PARTEA V:

NOIUNI ELEMENTARE DE SEMIOLOGIE

PSIHIATRIC


TULBURARILE DE ATENTIE
Atentia este procesul psihofiziologic care consta n orientarea si concentrarea selectiva a
activitatii psihice asupra unui anumit segment al realitatii interioare sau exterioare.
ntr-o alta terminologie atentia mai poarta denumirea de functie sau proces "prosexic".
Patologia psihiatrica cuprinde numeroase situatii n care atentia este perturbata
(disprosexii).
Tulburarile de atentie se pot clasifica din punct de vedere didactic dupa criterii
predominant cantitative, n: hiperprosexii, hipoprosexii si aprosexii.
1. Hiperprosexia:
Reprezinta o exagerare a procesului prosexic.
Apare n: stari maniacale, stari de usoara intoxicatie, stari de excitatie n general etc.
Exista situatii cnd hiperprosexia are un caracter selectiv: depresiile psihotice, cenestopati
si hipocondrici, deliranti, obsesionali si fobici
2.Hipoprosexia:
Se refera la situatiile n care procesul prosexic este diminuat.
Apare n: surmenaj, oligofrenii, demente, stari confuzionale, schizofrenie etc.
3.Aprosexia:
Reprezinta nivelul maxim la care poate ajunge o hipoprosexie. Se poate ntlni n
oligofrenii profunde sau demente avansate.


TULBURARILE DE PERCEPTIE
Senzatiile sunt procese psihice elementare, care reflecta diferitele nsusiri elementare
(culoare, forma, gust, miros etc.) ale obiectelor si fenomenelor lumii exterioare, precum si
starile interne ale organismului, n momentul actiunii nemijlocite a stimulilor respectivi
asupra receptorilor.
Spre deosebire de senzatii, perceptiile reflecta n constiinta persoanei obiectele si
fenomenele lumii nconjuratoare n ntregime, n ansamblul nsusirilor lor, adica atat in ce
priveste proprietatile elementare cat si a relatiilor dintre acestea, atunci cnd aceste obiecte si
fenomene actioneaza nemijlocit asupra receptorilor.
Perceptiile nu se reduc la o suma de senzatii ci constituie o forma calitativ distincta de
cunoastere senzoriala a lumii reale.
Ca si n cazul senzatiilor , perceptiile sunt legate n diferite moduri de alte procese
psihice, cum ar fi memoria, gndirea , imaginatia, atentia , au o anumita coloratura
emotionala si sunt orientate selectiv de catre motivatie.
Tulburarile de perceptie se clasifica dupa criterii cantitative si calitative.
Cele mai importante tulburari de perceptie sunt cele de tip calitativ, fiind reprezentate
de :
1.Iluziile patologice:
Sunt perceptii deformate cu obiect (excitantul exista in realitate) care nu pot fi corectate
prin confruntarea cu realitatea (vizuale, auditive, olfactive, gustative, tactile etc.).In spatele lor
se ascund convingeri delirante. Sunt simptome de boala psihica grava (tulburare psihotica).
2. Halucinatiile.
Definitia unanim acceptata care se atribuie acestor tulburari de perceptie este aceea de
"perceptie fara obiect". Spre deosebire de iluziile patologice unde excitantul real este
prezent, n cazul halucinatiilor acesta lipseste.
n cazul halucinatiilor obiectul sau fenomenul perceput are o proiectie spatiala (vocile
halucinatorii vin de dincolo de geam, de dincolo de usa etc) iar bolnavul nu are critica
aspectului patologic al acestui gen de perceptie, el fiind convins de realitatea existentei celor
percepute.
Ca si n cazul iluziilor patologice, halucinatiile se clasifica n functie de modalitatea
senzoriala pe care o mbraca (auditive, vizuale olfactive, tactile etc)
Tonalitatea emotionala pe care o trezesc halucinatiile vizuale poate sa fie diferita.
Halucinatiile, sub diferitele lor aspecte, apar ntr-o serie de tulburari psihotice:
schizofrenie, parafrenie, psihoze halucinatorii cronice, psihoze halucinatorii pe fond organic,
sindroamele psihoorganice acute (starile confuzionale), intoxicatii cu substante halucinogene
(psihodisleptice) etc.
3.Pseudohalucinatiile:
Se aseamana cu halucinatiile prin faptul ca reprezinta tot perceptii fara obiect dar se
deosebesc prin lipsa proiectiei spatiale, bolnavul avnd impresia ca aceste acte perceptive se
petrec undeva n spatiul sau subiectiv, n minte sau n gnd.
Ca si halucinatiile, pseudohalucinatiile se clasifica n functie de modalitatile senzoriale:
auditive, vizuale, olfactive, gustative, tactile, viscerale si kinestezice.
Apar ntr-o serie de tulburari psihotice cum ar fi schizofrenia, parafrenia, psihozele
schizofreniforme pe fond organic etc.


TULBURARILE DE MEMORIE

Memoria este procesul psihic prin care se realizeaza nregistrarea, pastrarea si
reactualizarea (evocara) la nevoie a informatiilor provenite dn mediul inconjurator sau interior
sub forma recunoasterii sau reproducerii a experientelor cognitive, afective si volitive.
n contrast cu procesul de engramare (inregistrare) si n legatura cu aspectul activ-selectiv
al acesteia trebuie amintit si preocesul de uitare, care se exercita n primul rnd asupra
evenimentelor si aspectelor nesemnificative ale existentei.
Tulburarile de memorie se ntlnesc destul de frecvent n psihopatologie si sunt cunoscute
si sub denumirea generica de "dismnezii".
Din punct de vedere didactic tulburarile de memorie se clasifica n: dismnezii cantitative
(hipermnezia, hipomnezia si amnezia) si dismnezii calitative (paramnezii).
3.1. Dismnezii cantitative:
1. Hipermnezia:
Este caracterizata prontr-o exagerare a functiei mnezice, n special a evocarilor, care apar
multiple, tumultuoase si cu o marcata tendinta involuntara ndepartnd subiectul de
preocuparile impuse de conjunctura prezenta.Poate avea un caracter general sau selectiv.
Apare n:
- Paranoia sau tulburarea de personalitate de tip paranoiac
- Stari febrile
- Intoxicatia cu substante euforizante (eter, barbiturice, substante psihodisleptice)
- Stari hipnotice (induse prin hipnoza)
-Stari psihogene (stari emotionale deosebit de puternice cauzate de diferite evenimente de
viata)
- Tulburarea de personalitate de tip psihasten (anancast) oameni exagerat de scrupulosi,
inclinati spre a realiza lucrurile in cele mai mici amanunte si a le retine pe acestea.
2. Hipomnezia:
Reprezinta diminuarea, n diferite grade, a funtiei mnezice.
Apare n:
- Surmenaj (stare de oboseala acumulata)
- Unele stari nevrotice
- Consecutiv deficitului de atentie
- Oligofrenii
- Demente
3. Amnezia:
Senifica pierderea totala a capacitatii de fixare si/sau evocare a evenimentelor.
Lund ca punct de referinta momentul debutului bolii deosebim:
- Amnezii de fixare (anterograde)
- Amnezii de evocare (retrograde)
a) Amnezia de fixare (anterograda)
Consta n imposibilitatea de a mai fixa mnezic evenimentele petrecute dupa debutul bolii
(spre ex. dupa un traumatism cranio-cerebral sau dupa instalarea unei stari confuzionale) n
timp ce amintirile anterior fixate sunt bine conservate, putnd fi redate cu usurinta.
Apare n:
- Stari confuzionale
- Sindrom Korsacov (de cauza alcolica, traumatica toxica sau infectioasa)
- Debutul unor demente
- Stari reactive psihogene
b) Amnezia retrograda
Se ntlneste n situatiile n care este afectata n primul rnd functia de evocare a memoriei
referitoare la evenimentele care s-au produs naintea debutului bolii, functia de fixare mnezica
putnd fi nca destul de bine coservata.
Aceasta forma de amnezie are un caracter progresiv, ntinzndu-se treptat spre trecut,
putnd ajunge pna n copilarie.
Apare de obicei la debutul si n perioada de stare a dementelor.
c) Amnezia antero-retrograda:
De cele mai multe ori, amneziei retrograde i se asociaza si caracterul anterograd, realiznd
o veritabila amnezie antero-retrograda.
Acest tip de amnezie este ntlnit, ca si cel de mai sus, cu preponderenta n starile
dementiale, crize epileptice, dupa electrosoc, traumatisme cranio-cerebrale etc.
O forme speciale de amnezie este amnezia selectiva (psihogena):
In aceste situatii informatiile au fost bine fixate dar evocarea lor voluntara este imposibila
ntruct evenimentele respective au fost acompaniate de o stare afectiv-negativa deosebit de
intensa (situatii, nume proprii, limbi straine etc).Reactualizarea acestor informatii este posibila
doar n conditii speciale (narcoanaliza, hipnoza etc)
3.2. Dismnezii calitative (paramnezii):
Reprezinta amintiri deformate, false, neconcordante cu realitatea, fie sub aspectul
desfasurarii lor cronologice (confunda trecutul cu prezentul), fie sub aspectul apartenentei sau
nonapartenentei la propria persoana (Lucruri traite sunt prezentate ca fiind citite prin carti sau
auzite iar lucruri citite, auzite sunt prezentate ca fiind traite de subiect).
Prin anaogie cu iluziile si halucinatiile din cadrul tulburarilor de perceptie tulburarile
calitative de memorie sunt descrise ca "iluzii" si "halucinatii" de memorie
1. "Iluziile" de memorie:
Reprezinta evocari eronate ale unor fenomene sau actiuni, traite n realitate de bolnav,
dar care nu sunt ncadrate n timpul si spatiul real (confunda trecutul cu prezentul), sau nu
sunt recunoscute ca proprii sau straine, ca traite sau netraite (Lucruri traite sunt prezentate ca
fiind citite prin carti sau auzite iar lucruri citite, auzite sunt prezentate ca fiind traite de
subiect).

