Personalitățile psihopatice

Etiologie
Meloy 1988 Termenul antisocial privește fenomenul din afară unde accentul se pune pe consecințele sociale ale
acestei funcționari.
Cercetările au susținut conceptul lui Kernberg 1984, al unei serii de afecțiuni narcisice ( tulburare a selfului) la
capătul îndepărtat al căreia se găsește psihopatia extremă.
Robert Hare distinge adevărații psihopati de oamenii cu tendințe antisociale folosind termenul "psihopat" pentru a
denumi doar o parte din spectrul larg.
Oamenii ale căror personalități sunt structurate în linii psihopatice variază de la si extrem de psihotici, dezorganizați,
impulsivi și sadici pînă la șarmanții rafinați și eleganți.
Continuumul psihopatic încarcă greu în direcția borderline - psihotic, deoarece conceptual diagnosticul se referă la
un eșec fundamental al atașamentului uman și la sprijinul pe apărări foarte primitive.
Henderson 1939 a diferențiat psihopatii pasiv parazitari (ex. are familia și prietenii bune cel puțin până când
escrocheria este descoperită) de cei agresiv violenți.
Orientare exploatativă către ceilalți la ambele tipuri de psihopați.
Personalitatea psihopatică exprimă o nevoie organizatoare de a simți efectul asupra altor oameni de a manipula, de
a păcăli.

Diagnosticarea
Criteriu lui Boston 1973 pentru diagnosticarea unei persoane psihopatice acela că preocuparea lui sau a ei este
escaladarea sau manipularea conștientă a altora captează esența psihologiei psihopatice.
Terapia
Există dovezi că psihopatii extremi nu sunt tratabil, totuși Este posibilă influență terapeutică asupra multor indivizi
cu tendințe antisociale.
Un mod prin care tratamentul indivizilor psihopatici diferă de terapia oamenilor cu alte personalități este că
clinicianul nu se poate aștepta să facă o alianță prin reflectarea presupuselor sentimente ale clientului.

Pulsiune, afect și temperament în psihopatie

De la naștere copiii au temperamentul diferit a fost clar stabilit științific. Variabilitatea înnăscută copiii au
demonstrat la nivelul de agresivitate, activitate, reactivitate, consolabilitate și alți factori similari care pot înclina
dezvoltarea întro direcție psihopatică.
Oamenii care devin antisociali pot avea mai multă agresivitate constituțional decât alții.
Caspi și colegii 2002 au discoperit că oamenii cu o variație în expresia unei gene care descompune norepinefrina și
neurotransmițătorii înrudiți sunt mult mai predispuși să dezvolte tipare comportamentale violentei și antisociale
atunci când sunt maltratați.
Abuzul timpuriu neglijarea și maltratarea pot afecta dezvoltarea cortexului orbitofrontal care pare să fie centrul
moral al creierului.
Așadar substratul biologic pentru nivelurile înalte de agresiune efectivă și prădătoare la oamenii antisociali poate să
nu implice în mod direct Moștenirea lor genetică dar poate fi în esență activat de interacțiunea dintre experiențe și
gene.
Personalitățile antisociale au niveluri scăzute ale serotoninei.
Psihopații diagnosticați au reactivitate remarcabil de scăzută a sistemului nervos autonom, ceea ce poate explica
felul în care caută permanent senzații cât și "eșecul de a învăța din experiență", de mult remarcat.
A fost descoperit că psihopatii au anomalii în circuitele cerebrale care stau la baza proceselor lingvistice și afective
sugerând că persoanele extrem de antisociale nu au învățat despre sentimente în modul fundamentat relațional în
care am făcut-o cei mai mulți dintre noi. în schimb dobândesc discursul emoțional ca un fel de "al doilea limbaj"
Care este folosit Mai degrabă pentru ai manipula pe alții decât pentru a-și exprima stările interioare.
Indivizii psihopatici au o slabă reglare a afectelor și un prag peste medie al excitației plăcute ( Kernberg 2005).
În timp ce cei mai mulți dintre noi pot obține satisfacție emoțională din muzică bună, sex, frumusețea naturii, o
glumă isteață sau o treabă bine făcută ei pot avea nevoie de o experiență mai întensă, mai șocantă pentru a se simți
vii.
În ceea ce privește principalele sentimente ale oamenilor psihopatice sunt greu de specificat din cauza abilității lor
de a articula emoția. Acționează în loc să vorbească. Atunci când simt, totuși, ceea ce trăiesc poate fi ori furie oarbă
ori exaltare maniacală.
Mânia și Furia Pot întrerupe scurt blocajul afectului caracteristic persoanelor antisociale.

