10.

SEMIOLOGIE PSIHIATRICA:

SIMPTOME PSIHOPATOLOGICE CONSTAND IN TULBURAREA DIVERSELOR FUNCTII PSIHICE:

atentie (prosexie), perceptie, memorie (si reprezentare), imaginatie, gandire,
dimensiunea pulsionala si afectiva a psihismului,
motivatie, actiune voluntara, limbaj si comunicare,
expresivitate si dimensiunea spirituala a psihismului (in special constiinta morala)

FC :
- Senzaţia
- Percepţia
- Atenţia
- Memoria
- Gândirea
- Imaginaţia

FAM :
- Dispoziţie
- Emoţiile
- Sentimentele
- Pasiunile
- Instinctele
- Motivaţia

FE :
- Voinţa
- Conduitele motorii
- Activitatea (în ansamblul ei)
- Somn

FS :
- Temperament
- Caracter
- Conştiinţă
- Personalitate
- Intelect (academic, emoţional)

ATENTIE (PROSEXIE)
O serie de autori, considera atentia o functie psihica cu rol in dirijarea anticipativa, in pregatirea
organismului pentru o receptie sau actiune. Este procesul de orientare si concentrare a activitatii psihice asupra
unor obiecte sau fenomene care prin semnificatia lor biologica sau sociala necesita o cat mai clara reflectare si
selectare constienta.
Def.=procesul psihic al orientarii prospective,care focalizeaza fc psihice pe subiectul de interes.

1
Rol: orienteaza si concentreaza activitatea psihica spre un grup limitat de obiecte si fenomene si autoregleaza
activitatea psihica pe microintervale si in mod intermitent.
Atentia este o functie psihica indispensabila procesului de cunoastere,fara participarea ei nefiind posibila
activitatea selectiva a psihicului,aspecte de care se leaga atat claritatea perceptiilor,cat si fixarea lor in memorie.

Se pot delimita 3 tipuri de atentie:

1. atentie involuntara (nu cere un efort constientizat ; determinată de stimuli senzoriali ce apar brusc; este
spontana ,reflexa.
2. atentia voluntara (intentionala), se desfasoara intr-o stare deliberata si sustinuta de un efort volitional; are
nevoie de motivatie,are durata limitata,in medie 20 minute.
3. atentia post-voluntara (habituala), este caracterizata prin starea de pregatire si eventual de asteptare in
vederea unei receptii mai corecte si mai clare a anumitor stimuli, se transfera atentia voluntara in post-
voluntara ; este secundara unui act prosexic volitional;automatism.

Atentia primei copilarii este predominant spontana, involuntara si putin persistenta. In a 2-a copilarie, se
pun bazele atentiei voluntare; activitatea ludica ocupand un loc tot mai important in viata copilului, devenind un
mijloc excelent de antrenare si dezvoltare a functiilor prosexice. In a 3-a copilarie, evenimentul prosexic
semnificativ consta in dezvoltarea deosebita a aspectului voluntar si a capacitatii de mobilizare a atentiei.
Principalele proprietati ale atentiei sunt : concentrarea atentiei, volumul atentiei, intensitatea sau
persistenta atentiei, stabilitatea si mobilitatea (flexibilitatea) atentiei, distributia atentiei si destragerea atentiei.

Disprosexiile(tulburari de atentie): intereseaza atentia voluntara si involuntara.

Tulburarile de atentie (disprosexiile), pot fi impartite in :
1. Hiperprosexii – caract. prin exagerarea orientarii selective a activitatii de cunoastere; se manifesta prin
hipervigilenta ; se manifesta selectiv,cu predilectie intr-un anumit sector al vietii psihice sau pe un anumit
continut ideativ. Se intalnesc in special in starile maniacale (reflectandu-se in comportament), in starile de
excitatie, in intoxicatiile usoare, în depresie (este indreptată spre idei de culpabilizare,ruina,etc), la
cenestopati si hipocondrici (este orientata asupra starii de sanatate a organismului, asupra functionarii sale,
asupra fenomenologiei somatice pe care acesti bolnavi o dezvolta), la deliranti si in special in paranoia (este
strans legata de tema deliranta, fiind orientata asupra tuturor evenimentelor, situatiilor sau persoanelor
implicate in sistemul delirant). Bolnavii fobici si obsesionali manifesta cel mai inalt grad de H in legatura cu
fobiile si obsesiile lor, de la care nu-si pot distrage atentia.
2. Hipoprosexii – diminuarea orientarii selective a activitatii de cunoastere. Pot fi de intensitate variabila,
ajungand in stari confuzionale grave la aprosexie. Ele se intalnesc in stari de surmenaj, de irascibilitate si de
anxietate, in depresie, stari post-infectioase si post-traumatice, intoxicatii cronice profesionale si
medicamentoase. Se intalneste in stari de insuficienta dezvoltare cognitiva (oligofrenii), stari de deteriorare
cognitiva (predemente si demente). Apar si in schizofrenii – exprima starea de dezinteres(atimhormia).
3. Aprosexii - absenta oricaror posibilitati prosexice . Poate aparea in starile confuzionale grave, in
schizofreniile catatonice, in stari dementiale, in oligofrenii grave
4. Inertia – perseverarea dincolo de necesar intr-o tema data, apartine cadrului simptomatic al psihozei
epileptice.
Disprosexiile starilor confuzionale imbraca un caracter deosebit, fiind in legatura directa cu starea de
trezire (arousal) corticala si mezodiencefalica. Cercetarile efectuate in scopul elucidarii mecanismelor
neurofiziologice si psihopatologice ale atentiei au evidentiat rolul major al formatiunii reticulate mezencefalice
si diencefalice. Formatiunea reticulata cuprinde un sistem de neuroni, localizat in trunchiul cerebral, bulb,
protuberanta, mezencefal, denumit sistem reticulat activator-ascendent (SRAA) si in diencefal, denumit sistem
reticulat difuz de proiectie. Formatiunea reticulata mezencefalica este implicata in sustinerea atentiei, iar
formatiunea reticulata diencefalica in comutarea acesteia.
Metode de investigatie a atentiei: metoda grafica, utilizarea tahistoscopului si examinarile de rutina
prin metodele Kraepelin si Bourdon. Metoda grafica consta in inregistrarea tonusului muscular, a respiratiei, si a
2
pulsului in timpul momentelor de atentie. Cercetarea cu ajutorul tahistoscopului duce la aprecieri in legatura cu
concentrarea, volumul si intensitatea atentiei. Metoda Kraepelin i se recomanda bolnavului sa numere de la 100
inapoi din 3 in 3, din 7 in 7, sau din 13 in 13; proba care presupune o concentrare si stabilitate mare a atentiei.
De asemenea, bolnavii sunt solicitati sa spuna in ordine inversa zilele saptamanii, lunile anului. Metoda
Bourdon (proba barajului), consta in aceea ca i se ofera bolnavului un text in care el trebuie sa taie anumite
litere.

PERCEPTIE
Senzaţia :
 = act psihic elementar de proiecţie în conştiinţă sub formă de imagine subiectivă a parametrilor, obiectelor,
fenomenelor din mediul explorat (realitatea noastră e subiectivă )
 necesită prezenţa unui suport psihologic şi a unui traseu către EGO

Senzatia este un proces psihic ‘mono-modal’, prin el luam cunostinta asupra proprietatilor elementare ale
materiei (forma, marime, greutate, duritate, culoare, miros, gust, sonoritate). Prin intermediul analizatorilor
intra/extra/proprioceptivi, excitatia se transforma in senzatie in momentul in care ajunge in scoarta cerebrala.
Senzatiile sunt izvorul initial al tuturor informatiilor noastre; ele sunt imagini subiective ale lumii obiective.
Dialectica dezvoltarii senzorialitatii in ansamblul vietii psihice este ilustrata de observatia ontogenetica dupa
care, desi copilul are senzatii de la nastere (inca insufficient diferentiate), numai dupa 3 luni se poate vorbi de
constituirea perceptiei: initial tactila, apoi vizuala si auditiva (ultima permitand diferentierea fonemelor iar la 1
an a cuvintelor).

Percepţia:
=proces psihic complex realizat prin analizarea, compararea şi sintetizarea senzaţiilor şi care are drept scop
crearea în conştiinţă a unei imagini sintetice, unitare (informaţiile vin de la toate modalităţile), unică
- analiză→compararea→sintetizare
Def=procesul psihic de proiectie in constiinta a unei imagini unice,sintetice si integrale,realizata prin
analizarea,compararea si sintetizarea senzatiei. Perceptiile sunt definite ca procese senzoriale elementare, care
se disting prin sintetism, unitate si integritate, redand realitatea obiectuala in imagini de ansamblu.

Modificari cantitative ale senzorialităţii:

1. Hiperestezia – coborarea pragului senzorial → determina o suprasensibilitate la excitanti → tradusa prin
impresia de crestere a intensitatii senzatiilor si perceptiilor. Persoanele respective suporta greu atingerile
cutanate, se plang de intensitatea luminii, a zgomotelor. Astfel de stari se intalnesc in perioade de surmenaj,
suprasolicitare nervoasa si fizica, in starile prodromale sau de debut ale bolilor infecto-contagioase, la
debutul unor afectiuni psihice (manie), b. Basedow, stari de intox. cr cu psihostimulatoare (cofeina,
benzetrina), precum si in unele nevroze (neurastenie, nevroza anxioasa). Hiperestezia poate fi globala
(participa mai multi analizatori) sau partiala (frecvent analizatorul cutanat).
2. Hipoestezia – apare drept consecinta a cresterii pragului senzorial→ realizeaza o receptivitate scazuta a
diversilor excitanti → si se caracterizeaza prin scaderea acuitatii senzoriale. Poate fi consecinta unor factori
interni metabolici (de nutritie) sau externi toxiinfectiosi. Se intalneste in stari reactive acute, in stari de
inductie hipnotica, isterie, tulburarii de constiinta, stari dementiale, oligofrenii, schizofrenie.
3. Anestezie – abolirea acuitatii senzoriale. In afectiunile neurologice, anestezia apare in general ca urmare a
leziunilor cailor sensibilitatii. Ea poate surveni si in unele boli psihice cum sunt nevrozele (nevroza isterica),
oligofrenii si demente. Anestezia psihica dureroasa este o tulburare a afectivitatii – ea face parte din
melancolie.
4. Cenestopatiile (Dupre) : reprezinta o forma aparte de hiperestezie, caracterizata printr-o tulburare constienta
a senzatiei si perceptiei intero- si proprioceptive. Cenestopatiile ,,pure’’,functionale se intalnesc in
majoritatea sdr. nevrotice cu componente astenice. Sunt expuse ca senzatii penibile, fara un substrat organic
evidentiabil (=hiperestezie localizată pe interoceptivitate).
3
 ! excluzi cz organică → nu e organică→dai trat (antiepileptic/BZD; ex.: depakine, carba)
5. Sinestezia : Implică analizatorii vizual şi auditiv ; în alcoolismul cr. ; pacientul afirmă că « sunetele
generează culoare »

Modificari calitative ale senzorialitatii:

ILUZIILE – sunt o perceptie denaturata a lumii reale; adesea constituie in primul rand o falsa senzatie.
Iluzii exista si la oameni normali, ei putand percepe denaturat un obiect, datorita distantei prea mari, luminii
insuficiente sau datorita fricii in conditii de intuneric.
- la debutul unor afecţiuni anxioase, stări de suprasolicitare ; pe toate modalităţile senzoriale
! normal – ai atitudine crtitică
! patologic – NU (în psihoze)
Def.=perceptii deformate ale obiectelor si fenomenelor existente in realitate.
Pot fi :
 fiziologice (se produc prin modificarea conditiilor obiective ale mediului perceptiv/a conditiilor
interne(subiective)), iar persoanele corecteaza usor eroarea
 patologice (blv. nu corijeaza erorile,ci le considera veridice,adesea perceptia falsa cu obiect fiind insotita de
interpretare deliranta,de modificarea luciditatii,de superficializarea proceselor asociative, de atentie si
memorie).
Iluziile,ca reflectare denaturata a obiectelor si fenomenelor, se caracterizeaza prin obiectualitate, ele fiind
generate intotdeauna de un excitant real.

Dupa modalitatile senzoriale, iluziile se impart in: exteroceptive (vizuale, auditive, gustative, olfactive,
haptice), proprioceptive, si interoceptive (viscerale).

Iluzii vizuale – metamorfopsii – constau in impresia de deformare a obiectelor sau a spatiului perceput.
Sunt cele mai frecvente, iar persoana poate avea impresia ca obiectele sunt mai mari (macropsie), sau mai mici
(micropsii), alungite sau largite (dismegalopsie). Obiectele mai pot fi percepute mai aproape sau mai indepartate
(porropsia). Intalnite in stari onirice de origine infectioasa, toxica sau traumatica, psihozele produse de droguri
halucinogene, parafrenii, epilepsii, psihoze senile. Perceptiile patologice pot avea un grad mare de bogatie si
vivacitate, fenomen desemnat prin conceptul de pareidolie (= reprezinta o forma de iluzie vizuala patologica,
constand in aceea ca pac. ia desenele anodine ale unui plafon, covor, unghiurile incaperii, norii de pe cer, drept
persoane, ochi infricosatori, fiinte fantastice, monstri, animale agresive - perceptii deformate, anxiogene). Se
intalnesc instari infectioase, toxice, posttraumatice, psihoze onirice, epilepsii, stari dementiale.
Dintre iluziile vizuale fac parte falsele recunoasteri (=constau in identificarea gresita a diverselor
persoane). Trebuie deosebite de confuzia de persoana, frecv intalnita la oamenii normali (conditii de distanta,
luminozitate). Falsele recunoasteri se intalnesc des in starile maniacala (consecinta labilitatii si dispersiunii
atentiei sau a rapiditatii cu care se desfasoara procesele asociative), stari confuzionale (in care perceptiile sunt
superficiale,incomplete), sdr Korsakov (dat. tulburarii functiei de recunoastere a memoriei), sdr dementiale
senile, traumatice, vasculare. O varianta mai aparte a falselor recunoasteri este fenomenul, cunoscut in
psihopatologie sub denumirea de ,,déjà vu’’, ,,déjà connu’’, ,,déjà vecu’’(deja trait), sau dimpotriva de ,, jamais
vu’’(niciodata vazut) bazat pe tulburarea fazei de recunoastere a memoriei. Aceste iluzii se intalnesc in special
in sdr. de derealizare si depersonalizare,cat si in patologia lobului temporal (epilepsie).

Iluzia sosiilor, varianta a iluziilor patologice - mai frecventa in psihozele discordante - in acest caz
persoana cunoscuta nu este identificata ca atare ci doar avand o asemanare cu aceasta, in scopuri de obicei
agresive bolnavului. In parafrenii, schizofrenia paranoida, rar in sdr maniacal si depresiv.
Iluziile vizuare sunt intalnite frecvent in confuziile mintale infectioase, in intoxicatii acute si cronice cu
alcool, sau droguri (hasis,LSD, mescalina), in epilepsie, manie, schizofrenie. Metamorfopsiile apar frecvent in
patologia oculara, in lez occipitale sau parieto-occipitale, cel mai des in emisfera dreapta.

4
 Iluzii auditive (paracuzii) - constau in impresia ca diferite sunete sau zgomote sunt mai apropiate, mai
puternice, mai distincte, sau dimpotriva, mai indepartate, mai discrete, mai estompate. Alteori, impresia falsa
poate fi data de o modificare pregnant calitativa, astfel ca diferite sunete/ zgomote reale sunt percepute de
bolnav sub forma unor cuvinte injurioase, strigate de deznadejde, etc.→ identificarea lor (excitantul),
realizandu-se in mod eronat, in fct. de interpretarea deliranta (de ex., zgomotele reale ca bataile ceasornicului,
zgomotul robinetului care curge, scartaitul usii, sunt percepute de boln sub forma unor cuvinte injurioase,
strigate de deznadejde a apartinatorilor). Acest fenomen, in care bolnavul ia ceva drept altceva, trebuie distins
de interpretarea senzoriala, in care pacientul identifica corect excitantul senzorial (pasi, scartaitul usii, bataile
ceasornicului), dar interpreteaza perceptia sui-generis (pasii sunt ai unui persecutor, scartaitul usii anunta
intrarea cuiva cu intentii agresive). Se consideră ca interpretarea senzoriala este distincta de perceptia deliranta
in care iluzia si interpretarea se desfasoara pe fundalul intuitiei delirante. Iluziile auditive se regasesc in diferite
actiuni psihiatrice, epilepsii, tumori cerebrale, traumatisme cranio-cerebrale.

Iluzii gustative si olfactive – constau in perceperea eronata a gustului sau mirosului normal al
diferitelor substante sapiale sau odorifice (parosmie). În cele gustative, este frecventa hiperghezia (intarirea
gustului), consecinta a descarcarii suprainsulare operculare, rolandice sau parietale. In cele olfactive, cea mai
cunoscuta este hiperosmia (intensificarea perceptiilor mirosului) ce apare in mod obisnuit in urma descarcarii
cortexului temporal anterior. Bolnavul ajunge la convingerea deliranta ca ceea ce simte el exprima in realitate
efectul unor substante otravitoare care i s-au pus intentionat in alimente. Pot fi generate de cauze care tin de
caile respiratorii sau digestive.

Iluziile haptice (tactile) – intalnite in cursul polinevritelor alcoolice sau cocainice, pot fi interpretate
de bolnvii respectivi ca ar proveni de la niste insecte care ar umbla pe sub piele.

Iluziile viscerale sau interoceptive, reprezinta perceperea eronata a functionarii unor organe sau
aparate. Perceptiile deformate cenestezice ca peristaltismul intestinal, sau pulsatiile aortei intestinale, sunt
interpretate de unii hipocondriaci ca miscarile unor animale si de melancolici ca o stare de puriditate iar de
unele femei afectate de schizofrenie paranoida drept expresia unor violuri telepatice.

Iluzii de modificare a schemei corporale (somatognozice) – reprezinta perceperea denaturata a a

formei, marimii, greutatii si pozitiei propriului corp. Se pot exprima ca senzatie de marire sau micsorare a
dimensiunilor si greutatii corpului (tulb. totala de schema corporala), sau ca transpozitie a partilor corpului,
micsorarii sau maririi acestora (tulb. partiale de schemă corp.). Se intalnesc mai ales in schizofrenie, in
intoxicatii si in alterari ale luciditatii constiintei. Ele mai pot fi intalnite in alterarile obsesivo-fobice sub forma
dismorfofobiei (fata stramba, asimetrica, nasul mare, gura pana la urechi) - aceste persoane se adreseaza cu
insistenta institutiilor de chirurgie plastica. Se mai intalnesc si in halucinoza pedunculara, sechelele de
encefalita epidemica, schizofrenie, stari confuzionale.