Iluzii de memorie pot sa apara n
- perioada de nceput si de stare a dementelor
- n stari confuzionale,
- crize de epilepsie de lob temporal
- n tulburari psihotice cum ar fi schizofrenia, parafrenia si paranoia.n cazul tulburarilor
psihotice, impresia de tulburare mnezica sub aspectul iluziilor de memorie este generata de
existenta ideilor delirante care confera noi interpretari ale amintirilor existente.
2. "Halucinatiile" de memorie
Se mai numesc si "confabulatii mnestice".Ele constau n reproducerea unor evenimente
imaginare, pe care bolnavul nu le-a trait, el fabulnd asupra trecutului cu convingerea ca l
evoca (spre deosebire de minciuna, n care subiectul este constient ca spune un neadevar si
urmareste n acelasi timp un anumit beneficiu).
Confabulatiile au fost denumite "halucinatii de memorie" prin analogie cu perceptia fara
obiect care defineste halucinatia, n cazul confabulatiei fiind vorba despre reproducerea unor
"amintiri" ireale, netraite de bolnav.
Cel mai adesea confabulatiile apar n asa-numitul sindrom Korsakov (caracterizat prin
triada: amnezie de fixare, confabulatii, dezorientare temporo-spatiala).


TULBURARILE DE GANDIRE

Gndirea reprezinta procesul cognitiv de nsemnatate centrala n reflectarea realului care,
prin intermediul operatiilor gandirii ( analiza, sinteza, generalizarea, comparatia,
abstractizarea, emiterea de judecati si legarea lor in rationamente) permite o reflectare
indirecta a realitatii pornind atat de la infirmatiile parvenite la nivelul SNC prin intermediul
analizatorilor cat si de la cele stocate deja in memorie co prilejul experientelor axistentiale
anterioare.
n psihopatologie, tulburarile gndirii se calasifica din punct de vedere didactic n:
tulburari de forma si tulburari de continut.
Tulburarile de forma
Cuprind tulburarile de ritm si coerenta a gndirii.
A) Sub aspectul ritmului deosebim :
1. Accelerarea ritmului ideativ
Se exteriorizeaza n plan verbal prin accelerarea vorbirii (tahilalie) si cresterea debitului
verbal , fenomen cunoscut sub denumirea de logoree. Poate fi nsotita de accelerarea tuturor
proceselor psihice, aspect numit "tahipsihie".
n mod tipic acelerarea ritmului ideativ se ntlneste n starile maniacale unde poate
conduce la asa-zisa "fuga de idei", care n variantele ei mai exprimate poate creea impresia
de incoerenta a gndirii si, respectiv, a vorbirii. (bolnavul ncepe sa expuna o anumita idee,
dar face o paranteza pe care uita s-o mai nchida, deoarece n mintea sa apare ntre timp o alta
idee, "mai importanta", care trebuie "neaparat" comunicata anturajului.n felul acesta ,
deschiznd paranteze dupa paranteze pe care nu le mai nchide nu se mai stie de unde a pornit
si unde vrea sa ajunga discursul pacientului, per ansamblu gndirea si, respectiv , vorbirea
dobndind aspectul aparent de incoerenta.
Accelerarea ritmului ideativ mai poate fi ntlnita n: stari de ebrietate, intoxicatii usoare
cu substante euforizante, starile de excitatie psihomotorie din schizofrenie, surmenaj etc.

2.ncetinirea ritmului ideativ
Mai poarta denumirea de "lentoare ideativa" si poate sa apara n contextul mai general,
al ncetinirii tuturor proceselor psihice, fenomen cunoscut sub denumirea de "bradipsihie".
n plan verebal bradpsihia se exprima prin "lentoarea limbajului"(bradilalie)
Lentoarea ideativa poate fi ntlnita n: stari de epuizare fizica si psihica, convalescenta
dupa boli somatice, afectiuni neurologice de tip extrapiramidal, stari confuzionale, depresii,
schizofrenie (uneori sub aspectul impresiei de oprire completa a gandirii ceea ce poarta
denumirea de baraj ideativ , oligofrenii, demente etc.
B) sub aspectul coerentei :
In conditii de normalitate psihica gandirea este coerenta, adica logica, organizata.
In unele situatii psihopatologice gandirea devine incoerenta, adica se pierd legaturilor
logice dintre idei.
n forma ei extrema poarta denumirea de "salata de cuvinte"
Incoerenta gndirii poate sa apara n:
- schizofrenie (consecinta a disocierii ideative),
- stari confuzionale (rezultat al dezorganizarii psihice globale),
- demente (expresie a deteriorarii cognitive), si
- stari maniacale (datorita fenomenului de fuga de idei).
4.2. Tulburari de continut
Se refera la felul n care poate fi perturbat continutul ideativ al gandirii.
1.Fenomenele obsesive
Reprezinta ganduri, idei cu caracter evident absurd, n contradictie cu sistemul de valori
ale pacientului, care se impun constiintei cu o forta deosebita, avad un caracter parazitar,
caracter pe care bolnavul il recunoaste ca atare si potriva carora lupta pentru a le ndeparta,
fara nsa sa reuseasca.Acest lucru induce subiectului o stare de mare anxietate si l determina
sa-si puna ntrebari foarte serioase cu privire la sanatatea sa mintala.
Fenomenele obsesive se pot prezenta nu doar sub forma de idei obsesive, ci pot mbraca si
forma unor amintiri si reprezentari obsesive, impulsiuni obsesive, actiuni obsesive (ritualuri
sau compulsiuni) si frici obsesive (fobii).
Astfel de fenomene pot sa apara n: nevroza obsesiv-compulsiva, nevroze fobice,
tulburarea de personalitate de tip psihastenic, surmenaj, debutul sau regresiunea unor psihoze
etc.
2.Convingerea sau.ideea deliranta
Reprezinta o convingere neconforma cu realitatea care se caracterizeaza prin faptul ca este
impenetrabila la contraargumentare si la confruntarea cu nsasi realitatea, al carui caracter
anormal subiectul nu-l sesizeaza si care modifica n sens patologic comportamentul si
conceptiile bolnavului.
Pacientul delirant nu se considera bolnav (spre deosebire de obsesiv care sesizeaza
caracterul nenormal al respectivelor fenomene), el considera doar ca are probleme de viata
(este urmarit, persecutat, interceptat prin diferite mijloade tehnice etc.)
Clasificare:
1.Dupa mecanismul de instalare se disting urmatoarele posibilitati:
- Dispozitia deliranta: bolnavul simte ca cava este pe cale sa se ntmple, ca ceva
"pluteste n aer".Este o traire care precede instalarea propriuzisa a delirului.
- I ntuitia deliranta: este o forma de instalare brusca a convingerii delirante (eventual pe
fondul dispozitiei delirante descrise anterior) asemeni unei "revelatii" acceptata ca pe un
"postulat" (adevar evident, care nu necesita demonstratie).
- Perceptia sau interpretarea deliranta: subiectul porneste de la o constatare (perceptie)
reala careia i da o interpretare deliranta, incongruenta cu realitatea.
2.Dupara gradul de sistematizare
Pornind de la revelatia deliranta initiala bolnavul cauta sa gaseasca o explicatie logica a
ceea ce i se intampla. Astfel se ajung la constructia deliranta care poate avea un aspect mai
mult sau mai putin sistematizat (organizat si argumentat din punct de vedere logic).
Gradul de sistematizare a unei constructii delirante este redus sau absent n schizofrenie,
stari confuzionele etc (constructia deliranta este haotica, neargumentata, schibatoare de la o
examinare la alta si nesustinuta emotional, relatata parca, destul de frecvent, cu detasare) si
este maxim n paranoia (ntreaga constructie deliranta este absolut logica, bine argumentata si
puternic sustinuta emotional, n asemenea masura nct paranoicul poate convinge, deci
induce n propriul sau delir si alte persoane, eventual insuficient informate, doar ca premisa de
la care se poreneste este falsa, ea fiind reprezentata de revelatia deliranta sau interpretarile
delirante initiale).
3.Dupa tematica deliranta
Temele productiilor delirante sunt extrem de variate si depind de mai multi factori, printre
care tipul premorbid de personalitate, coeficientul de iteligenta, capacitatile imaginative,
gradul de instructie, modelul cultural precum si de ntreg capitalul de informatii de care
dispune persoana respectiva, petru ca n definitiv, nimeni nu poate delira n afara de ceea ce a
citit , a auzit, a vazut, si-a imaginat etc.
Unul dintre cele mai utilizate criterii de clasificare a temelor delirante este reprezentat de
tipul de dispozitie afectiva pe cere ele apar si evolueaza.
Raportat la acest criteriu temele delirante se clasifica astfel:
1. I dei delirante expansive (macromanice):
Poarta aceasta denumire ntruct evolueaza pe un fond de dispozitie cu note hipertimic
pozitive (euforie).Printre ele pot fi mentionate: idei de marire si bogatie (convingerea de a fi
posesorul unor averi importante sau de a acupa un rang social important), idei de inventie, idei
de reforma (pareri delirante despre cum ar putea subiectul sa schimbe lumea), idei de filiatie
(descindere din familii vestite), idei erotomanice (convingerea eronata de a fi iubit sau iubita
de o persoana cu rang nalt), idei mistice sau religioase (bolnavul se crede un trimis al
divinitatii pe pamnt si are convingerea investirii sale cu misiuni importante de natura
religioasa).
Astfel de productii delirante pot spara n stari maniacale, schizofrenie, paranoia etc.
2. I dei delirante depresive (micromanice).
Apar pe fondul unei dispozitii de coloratura hipertimic depresiva.Printre acestea pot fi
amintite: idei de autoacuzare si vinovatie (convingerea deliranta de a fi vinovat pentru tot
felul de fapte pe care n realitate nu le-a comis), idei de negatie (anumite organe din corp au
disparut sau putrezit etc), idei hipocondriace (convingerea eronata de a fi bolnav), idei de
transformare si posesiune (delir zooantropic, de transformare n animale sau monstri), idei de
gelozie (bolnavul crede la modul delirant ca este nsealat de partenerul de viata), idei de
relatie (este comentat de ceilalti la modul negativ), idei de revendicare (crede eronat ca este
victima unei nedreptati), idei de persecutie (simte ca ceilalti i vor raul etc).
Astfel de convingeri delirante pot sa apara n depresii psihotice, schizofrenie, deliruri
cronice sistematizate, paranoia, debutul unor demente etc.
3. I dei delirante mixte (combinate)
Notiunea de "mixt" nu se datoreaza amestecului temelor delirante ci ambiguitatii
tonalitatii afective pe fondul careia acestea apar, n sensul ca ele pot surveni att pe fond
hipertimic pozitiv, ct si pe fond timic negativ.
Dintre acestea pot fi mentionate: ideile de persecutie, ideile de influenta, ideile de
interpretare etc. (cu mentiunea ca interpretarea ramne o caracteristica comuna a tuturor
ideilor delirante).


