PSIHIATRIE CURSUL 3

Semiologie psihiatrică - semiologia senzorialităţii

• Halucinaţiile psihosenzoriale vizuale, autoscopice,

gustative, olfactive,tactile, interoceptive,
proprioceptive
• Halucinaţiile psihice (pseudohalucinaţiile) –
caracteristici generale
• Descrierea halucinaţiilor psihice auditive, vizuale,
olfactive, gustative,tactile, interoceptive,
kinestezice
• Sindromul de automatism mental
Halucinaţiile psihosenzoriale vizuale
• Constau în percepţia vizuală a unor obiecte,
forme sau imagini inexistente în acel moment
în realitate.

• Frecvenţa lor este mai redusă la adult

comparativ cu cele auditive şi sunt trăite în
mod dramatic, având mai ales în psihozele
alcoolice un caracter terifiant.
• din punct de vedere al culorii putem distinge
halucinaţii:
– monocromatice
– policromatice
Ele pot fi întâlnite la un singur ochi sau la ambii ochi şi pot ocupa
câmpul hemianopsic sau cel unde există un scotom.

• sub aspectul dimensiunilor, imaginile se

sistematizează în:
– halucinaţii macropsice, guliveriene, atunci când imaginile
sunt mai mari decât obiectele reale;
– halucinaţii micropsice, liliputane, în care imaginile sunt
mai mici decât în realitate.
• din punct de vedere al proiecţiei spaţiale
halucinaţiile vizuale pot fi situate:
– într-un singur plan;
– în perspectivă, în relief.

• de asemenea se disting halucinaţii care se

desfăşoară:
– în câmpul vizual perceptibil – halucinaţii campine;
– în afara câmpului vizual – halucinaţii extracampine.

• sub aspectul clarităţii imaginilor, ele pot fi:

– distincte, clare;
– estompate, vagi.
• Imaginile halucinatorii pot fi singulare sau se combină prin
suprapunerea peste percepţii reale, normale.

• Din punct de vedere al complexităţii, se pot clasifica în mai

multe tipuri:

– halucinaţii vizuale elementare sau fotopsii care se percep sub forma

unor puncte colorate, linii, scântei, flăcări;
– halucinaţii vizuale complexe percepute sub forma unor figuri sau
obiecte cu o formă bine definită, sau uneori delimitate în mod clar;
– halucinaţii vizuale scenice, statice sau panoramice în care imaginile
halucinatorii sunt variate sau dinamice (cinematografice) în care se
derulează caleidoscopic asemenea unui film, realizând scene onirice
(de vis).

• Ele pot fi unice sau multiple.

• Din punct de vedere al duratei se pot clasifica în accesuale
sau permanente.

• Sub aspectul răsunetului afectiv

– unele conferă persoanei o tonalitate afectivă pozitivă, aşa cum se

întâmplă la fumătorii de opium sau în intoxicaţiile cu mescalină, în
care figurile halucinatorii sunt frumoase, sau în delirurile mistice, unde
pacientul vede scene luminoase, cu figuri ale lui Dumnezeu sau Isus.
– Mai frecvent întâlnite sunt halucinaţiile vizuale care au o rezonanţă
afectivă negativă, care se regăsesc în psihozele alcoolice de tipul
delirium şi predelirium tremens.

În aceste tulburări psihice halucinaţiile sunt de dimensiuni mici

(micropsice) şi se percep animale (zoopsice), care se mişcă în
continuu, imprimă o stare de groază pacientului, deci au un caracter
terifiant.
• Halucinaţiile vizuale se întâlnesc în următoarele situaţii:

