Curs 2

Tulburari de personalitate (continuare)

Tulburari de personalitate Grupa A –personalitati
excentrice si bizare
 Scurt istoric al termenului de “Tulburare a
personalitatii” (G. Ionescu, 1997):
 Pinel (1801), in cartea sa “Nebunie fara delir” (“nebunie fara
psihoza) vedea la granita dintre normalitate psihica si
psihoza o “nebunie” redata de el prin termenul de
“Personalitate anormala”.

 J. C. Pritchard (1835) foloseste termenul de “nebunie morala”.

 Sub influenta conceptiei degenerescentei, in a doua jumatate

a secolului 19, accentul s-a deplasat de la aspectele morale
spre cele juridico- infractionale, iar termenul folosit a fost
“Inferioritate psihopatica” si “psihopatie”.
 In primele decenii ale secolului 20, conditia in discutie avea o
dubla conotatie: de perturbare a conduitei morale (ceea ce a
introdus termenul de anetopatie sau caracteropatie) si de
ignorare si sfidare a normelor si relatiilor sociale(sociopatie).

 Anetopatia (caracteropatia) are o sfera mult prea restransa,

exprimand in primul rand continutul tulburarii de tip dissocial si
borderline. Tulburarile de personalitate erau vazute din
perspectiva moralei si considerate ca fiind stari de agenezie
morala.

 Sociopatia arata ca tulburarile de personalitate tulbura valurile

vietii sociale, iar defectul lor de baza consta in in dificultatea de
integrare si de armonizare sociala. Termenul a fost introdus de
un psihiatru englez (Cleckley) in 1966 in cartea sa “Masca
sanatatii”, unde descrie acesti oameni care, fara a fi irationali sau
psihotici, “nu au nici un simt al responsabilitatii, desconsidera
adevarul si nu cunosc rusinea” (G. Ionescu, 1997). Aceasta poate
fi o schita descriptiva a tulburarii antisociale, nu a intregului
spectru de tulburari de personalitate.
 Termenul de psihopatie ii apartine lui J. L. Koch (1891), care, insa vorbea
de « inferioritate psihopatica », schimbat insa destul de repede in
« personalitate psihopatica » (« inferioritate » a fost considerat
inconsistent). Noua sintagma (“personalitate psihopatica”) a fost acceptat
atat datorita caracterului sau comprehensibil, cat si datorita prreluarii si
utilizarii lui de catre Emil Kraepelin, fondatorul nosografiei psihiatrice.

 In virtutea unui reductionism facil, termenul de “personalitate

psihopatica” a fost inlocuit de “psihopatie”, fiind, alaturi de nevroza si
psihoza, al treilea concept fundamental utilizat in psihiatrie.

 Folosirea termenului de “psihopatie” a fost inlocuit in 1994 (in DSM IV)

de tulburare de personalitate, deoarece, la un moment dat, termenul
exprima fie boala psihica (ceea ce nu era adevarat, pentru ca exista si se
folosea termenul de psihoza), fie suferinta psihica (ceea ce nu
corespundea nici semnificatiei psihiatrice, nici validitatii stiintifice,
manifestarile fiind egosintonice –persoana in cauza nu le considera
anormale).

 Unii profesionisti il folosesc inca, fie in virtutea traditiei (asa au invatat si

nu sunt dispusi sa se schimbe), fie datorita ignorantei (nu stiu ca
termenul s-a schimbat).
 Studiile efectuate asupra prevalentei tulburarilor de
personalitate in raport cu varsta evidentiaza o curba
ascendenta pornind din adolescenta pana la jumatatea
deceniului 5, dupa care se inregistreaza o reducere a
prevalentei odata cu inaintarea in varsta.

 Exista observatii recente care incearca acreditarea

tulburarilor de personalitate la copii si adolescenti, mai ales de
catre autorii americani, care nu fac diferenta intre tulburarea
de comportament (specifica varstelor) si tulburarea de
personalitate (acest diagnostic punandu-se la varsta adulta,
cand personalitatea este formata). Acesti clinicieni
mentioneaza ca diagnosticul de tulburare a personalitatii
“poate fi aplicat la copii si adolescenti in situatiile in care
trasaturile de personalitate maladaptative par a fi pervazive,
persistente si nelimitate la un stadiu particular de dezvoltare”
(DSM IV, 1994, p. 631). In plus, este nevoie ca trasaturile
dizarmonice sa fi avut o evolutie de cel putin un an.
Categorii de tulburari de personalitate
 Grupa A: Personalitati excentrice si bizare

 Personalitatea paranoida

 Personalitatea schizoida

 Personalitatea schizotipala
 Categorii de tulburari de personalitate

 Grupa B: Personalitati dramatice si emotionale

 Personalitatea antisociala

 Personalitatea borderline

 Personalitatea histrionica

 Personalitatea narcisica
Categorii de tulburari de personalitate
 Grupa C: Personalitati anxioase si ineficiente

