1.

Disprosexii cantitative – definitie, clasificare,caracteristici, entitati nosologice unde se

intalnesc
TULBURĂRI ALE ATENŢIEI (DIS-PRO-SEXII)

Disprosexiile pot interesa predominant atenţia voluntară sau pe cea involuntară

(disprosexii selective), dar poate fi observată şi interesarea ambelor forme de atenţie simultan
(disprosexii globale).
DISPROSEXII CANTITATIVE:

HIPER- PROSEXIA - creşterea orientării selective a activităţii de cunoaştere, poate fi:

- spontană (atenţia este prea mobilă, în detrimentul stabilităţii) – în stări maniacale, de excitaţie,
de intoxicaţie uşoară. Trebuie precizat că în stările maniacale disprosexia este disociată
întâlnindu-se o hiperprosexie spontană globală asociată unei hipoprosexii voluntare selectiv

Consecinţa mnezică a acestui aspect particular este atât în plan tematic (hipermnezie selectivă –
se reţin uşor amănunte nesemnificative, aleatorii), dar şi temporal (hipomnezie de fixare
consecutivă diminuării concentrării atenţiei).
- voluntară (atenţia este concentrată pe un anumit excitant care prezintă interes pentru
individ) – în depresie (atenţia este centrată pe idei de culpabilitate, de ruină, de lipsă de sperantă
etc); la cenestopaţi, hipocondriaci (atenţia este orientată asupra stării de sănătate a organismului
şi fenomenologiei somatice pe care bolnavul o dezvoltă); la deliranţi şi mai ales la paranoici
(atenţia se centrează pe tema delirantă şi este orientată asupra tuturor evenimentelor şi
persoanelor implicate în sistemul delirant respectiv); la fobici (atenţia este orientată pe tema
fobică); la obsesionali (atenţia este orientată pe tema obsesională).

HIPOPROSEXIA - scăderea orientării selective a activităţii de cunoaştere. Se întâlneşte în stări

de surmenaj; anxietate (focalizarea psihismului pe trăirea anxioasă şi ignorarea consecutivă a
ambianţei poate conduce la scăderea atenţiei spontane şi/sau voluntare); stări afective depresive
(prin scăderea interesului faţă de ambianţă şi/sau a motivaţiei personale); tulburări cognitive
(dezvoltare cognitivă insuficientă, deteriorari organice, demenţe, delirium, schizofrenie,
intoxicaţii); schizofrenie (prin detaşare afectivă, retragere de tip autist, tulburări cognitive); stări
confuzionale.

APROSEXIA - pierderea totală a activităţii prosexice. Apare în stări confuzionale (unde atenţia
este cu atât mai scăzută cu cât tulburarea de conştiinţă este mai profundă); PGP (este
primul simptom decelabil în faza de debut); oligofrenii severe (prin nedezvoltarea atenţiei);
demenţe severe; depresie (greu de delimitat dacă alterarea procesului prosexic se datorează
inhibiţiei din depresie sau unui sindrom psihorganic); în schizofrenie (mai ales în forma
catatonică).

2. Iluzii vizuale patologice - definitie, forme, caracteristici, entitati nosologice unde se

intalnesc

ILUZII PATOLOGICE EXTEROCEPTIVE

1.Iluziile vizuale – sunt cele mai frecvente iluzii patologice.

A. Metamorfopsii : impresia de deformare a obiectelor şi a spaţiului perceput. Aici sunt
incluse:

1. micropsia: obiectele sunt percepute mai mici (de obicei apar în patologia organică
cerebrală)
2. macropsii: obiectele sunt percepute mai mari

3. dismegalopsii: obiectele sunt percepute alungite sau lărgite – apar mai ales în intoxicaţiile
cu diferite substanţe
4. porropsia: obiectele sunt percepute mai apropiat sau mai îndepărtat.
5. calopsia: obiectele sunt percepute înfrumuseţat.

B. Pareidolii: sunt percepţii deformate, intens anxiogene. Constau în animarea,

antropomorfizarea unor percepţii simple. Interpretarea imaginii poate oferi percepţiei
patologice un mare grad de bogăţie şi de vivacitate („perceperea“ de fiinţe ameninţătoare în
desenul parchetului, al covorului, al perdelei etc.). Apar în epilepsie, delirium tremens,
schizofrenie, post TCC, infecţii.

C. Falsele recunoaşteri - reprezintă identificarea greşită a diverselor persoane. Este diferită de

confuzia de persoană, care poate apare la oamenii normali, în anumite condiţii: percepere
incompletă din cauza distanţei, a luminozităţii, intervalului lung de timp de la ultima
întâlnire sau a asemanării care creează unele probleme de diferenţiere. Apare în episoade
 maniacale, stări confuzive, sindrom Korsakoff, sindroame demenţiale (senile, vasculare,
traumatice). O variantă particulară este fenomenul de déjà vu (deja vazut), déjà connu (deja
cunoscut), déjà vecu (deja trăit) sau, invers, jamais vu (niciodată văzut), jamais connu
(niciodată cunoscut), jamais vecu (niciodată trăit), bazat în special pe tulburarea fazei de
recunoaştere a memoriei. Aceste fenomene particulare apar în sindromul de derealizare şi
depersonalizare, în patologia de lob temporal (stări secundare din epilepsia temporală
simptomatică).

D. Iluzii de persoană – reprezintă erori de identificare a persoanelor şi se întâlnesc în

sindroame delirante şi lezionale.

Iluzia sosiilor (sindromul Capgras) – sosiile sunt persoane care seamănă atât de mult, încât nu
pot fi deosebite. În aceste cazuri persoana cunoscută nu este identificată ca atare, pacientul
considerand că este doar asemănătoare cu ea. Uneori pacienţii consideră că persoanele cunoscute
sunt multiplicate sau sosia iniţială este înlocuită de o altă sosie, în mod repetat, ori chiar bolnavul
se crede o sosie. Pacienţii sunt convinşi (interpretare delirantă) că persoanele apropiate au fost
substituite în scop ostil. Acest sindrom delirant apare în schizofrenie, tulburarea delirantă
persistentă, leziuni de emisfer drept.
Iluzia Fregoli – este insotita de convingerea delirantă ca un persecutor unic are capacitatea de a
se ascunde sub înfăţişarea altor persoane, ia mai multe chipuri, ca şi cum ar fi un actor. Apare în
schizofrenie, tulburarea delirantă persistentă, leziuni de emisfer drept.

3. Halucinatii auditive - definitie, caracteristici, forme, entitati nosologice unde se

intalnesc

HALUCINAŢII EXTEROCEPTIVE

a) Halucinaţiile auditive
Pe primul loc ca frecvenţă la adult, sunt situate cel mai des în câmpul auditiv perceptibil şi au
intensitate variabilă (de la discrete, la puternice)
Prezintă complexitate variabilă, putând fi:
A - elementare (foneme, acoasme) - percepute ca fâşâituri, pocnituri, scârţâituri etc.
B - comune - percepute ca sunete bine definite, paşi, lătrat de câine, ciripit de păsări, sunete
muzicale etc.
C - verbale (complexe) - percepe cuvinte, fraze, etc.

După continuitatea în timp pot fi:

a - episodice
b - continue (împiedică bolnavul să se odihnească).

După ecoul afectiv pot fi:

a - favorabile (încurajează),
b - defavorabile (duşmănoase, înjurând bolnavul, ameninţându-l)

În funcţie de numărul personejelor ale căror “voci” sunt recepţionate pot fi:
a - singulare
b - multiple (comentative –comentează comportamentul bolnavului, în maniera ostilă de multe
ori, sau antagonice - unele acuzându-l, altele luându-i apărarea).
În funcţie de concordanţa cu starea afectivă de fond pot fi:
a - concordante (în tulburarea afectivă)
b - neconcordante (în schizofrenie)
Uneori halucinaţiile auditive pot fi imperative, poruncindu-i bolnavului să execute
anumite acte periculoase, de homicid, fără ca acesta să li se poată împotrivi, fapt care conferă
halucinaţiilor auditive, caracterul de mare urgenţă psihiatrică.
Halucinaţiile auditive se întâlnesc în afecţiuni ORL, sub formă elementară şi comună
(otite, mastoidite, surditate), boli neurologice (leziuni ale căilor de conducere, leziuni ale lobului
temporal), boli psihice (schizofrenie - unde au caracter bizar, neinteligibil, depresie psihotică -
cu conţinut trist, dureros, delirium tremens, stări confuzionale onirice), aură epileptică.

4. Hipermnezii - definitie, caracteristici, entitati nosologice unde se intalnesc

Dismneziile cantitative includ: hipermnezii, hipomnezii şi amnezii.

Hipermneziile - evocări exaltate, involuntare, mai alerte, chiar tumultoase, de
nestăpânit, îndepărtând subiectul de preocupările principale impuse de conjunctura prezentă.
Sunt însoţite de accelerarea proceselor gândirii sau de stări de excitaţie. Pot fi circumscrise la
evenimente faţă de care subiectul a fost motivat afectiv.
Se întâlnesc la oameni normali, legat de evenimente cu conţinut afectiv negativ
(anxiogene) sau pozitiv (bucurii mari, reuşite etc) şi au caracter tematic, selectiv sau la persoane
cu o abilitate specială a conservării mnezice.
Totuşi, această capacitate exagerată de evocare o întâlnim de obicei în afecţiuni psihice
caracterizate prin îngustarea marcată a sferei preocupărilor, aşa cum se întâmplă în tulburarea
delirantă persistentă (paranoia) sau în tulburarea paranoidă de personalitate, în care
pacienţii reţin cu o exactitate uimitoare nume, numere de dosare, date, adrese, cifre etc., şi alte
evenimente legate de conţinutul ideii delirante sistematizate sau a temelor de suspiciune ce
focalizează câmpul ideativ al subiectului.
Hipermnezia se întâlneşte şi la unii oligofreni numiţi „geniali”, prin posibilitatea
excepţională de reţinere a unor date, cifre, deşi la ei memorarea este pur mecanică.
Pot fi, de asemenea, urmate de hipermnezie stările febrile, intoxicaţia cu eter, cloroform,
barbiturice - narcoza cu amital (în care există o memorare paradoxală hipermnezică în pofida
obnubilării conştienţei).
În patologia vasculară cerebrală se descrie fenomenul de embol afectiv, care constă în
rememorarea bruscă, neaşteptat de pertinentă, a unui eveniment trecut, intens saturat afectiv.
Exacerbarea evocărilor se întâlneşte şi în sindroamele maniacale, asociindu-se, în cadrul
tahipsihiei, fugii de idei şi labilităţii atenţiei.
Psihopatologia cunoaşte situaţia desemnată sub conceptul de mentism, în cursul căreia
subiectul devine spectator al unei derulări incoercibile, caleidoscopice de amintiri şi idei.
Mentismul poate fi expresia unei stări de oboseală şi surmenaj, al unei tensiuni nervoase sau al
unei intoxicaţii uşoare cu cafeină, alcool, tutun, substanţe psihotone sau psihodisleptice,
pacientul având critică faţă de tulburarea prezentă, încercând s-o stăpânească, fără însă a reuşi.
Situaţia este atât de parazitară şi de jenantă încât produce anxietate, împiedică somnul şi
activitatea conform rigorilor voliţionale.
Forma supremă de hipermnezie, în care forţa evocărilor atinge maximum, poate fi
considerată viziunea retrospectivă, trăită de pacienţi în timpul unor stări confuzionale,
psihogene, în situaţii de pericol vital iminent sau în crize de epilepsie temporală. În aceste
situaţii, persoanele au impresia că îşi revăd şi retrăiesc perioade din viaţă în câteva momente.
 5. Amnezii - definitie, clasificare, entitati nosologice unde se intalnesc

Amneziile, în sens strict, semnifică pierderea totală a capacităţii mnezice, prăbuşirea

forţei mnezice.
Clasificare - luând ca reper debutul bolii:
1.amnezia de fixare (anterogradă) - este incapacitatea de a integra informaţii noi atunci
când informaţiile vechi sunt relativ bine conservate şi pot fi încă redate (contrast frapant).
Se întâlneşte în: stări de confuzie mentală, sindromul Korsakov de etiologie alcoolică,
infecţioasă sau traumatică, tulburarea bipolară, stări reactive, stări nevrotice şi reacţii psihogene.
2.amnezia de evocare (retrogradă) - este incapacitatea de a rememora o informaţie care
a fost fixată normal. Este imposibilitatea de a evoca amintiri anterioare (întinzându-se progresiv
spre trecut până în copilărie) debutului bolii (ex. unui traumatism cranio-cerebral),. Posibilitatea
de fixare de noi informatii poate fi pastrata.
3.amnezia antero-retrogradă - este o amnezie mixtă, atât de fixare, cât şi de evocare,
prinzând, deci, atât evenimentele survenite după debutul bolii, cât şi pe cele de dinaintea
debutului bolii. Se întâlnesc în sindroame involutive, unde destructurarea mnezică urmează legile
memoriei:
a) legea disoluţiei memoriei (J. Delay) postulează că disoluţia ce realizează amnezia
merge întotdeauna de la complex la mai simplu.