COMUNICAREA SI TULBURARILE DE COMUNICARE


Comunicarea poate fi definit la modul general ca un proces de transmitere a unor
informaii.
n orice proces comunicaional se recurge la coduri de diverse tipuri.
Limba este un vast sistem de coduri, produs al istoriei, care ndeplinete funcia de
principal mijloc de comunicare n viaa i activitatea social
Limbajul reprezint activitatea de comunicare interuman care se realizeaz prin
intermediul limbii i al tuturor resurselor ei
Forma de baz, concret a limbajului este vorbirea (limbajul oral).
Vorbirea este o activitate comunicativ care se nsuete treptat, se nva i se
sistematizeaz prin nenumrate exersri, experiene care debuteaz n copilrie i se extind pe
parcursul ntregii viei.
Limbajul i gndirea sunt strns legate i se intercondiioneaz, dei nu sunt fenomene
identice. Lund limbajul ca un proces comunicaional, trebuie precizat c ceea ce se transmite,
sau se comunic este un mesaj, un coninut informaional, semantic. De altfel limbajul are o
latur semantic i fiecare cuvnt are o semnificaie principal i multe alte sensuri secundare.
Aa dup cum cuvntul este legat de propoziie, i conceptul este legat de judecat.
Normele gramaticale i normele logicii formale sunt solidare i simetrice. n consecin
ntre comunicaional i cognitiv se instituie un raport de unitate.
Nu se poate gndi fr mijloacele limbajului, iar vorbirea fr neles este o simpl
form fr coninut. Limbajul este, n sistemul psihic uman, un fel de ax care face posibil
fenomenul de contiin.
Se descriu cteva forme ale limbajului: limbajul oral, limbajul scris i limbajul intern
(cel care se desfoar n sfera luntric, mintal).

A. Tulburrile limbajului oral
n psihiatrie, tulburile limbajului oral sunt clasificate n trei mari categorii: dislogii, disfazii
i dislalii.
1. Dislogiile, sau tulburrile mentale ale limbajului, sunt consecutive tulburrilor de form
i coninut ale gndirii i evolueaz fr modificri ale funciei limbajului ale aparatului
logomotor.
n scop didactic, n cadrul dislogiilor putem distinge: tulburri de form (ale activitii
verbale) i tulburri de coninut (ale funciei lingvistice i semantice a limbajului).
a.Tulburrile de form sau ale activitii verbale
-Tulburri de intensitate, nlime, timbru: voce de intensitate crescut (strile maniacale,
agitaia psiho-motorie etc.), voce de intensitate sczut (depresii, schizofrenie, psihastenie
etc), voce ezitant (stri anxioase), voce declamatoere, patetic (stri delirante expansive),
voce manierist, emfatic (schizofrenie).
-Hiperactivitatea verbal (bavardaj): poate mbrca forma tahifemiei (accelerarea ritmului
verbal), a logoreei (creterea ritmului i debitului verbal) sau a verbigeraiei (accelerarea
ritmului ideativ, cu repetarea stereotip i anrhic a unor cuvinte sau fraze ceea ce conduce la
pierderea coerenei)
Hiperactivitatea verbal, sub diferitele ei forme, poate fi ntlnit n diferite circumstane,
cum ar fi: persoane cu un grad mare de extroversie, , isterie, stri maniacale, stri de
intoxicaie cu substane euforizante, schizofrenie etc.
-Hipoactivitatea verbal (bradifemia), n forma ei extrem poate mbrca forma de mutism
(absena comunicrii, fr abolirea motricitii).Mutismul poate fi absolut (absena complet a
comunicrii), relativ (comunic doar prin mimic, pantomimic, interjecii, scris etc),
discontinuu (semimutism), electiv (se adreseaz doar anumitor persoane, relateaz doar
anumite situaii etc).
Hipoactivitatea verbal i mutismul, cu diferitele lui variante, pot fi ntlnite la persoane
timide, simulani, psihasteni, n depresii, schizofrenie n general i schizofrenie catatonic n
special, sti confuzionale, psihoze delirante, afeciuni neurologoce etc.
-Incoerena verbal traduce n plan verbal incoerena ideativ.n forma ei extrem poart
denumirea de psitacism.
-Alte tulburri de form: blocajul verbal (ntreruperea brusc comunicrii verbale),
stereotipiile verbale (repetarea acelorai cuvinte sau expresii), onomatomania (repetarea
obsedant a unor cuvinte sau expresii cu caracter grosolan, obscen), palilalia (repetare
involuntar a ultimului sau ultimelor cuvinte din fraz), ecolalia (repetarea expresiilor verbale
ale interlocutorului).
Astfel de tulburri pot fi ntlnite n schizofrenie, oligofrenii, demene etc.
b.Tulburri de coninut sau ale funciei lingvistice i semantice a limbajului.
Se concretizeaz n alterarea sensului normal al cuvintelor sau frazelor.
-La nivelul cuvintelor: paralogisme (cuvinte obinuite crora bolnavul le acord o
accepiune nou), neologisme (cuvinte care nu exist n vorbirea curent, dar care sunt
inventate de bolnav), glosolalie sau jargonofazie (impresia c bolnavul se exprimntr-o limb
nou, creat de el, sau c vorbete n jargon, limbajul fiind total deviat de la sensul i funcia
sa, automat, bizar i incomprehensibil).
Astfel de tulburri apar n special n schizofrenie.
-La nivelul frazei: agramatisme (reprezint renunarea la conjuncii prepoziii, articole etc.
n aa fel nct limbajul dobndete un stil telegrafic), paragramatisme (sunt neoformaii
verbale care pornesc de la rdcini corecte), embololalie sau embolofrazie (inserarea unor
cuvinte strine de sensul unui discurs normal), schizofazia (dup un nceput normal al
exprimrii, cuvintele sunt asociate ntmpltor, realiznd o disociere a limbajului)
Astfel de tulburri pot fi ntlnite n schizofrenie, stri maniacale, stri confuzionale etc.
n general, tendina la simbolizarea gndirii prin utilizarea larg a neologismelor,
ndeprtarea cuvintelor de coninutul lor semantic normal, nlocuirea unei noiuni, idei etc.
prin alte noiuni, ide, semne etc. conduce la fenomenul cunoscut sub denumirea de dispersie
semantic, caracterizat prin pierdera legturii ntre semnificant i semnificat.
Cnd legtura ntre semnificant i semnificat sunt slabe avem de-a face cu dispersia
semantic. Cnd ntre semnificant i semnificat nu mai exist nici o legtur vorbim despre
disoluia semantic.
Astfel de fenomene ntlnim n starile de deteriorare cognitiv (demene) i n schizofrenie.
2. Disfaziile, sinonime afaziilor, constau n ansamblul tulburrilor comprehensiunii
(nelegerii) i exprimrii limbajului oral provocat de o leziune cerebralc.Se datoresc deci
tulburrilor funciei limbajului.
Dintre afazii amintim: surditatea verbal (nenelegerea cuvntulti vorbit), intoxicaia prin
cuvnt (repet rspunsul oferit la prima ntrebare i la ntrebrile urmtoare), amnezia verbal
(acest fenomen reflect o tulburare de memorie i se exprim prin uitarea unui cuvnt sau
chiar a vocabularului n ntregime), parafazia (se datoreaz tot unei tulburi de memorie i se
manifest prin nlocuirea cuvntului potrivit cu altul, desprins de context) etc.
3. Dislaliile, sunt tulburri de pronunare (articulare a cuvintelor), determinete de
modificri de intensitate patologic ale funciei aparatului logomotor.
Se manifest prin imposibilitatea pronunrii unor sunete, silabe sau cuvinte atunci cnd ele
apar intr-un anumit context, n mod izolat ele putnd fi pronunate.
n aceast categorie se ncadreaz:
-dislaliile literale (studiate de logopedie): dislalia pentrur (rotacism), dislalia pentrus,z,j
(sigmatism) i rinolalia (dislalia nazal).
-balbismul (blbiala).

B. Tulburrile limbajului scris
n eventualitatea sa patologic, limbajul scris urmeaz tulburrile limbajului oral.
Astfel, dislogiile, disfaziile i dislaliile corespund n planul exprimrii grafice unor
tulburri echivalente, denumite tulburri psihografice, disgrafice i caligrafice.