AGNOZIILE = deficite psihosenzoriale de recunoastere a parametrilor obiectelor si fenomenelor din realitate,

datorita unor leziuni ale centrilor de integrare. Pierderea capacitatii mintale de recunoastere perceptiva a
obiectelor si fenomenelor; bolnavul pierde capacitatea de a recunoaste imaginiile si persoanele dupa calitatile
lor senzoriale.
Leziune la nivelul centrului de integrare (ex. dem. Alzheimer) → îl trimiţi la neuro.
In functie de modalitatile senzoriale,aceste tulburari pot fi sistematizate astfel:
Agnozia vizuala (cecitatea psihica) - consta in tulburarea recunoasterii semnificatiei obiectelor,
imaginilor sau persoanelor cu ajutorul analizatorului vizual, desi vederea este intacta si constiinta clara →
bonavul nu recunoaste obiecte si imagini pana atunci familiare. Se intalneste in unele leziuni ale lobului
5
occipital predominant stg, respectiv in limita parietala – pliul curb si temporal – lobulii lingual si fuziform. Se
mai incrimineaza si leziuni in plenium-ul corpului calos.

Agnozia auditiva – (surditate verbala), consta in incapacitatea de a identifica sunete, zgomote sau
cuvinte (surditate verbala), sau melodii (amuzie); se intalneste in leziuni bilaterale ale lobului temporal si
indeosebi in aria 22 Brodmann de partea stanga.

Agnozia tactila – incapacitatea de a recunoaste forma si volumul obiectelor (amorfognozie), sau a

obiectelor insesi (astereognozie) prin explorare tactila; se intalneste in leziuni ale lobului parietal.

Agnozia spatiala – consta in tulburarea perceptiei spatiale cu pierderea posibilitatii de apreciere a

distantelor, de localizare a obiectelor si de comparare a marimilor si formelor. Ca o varianta a agnoziei amintite
se descrie paralizia spatiala a privirii care consta in imposibilitatea pacientului de a-si orienta voluntar privirea,
in timp ce miscarea spontana a globilor oculari este normala.

Agnozia schemei corporale – sunt determinate de leziuni ale emisferului minor, fiind asociate cu
hemiplegie stanga

Agnozia simbolurilor grafice (cecitate verbala) - consta in imposibilitatea intelegerii limbajului scris
(alexie), in imposibilitatea scrierii cuvintelor (agrafie), sau in sesizarea doar a primelor cuvinte din fraza cu
imposibilitatea continuarii lecturii (dislexie). Pierderea capacitatii de recunoastere a cifrlor si a semnelor
aritmetice (alexia cifrelor) - reprezintă acalculia. Se intalnesc in unele leziuni parietale posterioare si occipitale.

Agnozia culorilor - tulb. clasificarii culorilor, insotita de amnezia numelui acestora-lez. ale
emisferei stg.

Agnozia obiectelor animate – prosopagnozia (agnozia fizionomiei) - bolavul nu recunoaste persoane

foarte cunoscute sau nu se recunoaste in oglinda. In lez. ale emisferului dr.

Asomatognozia – reprezinta ignorarea (nerecunoasterea) unuia sau mai multor segmente ale corpului
sau a corpului in intregime :
-hemisomatognozia (somatoparafrenie)=negarea ½ corpului, asociata de obicei cu idei delirante
-anosodiaforia=indiferenta fata de boala;
-anosognozia=nerecunoasterea bolii proprii.

HALUCINATIILE - “Definite ca o perceptie falsa fara obiect”, termenul a fost introdus pentru
prima data de catre Esquirol. Se însoţesc de grad de convingere mare, pac fiind convins de veridicitatea, de
autenticitatea lor şi de faptul că tb să le dea curs (asemeni ideilor delirante), motiv pt care prezenţa cl a
halucinaţiilor constituie o urgenţă psihiatrică majoră.
Halucinatiile se pot manifesta izolat, in cadrul analizatorilor respectivi, sau se pot asocia constituind
asa-numitele halucinatii plurisenzoriale (sdr. toxiinfectioase, SCH si parafrenie).

A. Halucinatii functionale definesc fenomenul psihopatologic prin care perceptia unor excitanti
obiectivi, determina aparitia unor perceptii false, de tip halucinator → apar intr-un context de
concomitenta (asociere) cu un act/perceptie fiziologica. Excitanti obiectivi (ex., apa care curge la
robinet) det. aparitia unor perceptii false, de tip halucinator (ex., boln poate sa auda voci care-l
injuriaza /imbarbateaza). Ele sunt percepute de bolnav atata timp cat exista excitantul real, odata cu
disparitia acestuia incetand si perceptia halucinatorie (de ex percepe corect zgomotul unor roti de
tren concomitent cu voci care il ameninta, şi care dispar la dispariţia zgomotului roţilor de tren). La
6
 nivelul central al analizatorilor exista doua proiectii: una care realizeaza imaginea obiectului real si
perceput corect si o alta, aparuta concomitent, conditionata de prima, care este imaginea
halucinatorie.

B. Halucinoidele - sunt fenomene psihopatologice de aspect halucinator situate intre reprezentari vii si
halucinatii vagi, care nu izbutesc sa cuprinda convingerea bolnavului asupra existentei lor reale.
Sunt forme prehalucinatorii care apar in perioadele de dezvoltare sau de disparitie a halucinatiilor.

C Imaginile halucinatiilor eidetice - reprezinta reproiectari in exterior ale imaginilor unor obiecte,
fiinte, care au o forta receptiva foarte vie (fiind strans legate de trairile intens afective si apropiate de prezent ca
desfasurare in timp). Eidetism – facultatea unor pacienti de a revedea, reproiectand in exterior un obiect, o
fotografie care i s-a expus numai cateva secunde. Se intalnesc de obicei la copii si are caracter fiziologic la
copiii pana in 12 ani; la adultii care lucreaza in domeniul artelor plastice (imaginile sunt vii, colorate); la
subiectii normali in stari de faza hipnotica. Exista halucinatii fiziologice care amintesc trairile din vis sau
viziunile din starile de semisomn – inaintea instalarii somnului (H. hipnagogice), sau de trezire (H.
hipnapompice). Au durata scurta iar persoanele resp. le corecteaza in mod critic si cu usurinta.

C. Halucinozele – halucinatii a caror semnificatie patologice este recunoscuta de pacient; recunoscand

esenta lor patologica adopta o atitudine critica fata de ele, le verifica autenticitatea. Apare mai des
vesperal, cu durata de la cateva minute/ ore până la 1-2 zile. In stari toxice si infectioase (alcoolice,
barbiturice, encefalita epidemica); leziuni ale dif. segmente ale analizatorilor; lez. trunchi cerebral;
ATS. La pacienti cu leziuni ale diferitelor segmente ale analizatorilor – ex halucinoza pedunculara -
se manifesta prin succesiunea unor imagini tridimensionale, colorate (oameni sau animale).
Termenul de ,,halucinoza’’se aplica in toate cazurile, in care este vb. de psihoze delirant-
halucinatorii, aflate in afara unor episoade de tulburare a constiintei (ex. halucinoza alcoolică acuta
Wernicke, halucinoza cronica Korsakov ). Expresii: mi s-a parut, am avut impresia.

E. Halucinatii propriu-zise sau psihosenzoriale, impropriu denumite ‘H. adevarate’ – numite

intraceptive, deoarece reprezentarea estezica (perceptie fara obiect), se produce pe receptorii organelor de simt,
iar pacientul nu le recunoaste esenta patologica (= tulb. de perceptie fara obiect de perceput, la care se adauga
caracterul de senzorialitate, lipsa excitantului real şi absenţa atitudinii critice a bolnavului fata de imaginea
formata). Se disting prin: senzorialitate, obiectualitate, rezonanta afectiva. Se caract. prin proiectie spatiala,
convingerea boln. asupra realitatii lor, se percep prin modalitati senzoriale obisnuite, au grade variate de de
intensitate, claritate si complexitate, durata si rezonanta afectiva.
Halucinatiile pot fi clasificate în fc de natura senzorială pe care o îmbracă in:
1. halucinatii exteroceptive
2. halucinatii interoceptive
3. halucinatii proprioceptive – kinestezice

1. Halucinatii exteroceptive uni/multisenzoriale (vizuale, auditive, olfactive, gustative, tactile);

Halucinatii auditive – cele mai frecvente la adulti, situate intracampic (in campul auditiv perceptibil), mai
rar extracampic (in afara campului auditiv perceptibil). D.p.d.v al complexitatii pot fi: elementare (acoasme,
foneme) - percepute ca fosnete, pocnete, bubuituri nespecifice, tiuituri; comune (scartaitul usii, ciripitul unei
pasari, latratul unui caine, pasii unui om, sunete muzicale) ; sau verbale (complexe) - (sch paranoidă) situatie in
care bolnavul percepe cuvinte, fraze, ‘voci’, pe care le aude si le intelege sau le aude distinct, fara sa le poata
intelege (verbigeratie halucinatorie). Ca durata, pot fi episodice sau aproape continui (impiedicand boln sa se
odihneasca). Sub aspectul rasunetului afectiv, sunt uneori favorabile si de cele mai multe ori defavorabile.
Percepute uni sau bilateral – vocile pot fi de barbat sau de femeie, ale unor persoane cunoscute sau nu, in viata
sau decedate; cu caracter bizar; pot fi singulare sau multiple (voci care comenteaza), uneori pot fi imperative,
7
poruncindu-i boln sa execute anumite acte periculoase, de hetero (schizofrenie, la alcoolici) si autoagresiune
(sinucidere, emasculare, scalparea organelor genitale), fapt ce le confera caracter de mare urgenta psihiatrica.
Sunt considerate ca un indice de periculozitate. Se intalnesc mai ales in afectiunile ORL (otite), b. neurologice
(lez ale lob temporal), in stari confuzionale, deliruri toxice si infectioase, precum si unele boli psihice
(schizofrenie paranoidă, parafrenie, depresie).

Halucinatii vizuale = perceptii vizuale ale unor obiecte, fenomene sau imagini inexistente in acel moment
in realitate; mai frecvente la copil decat la adult, sunt traite cu un intens dramatism si au caracter terifiant; sunt
mono- sau policromatice, mai mari decat obiectele reale (macroscopice, gulliveriene) sau mai mici
(microscopice, liliputane). Ca proiectie spatiala, pot fi situate intr-un singur plan sau in relief, in perspectiva, in
camp vizual (normal, intracampice) sau dincolo de posibilitatile perceptiei vizuale normale (hal. extracampice).
Sub aspectul claritatii, ele pot fi distincte/estompate, vagi, singulare/combinate. Din p.d.v al complexitatii, ele
pot fi: elementare (fosfene, fotopsii) - percepute sub forma de puncte luminoase, scantei, linii; complexe -
percepute ca figuri si obiecte informe (fantasmoscopii), sau obiecte, fiinte, bine definite (H figurate); scenice,
care la randul lor pot fi statice (panoramice) sau in miscare (cinematografice). Hal. vizuale antreneaza
subiectivitatea insului, conferindu-i o tonalitate afectiva pozitiva (ex. delirul psihozelor de inanitie, la fumatorii
de opiu, deliruri mistice) sau negativa (delirium tremens, onirismul toxic). H vizuale pot fi favorizate de:
luminozitate insuficienta, slabirea vederii, slabirea controlului constiintei – in urmatoarele situatii: la oamenii
normali in momentul trecerii de la somn la veghe sau invers (in starea de adormire - H hipnagogice, de trezire -
H hipnapompice); in starile de surmenaj intens (cu caracter hipnagogic, au durata scurta); in neurastenie (cu
caracter anxiogen, terifiant); afectiuni oftalmologice (retinita, cataracta, glaucom, nevrita retrobulbara);
afectiuni neurologice (migrena oftalmica, lez ale lob occipital - cand au caracter halucinozic); stari infectioase,
sindroame confuzionale toxice, delirul alcoolic acut (zoopsii - animale de dimensiuni mici) si in psihoze,
schizofrenia paranoida, in parafrenie

Halucinatii autoscopice – heautoscopice / speculare / deutoscopice, realizeaza ‘imaginea dubla’ prin care
pacientul are perceptia vizuala a propriului corp, a unor parti din corp, sau a unor organe; de obicei proiectate in
afara sa. Poate fi de cateva sec sau poate persista, realizand prezenta continua a unui dublu (uratit sau
infrumusetat). Fenomenul este acompaniat afectiv (groaza/surpriza), sau poate fi trait ,,detasat’’, cu o constiinta
particulara si critica, fapt ce confera autoscopiei caracterul de halucinoza. Ex: in stari confuzive, toxice,
infectioase, in epilepsie, schizofrenie, in evolutia unor demente, la iesirea din coma prin contuzie cerebrala.

Halucinatii tactile (haptice) – constau in impresia de atingere a suprafetei cutanate (senzatie de arsura,
intepatura, curent electric, rece, fierbinte). Cu manifestare continua (intoxicatia cu cloral), sau discoontinua
punctiforma (intox cu cocaina). Pot fi percepute la suprafata (epidermice) sau in profunzime (hipodermice),
cand ofera impresia unor miscari de reptatie sau insecte ce merg pe sub piele (parazitoze halucinatorii).
Frecvente in starile toxice (alcoolice), ele evolueaza concomitent cu H vizuale. In psihoze confuzive, parafrenii.

Halucinatii olfactive si gustative – de obicei impreuna intalnite, au caracter secundar survenind dupa alte
modalitati halucinatorii, sau ca o consecinta a delirului. Cele olfactive de obicei sub forma de mirosuri de
putrefactie, cele gustative de obicei sub forma de gusturi de acizi. In schizofrenie, in melancolie; in cazuri de
delir mistic la schizofreni sau in delirurile cronice, tumori si leziuni ale lobului temporal, in stari delirante/
confuzionale, la epileptici, la oligofreni. Pot aparea si H olfactivo- gustative placute: parfumuri suave, miros de
flori, gust de fructe.

2. Halucinatii interoceptive (viscerale) – ale sensibilitatii viscerale (ale sensibilitatii generale sau
vegetative, inclusiv ale sensibilitatii genitale). Traiesc sensatia existentei unei unor fiinte in corp, sau a
schimbarii pozitiei unor organe, a obstruarii sau perforarii lor. Alteori, manifesta convingeri de atrofiere,
a disparitiei unor organe, de transformare a organelor in animale. Frecvent aceste halucinatii sunt
localizate genital si traite ca senzatii de orgasm, violuri directe sau la distanta (în SCH paranoida cu
8
 fenomene de automatism mental); alteori manif. hal. sunt cuprinse in patologia schemei corporale (hal.
somatognozice) si evolueaza ca metamorfoze segmentare, membru-fantoma, etc. Halucinatiile
cenestezice (cenestopatiile) – perceptii false cu obiect (iluzii), (sunt senzatii penibile de apasare,
constrictie, arsuri, furnicaturi) au caracter nozofobic si le intalnim in neurastenie, nevroza obsesivo-
fobica, stari hipocondriace.

3. Halucinatii proprioceptive – kinestezice – sau ale sensibilitatii profunde de miscare (mio-artro-kinetice).

Sunt percepute ca impresii de miscare sau deplasare a unor segmente sau ale corpului in intregime. Apar de
obicei cu caracter de exogenitate si ca atare multe dintre ele sunt manifestari pseudohalucinatorii. In
sindroamele confuzionale, in unele psihoze toxice, in schizofrenii, epilepsii sau boli neurologice.

F. Pseudohalucinatii (halucinatii psihice) – sau halucinatiile intrapsihice, halucinatii paraceptive sau

endofasice, intrucat bolnavul le plaseaza intrapsihic, adica in afara receptorilor organelor de simt sau a unei
proiectii perceptive spatiale. Se deosebesc de hal. propriu-zise prin aceea ca: nu se confunda in totalitate cu
reprezentarea imaginilor reale; nu se proiecteaza in afara, ci se petrec in minte si nu sunt percepute pe caile
senzoriale obisnuite; boln. sunt convinsi de realitatea existentei lor, dar afirma ca acestea ar fi rezultatul unor
actiuni impuse, care vin din afara, sunt ,,provocate’’ de cineva. Sunt autoreprezentari aperceptive caract. prin:
incoercibilitate, automatism, exogenitate (caracter xenopat), dependenta (influenta), estezie; apar spontan, fara
proiectie spatiala. Se pot asocia fie cu halucinatii introceptive (viscerale), fie cu halucinatii kinestezice (de
miscare).
Se impart in: pseudohalucinatii auditive, vizuale, gustative, olfactive, interoceptive, motorii.

1. Pseudohalucinatii auditive – se manifesta sub forma de voci interioare, ca un ‘ecou’ ca o ‘sonorizare a

gandirii’ , ‘sonorizare a lecturii’. Bolnavul aude ceea ce citeste fara voce.
2. Pseudohalucinatii vizuale – apar sub forma unor imagini izolate, sub forma unor scene panoramice,
care pot fi placute, neplacute, boln. declară că ‘vede cu ochii mintii’.
3. Pseudohalucinatii gustative si olfactive- isi pastreaza caracterul particular,descrise ca si halucinatii
propriu-zise
4. Pseudohalucinatiile tactile, viscerale si kinestezice. Cele tactile sub forma de senzatii deosebit de
penibile (electrizare a suprefetei intregului corp, curenti magnetici, iradiere), provocate de la distanta.
5. Pseudohalucinatii interoceptive – ‘lipsa de libertate interioara’, senzaţii că sunt posedati de animale, de
spirite la nivelul diferitelor organe.
6. Pseudohalucinatii motorii sau kinestezice – se exprima clinic in perceperea executarii unor miscari
impuse, ce au caracter imaginar, bolnavul avand doar convingerea ca le executa automat fara ca ele sa se
produca in realitate (automatism kinestezic). Avem asa numitele ‘H motorii grafice’ si ‘H psihomotorii verbale’,
pacientul crede ca scrie si vorbeste sub influente exterioare.

9
MEMORIE (SI REPREZENTARE)

Proces psihic al orientarii retrospective realizat prin intiparire (fixare), pastrare (conservare) si evocare
(reactualizare) a informatiilor, memoria oglindeste experienta anterioara si constituie rezervorul gandirii si
imaginatiei, suportul fortei cognitive a insului. Astfel la v. de 1 an - memoria are un caracter pregnant
involuntar; spre sfarsitul primului an de viată, se dezvolta procerul reproducerii, manifestat prin imitarea unor
cuvinte, gesturi, posturi. La anteprescolari (prima copilarie) intre 1- 3 ani, se dezvolta mult procesul retinerii,
al pastrarii, acesta fiind de cateva saptamani pentru varsta de 1 an si de cateva luni pentru varsta de 3 ani. La
prescolari (in a II –a copilarie), intre 3 si 7 ani, activitatea ludica (de joc) impune functiei mnezice un caracter
voluntar, jocul obliga pe copil nu numai sa fixeze si sa retina ci si sa recunoasca si sa reproduca experienta
castigata. Se realizeaza in aceasta perioada si memoria sociala. In perioada scolarizarii, la scolarul mic (a III-a
copilarie) memorarea pastreaza inca un caracter concret sensorial, este putin selective si senzoriala.