Procese defensive și adaptative în psihopatie

Apărarea primară la oameni psihopati ci este controlul omnipotent, Ei folosesc de asemenea identificarea proiectivă
disocierea și acting out-ul.
Nevoie de a exercitat puterea are prioritate în fața tuturor celorlalte scopuri aceasta îi apăr împotriva rușinii.
Absența conștiinței psihopatului evidențiază nu doar un supra eu deficient, dar și o lipsă a atașamentelor primare de
alți oameni.
La persoana profund antisocială valoarea celorlalți se rezumă la utilitatea lor în a-i permite să-și demonstreze
puterea.
Oamenii psihopatici se vor lăuda deschis cu acțiunile lor frauduloase, cu escrocherii și cuceriri dacă vor crede că
interlocutorul poate fi impresionat de puterea lor.
Kernberg se referă la "Grandiozitatea malignă" psihopatului.

D
Identificarea proiectivă la oamenii psihopatici reflectă o frână în dezvoltare, sprijinul pe apărări primitive,
consecințele imaturității lor emoționale. Inabilitateanitatea lor și sau aversiunea față de exprimarea verbală a
emoțiilor (cu excepția cazurilor de manipulare) înseamnă că singura cale prin care îi pot face pe ceilalți să înțeleagă
ce simt este evocarea acelui sentiment în ei.
Apărările disociative sunt greu de evaluat în situații specifice. Fenomenele disociative variază de la exemple triviale
de minimalizare a propriei implicări în vreo prostie până la amnezia totală a unei crime violente. Nerecunoașterea
responsabilității personale ( minimalizarea ex. mi-am pierdut cumpătul/ nu am judecat) este din categoria
disociativă și este un indicator critic de diagnostic al psihopatiei. Intervievatorii pun întrebări specifice:
Ce ai fi făcut mai exact atunci când ți-ai pierdut cumpătul?
Ce anume ai judecat greșit? - răspunsul exprimă regretul că a fost prins nu remușcarea pentru că a "înșelat".
Când o persoană psihopatică spune că a fost disociată emoțional sau amnezică în timpul unei experiențe mai alesls
când e vorbă de comiterea unui delict este greu de spus dacă experiența a fost chiar disociativă sau cuvintele despre
acest fenomen sunt de fapt o evadare manipulatoare de responsabilitate.
Abuzul Sever în istoriile oamenilor diagnosticați ca antisocial și relația cauzală dintre abuz și disociere, face ca
disocierea să fie frecvent concomitentă cu personalitate psihopatică.
Acting out-ul este practic definitoriu pentru psihopatie.
Oamenii antisociali au un imbold intern către acțiune atunci când sunt excitat sau supărați, le lipsește trăirea creșterii
stimei de sine care poate deriva din controlul acestui impuls.
Psihopații adevărați au un nivel de frică (anxietate) și supărare mult sub acela al oamenilor nonpsihopatici.
Oamenii cu tendințe antisociale care sunt suficient de sănătoși pentru a participa la terapie pot avea ceva anxietate.