– la oameni normali, în anumite condiţii, cum ar fi luminozitate

insuficientă, către seară, în momentele de adormire (halucinaţii
hipnagogice) sau de trezire (halucinaţii hipnapompice). Ele au un
caracter elementar sau complex, sunt de scurtă durată, recunoscute
ca patologice, neavând un corespondent în realitate şi sunt corectate;
– în stările de surmenaj, în care au durată scurtă şi caracter hipnagogic;
– în afecţiunile oftalmologice cum ar fi: cataracte, glaucom, nevrita
retrobulbară.
În cataracte s-a descris sindromul bandei, care apare la câteva zile
după acoperirea globului ocular operat. Se manifestă sub forma unor
puncte luminoase care se unesc şi devin proiecţii halucinatorii
complexe, se transformă din imagini statice în dinamice şi pot avea
diferite culori din gama galben, până la violet deschis;
– în afecţiuni neurologice cum ar fi: migrena oftalmică, unde
îmbracă caracterul elementar, leziuni ale lobului occipital
prin traumatisme cranio-cerebrale, accidente vasculare
cerebrale, tumori
• în tulburările neurologice amintite au caracterul unor halucinoze,
pacientul având critica acestor fenomene;
• în leziunile pedunculilor cerebrali s-a descris o halucinoză
micropsică, cinematografică care se desfăşoară pe un fond de
claritate a conştienţei.
– în stările de deshidratare severe, în infecţii şi sindroame
confuzionale toxice sau toxiinfecţioase;
– în psihozele alcoolice de tipul delirium tremens;
– în tulburările psihice cum ar fi schizofrenia, toxicomaniile.
 Halucinaţii autoscopice, speculare
• Constau din vizualizarea propriului corp, a unor părţi din corp
sau diverselor organe care apar proiectate în afara corpului ca
nişte imagini în faţa bolnavului. Aceste manifestări
halucinatorii realizează o imagine dublă, asemenea proiecţiei
în oglindă, iar persoana are posibilitatea vizualizării corpului
său.

• Apariţia acestor imagini poate fi de scurtă durată, câteva

secunde sau persistente, realizând prezenţa unei dubluri a
corpului pe care pacientul o percepe vizual în mod permanent.

• Ele determină o stare de surpriză sau de groază din partea

bolnavului.
• Copia poate fi mai frumoasă, identică, sau mai urâtă decât
originalul.

• Asemenea imagini se regăsesc în tulburările psihice cum ar fi:

schizofrenia sau toxicomaniile.

• Uneori pacientul se obişnuieşte cu manifestările halucinatorii

şi se detaşează afectiv, sau poate dobândi critica fenomenelor
psihopatologice.

• În cazul amputării unui membru inferior sau superior

pacientul prezintă fenomenul membrului fantomă şi percepe
existenţa piciorului sau mâinii amputate, a poziţiei sau a
durerii la acest nivel. Bolnavul vede proiecţii halucinatorii, cu
toate că este conştient de realitatea operaţiei.
 Halucinaţii psihosenzoriale gustative
şi olfactive
• Se prezintă împreună din cauza înrudirii embriologice şi
vecinătăţii celor două modalităţi senzoriale.

• În stare normală şi patologică cele două simţuri se diferenţiază

cu greutate, deoarece substanţele sapide sunt în acelaşi timp şi
odorifice.

• Ele sunt descrise mai rar, comparativ cu halucinaţiile vizuale şi

auditive, cu toate că se întâlnesc mult mai frecvent în practica
clinică, reprezentând 80% din totalul halucinaţiilor.

• În general, prezintă un caracter secundar, apărând după alte

fenomene halucinatorii sau ca o consecinţă a delirului de
otrăvire. Bolnavii le percep ca gusturi sau mirosuri neplăcute,
cum ar fi: metalice, chimice, cadaverice.
• Gustul sau mirosul mâncării este perceput de
bolnavul cu schizofrenie ca modificat,
schimbat, şi este interpretat ca semn al
delirului de otrăvire.

• Se întâlnesc în următoarele stări psihice:

– „crizele uncinate” din epilepsie, unde însoţesc
halucinaţiile vizuale şi stările de „déja vu”;
– tumori şi leziuni ale regiunii hipocampului şi
rinencefalului;
– tulburări delirante cu caracter persecutoriu;
– sindroame confuzionale toxice din alcoolism sau
intoxicaţii cu droguri.
 Halucinaţii tactile (haptice)
• Se localizează mai ales la faţă, mâini sau zona
genitală. Ele constau din impresii de atingere a
suprafeţei cutanate sub forma unor senzaţii de
arsură, înţepătură, cald, rece, curent electric.