In psihopatologie functia mnezica este sistematizata astfel:

-memoria imediata (reproducerea unui material are loc intr-un interval ce nu depaseste 10 secunde de la
prezentarea lui);
-memoria recenta (>10 sec.);
-memoria evenimentelor indepartate( se refera la evenimentele traite de la inceputul vietii pana in perioada
prezenta).

Tulburarile de memorie pot fi sistematizate sub aspect clinic in :

 dismnezii cantitative (hipomnezii, amnezii si hipermnezii)
 dismnezii calitative (paramnezii) in care includem: tulburari ale sintezei mnezice imediate (criptomnezia,
falsele recunoasteri, iluzii de nerecunoastere); tulburari ale rememorarii trecutului (pseudoreminiscentele,
confabulatie, ecmnezie, anecforie).
Dismnezia se intalneste si in oboseala, psihoze senile si presenile, intoxicatii, stari depresive, stari
reactive, nevroze.

DISMNEZII CANTITATIVE (hipomnezii, amnezii, hipermnezii)

1. Hipomnezia – semnifica scaderea in diferite grade a functiei mnezice. Frecvent intalnită in viata
cotidiana in stari de surmenaj, astenie, convalescenta, stari nevrotice (psihastenie, neurastenie,
cerebrastenie) - datorita unui deficit prosexic, pot fi regasite si in patologia psihiatrica, in stari de
insuficienta dezvoltare cognitiva – oligofrenii, stari de involutie; in stari depresive, intoxicatii cu CO
si tumori frontale. Hipomnezia poate fi insotita si de o evocare eronata – dismnezie.

2. Amnezii – pierderea partiala sau totala a capacitatii mnezice, prabusirea fortei mnezice. In sindroame
confuzionale, in stari reactive acute, suferinte degenerative si vasculare, traumatisme grave, tulburari
infectioase, intoxicatii. Sunt de doua tipuri: amnezii de fixare (anterograde) si de evocare (retrograde).
Amnezii de fixare (anterograde) – se refera la evenimentele traite dupa debutul bolii (ore-zile, sapt, luni de la
instalarea accidentului), datorate mai ales scaderii capacitatii de fixare a imaginilor si evenimentelor noi. Acest
concept aduce in discutie implicatiile atentiei si observatiei in procesul memorarii (stari de confuzie mentala,
sdr. Korsakov de etiologie alcoolica, infectioasa sau traumatica, psihoza maniaco-depresiva, stari reactive, stari
nevrotice si r. psihogene). Incapacitatea de a reda un eveniment trait recent. Pierderii memoriei de scurta durata.
Intalnita in TCC, accidente vasculare, stari crepusculare, epilepsie, intoxicatii grave, sdr Korsakov, betia
patologica, stari nevrotice, psihoza maniaco – depresiva, stari reactive, reactii psihogene.

10
Amnezii retrograde (de evocare) – sunt amneziile in care tulburarea memoriei se intinde progresiv spre trecut,
in sens retrograd, dinaintea debutului bolii pana in copilarie. Deseori insa amneziei retrograde i se supraadauga
caracterul anterograd (amnezia retro-anterogradă). Se intalnesc in stari de involutie, in instalarea afaziei
Wernicke - o veritabila dementa a limbajului: este vb. de uitarea cuvintelor auzite, citite sau scrise, de uitarea
vocabularului insusi, de uitarea cunostintelor → amnezia are caracter progresiv, destructurarea mnezica se
realizându-se de la complex spre simplu, de la cognitiv, prin afectiv, la senzorial motor → astfel, sunt uitate
initial numele proprii, a substantivelor comune apoi, a adjectivelor, a verbelor. O forma de amnezie retro –
anterograda este si amnezia lacunara in care este prezenta ‘o lipsa’ in evocarea trecutului. Amnezia lacunara
reprezinta un hiatus mnezic (temporar) în viaţa pac., constatabil in stari grave de modificari ale luciditatii
constiintei (in stari confuzionale, TCC, echivalente epileptice, stari de betie profunda si patologica) → trebuie
deosebita de starile de apsihie din: come profunde, accese convulsive, stari comatoase, narcoze profunde, in
care individul nu poate reproduce nimic deoarece capac. de inregistrare a fost total abolita. Amnezia tardiva
(intarziata) este legata de o tulburare de constiinta,dar se deosebeste de cea lacunara prin faptul ca lacuna
mnezica asupra perioadei confuzive se instaleaza treptat, dupa o anumita perioada (epilepsie, stari
confuzionale). Amnezia psihogena sau electiva se refera la imposibilitatea evocarii unor perioade legate de o
anumita tema, fapte, evenimente - este uitarea unui anumit continut → amintirile au fost bine fixate, dar
rememorarea lor voluntara devine imposibila; aceste amintiri nu sunt distruse, ci uitate, deoarece trairea lor a
fost insotita de o stare afectiv negativa – se mai numesc amnezii psihogene (afectogene), iar pt. faptul ca se
refera la un aspect singular al evenimentelor traite se mai numesc amnezii tematice. Sdr amnestic este prezent in
stari toxice, dupa TCC, accidente vasculare, in demente senile, presenile.

3. Hipermnezii (exces de excitatie psihica)– sunt tulburari cantitative ale functiei mnezice,
caracterizate printr-o exagerare a evocarilor care apar multiple, tumultoase si cu marcata tendinta involuntara
indepartand subiectul de preocuparile principale impuse de conjunctura prezenta. Se intalnesc la oameni
normali, unde sunt legate de momente cu continut afectiv negativ/anxiogen sau pozitiv/reusite, bucurii, etc. De
obicei aceasta capacitate exagerata de evocare se intalneste in afectiuni psihice (psihoza paranoida, paranoia,
stari febrile, narcoza cu eter, cloroform, barbiturice, stari hipnotice, diferite toxice (subst. psihedelice,
psihodisleptice), socurile insulinice, stari hipnotice). Forma cea mai tipica este mania (hipermnezia este
capricioasa, superficiala si dezorientata). În psihopatia paranoida sau paranoia - retin nume, nr de dosare, date,
adrese. Mentismul - este o situatie psihopatologica, in care subiectul devine spectator la desfasurarea
incoercibila si tumultoasa a ideilor si amintirilor sale → poate fi expresia unor stari de oboseala si surmenaj si
constituie cauza insomniilor de adormire. Hipermnezia poate fi intalnita si la formele usoare si medii de
oligofrenie (hidrocefali) – debilitate mintala, imbecilitate; chiar si la idioti – memorare pur mecanica. Forma
suprema de hipermnezie poate fi considerata viziunea retrospectiva, traita de boln in timpul unor stari
confuzionale psihogene, in cursul marilor paroxisme anxioase, in unele stari halucinatorii sau in crize de
epilepsie temporala, in stari de pericol existential iminent. Aspectul oneiroid al acestor stari, in ‘fumatorii de
opiu’ ilustreaza un deficit grav al functiei sociale. Maniacii onirici, sunt cuprinsi nu numai de ‘fuga de idei’, ci
si de ‘fuga de imagini’ → impresia ca revad sau retraiesc in cateva momente intreaga lor viata

DISMNEZII CALITATIVE - paramneziile (termen introdus de Kraepelin), sunt amintiri

deformate, false, neconcordante cu realitatea (fie sub aspectul desfasurarii lor cronologice, fie sub aspectul
lipsei de legatura cu realitatea obiectiva traita in prezent sau in trecut de bolv.).
Cuprind:
a)tulburarile sintezei mnezice imediate: criptomnezia, falsa recunoastere, iluzia de nerecunoastere, paramneziile
de reduplicare
b)tulburarile rememorarii trecutului (allomnezii): pseudoreminiscentele, confabulatiile, ecmnezia, anecforia.

11
 Tulburarie sintezei mnezice imediate (pseudomnezii) – iluzii de memorie - evocari eronate ale unor
fenomene sau actiuni, traite in realitate de bolnav dar care nu sunt incadrate in in timpul si spatiul real in care
ele s-au petrecut sau nu sunt recunoscute de bolnav ca traite sau netraite.

1. Criptomnezia – consta in nerecunoasterea ca fiind strain a unui material literar, artistic, muzical, sau
stiintific, pe care bolv. l-a citit sau auzit in realitate, dar pe care, in mod iluzoriu il considera ca fiind propriu.
Poate fi considerata ca expresia scaderii fortei discriminatorii intre evenimentele personale si cele straine, intre
cele traite si cele auzite, citite/petrecute in vis (SCH, deliruri sistematizate, unele demente traumatice). Aceasta
iluzie de memorie trebuie deosebita de plagiat, care este o actiune constienta, intreprinsa cu un anumit scop.
Situatia inversa in care bolnavul considera ca evenimentele traite sunt doar citite, auzite sau vazute –
‘instrainarea amintirilor’. Se intalneste frecvent in schizofrenie si delirurile sistematizate (paranoia si
parafrenia) cat si in unele demente traumatice (senile, ATS). In psihoze paranoice, paranoide sau
parafreniforme, ideile delirante pot fi legate de o falsificare a amintirilor in funtie de starea timica dominanta
(sub imperiul sentimentului de culpabilitate la depresivi sau al supraestimarrii la maniacali).

2. Falsa identificare sau falsa recunoastere ( – descrisa de Wigan in 1880 sub numele de ‘dubla
constiinta’) - consta in a recunoaste ceea ce de fapt bolv. nu cunoaste. Falsa recunoastere este de fapt o iluzie,
sau o ‘halucinatie a prezentului’. In stari de surmenaj, stari de obnubilare a constiintei, in stari maniacale,
schizofrenii. Este probabil starea premergatoare a fenomenelor de ‘deja vu’, ‘deja connu’, ‘deja eprouve’, in
care subiectul are impresia ca a mai vazut,cunoscut,etc. persoanele/situatiile respective. Opusul ei este asa-
zisa ,,iluzie de nerecunoastere’’

3. Iluzie de nerecunoastere – (non-recunoastere), rară, in care bolnavul crede ca recunoaste persoane

pe care nu le-a cunoscut si nu este sigur ca recunoaste persoane pe care le-a cunoscut.

4. Paramneziile de reduplicare (Pick), se caracterizeaza prin dedublarea perpetua a obiectelor si

situatiilor traite. Bolnavul de ex sustinea ca a mai fost tratat intr-o clinica identica, de un medic care semana leit
cu cel din prezent.

Tulburarile rememorarii trecutului sau allomneziile – modif. calitative ale memoriei; sunt
falsificari mnezice retrospective sau reproduceri ale unor evenimente reale din trecut pe care bolnavul le
situeaza in mod fals in prezentul trait.

In cadrul allomneziilor descriem:

1. Pseudoreminiscentele – constau in reproducerea unor evenimente reale din trecutul bolnavului, pe
care acesta le traieste ca evenimente prezente. Bolnavul amesteca franturi ale evenimentelor din trecut cu ceea
ce el traieste in prezent → iluzia de memorie constand in nerecunoasterea timpului si spatiului in care s-a
produs actiunea respectiva. Ex – o bolnava cu sdr. anamnestic Korsakov relata ca dupa ce a luat masa dimineata
si-a dus copilul la scoala, dar asta facea inainte de traumatism.

2. Confabulatiile (Pick) – sau halucinatiile de memorie se manifesta prin reproducerea unor

evenimente imaginare (pe care pacientul nu le-a trait) el fabuland asupra trecutului cu convingerea ca il evoca.
Bolnavul nu spune adevaraul dar nici nu minte, pentru ca nu stie ca minte. Se intalnesc frecvent in sindromul
Korsakov - el umple golurile mnezice cu evenimente ireale: ’confabulari de perplexitate’, ‘confabulari de jena’,
‘de incurcatura’. Se numesc confabulatii mnestice – atunci cand bolnavul umple golul unor amintiri pierdute cu
evenimente verosimile, dar netraite in realitate. Confabulatiile fantastice – bolv. relateaza evenimente fantastice
pe care le insera intre evenimentele reale traite (pacientul declara ca de ex - a zburat cu trenul la cativa metri
de pamant). Confabulatiile onirice (Dupre) – apar sub forma unor scene asemanatoare celor de vis. Atat bogatia
confabulatiilor cat si gradul de neconcordanta cu verosimilul sunt intr-o relationare directa cu scaderea pragului

12
constiintei, cu diminuarea capacitatii de intelegre critica si in general cu scaderea intelectului si regresiunea
personalitatii.

3. Ecmnezia – reprezinta o tulburare mai globala de memorie in care pacientul confunda trecutul cu
prezentul. In ecmnezie este vorba de intoarcerea intregii personalitati in perioade demult traite de bolnav.
Bolnavii senili, traiesc in prezent periade trecute din viata lor profesionala, sau se considera tineri, adolescenti ;
femeile dandu-si numele de fata. Aceasta intoarcere in perioadele din trecut se intalneste mai ale in dementa
senilain cadrul asa-zisului delir senil (Jislin).

4. Anecforia – reprezinta o stare mai usoara de tulburare a memoriei, care poate fi intalnita atat in
starile de surmenaj, unele forme si stari predementiale si dementiale; consta in posibilitatea reproducerii unor
amintiri, pe care pacientul le credea uitate. Subiectul evoca cu ajutorul anturajului, anumite evenimente
(amintiri) care pareau uitate.

IMAGINATIE
=proces psihic secundar,solidar si analog cu gandirea, care creeaza scheme si proiecte operationale noi.
Fiind sustinuta de gandire (al carui element esential este), imaginatia poate fi considerata un proces
psihic de prelucrare, transformare si sintetizare a reprezentarilor si ideilor, in scopul fauririi unor noi imagini si
idei.
In forma ei neintentionala sau pasiva (visul si reveria)– toate aspiratiile, tendintele, dorintele insului, se
manifesta in aceasta satisfactie halucinatorie, care este visul.
In forma ei intentionala sau activa, imaginatia se prezinta ca: reproductiva (foarte apropiata de memoria
imaginativa); vis de perspectiva (expresie a constiintei propriei perspective), in care este vb de proiectarea
mentala a dorintelor, aspiratiilor si planurilor de viata; imaginatie creatoare – care este conditia ‘sine qua non ’,
a intelegerii oricarui act de creatie.
Imaginatia este un proces psihic care se poate observa deja la copii de 2-3 ani, ulterior in perioada scolara,
prin dezvoltarea progresiva a atributelor gandirii, imaginatia ajunge sa fie subordonata ei. Probleme de dg la
copii - <8 ani, minciuna este fiziologica, > 8 ani este premeditata. La copii cu intarzieri in dezvoltarea neuro-
psihica, imaginatia poate ramane preponderenta si peste varsta de 8-10 ani, creand greutati destul de mari, in
delimitarea realului de lumea fantastica. In adolescenta se observa o adevarata exacerbare a imaginatiei.

Procedeele prin care opereaza imaginatia, pot fi diferentiate dupa gradul de complexitate :
1. Aglutinarea – consta in fuzionarea, in imbinarea a doua sau mai multe imagini ce reprezinta obiecte, fiinte, sau
partile acestora. Ex–centaurii, diavolul, ingerii (copii cu aripi).
2. Combinarea – situarea unei imagini intr-un context neobisnuit
3. Amplificarea (exagerarea) sau diminuarea anumitor insusiri ale imaginilor unor obiecte, fiinte in
scopul realizarii unor efecte de contrast (uriasi si pitici).
4. Tipizarea – modalitatea de exprimare a esentei unor relatii rezultate din generalizarea trasaturilor
caracteristice si esentiale ale imaginilor unor grupe de obiecte, masini, oameni, care apoi sunt individualizate in
tipuri de obiecte, masini, tipuri de eroi.
5. Schematizarea – consta in reprezentarea partilor esentiale ale unor tipuri de persoane, actiuni si masini.
6. Simbolizarea - exprimarea unei idei printr-o imagine dedusa
Dupa Blanc, minciuna inseamna modificarea intentionata a adevarului. Se descrie o minciuna
conventionala utilizata pentru pastrarea unui secret sau intr-o situatie deosebita si o minciuna utilitara folosita
in scop egoist de salvare proprie.

13
 Imaginatia este scazuta in toate starile de nedezvoltare cognitiva (oligofrenii), constatandu-se un anumit
raport intre nedezvoltarea imaginatiei si insuficienta cognitiva. Insuficienta imaginativa urmeaza indeaproape
deteriorarea cognitiva, asa cum se intampla in demente (odata instalata dementa tulb de imaginatie devin si ele
ireversibile). Imaginatia mai poate fi scazuta in in cursul starilor de inhibitie emotionale, inhibitia din starile
depresive, in nevrozele obsesionale, psihastenii. Toate starile confuzionale, prin dezorganizarea psihica pe care
o determina, duc implicit la o perturbare si diminuare temporara a imaginatiei. Personalitatea epileptica prin
adezivitatea, vascozitatea si analitismul excesiv ofera deseori impresia unei limitari imaginative. Ex–
encefalopati, oligofreni. Scaderea imaginatiei insoteste tulburarile operationale ale gandirii, atat pe cele
pasagere cat mai ales pe cele permanente-stationare.

Exaltarea morbida a imaginatiei – reprezentata de cresterea fortei imaginative, care poate invada
progresiv realitatea mergand in paralel cu constructii delirante. Se intalneste in intoxicatii usoare, in starile
maniacale, deliruri cr, schizofrenia paranoida. O forma de exaltare imaginativa este realizata de mitomanie,
pseudologie fantastica (Birnbaum), considerata ca forma de manifestare a isteriei, delirurilor de imaginatie si a
sdr Korsakov. Exaltarea patologica a imaginatiei este ilustrata psihic de starile usoare de betie alcoolica si
indeosebi cu droguri halucinogene si in mod definitoriu de minciuna si fabulatia fantastica. Dupre (1905), a
descris minciuna patologica numind-o si mitomanie ; reprezinta tendinta patologica la minciuna si la crearea
unor povestiri imaginare, mai mult sau mai putin constienta. Porot diferentiaza trei categorii distincte:
mitomania vanitoasa (laudaros, care incearca sa epateze anturajul), mitomania maligna (satisfactie sadica –
barfa, calomnie si denunturi false – psihopati, delicventi si toxicomani) si mitomania perversa (perversii sexuali,
avarii, lacomii).

Indiferent de continutul tematic, relatarea mitomana se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte :

1. Organizarea romaneasca a trairii – care face ca aspectul formal al discursului sa nu fie adeecvat si
modelat continutului sau; dincolo de relatarea mitomanului, interlocutorul sesizeaza irealitatea continutului.
2. Alibiul existential – se caracterizeaza prin aceea ca indiferent de forma relatarii si chiar continutul ei,
ideile merg univoc unidirectional spre supraestimarea persoanei proprii; mitomanul isi cladeste imaginea de sine
pe baza intuitiei dorintelor si asteptarilor auditorului.
3. Suprasemnficarea – este o alta caracteristica a jocului imaginativ al mitomanului, care trece de la
simpla exagerare pana la fabulatia cea mai ampla.
4. Conduita de teama - datorita careia, mitomanul considera ca nu poate realiza o legatura
interpersonala decat prin intermediul fabulatiei. Se dezvolta o stare de teama legata de posibilitatea descoperirii
caracterului fabulator al relatarii. In caz de esec solutia este fuga si uneori suicidul.