Personalitatea evitanta

Personalitatea dependenta

Personalitatea obsesiv-compulsiva
 Categorii de tulburari de personalitate
 Tulburari de personalitate non-specifice

 Aceste tulburari cuprind trasaturi apartinand mai multor

tipuri de personalitati descrise mai sus, fara a fi insa
suficiente pentru a permite diagnosticarea unui anume tip
de tulburare de personalitate, persoanele afectate avand
probleme de adaptare sociala si prezentand trairi subiective
cu continut negativ.
 Dupa Beck si colaboratorii (apud Irina Holdevici, 2003), principalele
strategii si scheme cognitive aflate la baza acestora sunt:

Tulburarea de personalitate Strategia Schema cognitiva

Paranoida A fi permanent in garda Toti oamenii sunt adversari potentiali

Schizoida Izolare Am nevoie de mult spatiu personal

Schizotipala Comportament excentric Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi

Neincredere
Antisociala Atac Ceilalti se afla aici pentru ca eu sa profit
de ei
Borderline Impulsivitate Nu pot sa ma controlez

Histrionica Comportament teatral Trebuie neaparat sa fac impresie

Narcisica Inflatia egoului Sunt o persoana exceptionala

Evitanta Evitare Ceilalti ar putea sa ma loveasca

Dependenta Atasament Nu pot sa fac nimic de unul singur

Obsesiv-compulsiva Perfectionism Orice greseala reprezinta o catastrofa

 Grupa A: personalitati excentrice si bizare

Cuprinde personalitatile paranoida, schizoida si

schizotipala.
Este vorba de indivizi ciudati si excentrici care mentin o
distanta emotionala fata de ceilalti.
Aceste persoane au o scala emotionala ingusta si raman
izolate din punct de vedere social.
Pacientii cu personalitate schizotipala au frecvent
experiente senzoriale neobisnuite si convingeri magice in
legatura cu lumea externa.
 Tulburarea de personalitate paranoida

 Personalitatea paranoida se caracterizeaza prin tendinta

generalizata si nejustificata, care se manifesta in diverse
contexte, de a interpreta actiunile altor persoane ca fiind
orientate in mod deliberat pentru a-l umili sau ameninta
pe cel in cauza. Caracteristicile esentiale a personalitatilor
paranoide sunt:
 neincrederea si suspiciunea fata de ceilalti, intr-o
masura ce nu este justificata de situatia de fapt;
 rigiditatea, transpusa in rationamente reci, logice, ce
rezista oricaror argumente venite din partea celorlalti. De
asemenea, prezinta greutate in manifestarea tendintelor si
emotiilor pozitive si nu prea au simtul umorului.
Epidemiologie:

 În populaţia generală, prevalenţa este de 0,5% -2,5%;

 În populaţia clinică (pacienţi internaţi pe secţii de

psihiatrie), prevalenţa este de 10% - 30%;

 Se constată o prevalenţă crescută în cazul rudelor

persoanelor cu schizofrenie cronică şi tulburare
delirantă de tip persecutor.
Istoric (G. Ionescu, 1997):

 Termenul de paranoia provine din grecescul para (alaturi)

si nous (minte, ratiune), fiind folosit inca din antichitate
pentru a desemna o boala mintala severa. In 1912, E.
Kraepelin delimiteaza paranoia (boala psihica majora cu
delir cronic sistematizat) de personalitatea paranoida
(considerata de autor o faza premormida a psihozei
propriu-zisa).

 In 1924, E. Kretschmer o denumeste “reactie de tip expansiv

a personalitatii”, iar in 1960 K. Schneider ii face cea mai
autentica descriere clinica si o denumeste “psihopatie
fanatica”, subliniindu-i astfel trasatura esentiala.
In 1992, CIM-X o denumeste “psihopatie paranoiaca”,
respectiv “tulburare de personalitate paranoiaca”. Pana
de curand, sufixul “iac” (paranoiac, de exemplu)
ilustra entitatea nosografica lipsita de halucinatii, in
timp ce sufixul “id” (paranoid) se referea la existenta
halucinatiilor. Actualmente, CIM-X si DSM IV nu mai
respecta aceasta distinctie, ambele folosind termenul
de “tulburare de personalitate paranoida”.
 Principalele criterii de diagnostic (DSM IV)
A. neîncredere şi suspiciozitate pervasivă faţă de alţii, astfel că intenţiile acestora sunt
interpretate ca răuvoitoare, începând precoce în perioada adultă şi prezente într-o
varietate de contexte, după cum este indicat de patru (sau rnai multe) dintre
următoarele:
 (1) suspectează, fără o bază suficientă, că alţii îl (o) exploatează, prejudiciază sau înşeală;
 (2) este preocupat (ă) de dubii nejustificate referitoare la loialitatea sau corectitudinea
amicilor sau asociaţilor;
 (3) refuză să aibă încredere în alţii din cauza fricii nejustificate că informaţiile vor fi
utilizate maliţios contra sa;
 (4) citeşte intenţii degradante sau ameninţătoare în remarci sau evenimente benigne;
 (5) poartă pica tot timpul, adică este implacabil(ă) faţă de insulte, injurii sau ofense;
 (6) percepe atacuri ia persoană sau la reputaţia sa, care nu sunt evidente altora şi este
prompt (a) în a acţiona coleros sau în a contraataca
 (7) are suspiciuni recurente, fără nici o justificare, referitoare la fidelitatea soţiei (soţului)
ori partenerei (partenerului) sexual(e).