1. Tulburri psihografice
Corespund dislogiilor.
Tulburi ale activitii grafice
-Hipoactivitatea grafic: reprezint diminuarea activitii grafice, care poate merge pn la
refuzul de a scrie (asociat frecvent unei stri de mutism sau negativism verbal).Uneori apare o
disociere ntre negativismul verbal i cel grafic (refuz s vorbeasc dar accept s scrie).
O astfel de tul burare poate fi ntlnit n depresii, schizofrenie etc.
-Hiperactivitatea grafic: se prezint sub forma exagerrii activitii grafice care poate
merge pn la graforee (echivalent cu logoreea din plan verbal).Uneori poate exista o
disociere a logoreei de expresia sa grafic (scrie mult dar vorbete puin).O variant a
hiperactivitii grafice este grafomania, care se definete ca o predilecie manifestat n
exces pentru exprimarea grafic.
Aceste aspecte pot s apar n strile maniacale, delire cronice sistematizate, idealiti
pasionali, procesomani (form a paranoiei) etc.
-Incoerena grafica: exprim incoerena gndirii i e similar cu cea a vorbirii.
Apare n schizofrenie, stri confuzionale, demene etc.
Un aspect aparte l reprezint stereotipiile grafice, care corespund celor verbale, gestuale
etc. i se ntlnesc cu predilecie n schizofrenie.
Tulburri ale morfologiei grafice
Se pot prezenta sub forma unui scris cu litere mari i rnduri ascendente (stri maniacale i
intoxicaii cu substane euforizante) sau a unuia cu litere mici i rnduri descendente
(depresie).Uneori pot s apar omisiuni de litere i silabe, litere inegale, rnduri suprapuse,
abunden de ghilimele i majuscule, scris cu caracter de imprimat, arabescuri, sublinieri etc.
(schizofrenie).
Alte aspecte ntlnite: grifonajul sau mzglitura (oligofreni, demeni), scrisul n oglind,
adic de la dreapta spre stnga (manierisme schizofrenice), scrisul n ghirland (schizofrenie,
diferite tulburri delirante, demene), scrisul suprapus (schizofrenie), scrisul seismic
(catatonie, boli neurologice extrapiramidale) etc.

Tulburri ale semanticei grafice
-Paragramafismele :reprezint transpoziii de litere i cuvinte, substituii, omisiuni etc.Se
ntlnete n schizofrenie.
-Neografismele: sunt tulburri similare neologismelor din planul verbal.Pot fi ntlnite n
schizofrenie, parafrenie, paranoia.

2. Tulburri disgrafice
Aa cum s-a mai artat, corespund disfaziilor din planul verbal i sunt consecina unor
leziuni neurologice.

3. Tulburi caligrafice
Sunt tulburri ale activitii grafice similare dislaliilor.


TULBURRILE DE IMAGINAIE


Ca element esential al gndirii fiind susinut de ctre aceasta, imaginaia reprezint
procesul psihic prin intermediul cruia se pot obine reprezentri i idei noi prin combinarea
ntr-o form original a datelor experienei cognitive a omului. (Roca).
Imaginaia se poate prezenta n dou ipostaze:
- Forma neintenional (pasiv), reprezent prin vis i reverie.Aceast form are strnse
legturi cu psihopatologia. Toate tendinele insului, toate aspiraiile i dorinele, gndurile
intime i pasiunile nepermise, precum i temerile sale, vin s se manifeste n aceast
satisfacie halucinatorie, care este visul.
- Forma intenional (activ) se prezint ca:
1.Reproductiv: foarte apropiat memoria imaginativ (ex.:lectura)
2.Vis de perspectiv: proiectarea mental a dorinelor, aspitaiilor i planurilor de via
3.Imaginaie creatoare: condiia sine qua non a oricrui act de creaie, anticipeaz
imaginativ ideea sau planul viitoarei realizri.
Procedeele prin care opereaz imaginaia sunt urmtoarele: aglutinarea, combinarea,
amplificarea sau diminuarea, tipizarea, schematizarea i simbolizarea.
Comntariu:
n urma tipizrii se stabilete esena unui grup de obiecte. Prin tipizare i achematizare se
realizeaz imaginea mental a obiectelor i aciunii. nainte de a realiza ceva omul i
construiete n minte imaginea obiectului i aciunii pe care o intreprinde. Simbolizarea este
frecvent ntlnit n psihopatologie. Ea const n exprimarea unor idei printr-o imagine
dedus i caracteristic unui domeniu ndeprtat expresiei directe a ideii respective.

Psihopatologia imaginaiei
Este n strns legtur cu psihopatologia gndirii. Tulburrile de imaginaie se clasific
dup criterii cantitative:
I.Scderea imaginaiei:
Se ntlnete n: nedezvoltarea cognitiv, deteriorarea cognitiv, strile confuzionale,
personalitatea de tip epileptoid, stri de inhibiie de diferite cauze (anxietate, depresie etc.).
II.Exaltarea (morbid) a imaginaiei:
Poate s apar n: intoxicaii cu substane euforizante sau cu proprieti de stimulare a SNC,
producii delirante de diferite cauze (construcia delirant este nu numai o alunacare parareal
ci i o realizare pe plan imaginativ).
Forme (morbide) de exaltare a imaginaiei:
1.Mitomania (pseudologia fantastic)
Se poate manifesta ca un aspect al unor personaliti caracterizate prin:emotivitate,
sugestibilitate, exaltare imaginativ.
Relatarea mitoman se caracterizeaz prin urmtoarele aspecte:
- interlocutorul sesizeaz irealitatea coninutului (organizarea romanesc a tririi)
- subiectul i cldete imaginea de sine pe baza intuiiei dorinelor i ateptrilor
auditoriului despre sine (alibiul existenial)
- trecerea de la simpla exagerare pn la fabulaia cea mai ampl (suprasemnificarea).
- subiectul consider c nu poate realiza o legtur interuman dect prin intermediul
fabulaiei (conduita de team).
Aspecte mitomanice pot s apar n tulburri de personalitate, n special n tulburarea de
personalitate de tip histrionic (unde este aproape intrinsec) precum i, uneori, la debili
mintali (cu rol compensator).

Mitomania trebuie deosebit de arlatanie sau escrocherie unde cei implicai opereaz n
mod deliberat, organizat. Mitomanul e un naiv i un dezadaptat, un debutant continuu.
Lipsit de scop i beneficiu utilitar, mitomania, asemenea fantasmei i reveriei, se
ndeprteaz de minciun, ndreptndu-se spre delir, fr a aparine ns lumii delirante.
2.Confabulaia este fabulaie acompaniat de tulburri mnezice i scderea posibilitilor
de control a contiinei, cu consecina ruperii de realitate. Confabulaia marcheaz nc un pas
pe scara dintre adevr i delir.
3.Minciuna reprezint alterarea intenionat a adevrului. Ea trebuie apreciat mai curnd
sub aspect etic dect psihopatologic (are scop i beneficiu).Ea nu trebuie opus adevului ci
sinceritii.
4.Simulaia reprezint falsificarea adevrului n privina stri de sntate.Se poate prezenta
sub cteva variante:
- metasimulaia: dup un episod psihotic acut real, dup un accident sau dup o boal
somatic real subiectul, realiznd anumite beneficii, persevereaz n acuzele sale anterioare.
-suprasimulaia: const n exagerarea unor simptome de boal reale
-disimularea: subiectul ncearc s ascund anumite simptome reale de boal
Comentariu:
Fabulaia, la modul general, ar putea fi defini ca reprezentnd relatarea unor evenimente
imaginare.
Se pot circomscrie urmtoarele situaii:
- dac apare sub imperiul unui impuls se numete mitomanie.
- dac apare n contextul unei tulburri mnezice i are rol compensator e denumit
confabulaie.
- dac e deliberat, intenionat, cu scopul unui beneficiu reprezint minciuna.
- dac e n legtur cu o boal se poate prezenta ca: simulaie, disimulare, suprasimulaie,
matasimulaie.




TULBURARILE DE AFECTIVITATE


Omul nu se raporteaza indiferent la realitate, dimpotriva, obiectele, fenomenele,
evenimentele care actioneaza asupra lui au un ecou, o rezonanta n constiinta sa, trezesc la
viata anumite trebuinte, corespund sau nu nevoilor lui. Procesele afective sunt rezultatul
confruntarii dintre nevoile interne (motivatie) si realitatea inconjuratoare.Satisfacerea
cerintelor interne genereaza placere, multumire, entuziasm, bucurie n timp ce
nesatisfacerea lor duce la neplacere, nemultumire, tristete etc.
n cadrul proceselor afective importanta prezinta nu att obiectul, ct semnificatia pe care
acesta o are pentru subiect.
Procesele afective fac legtura ntre sistemul psihic si organism deoarece, prin
intermediul lor devine posibila mobilizarea energetica a acestuia, tensionarea sau
detensionarea individului n situatiile n care mprejurarile exterioare o cer, procesele
cognitive, desi necesare , nefiind suficiente.
Expresiile emotionale ndeplinesc roluri importante n comportamentul omului.
Dintre acestea mai semnificative sunt: rolul de comunicare, rolul de influentare a conduitei
altora, rolul de autoreglare n vederea unei mai bune adaptari la realitate, rolul de
contagiune, rolul de accentuare sau diminuare a nsasi starii afective.
n patologia psihiatrica tulburarile afectivitatii sunt clasificate dupa criterii cantitative si
calitative.
nainte de prezentarea lor este important sa precizam continutul semantic a termenului
eutimie care defineste starea de confort si bine afectiv.
Tulburarile cantitative:
1.Hipertimia
Hipertimia negativa sau depresiva: reprezinta o exagerare pna la limita extrema a
trairilor afective orientate spre polul negativ (tristete extrema)
n general aceasta tulburare afectiva apare n starile depresive de diferite cauze si
intensitati, n mod tipic fiind ntlnita n faza depresiva (melancolica) a psihozei maniaco-
depresive.
Apropiata ca traire de polul negativ al tulburarilor afective este si anxietatea, care poate fi
definita ca o teama difuza, fara un obiect clar.Ea poate fi ntlnita si la omul normal n
anumite situatii dar, n momentul n care atinge o amplitudine clinica (patologica) poate
determina scaderea randamentului, a capacitatii de adaptare (n nevroze) sau poate
dezorganiza conduita (stari psihotice).
O varietate a anxietatii este angoasa sau panica care reprezinta o anxietate cu un
puternic acompaniament somatic
Hipertimia pozitiva sau euforia: reprezinta exagerarea dispozitiei n sensul veseliei, al
bucuriei (sine materia), al fericirii "n sine si pentru sine".
n mod tipic apare n faza maniacala a psihozei maniaco-depresive.Mai poate sa apara n:
intoxicatii usoare cu substante euforizante,stari febrile, demente, ologofrenii, sindroamele
maniacale din organice, stari febrile etc.
Labilitatea afectiva reprezinta o alternanta a dispozitiei ntre euforie si depresie sau chiar
mnie.
Apare n: stari maniacale (unde tristetea are un caracter superficial sau chiar efemer),
oligofrenii, tulburari de personalitate.
I ncontinenta afectiva reprezinta forma extrema a labilitatii afective (trecerea rapidasau
incoercibila de la o stare emotionala la opusul ei).Poate fi ntlnita n arterioscleroza
cerebrala.

