Tulburari psihice în epilepsie

Tulburarile psihice în epilepsie se împart în :

1. Tulburări paroxistice de scurtă durată
2. Tulburări episodice care:
- se instalează relativ rapid
- au o durată îndelungată
- au o alură mai puțin spectaculară
3. Tulburări intrercritice permanente

1. Tulburări critice paroxistice

Crizele epileptice în orice formă se manifestă inevitabil și cu o componentă

psihopatologică care poate fi centrală/periferică, globală/specifică.
De exemplu:
- o criză ”paroxistică vegetativă” se însoțește de o stare afectivă particulară.
- o criză majoră tonico clonică se însoțește de suspendarea conștinței
- absențele epileptice determină modificări ale câmpului de conștință.
Dintre aceste crize unele au un conâinut și o manifestare ”psihică mai accentuată”.
Pot fi amintite:
1) Crize senzitive – parestezii resimțite la diverse părți ale corpului ±
crize motorii
± delrulări imaginative ” fantasmatice”
2) crize senzoriale vizuale, auditive, olfactive, gustative, vertiginoase –
desfășurate ca impresii senzoriale simple pe un fond de conștință critică
destul de păstrată.
3) Iluzii, halucinații vizuale/auditive
4) Modificări afective- anxietate sau euforie
5) Modificări de gândire-momente de ”vid cerebral
-momente de gândire impusă
6) Tulburări mnezice- amintiri ce se derulează rapid
- imagini panoramice
- fenomene ”dejavu” ”jamais vu”
Mai pot să apară ca modificări intermediare între modificările paroxistice și cele
episodice următoarele:
1. stari crepusculare
2. automatisme ambulatorii diurne/nocturne
3. în epilepsia temporală – fenomene de derealiyare
- fenomene de ”stare de vis”
- sentimente de ciudățenii, bizarerie a trăirii + halucinații olfactive, gustative, în
cadrul crizelor uncinate

2. Tulburări psihice episodice

- se instalează relativ brusc

- durează câteva ore, zile, săptămâni
- încetează relativ brusc
Apar la 5-10% din epilepsiile cu crize paroxistice fiind mai frecvente în urma crizelor
repetate subintrante.
Pot apărea următoarele :
1. stari crepusculare:
- mai frecvente în epilepsia temporală
1
 - constau din denivelarea conștinței, păstrarea relativă a percepției și
comportamentului în liminte acceptabile.
- bolnavul executa fara dificultate activitatile de rutina, poate chiar sa
calatoreasca departe de casa (fuga epileptica), se fereste de pericole si se
comporta aparent normal
- se observa –aspectul exterior neglijent
-o relativa detasare de ambianta
-gandire vascoasa
-tendinta la perseverare
-lentoare a reactiilor
-comportament neconcordant cu felul de a fi al subiectului
-dupa revenire poate avea amnezie lacunara
2.stari de obnubilare
-apar periodic
-pacientul este lent in perceptie, ideatie, miscari, uneori somnolent cu o amnezie
mai putin profunda
-pot sa apara stari confuzive cu dezorientare temporo-spatiala si mnezica care se
desfasoara –fie cu agitatie anxioasa
-fie cu tablou stuporos
-aceste stari apar de obicei dupa crize majore, mai ales dupa crize repetate
subintrante
3.modificari episodice ale dispozitiei afective si ale comportamentului
-constau in aparitia periodica a unei ”stari disforice” in care pacientul este trist,
nemultumit, posomorat, irascibil, impulsiv, interpretativ,nimeni nu poate intra in
voia lui
-mai rar apar stari euforice insotite de potential agresiv
-suicidul+ comportamentul autodistructiv sunt de 4x mai frecvente la epileptici
decat in populatia generala
-agresivitatea se asociaza cu –intelect de limita
-instabilitatea emotionala
4.stari halucinator delirante
-trairile halucinatorii sunt predominant vizuale dar si auditive si olfacive si apar pe
un fond de denivelare usoara a constiintei
-pot sa apara :-trairi delirante cu tematica predominant religioasa dar si de
revendicare ,prejudiciu, persecutie si ”cosmice”.
+ anxietate secundara
-i-au aspectul unei psihoze de model endogen pentru ca starea confuziva poate fii
minoră
5. Psihozele epileptice prelungite
- îmbracă un aspect delirant paranoid cu tematică de persecuție; cu halucinații
auditive și olfactive (rar vizuale) + automatism mintal;
- apar în epilepsia temporală