B. Nu survine exclusiv în cursul schizofreniei, a! unei tulburări afective cu elemente

psihotice ori al altei tulburări psihotice şi nu se datorează efectelor fiziologice directe ale
unei condiţii medicale generale.
 Prevalenta tulburării de personalitate paranoidă a fost
raportată a fi de 0,5%-2,5% în populaţia generală, de
10%~30% printre cei din unităţile psihiatrice cu
internare la pat şi de 2%-10% printre cei din clinicile de
sănătate mentală cu pacienţi ambulatori.
 Persoanele cu tulburare de personalitate paranoida se indoiesc
de loialitatea persoanelor apropiate si prietenilor si, ca urmare,
evita treptat intimitatea si atung sa se izoleze.
 Sunt resentimentari (fara motiv real), ranchiunosi fata de jigniri,
insulte reale sau imaginare, se simt usor atacati, tratati cu lipsa
de respect si reactioneaza in consecinta rapid, cu furie sau
printr-o actiune razbunatoare - pana la a pune la cale razbunari
"exemplare".
 Sunt suspiciosi, gelosi fara motiv pe partenerul marital sau
sexual si strang dovezi in permanenta ca sa justifice gelozia (pana
si cele mai mici si inofensive gesturi sunt interpretate).
 Ezita sa faca confidente altora datorita temerii nejustificate ca
informatia va fi utilizata impotriva lor, pastreaza pizma, invidia,
nu uita usor insultele, tratarea cu lipsa de consideratie - sunt
plini de resentimente.
 Se considera obiectivi, rationali, justitiari.
 Suspiciozitatea si ostilitatea lor excesiva se pot exprima prin
certuri in public, proteste repetate sau detasare calma, evident
ostila.
 Paranoidul poarta pica tot timpul si nu uita ofensele,
insultele sau injuriile pe care crede ca le-a primit, este
prompt in contraatac, vad semnificatii degradante sau
amenintatoare in cele mai benigne situatii, simtindu-
se profund si irevocabil prejudiciati de celelalte
persoane.
 Scruteaza in permanenta actiunile si cuvintele
asociatilor sau persoanelor din jurul lor pentru ca au
dubii nejustificate in ceea ce priveste loialitatea si
corectitudinea acestora.
 Adesea au fantezii de grandoare nerealiste, usor
ascunse, se pun de acord cu problemele de putere si
rang, pot fi perceputi ca fanatici si formeaza « culte »
sau grupuri strans unite care impartasesc sistemele lor
de convingeri paranoide.
 Dupa Kaplan si Sadock, complicatiile posibile sunt
tulburarile delirante, schizofrenia, depresia,
tulburarile anxioase si tulburarile legate de substante.

 Pacientii solicita rar tratament. Pacientii paranoizi

tind sa devina si mai paranoizi, iar terapeutii trebuie sa
ramana onesti, curtenitori si profesionisti.

 Mecanismele de aparare clasice sunt proiectia, negarea

si rationalizarea.
Credinte fundamentale (scheme neconditionale)
 -Sunt vulnerabil.
 -Nu poti avea incredere in ceilalti

Atitudini de baza (scheme conditionale)

 -Daca nu sunt suspicios, ceilalti ma vor exploata.
 -Daca oamenii par amabili, inseamna ca doresc sa ma pacaleasca.

Inferente (Control)
 -Sa nu ai niciodata incredere in nimeni.
 -Cauta totdeauna motivele ascunse

Stari afective
 -Manie;
 -anxietate.

Ganduri automate
 -„Ei incearca sa ma umileasca”.
 -„Eu cred ca ei doresc sa le fac confidente pentru a profita de pe urma mea”.
 -„Acest coleg este prea amabil; inseamna ca ascunde ceva”.
Comportamente supradezvoltate:
 Hipervigilenta
 Neincredere
 Suspiciune

Comportamente subdezvoltate
 Seninatate
 Incredere
 Acceptare

Strategia
 A fi permanent in garda
 Schema cognitiva
 Toti oamenii sunt adversari potentiali
Beck si colaboratorii (1990) sustin ca la baza formarii
schemei cognitive a tulburarii de personalitate
paranoida sunt implicate sentimentele de inadecvare,
care, in combinatie cu abilitati sociale reduse si
atribuirea externa a vinovatiei au ca rezultat reducerea
anxietatii specifice acestei tulburari.

