STADIILE DE DEZVOLTARE INTR-UN PROCES* SĂNĂTOS

Într-un proces* sănătos de dezvoltare, funcţionarea sistemului nervos al copilului şi a

întregului organism se evidenţiază prin structurarea unor funcţii psihice specifice stadiilor de
dezvoltare. Stroufe, Egeland, Carlson şi Collins (2005) au identificat aceste funcţii (apud Ana
Muntean, 2006);
• între 0 şi 1 an (au mai fost prezentate în capitolul cu bazele dezvoltării): reglarea stării
iniţiale (reglarea ritmului veghe-somn şi a reactivităţii la stimulare şi dezvoltarea capacităţii de a
sesiza schimbările în stimulare);
• între 1 şi 2 ani: capacitatea de autoreglare, ghidat de adultul ce îl îngrijeşte; se dezvoltă
autonomia, conştiinţa de sine, inclusiv emoţională, şi conştientizarea celorlalţi, precum şi a unor
reguli de comportare („Nu e voie" este foarte devreme înţeles !);
• la vârsta preşcolară: capacitatea de a se autoregla (de a se stăpâni) creşte, copilul capătă
încredere în el, dacă e sprijinit, are comportamente independente, lumea socială se extinde,
valorile şi regulile sunt internalizate;
• la vârsta şcolară: sarcina majoră este dezvoltarea competenţelor; eficienţă personală,
autointegrare, competenţă în relaţiile cu colegii; îşi găseşte, îşi defineşte locul în grup şi
funcţionează în grup, are prietenii loiale, manifestă competenţe şcolare;
• la adolescenţă: sarcina majoră este structurarea identităţii (procesul de individualizare); în
subsidiar, sarcinile vârstei vor fi: dezvoltarea autonomiei concomitent cu menţinerea în relaţie cu
ceilalţi, competenţa de a fi integrat în reţele de colegi (peers), de a-şi crea un loc în aceste reţele,
primele relaţii intime, coordonarea vieţii între şcoală, muncă şi relaţiile sociale;
• la vârsta adultă: sarcina majoră este emanciparea persoanei, cu subsarcini: lansarea cursului
vieţii (planuri de viaţă puse în practică), asumarea unor responsabilităţi financiare; competenţe
sociale specifice adultului: coordo-narea parteneriatului de viaţă şi a prieteniilor, stabilitatea în
cuplu (parteneriat de viaţă), coordonarea relaţiilor cu colegii, prietenii, partenerii, a muncii, a
formării continue, a carierei şi a vieţii sociale. (Ana Muntean, 2006)
Aceste sarcini de vârstă presupun însă o bună funcţionare a creierului şi sunt evidente legătura
dintre sarcinile majore ale unei vârste şi cele ale vârstei următoare, precum şi continuitatea şi
extinderea sarcinilor.
Într-o dezvoltare sănătoasă, în care individul a beneficiat de timpuriu de stimulări adecvate,
sarcinile vârstei se realizează în acelaşi timp cu satisfacţie, cu bucuria de a trăi. Ele dau sens
vieţii individului şi se constituie ca motivaţie.