2. Hipotimia: reprezinta scaderea, n grade variabile, a tensiunii afective si elanului vital
pna la nivelul de apatie si indiferenta, cu diminuarea corespunzatoare si proportionala a
expresivitati mimico-pantomimice.
Se ntlneste n idiotie (retard mintal sever), demente, stari confuzionale, stari
posttraumatice cranio-cerebrale etc.
3. Atimia (indiferentismul afectiv) se refera la situatiile n care avem de-a face cu
scaderi foarte accentuate a capacitatii de rezonanta afectiv-emitionala sau chiar abolirea
completa a acesteia.
n afara de idiotie, demente si stari confuzionale atimia poate fi ntlnita n catatonie si,
cazul cel mai tipic, n starile defectuale din schizofrenie.
Un termen aproximativ echivalent cu cel de atimie este notiuna de apatie. Continutul
semantic este asemanator, uneori difera nsa nuanta n sensul ca acest termen poate defini si
situatii n care trairile afective sunt extrem de reduse, n primul rnd datorita lipsei de interes.
Tulburarile calitative (paratimii)
Reprezinta reactii afective denaturate si inadecvate, uneori paradoxale fata de motive,
situatii evenimente.
Pot sa apara la persoane care trec prin momente intens psihotraumatizante, stari reactive,
si, mai ales, n scchizofrenie.
Dintre paratimii se citeaza cteva aspecte mai deosebite:
- inversiunea afectiva (schizofrenie, delirul de gelozie,, paranoia.): transformarea
sentimentelor de iubire, atasament etc. fata de persoane apropiate n opusul lor (ura, ranchiuna
etc).
- ambivalenta afectiva (schizofrenie): stari afective opuse care apar simultan.



INSTINCTELE SI TULBURARILE LOR

Instinctele sunt nsusiri nnascute care au ca scop satisfacerea unor trebuinte biologice
vitale pentru individ. Comportamentul este n mare masura determinat de instincte. Ele sunt
denumite de psihanalisti pulsiuni, fiind legate nemijlocit de mentinerea homeostaziei si
satisfacerea nevoilor vitale.
Unele au ca scop si finalitate apararea integritatii fizice si a vietii individului (foamea,
setea, apararea). Altele ca scop perpetuarea speciei (sexualitatea).