Spre deosebire de alte tulburari, persoanele paranoide

atribuie celorlalti cauza sentimentelor sale de
inadecvare (“Nu eu sunt inferior, tu incerci sa ma faci
sa ma simt inferior”).
 Obiectivele psihoterapiei:
 Modificarea schemelor –presupune schimbarea unor
aspecte ale schemei pentru a o determina sa devina mai
adaptata

 Readaptarea schemelor –in cazurile mai dificile,

presupune ca terapeutul sa-l ajute pe pacient sa
constientizeze strategiile dezadaptative si sa le utilizeze
in situatii care se potrivesc

 Camuflarea schemelor –atunci cand schema nu poate

fi modificata sau readaptata, pacientul va invata sa
disimuleze schema prin anumite modele
comportamentale
 Atitudinea terapeutului:
 Progresul se face incet si cu grija, in ritmul clientului.
Principala grija a terapeutului va fi castigarea increderii
pacientului pentru cladirea relatiei terapeutice.

 Terapeutul se a exprima clar in ceea ce priveste motivele si

intentiile, temele pentru acasa pentru a nu creste
anxietatea clientului.

 Terapeutul va pune accent pe respectul mutual, va stabili

limite si va fi primul care le va respecta.

 Nu au simtul umorului, asa ca umorul va fi folosit cu

precautie, deoarece poate fi interpretat usor ca atac la
persoana si poate reactiona prin ostilitate.

 Prin structura lor, nu suporta psihoterapia de grup.

 Tulburarea de personalitate schizoida

 Personalitatea schizoida se remarca prin detasarea

exagerata de interactiunile sociale si printr-o limitare a
experientelor si a exprimarii afectivitatii. Pacientii cu
tulburare de personalitate schizoida pot dezvolta
depresie majora.
 Istoric (G. Ionescu, 1997):
 Istoria tulburarii de personalitate schizoida este strans
legata de istoria schizofreniei, fiind considerata fundalul,
terenul pe care aceasta din urma se dezvolta. Termenul
provine din limba greaca, unde schizo inseamna rupt (rupt
de lume).

 E. Kraepelin (1919), continund cercetarile lui Bleuer si

Hoch, descrie personalitatea schizoida punand accent pe
indepartarea sau detasarea de grup sau situatii,
nonimplicare, slaba si formala comunicare, trairea intr-o
lume a fantasmalor, incapacitatea de a se bucura, de a trai
satisfactia sau succesul, numind-o “personalitate autista”,
in sensul de inchidere, repliere asupra propriului Eu.
 Istoric (G. Ionescu, 1997):
Aprofundand studiul tulburarii personalitatii schizoide, E.
Kretschmer (1927) descrie doua tipuri:
 - anestezie (insenzitiv), ilustrat prin indiferenta afectiva,
dezinteres, detasare (corespunzator actualei tulburari
schizoide a personalitatii)
si
 - hiperestezic (hipersenzitiv), ilustrat prin timiditate,
sensibilitate exagerata, nervozitate (corespunzator
tulburarii evitante de personalitate ).

Diferenta majora dintre cele doua tulburari este data de

suferinta psihica ce apare in izolarea pacientului cu
tulburare de personalitate evitanta, de intensitatea
emotiilor si de prezenta empatiei.
 Epidemiologie:

 Apare foarte rar în populaţia clinică spitalizată;

 Apare mai frecvent la rudele pacienţilor cu

schizofrenie sau tulburare de personalitate de tip
schizotipal.

 Debutul are loc de obicei in prima copilarie

 Cauze:
 Cauzele exacte ale tulburarii de personalitate schizoida nu sunt
cunoscute, desi o combinatie de factori genetici si de mediu – ce
actioneaza in special in copilarie – se considera a contribui la
dezvoltarea acestei personalitati.

 O persoana cu tulburare de personalitate schizoida poate avea un

parinte rece sau care nu a raspuns la nevoile emotionale ale
copilului, sau e posibil sa fi crescut intr-un orfelinat unde nu a
primit afectiune. Sau, intrucat acestia sunt deseori descrisi ca
fiind hipersenzitivi la pubertate, nevoile lor emotionale au fost
tratate cu indignare sau indiferenta.

 Un istoric familial pozitiv – cum ar fi un parinte cu tulburare de

spectru schizofrenic – creste riscul de a dezvolta aceasta
tulburare.
 Complicatii:

 Persoanele cu tulburare de personalitate schizoida au

un risc crescut pentru:
 - dezvoltarea tulburarii de personalitate schizotipala, a
schizofreniei sau a altor tulburari psihotice
 - consumul de droguri, in special droguri psihedelice
 - dependenta de alcool
 - depresie majora
 - tulburare de anxietate
 - tulburarea de panica
 - fobia sociala
 - alte tulburari de personalitate.
 Este o tulburare care se manifesta la nivelul echilibrului
emotiilor si gandirii; pacientii cu aceasta boala se izoleaza
de oamenii si de activitatile lor, optand pentru o intimitate
extrema si ocupa locuri de munca care nu presupun
contactul social. Persoanele cu aceasta tulburare sunt
percepute ca fiind lipsite de umor si distante, adesea, fiind
numite "singuratice".