Tipare relaționale psihopatie

Copilăria oamenilor antisocial este adesea plină de insecuritate și haos. Amalgamul confuzante de disciplină dură,
supraindulgență și neglijare au fost menționate în literatura clinică.
În istoriile psihopaților violenți nu se pot practic găsi influențe consistente de iubire și protecție.
Mame slabe, deprimate sau masochiste și tați explozivi, inconsecvenți sau sadici au fost legați de psihopatie precum
și existența alcoolismului și a altora adicții în familie.
Mutările pierderile și divorțurile sunt ceva comun.
In circumstanțe Instabile și înfricoșătoare că acestea încredere ferească în propriile sentimente timpurii de
omnipotentă și mai târziu în puterea altora de a proteja selful timpuriu nu au cum să se dezvolte normal.
Absența simțului puterii la momentul adecvat al dezvoltării îi poate împinge pe copiii în dificilă situație de petrecere
restul vieții căutând confirmări ale propriei omnipotențe.
Chiar dacă sunt conștienți de ele oamenii psihopatici Nu pot accepta emoțiile obișnuite deoarece le asociază cu
slăbiciunea și vulnerabilitatea.
Nu au concepție folosirii limbajului pentru a-și declara sentimentele și nici bază internalizată pentru a cunoaște alt
rol al vorbirii.
În familiile lor cuvintele erau folosite mai ales pentru ai controla pe alții.
Copiii care devin psihopatici au fost adesea răsfățați material și deprivați emoțional, deficit ca răspuns la nevoile lor
emoționale.
Cea mai recentă gândire psihanalitică despre psihopatie accentuează eșecul atașamentului și drept urmare a
internalizării. Persoana antisocială pare să nu se fi atașat niciodată Psihologic să nu fie încorporat obiecte bune să nu
se fi identificat cu persoanele de îngrijire. Eu sau ea nu a primit dragoste și nu ai iubit niciodată. În schimb
indentificarea se poate să se fi produs cu un obiect alienat al selfului trăit ca prădător.
Copiii mici care au trăit în medii neglijente abuzive pot avea tulburări de atașament, prezintă adesea atașament
dezorganizat- dezorientat sau absența aparentă a unei strategii interne organizate de atașament, în care obiectul
de atașament poate fi de asemenea o sursă de furie și teroare producând comportamente contradictorii precum
zâmbetul la mama și apoi mușcare ei.
Un subtip al stilului dezorganizat- dezorientat este un stil dezorganizat-controlator care apare până la vârsta de 6 ani
la unii copii maltratați și care pare în linie cu observațiile pe termen lung a psihologiei psihopatice.
O Origine alternativă a caracterului organizat în jurul fantasmelor de omnipotență și a comportamentului antisocial
este o istorie în care părinții sau alte figuri importante au fost profund investite în omnipotența copilului și au trimis
mesaje repetate că viața nu ar trebui să limiteze prerogativele unei persoane inerent îndreptățite să-și exercite
dominația. asemenea părinți tind să reacționeze cu furie atunci când profesori consilieri sau persoane din domeniul
legal încearcă să pună limite odraslei lor.
Psihopatia poate fi "moștenită" prin faptul că un copil imită soluțiile defensiv ale părinților.

Selful psihopatic
Un substrat biologic al înclinației către psihopatie este un grad de agresivitate care îl face pe copil să fie greu de
calmat consolat și oglindit.
Cu cât este mai haotic mediul unui copil și cu cât mai obosiți sau inadecvați sunt îngrijitorii cu atât este mai probabil
că cel mic să nu se lovească de limite efective și să nu trebuiască să ia în serios consecințele acțiunilor impulsive.
Când obiectele externe eșuează singurul obiect în care se poate investi emoțional este Selful și puterea lui personală.
Autoreprezentările pot fi polarizate între starea dorită a omnipotenței personale și starea Temută de slăbiciune
disperată. Acțiunile agresive și sadice pot stabiliza simțul selfului unei persoane psihopatice reducând-i stările
neplăcute de excitație și restaurându-i stima de sine.
Oricine ale cărui imagini ale selfului reflectă noțiuni nerealiste de superioritate și care dă peste dovezi că el sau ea
este pur și simplu uman, poate încerca să și restaureze stima de sine exercitând putere.
O altă trăsătură a experienței selfului la pacientul psihopatic care merită menționată este invidea primitivă, dorința
de a distruge ce își dorește cineva cel mai mult (Klein 1957).
Oameni antisociali își exprimă rareori invidia dar multe dintre comportamentele lor o Demonstrează.
Devalorizare și deprecierea activă a oricărui lucru din sferele mai emoționale ale vieții omenești sunt caracteristice
oamenilor antisociali indiferent de nivelul de severitate. Cei din aria psihotică sunt cunoscuți pentru că omoară ceea
ce-i atrage.
Nu înțeleg empatie înțeleg folosirea oamenilor și vor simți un Triumf sadic și nici o apreciere recunoscătoare a
terapeutului care se îndepărtează de limitele contractului de tratament.