Tulburarile instinctului de aparare
n mod normal acest instinct asigura integritatea fizica a individului n fata unor situatii
circumstantiale care i pun n pericol viata. Acest instinct este legat de agresivitate care este
si ea un caracter esential al tuturor fiintelor. Majoritatea autorilor considera ca ntre
agresivitate si instinctul sexual exista strnse legaturi.
n psihiatrie sunt descrise tulburari ale acestui instinct n diferite boli manifestate fie prin
amplificarea fie prin diminuarea lor. n general se considera ca agresivitatea poate fi
constitutionala sau cstigata (n cazuri patologice). Agresivitatea constitutionala apare n
contextul unei structurari dizarmonice cu deosebire de tip epileptoid si paranoiac. Ca atare,
manifestarile agresive sunt mai frecvent ntlnite la cei cu tulburari de personalitate
(psihopati). Agresivitatea este relativ frecventa si n alte boli psihice (paranoia, schizofrenie,
manie, etc) la toxicomani si la persoanele cu sechele neuropsihice dupa traumatisme cranio-
cerebrale si meningoencefalita. n aceste cazuri ea este consecinta bolii psihice sau somatice
cu impact negativ asupra creierului.
n determinismul conduitei agresive si n exacerbarea ei un rol important l au factorii
socio-culturali si economici (educatia gresita, instructia scolara insuficienta, somajul,
marginalizarea sociala, etc). Nu este de neglijat influenta pe care o are difuzarea prin mass-
media, n special televiziune, a unor productii cinematografice n care abunda scenele de
violenta si asa zis erotice (unele la limita pornografiei).
n psihiatrie instinctul de aparare poate fi modificat n multe boli psihice fie n sensul
exacerbarii agresivitatii, fie n diminuarea ei. Cresterea agresivitatii o ntlnim n anumite
circumstante n psihopatii, n alcoolismul cronic, farmacodependente, dupa traumatisme
cranio-cerebrale, epilepsie, etc. Diminuarea instinctului de aparare apare n starile
dementiale, retardul mintal, depresie, schizofrenie, etc. Se observa faptul ca declansarea
agresivitatii sau diminuarea ei poate aparea n aceeasi boala psihica. De pilda, n alcoolismul
cronic, n unele cazuri se constata conturarea unui comportament cu note de agresivitate,
reactii violente iar n altele o diminuare care se poate finaliza ntr-un act autolitic. Diminuarea
instinctului de aparare poate merge pna la abolirea lui, fapt ce favorizeaza sinuciderea.
Tentativele de sinucidere si sinuciderea reusita se ntlnesc mai frecvent n starile depresive
de intensitate psihotica (cu delir micromanic), n epilepsie, alcoolism cronic, stari reactive,
psihoze de involutie, etc. Automutilarea este alta forma de manifestare dramatica de
diminuare a instinctului de aparare si consta n amputarea unui membru ( de regula mna), a
limbii sau n provocarea de leziuni corporale grave ca urmare a unei stari psihotice cu delir de
autoacuzare si culpabilitate (ex. n melancolie).
Tulburarile instinctului alimentar
Pentru individ instinctul alimentar este indispensabil pentru mentinerea vietii. Lipsa hranei
si mai ales a apei determina moartea individului dupa un interval de timp relativ scurt. Se
apreciaza ca omul nu rezista dect cteva saptamni fara sa mannce si mai putin fara sa bea
apa, interval de timp dupa care apar tulburari organice (metabolice) si psihice grave, pna la
deces.
Instinctul alimentar este perturbat nu numai n unele boli organice dar si n cele
psihice. Aceste tulburari pot fi mpartite n trei grupe sau categorii:
1. Tulburari caracterizate de cresterea apetitului alimentar,
2. Tulburari caracterizate de scaderea apetitului si
3. Tulburari ce constau n pervertirea instinctului alimentar.
Exagerarea instinctului alimentar
Este cunoscuta sub denumirea de polifagie sau bulimie. n psihiatrie o ntlnim n starile
dementiale, retardul mental, unele forme de schizofrenie (cronica). Bolnavii consuma cantitati
mari de alimente ceea ce determina o crestere n greutate peste limita normala. Aceasta
ingestie excesiva se face adesea prin accese nsotite sau nu de senzatia crescuta de foame.
ntruct polifagia nu este o manifestare ntlnita numai n psihiatrie; trebuie retinut ca ea apare
si n bolile organice ca de exemplu n diabet, tumori diencefalice, etc. Perioade mai scurte de
consum excesiv de alimente, dulciuri le ntlnim si la unii nevrotici confruntati cu situatii
conjuncturale stresante. De asemenea bulimia poate fi componeneta simptomatica n anorexia
mintala (unde alterneaza cu perioada de anorexie). Exagerarea consumului de lichide - de apa-
care se numeste potomanie o ntlnim n nevroze.
Scaderea instinctului alimentar
Poate avea intensitati variabile. Forma cea mai simpla si comuna n ntreaga patologie-att
somatica (organica) ct si psihiatrica este inapetenta. Consta n diminuarea apetitului pe
durate de timp variabile (zile-saptamni), adesea nsotite de o stare discreta de disconfort
psihic. Cauza inapetentei poate fi organica (n boli ale aparatului digestiv, cancer, etc) sau
psihica (depresii usoare, nevroze, etc). Pierderea apetitului- anorexia- este forma grava a
tulburarii instinctului alimentar ntlnita n melencolie, depresia nevrotica si este un simptom
important n anorexia mentala alaturi de amenoree si casexie (vezi cap. Nevroze). O conduita
alimentara relativ frecvent prezenta prezenta n patologia psihiatrica este refuzul de alimente
sau sitiofobia determinat de tulburari majore ale psihismului. Refuzul alimentar poate fi
complet, chiar si pentru lichide (apa sau orice alta bautura). El poate aparea n contextul
simptomatologic al depresiei grave (melancolie) determinat de idei delirante micromanice (de
vinovatie, ruina) si/sau de halucinatii auditive imperative. Uneori refuzul alimentar traduce
dorinta si intentia bolnavului de a se sinucide, fiind una din metodele de realizare. De
asemenea, n schizofrenie si n general n psihozele delirante cronice, refuzul alimentar este
destul de des ntlnit. El este consecinta unor idei delirante paranoide, de otravire, de influenta
exterioara (vocile i comanda sa nu se mai alimenteze), de negatie si hipocondriace (absenta
organelor digestive, incapacitatea de a digera alimente, etc). Refuzul alimentar sau
sitiofobia trebuie deosebite de greva foamei. n primul caz comportamentul alimentar este
consecinta unor tulburari psihice importante, aproape caracteristice unor boli ca melancolia,
schizofrenia fata de care discernamntul bolnavului este abolit. Ca atare n aceasta situatie se
impune instituirea tratamentului corespunzator bolii psihice si uneori la hranirea artificiala
prin sonda esofagiana, perfuzii sau clisma alimentara deoarece prelungirea perioadei de refuz
poate avea consecinte grave: denutritia pna la casexie si moarte.
Greva foamei, care practic este tot o forma de refuz alimentar spre deosebire de sitiofobia
ntlnita la bolnavii psihici, este o manifestare a indivizilor considerati normali si avnd
discernamnt. Greva foamei este o modalitate de protest a unor oameni care se considera
prejudiciati sau nendreptatiti si care revendica prin aceasta manifestare anumite "reevaluari"
si "corecturi" din partea institutiilor statului care, n opinia lor, le-au lezat drepturi civile,
politice, economice, etc.
Pervertirea instinctului alimentar
Consta n ingerarea de materii necomestibile si o ntlnim n tulburarile psihice grave:
retardul mintal sever si dementa. n aceste cazuri gasim adevarate "bizarerii" alimentare,
bolnavii consumnd materiale din cele mai neobisnuite, de la lemn la metale. n aceasta
categorie de tulburari au fost descrise: pica- forma de pervertire ce apare la unele femei
gravide caracterizata prin dorinta de a consuma creta, nisip; coprofagia- care consta n
ingerarea de materii fecale (apare la dementi si oligofreni); geofagia- ingestia de pamnt si lut
care apare la aceeasi categorie de bolnavi.
Ele pot beneficia de un anumit tratament care se aplica n mod obisnuit n dementa si
oligofrenie, pentru a se corecta att ct este posibil comportamentul acestor bolnavi.
Tulburarile instinctului sexual
Sexualitatea, manifestare a instinctului de reproducere, fundamental pentru conservarea
speciei umane trebuie abordata sub mai multe apecte: biologic-genetic, morfofiziologic,
psihologic, sociocultural si moral si juridic (n anumite circumstante).
Toti cercetatorii sunt de acord ca:
1. scopul si finalitatea instinctului sexual este reproducerea n vederea perpetuarii speciei;
2. modalitatile si "mecanismele" prin care se realizeaza reproducerea sunt diferite, la
individul uman prin heterosexualitate (la fel ca la toate vertebratele);
3. la om comportamentul sexual poate fi considerat ca rezultat al unui proces de
comunicare.
Manifestarea instinctului sexual poate fi tulburata devenind fie disfunctionala, fie
deviata (pervertita). Aprecierea acestor tulburari se face pe baza faptului ca realizarea
actului sexual necesita un "obiect" care este persoana de sex opus si un scop care este actul
sexual propriu-zis. Un alt criteriu de apreciere se refera la posibilitatea si capacitatea efectiva,
reala a individului de a realiza un raport sexual. Perturbarile sexualitatii se ntlnesc
frecvent si ele sunt mpartite n doua categorii distincte:
1. tulburari al dinamicii sexuale (ale capacitatii de initiere, derulare si finalizare a
raportului sexual) si
2. tulburari ce vizeaza obiectul si scopul- denumite deviatii sexuale sau parafilii.
1. Tulburarile de dinamica sexuala
n mod normal raportul sexual presupune din partea subiectilor dorinta sau "apetit" sexual
si posibilitatea efectuarii lui, cu obtinerea n final a orgasmului. Din acest punct de vedere,
tulburarile pot fi ale apetitului, care constau n exagerarea sau diminuarea lui, si ale
potentei si incapacitatii obtinerii orgasmului (mai frecvent la sexul feminin).
Exagerarea apetitului sexual la barbati este cunoscuta sub denumirea de satiriazis care
poate aparea n contextul unui bufeu delirant sau a unei tumori cerebrale. Dar, asemenea
manifestari mai pot fi si consecinta abuzului de afrodisiace, droguri (ca de ex. Extasy). La
sexul feminin exacerbarea apetitului sexual este considerata ca mult mai rar ntlnita si este
cunoscuta n literatura de specialitate sub denumirea de nimfomanie. Trebuie subliniat faptul
ca aprecierea si etichetarea unor persoane ca avnd un comportament sexual exagerat este
destul de greu de facut ntruct granitele normalitatii sexuale sunt nca subiect de discutii si
controverse. Se recunoaste nsa faptul ca eroticitatea subiectiva a fiecarui individ si
temperamentul sau sexual depind de fondul constitutional si de multipli factori externi:
biologici, psihologici si sexuali, care nuanteaza n mare masura comportamentul sexual.
Diminuarea pna la disparitia apetitului sexual la femei are un nume comun de
frigiditate. Unii sexologi considera acest termen prea general si propun o discriminare
capabila sa defineasca doua aspecte diferite: 1. lipsa dorintei sexuale- numita anafrodisie si 2.
Lipsa orgasmului -numita anorgasmie. Cauzele care provoaca aceasta tulburare sexuala sunt
numeroase si variate (organice si psihologice) si sunt studiate de sexologi n colective
multidisciplinare (cu ginecologi, psihiatri, endocrinologi, psihologi, etc.).
La barbati tulburarile dinamicii sexuale (termenul a fost mai recent nlocuit cu cel de
disfunctii sexuale) mbraca doua aspecte majore n raport cu capacitatea de erectie si
ejaculare. Astfel, n cadrul tulburarii de erectie se descriu ca forme clinice mai frecvent
ntlnite: 1. Erectia insuficienta (rigiditate incompleta a penisului), 2. Erectia instabila
(rigiditatea peniana dispare dupa sau n momentul intromisiunii), 3. Erectia capricioasa
(prezinta oscilatii n functie de circumstantele cele mai variate, solitudine, oboseala,
masturbare, partenera etc), 4. Erectia nula (absenta)- ea nu se produce niciodata, indiferent
de prezenta celor mai favorabile oportunitati si, evident, nici spontan.
n tulburarile ejacularii si orgasmului trebuie mentionat faptul ca orgasmul la barbat nu
depinde nici de vigoarea contractiilor expulzive si nici de abundenta masei spermatice emise
n timpul ejacularii. Sunt cunoscute destul de multe cazuri de oameni care au orgasm fara
emisie de sperma. Cele mai importante forme sunt: absenta ejacularii (orgasm fara emisie de
sperma), ejacularea retrograda (orgasm normal dar cu dirijarea spermei spre vezica),
ejacularea precoce- prematura (survine prea repede, uneori nainte de intromisiunea
penisului, asa numita ejaculare anteportas)- este tulburarea cea mai frecventa.
Disfunctiile sexuale att la femei, ct mai ales la barbati, au la origine o gama larga de fie
de boli organice (endocrine, neurologice, dismatabolice, psihice, cardiovasculare, etc) fie de
factori externi (ex. numerosi agenti stresori ambientali psihologici, fizici si sociali).
2. Tulburarile comportamentului sexual (deviatiile sexuale).
ntr-o acceptiune unanima se apreciaza ca devianta orice relatie sexuala care nu se
realizeaza ntre doi adulti de sex opus. Se cunosc doua categorii de deviante:
1. deviatii de la obiect. Este vorba de cazurile n care partenerul nu mai este de sex opus
ci de acelasi sex si n acest caz vorbim de homosexualitate; sau este un copil (pedofilie); un
fetis- obiect, parte a corpului (fetisism); un animal (zoofilie) sau un cadavru (necrofilie). Se
constata ca de fapt este o patologie a comportamentului de identificare si selectie a
partenerului, "obiectul" sexual fiind inadecvat (animal, fetis, copil, acelasi sex, etc.).
2. deviatiile de la scop constau n substituirea raportului sexual propriu-zis prin diferite
acte si modalitati non genital sexuale. Aici sunt cuprinse: "vederea" raportului sexual
(voyeurism) sau exibarea organului genital (exhibitionism); comiterea unei agresiuni asupra
obiectului sexual- n cazul sadismului sau acceptarea si dorinta obiectului sexual de a fi
agresat, umilit cnd vorbim de masochism. Gama acestor "substituiri" este destul de mare
(ex. frotteurismul, saliromania, uro-coprolagnia, etc) dar mai putin numeroase. n ultimii ani
homosexualitatea a fost mult discutata n cercurile medicale mai ales n tarile vest-europene
si SUA. Rezultatul este ca ea nu mai apare n nosografia americana si europeana la
capitolul parafilii (a deviatiilor sexuale) fiind interpretata ca o tulburare de identificare si
orientare sexuala.
Trebuie spus ca destul de frecvent comportamente deviante diferite se asociaza la
acelasi individ n formule diferite ca de exemplu: sadism + masochism; necrofilie + fetisism.
De asemenea, remarcam faptul ca majoritatea subiectilor care au comportamente sexuale
aberante de tipul necrofilie cu sau fara canibalism, zoofilie, prezinta importante tulburari
psihice (oligofrenie, dementa, psihoze).
3. Tulburarile de identitate sexuala
Aceste tulburari sunt caracterizate prin discordanta care exista (care este "simtita") de
individ ntre sexul somatic si sexul psihic (de apartenenta la genul feminin sau
masculin). Ea se remarca n comportamentul sexual: atitudini, vestimentatie, gesturi,
selectia partenerului etc. mbraca doua aspecte: travestitismul (mai putin grav) si
transsexualismul, n contextul caruia adesea indivizii solicita cu insistenta schimbarea
sexului prin interventie chirurgicala. Unii recurg la automutilatie sau sinucidere. Transsexualii
pun medicilor serioase probleme att medico-chirurgicale si psihiatrice, ct mai ales
deontologice si morale. Schimbarea sexului ceruta mai ales pe cale chirurgicala, cea mai
frecvent dorita, poate avea grave consecinte fizice si psihologice. De regula cei care au fost
operati constata ca nu mai sunt nici barbati, nici femei, viata lor sexuala devenind practic
imposibila. Ei au pierdut posibilitatea realizarii actului sexual normal, precum si pe cea a
procreerii. Esecul acesta i determina pe unii transsexuali sa devina revendicativi si sa
intenteze procese medicilor care i-au operat.
n travestitism subiectii se multumesc sa poarte vestimentatia caracteristica sexului opus.
Este mai frecventa la sexul masculin. n cele mai multe cazuri travestirea se face cu discretie
la domiciliu si produce o emotie sexuala mai ales cnd este nsotita de masturbare.
n ncheierea acestui capitol de sexologie este necesar sa amintim incestul, care consta n
relatia sexuala ntre tata si fiica, mama-fiu sau sora-frate (este asa numitul incest intranuclear-
Zwang). Este fara ndoiala un comportament sexual anormal mai frecvent initiat de tati si
foarte rar de mame. Cazurile de incest se ntlnesc la unii bolnavi psihic, retardati mintal,
psihopati, alcoolici si n familiile dezorganizate care traiesc n promiscuitate.
Exista de asemenea si comportamente sexuale agresive ntlnite la psihopati, debili
mintali, toxicomani (alcoolici mai ales), psihotici dar si la indivizi fara tulburari psihice
majore, de regula sub influenta bauturilor alcoolice. Simtul civic si moralitatea acestor
indivizi sunt n mare suferinta- uneori n pofida unei bune instructii.
Violul este prototipul acestui comportament agresiv, definit ca "orice act de penetratie
sexuala oricare ar fi ea (de orice fel) comisa asupra unei alte persoane prin violenta,
constrngere sau surpriza". Prin acasta se ntelege si coitul bucal si sodomizarea (coit anal).
Trebuie stiut ca violul nu este posibil nainte de vrsta de 5-6 ani. ntre 6 si 10 ani el provoaca
leziuni perineale si vaginale considerabile. n toate cazurile de viol examenul medical este
indispensabil. La femeile virgine leziunile persista dupa viol circa 7-8 zile din care motiv se
impune un examen medical ct mai precoce. Importanta violului pentru victima consta n
traumatismul psihic puternic ce poate avea consecinte mai mult sau mai putin grave n
dezvoltarea si evolutia sexualitatii (vaginism, frigiditate, etc) fara a repertoriza eventualele
sechele fizice (mai ales n violul comis asupra fetelor sub vrsta de 10-11 ani).