b) legea regresiunii memoriei (Th. Ribot) susţine că uitarea se întinde atât de la prezent
(uitare mai accentuata a amintirilor recente, inca incarcate afectiv si dificil de operat/
ordonat/ sistematizat) spre trecut, cât şi de la complex la mai puţin complex, completând-o
de fapt pe prima.
c) se reţin mai bine evenimentele intens trăite emoţional dacât cele indiferente, dovadă că
memoria este o funcţie a unui sistem, psihismul.
În plus, cu cât evenimentele sunt mai îndepărtate, cu atât au fost mai frecvent evocate,
astfel încât evocarea lor actuală a devenit o obişnuinţă şi o repetare cvasimecanică, incomparabil
mai simplu de realizat decât trecutul mai apropiat, mai complex şi mai puţin automatizat.
Cuvintele sunt uitate progresiv, ca şi cum ar respecta anumite reguli gramaticale: la
început numele proprii, apoi substantivele comune, adjectivele şi în sfârşit verbele.
 Th. Ribot (1882) arată că limbajul raţional este uitat înaintea celui emoţional,
exclamaţiile, injuriile, interjecţiile fiind mai bine reţinute decât restul cuvintelor şi mai puţin bine
reţinute decât expresiile mimico-pantomimice care dispar în cazuri deosebit de grave, ordinea
deteriorării limbajului fiind inversă faţă de construcţia sa naturală sub aspect ontogenetic şi
social-istoric.
O formă de amnezie antero-retrogradă este cea posttraumatică, ce succede comei. Se
manifestă ca amnezie anterogradă cu uitare progresivă, începând cu confuzia mentală postcomă,
prelungindu-se câteva săptămâni sau luni, după care se estompează, iar capacitatea de fixare se
ameliorează. Urmează apoi o amnezie retrogradă pe luni sau ani pre-TCC, care însă scade ca
întindere în timp, pe măsură ce fixarea se ameliorează şi rămâne lacunară pentru ore, zile
precomă şi pe zile sau săptămâni după comă.
Amnezii tranzitorii se pot întâlni în confuziile mentale de etiologie frecvent toxică sau
metabolică, după o criză grand-mal (convulsii tonico-clonice generalizate) sau în perioada de
efectuare a TEC (terapie electroconvulsivantă). După TEC, tulburările de evocare dispar în
câteva săptămâni, dar poate persista o amnezie lacunară.

4. amnezia lacunară reprezintă un hiatus mnezic (temporar) în viaţa individului, care

se referă la o perioadă net delimitată de timp, de obicei ore sau zile. Se întâlneşte după un AIT
(accident ischenic tranzitor), TCC, stări confuzionale, tulburare de tip crepuscular a
conştienţei (beţie patologică, convulsii parţiale complexe din epilepsia temporală,
somnambulism). O formă semiologică specifică intoxicaţiei alcoolice acute la alcoolicii cu o
carieră lungă, la care se instalează leziuni în structurile cerebrale ale memoriei este black-out-ul,
lacună mnestică a episodului de beţie acută cel mai recent.
V. Predescu este de părere că în aceste amnezii lacunare nu este vorba de o pierdere a
capacităţii de înregistrare, ci de imposibilitatea de descifrare şi reproducere conştientă a
evenimentelor trăite în perioade de stare, şi ele ar trebui diferenţiate de stările de apsihie
(Guiraud) întâlnite în comele profunde, în care individul nici nu înregistrează, dar nici nu
reacţionează la nici un fel de stimul.
5. amneziile funcţionale şi selective survin în afara oricărei leziuni cerebrale şi se referă
la evenimente, persoane, care sunt uitate întrucât trăirea lor a fost însoţită de o stare afectivă
negativă. Amintirile au fost bine constituite şi fixate, dar rememorarea lor voluntară devine
imposibilă. Aceste amintiri nu sunt distruse, ci doar acoperite să zicem cu un voal, putând fi
conştientizate prin evocare involuntară sau prin mijloace de investigare psihologică (narcoza cu
amital, inducţie hipnotică, tehnici de relaxare), odată cu schimbarea împrejurărilor care au
produs trauma afectivă; din acest motiv, astfel de amnezii au mai fost numite psihogene sau
afectogene, iar pentru că se referă la un aspect singular al evenimentelor trăite (situaţii, nume
proprii, formule chimice, limbi străine) mai poartă denumirea de amnezii tematice sau elective.
Se întâlnesc în stări nevrotice, disocieri mnezice la isterici, amnezii posttraumatice din stări acute
de stress, patologie de catastrofă, agresiuni, doliu, fluctuaţii emoţionale.

Spre deosebire de amnezia lacunară, care constă în uitarea unei secţiuni (temporare),
amnezia electivă este uitarea unui anumit conţinut.

6. Paramnezii - definitie, clasificare, caracteristici, entitati nosologice unde se intalnesc

Dismnezii calitative = paramnezii (Kraepelin). Aceste tulburări sunt amintiri deformate,

false, neconcordante cu realitatea, fie sub aspectul desfăşurării lor cronologice datorită
perturbării sintezei mnestice longitudinale, a fixării corecte a secvenţelor temporare din propria
istorie a subiectului, fie sub aspectul lipsei de legătură cu realitatea obiectivă trăită în prezent sau
în trecut de bolnav.
Cuprind tulburări ale sintezei mnezice imediate şi tulburări ale rememorării trecutului.
Tulburările sintezei mnezice imediate se mai numesc „iluzii de memorie” şi
reprezintă evocări eronate ale unor fenomene sau acţiuni trăite în realitate de bolnav, dar care nu
sunt încadrate în timpul şi spaţiul real în care s-au petrecut sau nu sunt recunoscute de bolnav ca
trăite sau netrăite, cu alte cuvinte subiectul nu recunoaşte corect relaţia sa temporo-spatiala cu un
anumit conţinut mnestic care îi aparţine.
1.falsa recunoaştere - constă în a recunoaşte ceea ce de fapt bolnavul nu cunoaşte. Este
o iluzie mnestică, o „halucinaţie a prezentului”, rod al jocului dintre prezent şi trecut, dintre
percepţie şi reprezentare. Se manifestă ca fenomen de „déjà” (déjà vu, -pensé, -connu, -entendu),
în care pacientul are impresia de a mai fi văzut, gândit, cunoscut, înţeles etc. persoanele sau
situaţiile respective. Uneori el are impresia că în situaţiile amintite a avut (ca şi acum) aceeaşi
stare afectivă, fapt pentru care se poate utiliza noţiunea de „déjà vécu”.
Opusul falsei recunoaşteri este falsa nerecunoaştere, în care pacientul nu recunoaşte
ceea ce de fapt cunoaşte. Se manifestă ca fenomen de „jamais” (jamais vu, -connu, -entendu, -
vécu, -éprouvé), bolnavul având impresia de a nu fi văzut, cunoscut, trăit evenimentele sau
situaţiile sau persoanele actuale.
Iluziile de recunoaştere şi nerecunoaştere apar în stări de surmenaj, obnubilare a
conştienţei, manie, schizofrenie, patologie de lob temporal etc.
2.criptamnezia este un „plagiat involuntar”, o nerecunoaştere ca fiind străin, a unui
material literar, artistic, muzical sau ştiinţific, pe care individul l-a citit sau auzit în realitate, dar
pe care în mod iluzoriu îl consideră al lui propriu. Acestă iluzie de memorie trebuie diferenţiată
de plagiat, în ultimul caz fiind vorba de o acţiune conştientă, întreprinsă cu un anumit scop.
Se întâlneşte frecvent în schizofrenie, demenţe, paranoia.
Situaţia inversă, în care pacientul consideră că evenimentele trăite sunt doar citite, auzite
sau văzute, portă denumirea de „înstrăinarea amintirilor”.
3.paramnezia de reduplicare (Pick) este reidentificarea perpetuă a obiectelor,
persoanelor sau situaţiilor trăite cu altele cunoscute, trăite anterior. Astfel, pacientul lui Pick
susţinea că a mai fost tratat într-o clinică identică, de un medic care semăna leit cu cel de acum
etc. În aceste situaţii nu se realizează o continuitate între amintire şi trăirea actuală, adică
impresiile actuale nu sunt confruntate cu amintirile. Este o tulburare rar întâlnită în demenţe
(demenţa Pick).

7. Tulburari de ritm si coerenta in gandire - clasificare, caracteristici, entitati nosologice

unde se intalnesc

TULBURĂRI CANTITATIVE DE GÂNDIRE

A.Tulburări de ritm în gândire

1. Accelerarea ritmului ideativ (fuga de idei) – se caracterizează prin faptul că asociaţiile între
idei se fac la întâmplare, după aspecte superficiale, după asonanţă, după rimă, după contraste
facile, după localizare în timp şi spaţiu. Adesea pacienţii vorbesc mult (logoree) şi repede
(tahifemie), cu voce tare, uneori până răguşesc. În perioadele de exacerbare extremă a fugii de
idei, asociaţiile pierd aproape total legăturile logice formale, ajungându-se la incoerenţa gândirii.
În practică, accelerarea ritmului ideativ nu se întâlneşte izolat, ci asociază excitaţie psiho-
motorie, creşterea forţei reprezentative şi imaginative, a mobilităţii prosexice, a tonusului afectiv,
toate exprimate prin logoree – accelerarea debitului verbal. Această accelerare cvasiglobală a
vieţii psihice poartă denumirea de tahipsihie.
 Accelerarea ritmului ideativ apare în sindroame maniacale, stări de excitaţie psiho-
motorie din schizofrenie sau paralizie generală progresivă la debut, beţii acute voluntare, stări
nevrotice, în stările de oboseală marcată şi de surmenaj.

Forma particulară de accelerare a rimului ideativ:

Mentismul (descris de Chaslin) este o formă particulară de accelerare a ritmului ideativ,
caracterizată prin depanarea rapidă, incoercibilă, automată a reprezentărilor (motiv pentru care
poate fi considerată şi o tulburare de memorie) şi ideilor, faţă de care bolnavii au adesea o
atitudine critică, fac efort să-şi stăpânească gândurile, însă de obicei nu reuşesc. Tulburarea
devine atât de parazitară şi de jenantă, încât provoacă anxietate, împiedică pacienţii să se
odihnească sau să desfăşoare activităţi conforme cu rigorile voliţionale, aceştia rămânând
spectatori ai propriilor idei.
Mentismul se întâlneşte în stări de oboseală accentuată, în stări de mare tensiune
nervoasă, în intoxicaţii uşoare cu tutun, cafeină, alcool, cu medicamente psihotone şi
psihodisleptice, în cadrul sindromului de automatism mental din schizofrenie (când pacientul are
convingerea delirantă că acest fenomen patologic este impus din afară, este provocat de cineva).

2. Încetinirea ritmului ideativ (lentoare ideativă) - clinic se observă că pacientul vorbeşte rar
(bradifemie), articularea cuvintelor este lentă (bradilalie), oferă răspunsuri cu întârziere (cu
perioadă de latenţă mare), vocea are intensitate scăzută. Pentru obţinerea răspunsurilor de multe
ori este necesară repetarea întrebării. Discursul acestor pacienţi este nu numai lent, dar şi cu
întreruperi, iar uneori incoerent.
Lentoarea ideativă asociază slăbirea forţei reprezentative şi imaginative, dificultăţi de evocare a
amintirilor, dificultăţi prosexice, inhibiţie motorie. Această scădere cvasiglobală a funcţiilor
psihice (implicit prin diminuarea funcţiei tonico-energetice afective) poartă, în psihopatologie,
denumirea de bradipsihie.
Lentoarea ideativă se întâlneşte în stări de epuizare fizică şi psihică, în perioada de convalescenţă
a unor boli somatice, toxice, infecţioase, în afecţiuni neurologice cu interesare extrapiramidală,
ca boala Parkinson, parkinsonism postencefalitic, intoxicaţia cu monoxid de carbon, în stări de
obnubilare a conştiinţei, oligofrenii, schizofrenie, depresie, melancolie.
Forme particulare de scădere a ritmului ideativ:
2.a. Vâscozitatea mentală – constă în scăderea fluidităţii mentale (adezivitate), care se traduce
prin scăderea fluidităţii verbale. Se întâlneşte în epilepsie.
2.b. Fading mental (Guiraud si Deschamps) – constă în accentuarea progresivă a lentorii
ideative până la oprirea fluxului ideativ. Se întâlneşte mai ales în schizofrenie.
2.c. Baraj ideativ (Sperrung) – ritmul ideativ încetează intempestiv pentru câteva secunde, după
care cursul gândirii poate fi reluat. Această oprire bruscă a exteriorizărilor verbale se întâlneşte
în schizofrenie şi poate fi explicată prin apariţia unei halucinaţii, prin intervenţia unei forţe
xenopatice ori poate rămâne incomprehensibil.
2.d. Sărăcirea ideativă – scăderea productivităţii ideilor (Hemmung). Ideile sunt tot mai
concentrice, cu un sistem de referinţă tot mai redus, cu un conţinut tot mai restrâns, deseori
monotematice. Se întâlneşte în stări de surmenaj, tulburări ale conştiinţei, stări depresive,
schizofrenie.
3. Dispariţia fluxului ideativ (anideatia) – deşi este descrisă în idioţie şi demenţe (sub forma
deambulaţiei anideice) sau în epilepsie (sub forma automatismului anideic), nu este sigură decât
în stările comatoase, pentru că în celelalte se presupune că există totuşi idei care rămân
necunoscute celor din jur. Trebuie diferenţiată de barajul ideativ, în care există un conţinut
ideativ, dar care rămâne necunoscut celor din jur.