• Bolnavul le percepe în mod continuu sub formă de

reţea, ca în intoxicaţia cu cloral hidrat, sau în mod
discontinuu, punctiform, cum se întâlneşte în
intoxicaţia cu cocaină.
• Distingem mai multe tipuri cum ar fi:
– halucinaţii tactile percepute la suprafaţa pielii
sunt numite şi epidermice;
– halucinaţii tactile percepute în profunzimea pielii
se numesc hipodermice;
– oferă impresia mişcării unor insecte (se
deplasează sub piele) - parazitoze halucinatorii.

• În general, halucinaţiile tactile se asociază cu

cele vizuale în sevrajul complicat la alcool.
 Halucinaţiile interoceptive sau
viscerale
• Pacienţii au impresia existenţei altor fiinţe în corpul lor, au
convingerea de schimbare a poziţiei unor organe, a perforării
sau lipsei de funcţionare a acestora.

• În depresiile severe, melancoliforme, de involuţie, pacienţii

manifestă convingerea că plămânul sau stomacul s-au atrofiat
sau au dispărut şi nu mai pot să se alimenteze sau să respire.

• În alte cazuri pacienţii au impresia transformării fizice în

animale.

• În mod frecvent, manifestările halucinatorii tactile se

localizează genital şi sunt trăite ca nişte senzaţii de orgasm
sau violuri directe sau de la distanţă.
• În cadrul halucinaţiilor viscerale pot fi incluse
cenestopatiile descrise de Dupré sub forma unor
arsuri, înţepături, amorţeli care îşi modifică
localizarea în corp de la o zi la alta, nu au un suport
organic şi creează un disconfort somatic şi psihic
marcat.

• Aceste tulburări perceptuale nu au o semnificaţie

patologică sau nosografică, dar sunt trăite de către
pacient în mod dramatic sau anxios.
• Deoarece se regăsesc într-o mulţime de tulburări
psihice, le descriem următoarele caracteristici:

– sunt trăite cu mare intensitate şi participare afectivă;

– au o evoluţie continuă şi constituie o preocupare, chiar o
obsesie pentru pacient;
– au caracter nespecific şi polimorf ca localizare şi descriere;
– sunt migratorii în timp, de la o oră la alta;
– nu sunt explicate prin suportul organic sau prin influenţa
unor evenimente stresante;
– nu cedează uşor la medicaţia tranchilizantă.
 Halucinaţii proprioceptive sau
kinestezice
• Reprezintă modificări ale sensibilităţii mio-artro-kinetice şi
sunt percepute ca impresii de deplasare sau mişcare ale
membrelor inferioare sau superioare, sau a întregului corp.

• Ele sunt mai precis localizate comparativ cu alte manifestări

halucinatorii. Bolnavii au impresia deplasării automate a unor
părţi ale corpului.

• Se pot distinge mai multe tipuri, cum ar fi:

– halucinaţii motorii grafice, pacientul având impresia că scrie în mod
involuntar;
– halucinaţii motorii verbale care constau în convingerea bolnavului că
pronunţă anumite cuvinte sau expresii fără voinţa sa.
 Halucinaţiile psihice
(pseudohalucinaţii)

Reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase

capitole ale semiologiei psihiatrice, dar în
acelaşi timp, constituie o urgenţă psihiatrică
prin implicaţiile psihopatologice, terapeutice
şi prognostice.
• Caracteristicile definitorii pentru aceste fenomene
halucinatorii sunt următoarele:

– lipsa caracterului de senzorialitate, actul perceptual nu

este realizat pe căile senzoriale obişnuite ale analizatorilor;
– sunt mai apropiate de reprezentări decât de percepţii;
– sunt trăite în planul subiectivităţii individului (deci în
planul ideaţiei);
– nu au caracter de obiectualitate, pacientul le conferă o
obiectivitate psihică şi le descrie ca „voci ale minţii, ale
sufletului sau vedenii stranii”;
– ele sunt percepute ca manifestându-se în planul sau
spaţiul psihic (în planul ideativ)
• Trăsăturile clinice cele mai importante ale acestor
manifestări halucinatorii pot fi descrise astfel:

– exogenitatea – pacientul consideră că ele sunt produse de

o forţă exterioară;
– xenopatia – bolnavul afirmă că se datoreaza acţiunii unei
forţe străine „aud vocea spiritelor în minte şi în suflet”;
– automatismul – reflectă faptul că nu pot fi controlate
voluntar;
– incoercibilitatea – se traduce prin repetarea acestor
fenomene halucinatorii şi faptul că persoana nu le poate
stăpâni.
• Ele produc o stare de teamă, anxietate,
surpriză pacientului, ajungând uneori la
agitaţie psihomotorie.

• Aceste trăsături descrise constituie esenţa

nucleului delirului de influenţă (sau control)
descris de KANDINSKI – CLERAMBAULT, care
se întâlneşte în schizofrenie şi exprimă o
dezagregare sau scindare a unităţii psihice a
persoanei.
 Pseudohalucinaţiile auditive
• Reprezintă forma cu cea mai mare incidenţă şi este cea mai
ilustrativă dintre toate tipurile de halucinaţii psihice pentru
schizofrenie.

• În mod frecvent, bolnavii aud cuvinte, fraze, convorbiri între

două sau mai multe persoane, transmisia sau ecoul gândirii,
precizând că acestea sunt auzite „cu sufletul sau cu mintea”,
deci în interiorul lui.

• Unul din pacienţii internaţi în secţia noastră afirma că „aude

transmisiile NASA, care îl pregăteau pentru o misiune secretă,
chiar dacă stă cu capul în apă”.

Observăm ca simţul auzului, analizatorul acustic, nu joacă nici un

rol în acest exemplu.
• Tot în cadrul pseudohalucinaţiilor auditive se
întâlneşte fenomenul de sonorizare a gândurilor sau
ecoul gândirii, care induce pacientului credinţa că
alte persoane îi repetă gândurile, le ghicesc sau le
cunosc.

• Aceste voci pot enunţa sau comenta în planul minţii

gândurile, sentimentele sau acţiunile pacientului.

• În acest context, bolnavii afirmă că anumite

persoane le fură gândurile, le transmit sau le
comentează, sau le inseră alte gânduri noi.
• Pseudohalucinaţiile auditive reprezintă o marcă a tulburărilor
psihice majore, în special a schizofreniei, şi determină prin
caracterul lor modificări semnificative ale comportamentului
bolnavului.

• În practica clinică sunt frecvente cazurile în care pacienţii care

manifestă pseudohalucinaţii auditive cu caracter imperativ, îşi
modifică în mod brusc şi imprevizibil comportamentul şi pot
comite acte de hetero sau autoagresivitate.

• În cursul interviului psihiatric este necesar să investigăm cu

atenţie aceste manifestări halucinatorii care reprezintă o
urgenţă psihiatrică şi necesită instituirea rapidă şi adecvată a
terapiei.
• O pacientă cu schizofrenie paranoidă afirmă: „tot ce
fac este urmărit prin calculator, care îmi spune când
să dorm sau când să mă duc la masă. Dacă el,
calculatorul, nu vrea sa iau medicamentele, nu le iau,
si nu am altă posibilitate”.