 Persoanele cu tulburare de personalitate schizoida

prefera sarcini mecanice sau abstracte (jocuri pe calculator,
de exemplu), pot manifesta putin interes pentru relatii
sexuale si nu gasesc placere in activitati sau hobby-uri. Nu
au prieteni sau confidenti apropiati, cu exceptia poate a
unei rude de gradul I. Par a fi inapti din punct de vedere
social, superficiali si centrati pe pripria persoana.
 Au o inabilitate in a-si exprima emotiile, ceea ce ii face sa
para lipsiti de emotii.
 Este neclar daca persoanele cu tulburare de personalitate
schizoida se izoleaza de buna voie, sau isi doresc intimitate,
dar considera relatiile interpersonale prea dificile. Ce este
cert este faptul ce persoanele cu tulburare de personalitate
schizoida se retrag chiar si din relatiile cu persoane la care
tin, inclusiv sotii.
 Pentru cei din jur, persoanele cu tulburare de personalitate
schizoida pot parea distanti, plictisitori sau lipsiti de umor,
si sunt deseori ignorati in situatii sociale. Persoanele cu
aceasta conditie exprima o gama restransa sau aplatizata de
emotii, si pot parea indiferenti la ce se intampla in jurul lor.
Totusi, viata lor interioara poate fi intensa, cu nevoi
emotionale profunde, sensibilitate si confuzie despre lumea
din jurul lor.
 Functionarea profesionala poate fi deteriorata in
special daca este necesara implicarea interpersonala, de
aceea lucreaza foarte bine in conditii de izolare sociala
(calculator, contabilitate, cercetare, etc).
 Tulburarea de personalitate schizoida se poate
manifesta inca din copilarie prin solitudine, relatii
reduse cu egalii si performanta scolara redusa,
facandu-i subiect de tachinare.

 Inclinatia spre introspectie si reverie ii poate face

oameni ai cartilor si ai ideilor, fiind mai impresionati
de problemele teoretice si de situatiile din carti decat
de faptele reale si vii ale vietii.

 Terapia acestor pacienti este dificila intrucat ei

considera psihoterapia ca fiind prea intruziva.
 Simptome:
 - slabe abilitati interpersonale, deaoarece nu-i intereseaza
oamenii din jurul lor;
 - nu raspund la critici sau laude, nu-i intereseaza;
 - apetit sexual scazut, de aceea multi nu se casatoresc
niciodata;
 - adesea, manifesta halucinatii si delir (mai ales in perioade
de stres, episoadele avand de la cateva minute pana la
cateva ore);
 - nu exprima sentimentul de furie, nici cand este provocat,
datorita rezonantei emotionale reduse (zambesc rar, nu au
explozii emotionale nici pozitive nici negative)
 pot fi foarte atasati de animale.
 Tulburarea de personalitate schizoida faca parte din
“spectrul schizofrenic” care include si tulburarea de
personalitate schizotipala si schizofrenia.

 Aceste afectiuni au simptome similare, cum ar fi

incapacitatea de a forma relatii sociale si inexpresivitatea
emotionala.

 Diferenta principala este ca persoanele cu personalitate

schizoida nu au de obicei distorsiuni ale perceptiei,
paranoia sau delir, asa cum se intampla in cazul tulburarii
de personalitate schizotipala si nici episoade psihotice ca in
schizofrenie.

 Desi din vorbirea lor lipseste entuziasmul, lucrurile pe care

le spun cei cu personalitate schizoida sunt rareori anormale
sau ciudate, asa cum este patternul de conversatie al celor
cu personalitate schizotipala.
 Criterii de diagnostic conform DSM IV:
A-detaşarea şi expresivitate emoţională redusă se manifestă în
patru sau mai multe dintre următoarele modalităţi:
 nu-şi doreşte şi nici nu agreează relaţiile apropiate, inclusiv cele
de familie;
 aproape întotdeauna preferă activităţi solitare;
 nu este interesat de relaţiile sexuale cu o altă persoană;
 nu prea are activităţi preferate;
 nu are prieteni apropiaţi în afara rudelor de gradul I;
 pare indiferent la laudele şi criticele celorlalţi;
 este detaşat, rece, lipsit de emoţii.

B – nu survine exclusiv in cazul schizofreniei, al unei tulburari

afective cu elemente psihotice, al altei tulburari psihotice, ori al
unei tulburari de dezvoltare pervasiva si nu se datoreaza
efectelor fiziologice directe ale unei conditii medicale generale.
Principalele criterii de diagnostic:
 -detasarea fata de ceilalti si inhibitia emotionala
 -indiferent fata de relatiile sociale, evita intimitatea si nu admite incalcari ale libertatii sale. Nivelul
sau de autonomie este excesiv de ridicat.
 -se teme de faptul ca ceilalti ii vor invada teritoriul

Credinte fundamentale (scheme neconditionale)

 -Nu sunt la fel ca ceilalti.
 -Raporturile stranse cu alti oameni nu fac decat sa-ti creeze probleme