B.Tulburări de coerenţă în gândire

Incoerenţa gândirii – reprezintă pierderea legăturilor logice dintre idei. Exprimarea verbală a
ideilor devine lipsită de conţinut şi ininteligibilă.

Forme de incoerenţă a gândirii:

a.Salata de cuvinte – pacientul exprimă o serie de cuvinte sub forma unui amestec total lipsit de
conţinut logic şi inteligibilitate.
b.Jargonofazia – pacientul nu mai este înţeles de nimeni, pare a vorbi o limbă proprie.

c.Verbigeratie – constă în repetarea stereotipă a aceloraşi propoziţii, fraze sau cuvinte, frecvent
lipsite de orice înţeles. Uneori se observă o oarecare tendinţă la rimă (ex. “acasă, mână, vacă,
atom, gâscă, moacă”).
Incoerenţa sub diversele ei forme apare în schizofrenie, demenţe avansate, tulburări de
conştiinţă, în special cele calitative.

8. Ideea obsesiva - definitie, caracteristici, entitati nosologice unde se intalnesc

TULBURĂRI CALITATIVE DE GÂNDIRIE (TULBURĂRI DE CONŢINUT ALE

GÂNDIRII)
1.Ideea dominantă
2.Ideea obsedantă (obsesivă/anankastă)
3.Ideea prevalentă
4.Ideea delirantă

1. Ideea dominantă – este o idee care se impune la un moment dat în gândirea individului,
conţinutul său încadrându-se în sfera normalului. Este declanşată de stimuli cu valenţe
semnificative pentru subiect şi este reversibilă. Ideea dominantă este în concordanţă cu
personalitatea individului şi cu dezideratele lui (egosintonică).
2. Ideea obsedantă (obsesivă/anankastă) – este o idee parazitară care irumpe şi asediază
gândirea pacientului, se impune conştiinţei, deşi este în dezacord cu aceasta. Este în discordanţă
cu realitatea şi cu personalitatea individului (egodistonică), care îi recunoaşte caracterul
parazitar, patologic, luptă pentru a o înlătura, dar de cele mai multe ori nu izbuteşte.
Astfel că ideea obsesivă este însoţită de un mare grad de anxietate. Spre deosebire de ideea
delirantă, cea obsesivă este apreciată critic de pacient, acesta recunoscând că fenomenul emană
din propria viaţă psihică, şi nu este impus din exterior ca în automatismul mental şi fenomenele
de influenţă exterioară.
Din punct de vedere clinic, obsesiile îmbracă următoarele forme:
a. idei (obsesii ideative) – corespund definiţiei de mai sus, realizând o “intoxicaţie” prin idee.
Principalele teme obsesive sunt:
- contaminarea cu microbi (misofobie);
- dubitaţia (“de ce?”, « poate… », « dacă… »; se referă la nesiguranţa acţiunilor proprii,
bolnavul devine preocupat, neliniştit, nesigur, se întreabă dacă a efectuat o serie de acte
obişnuite, semiautomate ca: închiderea uşii, a aragazului, de multe ori se întoarce din
drum pentru a verifica; unii autori denumesc aceste obsesii “mania verificărilor”; este
frecvent întâlnită la medici (dacă au pus parafa, dacă au scris posologia corectă);
 - violenta fizică asupra propriei persoane sau asupra celorlalţi (de ex. “îmi voi ucide
copilul”, dar pacienta evită să rămână singură cu copilul, caută asigurări, ascunde
cuţitele, pungile de plastic etc.);
- preocupări religioase (îndoieli cu privire la religie, blasfemii);
- preocupări sexuale (pentru organe sexuale sau acte sexuale inacceptabile; de ex. “voi
comite un viol”, dar pacientul evită să stea singur cu o femeie şi încearcă să-şi abată gândul
de la problemele sexuale);
- obsesia unui comportament inacceptabil (idei obsesive de contrast – au un conţinut
inacceptabil, supărător, în profundă discodanţă cu convingerile obişnuite, etice ale
bolnavului; de ex. idei obscene obsesive în timpul rugăciunii la o persoană foarte decentă,
dar pacientul încearcă să-şi păstreze autocontrolul, evită situaţiile sociale, îi întreabă pe
ceilalţi dacă comportamentul său a fost acceptabil într-o anumită situaţie; sau alt ex., o soţie
credincioasă are teama de a nu-şi înşela soţul, dar nu trece niciodată la fapte, deşi trăieşte
penibil acest chin);
- ordinea (lucrurile să fie la locul lor, acţiunile să se desfăşoare într-o anumită ordine).
Obsesiile ideative apar cel mai frecvent în tulburarea obsesiv-compulsivă, dar se pot
întâlni şi în alte entităţi psihiatrice precum depresia, patologia de involuţie sau debutul
schizofreniei.

b. amintiri si reprezentări obsesive – amintirile obsesive se exprimă clinic prin perseverarea

rememorării unor evenimente neplăcute, jenante. În cazul reprezentărilor obsesive este vorba
despre idei care contrazic relitatea şi care determină reprezentarea figurativă într-o manieră
senzorial-plastică. Uneori reprezentările contrastante exprimă prejudiciu, defăimare,
aversiune sau ură faţă de persoane pentru care pacientul are sentimente de dragoste, stimă,
respect, prietenie.

c. fobii (obsesii fobice) – reprezintă teama faţă de anumite lucruri, fiinţe, situaţii sau acţiuni,
teama nejustificată, apreciată critic de pacient, dar pe care nu o poate alunga în ciuda faptului
ca evită situaţia respectivă. Fobiile generează o stare de tensiune intrapsihică însoţită de
disconfort fizic sau o senzaţie de maleză, “nu mă pot mişca”, “nu pot demara” şi de un
cortegiu de manifestări neuro-vegetative: transpiraţii, tahicardie, sialoree. Prin dezvoltare în
 intensitate ele pot fi declanşate şi de simpla reprezentare a lor. Ele se pot extinde de la o tema
la alta, din vecinătate în vecinătate. Exemplificăm prin:
- Hipsofobia: teama de înălţimi, balcoane, lift

- Agoraphobia: teama de spaţii deschise, poate apare pe stadioane, în pieţe

- Claustrophobia: teama de spaţii închise, locuri înguste
- Talasofobia: teama de mare
- Acusticofobia: teama de sunete, zgomote, explozii, tunete
- Hidrofobia: teama de apă
- Bazofobia: teama de a nu cădea în timpul mersului, întâlnită frecvent la femei,
pentru siguranţă merg pe lângă ziduri, garduri, căutând un punct de sprijin în
eventual cădere
- Heliofobia: teama de soare
- Aichmofobia: teama de obiecte ascuţite
- Belenofobia: teama de ace
- Nichtofobia: teama de întuneric, apare la femei, acestea dorm cu lumina aprinsă
- Antropofobia: teama de oameni, de mulţime
- Arahnofobia: teama de păianjeni, mai frecventă la femei
- Cancerofobia: teama de cancer
- Chinofobia: teama de câini
- Fagofobia/sitiofobia: teama de a mânca
- Logofobia: teama de a nu pronunţa greşit un cuvânt
- Misofobia: teama de contaminare microbiană
- Nozofobia: teama de îmbolnăvire
- Fobofobia: teama de fobii, bolnavul stă paralizat, nu face nimic

d. tendinţe impulsive (obsesii impulsive) – impulsuri care îndeamnă bolnavul la acte

particulare, iraţionale şi inacceptabile ori ridicole. Pentru că urmarea acestor impulsuri
conduce la consecinţe negative, bolnavul li se opune, însă se încarcă emoţional cu teamă şi
panică. Aceasta este de obicei legată de anumite idei obsesive contrastante, idei care
contrazic flagrant convingerile individului. De ex. pacienţi cu un comportament
ireproşabil şi cu un nivel elevat de cultură sunt parazitaţi de ideea de a lovi peste faţă
 diverşi trecători de pe stradă, de a huli sau injuria persoane din colectivităţi sau
institutii faţă de care au un respect deosebit. De obicei teama de a nu comite actul
impulsiv se menţine atâta timp cât bolnavul se află în situaţia de a-l comite.

e. Compulsii/acţiuni obsesive (ritualuri, ceremonialuri obsesive) – sunt comportamente

repetitive - compulsiuni cu caracter deschis (de ex spălatul mâinilor - ablutomania, punere
în ordine, verificări) sau acte mintale – compulsiuni mascate (de ex. rugăciuni, numărat -
aritmomania, repetarea în gând a unor cuvinte) pe care persoana se simte nevoită să le
efectueze ca răspuns la o obsesie sau în conformitate cu reguli care trebuie aplicate rigid.
Comportamentele sau actele mintale urmăresc să preîntâmpine un anumit eveniment sau
situaţie temută. Totuşi, comportamentele sau actele mintale fie că nu sunt legate în mod
realist de ceea ce sunt menite să neutralizeze sau să prevină, fie sunt evident excesive.

9. Idei delirante macromanice (expansive) - definitie, clasificare, entitati nosologice unde

se intalnesc

In functie de continutul lor tematic si de fondul afectiv pe care apar, ideile delirante se pot
clasifica in:
1. idei delirante expansive (macromanice) – apar pe fondul unei incarcaturi afective
pozitive (euforice). Se descriu:
a) idei delirante de grandoare: de forta, putere, talent, inteligenta, frumusete, bogatie,
rang social etc. Pot fi exprimate vag, intermitent, pe un fundal de satisfactie si
optimism, fara nevoia de a-i convinge pe ceilalti, sau pot fi exprimate ferm,
detaliate, sistematizate, bolnavul, in acest caz, fiind centrat pe ideea recunoasterii
(de catre ceilalti), a sacrificiului si a luptei pentru impunerea ideilor sale (frecvent in
paranoia).
b) Idei delirante de inventie: elaborarea unor planuri sau incercari de realizare a unor
dispozitive sau aparate de interes major si care preocupa in general oamenii de
stiinta din perioada respectiva. Insa pentru delirant mai importanta este
recunoasterea paternitatii, a prioritatii indiscutabile si a monopolului absolut al
inventiei lor, decat secretul calculelor si mecanismelor.
c) Idei delirante de reforma: elaborarea unor planuri filantropice, de pace universala si
vesnica, a unor sisteme filozofice sau politice.
 d) Idei delirante de filiatie: convingerea bolnavului de a fi descendentul unei familii
renuite sau mostenitor al unor persoane cu situatie socio-economica sau culturala
inalta.
e) Idei delirante erotomane: convingerea deliranta de a fi iubit de o persoana de obicei
cu un nivel socio-cultural superior lui si careia ii atribuie in mod deliberat
sentimente de dragoste fata de el, interpretand in acest sens orice act sau manifestare
intamplatoare a acesteia. Ideile erotomane se insotesc de o stare de exaltare psihica
si polarizare pasionala, care-i comanda si calauzeste conduita (ii scrie scrisori, se
imbraca cum ii place persoanei iubite). Izvorul acestor idei delirante este constituit
in special din intuitii, iluzii, false demonstratii si interpretari, iar uneori de
„coversatii indirecte” de natura halucinatorie, inscriind ideea deliranta erotomana in
sfera mai larga a sindromului de influenta si de automatism mental.
Comportamentul erotomanului poate ramane pasiv, dar uneori, dupa un timp, ideile
delirante erotomane pot impinge pe cel in cauza sa dea curs, sa realizeze practic
legatura lor ideo-afectiva. Daca obiectul iubirii reactioneaza vadit negativ sau ostil,
se poate ajunge la faza rupturii si razbunarii si la reactii agresive.
f) Idei delirante mistice (religioase): pot fi deseori consecinta unor preocupari
religioase sau a unor vise cu aspect de eidetism. Bolnavul se crede purtatorul unei
misiuni de ordin spiritual, religios, al unui mesaj transcendental prin care este menit
sa instaureze pacea in lume, sa propovaduiasca credinta in forta divina, sa imparta
dreptatea, sa instaureze armonia universala etc.
g) Idei delirante altruiste: bolnavii devin foarte darnici, generoşi oferind tot ceea ce
are inclusiv propria viaţă în folosul celor din jur, pentru folosul societăţii, al
omenirii.