Transferul și contratransferul în cazul pacienților psihopatici

Transferul
De bază este o proiecție a Stării interne de prădători, a presupoziției că acel clinician intenționează să folosească
pacientul în scopuri egoiste.
Dacă pacientul are motive să creadă că terapeutul poate fi utilizat pentru a promova vreun plan personal ( raport) el
sau ea poate fi nefiresc de fermecător atât de mult încât un clinician neexperimentat poate fi înșelat.

Contratransferul se manifestă prin șocul și rezistența la sentimentul că identitatea esențială de om care oferă ajutor
este eradicată. Practicianul naiv poate ceda tentației de a încerca să-și demonstreze intențiile de ajutor. Când
aceasta eșuează reacțiile comune sunt ostilitate disprețul și furia moralistă față de persoana psihopatică. Aceste
sentimente neempatice la oameni în general capabil de compasiune ar trebui înțelese paradoxal ca un gen de
empatie cu psihologia psihopatică: clientul este incapabil să simtă că îi pasă de terapeut iar terapeutului se pare
aproape la fel de greu să îi pese de client. Ura deschisă față de pacient este comună și nu reprezintă o cauză de
îngrijorare de vreme Ce capacitate de a urî este un gen de atașament.
Dacă terapeutul poate tolera trăirea de răceală internă și chiar ura va avea parte de o neplăcută dar utila
străfulgerare despre cum este să fii o persoană organizată psihopatic.
Alte reacții contransferențiale comune sunt mai degrabă complementare și implică în cea mai mare parte o frică
deosebit de amenințătoare, presimțiri înfricoșătoare, ostilitate intensă sau resemnare fără speranță( trăirea de a fi
în mod activ și chiar sadic depreciat).
Important ca un clinician să tolereze reacțiile supărătoare Mai degrabă decât să încerce să le nege sau să le
compenseze deoarece minimalizarea amenințării pe care o prezintă un adevărat sociopat nu este deloc indicată
(împinge pe pacient să își demonstreze puterea distructivă).
Conștientizarea faptului că mesajele devaloarezante constituie o apărare împotriva invidiei poate fi o rece consolare
intelectuală în fața disprețului necruțător al psihopatului.

Implicațiile terapeutice ale diagnosticului de psihopatie.