Atitudini de baza (scheme conditionale)

 Daca ii las pe oameni sa se apropie prea mult, viata mea va deveni insuportabila

Inferente (Control)
 -Fa toate lucrurile de unul singur.
 -Pastreaza distanta

Stari afective
 -Lipsa de rezonanta emotionala;
 -jena sociala

Ganduri automate
 -„Nu ma simt bine impreuna cu ceilalti”.
 -„Oamenii trebuie sa ma lase singur”.
 -„Nu sunt interesat de ceilalti”.
 -„Nu inteleg de ce sunt atat de fericiti atunci cand se afla impreuna”.
Comportamante supradezvoltate
 Autonomie
 Izolare

Comportamente subdezvoltate
 Intimitate
 Reciprocitate

Strategia
 Izolare
 Schema cognitiva
 Am nevoie de mult spatiu personal
 Obiectivele psihoterapiei:
 Modificarea schemelor –presupune schimbarea unor
aspecte ale schemei pentru a o determina sa devina
mai adaptata

 Readaptarea schemelor –in cazurile mai dificile,

presupune ca terapeutul sa-l ajute pe pacient sa
constientizeze strategiile dezadaptative si sa le
utilizeze in situatii care se potrivesc

 Camuflarea schemelor –atunci cand schema nu

poate fi modificata sau readaptata, pacientul va invata
sa disimuleze schema prin anumite modele
comportamentale
 Mark Zimmerman -interviu de evaluare a pacientilor
banuiti de tulburare de personalitate schizoida:
 Ai relatii apropiate cu membrii familiei? Daca da, cu mama?
Daca nu, te deranjeaza aceasta?
 Iti doresti sa ai relatii apropiate cu altii?
 Unii prefera sa petreaca timp singuri, altii prefera sa petreaca
timp cu alte persoane. Tu cum te-ai caracteriza din acest punct
de vedere?
 Alegi adesea sa faci lucrurile singur?
 Te deranjeaza daca o lunga perioada de timp nu ai relatii
sexuale? Ti se pare important sa ai o viata sexuala regulata, sau
poti sa traiesti foarte bine si fara sex?
 Ce fel de activitati iti plac?
 Ai incredere in cineva care nu face parte din familie ?
 Cum reactionezi atunci cand cineva te critica?
 Cum reactionezi atunci cand cineva iti face un compliment?
 Studiile privind tulburarea de personalitate schizoida sunt
foarte putine datorita faptului ca aceste persoane nu cauta
tratament. De abicei, ei vin in cabinet fie cu o problema
aparuta pe Axa I, fie datorita unei probleme/schimbari
majore de viata, fie trimisi/adusi de o persoana foarte
apropiata.

 Ca obiective pentru tratament, Beck si colaboratorii

propun cresterea contactelor sociale, invatarea unor
abilitati de identificarea a emotiilor personale si ale altora,
includerea intr-un grup de terapie, pentru a practica jocul
de rol si modelarea ca metode de schimbare
comportamentala.

 Terapia ar putea sa urmareasca dobandirea de abilitati

interpersonale modeste, care sa-i permita totusi o mai
buna adaptare la situatiile neprevazute de viata.
 Tulburarea de personalitate schizotipala

 Personalitatea schizotipala implica o inadecvare in

relatiile interpersonale, distorsionari cognitive si
perceptive, precum si un comportament excentric.

 Pacientii cu personalitate schizotipala pot dezvolta

afectiune psihotica usoara, tulburare schizofreniforma
sau iluzionala. La momentul diagnosticului 30-50% au
depresie majora concurenta si aproape toti au avut cel
putin un episod de depresie majora.
 Prevalenta

 Prevalenta acestei tulburari este de 3% din populatia

generala. Apare mai frecvent la rudele de gradul I ale
pacienţilor cu schizofrenie. Rudele de gradul I ale
pacienţilor cu tulburare de personalitate de tip
schizotipal sunt mai predispuse la schizofrenie şi alte
tulburări psihotice.
 Majoritatea oamenilor cred ca tulburarea de
personalitate schizotipala reprezinta o forma mai
usoara de schizofrenie. Tulburarea schizotipala se
caracterizeaza prin gandire dezorganizata si
comportament bizar si adesea manifesta dorinta de a
se izola de ceilalti.

 Totodata, acestia cred ca beneficiaza de capacitati

extrasenzoriale, manifesta un comportament excentric
si prezinta dificultati de concentrare pe perioade lungi
de timp. Discursul acestora este deseori mult prea
elaborat si greu de urmarit.
 Conform DSM IV, criteriile de diagnostic pentru
tulburarea de personalitate schizotipala sunt:
A. Deficitele şi particularităţile cognitive, perceptuale şi de comportament se
manifestă în cinci sau mai multe dintre următoarele modalităţi:
 idei de referinţă (diferite evenimente au un sens special pentru el);
 credinţe ciudate şi gândire magică (depăşind normele culturii de apartenenţă);
 experienţe perceptive neobişnuite, iluzii corporale;
 gândire şi vorbire ciudate;
 idei paranoide, suspiciune;
 afectivitate limitată, inadecvată;
 comportament şi prezentare ciudată, excentrică, particulară;
 lipsa prietenilor în afara rudelor apropiate;
 anxietate socială excesivă, ce nu scade o dată cu familiarizarea, asociată mai
degrabă cu temeri paranoide decât autoevaluări negative.