Mitomania =tendinta patologica mai mult sau mai putin voluntara si constienta la minciuna si la crearea unor
povestiri imaginare.Se intalneste la personalitatile dizarmonice de tip isteric,border-line,debili
mintali,sdr.Korsakov.

Lipsita de scop si beneficiu utilitar,mitomania se deosebeste de minciuna si se apropie de delir, fara a apartine
lumii delirante. Daca fabulatia, coerenta si relativ adaptata apartine mitomaniei, confabulatia (insotita de
tulburari mnezice si scaderea pragului de control al constiintei) realizeaza un discurs strain,rupt de realitate.
Simulatia: se refera la falsificarea adevarului in privinta starii de sanatate.(bolnavii isterici si debilii
mintali,simulatia este accentuata,tenace si persistenta; grd. si fidelitatea simularii unei boli somatice sau psihice
sunt in fct. de imaginatia,inteligenta si rezistenta celui care simuleaza).
Metasimulatia: dupa un episod psihotic acut real,sau dupa un accident,subiectul refacut,realizand beneficii
cosecutiv situatiei patologice,persevereaza in acuzele sale anterioare.
Suprasimulatia: presupune o tulburare somatica/psihica preexistenta,pe care blv. o amplifica.
Disimularea: consta in ascunderea unor simptome psihice/somatice in scopul sustragerii de la un trat.
obligatoriu/obtinerii unui beneficiu/punerii in aplicare a unei idei delirante cu tendinte suicidare.

14
Testarea imaginatiei constructive, constituie una din probele indirecte folosite de pedagogi in testarea copiilor
cu debilitate mintala. Testele psihologice utilizate pentru imaginatie: probe de desen liber, testul G oodenough
(om), testul Koch (arbore), testul lumii (Ch. Buhler) desenul familiei, testul de desen Wartegg.

GANDIRE
Gandirea este considerata un proces central al vietii psihice, o activitate cognitiva complexa, mijlocita
si generalizata, prin care se distinge esentialul de fenomenal pe baza experientei si prelucrarii informatiilor.
Activitatea cognitiva orienteaza subiectul in situatii de viata, modulandu-i conduita.
Poate fi analizata in continut prin elementele sale constitutive, asa numitele ‘operatii ale gandirii’: analiza si
sinteza, comparatia, generalizarea, si abstractizarea, concretizarea.
1.Analiza=operatia de desfacere/separare mentala a obiectului/fenomenului,in parti componente care
deosebesc insusirile sale.
2.Sinteza=operatia opusa analizei,care realizeaza reunirea mentala a insusirilor obiect. si fenom.
inconjuratoare.
3.Comparatia=este operatia prin care se disting asemanarile si deosebirile dintre obiectele si fenomenele
analizate
4.Abstractizarea=oper. gandirii prin care se desprind anumite laturi ale obiect/fenom descrise prin
prisma acestuia,separat sau independent de celelalte,care sunt luate-n consideratie.
5.Concretizarea=oper. inversa de descriere a unui fenomen prin toate atributele sale.
6.Generalizarea=extinde rezultatele sintezei asupra cazurilor particulare specifice.
Prelucrarea permanenta a continutului notional al gandirii se desfasoara prin judecata si rationament. Judecata
relationeaza notiunile,stabileste raporturi intre obiectele si fenomenele din realitate,stabileste valoarea de adevar
sau fals. Rationamentul reuneste judecati cu scopul de a desprinde noi informatii asupra realitatii.
In activitatea de gandire un rol important il au asociatiile, mecanismele formarii acestora fiind: prin
contiguitate, asemanare, contrast, cauzalitate. Primele trei formeaza gandirea asociativ-mecanica, cea din urma
se incadreaza in gandirea asociativ-logica.

Dupa J. Piaget, dezvoltarea gandirii la copil cuprinde 2 etape – perioada prima de la 0-11 ani, este
perioada dezvoltarii gandirii senzitivo-motrice. Perioada a 2-a incepe la pubertate si se termina la maturitate. Ea
este cunoscuta sub denumirea de perioada gandirii logice.
Prima perioada se subimparte in: etapa elementara (0-2 ani, se caracterizeaza prin existenta unor
procese de gandire rudimentara strans legate de faptele imediate); etapa preoperatorie (2-4 ani, este etapa
primelor generalizari); etapa intuitiva sau prelogica (4-7 ani, incep sistematizarile concrete a obiectelor dupa
forma exterioara); etapa operatiilor concrete (7-11ani, utilizarea adecvata a operatiilor gandirii mai ales pe
planul concret).
Perioada gandirii logice se subimparte in doua perioade: etapa de formare a independentei gandirii
(11-15 ani) si etapa creatoare de maturitate, care corespunde cu adolescenta (15-19 ani) – este etapa de
cristalizare a stilului personal.
Dupa teoria ‘comportamentala a gandirii’ accentul este pus pe modul cum gandeste individul si mai
putin ce gandeste : astfel se apreciaza 4 nivele de complexitate ale structurilor cognitive – nivel scazut, moderat
scazut, moderat ridicat/Quartile, nivel inalt.
Tulb gandirii se pot imparti in fc de aspectul desfasurarii ideative si de continutul ideativ in :
 tulburari formale (tulburari de ritm si coerenta)
 tulburari de continut.

15
Tulburarile de ritm si coerenta ale gandirii - ritmul ideativ poate fi accelerat sau incetinit.
Accelerarea ritmului ideativ:
Fuga de idei – asociatiile se fac la intamplare, dupa aspecte superficiale, asonanta, rima, localizare
in timp si spatiu sau dupa contraste facile. Fuga de idei este insotita de o labilitate crescuta a atentiei si de
exacerbarea evocarilor. Este o avalansa de notiuni care inunda campul gandirii, eliminand posibilitatea insiruirii
logice a faptelor sau evenimentelor. Bolnavii vb mult, de obicei cu voce tare. In formele sau in perioadele de
exacerbare extrema a fugii de idei, asociatiile pierd aproape total legaturile logice formale ajungandu-se la o
stare de incoerenta a gandirii. O intalnim in sindroame maniacale, in formele afective ale schizofreniei, in PGP
(paralizia generala progresiva, mai ales in starea de debut), in primul stadiu al intoxicatiei alcoolice acute, in
unele nevroze, in stari de oboseala marcata si de surmenaj.
Mentismul – o forma aparte de accelerare a ritmului ideativ caracterizat prin depanarea rapida,
incoercibila a reprezentarilor si ideilor. Fata de aceasta desfasurare tumultoasa si incoercibila, bolanvii au
adesea o atitudine critica, fac efort sa-si stapaneasca gandurile, insa de obicei nu reusesc. Aceasta tulburare
devine parazitara si jenanta incat provoaca bolnavilor anxietate. Ii impiedica sa se odihneasca sau sa isi
desfasoare activitatile cotidiene, acestia ramanand in pozitie de spectatori ai propriilor lor idei. In stari de mare
tensiune nervoasa, stari de oboseala, in intoxicatii usoare cu cofeina, alcool, tutun, medic psihotone si
psihodisleptice, in stari de epuizare avansata, in insomnie. In schizofrenie apare in cadrul sindromului de
automatism mental, bolnavul crede ca acest femonen patologic este impus, este provocat de cineva.
Incoerenta gandirii – este tulburarea maxima a proceselor asociative, in care ideile, chiar cuvintele
nu se mai leaga dupa reguli, ci se deruleaza aleator. Legaturile dintre idei isi pierd aspectul logic, exprimarea
verbala a ideilor devine lipsita de continut si neinteligibila. In unele forme de schizofrenie, in stari dementiale
avansate, in tulburarile de constiinta. Forma extrema a incoerentei gandirii poarta numele de salata de cuvinte.
Uneori incoerenta ia aspect de verbigeratie.
Salata de cuvinte – se caracterizeaza prin aceea ca bolnavul exprima o serie de cuvinte sub forma
unui amestec lipsit total de continut logic si inteligibilitate.
Verbigeratia – consta in repetarea stereotipa a acelorasi propozitii, fraze sau cuvinte, frecvente
lipsite total de inteles. Verbiceratia inseamna ‘a trancani, a sporovai’.
Aceste tulburari care se manifesta prin incoerenta gandirii se intalnesc in unele schizofrenii, mai ales in
formele cronice, in tulburarile de constiinta, in starile dementiale.
Accelerarea ritmului ideativ se insoteste de logoree (accelerarea debitului verbal), deci si de o accelerare
quasi-globala a vietii psihice (cresterea fortei reprezentative si imaginative; cresterea mobilitatii prosexice;
cresterea tonusului afectiv), fenomen numit tahipsihie.
Incetinirea ritmului ideativ :
Exprimare lenta, raspunsuri intarziate, discursul lor este lent cu intreruperi, uneori incoerent,
lentoare in miscari si gesturi. Lentoarea ideativa se exprima prin ritm lent (bradilalie), voce de intensitate
scazuta, evocare dificila, scaderea fortei reprezentative si imaginative, deci prin scaderea quasi-globala a
functiilor psihice – situatie desemnata prin bradipsihie. In formele ei usoare se intalneste in stari de epuizare
fizica, si psihica, stari de convalescenta, iar in adevarata ei acceptiune, lentoarea ideativa se intalneste in
afectiuni neurologice ca b Parkinson, encefalite, intoxicatii cu CO, stari de obnubilare a constiintei, sch,
depresie, oligofrenia.
Perseverarea verbala – repetarea acelorasi cuvinte sau fraze se manifesta mai des in schizofrenie,
confuzie mintala, epilepsie, stari dementiale.
Intoxicatie prin cuvant – incapacitatea de a se adapta la probleme succesive si diferite si
imposibilitatea abandonarii unei idei pentru a trece la alta, cu repetarea unor fragmente de fraze si cuvinte de
neinteles.
Lentoarea ideativa se poate accentua progresiv pana la oprirea fluxului ideativ, fenomen cunoscut ca ,,fading
mental’’(mai ales in sch). Alteori ritmul ideativ inceteaza brusc pt cateva secunde, apoi cursul gandirii poate fi
reluat=,,baraj ideativ’’(sch).

16
 Barajul gandirii – oprirea intempestiva a ritmului ideativ, oprirea brusca a expunerii, nemotivata
prin factori externi si reluarea ideii intrerupte sau a unei alte idei. Cel mai frecvent se regaseste in schizofrenie,
si poate fi explicat prin aparitia unei halucinatii, prin interventia unei forte xenopatice.
Vascozitatea psihica – se manifesta printr-o incetinire accentuata a ritmului ideativ fara a fi afectată
coerenta. Se intalneste in epilepsii, traumatisme cranio-cerebrale, confuzia mintala.
Disolutia gandirii – tulburarea dominanta se datoreste modului cum se realizeaza asociatiile ideative
si mult mai putin ritmului si formei gramaticale ale desfasurarii verbale.
Gandirea autista – poate fi saraca sau bogata, relevand o pierdere a contactului cu realitatea,
pacientii fiind detasati de tot ce se intampla in jur.
Anideatie – disparitia fluxului ideativ, care trebuie distinsa de barajul ideativ este caracteristica dementelor
grave, starilor comatoase profunde si retardului mintal sever, sau in epilepsie. Se presupune ca ar exista totusi
idei ramase necunoscute anturajului

Tulburarile de continut ale gandirii - idei delirante, prevalente, dominante si obsedante

In detasarea lor de realitate, ideile au o anumita dezvoltare si invazie spre cucerirea normalului, o anumita
tendinta de impunere si dominare a mintii insului respectiv.
In analiza continutului gandirii este necesara precizarea unor notiuni:

Ideea dominantă = idee care se detaseaza de celelalte idei, se impune la un moment dat gandirii, fara
semnificatie patologica; prin reversibilitatea ei aparţine in intregime in sfera ‘normalului’.
Ideea prevalentă – este o idee ce polarizeaza gandirea, campul constiintei avand semnificatie aberanta, fiind in
neconcordanta cu realitatea, orientand si diferentiind cursul gandirii. Aceasta idee este in concordanta cu
personalitatea, sau totusi in armonie cu subiectul, fara a se detasa complet de realitate. Subiectul nu are
constiinta caracterului patologic, al acestei idei si are tendinta la dezvoltare si inglobare a evenimentelor si
persoanelor din jur. Continutul ideii prevalente de obicei este reprezentat de preocuparile excesive in legatura
cu propria stare de sanatate. Ideea prevalenta apare in starile reactive de intensitate psihotica, in epilepsii,
intoxicatii, in stari post-onirice, predelirante, psihoza maniaco-depresiva.
Ideea obsedantă – se impune constiintei, este straina si contradictorie personalitatii insului, are caracter
parazitar, asediind gândirea si este recunoscuta de subiect care nu o poata inlatura; autocritica este intotdeauna
prezenta fata de aceste idei.
Obsesia se poate prezenta clinic sub forma unei idei (obsesii ideative), a unor amintiri si reprezentari obsesive,
sub forma unor fobii (obsesii fobice) sau a unor tendinte impulsive (obsesii impulsive).
Obsesii ideative – realizeaza o ‘intoxicatie’ prin idée, majoritatea au continut bifazic (ideea este urmata de
opusul ei), subiectul este intr-un continuu dubiu asupra actiunilor sale.
Amintirile si reprezentarile obsesive – se exprima clinic prin perseverarea penibila a rememorarii unor
evenimente cu continut neplacut, jenante. In cazul reprezentarilor obsedante este vorba de aparitia unor idei care
contrazic realitatea (ura fata de persoanele dragi).
Obsesii fobice – constau in teama nejustificata fata de anumite evenimente, lucruri, fiinte, actiuni sau situatii,
pe care pacientul nu o poate alunga; de obicei apar pe fondul unor anxietati difuze. Legata de obsesie prin
tensiunea afectiva pe care o dezvolta si prin caracterul ei invadant, fobia semnifica starea de frica, cu aspect/
obiect bine precizat. Ca si obsesiile, fobiile se caracterizeaza prin intensitate, adezivitate, ilogism, si rezistenta
de neinvins. In mare, fobiile ar putea fi sistematizate astfel :
Frica de locuri : agorafobia (de spatii deschise), hipsofobia (de locuri inalte), claustrofobia (de locuri inguste),
teama de mare - talazofobia;
Frica de obiecte : ascutite – aihmofobia (oxifobia –ace, foarfece), frica de tren, de cale ferata, de vapor, de apa –
hidrofobia ;
Frica de oameni, de boala, de moarte si de animale. Frica de multime – antropofobia, frica de singuratate –
monofobia, frica de societate – pentofobia, teama de a nu rosi in societate – ereutofobia. Frica de boala –
nozofobia (sifilofobia, cancerofobia, rabiofobia), teama de a nu innebuni – lisofobia, angiofobia – teama de
sufocare, frica de a nu se murdari – misofobia. Bolnavii cu misofobie iau masuri, se spala exagerat de mult –
17
ablutomania. Frica obsesiva de moarte poarta denumitea de tanatofobia, frica de anu fi ingropat de viu –
taferofobie, teama de a manca – sitiofobie, iar frica de animale –zoofobie, musofobia – teama de soareci,
galeofobia–teama de pisici, pentamofobia- teama de insecte, cinofobia–teama de caini. Teama de a nu raspandi
mirosuri dizgratioase – bromidotosifobia. Teama ca prezinta o fizionomie dizgratioasa – dismorfofobia.
Frica fata de fenomene naturale – nictofobia (teama de noapte), tonitrofobia (teama de tunet), antropofobia
(teama de inundatii).
De obicei, fobiile apar inmanunchiate, creind o teama de aspect general – pantofobie. Teama de a nu reveni
vechile fobii se numeste – fobofobie.
Obsesii impulsive: indeamna bolv. la acte particulare, irationale, ridicole.
Compulsie = teama de a nu da curs tendintei obsesive, de a nu comite actul impulsiv, spre care este impins. Pt
ca recunosc aspectul parazitar al acestor trairi patologice bolv. au capacitatea voluntara de a se stapani, a.i.
compulsiunea nu se transforma intr-un act impulsiv. In acest tip de obsesii impulsive si idei obsedante de
contrast, pacientii iau masuri de aparare, iar in alte tipuri de obsesii si fobii ei executa o serie de actiuni menite
sa elibereze tensiunea. Ei realizeaza ritualuri, in acest sens , iar daca bolv. cauta sa le inlature apare o stare de
anxietate crescuta.
Ideile obsedante sau anancaste, fobiile, actiunile obsesive se intalnesc in nevroza obsesivo-fobica
(psihastenie), psihopatia psihastenica; in stari de surmenaj si astenii; la debutul si perioada de regresiune a
psihozelor, depresiile varstei inaintate, debuturile schizofreniei.
Ideea prevalenta: se caracterizeaza prin pozitia dominanta in campul constiintei, prin faptul ca
orienteaza si diferentiaza cursul gandirii, in plus celelalte idei graviteaza in jurul ei, o sprijina si o
argumenteaza. In ciuda neconcordantei ei cu realitatea este totusi in armonie cu individul. Caracteristice ideii
prevalente sunt: neconcordanta cu realitatea, locul prevalent in psihismul individului, concordanta cu sistemul
ideativ al insului, sprijinul ideilor adiacente, tendinta la dezvoltare si inglobare a evenimentelor si persoanelor
din jur si potentialitate psihopatologica deliranta.
Ideile delirante = exprimate limpede, evoluand pe fond de claritate a constiintei, nu corespund
realitatii, cu care se afla in opozitie evidenta si pe care o exprima deformat. Caracterizate de o judecata eronata
care stapaneste, domina constiinta si modifica comportamentul, este impenetrabila la contraargumente,
incompatibila cu existenta unei atitudini critice; prin idee deliranta intelegem un sistem de idei patologice
elaborate mental ca expresie a tulburarilor de gandire; trebuie deosebita de notiunea de ,,delir’’ care inseamna o
stare de tulburare a luciditatii constiintei. Sistemul delirant realizeaza atat o polarizare ideativa in jurul ideii
delirante, cat si o polarizare afectiv-volutionala,care subjuga activitatea psihica,in scopul impunerii sistemului
delirant.
Falret definea delirul ca o eroare de care pacientul nu este constient. H Ey arata ca ideea deliranta
reprezinta in realitate un cortegiu de fenomene ideo-afective in care delirul isi ia forma. Continutul ideilor
delirante, temele delirante depend de instructia, de mediul in care s-a dezvoltat, a fost educat, si traieste
pacientul; de electivitatea si stadiul de dezvoltare a psihismului propriu. Teme delirante sunt numeroase: de
influenta, transformare corporala, posesiune, mistice, erotice, melancolice.
Delirul sistematizat, in care afectivitatea, vointa, imaginatia, forta mnezica si in general toate fc
psihice converg spre a edifica si pune in aplicare sistemul ideativ delirant. Rar, unii bolnavi cu deliruri
sistematizate, inteligibile si aparent logice, reusesc sa-si impuna tematicile delirante anturajului prin toate
mijloacele – paranoia de lupta (Kampf paranoia).
Delirul nesistematizat (incapsulat): in care coerenta si stringenta aparent logice nu sunt atat de
puternice (ex. Sch paranoida). Cele care apar in urma unor traume psihice sunt nesistematizate si fragmentare in
cadrul sdr. paranoide. Pe scurt delirul nesistematizat este polimorf, slab structurat, instabil, variabil ca tematica,
fara tendinta de a se impune realitatii.
Sub aspectul continutului tematic, ideile delirante se pot sistematiza in :
- idei delirante expansive (macromanice)
- idei delirante depresive (micromanice)
- idei delirante mixte (apar atat pe fond euforic, cat si depresiv)
Idei delirante expansive
18
1. Idei de marire si bogatie (grandoare), la propria persoana, la averea sa. Se manifesta prin sentimente de
satisfactie, de putere, inteligenta, frumusete, bogatie , talente deosebite. In manie, paralizie generala progresiva,
uneori in schizofrenie paranoida ; schizofrenie afectiva, in paranoia.
2. Idei delirante de inventie – consta in recunoasterea paternitatii, a prioritatii indiscutabile, si a monopolului
asupra inventiei.
3. Idei delirante de reforma – sunt indreptate spre edificarea unor planuri filantropice, de pace universala si
vesnica, a unor sisteme filozofice sau politice.
4. Idei de filiatie – constau in convingerea bolnavilor ca de a fi descendentii unor familii renumite, sau
mostenitorii ai unor persoane cu situatie economica, sociala, culturala inalta.
5. Idei erotomaniace – exprima convingerea bolnavului de a fi iubit de catre o persoana de obicei cu un nivel
socio-cultural superior.
6. Ideile mistice sau religioase – bolnavul are convingerea ca este mesagerul unei misiuni de ordin spiritual,
religios.
Idei delirante depresive
1. Idei de persecutie – se manifesta prin convingerea ca bolnavii sunt urmariti, otraviti, ca se comploteaza
impotriva lor.
2. Idei de revendicare – se traduc prin idei de frustrare, ce izvoraste din convingerea unei nedreptati. Ei isi
canalizeaza intreaga lor activitate spre revendicarea drepturilor lor. Ei recurg la procese, mergand pana la
violente, agresiuni si crima.
3. Idei de gelozie – se traduce prin suspectarea gesturilor expresiei mimice, intonatiei, atitudinii, si dispozitiei
afective ale partenerului – acuzatii de adulter. Neincredere in partener. Acuzatiile au la baza false recunoasteri,
interpretarile delirante, precum si scaderea libidoului. Se intalnesc mai ales la alcoolici.
4. Idei de relatie – exprima convingerea ca anturajul exercita o influenta negativa (cuvinte, gesturi, actiuni) si
fac aprecieri defavorabile asupra calitattilor sale (intelectuale, fizice, morale).
5. Idei de autoacuzare si vinovatie – sunt consecinta tulburarilor afective si sunt axate pe teme de vinovatie ,
autoacuzare, nedemnitate. In psihozele melancolice. Bolv. se considera vinovat de situatia grea in care se afla,
de nereusita copiilor, de necazurile prietenilor si in general de nenorocirile altora
6. Idei hipocondrice – convingerea ca sufera de boli incurabile.
7. Ideile de transformare si posesiune – se refera la transformarea fizica sau in animale. Le regasim in
schizofrenii, parafrenii, melancolii, stari dementiale.
8. Ideile de negatie – se refera la contestarea existentei unor organe, a unor functii vitale, a unor aspecte din
realitate. Se intalnesc in sdr Cotard, melancolia deliranta si stari confuzionale.
Idei delirante mixte - aceste idei nu exprima mixtura ideativa, ci ambiguitatea, tonalitatea afectiva pe care
evolueaza aceste idei; mecanismul delirant este aici interpretarea - tendinta interpretativa poate fi orientata
asupra evenimentelor ‘exogene’ sau ‘endogene’
Idei de interpretare – rationamente false care au drept de plecare o senzatie sau un fapt real. Le intalnim mai
frecvent in paranoie.
Idei de influenta – convingerea ca persoane din exterior exercita o influenta oculta asupra obiectului. Este
convins ca i se citesc gandurile, ca i se sustrag idei spre a-i fi supuse altele din exterior. Influenta exterioara se
realizeaza in special prin sugestie, hipnoza. Sunt patognomonice psihozelor halucinatorii cronice si
parafreniilor. Convingerea că se află sub influenţa unor forţe xenopatice.
Idei metafizice, cosmogonice – au pretentia de a elucida originea vietii, a lumii universului, a reincarcarii sau
metempsihozei prin argumentari puerile, neverosimile.
Delirul rezidual – este ideea deliranta care ramane ca monosimptom dupa ce au trecut toate celelalte aspecte
psihotice (tulb. de constiinta, halucinatii, agitatie psihomotorie); se manifesta sub forma unor idei delirante,
reminiscente ale unui episod psihotic, fata de care pacientul are o atitudine ambivalenta, partial critica. Sunt
tranzitorii si cu un prognostic bun.