TULBURARILE DE VOINTA

Vointa se defineste ca un proces psihic complex de reglaj superior, care consta n actiuni
de mobilizare si concentrare a energiei psihonervoase n vederea depasirii obstacolelor si
atingerii scopurilor constient stabilite.
Tulburarile de vointa sunt cunoscute sub termenul general de "disbulii".Acest termen
reflecta o tulburare volitionala nespecifica.
Trebuie mentionat faptul ca tulburarilor volitionale nu au niciodata un caracter
primar, ele fiind ntotdeauna secundare unei alte tulburari psihopatologice (insuficienta
motivatie, motivatie aberanta, tulburare cognitiva, hipotimie si atimie).
Criteriile dupa care se clasifica tulburarile de vointa sunt att de natura cantitativa
(hiperbulia, hipobulia si abulia) ct si calitativa (parabulia).
Modificari cantitative
1. Hiperbulia: reprezinta exagerarea fortei volitionale.
Ea poate fi ntlnita att n conditii de normalitate, cnd are un caracter constitutional,
temperamental, ct si n situatii patologice.
Aparitia hiperbuliei poate fi observata n starile obsesiv compulsive, cnd reprezinta
expresia luptei bolnavului mpotriva fenomenelor obsesive care l invadeaza, la toxicomani,
unde are un aspect unidirectional, n sensul efortului de procurare a drogului prin orice
mijloace si la paranoici, unde se ntlneste de asemenea un aspect selectiv, unilateral orientat,
efortul volitional fiind aberant motivat.

2. Hipobulia reprezinta scaderea fortei volitionale.
Este comuna ntregii patologii psihiatrice, cu exceptia exemplelor de mai sus. 3. Abulia
reprezinta totala lipsa de initiativa si incapacitatea de a actiona
Apare n catatonie si depresiile profunde unde realizeaza o adevarata "profilaxie" a
suicidului.
Modificari calitative
Sunt tulburari ale capacitatii volitionale consecutive unei motivatii aberante si poarta
denumirea generica de "parabulii".Se ntlnesc n debutul schizofreniei, n nevrozele motorii
etc.






TULBURARILE DE ACTIVITATE

ntr-un sens mai restrns prin activitate ntelegem totalitatea manifestarilor de conduita
exterioara sau mintala care duc la rezultate adaptative
Specificul activitatii umane consta n faptul ca dispune de constiinta scopului, ca este
profund motivata, ca opereaza cu instrumente construite de om, ca este perfectibila si
creativa.
Ontogenetic activitatea este supusa unor importante schimbari, unei complicari treptate,
unei transformari cu caracter ascendent.
Dupa gradul de constientizare a componentelor: constienta (voluntara) si automatizata
(deprinderile).
Disocierea dintre elementele activitatii, dintre motiv si scop, poate fi considerata ca un
simptom al dereglarii acesteia.
Tulburarile ntlnite n sfera activitatii pot fi sistematizate didactic dupa criterii cantitative
si calitative.
Tulburari cantitative
1. Hiperkinezia (tahikinezia)
Reprezinta amplificarea activitatii psiho-motorii dincolo de limitele normalitatii..Astfel,
mimica devine hipermobila, deosebit de expresiva, iar pantomimica (gestica) ampla, continua,
rapida.
n mod, tipic hiperkinezia apare n starile maniacale.Ea mai poate aparea n orice stare
acompaniata de o traire afectiv-pozitiva (cum ar fi, spre exemplu, starile de usoara intoxicatie
cu substante euforizante etc.).
Forma extrema a hiperkineziei este agitatia psiho-motorie, n care intervine si
dezorganizarea actelor motorii.Ea se caracterizeaza prin trei parametri:
Stari de agitatie psiho-motorie pot sa apara n: episoadele maniacale ("furor maniacal"),
schizofrenie (caracter incomprehensibil), depresiile psihotice (raptus melancolic), epilepsie
("furor epilepticus"), demente, ntrzieri n dezvoltarea mintala, stari confuzionale, afectiuni
organice cerebrale (vasculare, tumorale, traumatice), sindromul de impregnare neuroleptica,
sindroame catatonice, stari reactive.
2 .Hipokinezia
Reprezinta o diminuare a activitatii motorii (inhibitie psiho-motorie) caracterizata
printr-o lentoare a miscarilor (bradikinezie), a mobilitatii mimicii (hipomimie), a vorbirii
(bradilalie), totul pe fondul inei ncetiniri generale a activitatii psihice (bradipsihie).
Poate sa apara n depresii, epilepsie, sindromul parkinsonian organic sau neuroleptic,
encefalopatii posttraumatice, sechele dupa meningo-encefalite etc.
3.Akinezia
Consta n ntreruperea sau abolirea totala a activitatii motorii (inhibitie psiho-motorie
extrema)
Se poate prezenta sub diverse aspecte clinice:
- Stupoarea se prezinta sub forma unei imobilitati complete si poate avea cauze diferite:
starile nevrotice (n special isteria), starile psihotice (stupoarea melancolica, stupoarea
schizofrenica, stupoarea epileptica, stupoarea confuziva etc.)
- O forma particulara de akinezie este "catalepsia". Aceasta stare consta n totala inertie
motorie, nsotita de usoara hipertonie musculara, n cadrul careia bolnavul pastreaza vreme
ndelungata pozitia n care se afla sau atitudinea impusa de examinator.
Catalepsia apare n: catatonie (forma inhibata), sugestie hipnotica, isterie (criza
cataleptica, care se manifesta printr-o hipertonie n extensie sub forma unui arc de cerc) etc.
Tulburari calitative
Se mai numesc "parakinezii". Ele reprezinta tulburari ale conduitei notorii care constau
n pervertirea sensului si continutului natural si logic al muscarilor. Gesturile si pierd
naturaletea, apar nemotivate, artificiale, puerile, bizare, n discordanta cu starea afectiva si
continutul ideativ, cu situatia obiectiva n care se afla bolnavul. Cele mai importante
parakinezii sunt: manierismul, bizareria comportamentala si stereotipiile.
Manierismul reflecta pervertirea actiunilor comportamentale si gestuale simple. Mersul
devine artificial, gesturile puerile, caricaturale etc.
Bizareria exprima u grad mai accentuat de comportare manierista, caracterizata prin
pierderea trasaturilor logice si inteligibile ale gesturilor si miscarilor.
Stereotipiile definesc tendinta la repetare a uneia si aceleiasi manifestari, de obicei
bizare, n planul mimico-pantomimic si al atitudinii, limbajului sau scrisului.
n general, stereotipiile apar n: schizofrenie (n special forma catatonica, alaturi de
negativism si sugestibilitate), demente presenile si senile, oligofrenii profunde, boala
Parkinson etc.
Este de asemenea importanta prezentarea si descrierea notiunii de "catatonie" care poate
fi definita ca o stare de fixare tonica, persistenta a corpului n anumite pozitii .
Sfera catatoniei cuprinde:
1. Stereotipiile (vazi parakineziile).
2.Sugestibilitatea patologica (prin opozitie cu cea fiziologica, prezenta in diferite grade
la toti oamenii) mbraca cel mai adesea un caracter imitativ (ecomimie, ecolalie, ecopraxie),
de supunere si executie automata, imediata si fara critica. Ecomimia, ecolalia si ecopraxia
alcatuiesc mpreuna sindromul ecopatic
3. Negativismul reprezinta tendinta de a opune rezistenta activa sau pasiva fata de orice
stimul extern, inclusiv fata de satisfacerea propriilor nevoi fiziologice.
Negativismul poate aparea n: fopma hebefrenica si, mai ales, catatonica a schizofreniei,
depresii psihotice stuporoase, oligofrenii, paranoia etc.
O categorie aparte de tulburari psihomotorii o reorezinta ticurile. Ele pot fi definite ca
miscari cu caracter repetitiv si rapid, ca rezultat al contractiei unor grupe musculare (de obicei
aceleasi) scapate de sub controlul volitional, dar accesibile constiintei.Repetate fara necesitate
obiectiva, ele se prezinta ca niste miscari spasmodice, parazitare.




