HALUCINATIA

Halucinația se definește ca fiind experiența de percepție a unui stimul extern fără ca acesta să
existe în realitate. Acesta este intens și clar, cu întreaga forță de impact a unui stimul normal, dar
fără a fi sub control voluntar. O persoană care prezintă acest simptom nu îl poate întrerupe, chiar
dacă este conștient de faptul că nu este real.

TIPURI DE HALUCINAȚII
Stabilirea exactă a imaginilor văzute de pacient este o etapă importantă pentru medic, ulterior
acesta putând alege conduita terapeutică sau în orice caz, etapele premergătoare conduitei.
Halucinațiile vizuale
Se referă, desigur, la apariția unui stimul vizual. Ele se pot subîmpărții în:
Halucinații vizuale simple
Se mai numesc și „non-formate” sau „elementare” și exemple din această categorie include
lumini, culori, forme geometrice și în general orice obiect greu de descris.
Halucinațiile vizuale simple pot fi:
 phosphene (din grecește „phos” – lumină și „phainein” – a arăta), definite ca percepția
luminii în absența sa; acest tip de halucinații este asociat cu o stimulare mecanică sau electrică a
retinei sau a cortexului vizual și sunt frecvent întâlnite în cazul unei nevrite optice;
 photopsia – percepția unor lumini intermitente, de tipul „blitz-urilor”; pot fi cauzate de
afecțiuni oculare precum dezlipirea de retină.
Halucinațiile vizuale complexe
Se mai regăsesc sub denumirea de „formate”. Sunt reprezentate de imagini clare, scene sau
oameni, animale, obiecte ușor de regăsit și în realitate, fiind frecvent implicate în afecțiuni
psihologice sau neurologice.
Halucinațiile auditive
Cel mai des întâlnit în rândul populației, acest tip de halucinație are denumirea alternative
de paracusie. Similar celor vizuale, halucinațiile auditive pot fi simple sau complexe.
Halucinații auditive simple
Percepția de sunete simple, „șuierături”, „fluierături”, tonuri extinse sau tinitus, denumit
popular „țiuit în urechi” sunt doar câteva dintre aceste tipuri de halucinații. De menționat
este tinitusul pulsatil care este de fapt percepția reală a sângelui care inundă structurile urechii:
nu este considerat halucinație, stimulul fiind real, dar este un semn ce ridică semne de alarmă.  
 Halucinații auditive complexe
Sunt percepte ca voci sau muzică, sunete cu nuanțe, timbru, tonalitate compozită, fiind mai
frecvent întâlnite în afecțiuni psihologice sau neurologice, precum schizofrenia sau tulburarea
disociativă de identitate. În cazul schizofreniei, vocile se aud din afara organismului, în timp ce
în cazul tulburării disociative de identitate vocile par să origineze dinăuntru. În ciuda tendinței de
a asocia acest simptom cu afecțiunile clasice de ordin cortical, există un număr semnificativ de
patologii (boli) care nu implică sistemele neurologice precum: Boala Wilson, scleroză multiplă,
sarcoidoză, lupus sistemic, porfirie și alte deficite metabolice sau tulburări endocrine.
Halucinațiile olfactive
Stimulii cel mai frecvent percepuți sunt cei neplăcuți, de tipul materiilor fecale, vomei, urinei,
fumului și altele. Desigur, acestea nu există în mediul respectiv și sunt resimțite doar de către
pacient. Sunt cauzate de leziuni neurologice la nivelul sistemului olfactiv, spre exemplu: infecții
virale, procese tumorale, traume fizice, toxine sau anumite droguri.
Halucinațiile gustative
Sunt de obicei gusturi atipice sau neplăcute, similare cu cele olfactive, fiind relativ frecvent
regăsite la pacienții cu anumite tipuri de epilepsie focală, mai ales cea de lob temporal.
Halucinațiile tactile
Sunt percepute ca o stimulare de intensitate variabilă a pielii sau a altor organe capabile de a
percepe acest impuls. Sunt des descrise ca „furnicături” – senzația de insecte mici pe piele. Pot să
apară în cazul unor modificări hormonale precum menopauza sau afecțiuni precum neuropatia
periferică, boala Lyme, neoplasme cutanate, temperaturi mari sau consum de cocaină.