II.

MANIFESTĂRI TEMPORARE SAU EPISODICE INTERCRITICE

 la 5-10% din epilepsii → au debut brusc, dispariţie spontană, tendinţe la repetare
 crizele paroxistice fie precedă, continuându-se nemijlocit cu stări episodice (acestea capătă
statut de fenomene postcritice), fie încheie desfăşurarea acestora, constituind punctul lor
culminant şi final
 alteori, însă, manifestările temporare intercritice au caracter de sine stătător → când între
accesele paroxistice şi tulb. psihice temporare intercritice poate fi pus în evidenţă un fenomen
de „balanţă”: cuparea terapeutică a primelor le aduce în „scenă” pe ultimele şi invers,
reapariţia crizelor epileptice căpătând rol de factor de protecţie faţă de manifestările
episodice intercritice
 se deosebesc de crizele epileptice paroxistice prin durata mai lungă, sfârşitul mai puţin
tranşant, răspunsul slab la medicaţia anticomiţială şi inconstanţa concomitenţei modificărilor
EEG caracteristice
 EEG în t. respectivelor tulburări evidenţiază fie:
- modificări lipsite de orice specificitate
- ceea ce poartă numele de „normalizare forţată” a EEG, rsp., dispariţia eventualelor
anomalii şi apariţia ritmurilor fiziologice de bază
 reprezintă tulburări psihice care uneori nu pot fi diferenţiate de alte afecţiuni psihiatrice, dacă
nu luăm în considerare caracterul episodic şi recurent, lipsa evoluţiei către cronicizare,
antecedentele epileptice şi prezenţa uneori a unei simptomatologii neurologice tranzitorii
 după Engel şi colab., pt. a tranşa DD al acestor tulb. → se impune uneori adm. i.v. de
diazepam →tulb. dispar, în cazul că au caracter critic
 cele mai importante sunt:
1. stările crepusculare
2. stări de obnubilare şi confuzionale epileptice
3. stări delirante şi halucinatorii
4. tulburări episodice ale dispoziţiei

