
asimilarea şi acomodarea. Prin asimilare se înţeleg
modificările pe care organismul le impune obiectelor lumii
înconjurătoare, iar prin acomodare, fenomenul care constă
în modificarea acţiunilor individului în raport cu lucrurile
 asimilarea şi acomodarea sunt considerate de către
Piaget acivităţi esenţiale pentru dezvoltarea individului, al
cărui dinamism îl exprimă împreună.
 Funcția de reglare constă în controlul pe care conștiința
îl exercită asupra modului de defășurare a activității
comportamentului, asigurându-se eficiența optimă în raport
cu scopul propus
 O acțiune este eficientă dacă rezultatul obținut
corespunde cu scopul propriu
 Un rol reglator îl exercită mecanismele conștiinței
asupra dinamicii trăirilor afective și trăsăturilor
temperamentale.
 Funcția de autoreglare (capacitate ce are rol esențial
pentru adaptare) la nivelul ființei umane se realizează prin
interacțiunea tuturor componentelor
 ea presupune modificări adaptative ale conduitei prin
prelucrarea efectelor (realizate sau doar anticipate) pe care
le produc reacțiile sistemului, deci presupune ÎNVĂȚARE
 specific ființelor umane este rafinarea mecanismelor de
autoreglare prin implicarea mecanismelor cognitive logice
și a limbajului
 în cadrul sistemului complex psihocomportamental toate
subsistemele și compartimentele sale sunt dezvoltate și
eficiente în raport cu solicitarea
 unele sunt mai slabe, iar altele acuză disfuncții prin
suprasolicitare sau inactivare
 de exemplu, în momente sau situații diferite, voința
acționează asupra intelectului și afectivității, intelectul
asupra afectivității, voinței, motivației, afectivitatea asupra
intelectului, voinței, motivației, motivația asupra voinței și
sentimentelor etc
 Scopul reglarii si autoreglarii
controlul emotivității, anxietății
controlul nivelului motivației
controlul și mobilizarea capacităților intelectuale
controlul stresului
creșterea capacității de angajare volițională maximă
mobilizare energetică
echilibrarea, reechilibrarea sau normalizarea stărilor
psihice momentane negative precum: hiperactivitate,
rigiditate, pasivitate, agresivitate, lipsa de concentrare,
agresivitate, apatie, etc
Vă mulțumesc !