Afectivitatea

Afectivitatea reprezintă un ecou al faptelor pe care le trăim, care generează

anumite conduite şi adaptează subiectul la viaţă şi la mediul exterior.
Afectivitatea este considerată patologică dacă starea afectivă este:
- prea intensă
- scăzută
- absentă

Tulburări cantitative

HIPERTIMII
1. Hipertimii pozitive: sunt stările afective care sunt agreabile: euforia, veselia,
râsul, bucuria.
Euforia – se caracterizaeză printr-o încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea
dispoziţiei în sensul veseliei, stării de bine general, de sănătate, de putere, însoţite de fugă
de idei, logoree, mimică expresivă bogată, gestică amplă, tendinţa de supraapreciere a
propriei persoane. Persoana este încrezătoare, comunicativă, are o stare de bună
dispoziţie, bucurie, veselie care sunt patologice, adică anormale prin intensitate sau
durată. Această stare poate avea un debut nemotivat şi poate şi nepotrivită situaţiei. Se
asociază cu sentimente de optimism, triumf, viziune în „roz a lumii”. Se întâlneşte în
intoxicaţii uşoare cu alcool, cafea, tutun, episoade maniacale.
Moria – este caracteristică tumorilor de lob frontal când există mare discrepanţă
între starea somatică care este foarte afectată şi starea afectivă (pacientul este vesel).
2. Hipertimii negative:
Depresia (hipertimie negativă) – se caracterizează printr-o trăire puternică,
participare afectivă intensă, cu sentimentul durerii morale, al inutilităţii şi devalorizării.
Se caracterizează prin dispoziţie deprimată, ideaţie lentă, cu conţinut trist, dureros, se
exteriorizează pe plan motor prin inhibiţie marcată, mimica şi pantomimica sunt în
concordanţă cu trăirea afectivă: fruntea încreţită în omega melancolic, comisurile bucale
coborâte, braţele cad pasiv pe lângă corp.
Disforia – dispoziţie depresivă, anxioasă, de rău general, de discomfort somatic,
de nelinişte care asociază logoree, excitabilitate crescută, impulsivitate, comportament
coleros. Individul este morocănos şi ursuz. Se întâlneşte frecvent pe lângă tulburările
depresive, la alcoolicii cronici, în perioade de abstinenţă ale toxicomanilor.
Anxietatea – este o „teamă fără obiect”. Se manifestă prin nelinişte psihică şi
motorie cu răsunet neurovegetativ (palpitaţii, tulburări vasomotorii, oscilaţii tensionale,
transpiraţii). Se poate manifesta sub formă paroxistică (atacul de panică) sau generalizată,
latentă. În cazul în care anxietatea are un acompaniament somatic resimţit printr-o
senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ (constricţie laringiană, toracică, precordialgii,
etc) se numeşte angoasă.
Anestezia psihică dureroasă – bolnavul invocă faptul că nu se mai poate
bucura, întrista, înduioşa. Este durerea morală a bolnavului care conştientizează slăbirea
sau pierderea capacităţii de rezonanţă afectivă. Se întâlneşte în fazele tardive ale unor
depresii, în sindroamele de depersonalizare şi derealizare, în unele forme de debut ale
schizofreniei.

1
 Raptus melancolic – agitaţie psihomotorie, acte impulsive de auto- şi
heteroagresiune (defenestrări, sinucideri, automutilări, omucideri) pe un fond depresiv.

HIPOTIMII
Hipotimia – o scădere în grade variabile a tensiunii afective şi a elanului vital
până la apatie şi indiferenţă. Se caracterizează prin expresivitatea mimică redusă. Se
întâlneşte în oligofrenii, stări de deteriorare cognitivă, TCC, stări confuzionale, stări de
surmenaj, depresii.
Atimia – indiferentismul afectiv (absenţa afectivităţii) – foarte accentuată scădere
a tonusului afectiv şi a capacităţii de rezonanţă afectivă la ambianţă. Se caracterizează
printr-o inexpresivitate mimoco-pantomimică. Se întâlneşte în demenţe, stări
confuzionale grave, catatonii. Este sinonimă cu apatia – lipsă de tonalitate afectivă şi
interes faţă de propria persoană şi ambianţă.

Tulburări calitative

1. Labilitatea afectivă – se caracterizează printr-o trecere facilă de la o stare

sufletească la alta, alternanţa dispoziţiei între euforie şi depresie sau chiar mânie. Această
trecere se realizează fără motive, brusc, la stimuli ambientali minori sau chiar în absenţa
acestora. Se întâlneşte în manie (tristeţea are un caracter efemer şi superficial).
2. Incontinenţa afectivă – este forma extremă a labilităţii afective – se
caracterizează prin trecerea rapidă sau incoercibilă de la o stare emoţională la opusul ei.
3. Inversiunea afectivă – bolnavul dezvoltă o stare de ostilitate faţă de
persoanele pe care înainte de îmbolnăvire le-a iubit, sau pe care în mod firesc ar trebui să
le iubească (părinţi, fraţi, copii). Poate fi însoţită de un comportament heteroagresiv. Se
întâlneşte în schizofrenie, delir de gelozie.
4. Ambivalenţa afectivă – pacientul trăieşte concomitent sentimente contrarii
(dragoste-ură, atracţie-repulsie) faţă de aceeaşi persoană sau situaţie. Este caracteristică
schizofreniei.