10. Idei delirante micromanice - definitie, clasificare, entitati nosologice unde se intalnesc

2. idei delirante depresive (micromanice) – apar pe fondul timic depresiv. Se

descriu:

a) Idei delirante de persecutie – convingerea bolnavilor ca sunt observati, urmariti, filati,

se comploteaza impotriva lor, are dusmani care il hartuiesc, il spioneaza, il impiedica sa se
realizeze pe plan socio-profesional sau familial, se intentioneaza suprimarea lor. Initial bolnavii
se pot comporta ca niste resemnati, de teama se ascund, ies numai noaptea, isi schimba
domiciliul, evita lumea, pentru ca mai tarziu sa recurga la plangeri, acuzatii,revendicari,
reclamatii, violente si conduite antisociale (se realizeaza conversia din persecutat in persecutor.
Apare in schizophrenia paranoida si in deliruri halucinatorii sistematizate.

b)Idei delirante de revendicare – convingerea bolnavului ca a fost victima unei nedreptati

(materiale sau morale), motiv pentru care isi canalizeaza intreaga activitate spre recunoasterea
drepturilor lor, astfel ca intenteaza numeroase procese care nu fac decat sa le intretina starea de
alerta si sentimentele de ura, amplificate de interpretarile delirante, in final putandu-se ajunge la
violenta si crima, din exasperarea bolnavului pus in situatia de a-si face singur dreptate.
c)Idei delirante de gelozie – clinic se manifesta prin suspectarea gesturilor, expresiei
mimice, tinutei vestimentare, intonatia si timbrul vocii, cat si a schimbarilor de dispozitie ale
partenerului. Toate aceste aspect sunt luate drept probe de adulter. Delirul de gelozie este diferit
de gelozia vulgaris care apare si trece in orice cuplu, prin amplitudinea, caracterul sau obsedant
si tenace si aspectul incredibil al acuzatiilor. Gelosii incep sa organizeaze adunarea unor
elemente probatorii pentru demonstrarea infidelitatii partenerului. Incep sa urmareasca, pun
detectivi, cronometreaza timpul de la serviciu pana acasa. In general gelozia patologica este
alimentata de false recunoasteri, iluzii de perceptie si memorie, interpretari delirante. Cel mai
frecvent delirul de gelozie se intalneste in cadrul dependentei de alcool, fiind amplificat atat de
experientele onirice, confuzionale, de scenele de cosmar, cat si de scaderea libidoului. Gelosii
patologici supun la sadisme, maltratari partenerii pentru a marturisi, acestia de teama
recunoscand, pentru ca mai apoi sa intervina crime grave (crime pasionale). Delirul de gelozie
apare si la barbatii cu disfunctii endocrine si in patologia de involutie care incepe cu andropauza.

d) Idei delirante de relatie (de referinta) - bolnavii au convingerea ca persone din anturaj
exercita o influenta negativa asupra lor si ca prin cuvinte, gesturi sau actiuni, fac aprecieri
defavorabile asupra calitatilor morale, intelectuale fizice sau sexuale. Exista si delir senzitiv de
relatie descries de Kretschmer: handicapatii senzoriali (bolnavi hipoacuzici care nu inteleg ce se
vorbeste si interpreteaza delirant). Delirul de relatie se intalneste frecvent in debuturi de
schizofrenie sau de depresie periodica.
e)Idei delirante de autoacuzare si vinovatie - au tendinta centrifuga si caracter progresiv,
mergand de la culpabilitate, prin dizgrate, la nedemnitate. Bolnavii se considera vinovati de
situatia in care se afla, de nereusita copiilor in viata, de necazul partenerilor, de nenorocirea
altora. Aceasta tulburare de gandire e foarte grava pentru ca sta la baza nu numai a suicidului, ci
si a omorului altruist. Frecvent apare in melancolia de involutie (comportamentul delirant al
bolnavului se manifesta fie prin refuzul ingrijirii atentiei familiei, refuzul hranei, automutilare,
suicid).

f)Idei delirante hipocondriace – bolnavii au convingerea deliranta ca sunt afectati sau

ameninati de o boala grea, incurabila, ceea ce ii face sa interpreteze si sa amplifice nemasurat
tulburari efemere si minore ale functiei diverselor aparate si sisteme. Ei se autoanalizeaza si se
documenteaza incontinuu in legatura cu presupusa afectiune. In stadii avansate, mai ales la
bolnavi in varsta, aceste idei pot fi insotite de halucinatii cu caracter fantastic, absurd (de ex.
eventualele garguimente, reale, sunt determinate de vietati, ca broaste, serpi, pe care le poarta in
stomac sau in intestin). Alteori afirma ca locul sau structura unor organe s-a modificat.
g)Idei delirante de transformare si posesiune - bolnavii sunt convinsi ca au suferit o
metamorfoza corporala, care poate fi partiala sau generala. Cele mai frecvente sunt
transformarile in animale (delir metabolic sau zoontropic). In delirul dermatozoic, bolnavii
sustin ca au paraziti cutanati, ei se straduiesc sa ii inlature si fac apel in acest scop la diferite
metode de tratament foarte originale (ca de exemplu sa ii scoate prin cavitatea bucala).
Aceste idei de transformare sunt absurd si fantastice. Delirul de transformare este intalnit in
schizofrenie paranoida, demente senile, PGP (stadiul final).
h)Idei delirante de negatie – bolnavul nu recunoaste realitati evidente, ajungand sa nege
insasi realitatea functiilor vitale, existenta unor organe, a unui proces psihic, a unor aspecte din
realitate etc. De ex. bolnavii spun ca nu au urinat de 5 ani si nu au respirat de 10 ani, organele li
s-au atrofiat, au putrezit. In depresiile de involutie bolnavii traiesc un puternic sentiment de
culpabilitate, afirmand ca sunt condamnati sa traiasca vesnic pentru a se chinui vesnic. Aceste
idei delirante de negatie, enormitate si imortalitate fac parte din sindromul Cotard. Delirul de
negatie apare in stari dementiale profunde (mai ales de natura luetica), in melancolia deliranta de
involutie si mai rar in stari confuzionale (mai ales de origine infectioasa).

i) Idei delirante de otravire - bolnavul este atent si controleaza dupa un sistem propriu
toate alimentele si lichidele avand convingerea ca dusmanii il vor extermina punandu-i otrava in
mancare sau bautura.
j) Idei delirante catatimice - apar si se dezvolta pe o putermica stare afectival tensionala
care poate duce la scaderea campului constiintei si care determina reactii paroxistice,
catastrofice, antisociale prin mechanism de scurt-circuit (bolnavul se incarca afectiv negativ, cu
incarcaturi stocate in timp, care la un moment dat ajung la paroxisme facand un act necugetat).

11. Dislalii - definitie, clasificare, caracteristici

3.Dislalii sunt tulburari de articulare (pronuntare) datorate modificarilor aparatului logomotor.

Se pot manifesta in mod predilect pentru anumite sunete (dislalie de sunet), anumite silabe
(dislalie de silaba) sau pentru anumite cuvinte (dislalie de cuvant). Sunetul, silaba sau cuvantul
respectiv, luat singur, poate fi pronuntat, dislalia manifestandu-se numai cand acesta este intalnit
intr-un anumit context. Dislaliile literare fac obiectul logopediei. Dintre dislalii de sunet
mentionam:
d. rotacismul – este dislalia pentru litera”r” datorata imposibilitatii de a obtine vibratia
varfului limbii si vibrarea valului palatin.

e. sigmatismul (sasaiala) – este dislalia pentru literele „s”, „z”, „j” si a combinatiilor
lor („ps”, „ts”, „cs”), determinata de implantarea vicioasa a dintilor sau de o
deformare dentala.

f. rinolalia (vorbirea pe nas sau dislalie nazala) – datorata insuficientei contractiei

valului palatin (prin pareza, paralizie) sau existentei vegetatiilor adenoide.

g. dizatria - vorbire realizată prin transpoziţia de silabe, evidenţiată prin tehnica

paradigmelor (ex.: 33 de cocostârci pe casa lui Kogalniceanu, copila
compatimitoare). apare în sindroamele psihorganice, în PGP, în ASC, în demenţe.

h. pelticia - vorbire care se realizează cu comisurile bucale depărtate. Apare la

oligofreni, debili mintali.

Cand la tulburarile de articulare se asociaza tonii sau clonii ale musculaturii

fonatorii sau respiratorii, apare balbismul (balbaiala), care prezinta ca forme clinice de
manifestare:
f. Balbismul clonic - vorbire repetată, sacadată, de obicei interesează o silabă la
începutul unui cuvânt (ma-ma-mama)
 g. Balbismul tonic - este o rezistenţă puternică în pronunţarea unui cuvânt sau a unei
silabe, rezistenta care intrerupe discursul. Cand este depasita, cuvintele se revarsa
tumultos, în cascadă (m-m-mama, b-b-b-balsam)
h. Balbismul tonico-clonic – reprezinta balbismul mixt.
Balbismul se intalneste in logonevroze (afectiuni nevrotice anxioase), fiind accentuat in
anumite situatii emotionale, dar si ocazia folosirii unor cuvinte mai dificile. Astfel ca individul
cauta sa le inlocuiasca cu altele, pe care nu numai ca nu le gaseste imediat, dar nici nu sunt, din
punct de vedere semantic atat de adecvate. Prin urmare se incarca tensional afectiv negativ si
poate dezvolta o adevarata fobie fata de cuvintele dificile (logofobie). Datorita suprimarii
numeroaselor silabe sau cuvinte, in situatia unui balbism avansat, insotit de inversiuni, repetitii,
eliziuni, limbajul poate deveni total ininteligibil, fenomen cunoscut sub numele de tumultus
sermonis.

12. Modificari calitative de imaginatie - definitie, clasificare, caracteristici

Modificări calitative de imaginaţie

Simularea: se referă la falsificarea adevărului, în privinţa stării de sănătate, prin creearea de
tulburări somatice sau psihice, în scop utilitar, material sau moral. După Solier se deosebesc:
Simulaţia creatoare
Simulaţia exagerată (amplificatoare)
Simulaţia perseverentă (fixatoare – la bolnavii isterici şi debilii mental)

Simulaţia totală apare la indivizii normali psihici care intenţionat, conştient, legat de un scop
bine precizat (concediu medical, scutire, pensionare), din care să obţină beneficii secundare,
reproduc semnele unei boli psihice inexistente, putând fi simulate orice boli psihice sau
somatice; din cele neurologice se pot simula: paralizii, astazii, stupor, mentism, stare de
negativism. Din punct de vedere medico-legal psihiatric gradul şi fidelitatea simulării somatice
şi psihice e în funcţie de imaginaţia, inteligenţa şi rezistenţa simulatorului.
Suprasimularea: se întâmplă când bolnavul utilizează conştient şi exagerează simptomele unei
afecţiuni preexistente dorind să pară şi mai bolnav (de ex. hospitalismul care apare în
dezvoltarea de tip hipocondriac).
Metasimularea: apare la bolnavii cu stări psihice şi fizice normale, care după un episod psihotic
acut real, realizează un beneficiu consecutiv acestei situaţii. Patologic perseverează în acuzele
subiective anterioare stării sale actuale încercând obţinerea unui beneficiu în continuare. Acestea
apar la expertizele medico-legale.
Disimularea: e un fenomen psihopatologic foarte grav de care se leagă urgenţele majore,
crima şi sinuciderea. Constă în ascunderea unor simptome psihice sau infirmităţii în scopul
sustragerii de la tratamentul obligatoriu, pentru obţinerea unui beneficiu (carnet de conducător
auto la un psihotic) sau punerii în aplicare a unei idei delirante sau a unei tentative de suicide
(bolnavii depresivi au un înalt potenţial disimulativ, manifestat în special la debutul sau după
traversarea episodului depresiv, pentru a evita internarea sau pentru a obţine externarea, ca să
poată pune în aplicare acest act final, suicidul).