19
Tulburari ale comunicarii verbale si grafice ale gandirii
Limbajul este activitatea de comunicare intre oameni si de realizare a gandirii verbale, notionale, specific
umane.
Limbajul are un caracter individual, poate fi cercetat din 3 puncte de vedere : fonetic, lexical, gramatical. Exista
trei forme de limbaj: oral, scris si intern. Limbajul oral este forma de baza a limbajului, in care se exprima
caracterele sonore si corelatiile auditiv-motorii (ascultarea si vorbirea).
Tulb de limbaj cunosc o clasica sistematizare in trei mari categorii: dislogii, disfazii, dislalii.
Dislogii – tulburari mentale ale limbajului, consecinţa modif de forma si continut ale gândirii.
In cadrul dislogiilor se disting tulburari de forma ale activ verbale şi tulburari de continut ale limbajului.
 Tulburari de forma ale activ verbale - tulb de intensitate, inaltime si timbru :
 vocea - poate fi de intens crescuta, cu tonalitate inalta (stari de excitatie psihomotorie, in momente de
catharsis afectiv, stari maniacale) sau poate avea intens scazuta, soptita (depresii, psihastenie si uneori in
schizofrenie). Vocea poate exprima neliniste, anxietate, dezorientare - este evitanta, limbajul pierzandu-
si din coerenta. In stari delirante expansive vocea este declamatoare, patetica.
 bavardaj - hiperactivitate verbala simplă, nesustinuta tematic (cresterea debitului verbal). Se intalneste
atat in situatii normale cat si in hipomanie, neurastenie cronica, isterie, anxietate, intoxicatie usoara.
 tahifemie – accelerarea ritmului verbal.
 logoree – accelerarea propriu-zisa a ritmului si debitului verbal, consecutiv accelerarii ritmului ideativ
(intoxicatii usoare, stari hipomaniacale si mania).
 verbigeratia – accelerarea ritmului ideativ asociata cu repetarea stereotipa/anarhica a unor cuvinte sau a
unor fraze neinteligibile, care duce la pierderea coerentei ideative.
 bradifemie –hipoactivitatea verbala simpla (dat unei stari de inhibitie):depresie,psihastenie-comunicarea
este eliptica,ezitanta,monotona
 mutism – scaderea pana la disparitie a activitatii verbale (expresie a unor leziuni neurologice/tulb
psihice); mutism akinetic = sdr. caracterizat printr-o tulburare a starii de constiinta prin pierderea vorbirii
si a motricitatii → cand etiologia este legata de o boala psihica, acesta se caracterizeaza prin absenta
comunicarii, fara abolirea concomitenta a motricitatii; sub aspectul intensitatii: mutism absolut (se
intalneste in afectiuni neurologice, sch catatonica)/ mutism relativ (bolv. comunica prin mimica,
pantomimica, scris sau prin expresii verbale reduse la fenomene, interjectii, etc)/ mutism discontinuu
(semimutism) (la blv cu confuzie mentala si la deliranti)/ mutism efectiv: bolv. nu se adreseaza decat
anumitor persoane/evita sa relateze anumite situatii, de obicei stresante.
 mutitatea - se caracterizeaza prin imposibilitatea de a vorbi (leziuni in zona corticala a limbajului
asociata cu leziuni ale aparatului auditiv).
 musitatia - vorbire in soapta, inteligibila (sch).
 mutatismul – este un mutism deliberat si voluntar (la simulanti, la unele persoane normale, ca o reactie
de protest-tineri) –forme particulare in oligofrenii, demente si psihopatii.
 afemia (anartria) – mutism intrerupt uneori de fenomene care exprima multumirea, nerabdarea sau
negarea (leziuni neurologice, corticale).
 incoerenta ideativa - ritm verbal incoerent
 blocajul verbal – intreruperea bruscă a discursului.
 stereotipiile verbale – repetarea acelorasi cuvinte sau fraze (schizofrenii, dementi).
 onomatomania – repetarea obsedanta a unuia sau mai multor cuvinte/expresii in general grosolane (stari
afective negative).
 palilalie – repetarea involuntara a ultimului cuvant din fraza (leziuni ale corpului striat,in demente cu
caracter atipic – b. Pick, b.Alzheimer).
 ecolalie – repetarea cuvintelor auzite – (psihoze paranoide cronice, oligofrenii, demente). Se insoteste de
ecomimie (imitarea expresiei mimice a interlocutorului) si de ecopraxie (imitarea gesturilor
interlocutorului).

20
  psitacismul – culmea incoerentei verbale manifestata numai prin sonorizare mecanica a unor fenomene
lipsite de orice continut semantic (oligo, demente avansate).

 Tulburari de continut ale limbajului - alterarea sensului cuvintelor, care pot fi modificate trunchiate,
fuzionate:
 la nivelul cuvintelor: paralogismul – utilizarea unui cuvant obisnuit ca sens diferit de cel cunoscut
(schizofrenie, psihastenie)/ neologismele – cuvinte imaginate in special pt a exprima cat mai fidel un
mesaj; pot fi active sau pasive (schizofrenie)/ grosolalie - neologisme pronuntate cu accent strain;
limbajul ia aspect automat, bizar, incomprehensibil datorita prezentei in exces a neulogismelor/
jargonofazia – abundenta de neologisme da impresia ca pacientul se exprima intr-o limba noua
 la nivelul frazei: agramatism - limbaj redus la verbe si substantive in urma renuntarii (stari hipo- si
maniacale, intoxicatii, confuzii mentale)/ paragramatism - fraza cuprinde expresii bizare sau
neoformatii verbale, care pornesc de la radacini corecte/ embololalie, embolofazie - pe fondul unui
discurs normal,sunt inserate in mod repetat unele cuvinte straine in sensul lor obisnuit (sch=disocierea
limbajului) → schizofazia – disocierea limbajului caracterizata prin combinarea unor cuvinte asociate
superficial sau reunite intamplator (schizofrenie).
Dispersie semantica – perturbarea legaturilor dintre semnificant in cadrul discursului.
Disolutie semantica – pierderii totala a legaturii dintre semnificat si semnificant astfel ca limbajul isi pierde
functia sa de comunicare.
Disociere semantica - utilizarea in special a neologismelor si a cuvintelor cu sens indepartat de continutul lor
semantic; consta in inlocuirea unei notiuni/idei prin alta cu inteles indepartat de expresia logica directa si usor
inteligibila.

Disfazii (afaziile) – tulburarile exprimarii orale si scrise, determinata de o leziune cerebrala circumscrisa si
unilaterala. Reprezinta o serie de tulburari de obicei legate de leziuni cerebrale ca: surditate verbala – consta in
incomprehensiunea cuvantului vorbit. Intrebarile interlocutorului raman fara raspuns sau sunt urmate de
raspunsuri care nu au legatura cu acestea. Intoxicatia prin cuvant – bolnavul repeta raspunsuloferit la prima
intrebare si la intrebarile urmatoare. Amnezia verbala –deseori singurul simptom al afaziei, reprezinta uitarea
unor cuvinte sau a vocabularului in intregime. Afazia este intotdeauna insotita de alexie sau cecitate verbala,
care consta in incomprehensibilitatea limbajului scris (in leziuni neurologice, in special in hemoragii cerebrale,
ramolismente cerebrale, tumori, abcese sau traumatisme cerebrale).
Dislalii – tulburari de pronuntare / articulare, determinate de modificari ale functiei aparatului logomotor.
Pentru anumite sunete – dislalie de sunet, anumite silabe – dislalie de silaba, pentru anumite cuvinte – dislalie
de cuvant. Se mai intalneste dislalia pentru R - numita rotacism, dificultatea pronuntarii sunetelor inalte (S,Z,J)
precum si a combinatiilor PS, TS, KS – determina sisiiala (sigmatismul). Se intalneste in implantarea vicioasa a
dintilor sau de o deformare congenitala sau castigata a maxilarelor (prognatism, progenism). Mai exista si
dislalia nazala – rinolalia. Balbinismul (balbaiala) are mai multe forme de prezentare : balbismul clonic
(intereseaza de obicei o silaba de ex ma-ma-mama), balbismul tonic – in pronuntarea unei silabe sau cuvant (b-
b-b-balsam). In practiva se intalneste mai des balbismul mixt – balbismul tonico-clonic.

Tulburari ale limbajului scris (Tulburari psihografice )

Urmeaza tulburarilor limbajului oral, astfel: dislogiile, disfaziile si dislaliile au ca expresie grafica tulburari
denumite psihografice, diagrafice si respectiv caligrafice.
1.Tulburarile psihografice (corespunzatoare dislogiilor) pot fi sistematizate in:
a) tulb. ale activitatii grafice;
b) tulb. ale morfologiei grafice;
c) tulb. ale semanticii grafice.

21
In cadrul psihografiilor se intalneste frecvent:
- incoerenta graficii (in care cuvintele sau frazele sunt lipsite de legatura intre ele, ceea ce exprima
incoerenta verbala si in ultima instanta ideativa)
- stereotipiile grafice (constau in repetarea unei conjunctii, cuvant sau fraze dar si din intercalarea lor
repetitiva in cursul expunerii grafice).
a) Tulb. ale activitatii grafice includ :
 hipoactivitatea grafica, scaderea activitatii grafice de intensitate variabila, mergand pana la refuzul de a
scrie; uneori se constata o disociere intre negativismul verbal si negativismul grafic, in sensul ca bolv.
refuza sa vorbeasca, dar accepta sa scrie (SCH)
 hiperactivitatea grafica, cu grade diferite, iar in forma sa maxima se exprima prin tendinta irezistibila de a
scrie = graforee, fiind corespunzatoare logoreei, dar se intalneste mai rar decat aceasta. Poate exista o
disociere intre logoree de graforee (SCH, paranoici), care redacteaza diverse texte, jurnale, pe care nu le
termina niciodata; Grafomania = tendinta impulsiva, patologica de a scrie, manifestata in exces. Grafomania
respecta coerenta si rigorile stilistice ale limbajului scris, se distinge de graforee prin continut si cantitate
(bolv. cu delir cronic sistematizat, care-si expun detaliat planurile de inventie, reforma, etc., la procesomani,
etc).
b) Tulburarile morfologiei grafice:
Tulburarile morfologiei grafice se manifesta sub forma modificarii unor litere (dimensiune, ascendenta,
descendenta), cat si a grafiei frazei.
Starea afectiva a bolnavilor psihici se poate exprima prin aspectul scrisului:
 cu litere mari si randuri ascendente (in manie, hipomanie si stari de excitatie psihica);
 cu litere marunte si randuri descendente (in starile depresive).
Tulburari de scris:
-scris seismic (litere inegale, randuri suprapuse); uneori are aspect de mazgalitura = grifonaj;
-scrisul in oglinda ( de la dr la stg);
-scrisul in ghirlanda (SCH, deliranti, psihoze paranoide, intoxicatii, stari maniacale, demente);
-scrisul suprapus (sch).
c) Tulburarile semanticii grafice:
-paragramafismele (se refera la transpozitii de litere si cuvinte, substitutii, omisiuni, etc)(SCH).
-neografismele (SCH paranoida, parafrenie, paranoia).
Nedezvoltarea gandirii: constituie unul din aspectele semiologice ale oligofrenilor. Gravitatea clinica este un
criteriu pentru delimitarea celor trei grade de oligofrenie: idiotie, imbecilitate, debilitate mentala.
Regresiunea gandirii reprezinta una dintre componentele esentiale ale proceselor dementiale.
Dementa, stare de regresiune globala sau lacunara a personalitatii, se caracterizeaza prin pierderea totala sau
partiala a capacitatii de gandire, (contrar oligofrenilor - nedezvoltarea gandirii) prin scaderea sau pierderea
cunostintelor profesionale si a capacitatii de utilizare a experientelor trecute in situatiile prezente.

Examinarea gandirii
- examen clinic
- definirea unei notiuni concrete sau abstracte
- explicarea sensului unui proverb
- compararea sau diferentierea dintre 2 lucruri sau fenomenecu calitati mai mult sau mai putin apropiate
- efectuarea unor generalizari , rationamente si judecati
- aplicarea unor teste de performanta (Binet – Simon, Raven, Wechsler)
- teste de proiectie (Rorschach, TaT, ect)

22
DIMENSIUNEA PULSIONALA SI AFECTIVA A PSIHISMULUI

Afectivitatea este procesul psihic cel mai legat de personalitate, prin intermediul caruia omul isi
manifesta caracterul personal, ca existenţă originală, unică, irepetabilă.
Exista 2 nivele ale afectivitatii sub raportul complexitatii si motivatiei care le genereaza: afectivitate
bazala careia ii corespund emotiile primare si dispozitia si afectivitate elaborata careia ii corespund emotiile
secundare (pasiuni, sentimente), cele 2 nivele ale afectivitatii actionand impreuna.
Termenul de afectivitate inglobeaza starile afective elementare, in care includem: starea de afect
caracterizata printr-o puternica incarcatura emotionala, cu debut brusc, cu manifestare exploziva, insotita de
modificari mimico-pantomimice si neurovegetative (tahicardie, oscilatii tensionale, paloarea fetei, etc) - starea
de furie este o reactie emotionala primitiva, caracterizata printr-o inalta tensiune afectiva, care limiteaza campul
constientei la acel eveniment conflictual → aceste stari trebuie deosebite de starile de afect patologic, in care se
tulbura luciditatea constiintei, subiectul pierzand astfel capacitatea de discernamant si de apreciere critica a
faptelor sale si a consecintelor acestora.
Emotia – este o manifestare spontana, brusca sau de lunga durata; reprezinta o stare particulara care
exprima rasunetul afectiv al raportului dintre subiect si obiectele/fenomenele inconjuratoare. Emoţiile au
caracter obiectual, in fc de referinta la un obiect/ situatie/ persoana isi capata polaritatea si continutul. Ele pot fi
pasive (emotii pozitive: placere, satisfactie, bucurie) si active (emotii negative: neplacerea, tristetea, frica), iar
dupa tonalitate se impart in stenice (maresc capacitatea de efort psihic) si astenice (scad aceasta capacitate).
Dispozitia – stare afectiva generala, de fond, de obicei de durata, cu intensitate medie, care reflecta starea
de functionalitate a organismului, fiind rezultanta tuturor impulsurilor extero/intero si proprioceptive
constientizate sau insuficient constientizate.
Sentimentele – sunt trairile emotionale cele mai complexe, stabile si generalizate. Ele realizeaza in modul
cel mai inalt trairea raportului insului cu ambianta. Pot fi sentimente de prietenie, dragoste fata de colectiv, de
patrie, sau sub forma sentimentelor etice, estetice.
Pasiunile – se deosebesc de sentimente prin amplitudinea mai mare a trairii, prin caracterul mai stabil al
relatiilor, pe care le realizeaza cu ambianta. Pasiuni pentru arta, pentru stiinta, pentru profesia aleasa innobileaza
omul. Sunt insa si pasiuni negative - egocentrice, individualiste, care dezvolta personalitati avare, egoiste,
teroriste, sadice.