3. Tulburări psihice intercritice permanente

DPDV psihologic epilepticul se află mereu într-o stare ”reactivă” în raport cu

conștientizarea situației sale de bolnav, cu crize ce vin din interior și care reprezintă un
handicap social. La tulburările psihice ale epilepticului mai contribuie și :
- atitudinea hiperprotectoare a familiei față de copilul epileptic
- atitudinea de respingere a grupului de copii, a grupului școlar – profesional față
de cel cu epilepsie
- efectele secundare ale medicației de întreținere
- eventuala evoluție a unui sindrom encefalopat de fond care dtermină crize
comițiale

2
Tulburări de caracter și personalitate:
- apar la o treime din epileptici
- depind de vechimea bolii, de frecvența crizelor, de medicație
- dpdv al caracterului apar următoarele trăsături:
a) instabilitate cu apariția unor perioade disforice însoțite de reacții
clastice, anxietate, impulsivitate
b) viscozitate psiho-afectivă care constă într-o lentoare ideo-motorie,
o viață psihică lentă ” concentrată”, condensată, adezivă, cu
incapacitate de a face față schimbărilor vieții la situațiile noi.
- aderă la obiecte, persoane, este meticulos, exact, riguros.
- Procesează din aproape în aproape fiind legat de detalii, concrete, devenind
sâcâietor și plictisitor pentru ceilalți.
- Rețin și acumulează trăiri neplăcute până la un punct culminant când se
produce o explozie clastică
- Aspectele pozitive sunt: conștinciozitatea, meticulozitatea, solicitudine.
Cu aceste particularități caracteriale ce evoluează uneori din copilărie, împreună cu
dificultățile de inserție socială, epilepticul poate să dezvolte un comportament perturbat de
model psihopatologic devenind capricios, mincinos căutând să obțină privilegii din situația de
bolnav.
Deficitul intelectual și demența epileptică:
• Epilepticii ”endogeni” au o inteligență similară cu cea a populației generale, adică
persoane normointeligente, hipo/hiperinteligente.
• Epileptici ”encefalopați” au o inteligență deficitară cauzată de condițiile somatice care
au determinat encefalopatia.
Dificultățile de randament intelectual apar la 20-40% din epileptici în perioada școlară și
a vieții active. Aceste dificultăți apar nu datorită capacităților intelectuale scăzute ci datorită
particularităților caracteriale (bradipsihie) de modificări de conștință după criză, de
neîncrederea în sine, de medicație.
Epilepsiile care rezultă dintr-o sechelă de encefalopatie infantilă au un pronostic mai
rezervat dpdv intelectual. La epilepticii la care:
- epilepsia a debutat la vârste tinere
- crizele sunt frecvente
- necesită un tratament intens
- au traumatisme cranio cerebrale
poate să apară o scădere progresivă a funcțiilor intelectuale, scădere care poate să evolueze
spre ”demență epileptică”.
Preocupările și interesele epilepticului devin tot mai reduse progresează lentoarea
ideomotorie, limbajul sărăcește, gândirea devine tot mai vâscoasă și mai lentă, monotonă,
săracă, incapbilă să distingă esențialul de neesențial, scade discernământul. Preocupările
sociale și profesionale își pierd treptat semnificația și crește grija pentru propria sănătate și
devine evident egoismul, egocentrismul, astfel încât se vorbește de o ” demență
concentrică”. Trebuie ținut cont de efectele secundare ale medicației antiepileptice și de
complicațiile sociale ce apar pe parcursul evoluției bolii.