13. Depresia ca forma de hipertimie negativa - definitie, clasificare, caracteristici, entitati

nosologice unde se intalneste

TULBURĂRI CANTITATIVE ALE AFECTIVITĂŢII

Hipertimia reprezintă creşterea răsunetului afectiv faţă de o anumită situaţie. În funcţie de
polaritatea răsunetului afectiv se disting:
A.Hipertimia negativă – 1.Depresia
2.Anxietatea
3.Anestezia psihică dureroasă

B.Hipertimia pozitivă – 1.Dispoziţia expansivă

2.Hipomania (elaţia)
3.Euforia

A.1.Depresia – se caracterizează printr-o trăire afectivă intensă a unei dureri morale, a

inutilităţii şi devalorizării, conducând la o stare de neputinţă, la diminuarea marcată a
interesului şi a plăcerii faţă de activităţi altă dată agreabile, dispariţia „chefului de viaţă”, a
capacităţii de a mai funcţiona din punct de vedere profesional, familial, social.

Dispoziţia deprimată este însoţită de un conţinut perceptual sumbru, uneori neclar („ca prin
ceaţă”), de ideaţie lentă (bradipsihie) cu conţinut trist, pesimist, pierderea capacităţii de a
mai comunica cu persoanele din anturajul apropiat, anticipări negative susţinute de selectarea
aproape în exclusivitate a amintirilor cu conţinut trist, neplăcut, ameninţător.
Trăirea depresivă se exteriorizează în plan motor printr-o inhibiţie marcată sau o nelinişte
psiho-motorie, mimica şi pantomimica exprimând concordant conţinutul dureros al
trăirilor afective (frunte încreţită în omega melancolic, treimea interioară a pleoapelor
ridicată, plegia treimii interioare a pleoapei superioare (semnul lui Veragut), comisurile
bucale coborate, privire îndurerată, cu umerii aduşi în faţă, corp încovoiat, braţele cad
pasiv pe lângă corp sau sunt ridicate exprimând deznădejdea). După H. Ey depresia poate
configura fie un simptom, fie un sindrom sau o entitate nosologică distinctă.
Depresia nu trebuie confundată cu stările de tristeţe normale ce survin după pierderea
unor persoane dragi, pierderi materiale, insuccese, dureri morale, decepţii, care sunt de mai
scurtă durată, de intensitate mai mică şi lipsite de consecinţe în plan relaţional şi funcţional,
individul găsind resursele necesare pentru a li se opune şi a le depăşi.
Depresia se întâlneşte într-o varietate de tulburări psihice, de la sindroamele nevrotice din
bolile somatice, la tulburările afective majore (depresia unipolară, tulburarea bipolară) sau în
psihoze (depresia postprocesuală din schizofrenie, tulburarea schizoafectivă).
Depresiile se pot clasifica în:
1. endogene (pure) - depresii unipolare, tulburarea bipolară, tulburarea schizoafectivă.
Apar fără o cauză exterioară decelabilă.
2. exogene (psihogene) - depresii nevrotice, depresii de epuizare Kielholtz (mascată). Apar
reactiv, ca o consecinţă maladaptativă la acţiunea unor factori exteriori percepuţi de
subiect ca psihotraumatizanţi

3. organice - se datorează efectelor fiziologice directe ale unei condiţii medicale generale:
a. cauze endocrinologice: diabet zaharat, boală Addison, hiper- şi hipotiroidismul, hiper-
şi hipoparatiroidismul, hiper- şi hipoadrenocorticismul, cele legate de ciclul menstrual,
postpartum, sarcina
b. maladii neurologice: boala Parkinson, maladia Huntington, boala Alzheimer, stroke,
traumatism cranio-cerebral, scleroza multiplă, epilepsie, boala Fahr, boala Wilson
c. condiţii metabolice: deficienţa de vitamina B12, de folat, de niacina, de tiamina

d. condiţii autoimune: lupus eritematos sistemic, arterita Sjögren

e. boli infecţioase: hepatita virală, mononucleoza infectioasă, virusul imunodeficienţei

umane
 - neoplazii: neoplasmul de pancreas
- boli cardiace cronice ± acutizate (infarctul acut de miocard)
- boli renale severe (stadiul terminal)
- induse de anumite substanţe - se datorează efectelor fiziologice directe ale unei
substanţe, de ex. drog de abuz, un medicament:
a. intoxicaţia cu alcool, amfetamina, cocaina, halucinogene, inhalante, opiacee, sedative,
hipnotice şi anxiolitice
b. abstinenţa de alcool, amfetamina, cocaina, sedative, hipnotice şi anxiolitice
c. cauze farmacologice: medicaţia cardiologica (clonidina, hidralazina, metildopa,
propranolol, rezerpina, digitala, prazosin, procainamida, lidocaina, metoserpidina);
sedative şi hipnotice (barbiturice, cloralhidrat, etanol, benzodiazepine, clormetiazol,
clorazepat); steroizi şi hormoni (corticosteroizi, contraceptive orale, prednison,
triamcinolon, noretisteron, danazol); stimulante şi supresoare ale apetitului alimentar
(amfetamina, fenfluramina, dietilpropion, fenmetrazina); medicamente psihotrope
(butirofenone, fenotiazine); neurologice (amantadina, bromocriptina, levodopa,
tetrabenazina, baclofen, carbamazepina, metosuximida, fenitoina); analgezice şi
antiinflamatoare (fenoprofen, ibuprofen, indometacina, opioide, fenacetina, fenilbutazona,
pentazocin, benzidamida); antibacteriene şi antimicotice (ampicilina, sulfametoxazol,
clotrimazol, cicloserina, dapsona, etionamida, tetraciclina, griseofulvina, metronidazol,
nitrofurantoin, acid nalidixic, sulfonamide, streptomicina, tiocarbanilid); medicamente
antineoplazice (C-Asparaginaza, nitramicina, vincristina, 6-azauridina, bleomicina,
trimetoprim, zidovudina); alte medicamente (acetazolamida, colina, ciproheptadina,
disulfiram, metisergid, meclizina, pizotifen, anticolinesteraze, cimetidina, difenoxilat,
lisergid, mebeverina, metoclopramid, salbutamol).

14. Euforia ca forma de hipertimie pozitiva - definitie, clasificare, caracteristici, entitati

nosologice unde se intalneste

Euforia – se caracterizează prin exagerarea dispoziţiei în sensul veseliei, o creştere a

tonusului afectiv manifestată printr-o stare de plenitudine, de bine general, confort,
sănătate, mulţumire, fericire, optimism, însoţită de fugă de idei, logoree cu glume deseori
contagioase, cu expresivitate bogată mimico-pantomimică, cu tendinţa la supraapreciere a
propriei persoane (grandiozitate) şi exacerbarea trebuinţelor şi instinctelor (în special cel
sexual) proprii (egocentrism). Euforicului totul i se pare posibil, având asupra existenţei o
viziune roză, veselă, plăcută, animată. Manifestă frecvent un comportament dezordonat şi
dezinhibat manifestat prin cheltuirea excesivă a banilor, investiţii necugetate în afaceri, călătorii
impulsive, şofat periculos. Stima de sine înflaţionată şi energia excesivă îl duc la extinderea
excesivă a activităţilor şi responsabilităţilor fără a le finaliza eficient (polipragmazie).
Stările euforice de mică amplitudine pot fi expresia psihică a unor succese, a antrenării
într-o ambianţă veselă şi animată.
Ca expresie psihopatologică, euforia se întâlneşte în:
i. forme uşoare sau fruste de intoxicaţii cu: etanol, cafea, morfină, eter, benzină
prin inhalare
j. în stări nevrotice prin suprasolicitare (veselie de scurtă durată după care trece
brusc în prăbuşire astenică)
k. în stări subfebrile
l. în fazele maniacale ale tulburării bipolare
m. pot apare stări de euforie în forma expansivă a PGP, boală hipertensivă, ASC,
stări demenţiale senile, postraumatice, post AVC, în oligofrenii

Euforia autentică trebuie diferenţiată de:

i. Moria – sindrom observat în leziunile de lob frontal, caracterizat prin jovialitate
expansivă, familiarităţi, calambururi, puerilism, coprolalie, expansivitate săracă, uşor
epuizabilă.
j. Râsul spasmodic al pseudobulbărilor
k. Euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din schizofrenia hebefrenică.

15. Paratimii - definitie, clasificare, caracteristici, entitati nosologice unde se intalnesc

TULBURĂRI CALITATIVE DE AFECTIVITATE ( PARATIMII)

Paratimiile se caracterizează prin reacţii afective aberante şi inadecvate, uneori
paradoxale faţă de motive, situaţii sau evenimente (de ex. o situaţie afectiv-negativă
întâmpinată cu veselie şi invers). Se întâlnesc la persoane aflate în situatii limită de existenţă,
persoane care trec prin momente intens psihotraumatizante sau în stări reactive.
Însă paratimiile îmbracă o formă mult mai stabilă şi intensă în schizofrenie.
Inversiunea afectivă – este o reacţie afectivă negativă care constă în dezvoltarea ostilităţii, a
unor sentimente negative aberante faţă de persoanele pe care înainte de îmbolnăvire le-a iubit,
sau pe care, în mod firesc ar trebui să le iubeasca (parinţi, fraţi, copii). Se întâlneste în special în
schizofrenie, dar şi în paranoia.
Ambivalenţa afectivă – coexistenţa unor stări afective opuse calitativ (dragoste-ură, atracţie-
repulsie) faţă de aceeaşi persoană sau situaţie. Se întalneşte în special în schizofrenie şi uneori la
vârstă înaintată, odată cu scăderea libidoului.
Indiferenţa afectivă - este strâns legată de egocentrism şi mai poartă numele de insensibilitate
morală. Ea se caracterizează prin incapacitatea individului de a înţelege durerile şi nevoile celorlalţi.
Redă în fond stările de inhibare şi de dezorganizare emoţională ale individului.

16. Modificari calitative de vointa - definitie, clasificare, caracteristici, entitati nosologice

unde se intalnesc

Modificări calitative (predominant ale voinţei pasive, defensive)

1.Disabulia se caracterizează prin dificultatea de a trece la o acţiune sau de a sfârşi o
acţiune începută, stare însoţită de oarecare perplexitate şi de o notă afectiv-negativă, legată de
faptul că pacientul nu poate iniţia sau finaliza acţiunea respectivă. Se întâlneşte în neurastenie
(încep 5-6 lucruri şi nu duc la capăt niciunul sau n-au demaraj) şi la debutul schizofreniei.
2.Parabulia constă într-o insuficienţă voliţională, însoţită sau chiar determinată de
anumite dorinţe, pulsiuni sau acte paralele parazite. Apare în nevroze motorii (insuficienţa
voliţională este însoţită de ticuri, spasme), în tulburarea obsesiv-compulsiva şi în schizofrenie.
3. Impulsivitatea. Insuficienţa voinţei pasive, inhibitorii, are ca rezultat lipsa de frână şi
comportamentul impulsiv, determinat de dezechilibrul dintre tendinţa impulsivă şi controlul
voluntar. Acest dezechilibru se manifestă pe plan comportamental prin acte impulsive,
intempestive, interpretative, inadaptate, de cele mai multe ori cu caracter antisocial, reprobabil.
Poate apărea în afara unei condiţii psihopatologice, la oameni cu un temperament coleric,
în situaţii conflictuale care determină scurtcircuite exteriorizate clinic în acte impulsive., dar este
caracteristică tulburărilor de personalitate, în special tulburării borderline. Se cunoaşte, de
asemenea, impulsivitatea nevroticilor, în special a celor anxioşi, care izbucnesc în momentele de
maximă tensiune afectivă. Impulsivitatea nu trebuie confundată cu impulsiunile din tulburarea de
control a impulsurilor (unde intră: tulburarea explozivă intermitentă, kleptomania, jocul
patologic de noroc, piromania, tricotilomania, cumpărăturile compulsive, comportamentul sexual
compulsiv, adicţia de internet etc.). În această categorie diagnostică intră pacienţii
care nu rezistă impulsurilor, pulsiunilor sau ademenirilor (enticements) de a
face ceva dăunător pentru ei sau alţii. Ei pot sau nu să încerce să reziste conştient impulsurilor şi
pot sau nu să îşi plănuiască comportamentele respective. Înaintea actului pacienţii simt tensiune
sau excitaţie crescândă, iar după act trăiesc simţăminte de plăcere, satisfacţie sau libertate şi pot
sau nu să simtă remuşcări, vinovăţie sau reproşuri faţă de sine, sincere.