B. Nu survine exclusiv in cursul schizofreniei, al unei tulburări afective cu

elemente psihotice, al" altei tulburări psihotice ori al unei tulburări de
dezvoltare pervasivă.
 Evolutie

 Tulburarea schizotipala prezinta o evolutie extrem de

indelungata, de cele mai multe ori esalonata pe
parcursul intregii existente a persoanei.

 Ea poate prezenta fluctuatii ale manifestarilor clinice,

cu reducerea sau exacerbarea acestora, ocazionand asa
numitele "decompensari" care impun tratament
psihofarmacologic specifice.
 Persoanele cu tulburare de personalitate schizotipala pot
prezenta:

 - distorsiuni cognitive sau perceptuale (si excentricitati de comportament;

 - idei de referinta
 - adesea suspiciosi, pot avea ideatie paranoida
 - pot fi superstitiosi sau preocupati de fenomene paranormale, care sunt
dincolo de normele subculturii lor;
 - pot crede ca au puteri speciale de a intui evenimentele inainte ca acestea sa
survina ori de a citi gandurile altora;
 - pot crede ca au un control magic asupra altora, care poate fi implementat
direct ori indirect, prin complianta la ritualuri magice
 - pot fi prezente tulburari de perceptie
 - pot experimenta episoade psihotice tranzitorii
 limbajul lor poate include expresii si constructii neuzuale sau idiosincratice,
limbajul este adesea dezlanat, digresiv sau vag, dar fara deraiere sau incoerenta
reala;
 - raspunsurile pot fi, fie extrem de concrete, fie extrem de abstracte, iar
cuvintele sau conceptele sunt utilizate uneori de o maniera insolita
 - manierisme insolite si mod neglijent de a se imbraca cu articole care nu se
prea „asorteaza";
Socializare
 - deficite sociale si interpersonale;
 - nu au nici un fel de amici sau confidenti ori au foarte putini, altii decat o ruda
de gradul I;
 - sunt anxiosi in situatii sociale, in special in cele care implica persoane
nonfamiliare;
 - ei interactioneaza cu alti oameni cand nu au incotro, dar prefera sa tina in ei
insisi pentru ca simt ca sunt diferiti si ca nu se pot „acomoda" cu acestia;
 - neatentie fata de conventiile sociale uzuale
 - experienteaza relationarea interpersonala ca fiind problematica si sunt
incomodati de prezenta altor oameni;

Relatii de cuplu
 - disconfort acut in relatiile intime;
 - comportamentul lor sugereaza o dorinta redusa de contacte intime;

Afectivitate
 - afect inadecvat sau redus;
 -nu sunt capabili sa parcurga intreaga gama de afecte si de semnalizare
interpersonala necesara relatiilor de succes si de aceea adesea par a interactiona
cu altii in mod necorespunzator, rigid sau cu retinere;
 Complicatii
 Spre deosebire de celelalte tulburari de personalitate, tulburarea
schizotipala ocazioneaza cele mai numeroase si mai redutabile
complicatii. Suicidul, complicatia cu cel mai inalt dramatism, este
intalnit cu o prevalenta surprinzator de mare, estimata la 10% din
cazuri.

 Episoade psihotice scurte, a caror evolutie efemera, de minute sau de

cateva ore, trece uneori neobservata. Se considera ca acestea apar cu
precadere in urma unor situatii psihostresante sau frustrante.

 Tulburarea deliranta, tulburarea schizofreniforma si, conform unor

opinii, chiar schizofrenia se pot inscrie printre complicatiile tulburarii
schizotipale.

 Depresia cu alura distimica, ca si episoadele depresive majore pot

complica tulburarea sehizotipala, prevalenta lor inalta (de aproximativ
50% din cazuri) constituind explicatia ratei inalte a suicidului acestor
pacienti.
 Atitudinea terapeutului:
Dupa G.Ionescu (1997), fara a fi specifica, terapia psihologica a
tulburarilor schizotipale este in mare masura asemanatoare cu
aceea din cadrul altor tulburari de personalitate si, in primul
rand, cu psihoterapia tulburarii schizoide. Totusi, unele
recomandari psihoterapeutice, relativ specifice acestei conditii
clinice, se refera la:
 - ideile si credintele pacientului care, fara a fi delirante, sunt
pregnant incrustate, practic structurate in personalitatea
schizotipala;
 - nerealiste, surprinzatoare sau bizare, aceste convingeri, idei si
credinte puternic statuate, nu pot fi usor schimbate, ceea ce
impune:
 - grija si discretia psihoterapeutului, ca acestea sa nu fie negate
sau ridiculizate, nici judecate sau condamnate, ca si
 - rabdarea, abilitatea si oportunitatea incercarilor
psihoterapeutului ca ele sa fie estompate, slabite, destructurate.
 Conform Cottraux (1995, apud Irina Holdevici, 2003), exista cateva
aspecte speciale ale terapiei cognitiv-comportamentale pentru
pacientii schizotipali, deoarece 9 % din pacientii care se adreseaza
terapeutului pentru tulburari obsesiv-compulsive au la baza o tulburare
de personalitate schizotipala.