Tulburarile starilor afective au fost apreciate dupa polaritatea (natura), intensitatea, forta, labilitatea,
continutul si adecvarea motivationala sau motivarea deliranta.
Tulburarile de afectivitate pot fi de asemenea analizate sub aspectul modificarilor:
 cantitative:
 hipertimii – anxietate, depresie, euforia
 hipotimii – indiferenta, apatie, atimia
 calitative : paratimiile

23
Tulburari cantitative:
1.Hipotimia = reprezintă scaderea in grade variabile a tensiunii afective si a elanului vital pana la apatie si
indiferenta. Se traduce prin expresivitate mimica redusa (oligofrenii, demente, TCC, stari confuzionale de
diverse etiologii).
-Atimia = indiferentismul afectiv, athymhormia se caract prin ↓ foarte accentuata a tonusului afectiv si o cap. de
rezonanta afectiva aproape nula la evenimentele exterioare, care par a ramane straine subiectului. Caract este
inexpresivitatea mimico-pantomimica (stari de idiotie, demente, stari confuzionale grave, catatonii, stari
defectuale schizofrene).
-Apatia = reprezinta conceptul sinonim atimiei, caracterizat prin lipsa de tonalitate afectiva si interes fata de
propria persoana si ambianta (dezinteres auto si allopsihic).
2.Hipertimia = cresterea incarcaturii afective antrenand variatii importante ale eutimiei, activitatii si
comportamentului.
Depresia = hipertimie negativa caract printr-o puternica traire, prin participare afectiva intensa sub un evantai
restrans, cu sentimentul durerii morale, al inutilitatii si devalorizarii, continut perceptual cenusiu, lipsit de
voiosie, ideatie lenta cu continut trist, dureros, exteriorizata pe plan motor prin inhibitie marcata, neliniste
anxioasa, mimica si pantomimica concordanta cu continutul afectiv (sdr nevrotice din b somatice pana la fazele
depresive ale psihozei maniaco-depresive). Dupa gradul de intensitate, se descrie o depresie nevrotica si una
psihotica. Depresia de intensitate nevrotica e declansata psihogen si se manifesta sub aspectul unor stari de
tristete prelungite, lipsa de initiativa, intoleranta la frustrare, ↓ apetitului alimentar, insomnii, tulb de dinamica
sexuala, iritabilitate, la care se adauga anxietatea (rc de intensitate nevrotica, neurastenie, nevroza depresiva, st
de epuizare, depresii simptomatice). Depresia de intensitate psihotica, in care toate elementele sdr. depresiv
ating intensitatea maxima, modificand personalitatea si comportamantul in sens psihotic: dispozitia depresiva e
traita ca un vid, ca o lipsa totala a rezonantei afective cu lumea, pe care pac. o resimte dureros, st
numita ,,anestezie afectiva’’= un veritabil baraj in fata exprimarii sau perceperii sentimentelor proprii, care-l
duce la pierderea interesului pt lucruri si oameni; incetinirea proceselor gandirii se manifesta prin bradipsihie,
continut ideativ saracit, asociatii dificile, hipoprosexie, hipermnezie selectiva insotita de ruminatii, sentimente
de autodepreciere, durere morala, idei de autoacuzare, inutilitate, idei de suicid si chiar trecerea la act. Cand
depresia e insotita de anxietate, tensiunea psihica insuportabila se poate manifesta prin neliniste psihomotorie,
cu agitatie, acte impulsive, auto- si heteroagresivitate (defenestrari, sinucideri, omucideri, automutilari).
Depresia de intensitate psihotica apare in: stari reactive, psihoze afective uni si bipolare, sch afectiva, psihozele
depresive de involutie. Depresia mascata este un termen care este utilizat atunci cand un pacient depresiv se
poate prezenta cu o masca de simptome fizice. Anestezia psihica dureroasa – absenta rezonantei afective,
bolnavul invoca faptul ca nu se mai poate bucura, intrista, induiosa, si ca nu mai poate simti intens afectiunea
unor persoane apropiate, ca nu-si mai poate manifesta simpatia fata de ele (în fazele tardive ale unor depresii, in
sindroamele de depersonalizare si derealizare si mai ales in unele forme de debut sau in stadiile preremisionale
ale schizofreniei). Depresia si uneori trairile din anestezia psihica dureroasa, culmineaza prin exacerbari critice,
ca o consecinta a tensiunii depresive potentate de anxietate. Aceste interferente poarta denumirea de raptus
melancolic si se caract prin agitatie psihomotorie, acte impulsive de auto sau heteroagresiune (defenestrari,
sinucideri, omucideri, automutilari).

Anxietatea = definita ca teama fara obiect care insoteste de cele mai multe ori starile depresive.
Manifestarile clinice cuprind: neliniste psihica si motorie cu rasunet neurovegetativ (palpitatii, tulburari
vasomotorii, oscilatii tensionale, transpiratii difuze, etc). Anxietatea este un fenomen emotional negativ, intalnit
atat in viata normala, cat si in patologia somatica si psihica. Anxietatea prezinta urmatoarele caracteristici: este
nemotivata, se refera la un pericol iminent si nedeterminat, fata de care apare o atitudine de asteptare (stare de
alerta), este insotita de convingerea neputintei in fata pericolului, se asociaza cu o simptomatologie vegetativa
generatoare de disconfort somatic. Anxietatea se intalneste in urmatoarele circumstante patologice: reactii de
intensitate nevrotica si psihotica, in neurastenii, in alte nevroze, in starile depresive, in psihoze, in sdr. de
abstinenta la toxicomani, in debutul psihozelor presenile si dementelor. Anxietatea nevrotica - toate starile
nevrotice au ca element comun prezenta anxietatii, care ocupa de obicei un loc important in tabloul
24
simptomatologic. Anxietatea psihotica fie insoteste depresia, fie apare independent de aceasta ca in
schizofrenie si psihozele organice; determina tulburari vegetative majore, ale instinctului alimentar si ritmului
hipnic. Raptusul anxios poate apare in reactii acute de soc sau psihoze, ca o izbucnire impulsiva, manifestata
printr-o accentuare brusca a starii anxioase, bolnavul putand face tentative suicidare sau acte heteroagresive.
Echivalentele somatice ale anxietatii - recunoasterea acestor semne, care sunt legate de excitarea sistemului
nervos simpatic (paloarea fetei, mimica tensionata, midriaza, uscaciunea gurii, valuri de transpiratie, tremor fin
al extremitatilor, tahicardie, extrasistole, anorexie, crampe abdominale, tahipnee, senzatie de constrictie
toracica, mictiuni imperioase, insomnie de adormire, cresteri tensionale). Cand atinge o amplitudine clinica,
anxietatea fie că scade randamentul si capacitatea de adaptare (in nevroze), fie că dezorganizeaza conduita →
constituind fundalul propice dezvoltarii unor elemente psihotice. Se intalneste in melancolia anxioasa,
psihastenie, psihopatia psihastenica, neurastenie, stari paranoide, intoxicatii, in cursul unor afectiuni endocrine
(hipertiroidie, hipoparatiroidie, hipoovarie). Cand anxietatea are un acompaniament somatic - constrictie
laringiana, toracica, algii precordiale - poarta numele de angoasa. Angoasa este considerata ca o anxietate
extrema şi face trecerea spre fobie (teama cu obiect precizat).

Euforia = se caracterizeaza printr-o incarcatura afectiva pozitiva, prin exagerarea dispozitiei in sensul veseliei,
starii de plenitudine, de bine general, de sanatate, de putere, insotite de tahipsihie, asociatii de idei superficiale,
fuga de idei, logoree cu ironii si glume deseori contagioase, mimica expresiva, bogata, gesturi largi si variate,
tendinta de supraapreciere apropriei persoane, exacerbarea tendintelor si trebuintelor, dezinhibitie instinctuala,
insomnie. Starile euforice de esenta psihopatologica pot fi intalnite sub forma frusta in intoxicatii usoare
(alcool, cafea, morfina, cocaina), in stari nevrotice prin suprasolicitare, in stari subfebrile. In forma ei autentica,
euforia se intalneste in fazele maniacale ale psihozei maniaco-depresive, in sindroamele maniacale intalnite in
formele expansive ale PGP (paraliziei generale progresive) cu aspecte particulare ca intensitate si productivitate,
in boala hipertonica si arterioscleroza cerebrala, in starile dementiale senile, vasculare, traumatice si in
oligofrenii. Euforia autentica trebuie deosebita de euforia necontagioasa, natanga din hebefrenie, de rasul
spasmodic al pseudobulbarilor si mai ales de moria (sindrom observat in unele leziuni cerebrale, in special ale
lobului frontal, caracterizat prin jovialitate expansiva, familiaritati, calambururi, puerilism si in general
expansivitate saraca, usor epuizabila). Dispozitia euforica are o mare labilitate, spre deosebire de cea depresiva
(care este in general in platou) → bolv trece rapid de la bucurie la stari de plans, furie si chiar agresivitate.
Aceste oscilatii trebuie distinse insa de labilitate afectiva (versalitate timica) ale carei variatii se intind intre
polul pozitiv si cel negativ; este vorba de o alternanta a dispozitiei intre euforie si depresie sau chiar manie, in
oligofrenie si in unele psihopatii, timopatii, manie, unele forme mixte ale depresiei. Aspectul poikilotim se
intalneste in ciclotimie, isterie, PGP, demente, hipertiroidie. Forma extrema a labilitatii afective se numeste
incontinenta afectiva si se caracterizeaza prin trecerea rapida sau incoercibila de la o stare emotionala la opusul
ei (in fazele avansate ale arteriosclerozei cerebrale, involutie).

Disforia se caracterizata prin dispozitie depresiva, anxioasa, de rau general, disconfort somatic, de neliniste la
care se asociaza logoreea, excitabilitatea crescuta, impulsivitatea si comportamentul coleros. Aceasta stare
mixta se intalneste in perioadele intercritice ale epilepticilor, la alcoolicii cronici, in unele encefalopatii
posttraumatice, postencefalitice, in perioadele de abstinenta ale toxicomanilor.

3.Tulb. dinamică dispoziţională : rigiditatea afect, labilitatea emoţională, incontineţa afectivă.

Modificari calitative ale starilor afective (tulburari ale emotiilor elaborate)

Paratimiile sunt modificari predominant calitative ale starilor afective si se caracterizeaza prin reactii afective
aberante si inadecvate, uneori paradoxale fata de motiv, situatii, evenimente (ex., o situatie negativa este privita
cu veselie si invers). Se intalnesc la persoane care trec prin momente psihotraumatizante, in stari reactive, in
schizofrenie, etc. In aceasta categorie a paratimiilor se incadreaza: inversiunea afectiva [= reactie afectiva
negativa, in care bolv. dezvolta ostilitate fata de persoanele pe care inainte de imbolnavire le-a iubit, sau pe care
in mod firesc ar trebui sa le iubeasca (parinti, frati, copii) (sch, parafrenie, delir de gelozie, mai rar in paranoia)]
25
şi ambivalenta afectiva [=consta in trairea simultana a doua sentimente antagoniste (drag-ura, atractie - repulsie)
intr-un amestec indestructibil (sch, tulburari involutive)].
Fobiile = stari de frica intensa, declansate de un obiect/situatie, care nu au prin ele insele un caracter periculos,
cu caracter irational recunoscut ca atare si care nu poate fi controlata volitiv.
Extazul = stare paroxistica de bucurie intensa, in timpul careia subiectul rupe comunicarea cu mediul, insotita
de o pantomimica exprimand aceasta traire inaccesibila celorlalti (isterie, oligofrenie, deliruri cronice cu
tematica mistica, sch, epilepsie).

Examenul afectivitatii se realizeaza prin interviul clinic, precum si printr-o serie de teste psihologice sau scale
de evaluare cum ar fi : MMPI, chestionarul Hamilton, Montgommery, scala Beck.

PSIHOPATOLOGIA MANIFESTARILOR INSTINCTIVE

Instinctele = reprezinta complexul de insusiri mostenite ereditar (complexe de reflexe neconditionate transmise
ereditar), care reflecta dezvoltarea speciei respective. La om sunt inglobate in structura personalitatii ca
elemente stimulatorii ale comportamentului uman interesat in pastrarea integritatii persoanei si in perpetuarea
speciei. Sunt strans legate de viata afectiva.

A.Tulburarea instinctului alimentar - manif printr-o exagerare, diminuare sau pervertire:

Exagerarea – hiperfagia = supraconsum alimentar in timpul meselor fara a avea un caracter incoercibil si
necontrolabil. Trebuie diferentiata de ciugulit, ce constituie un consum repetat a unor cantitati mici de hrana in
afara meselor, a unor anumite produse alimentare (dulciuri, saratele, arahide). In sensul exagerarii nevoii de
hrana poarta denumirea de bulimie si se caracterizeaza prin accese incoercibile de foame excesiva cu absorbtie
masiva si neintrerupta de mari cantitati de hrana, urmate de varsaturi provocate sau de adormire (lez organice
cerebrale, tumori diencefalice, pancreatice, in diabet, in hipertiroidie, excitatia maniacala, stari anxioase,
depresii). Polifagia este tendinta de ingurgitare excesiva fara discernamant de alimente sau produse
necomestibile (intalnit la psihotici de tip schizofren, dementi, oligofreni, sindroame cerebrale organice frontale
sau hipotalamice). Potomania se caract. prin cresterea cantitatii de lichide ingerata, in absenta unei afectiuni
organice (diabet insipid, DZ) (se intalneste in tulb. de personalitate de tip isteric, border-line). Polidipsia –
consum excesiv de lichide (diabet insipid, DZ, nevroze, psihopatii, schizofreni). Dipsomania reprezinta nevoia
imperioasa de a consuma alcool, care apare periodic; bolv. poate sa nu fie alcoolic, ci chiar abstinent in
intervalele dintre accesele dipsomanice →în perioada urmatoare apar sentimente de culpabilitate si remuscari.
Accesele dipsomanice au caracter de automatism (aceeasi derulare, aceleasi conditii de desfasurare) - apare in
epilepsie, psihoza maniaco-depresiva, personalitati dizarmonice. Socolatomania – se intalneste in special la
femei si se acompaniaza de un sindrom de sevraj.

Anorexia = scaderea sau lipsa totala a poftei de mancare (opusul bulimiei). Inhibitia sau diminuarea instinctului
alimentar – anorexia simpla, pierderea poftei de mancare (depresii, nevroze, stari reactive). Anorexia mentala
(esentiala, a tinerelor fete) – tulburarea conduitei alimentare caracterizata printr-un refuz, mai mult sau mai
putin sistematizat de a se alimenta; caract. prin lipsa apetitului, scadere ponderala si o stare psihica particulara;
refuzul inconstient de a accepta un nou statut (se int. la adolescente cu tulb. particulare de personalitate,
aparand ca un raspuns la conflicte psihice, în stari nevrotice si psihopatice la adolescenti). Anorexia nevrotica =
scaderea apetitului a carui semnificatie reiese numai din context (isterie, hipocondrie, stari anxioase, fobice -
frica de ingrasare, depresive). Siteofobia – refuzul alimentar, apare in unele psihoze (delir acut, subacut, in
psihozele depresive, endogene si de involutie, in unele sindroame halucinator - delirante); are in general o
motivatie psihopatologica legata de continutul halucinatiilor, idei delirante.

26
Aberatiile alimentare: Mericismul=este reprez. de tulburari in ansamblul actelor care preced digestia constand
in regurgitare voluntara a alimentelor si remestecare (oligo, demente, personalitati dizarmonice); Paraorexiile=
ingerarea de substante nealimentare/excese alimentare selective: predilectie pentru alimente f. sarate, iuti, subst.
nealimentare (sarcina); opsomania= dorinta de a manca dulciuri in exces (stari anxioase); coprofagia= ingestia
de excremente (demente, oligofrenii grave); pervertirea instinctului alimentar (se refera la consumul unor
substante necomestibile, ingerarea de creta, nisip) - poarta denumirea de pica (se intalneste la gravide, in
schizofrenii, demente, oligofrenii)

B.Tulburarile instinctului sexual:

Tulburarile in sfera nevoilor sexuale si de reproducere apar fie sub forma exagerarii instinctului sexual,
comportamentul capatand o nota erotica disproportionata, patologica (nimfomanie la femei si satiriazis la
barbati), fie sub forma scaderii sau abolirii acestui instinct.
Exacerbarea instinctului o intalnim in diverse forme de excitatie maniacala, in stari dementiale si
oligofrenii, in leziunile cerebrale ale lobului temporal si hipocampului.
Scaderea instinctului sexual, fară modificari esentiale ale libidoului, o intalnim in starile de epuizare si
in nevroze alcatuind asa-zisele impotente sexuale psihice. Scaderea libidoului in afara perioadelor de senescenta
o intalnim in toxicomanii, in stari depresive, in schizofrenie.
Disfunctiile sexuale se pot sistematiza in tulburari ale dorintei sexuale, tulburari ale excitatiei sexuale,
tulburari ale orgasmului, tulburari sexuale dureroase si parafilii. Parafiliile – sunt tulburari caracterizate prin
impulsuri, fantezii si practici sexuale care sunt neobisnuite, deviante sau bizare (coprofilia si urofilia –constau
in a defeca sau mictiona asupra unui partener sau viceversa). La baza perversiunilor sexuale – insuficiente
endocrine, procese dementiale, nedezvoltare a intelectului si a personalitatii (oligofrenii) sau in schizofrenie.

a)In realizarea contactului sexual:

1.Inhibitia sexuala:
-impotenta=imposibilitatea barbatului de a indeplini actul sexual. Cele mai frecvente manifestari ale impotentei
sunt absenta erectiei si ejacularea precoce. Impotenta asociaza o serie de simptome ca: imaturitate afectiva,
preocupari hipocondriace, depresie reactiva (in nevroze, psihastenie, alcoolism, la perversii sexuali, in sch,
psihoze afective unipolare, ca efect secundar al unor medicatii).
-frigiditatea=inhibitie sexuala a femeilor, tradusa prin lipsa placerii sexuale normale (in nevroze, personalitati
dizarmonice, sch, depresie). Se poate insoti de dispareunie (durere care apare in timpul sau dupa contactul
sexual) si vaginism (spasm involuntar al musculaturii in treimea externa a vaginului).
2.Hipersexualitatea=exagerarea instinctului sexual ca rezultat al unui hipererotism/deficiente orgasmice:
-donjuanismul (ginecomastia)=atractie morbida catre sexul feminin cu imposibilitatea stabilirii unei relatii
stabile;
-satiriazisul (hipererotismul psihic) poate apare in surmenaj, epuizare, insomnie, alcoolism sau intretinuta de
ambianta.
-nimfomania =echivalentul feminin al donjuanismului si satiriazisului, sub care se poate ascunde o frigiditate
partiala sau o insuficienta a orgasmului sau se datoreste unui hipererotism veritabil la personalitati dizarmonice,
oligofrenii.
b) Perversiunile sexuale:
1.Deformarea actului sexual:
-sadism= realizarea excitatiei sexuale prin provocarea unei suferinte psihice sau fizice unei alte persoane
-masochism sexual=obtinerea placerii numai cand subiectul este supus de catre partener la un comportament
umilitor;
-exhibitionism=aparitia placerii sexuale prin expunerea organelor genitale în public (la barbat), sau a intregului
corp (a sanilor) la femei;
-voyeurismul=obtinerea satisfactiei sexuale in afara actului sexual, prin privirea actelor sexuale practivate de
alte persoane ; uneori este insotit de masturbatie.