• Pacientul explică fenomenul de cunoaştere şi

transmisie al gândurilor cu ajutorul sugestiei,
hipnozei, radiaţiilor electromagnetice, telepatiei.
 Pseudohalucinaţiile vizuale
• Sunt imagini mintale involuntare, scenice, care au un puternic
răsunet afectiv. Ca şi manifestările precedente, au un caracter
impus, exogen, şi sunt plasate în spaţiul subiectiv al
bolnavului.
• În cele mai multe cazuri, pacienţii descriu scene imaginare,
litere, cuvinte sau scrisori cu ochii închişi.
• Pacientul afirmă că văd „cu ochii minţii” imagini izolate sau
scene panoramice plăcute sau terifiante.
• Bolnavul trăieşte într-o lume a scenelor imaginare, simple sau
complexe, statice sau dinamice.
• În planul subiectiv al bolnavului se derulează viziuni interioare
plăcute sau îngrozitoare.
 Pseudohalucinaţiile olfactive şi
gustative
• au o frecvenţă mai redusă, se diferenţiază cu
greutate;

• se întâlnesc în delirurile de otrăvire din schizofrenie

şi tulburările paranoide (delirante) de involuţie.

• Caracteristica principală constă în faptul că sunt

impuse de o forţă exterioară, străină pacientului.
 Pseudohalucinaţiile tactile

Constau în impresia pe care o are pacientul că,

de la distanţă, din afara organismului, i se
produc senzaţii de electrocutare sau iradieri
pe suprafaţa pielii, feţei, membrelor
superioare sau inferioare.
 Pseudohalucinaţiile interoceptive

• Bolnavii manifestă convingerea că sunt posedaţi de spirite

care au pătruns în diverse organe şi acţionează după cum le
dictează forţa exterioară.

• Aceste senzaţii percepute în spaţiul interior al bolnavului sunt

provocate de forţe străine.

• Bolnavii afirmă că sunt posedaţi de animale, de spirite sau de

persoane. În mod frecvent întâlnim localizări la nivel genital
sau anal, uneori, având un caracter migrator. Astfel, o
pacientă afirma „că are viermi interiori care migrează prin
organism, în zona organelor genitale şi care îi dictează
comportamentul” sub influenţa forţei exterioare.
 Pseudohalucinaţiile motorii sau
kinestezice

• Bolnavii percep executarea unor mişcări

impuse şi au convingerea că le execută fără să
se producă în realitate, deci au un caracter
imaginar.

• Alteori, ele se manifestă sub forma unor

gesturi sau acte motorii parazite, în realitate
în mod involuntar, imprimate de forţa străină
exterioară.
• Pseudohalucinaţiile kinestezice pot fi mai
precis localizate şi se întâlnesc sub două
forme:

– pseudohalucinaţiile motorii grafice exprimate

prin impresia pe care o au pacienţii că scriu sub
influenţa unor forţe străine;
– pseudohalucinaţiile motorii verbale manifestate
prin convingerea pacienţilor că pronunţă
involuntar cuvinte sau expresii sub influenţa unor
forţe exterioare.
 Sindromul de automatism mental
• Pseudohalucinaţiile se încadrează în sindromul de
automatism mental şi pe care îl întâlnim în special în
schizofrenie.

• Sindromul de automatism mental se axează pe

apariţia involuntară, străină şi incoercibilă a unor
idei, impresii sau amintiri care se impun subiectului
din afara lui şi totodată în el însuşi se creează o a
doua personalitate.
• Se distinge un triplu automatism mental care include:

– automatismul ideo-verbal în care pacientul consideră că îi

sunt impuse voci interioare, gânduri străine sau sugestii.
Aceste aspecte se traduc simultan în planul gândirii sub
forma transmisiei, furtului sau inserţiei gândurilor.
– automatismul senzitivosenzorial în care întâlnim senzaţii
parazite în sfera fiecărui analizator, mai ales la nivelul
interoceptiv, bolnavii având convingerea că aceste
tulburări apar prin acţiunea unor radiaţii, unde
electromagnetice, curenţi etc.
– automatismul psihomotor se manifestă prin convingerea
pacienţilor că execută gesturi sau acţiuni parazite,
motivate prin acţiunea unor forţe exterioare, care să-i
oblige să scrie, să vorbească sau să execute în mod forţat
unele mişcări.