Subiectul in cauza dezvolta o neincredere generalizata si recurge la o

reconstructie magica a lumii in incercarea de a-si explica sentimentele
difuze de teama. Din aceasta convingere primara rezulta postulate cu
caracter secundar:
 Daca lumea este stranie, atunci ea poate fi explicata prin intermediul
unor forte obscure.
 Daca stiinta este neputincioasa, numai magia poate explica fenomenele
ciudate pe care le simt.
 Lumea este condusa de catre organizatii ezoterice sau de catre
extraterestri.
 Comunicarea la distanta a gandurilor este posibila.
 Trebuie sa fiu atent la ceea ce fac sau spun, pentru ca pot fi observat de
la distanta.
 Tot ceea ce se petrece in lume ma poate afecta direct.
Principalele criterii de diagnostic:
 -carente serioase in ceea ce priveste relatiile personale sociale, la fel ca si in cazul schizoizilor, de care
se deosebe ste prin distorsionari cognitive mai ample si prin conduite excentrice.
 -Emite adesea unele idei de tip paranoid. Intreaga lui conceptie de viata are un caracter ciudat, el
vazand permanent semne magice si misterioase

Credinte fundamentale (scheme neconditionale)

 -Sunt un telepat, am forte paranormale.
 -Trebuie sa te indoiesti de ceilalti.
 Atitudini de baza (scheme conditionale)
 -Daca le spun oamenilor ceea ce gandesc, ei nu ma vor intelege.
 -Oamenii vor crede ca sunt un monstru si ma vor respinge.

Inferente (Control)
 -Fii atent la toate detaliile pentru ca pot fi semne importante.
 -Ceilalti cred ca sunt superstitii, dar eu stiu mai mult decat ei.
 -Evita aceasta persoana pentru ca poarta ghinion.

Stari afective
 -Anxietate in relatiile sociale;
 - inconsecventa

Ganduri automate
 -„Oare ei ma supravegheaza?”
 -„Eu stiu ce gandesc ei.”
 -„Nu pot suporta sa fiu impreuna cu alti oameni.”
 -„Nu trebuie sa-i vorbesc pentru ca mi se va intampla o nenorocire.”
Comportamante supradezvoltate
 Evitare sociala
 Comportament excentric
 Gandire magica

Comportamente subdezvoltate
 Conformism
 Gandire logica
 Bunavointa

Strategia
 Comportament excentric
 Neincredere

Schema cognitiva
 Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi
 Obiectivele terapiei
 Modificarea schemelor –presupune schimbarea unor
aspecte ale schemei pentru a o determina sa devina mai
adaptata

 Readaptarea schemelor –in cazurile mai dificile,

presupune ca terapeutul sa-l ajute pe pacient sa
constientizeze strategiile dezadaptative si sa le utilizeze in
situatii care se potrivesc

 Camuflarea schemelor –atunci cand schema nu poate fi

modificata sau readaptata, pacientul va invata sa
disimuleze schema prin anumite modele comportamentale
 Bibliografie
 USA Psychiatric Association - Diagnostic And Statistical Manual Of Mental Disorders
Fourth Edition Text Revision, Washington D.C. and London, England. Copyright 2000
 Holdevici, Irina – Psihoterapia cognitiv-comportamentala pentru cazurile dificile,
Bucuresti, 2003
 Holdevici, Irina – Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentala, Ed Trei, Bucuresti,
2009
 Kaplan & Saddock – Manual de buzunar de psihiatrie clinica, Ed Medicala, Editia a 3 a
revizuita, Bucuresti 2007
 G. Ionescu – Tulburarile personalitatii, Edit. Asklepios, Bucuresti, 1997
 Fr. Lelord, Ch. Andre - Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile, Edit. Trei, Bucuresti,
1998
 http://www.sfatulmedicului.ro
 http://www.medicultau.com
 http://www.paginamedicala.ro
 http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/PERSONALITATEA-SI-
PSIHOPATOLOG12141122.php
 http://www.sagepub.com/upm-data/15198_Chapter3.pdf
 http://www.buzzle.com/articles/schizoid-patient-case-study.html
 http://www.calgaryhealthregion.ca/mh/sites/prime/pdf/Case%20study%206%20SPD.pd
f
 http://www.healthyplace.com/personality-disorders/malignant-self-love/schizotypal-
patient-a-case-study/menu-id-1469/
 http://www.buzzle.com/articles/schizotypal-patient-case-study.html
 http://inresco.org/as/oppressed.html