27
-fetisismul=excitatie sexuala prin contemplarea unor obiecte neinsufletite (de imbracaminte) ale sexului opus ;
uneori se poate insoti de acte agresive in scopul procurarii fetisului.
-froterism – obtinerea excitatiei sau orgasmului prin atingerea organelor sexuale de o persoana de sex opus.
2.Deformarea imaginii partenerului:
-homosexualitatea=consta in dorinta erotica pentru un individ de acelasi sex; (lesbianism la femei, pederastie la
barbati).
-pedofilia=se refera la dorinta de a avea raporturi sexuale cu copii mai mici de 13 ani;
-gerontofilia=interesul erotic crescut asupra unor parteneri mult mai in varsta.
-zoofilia=se refera la raporturi sexuale cu animale/pasari;
-necrofilia=raporturi sexuale practicate cu cadavre (f. rara);
-incestul=este legat de raporturi sexuale intre rude de gradul I (frati, surori, parinti,copii): (psihoze
schizofrenice, psihoze presenile,oligofrenii, alcoolism, epilepsii,stari border-line).
-tranvestismul – purtarea vestimentatiei sexului opus.
-pigmalionismul – efectuarea relatiilor sexuale cu statui sau cu obiecte neinsufletite.

C.Tulburarile instinctului de conservare:

Poate fi :
 exagerat si se poate manifesta prin teama excesiva fata de boala sau moarte (nevroze, hipocondrii) sau prin
agresivitate (psihopatii, toxicomanii, psihoze cronice, epilepsii).
 diminuat - se manifesta prin nepasare si indiferenta fata de pericole, refuz alimentar, autodenunturi,
automutilari, si chiar sinucideri.
 abolit - in retardul mintal grav, in starile comatoase, in dementele profunde.
1.Conduita suicidara= inglobeaza suicidul reusit, tentativele suicidare, ideile de sinucidere, sdr. presuicidar. Se
intalnesc in: depresii, alcoolism, toxicomanii, psihoze schizofrenice, personalitati dizarmonice nevroze,
epilepsii.
a. Suicidul =,,orice caz in care moartea rezulta direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ, facut de
victima insasi, care stie ca trebuie sa produca acest rezultat’’.
b. Tentativele suicidare = sunt aparent sinucideri ratate din motive tehnice.
c. Sdr. presuicidar = restrangerea campului de constiinta si afectivitatii si inclinatia catre fantasmele
suicidului.
d. Ideile de sinucidere preced intotdeauna tentativele de suicid sau sinuciderile realizate - sunt reprezentari
mentale ale actului, insotite de o timie depresiva.
2.Conduitele pseudosuicidare (falsele suiciduri): apar deseori in timpul starilor confuzionale, stari crepusculare
epileptice si dementiale.
D. Tulburarile instinctului matern
1.Exagerarea instinctului matern: se poate manifesta in sensul hiperprotectiei, la mame anxioase,cu tendinte
obsesive.
2.Diminuarea instinctului matern: la femei narcisiste,imature,dominate de dorinta de a place si de frumusetea
lor.
3.Pervertirea instinctului matern:
-infanticidul: apare la scurt timp dupa nastere ( psihoze puerperale, epilepsie,debilitate mintala,etilism cronic,
sch,stari confuzionale).
-abandonul copilului= forma minora de infanticid,mama lasand astfel copilului o sansa de supravietuire.

28
MOTIVATIE (vointa)

Ea reprezinta activitatea psihica orientata spre atingerea unor scopuri propuse constient pentru a caror realizare
trebuie depasite anumite obstacole interne si externe. In desfasurarea unui act voluntar pot fi urmarite mai multe
faze printre care urmarim: formularea scopului, lupta motivelor, adoptarea hotararii, executia (indeplinirea)
actiunii.
Vointa activă sta la baza perseverentei, tenacitatii si indeplinirii izbutite a unei activitati, depasirii unui obstacol
– vointa de suport. In afara acestei vointe active exista o vointa aparent pasiva, cu caracter inhibitor, care
franeaza reactia imediata, nechibzuita sau impulsiva. Efortul volitional al acestei vointe inhibitorii, este
indreptat spre oprirea unor tendinte impulsive, spre franarea unor pulsiuni iziderabile.
Tulburarile de vointa : cantitative şi calitative

Tulburari predominant cantitative

Hiperbulia = consta in exagerarea fortei volitionale; se intalneste in situatii normale la oameni caracterizati prin
fermitate, tenacitate, fiind de natura temperamentala sau de achizitie sociala. Din punct de vedere patologic,
hiperbulia se intalneste mai rar, deoarece boala somatica dar mai ales cea psihica dezorganizeaza suportul ei
motivational. Situatii in care intalnim hiperbulia: in sdr obsesivo-fobic (intalnim un efort volitional de eliberare
de sub invazia ideilor), in toxicomanii (o hiperbulie cu caracter unidirectional si electiv indreptata spre
procurarea toxicului); paranoia (ilustreaza hiperbulia selectiva si unilaterala in indeplinirea planurilor si ideilor
delirante).

Hipobulia = semnifica scaderea fortei volitionale pana la disparitia ei (abulie). Se traduce pe plan
comportamental prin scaderea capacitatii de a actiona, astfel daca activitatile obisnuite pot fi realizate prin
prisma automatismului, actiunile noi nu mai pot fi indeplinite, deoarece necesita efortul initiativei si al orientarii
adecvate. Hipobulia este comuna intregii patologii - psihopati, toxicomani, TCC, st maniacale, nevrotice,
astenie, irascibilitate, anxietate, oligofrenii, demente.

Abulia (hipobulie accentuata) = lipsa de initiativa si incapacitatea de a actiona (in catatonie - bolv. inert;
depresii profunde de natura endogena - bolv. lipsit de initiativa, alunecat in lumea ideilor depresive). In
melancolii stuporoase, stupoare catatonica, demente, sindroame confuzive.

Tulburari calitative ale vointei

Disabulia = este o forma particulara de abulie – se caract prin dificultatea de a trece la o actiune sau de a sfarsi
o actiune inceputa, stare insotita de o nota afectiv - negativa legata de acesta dificultate de a initia/finaliza
actiunea respectiva (neurastenie, debutul schizofreniei).
Parabulia =consta intr-o insuficienta volitionala insotita/determinata de anumite dorinte, pulsiuni sau acte
paralele, parazite (in nevrozele motorii - insuficienta volitionala este insotita de ticuri, spasme si alte manifestari
motorii; se int si in sch).
Impulsivitatea = o insuficienta a vointei pasive. Determinată de dezechilibrul dintre tendinta impulsiva si
controlul voluntar, care se manifesta pe plan comportamental prin acte impulsive, intempestive, inadaptate, cu
caracter antisocial, dramatic. Se intalneste la oameni cu temperament coleric, iar in situatii conflictuale
determina scurtcircuite exteriorizate clinic in acte impulsive. Este caracterizata starilor psihopatice - in
psihopatii excitabili impulsivi; la nevrotici –cei anxioşi
Raptusurile anxioase sunt relativ frecvente in psihoze, in stari delirante si pasionale, cand pot antrena acte de
atac sau aparare. In starile maniacale, pe fondul unei bune dispozitii, la incitatii repetate si fara protectie de
neuroleptice, bolv pot izbucni intr-o furie nestavilita - mania coleroasa, demonstrand transformarea calitativa a
unei stari afectiv-pozitive intr-o stare afectiv-negativa. O situatie asemanatoare poate fi intalnita in ,,raptusul
melancolic’’, in care bolv. pana atunci inhibat si cufundat in starea depresiva, la o incitatie minora din mediu,
are o izbucnire de mare acuitate clinica, in care automutilarea/suicidul reprezinta un pericol iminent. In
29
raptusurile schizofrenilor, actele suicidare apar ca nemotivate, bizare, incomprehensibile, dar de o mai mica
amplitudine, datorita insuficientei sustineri dinamico-energetice prin tocirea afectiva. In epilepsie aceste
impulsiuni ating intensitatea maxima a dramatismului lor si poarta denumirea de furor epilepticus (perioada de
criza determinand amnezia lacunara specifica, pune pacientul in fata unui dezastru in care nu-si recunoaste
contributia, fara a fi prezente remuscarile caracteristiceelor impulsive ale psihopatilor sau nevroticilor). Se mai
intalnesc in atacuri de panica, stari delirante si pasionale.
Atrofiile de lob frontal se asociaza in plan clinic cu scaderea initiativei si capacitatii de vointa iar
leziunile zonelor inferioare ale regiunii orbitare ale aceluiasi lob ca si leziunile bilaterale ale hipocampului
scad capacitatea de inhibitie si dau nota comportamentului impulsiv, agresiv.

ACTIUNE VOLUNTARA (CONDUITA MOTORIE) – semiologia activitatii

1.Tinuta vestimentara poate oferi primele indicii ale starii psihice, astfel:
-Tinuta dezordonata (dezordinea vestimentara) - apare in oligofrenii, demente, stari confuzionale, sch, manie.
Pierderea aptitudinilor de autoingrijire elementare da un aspect particular - gatismul (demente profunde,
oligofrenii grave).
-Rafinamentul vestimentar exagerat poate fi expresia unei personalitati psihopatice, isterice, sau homosexuale
sau al bizareriei schizofrenice.
-Tinuta excentrica cu detalii bizare - bizareriile si excentricitatile vestimentare (fard exagerat, ornarea cu
decoratii/flori) exprima tendinte de supraestimare, magalomanie, note paranoiace, stari de excitatie maniacala,
schzofrenie, deliruri cr sistematizate.
-Tinuta pervertita: cisvestismul=imbracaminte nepotrivita cu varsta/situatia in care se afla subiectul
(personalitati dizarmonice, maniacali, sch); travestitismul=folosirea obiectelor vestimentare ale sexului opus, de
catre persoane al caror sex biologic este bine exprimat, ca perversiune sexuala; este mai frecventa la barbati
(tulburari de personalitate).

2.Privirea poate sa redea continutul afectiv al vietii psihice. Privirea larg deschisa, cu ridicarea sprancenelor,
eventual incretirea fruntii este interpretata ca semn de angoasa si anxietate. In stari de excitatie, hipomaniacale
si maniacale privirea este hipermobila, fugace, iar in starile depresive este hipomobila, eventual fixa sau
absenta. Privirea sch este detasata, rupta de realitate. Privirea fixa, imobila, incrucisata, este frecvent expresia
cruzimii, agresivitatii sau urii.
Privirea detasata, absenta, abstrasa ambiantei, se poate intalni in psihozele cronice, in demente.

3.Mimica - expresia nonverbala involuntara si reflexa, traduce tonalitatea afectiva a insului, emotiile si
sentimentele:
-Hipermimiile - reprezinta o mimica exagerata; pot fi generalizate [cand intreaga motricitate faciala este
crescuta (stari maniacale, excitatia psihomotorie din intoxicatii usoare)] sau localizate (polarizata) [reflectand o
stare extatica sau exteriorizeaza preocuparile delirante, dialogul imaginar cu vocile halucinatorii sau
teatralismul isteric]. In aceasta categorie se incadreaza mimicile compensatorii , intalnite la persoane care vor sa
afiseze o conduita diferita starilor afective (mimica dezinvolta a timizilor)
-Hipomimia = diminuarea mobilitatii si expresivitatii mimice, care poate evolua pana la imobilitate mimica
(amimie): depresii, melancolie, demente, inhibitie psihomotorie, sdr. de impregnare neuroleptica. O hipomimie
accentuata – in stari confuzionale (stuporoase), in deficite intelectuale profunde (oligofrenii sau demente),
precum si in PGP- facies laminat sau masca paralitica.
-Paramimiile=expresii mimice neconcordante cu continutul starii timice. In acest grup se inscriu mimica de
imprumut, ecomimia. Mimica de imprumut - se compune din expresii dirijate in mod deliberat, cu scopul de a
atrage atentia ambiantei; constituie un semn al supraestimarii, mitomaniei si eventual al isteriei. Ecomimia
consta in imitarea mimicii interlocutorului (sch, demente). Capata un caracter de ‘reflectare in oglinda’.
Paramimiile exteriorizeaza manierismul, bizareria si stereotipiile caracteristice sch. Pot imbraca aspectul
30
hemimiei (persistenta unilaterala a unui gest mimic), neomimiei (mimica bizara similara neologismelor din
vorbirea bolnavilor de schizofrenie), jargonomimiei (multitudine de expresii bizare neinteligibile) si
psitacismului mimic (hipermobilitate incomprehensibila si inexpresiva a mimicii).
-Parakineziile=tulburari ale conduitei motorii, care constau in pervertirea sensului si continutului natural si logic
al miscarilor. Conduita motorie in psihozele halucinator delirante de tip schizofren sau parafren, gesturile isi
pierd naturaletea, apar nemotivate, artificiale, bizare, in contrast cu starea afectiva, cu continutul ideativ.
Paramimiile fac parte din seria mai larga a parakineziilor. Dintre tulburarile parakinetice fac parte: manierismul,
bizareria, stereotipiile de pozitie si miscare:
 Manierismul – pervertirea actiunilor comportamentale si gestuale simple : mersul pare a fi artificial, saltat,
dansat, pe vf/calcaie; gesturile comportamentale devin si ele puerile caricaturale. Se intalneste in
schizofrenii, in psihopatii, in stari confuzive.
 Bizareria – reprezinta un grad accentuat de comportare manierista, se manifesta prin pierderea trasaturilor
logice si inteligibile ale gesturilor si miscarilor (schizofrenii, psihoze halucinator delirante cronice).
 Stereotipiile = conduite repetitive, atitudinale sau gestuale, cu caracter mai mult sau mai putin simbolic si cu
un grad variabil de inteligibilitate. Sunt caracterizate prin tendinta la repetare a uneia sau aceleiasi
manifestari, de obicei bizare in planul micro-pantomimic al atitudinii, limbajului sau scrisului. Ele includ
atat repetitia in maniera identica a unei miscari, cat si perseverarea unui gest sau act, precum si pastrarea
indelungata a unei pozitii. Caracterele majore comune ale stereotipiilor sunt: fixitatea, durata, identitatea,
inutilitatea si inadecvarea (sch-hebefrenica si catatonica, oligofrenii grave, demente, afectiuni neurologice
cronice). Stereotipiile se impart in stereotipii de atitudine (akinetice) sau de miscare (kinetice sau
parakinetice). Stereotipii de atitudine (akinetice), in care bolv pastreaza timp indelungat pozitii bizare si
incomode (stau intr-un picior, pe vf, mentin capul ridicat deasupra pernei ,,perna psihica’’,in pozitie de
,,cocos de pusca’’,etc). Aceste aspecte de inhibitie motorie mai poarta denumirea de ,,contractura
cataleptica’’/,,atitudine catatonica’’. Stereotipiile de miscare (kinetice sau parakinetice) se caracterizeaza
prin perseverarea unor miscari sau repetarea unui gest, a unei actiuni, cuvant, fraze, indiferent de caracterul
lor ilogic, incomprehensibil. Stereotipiile se intalnesc alaturi de negativism si sugestibilitate, in sch,
demente, oligofrenii profunde, afectiuni neurologice - b. Parkinson.