Este critic să fie făcută o evaluare atentă pentru a vedea dacă un anumit pacient psihopatic este tratabil. Utilizarea
interviului structurat al lui Kernberg pentru a evalua Dacă psihoterapia ar trebui folosită cu un anume individ
psihopat.
Cea mai critică trăsătura a tratamentului este incoruptibilitatea: a terapeutului a cadrului și a condițiilor care fac
terapia posibilă.
Respectul Se poate câștiga arătându-te dur și exigent,in lucrul cu pacienții psihopatici, solicitarea plății la începutul
fiecărei ședințe.
Să nu faci niciun efort este răspunsul la nevoile pacientului antisocial.
Onestitate fermă e legată de incoruptibilitate: vorbitul direct, respectarea promisiunilor, îndeplinirea promisiunilor
și adresare persistentă a realității. Admiterea de către terapeut a sentimentelor negative intensă față de pacient,
atât a contratransferului cât și a percepțiilor realiste ale pericolului. negarea acestora poate duce la punerea în act a
contratransferului, iar fricile legitime pot fi minimalizate.
Împăcarea cu propriile noastre tendințe antisociale (admiterea non defensiv egoismul și lăcomia ca rațiune a
onorariului).
Onestitate nu înseamnă dezvăluire, autorevelare, moralizare.
Terra trebuie să se abțină de la enunțarea posibilelor urmări ale comportamentului amoral.
Accentuarea severă de către terapeut a riscurilor fiecărei intenții grandioase nu trebuie să fie lipsită de umor doar
pentru că problemele în discuție au consecințe serioase.
Din moment ce puterea este singura calitate pe care oamenii antisociali o respectă puterea este primul lucru pe care
terapeutul trebuie s-o demonstreze.
Terapeutul să adopte o atitudine de forță independentă vecină cu indiferența, Investind în înțelegere și stabilind că-
și va face treaba competent și comunicând că este la latitudinea pacientului dacă vrea să profite de terapie sau nu.

Scopul global al lucrului cu individ psihopatic este ajutarea pacientului să se mute către poziție depresivă a lui Klein
în care ceilalți sunt văzuți ca obiecte separate care să merite interes (Kernberg 1992).
Dea lungul tratamentului cu cât controlul omnipotent al persoanei psihopatice, identificarea proiectivă, dominația
prin invidie și activitățile autodistructive sunt examinate fără înflăcărare într-o atmosferă de continuitate și respect,
pacientul se va schimba.

Diagnostic diferențial

Sociale pot fi reperate la orice client care are o componentă psihopatică, Dar pentru a defini persoana ca fiind
caracterologic psihopată Este o întrebare mai subtilă.
Este important de distins între manipularea psihopatică și ceea ce este frecvent etichetat ca manipulare la pacienții
isterici și borderline. Prima este o încercare deliberată sintonă de a-i folosi pe alții; în cel de-al doilea caz ceilalți se
vor simți folosiți in timp ce pacientul poate fi relativ inconștient de o anume intenție manipulatoare,
comportamentul are ca sursă intenția inconștientă de a menține relații decât de a -i folosi pe ceilalți cu indiferență.
Funcționările cu tulburări paranoide, disociative și narcisice pot fi cu ușurință înțelese ca atisociale.

Psihopatică versus paranoidă

Ambele sunt extrem de preocupați de Chestiunea puterii însă din perspective diferite.
Paranoidă au vină profundă a cărei analiză este critică pentru recuperarea lor din suferință.
Psihopatică versus disociativă

Psihopatică versus narcisică

Există un continuum de la narcisismul minor prin narcisismul malign către psihopatia completă. Atât oamenii
predominant narcisici cât și cei predominant psihopatici au o lume internă subiectiv goală și o dependență de
evenimentele externe necesare pentru a le furniza stima de sine.
Cei mai mulți indivizi psihopatici nu idealizează în mod repetat, iar cei narcisci nu depind de controlul omnipotent.
Mulți oameni Prezintă aspecte din ambele tipuri de caracter. Tratamentul este diferit pentru cele două grupuri
(oglindirea simpatică îi liniștește pe cei mai mulți oameni narcisici dar îi antagonizeaza pe cei antisociali).

Psihopatici versus adicție

Oamenii care se luptă cu tulburări ale consumului de substanțe sunt notoriu manipulativi și exploatatori de vreme ce
substanță activă devine mai importantă pentru ei decât relațiile umane sau Integritate personală. Din cauza
comportamentului lor antisocial observatorii concluzioneaza adesea că personalitățile lor sunt psihopatice.
Necesar de obținut informații despre comportamentul lor anterior adicției sau după ce a fost la dezintoxicare o
perioadă considerabilă de timp și personalitatea lor fundamentală a ieșit la iveală, ulterior de dedus organizarea
personalităților.