4.Raptusul (scăderea voinţei defensive, deci o creştere extremă a impulsivităţii) este un

impuls necontrolabil, brusc şi paroxistic, care pune subiectul în starea de a comite acte violente,
ieşite din comun (hetero- sau autoagresive). Subiectul este mobilizat de o irepresibilă
impulsivitate (sau emergenţă) emoţională, afectivă, astfel încât acţionează exploziv, cu trecere
brutală la un act adesea de mare gravitate.
Se întâlneşte în stările maniacale, când pe fondul unei bune dispoziţii şi expansivităţi, la
incitaţii repetate, bolnavii pot izbucni într-o stare de furie nestăvilită, în timpul căreia sparg,
lovesc şi chiar ucid. Această manie coleroasă demonstreză transformarea calitativă a unei stări
afectiv-pozitive, ajunsă la tensiunea ei maximă, într-o stare afectiv-negativă.
O situaţie asemănătoare se întâlneşte în raptusul melancolic, în care bolnavul, până
atunci inhibat şi cufundat în starea sa depresivă, fără un motiv aparent sau la o incitaţie minoră
din mediu, are o izbucnire de mare acuitate clinică, în care automutilarea sau suicidul reprezintă
un pericol iminent.
În raptusurile schizofrenilor actele suicidare apar ca nemotivate, bizare,
incomprehensibile, dar de o mai mică amplitudine datorită insuficientei susţineri dinamico-
energetice prin tocirea afectivă (ex. suspendarea bruscă a inhibiţiei din stările catatonice,
bolnavul aruncându-se rapid de la etaj).
În schimb în epilepsie aceste impulsiuni ating intensitatea maximă a dramatismului lor,
ca o aparentă supracompensare a lentorii şi vâscozităţii lor temperamentale. Caracterul lor, pe cât
de imprevizibil pe atât de incomprehensibil, se datorează îngustării câmpului conştiinţei de tip
crepuscular, cu reducerea unghiului relaţiei cu ambianţa la interpretarea halucinator-delirantă, iar
actele impulsive declanşate sunt avantajate de păstrarea coerenţei automatismelor motorii.
Perioada de criză determinând amnezie lacunară specifică, pune pacientul în faţa unui dezastru în
care nu-şi recunoaşte contribuţia şi ca atare consternarea nu atrage după sine scuzele şi
remuşcările caracteristice psihopaţilor sau nevroticilor.
 Se mai întâlneşte în stări confuzionale cu destructurare profundă a stării de conştiinţă,
în psihozele induse de intoxicaţii cu amfetamine sau psihedelice, în delirium tremens, in beţia
patologică (tulburare crepusculară de conştiinţă), la homosexualii pasionali.

17. Tulburari ale expresiei mimice (cantitative si calitative) - definitie, clasificare, entitati
nosologice unde se intalnesc

Mimica – reprezintă expresia comportamentala nonverbală, involuntară şi reflexă localizata la

nivel facial si traducând tonalitatea afectivă a individului.
Privirea – redă, în mod spontan, conţinutul afectiv al vieţii psihice.
a.Privire fixă imobilă, încrucişata, sticloasă totdeauna exprima ura şi apare în fazele
premergătoare unei acţiuni agresive.
b.Privire larg deschisă cu sprâncene ridicate în partea interioară, cu încreţirea frunţii
sugerează nelinişte, anxietate, tristeţe.

c. Privire hipermobilă, fugace, necruţătoare apare în hipomanie, manie şi în primele

faze din
beţia acută voluntară.
d. Privirea stinsă, hipomobilă, eventual fixă sau absentă apare în stări depresive.
e. Privire detaşată, hipomobilă, rece este întâlnită în schizofrenie.
f. Privirea suspicioasă apare în tulburări de personalitate de tip paranoid, schizoid
sau schizotipal.

g. Evitarea contactului vizual se întâlneşte la un depresiv psihotic, cu idei delirante

de culpabilitate, la care există risc suicidar; in schizofrenie etc.

Tulburări cantitative de mimică

1.Hipermimia – reprezintă mobilitatea şi expresivitatea exagerată a mimicii. Poate fi:
4. globală (hipermimie generalizaăa) - întreaga motricitate facială este crescută în sensul
intensităţii, rapidităţii şi variaţiei mişcărilor. Apare în stări maniacale, intoxicaţii uşoare.

5. localizată (polarizată) – traduc o stare extatică (la idealiştii pasionali şi mistici) sau
exteriorizează preocupările delirante (când poate fi dârză sau dispreţuitoare), dialogul
imaginar cu vocile halucinatorii sau mirarea şi teatralismul isteric. Se mai descriu, în
cadrul mimicilor polarizate, mimicile compensatorii apărute la persoane care vor să
 afişeze o conduită diferită sau chiar opusă stărilor afective (de ex. mimica dezinvoltă a
timizilor sau mimica pseudoironică a psihastenicilor).

2.Hipomimia – reprezintă scăderea mobilităţii şi expresivităţii mimice. Se întâlneşte în

melancolie, stări de inhibiţie psiho-motorie, sindromul de impregnare neuroleptic, stări
confuzionale, demenţe, oligofrenii, PGP (facies laminat datorat hipotoniei musculaturii faciale).
3.Amimia – imobilitatea mimică (ex. in catatonie).

Tulburări calitative de mimică (paramimii) - fac parte din parakinezii. Sunt

expresii mimice neconcordante cu conţinutul trăirii afective. Se descriu:

e. Mimica de împrumut – expresii dirijate cu scopul de a atrage atenţia ambianţei.

Reprezintă un semn al supraestimarii, mitomaniei, histrionismului.
f. Ecomimia – imitarea mimicii interlocutorului, reflectând creşterea sugestibilităţii din
catatonie şi căpătând un caracter de „reflectare în oglindă” în stări demenţiale
profunde.
g. Hemimia – persistenţa unilaterală a unui gest mimic.

- Neomimia – mimica bizară, neobişnuită (ex in schizofrenie).

- Jargonomimia – multitudine de expresii bizare neinteligibile (ex in schizofrenie).
- Psitacismul mimic – hipermobilitate incomprehensibilă şi inexpresivă a mimicii
(ex in schizofrenie).
- Ambivalenţa mimică – coexistenţa unor expresii mimice antagonice.

Pantomimica (gestica) – reprezintă o modalitate de comunicare nonverbală, din primul

sistem de semnalizare.

18. Sindromul de agitatie psiho-motorie

Tulburări cantitative ale activităţii psihomotorii

1.Hiperkinezia – creşterea activităţii motorii în diferite grade de intensitate:
- Nelinişte psiho-motorie – pacientul nu menţine mai mult de câteva momente aceeaşi
poziţie, dar nu deranjează în mod semnificativ ambianţa. Apare în stări anxioase, stări
hipomaniacale, intoxicaţii uşoare, stări prepsihotice.
- Excitaţie psiho-motorie – asociază neliniştii psiho-motorii tendinţa spre dezorganizare a
comportamentelor verbale şi mimico-pantomimice.

- Agitaţia psiho-motorie – manifestarea extremă a excitaţiei psiho-motorii, cu pierderea

controlului voluntar. Cea din demenţe şi oligofrenii se declanşează brusc, la incitaţii
mimine din mediu, are caracter stereotip, uneori cu manifestări agresive faţă de cei din
jur, chiar coleroase la oligofreni.

Agitaţia din stările maniacale este precedată de irascibilitate şi impulsiunea de a

face ceva. Are un aspect ludic şi degajat, dar uneori, după contrarieri sau
suprimarea bruscă a neurolepticului incisiv, bolnavul poate izbucni într-o stare de
agitaţie extremă (furor maniacal).

Melancolicii pot dezvolta, prin suspendarea bruscă a inhibiţiei psiho-motorii, o stare

de nelinişte şi dezordine motorie de mare violenţă, uneori soldate cu automutilări,
homicid sau suicid (raptus melancolic).

În contrast cu adezivitatea şi vâscozitatea caracterului epileptic, în timpul unor

echivalenţe epileptice ori intercritic, bolnavii cu epilepsie pot dezvolta o extremă agitaţie
(datorită caracterului automat, prin tulburarea de conştiinţă), cunoscută sub numele de
furor epilepticus, în timpul căreia pot comite acte de mare cruzime şi violenţă, urmate
de amnezia episodului respectiv.

Agitaţia din stările reactive, cu caracter teatral, hiperexpresiv, este generată de

sentimentul de frustrare şi de paroxismele anxioase, bolnavii neputându-şi păstra
poziţia, oftând, frângându-şi mâinile sau chiar încercând să-şi rupă hainele,
acuzând sau cerând compasiune.
În psihopatii, agitaţia este disproporţionată faţă de situaţia care o determină şi se
manifestă prin crize de mânie şi disperare.
 19. Tulburarea de personalitate paranoida

Clasificarea DSM-IV TR/ DSM V:

Cluster A: paranoida, schizoida, schizotipala – clusterul ciudat, excentric

Cluster B: antisociala, borderline, histrionica, narcisica - cluster dramatic, emotional

Cluster C: evitanta, dependenta, obsesiv-compulsiva - cluster anxios, temator

Cluster A
1. TULBURAREA DE PERSONALITATE PARANOIDA

CRITERII DE DIAGNOSTIC
DSM IV TR/ DSM V
A.Neincredere si suspiciune pervaziva in ceilalti astfel ca motivele lor sunt interpretate ca
rauvoitoare, incepand devreme in perioada de adult si prezinta intr-o varianta de contexte, asa
cum este indicata de 4 sau mai multe din urmatoarele:
l. Suspecteaza, fara o baza suficienta, ca ceilalti il exploateaza, il ranesc sau isi bat joc
de el

3. Preocupare cu indoieli nejustificate in legatura cu loialitatea sau increderea

partenerilor sau asociatiilor

4. Retinerea de a aface confidente celorlalti datorita temerii ca informatiile vor fi

folosite malitios impotriva sa
5. Vede sensuri secrete, degradante sau amenintatoare in remarci sau evenimente
benigne
6. Permanent ranchiunos, este neiertator cu insultele, injuriile sau amenintarile
7. Isi simte atacat caracterul sau reputatia fara ca acest lucru sa fie evident altora si
reactioneaza suparat sau contraataca
8. Suspiciuni recurente fara justificare privitor la fidelitatea partenerului de viata.
B.Nu apare exclusiv in cursul schizofreniei, al unei tulburari de dispozitie cu elemente psihotice,
al unei alte tulburari psihotice si nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei conditii
medicale generale.

CARACTERISICI
Prevalenta: 0,5-2%; > la minoritati, imigranti, surzi; 2,3-4,4% conform DSM V
Incidenta crescuta in familiile probanzilor cu schizofrenie si tulburari delirante
Frecventa: B>F
Etiologie: dificultati familiale precoce; istoric de abuz in copilarie; componenta genetica
prezenta
Psihodinamica: uz de proiectie, negare si rationalizare
Evolutie: dependenta de tariile egoului si de circumstantele vietii
Complicatii posibile: schizofrenie, depresie, tulburari anxioase, tulburari delirante, tulburari
legate de substante, TOC, agorafobie
Tratment: rar solicita tratament (devin si mai paranoizi); doze mici de antipsihotice (pentru
agitatie, anxietate); se trateaza anxietatea (anxiolitice), depresia (antidepresive); frecvent
psihoterapie suportiva, cu accent pe deschidere (sinceritate), consistenta (constanta si
coerenta) si evitarea umorului de catre terapeut
Debut: solitari, putini prieteni, anxietate sociala, performante sub asteptari la scoala,
hipersensibiltate, limbaj si ganduri neobisnuite, fantezii idiosincratice
Ulterior: rigizi, critici, incapabili de colaborare, subestimarea celorlalti cu supraestimarea de
sine, dezvolta stereotipuri negative in special asupra celor din alte grupuri sociale/ minoritati
(sunt perceputi, asadar, ca fanatici)