CONSTIINTA SI TULBURARILE DE CONSTIINTA


Constiinta este o functie psihica superioara, sintetica care ar putea fi definita ca
"reflectarea existentei noastre proprii, a lumii materiale care ne nconjoara si a relatiilor
noastre cu aceasta". Cu alte cuvinte constiinta este forma cea mai nalta de reflectare
psihica a realitatii, proprie numai genului uman.
Problema constiintei are si conotatii filosofice. Alaturi de gndire, constiinta reprezinta
o categorie filosofica si un obiectiv n cercetarea fundamentala n acest domeniu. De pozitia
fata de aceste categorii depinde adeziunea la conceptia materialista sau idealista.
Psihiatria este interesata de aspectele psihologice si psihopatologice ale constiintei..
De subliniat faptul ca nu trebuie confundata constiinta ambiantei cu orientarea temporo-
spatiala. Tulburarea orientarii este un fenomen patologic care poate coincide sau nu cu
tulburarea de constiinta. Constiinta nu trebuie vazuta ca o structura fixa, imuabila. n realitate
ea este influentata de modificarile mediului ambiant. n general constiinta ambiantei se
modifica mai usor dect cea a propriei persoane, care este mai stabila.
Starea obisnuita de manifestare a constiintei este starea de veghe, conditie indispensabila
bunei desfasurari a proceselor psihice. Somnul reprezinta perioada mai scurta- circa 6-10 ore-
n care starea de veghe este suspendata, constituind faza recuperatorie (de "odihna" a
psihicului). Alternanta psihica ntre starea de veghe si de somn este un fenomen fiziologic ce
caracterizeaza viata animala. Cercetarile electrofiziologice au demonstrat ca somnul se
deruleaza n doua faze alternative: de somn lent si de somn cu faze paradoxale. Somnul
lent are o durata de aproximativ 80 de minute, corpul ramne nemiscat, functiile fiziologice-
respiratia, ritmul cardiac- fiind mai lente, regulate, examinarea EEG evidentiind un traseu
caracteristic. ntr-o noapte apar n general 5-6 cicluri de somn lent alternnd cu faze
paradoxale. Faza paradoxala corespunde visului si are o durata mai scurta - n medie 10
minute. n aceasta faza corpul este animat de miscari, att ale segmentelor corporale ct si ale
globilor oculari, iar ritmul respirator si cardiac se amplifica. Existenta acestei faze este
demonstrata printr-un traseu EEG specific (frecvente unde alfa si tetha). n decursul unei
nopti pot aparea 3-6 faze paradoxale.
Visul are importanta n mentinerea echilibrului psihologic. Se realizeaza n cursul starii
paradoxale a somnului si este format dintr-o suita de imagini, amintiri si reminiscente care se
deruleaza haotic si fara o prealabila ierarhizare a elementelor componente. n timpul visului
persoana participa la cele ce se ntmpla n jurul sau, jucnd n acelasi timp rolul de
actor, regizor si de spectator (A. Srbu). Continutul visului este variat: placut sau
neplacut, chiar terifiant -constituind cosmarul. Visul poate avea uneori si un continut
obsesiv, prin repetarea aceleiasi teme onirice-adesea cu continut neplacut.
Tulburarile constiintei
n practica psihiatrica curenta se recunosc 1) tulburarile de claritate ale constiintei 2)
tulburari de continut 3) tulburarile ale constiintei de tip dezintegrativ


1. tulburarea gradului de claritate apare n general n tulburarile organice care afecteaza
att structurile nervoase corticale ct si pe cele subcorticale si cele ale trunchiului cerebral. n
aceste cazuri survine adesea suprimarea starii de constiinta - de exemplu n hemoragiile
cerebrale, n traumatismele cranio-cerebrale grave etc. Gradele acestui tip de tulburare sunt
diferite si n raport cu intensitatea si gravitatea leziunii. Aceasta categorie cuprinde:
- obtuzia care se caracterizeaza prin dificultatea de a percepe exact si cu fidelitate
stimulii externi, implicit cu reactii-respectiv raspunsuri inexacte, eronate, vocea este
monotona, lipsita de modularile necesare. Obtuzia apare n stari subfebrile din diferite boli, n
oboseala accentuata, n surmenaj.
- Obnubilarea are intensitate mai mare, reactiile sunt mai lente, greoaie, inadecvarea
raspunsurilor este mai ampla. n plus orientarea temporo-spatiala este dificila, se face cu
greutate si efort ce alterneaza cu perioade de scurta durata de revenire. Se ntlneste n starile
febrile, n intoxicatii acute cu alcool, oxid de carbon, diferite medicamente, precum si n
multe boli infectioase, n epilepsie etc.
- Stupoarea este o forma mai grava a tulburarii de claritate a constiintei n care
dezorientarea temporala si spatiala este accentuata, inhibitia psihomotorie nsemnata- bolnavii
raspund cu greutate la stimuli puternici si numai pe perioade scurte de timp. Stupoarea apare
n sindromul confuzional (confuzia mintala) ndeosebi de etiologie toxiinfectioasa.
- Coma este forma cea mai grava a tulburarii de constiinta n care reactivitatea psihica a
disparut si adesea sfrsitul este letal, n cazurile n care leziunile organice sunt importante.
Practic, orice posibilitate de a comunica cu bolnavul este imposibila.


2. tulburarile de continut ale constiintei se manifesta prin:
a) depersonalizare pierderea identitii propriei persoane
b) derealizare detaarea de mediul nconjurtor care devine strin, uneori de
nerecunoscut.


3. tulburarile de tip dezintegrativ apar n contextul unor patologii variate si complexe.
n cadrul acestor tulburari sunt frecvente productiile patologice de tip iluzoriu, halucinator si
chiar delirant.
- O astfel de stare este confuzia mintala caracterizata prin incoerenta gndirii, iluzii si
halucinatii, onirism, modificarea activitatii motorii (agitatie sau inhibitie), perceperea
deformata sau incorecta a mediului extern, etc. n majoritatea cazurilor confuzia mintala este
determinata de boli organice de cele mai variate etiologii (infectioase, toxice, traumatice,
metabolice).
- Starea onirica si oneiroida este mai rar ntlnita si este asemanatoare visului dar de
durata mai mare. ntocmai ca n vis, scenele pe care le "vede" bolnavul sunt caleidoscopice,
polimorfe. Iluziile, halucinatiile si delirul sunt amalgamate, cu derulare haotica, adesea cu
continut terifiant. Amnezia este fie totala, fie partiala, "reconstituirea " episoadelor oneiroide
fiind de cele mai multe ori imposibila.
- O alta forma de tulburare dezintegrativa este starea crepusculara. n cadrul acestui tip
de tulburare, gradul de dezorientare si confuzie este diferit. Unele cazuri se manifesta doar
printr-o usoara falsa recunoastere a mediului, alteori dezorientarea este profunda si toata
activitatea este bizara, inadecvata situatiei sau chiar periculoasa (de ex. n epilepsie). Starea
crepusculara se caracterizeaza -n general- printr-o tulburare brusca a starii de constiinta care
este alterata sub forma de obnubilare, cu pastrarea relativa si partiala a automatismelor
psihomotorii, pastrare ce permite o relativa coordonare chiar si n activitati mai
complexe. Afectele sunt puternice n aceste stari si explica - cel putin partial- reactiile
violente ce merg uneori pna la homicid (mai ales la epileptici). Amnezia asupra acestei
perioade este completa, ntre starile crepusculare se descriu diferite manifestari ca de
exemplu: somnambulismul, automatismul ambulator, fugile, transele, terorile nocturne
la copii. n somnambulism este vorba de o trezire partiala, cu recapatarea capacitatii de
miscare dar cu constiinta alterata. Bolnavii fac deplasari n afara camerei de dormit, se catara
prin poduri, pe garduri, etc. iar la trezirea reala nu-si amintesc nimic. Starile crepusculare se
ntlnesc n epilepsie, isterie, alcoolism (intoxicatii alcoolice, betia patologica), schizofrenie,
tumori cerebrale, comotii si contuzii cerebrale, etc.
- O alta tulburare de tip dezintegrativ este starea deliranta pe care o ntlnim n
intoxicatii, infectii, anemii grave, etc. Se caracterizeaza printr-o profunda alterare a constiintei
cu dezorientare totala, dezorganizarea perceptiilor actuale, abundenta de productii
psihosenzoriale (halucinatii), foarte mobile, facnd cvasiimposibila utilizarea de catre bolnav
a experientei trecute sau de a o evoca. Activitatea bolnavului poate fi dezorganizata de la o
agitatie si automatisme fara rost pna la frnturi de acte.


Somnul, n anumite circumstante, poate fi tulburat ntr-o masura mai mare sau mai mica,
dar ntotdeauna aceasta situatie este perceputa cu neplacere. Frecvent se ntlneste insomnia
care se traduce prin dificultatea de adormire, trezire frecventa din somn si greutate n
readormire, trezire precoce, somn perceput ca neodihnitor (bolnavul la trezire se simte obosit).
Insomnia are cauze diferite, de la stari de anxietate determinate de probleme profesionale,
familiale sau sociale dificile, greu de rezolvat, consumul de substante psihostimulante pna la
boli psihice sau organice. Hipersomnia este prelungirea exagerata a duratei normale a
somnului si poate avea profunzimi variabile. Aceasta tulburare a somnului apare n stari
febrile de etiologie variata, n tumori cerebrale, n encefalita letargica, etc. O modificare
interesanta consta n inversarea ritmului veghe- somn. Individul este insomniac- nu poate
dormi sau doarme superficial si pe scurt timp, iar ziua este somnolent. Aceasta tulburare a
somnului este mai frecvent ntlnita la persoanele vrstnice - de regula n contextul psihozelor
presenile si senile.