1. Stările crepusculare:
 manifestări cu o simptomatologie complexă, care au drept caracteristică o tulb. particulară
(îngustare) a conştiinţei ce lasă boln. posibilitatea unui comportament constituit din acte şi
acţiuni relativ coordonate, dar lipsite de critică;
 poate apare spontan/în continuarea unei crize grand mal/paroxistică parţială complexă;
 durează ore/zile, dispare brusc/după somn prelungit sau după criză GM ori se risipeşte încetul
cu încetul
 postcritic apare amnezie lacunară (bolnavul nu păstrează amintirea celor întâmplate)
- amnezia cuprinde toată prd. stării crepusculare, uneori şi câteva zile precedente
- mai rar, rămân amintiri fragmentare şi vagi care pot fi şi ele uitate câteva zile mai târziu
 uneori (ca în cazul automatismului ambulator epileptic), în timpul stării bolnavul execută fără
dificultate activităţi de rutină (mănâncă, se îmbracă, poate călători ferindu-se de pericole,
etc), comportându-se aparent normal → observarea atentă relevă însă, în toate cazurile,
aspectul exterior mai neglijent, mimică nătângă/perplexă, percepţii şi reacţii mai lente,
răspunsurile sărace, gândirea vâscoasă, dezlânată, tendinţa la perseverare, comportament
neconcordant cu felul de a fi al boln, străin personalităţii sale.
 uneori pot apare tulburări de afectivitate: disforie, nelinişte, anxietate, tristeţe/veselie,
halucinaţii, idei delirante ce pot induce un comportament periculos cu acte de violenţă şi
cruzime dintre cele mai neaşteptate şi neobişnuite
2. Stări de obnubilare şi confuzionale epileptice
 în cazul obnubilării, boln. este obtuz, dezorientat t-s şi la propra persoană, incapabil să
perceapă integral realitatea înconjurătoare, răspunde incomplet la întrebări manifestând o
tendinţă marcată la somn; tulburările mnezice postaccesuale sunt mai superficiale, variabile,
uneori tardive şi fragmentare
 în stările confuzionale: anxietate, tendinţă la agitaţie şi furie;
 pot apare stări confuziv-anxioase, stări confuziv-onirice, confuziv-stuporoase
- nu oferă particularităţi clinice deosebite de DD cu manifestări similare de altă origine
- când apar la epileptici cunoscuţi sau în legătură cu crize majore, pe care le precedă sau
continuă, caracterul episodic şi repetitiv sunt elemente care orientează dg.
 diagnostic diferenţial: stări toxice, infecţioase, tumori cerebrale, schizofrenie, isterie;
 f. des astfel de manifestări corespund unor stări de rău petit mal → situaţie în care dg. de
certitudine îl asigură ex. EEG
 ambele apar frecvent post criză majoră.
3. Stări delirante şi halucinatorii
- reprezintă, de obicei, în epilepsie, variante ale tulburărilor de conştiinţă de tip crepuscular în
care tulburările de percepţie şi ideile delirante domină tabloul clinic
- delimitarea acestor stări de tulb. de conştiinţă de tip delirant sau oneiroid este uneori relativă
→ trecerile în dublu sens sunt posibile atât în cadrul aceluiaşi episod, cât şi de la un episod la
altul al aceluiaşi bolnav → aceste treceri reflectă oscilaţiile cantitative şi calitative ale
gradului tulburării de conştiinţă
- apar halucinaţii vizuale/auditive (scene terifiante, intens colorate);
- alteori pe fondul tulb de conştiinţă şi al tulburărilor de percepţie, senzaţiile subiective pot
căpăta o semnificaţie majoră şi interpretarea delirantă a ambianţei domină tabloul clinic
- la adult sunt mai frecvente delirul de persecuţie, prejudiciu, revendicativ, religios →
determină anxietate, agitaţie p-m şi comportament de apărare cu mare periculozitate pentru
anturaj
4. Tulburări episodice ale dispoziţiei
- foarte rar – euforie asociată cu impulsivitate şi agresivitate slab motivată;
- frecvent: aparent spontan, subiectul este cuprins de o stare de nelinişte şi tensiune, devine
posomorât, irascibil, impulsiv, interpretativ, gata de reacţii violente pt. motive minore;
- la adult şi copil mare: dispoziţie depresivă, irascibilitate, agitaţie p-m, impulsivitate şi
agresivitate marcată ce cresc incidenţa suicidului;
- unele studii, în special experimentale, concură în a sublinia faptul că epilepticii vădesc o
dependenţă de niveluri crescute ale opioidelor endogene, agresivitatea şi dispoziţia depresivă
(disforia) ţinând de disfuncţii ale sistemului limbic, însoţite de diminuarea concentraţiei
respectivilor mediatori →s-ar explica astfel de ce uneori apariţia crizelor, fenomene însoţite
de eliberare de opioide endogene, ameliorează comportamentul epilepticilor, în timp ce
suprimarea terapeutică a manifestărilor paroxistice poate fi urmată de modificări afectiv-
comportamentale
- aceste manifestări pot dura ore/zile, sunt de obicei stereotipe, pot avea caracter prodromal sau
pot fi confundate cu modificările de caracter proprii dezvoltărilor disarmonice ale
personalităţii
- anamneza corectă, ex. cl şi de lab. (EEG, PEG, EMG, etc) – necesare pt. DD

! În cadrul tulb. psihice temporare intercritice se includ şi o serie de manifestări mai puţin
definite, cum sunt dipsomania şi dromomania → legătura lor cu epilepsia este discutabilă şi
nu poate fi luată în discuţie decât atunci când survin la epileptici ca o componentă a tb. cl., au
caracter periodic, apar relativ brusc, sunt precedate de stări de indispoziţie, tristeţe şi
nemulţumire generală