20. Tulburarea de personalitate borderline

TULBURAREA DE PERSONALITATE DE TIP BORDERLINE

CRITERII DE DIAGNOSTIC
Un pattern pervaziv de instabilitate a relatiilor interpersonale, imaginii de sine si afectelor
insotita de impulsivitate marcata, pattern incepand in perioada de adult tanar si care este present
in context diverse, indicat de 5 (sau mai multe) din urmatoarele:
 d) Eforturi frenetice de a evita abandonul real sau imaginar
e) Un pattern de relatii interpersonale instabile si intense, caracterizate prin alternarea
intre extrema idealizare si devalorizare
f) Perturbarea identitatii: imaginea sau simtamant de sine marcat si persistent instabile
g) Impulsivitate in cel putin 2 arii care sunt potential daunatoare pentru sine (de ex.
Cheltuirea banilor, abuzul de substante, sofatul periculos, consumul compulsiv de
alimente – binge eating, kleptomanie, promiscuitate sexuala)

h) Comportament, gesturi sau amenintari suicidare recurente sau comportament de

automutilare
i) Instabilitate afectiva datorata reactivitatii marcate a dispozitiei (de ex. Disforie,
iritabilitate sau anxietate episodice intense, cu durata de ore pana la zile)
j) Sentimente cronice de ―gol interior (emptiness)
k) Mânie inadecvata, intensa sau incapacitatea de a-si controla mania (de ex. Manifestari
frecvente de nervozitate, manie constanta, lupte fizice repetate)
l) Tranzitoriu, in legatura cu stresul, ideatie paranoida sau simptome disociative severe

CARACTERISTICI
Prevalenta: 2% (1,6-5,9% conform DSM V); 20 % la pacientii psihiatrici spitalizati.
F>B
90% au inca un diagnostic psihiatric si 40% au inca 2 diagnostice psihiatrice Prevalenta
crescuta familiala pentru tulburari afective si tulburari legate de substante

Prevalenta crescuta a tulburarii borderline la mamele pacientilor cu tulburare de personalitate

borderline
Etiologie: leziuni cerebrale (perinatale, encefatita, TCC) frontale (altereaza judecata) sau
temporale (pot da trasaturi Kluver-Bucy); istoric de abuz fizic si sexual, de abandon sau
supraimplicare parentala
Evolutie: catre 40 ani poate surveni o anumita ameliorare (o mai mare stabilitate a relatiilor si in
functionarea vocationala.
Complicatii: suicid, autolezare, tulburari afective, somatoforme, psihotice, sexuale, abuzul de
substante
Tratament: psihoterapie suportiva, comportamentala dialectica, psihotrope pentru stabilizarea
dispozitiei si controlul pulsiunilor (antidepresive, timostabilizaoare, doze mici de antipsihotice)

21. Tulburarea de personalitate antisociala

Cluster B
1. TULBURAREA DE PERSONALITATE ANTISOCIALA (DISOCIALA)

CRITERII DE DIAGNOSTIC
DSM IV TR
A. Pattern pervaziv de ignorare si violare a drepturilor celorlalti aparand de la 15 ani, indicate
de cel putin 3 sau mai multe din urmatoarele:
1. Esuarea de a se conforma normelor sociale, indicata prin executarea repetata a actelor
antisocial ce constituie motive de arest
2. Inselatorie indicata de minciuni repetate, folosirea de nume false sau escrocarea
altora pentru profitul sau placerea personala
3. Impulsivitate sau lipsa unor planuri de viitor
4. Iritabilitate si agresivitate indicata de batai repetate sau atacuri fizice
5. Ignorarea nesabuita a sigurantei proprii sau a celorlalti
6. Iresponsabilitate persistenta, indicata prin incapacitatea repetata de sustine un
comportament de munca regulat sau de a-si onora obligatiile financiare
7. Lipsa de regret sau remuscare cu privire la faptele sale anterioare (ranirea, tratarea
proasta sau furtul de la ceilalti), indicate de indiferenta fata de, sau de rationalizarea
faptului ca a prejudiciat sau maltratat pe un altul sau a furat de la un altul
B. Individul are cel putin 18 ani.
C. Exista evidenta a tulburarilor de conduita cu debut inaintea varstei de 15 ani
D. Comportamentul antisocial nu apare exclusiv in cursul schizofreniei sau episodului maniacal.

CARACTERISTICI
Prevalenta: 3% la B si 1% la F (0,2-3,3% conform DSM V si peste 70% la barbatii cu
probleme legate de alcool si/ sau droguri ori prizonieri)
Incidenta crescuta in familii cu schizofrenie, alcoolism, tulburare de somatizare, factori socio-
economici deficitari (saracie, migratie)
Conditii predispozante: ADHD, tulburarea de conduita
Etiologie: implicare factori genetici; leziuni/ disfunctii cerebrale perinatale, postTCC sau post
encefalitice; frecvent istoric de abandon sau abuz parental
Psihodinamica: elemente agresive proeminente; incapacitate de empatie, iubire si incredere
bazala; elemente asociate: depresie, sado-masochismul, naecisismul
Evolutie: ameliorare dupa varsta mijlocie a perioadei adulte
Complicatii: moarte violenta, abuz de substante, sinucidere, lezarea fizica, dificultati legale si
financiare, tulburari depresive.
Tratament: foarte dificil – in mediul medical este cuceritor la suprafata, dar manipulativ sau
sfidator si poate sa refuze asistenta medicala; se trateaza abuzul de substante; TCC

22. Tablou clinic in schizofrenie – simptome pozitive si negative

SCHIZOFRENIA

Este o tulburare psihotică cu evoluţie cronică, cu potenţial evolutiv deficitar (sărăcire

progresivă a vieţii psihice), caracterizată prin existenţa a trei faze: prodromală, activă şi
reziduală.
Fazele prodromală şi reziduală sunt caracterizate prin forme atenuate ale simptomelor
active (convingeri stranii, gândire magica), precum şi prin deficite de autîngrijire şi în
relaţionarea interpersonală.
Este poate cea mai severă şi invalidantă dintre tulburările psihice.

SIMPTOME
POZITIVE

halucinaţii
o idei delirante
o comportament bizar: stereotipii, agitaţie, igienă precară, aspect bizar
2. tulburări formale de gândire: slăbirea asociaţiilor, tangenţialitate, incoerenţă, lipsa de
logică, circumstanţialitate, deraiere, ilogicitate.
SIMPTOME NEGATIVE

o Aplatizare afectivă: hipomimie, gestica redusă, afect inadecvat, scăderea rezonanţei

afective o Alogie: sărăcia limbajului, a conţinutului, baraj, lentoare ideativa
o Avolitie-apatie: igienă deficitară, dezinserţie socio-profesională

o Anhedonie-asociabilitate: fără ocupaţie, izolare, lipsa interesului

sexual o Inatenţie

23. Tratamentul schizofreniei

TRATAMENT
Spitalizare - presupune:


evaluare diagnostică


stabilirea tratamentului


siguranţa pacienţilor (idei suicidare, comportament de risc)


simptomatologie pozitivă, incapacitatea de a se îngriji

(re)stabilirea legăturii cu serviciile ambulatorii

Principii terapeutice
► definirea simptomelor de tratat
► ce antipsihotic a fost eficient în trecut sau în funcţie de efectele
secundare
► se iniţiază tratamentul cu un antipsihotic, care va fi menţinut 4 - 6
săptămâni cu doze adecvate înainte de a decide dacă trebuie schimbat
► se începe cu doze terapeutice suficiente, conform simptomatologiei şi
apoi se ajustează în funcţie de evoluţia acesteia
► ameliorarea unor simptome are loc în ore-zile, dar pentru a obţine o
remisiune este nevoie de 6-8 săptămâni
► un răspuns terapeutic se obţine la doze de 4-6 mg/zi haloperidol, 80%
dintre receptorii D2 fiind blocaţi; peste acest nivel, creşterea dozelor
nu pare justificată
 ► răspunsuri similare la: 10-15 mg olanzapină, 4-6 mg risperidonă

Farmacoterapie
I. Antipsihotice
► Clasice:
a. haloperidol, clorpromazină
b. neuroleptice depôt (retard): flufenazina, haloperidol, zuclopentixol,
flupentixol
c. antipsihotice cu eliberare prelungită: rispolept consta, zypadhera,
paliperidona
► Atipice: risperidona, olanzapina, quetiapina, clozapina, amisulprid,
ziprasidona, aripiprazol, sertindol, paliperidona

II. Medicaţie adjuvantă

► Benzodiazepine - pentru nelinişte, anxietate, insomnie –lorazepam,
diazepam, clonazepam
► Antiparkinsoniene - în cazul efectelor secundare de tip extrapiramidal -
trihexifenidil 2-4-6 mg/zi
► Timostabilizatoare – potenţează efectul antipsihoticelor, reduce agresivitatea
si labilitatea afectivă – acidum valproicum 500-2000
mg/zi, carbamazepina 400-1200 mg/zi
Tratamentul de întreţinere
urmărirea posibilităţii recăderii şi a efectelor secundare

primele 3-6 luni (stabilizare), apoi: după primul episod: 1-2 ani; după 2 episoade: 5
ani; după al 3-lea episod: toată viaţa.
la întreruperea tratamentului riscul de recădere este de 60% în primele 6 luni.

Pentru pacienţii noncomplianţi: tratment cu neuroleptic depôt sau cu eliberare

prelungită
Terapii psihosociale
1. Terapie cognitivă, comportamentală (vizează recuperarea abilităţilor sociale),
2. Terapii de grup
3. Terapie familiala: psihoeducaţie, susţinere, lucrul cu emoţia exprimată
4. Reinserţia socială: spitale de zi, centre de zi, apartamente protejate

24. Episodul depresiv – tablou clinic

durata - min 2 sapt, in care 5 sau mai multe dintre urmatoarele sunt prezente in
majoritatea timpului (si reprezinta o schimbare fata de functionarea anterioara):
1. dispozitie depresiva in cea mai mare parte a zilei (observata de sine sau de ceilalti)
2. scaderea interesului si a placerii fata de (aproape) toate activitatile care inainte ii faceau
placere
3. scaderea/cresterea apetitului alimentar aproape in fiecare zi sau scadere/crestere
ponderala (cumai mult de 5% din greutate), fara sa tina regim
4. insomnie sau hipersomnie aproape in fiecare zi
5. retard psihomotor sau agitatie psiho-motorie aproape in fiecare zi (observabile de altii)
6. oboseala sau pierderea energiei aproape in fiecare zi
7. sentimente de inutilitate, devalorizare sau de culpabilitate excesiva sau inadecvata
aproape in fiecare zi (fara sa fie autoreprosuri in legatura cu cu faptul de a fi bolnav)
8. capacitate de gandire sau concentrare diminuate sau indecizie, aproape in fiecare zi (fie
dinrelatarile proprii, fie observate de altii)
9. idei recurente de moarte (nu doar simpla frica de moarte), ideatie suicidara recurenta fara
un plan specific, TS (tentative suicid) sau plan specific de sinucidere
simptomele provoaca suferinta sau incapacitare familiala, sociala, profesionala

nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante sau ale unei conditii
medicale generale (ex. hipotiroidie)

Raspunsul la o pierdere semnificativa (ex. doliu, ruinare financiara, pierdere in urma unor
dezastre naturale, o boala medicala serioasa sau dizabilitanta) poate include sentimente de
intensa tristete, ruminatii privitoare la pierdere, insomnie, pierderea apetitului si pierdere
ponderala care ar formula diagnosticul de episod depresiv, insa acestea trebuie evaluate
 in functie de istoria individului de viata si de normele culturale acceptate de exprimare a
disstresului legat de pierdere.

TABLOU CLINIC
Se asociaza:
 
 60% idei de suicid, 4-5% pana la 10-15% se sinucid
 
90% anxietate

Particularitati:

Adolescenti, tineri: iritabilitate, tulburari de comportament, abuz

de substante Varstnici:
prevalenta 25-50%
subdiagnosticata, subtratata

acuze somatoforme care pot

masca depresia pseudodementa
TRASATURI CLINICE
Aspect: facies depresiv, retard psihomotor
Perceptie: acuze somatoforme, simptome psihotice: halucinatii in formele severe
Atentie si memorie: afectate (70-80%) –hipoprosexie de concentrare, hipomnezie de fixare,
eventual hipermnezie de evocare a evenimentelor psihotraumtizante
Constiinta bolii: prezenta/ absenta
Gandire: lentoare ideativa, accentuarea obsesiilor, ambivalenta, ideatie cu un continut negativ:
inutilitate, incapacitate, culpabilitate, idei suicidare; autodevalorizare, indecizie.
Vointa: hipobulie, scaderea interesului
si a placerii; Imaginatie de perspectiva
sumbra.

Evaluarea ideatiei suicidare si a riscului autolitic:

daca ideile exista, daca are un plan
antecedente de tentative suicidare
idei de inutilitate
 abuz de substante
izolare sociala
grad crescut de anxietate, panica, neliniste
majoritatea pacientilor care s-au sinucis au fost vazuti de un medic, au cautat ajutor intr-
un interval de o luna
Gandire in formele severe: idei delirante congruente/incongruente
cu dispozitia Dispozitie: depresie, anxietate, disforie, iritabilitate
Activitate: lentoare,
fatigabilitate Ritm
nictemeral: tulburari
de somn Apetit
alimentar: afectat

25. Episodul maniacal – tablou clinic

durata - minim 1 saptamana (sau mai putin daca necesita spitalizare), de dispozitie
euforica, expansiva sau iritabila, in care 3-mai multe din urmatoarele au persistat (4, daca
dispozitia este iritabila) si au fost prezente intr-un grad semnificativ:
b) stima de sine inflationata sau grandiozitate
c) scaderea nevoii de somn
d) logoree sau presiunea de a vorbi in continuu
e) fuga de idei sau senzatia ca gandurile alearga
f) distractibilitatea atentiei
g) cresterea activitatii orientate catre un scop (fie in societate, la serviciu sau la scoala,
oridin punct de vedere sexual) sau agitatie psiho-motorie
h) implicare excesiva in activitati placute, dar cu potential nociv (cumparaturi excesive,
indiscretii sexuale, investitii nesabuite in afaceri)

perturbarea este suficient de severa pentru pentru a cauza o deteriorare semnificativa in

functionarea profesionala sau in activitatile sociale uzuale ori in relatiile cu altii, ori sa
necesite spitalizare pentru a preveni vatamarea sa sau a altora, ori exista elemente
psihotice

simptomele nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante ori ale unei
conduitii medicale generale (ex. hipertiroidia)
 26. Tratamentul tulburarii depresive

I. TRATAMENTUL DEPRESIEI
Antidepresive - 60-80% raspund la un antidepresiv, daca doza e suficienta, timp de
6-8 saptamani

Depresiile cu cicluri rapide sau rezistente la tratament: se asociaza timostabilizatoare

Depresile severe cu simptome psihotice: se asociaza antipsihotice (olanzapina,
risperidona, quetiapina, aripiprazol etc)

Terapie elecroconvulsivanta - indicatii precise (depresii inhibate, gravide, rezistenta

la tratament)

Principii ale tratamentului cu antidepresive

Se iau in consideratie:
o starea somatica a pacientului

o efectele secundare ale

antidepresivelor o
interactiunile
medicamentoaseposibile

o potentialul suicidar (antidepresive cu toxicitate

redusa: SSRI) o complianta
o accesul la tratament, costul
Doza se creste progresiv pana la doza eficienta (mai ales pentru: triciclice, venlafaxina).
Doza eficienta se mentine minimum 4 saptamani, inainte de a decide, eventual, ca antidepresivul
nu este eficient.
Toate antidepresivele au o perioada de latenta de aproximativ 14 zile.
Odata ce se obtine o remisiune semnificativa, tratamentul se continua 6 -9 luni, pentru a preveni
recaderea. Daca evolutia este favorabila, dupa 6-9 luni tratamentul se poate reduce treptat, dar se
ia in consideratie tratamentul de intretinere (ani).
Daca au existat 2 sau mai multe episoade tratamentul poate fi permanent.
Tratament de intretinere - profilactic: scade frecventa, amplitudinea, durata episoadelor
Precautii,
contrai
ndicatii
:o
Gravide

o perioada
de alaptare o
tulburari
renale severe
o tulburari hepatice grave

Educarea pacientilor cu privire la riscurile si beneficiile

tratamentului. Alcoolul poate exacerba depresia si poate interfera
cu tratamentul antidepresiv. Psihoterapiile amelioreaza adaptarea,
complianta

Indicatiile antidepresivelor:
► DEPRE
SIE: Tulburarea
depresiva recurenta

Episodul depresiv major din tulburarea bipolara I sau II - atentie la

virajul afectiv !! Tulburari de dispozitie pe fond organic
► ANXIETATE
Tulburarile anxioase: tulburarea de panica, tulburarea anxioasa generalizata, tulburarea obsesiv-
complusiva

Efecte secundare ale antidepresivelor

1. Triciclice
 
 risc letal in supradoza !! De evaluat riscul suicidar

 Cardio-vasculare: hipotensiune ortostatica, intarzieriin conducere, aritmii
la doze mari; precautie la cei cu boli cardio-vasculare


anticolinergice: uscaciunea gurii, dificultati de acomodare vizuala, constipatie, retentie
urinara
Contraindicatii in:
o glaucom
o hipertrofie prostata
 
 sedare, tremor
 
 viraj afectiv in cazul diatezei bipolare
 
scaderea pragului convulsivant

NU: gravide, femei care alapteaza, la cei la care se aplica ECT (electrosocuri)
Precautii: insuficienta renala, hepatica

2. SSRI – reactii adverse

FLUOXETINA: anxietate, agitatie, insomnie
SERTRALINA: diaree, tremor, uscaciunea gurii
FLUVOXAMINA: greata, constipatie, sedare-ameteala
PAROXETINA: disfunctii sexuale, sedare, astenie, ameteli
CITALOPRAM: greata, constipatie

ESCITALOPRAM: greata, constipatie

►Sindrom serotoninergic - apare dupa supradozajul tratamentului cu SSRI:
 
 Mioclonii
 
 Agitatie
 
 Insomnii
 
 Crampe
 
 Diaree
 
 Hiperpirexie
 
Hipo-/Hipertensiune arteriala

3. Alte antidepresive:
SNRI (activatoare, actionand pe serotonina si noradrenalina)
VENLAFAXINA
 DULOXETINA
MILNACIPRAN
SARI (sedative)
TRAZODONA
NRI (activatoare, in depresii inhibate)
REBOXETINA
NDRI (activatoare, in depresii inhibate)
BUPROPION – risc convulsii
PSIHOTERAPIE
1) Terapii scurte:
 
 Terapia cognitiva
 
 Terapia interpersonala
 
 Terapia comportamantala

2) Terapii de orientare psihanalitica

3) Terapie familiala

27. Efecte asupra comportamentului in tulburarea prin uz de opiacee (intoxicatia,

sevrajul)

1. Opiacee (heroina, metadona, codeina, morfina)

Intoxicatia:
- Dispozitie expansiva
- Scaderea anxietatii

- Sedare
- Analgezie
- Depresie respiratorie
- Constipatie
- Mioza
- Dizartrie
- Mioclonii
- Hiperpirexie
 - Tulburari de ritm, hipotensiune arteriala severa, EPA – cazuri severe
- Intoxicatia cronica: abcese, celulita, rabdomioliza, tromboflebita, endocardita,
encefalopatie postanoxica

Sevraj:
- Depresie
- Cresterea anxietatii
- Simptome pseudogripale (transpiratie, rinoree, lacrimare dureri musculare)
- Piloerectie
- Cascat
- Crampe abdominale si diaree
- Midriaza
- Frisoane, greata, varsaturi, diaree
- Fara tratament se remite in 5-7 zile; tratament: de substitutie cu metadona,
suboxona, naltrexona; clonidina/CBZ/lyrica/marcofen/levomepromazin/BZD

28. Efecte asupra comportamentului in tulburarea prin uz de cocaina (intoxicatia,

sevrajul)

3. Stimulante (amfetamine, cocaina si stimulante minore de tipul cafeina, nicotina)

Intoxicatia:
- Dispozitie expansiva
- Insomnie
- Scaderea apetitului alimentar
- Cresterea activitatii cardiovasculare (tahicardie, hipertensiune arteriala, risc de
AVC hemoragic)
- Cresterea activitatii neurologice (hipervigilitate)

- Cresterea activitatii gastrointestinale (diaree)

- Simptome psihotice (idei delirante paranoide, halucinatii predominant tactile –
psihoza cu ectoparaziti la cocaina)
- Midriaza
- Risc de AVC hemoragice, IMA
Sevraj:
- Depresie
- Disforie
- Letargie
- Anorexie in primele zile, apoi cresterea apetitului alimentar
- Scaderea activitatii cardiovasculare
- Scaderea activitatii neurologice
- Scaderea activitatii gastrointestinale
- Oboseala
- Cefalee
- Tratament: agonisti de dopamina, antidepresive triciclice, SNRI, Litiu

29. Sevrajul alcoolic (necomplicat si complicat cu delirium tremens) – tablou clinic si

conduita terapeutica

SEVRAJUL ALCOOLIC
Apare dupa oprirea/ reducerea unui consum excesiv si
indelungat de etanol. 2-mai multe simptome care apar la
ore/zile:
hiperactivitate autonoma: transpiratii, puls accelerat, HTA
tremor extremitati - 6-8 h
insomnie

greata, voma,
cefalee

iluzii si/sau halucinatii tranzitorii, vizuale, tactile, auditive - 8-12 h

agitatie psihomotorie
anxietate

convulsii (grand mal) - la 48-72 h cu

sau fara delirium - la 12-24 h
FACTORI AGRAVANTI AI SEVRAJULUI ALCOOLIC
1. epuizare
2. malnutritie
 3. boli somatice
4. depresie
DELIRIUM TREMENS – perturbarea atentiei, constientei in ore-zile, fluctueaza pe parcursul
unei zile; asociaza cel putin o perturbare cognitiva de tipul deficitului mnezic, dezorientarii,
tulburari de limbaj, de abilitate vizuo-spatiala sau de perceptie.
TRATAMENTUL SEVRAJULUI ALCOOLIC NECOMPLICAT
Benzodiazepine: pentru a preveni convulsiile, deliriumul, a reduce anxietatea, a scadea HTA,
AV crescut, a cupa tremorul :
DIAZEPAM 5-10 mg la 4-6 ore, apoi mai rar - functie de evolutie
LORAZEPAM 2-10 mg
Anticonvulsivante: nu este necesara neaparat pentru a preveni covulsiile, cat mai ales in scop
timostabilizator
CARBAMAZEPINA 200-800 mg/zi
ACID VALPROIC 500-1500mg/zi
Vitamine B: B1, B6
Hidratare (apa, lichide dulci), corectare malnutritie, mediu linistit, lumina de veghe.
TRATAMENTUL SEVRAJULUI ALCOOLIC COMPLICAT CU DELIRIUM
TREMENS - urgenta psihiatrica – mortalitate 15-20% in primele 48 ore!

benzodiazepine la 2-4 h, apoi mai rar; minim 4 prize/zi p.o sau i.m: dia 10-20mg
im sau po/ priza, max 100mg/zi sau clordiazepoxid 20-50mg/priza, max 400mg/zi
sau lora 1-4mg/zi sau oxazepam 30-60mg/zi (cele cu timp de injumatatire lung –
dia, clordiazepoxid- dau fenomen de acumulare, in timp ce cele cu timp scurt de
injumatatire –lorazepam, oxazepamtrebuie administrate mai frecvent)
hidratare, eventual in perfuzie (sol.NaCl 0,9%, alternand eventual cu sol. Glucoza
5%, ultima administrata cu prudenta pentru ca indivizii au un deficit important de
glicogen, pe langa cel de tiamina, care poate precipita encefalopatia Wernicke in
conditiile administrarii doar a glucozei fara tiamina, ultima cu rol de coenzima in
oxidarea directa a glucozei)
vitamine B: B1, B6 (in perfuzie sau i.m.)

antipsihotice pentru agitatia severa (atentie ca scad pragul conulsivant!)

supraveghere stricta
 dieta hipercalorica, vitamine
netratat - risc letal!
ALTE TULBURARI INDUSE DE ALCOOL
- Dementa indusa/asociata cu alcoolul
- Tulburare amnestica (sindromul Wernicke-Korsakoff):
determinate de deficienta de tiamina

encefalopatia Wernicke (acuta, neurologica) se manifesta prin ataxie,

confuzie, anomalii motilitate oculara; se remite (spontan) in zile/sapt. sau
evolueaza catre sindromul Korsakoff (sindrom amnestic cronic - amnezie
anterograda, confabulatie )
TRATAMENT: tiamina doze mari, 3-12 luni

- Alte tulburari psihice induse de alcool: psihotica, anxioasa, de dispozitie, sexuale

- Intoxicatia idiosicratica - apare dupa consumul unor cantitati mici de alcool, fiind
asociata posibil cu microleziuni cerebrale.
- Tulburari somatice induse de alcool (insuficienta hepatica, pancreatica, infectii
bronho-pulmonare, hematoame subdurale posttraumatice, miocardiopatie metabolica
cu tulburari de ritm, microhemoragii invasele cerebrale, HTA, coronaropatii,
dislipidemie, leucopenie, scaderea imunitatii).

TRATAMENTUL TULBURARII UZULUI (DEPENDENTEI) DE ALCOOL

1. Psihoterapie: individuala, grup

2. Farmacoterapie: tulburarilor coexistente (depresia), carbamazepina, acamprosat, naltrexona,

buspirona
3. Terapii comportamentale: relaxare, invatarea abilitatilor de afirmare, de autocontrol
4. Alcoolicii Anonimi
5. Centre de reabilitare