4.Tulburarile conduitei motorii:

Exagerarea activitatii motorii – (hiperkinezia sau tahikinezia)– se manifesta printr-o mimica mobila, expresiva
si o pantomimica ampla si rapida (in stari afective de tonalitate pozitiva, intoxicatii, hipomanie sau manie).
Cand pe fondul hiperkineziei intervine nelinistea si dezorganizarea actelor motorii, se vorbeste de excitatie
psihomotorie care in manifestarea sa extrema poarta numele de agitatie psihomotorie.
Agitatia este determinata de continutul starii afective si gradul de claritate a constiintei. Agitatia poate fi
intalnita in impregnatii neuroleptice, manifestata prin akatisie (imposibilitatea de a sta linistit in sezut, culcat
sau in picioare) si tasikinezie (tendinta de a se deplasa incontinuu). Agitatia psihomotorie poate fi expresia unor
afectiuni organice cerebrale (de natura infectioasa, vasculara, tumorala, sau traumatica); a unor afectiuni psihice
de intensitate psihotica, psihopatica si mai rara nevrotica. Deosebim astfel agitatia psihomotorie din starile
confuzive (infectioase, toxice) cu debut brutal, mai ales vesperal, de intensitate variabila, dar intotdeauna
dezordonata si insotita de anxietate, oneroidie, si tulburari delirant halucinatorii (halucinatii in special vizuale,
dinamice, terifiante, mai frecvent zoopsice), care imprima bolnavului un comportament agrsiv si uneori
suicidar.
 Agitatia din deteriorarile, regresiunile sau nedezvoltarea cognitiva. In demente senile, vasculare, presenile,
paralitice, traumatice, postencefalice. Se declanseaza brusc, la incitatii minime din mediu, are un caracter
stereotip, uneori cu agresivitate fata de ceilalti, la batrani agitatia are un aspect verbal si psihomotor; la
oligofreni o agitatie coleroasa, soldată cu acte agresive.
 Agitatia din starile maniacale – este precedata de o stare prodromala caracterizata prin irascibilitate si
ergasiomanie (impulsivitatea de a face ceva); predominant motorie, ea are aspect ludic si degajat. In forme
mai grave care survin mai ales dupa contrarieri sau suprimarea brusca a neurolepticului incisiv, bolnavii pot
izbucni intr-o stare de agitatie extrema – ‘furie maniacala’.
31
 Agitatia din starile depresive – de aspect endogen, izbucneste la bolnasi aparent linistiti anterior, hipomobili,
care fara un motiv logic, dezvolta o stare de neliniste si dezordine motorie de mare violenta, uneori cu loviri,
omucideri sau impulsuri de autoliza – ‘raptus melancolic’.
 Agitatia din schizofrenie – apare in mod imprevizibil, fara incitatii din mediul extern si se caracterizeaza
prin incomprehensibilitatea conduitei, vorbirea ca si actele bolnavului au un caracter dezordonat ; se
intalneste mai ales in starile hebefrenice si in starile catatonice.
 Agitatia din epilepsie – se poate manifesta in timpul unei echivalente epileptice sau intercritic; poate atinge
o amplitudine extrema (datorita caracterului automat, prin tulburarea constiintei), numita ‘furor epilepticus’.
In aceste situatii, bolnavii pot comite acte de o mare violenta si cruzime, urmate de amnezia momentului
respectiv.
 Agitatia din starile reactive – se caracterizeaza printr-o dezorganizare mai discreta a conduitei, decat in
starile precedente, fara modificarea luciditatii, este generata de sentimentul de frustratie si de paroxisme
anxioase.
 Agitatia din psihopatii – este disproportionata fata de situatia care o determina, avand la baza labilitatea
afectiva si slabirea volitionala caracteristice acestor blv. Ea se manifesta prin crize de manie si disperare, dar
uneori poate avea si o alura teatrala, cu tendinta de a impresiona si de a santaja, frecvent insotita de injurii si
acuzatii.

Diminuarea activitatii motorii – hipokinezia, pe plan clinic se exprima printr-o stare de inhibitie psihomotorie,
caracterizata in general printr-o lentoare a miscarilor, prin incetinirea cursului ideativ, printr-o mobilitate scazuta
a mimicii, uneori printr-o inexpresivitate, sau scadere a expresivitatii acesteia. Lentoarea generala a miscarilor
(bradikinezie), a mobilitatii mimice (hipomimie), insotita de lentoarea marcata in vorbire (bradilalie) se
intalnesc in general in stadiile sechelare post–meningo-encefalitice, in encefalopatii traumatice, in sindromul
parkinsonian organic sau neuroleptic si in epilepsie.
Akinezia – intreruperea sau abolirea activitatii motorii. Sunt stari particulare caracterizate printr-o inhibitie
psihomotorie extrema, realizand diverse aspecte clinice (barajul motor, fadingul motor, stupoarea). Barajul
motor – oprirea brusca şi fortuită a oricarei miscari si a actului vorbirii. Fadingul motor – diminuarea treptata
pana la disparitie a amplitudinii oricarui gest sau act. Stupoarea – imobilitate completa sau aproape completa in
care subiectul pare aproape total intepenit, lipsit de reactie si absent fata de anturaj; bolv. inerti,mimica
impietrita intr-o expresie de durere/anxietate (in stari depresive) sau complet inexpresiva (amimie) ca in starile
stuporoase din catatonie, tulburari grave de constiinta (sopor si coma). Stupoarea nevrotica si psihopatica este
intalnita in special in isterie unde survine brusc, in urma unor situatii conflictuale puternice. In stupoarea de
intensitate psihotica (stupoarea melancolica, sch-nica, confuzionala, epileptica), tabloul clinic variaza in functie
de entitatea nosologica si de tulburarea luciditatii constiintei. Stupoarea adesea se asociaza cu refuzul de a
manca si cu negativismul, fiind intalnita in depresii, schizofrenii, confuzie mentala, epilepsii.
Catalepsia – tulburare psihomotorie a tonusului si a initiativei motrice, componenta a catatoniei, fiind
confundata cu aceasta. Inertie motorie totala,insotita de usoara hipotonie musculara in timpul careia bolv
mentine vreme indelungata pozitia in care se afla/atitudinea impusa de examinator. Catalepsia a mai primit
denumirea si de flexibilitate ceroasa (consecutivă rezistenţei de aspect plastic a maselor musculare, la
mobilizarea pasiva.). Catalepsia se intalneste nu numai in catatonie, ci si in starile de sugestie hipnotica, in
afectiunile nucleilor striati, in isterie unde realizeaza criza cataleptica sau somnul cataleptic (caract prin
hipertonie in hiperextensie, realizand atitudinea in arc de cerc). ,,Somnul cataleptic’’ ≠,,criza cataleptica’’se
prezinta ca o inhibitie motorie completa, cu impresia de moarte aparenta.
Catatonia – stare patologica a psihomotricitatii caracterizata printr-o pierdere a spontaneitatii si initiativei
motorii, prin inertie si negativism. Poate fi catatonie lucida (claritatea constiintei) sau catatonie oneiroida (pe
fond confuziv). Se intalneste in schizofrenii, demente, boli infectioase. Sfera catatoniei cuprinde stereotipiile,
sugestibilitatea si negativismul.
 Sugestibilitatea = este reprezentata de proprietatea de a fi influentat in conduitele motorii, de comenzi
exterioare/atitudini si gesturi cu aspect de imitatie (isterie, oligofrenii, demente). Catatonia presupune o

32
 sugestibilitate extrema, in acest context ea imbraca un caracter imitativ (ecomimie,ecopraxie, ecolalie -
impreuna alcatuiesc sdr. ecopatic), de executie automata a unui ordin.
 Negativismul se caract prin tendinta unor bolv. de a opune rezistenta activa (orice recomandare este
urmata de executia actului opus) sau pasiva (bolv prezinta inertie si rezistenta permanenta la ordine sau
stimuli sau fata de nevoile fiziologice) la orice stimul extern si uneori fata de satisfacerea propriilor
nevoi fiziologice (sch hebefrenica si catatonica, melancolii stuporoase, debilitate mintala, paranoia).
Perseverarea motorie (demente senile: b. Pick,b. Alzheimer,in hebefrenie,etc) si trebuie diferentiata de
iteratie/palikinezie, in care tulburarea tonusului antreneaza automat repetarea actului (ex:flexia si extensia
indelungata a gambei).
Tulburarile motorii consecutive tratamentului cu neuroleptice incisive se pot prezenta sub forma unui sdr
akinetic (evidentiat prin diminuarea pana la disparitie a initiativei motorii), a unui sdr akinetic-hiperton (caract
prin tremor, hipertonie, rigiditate si hipokinezie pana la akinezie), a unui sdr diskinetic-hiperton(=diskinezii
buco-linguo-faciale, distonii masticatorii si de deglutitie), dar si anomalii de postura si miscare/sdr hiperkinetic-
hiperton (=hipertonie paroxistica, distonii de torsiune, tremor, crize isteriforme si epileptiforme). Scaderea
dozelor-fenomenele motorii diminua/asocierea trat antiparkinsonian/sedativ.
Ticurile= miscari cu caracter intempestiv, repetitiv si rapid, ca rezultat al contractiei unor grupe musculare, de
obicei aceleasi, scapate de sub controlul volitional, dar constientizate; sunt miscari smasmodice parazitare, de
aspect intentional. In cadrul ticurilor pot fi descrise: onicofagia= tendinta de a-si roade unghiile; tricotilomania
= ruperea / smulgerea unor smocuri de par de pe pielea capului, miscari bruste de lateralitate a capului
(ajungandu-se la alopecie), miscari ale umerilor, a clipitului, acompaniat de grimase. Ticurile sunt prezente in
nevroze mixte, in psihastenii.
Apraxiile= se caracterizeaza prin pierderea posibilitatii de efectuare a unor miscari si de exprimare gestuala, in
absenta unor tulburari motorii elementare. Apraxia ideatorie apare atunci cand actul nu poate fi executat,
deoarece sunt perturbate planul si reprezentarea indeplinirii sale; intotdeauna bilaterala, apraxia ideatorie
impiedica executia actelor complexe (cele simple se pot executa), in special cand acestea implica manipularea
unor obiecte (blv recunoaste obiectele pe care trebuie sa le foloseasca , dar nu stie cum sa le foloseasca). Cand
blv nu poate executa nici acte complicate, dar nici simple, apraxia=ideomotorie. Apraxiile:leziuni neurologice,
demente.

COMUNICAREA
A.TULBURARILE COMUNICARII VERBALE / LIMBAJUL
1.Tulburari ale expresiei verbale:
1.1.Tulburari formale
1.1.1.Debitul verbal comporta urmatoarele tipuri de tulburari:
 Hiperactivitate simpla sau bavardajul, in care fluxul cuvintelor este crescut, situatie care se intalneste la
persoane sanatoase, iar in mod patologic la personalitati dizarmonice, care de teama schimbului liber de idei
vorbesc permanent fara a interesa opiniile celorlalti.
 Logoreea= cresterea marcata a ritmului si debitului verbal (mania acuta,paranoici, stari de excitatie).
 Hipoactivitatea simpla, in care vorbirea are un aspect ezitant si monoton, se observa la persoane timide,
psihastenice, care evita sa-si expuna ideile proprii si cauta sa nu-si lezeze auditoriul.
 Inactivitatea totala=absenta vorbirii legata de un factor afectiv, fara o leziune a centrilor sau organelor
vorbirii, care prezinta urmatoarele forme: mutismul relativ (in care expresia verbala este redusa cu pastrarea
expresiei mimice, gestuale si a limbajului scris - stari confuzionale, stari delirante, sch); mutismul
discontinuu (stari confuzionale si delirante); mutismul electiv , cand subiectul se adreseaza numai anumitor
persoane (sch, deliruri cronice).
 Mutacismul= este un mutism deliberat, voluntar (manie, stari delirante, personalitati schizoide, oligofrenie,
demente, simulatie).
1.1.2. Tulburarile ritmului verbal sunt reprezentate de :

33
 Tahifemia=accelerarea ritmului limbajului, care apare in stari de insomnie, agitatie sau in palilalie, unde se
asociaza cu iteratia.
 Bradifemia=incetinirea ritmului limbajului (st. depresive, demente, oligofrenie, epilepsie).
 Afemia= imposibilitatea de a vorbi, desi subiectul misca limba si buzele.
 Ritmul neregulat realizat prin baraj verbal (ce corespunde barajului ideativ), balbism, iteratie.
1.1.3.Intonatia:
 Intensitatea vorbirii - se descriu: vorbirea cu voce tare, cu strigate, exclamatii - in stari de excitatie, agitatie,
la paranoici, hipomaniacali; in depresii apare vorbirea soptita, care in isterie se numeste musitatie.
 Coloratura limbajului se concretizeaza prin vorbire monotona (in depresie), afectata, puerila (in sch, isterie).
1.2.Tulburarile fonetice se refera la tulburari ale articularii si pronuntarii cuvintelor (dizartrii si dislalii), care
sunt date de dificultatea de executie a miscarilor coordonate sinton ale aparatului fonator si de pronuntie
(afectiuni neurologice - b. Parkinson, b Wilson, coree, afectiuni psihice: isterie, nevroze mixte, sch, demente,
etc). Aceste tulburari sunt reprezentate de: rotacism, sigmatism, rinolalie, balbism.
1.3.Tulburarile semanticii si sintaxei = se refera la modificarile aparute la nivel de cuvat, fraza si limbaj.
-la nivelul cuvantului se descriu: paralogismul=un cuvant normal, utilizat in sens diferit fata de cel uzual;
neologismul=cuvant nou, creat prin mecanismele obisnuite de formare a cuvintelor noi: compozitie simpla,
contaminare, fuziune a unor fragmente de cuvinte.
-la nivelul frazei apar: embololalia - insertia intr-un discurs normal a unuia sau mai multor cuvinte straine frazei
si care revin periodic, agramatismul - limbaj lipsit de articole, prepozitii, ,,stilul telegrafic’’; paragramatismul -
expresii bizare si neoformatii verbale, plecand de la radacini corecte; elipsa sintactica - suprimarea unor cuvinte
care pot explica sensul frazei; onomatomania - repetarea obsedanta a unuia sau mai multor cuvinte, in general
grosolane.
-la nivelul limbajului: asintaxia - limbaj lipsit total de structura gramaticala constand intr-o succesiune de
cuvinte care isi pastreaza insa semnificatia; stereotipiile verbale constau in repetarea uniforma de cuvinte izolate
sau grupate invariabil, cu caracter ritmat, regulat, monoton; ecolalia - repetarea cuvintelor interlocutorului;
psitacismul - vorbire fara sens ,,de papagal’’; glosomania - cuprinde manifestari verbale neoformate, fara
semnificatie proprie (manie, formele schizo-maniacale); verbigeratia=debitarea automata de cuvinte fara
legatura, fragmente de fraze/fraze intregi nelegate intre ele cu deformarea sintaxei, cu neologisme, ce fac
limbajul incomprehensibil=,,salata de cuvinte’’ (sch, deliruri cr, confuzia onirica, afazii, demente).
-Tulburarile semantice ale limbajului - in sch sunt cele mai frecvente si au semnificatie diagnostica, evolutiva si
prognostica: schizofazia/discordanta verbala este un tip de discurs, specific sch; glosolalia=structurarea de catre
blv a unei limbi noi; are continut delirant de tip paranoid; pseudoglosolaliile=deformari sistematice ale unor
cuvinte generand un limbaj nou in aparenta, putin diferit filologic de un jargon; schizoparafazia=gradul extrem
al discordantei verbale; schizoparalexia - introducerea de litere parazite in cuvintele pe care le pronunta blv;
limbajul incoerent - ca forma maxima de alterare,incomprehensibil ireductibil la o analiza gramaticala.
2.Tulburarile expresiei grafice:
2.1. Tulburari ale activitatii grafice:
-Hiperactivitatea (graforeea)=nevoia irezistibila de a scrie si se manifesta simultan cu logoreea, sau pot fi
disociate (manie, in sch - neasociata logoreei, in deliruri cr, la personalitati dizarmonice; intoxicatia cu cuvant
reprezinta o varianta particulara de graforee, intalnita in dementa si hebefrenie).
-Inactivitatea - refuzul scrisului este de obicei asociata mutismului, iar uneori blv accepta sa scrie si refuza sa
vorbeasca.
-Tulburari ale morfologiei scrisului: ale caligrafiei (fie dimensiuni extreme cu micro/ macrografie, fie
manierism-bucle , decoratii, fie scris afectat, fie stereotipii-repetari de cuvinte), ale dispunerii textului in pagina
- poate fi dezordonata, bizara; policromatografia - expresia hipertimiei/caracterului bizar.
-Tulburari semantice ale expresiei grafice - la nivelul cuvantului (neografismele, paragrafismele); la nivel
sintactic (embolografia, agramatismul, paragramatismul, elipsa sintactica, asintaxia, stereotipiile; schizografia -
incoerenta grafica corespunzatoare sch; pseudografia - in care se ajunge la un alfabet personal; ermetismul -
semne cabalistice, simbolice; grifonajul - scrisul este transformat intr-o mazgalitura si se intalneste la oligofreni
si in demente).
34
3.Afaziile=reunesc ansamblul tulburarilor de exprimare si intelegere a limbajului oral si scris, datorat unei
leziuni cerebrale circumscrise si unilaterale.

B.TULBURARI ALE COMUNICARII NON-VERBALE

1.Tinuta: dezordonata, rafinata, excentrica, pervertita
2.Mimica:hiper, hipo, para
3.Gestica:ticuri, manierisme, bizarerii, negativism.(vezi mai sus).

EXPRESIVITATE SI DIMENSIUNEA SPIRITUALA A PSIHISMULUI (CONSTIINTA MORALA)

In psihiatrie, termenul de constiinta are acceptiuni diferite in functie de orientarile doctrinale. Sub aspect
neuropsihologic, tulburarile de constiinta pot fi apreciate in corelatie cu gradul de vigilitate (modificari
cantitative) si cu aspecte psihologice determinate de gradul de adecvare a insului la realitate (tulburari
calitative). Problema ‘centrului cerebral al constiintei’ este discutabila. In perturbarea luciditatii constiintei, sunt
incriminate sistemul centrencefalic, care ar avea un rol in mentinerea constiintei. De asemenea in realizarea
starii de constiinta intervin si alte formatiuni nervoase cum ar fi formatiunea reticulata.
Constiinta are urmatoarele modalitati de existenta:
-campul de constiinta, care integreaza prezenta in lume, reprezentarea actuala si constructia prezentului.
-constiinta de sine a subiectului, ca sentiment al propriei identitati.
-constiinta morala, care se refera la capacitatea de intelegere si judecata,reflectata in comportamentul practic.
1. Tulburarile cantitative ale constiintei
Starea de veghe se caracterizeaza prin aceea ca functiile psihice se desfasoara cu claritate, luciditate si sub
controlul ratiunii. Pe acest fond de vigilitate se pot distinge, sub aspectul intensitatii mai multe grade de
tulburare a constiintei:
-starea de obtuzie consta in ridicarea pragurilor senzoriale, care are drept consecinta diminuarea permeabilitatii
si receptiei,care se realizeaza cu oarecare imprecizie si latenta.Obtuzia se manifesta atat in sfera
senzorialitatii,cat si in cea ideo-afectiva, manifestandu-se prin bradipsihie cu hipoprosexie spontana,scaderea
supletii proceselor de gandire,parafazii,lentoare in intelegerea intrebarilor si formularea raspunsurilor
-starea de hebetudine se caracterizeaza prin dezinsertia blv din realitate,atitudinea acestuia fiind de
perplexitate,alteori de indepartare si implicit de indiferenta fata de situatia in care se afla.
-starea de torpoare se caracterizeaza printr-o usoara dezorientare cu stari de somnolenta,prin
bradikinezie,scaderea tonusului afectiv-volitional,cu reducerea initiativei,indiferentism si apatie.
-starea de obnubilare reprezinta o denivelare mai importanta a vigilitatii,cu hipoprosexie severa si dificultati
mnezice mixte,cresterea pragurilor senzoriale si dificultati de intelegere si sinteza,care se desfasoara cu o
greutate sporita. La stimuli intensi sau la repetarea intrebarilor,raspunsurile pot creste in precizie si claritate.
-starea de stupoare constituie o tulburare severa a vigilitatii ,insotita de inhibitie psiho-motorie (mutism,
akinezie, negativism alimentar). Bolnavul nu reactioneaza decat la excitatii f puternice, nu raspunde la intrebari
si nu pare a intelege contextul in care se afla.
-starea de sopor -stare de somnolenta patologica in care contactul cu ambianta se face foarte dificil, fiind
intretaiat de perioade de somn.
-starea comatoasa reprezinta pierderea completa a constiintei, o stare de ,,apsihism’’ si se realizeaza prin
disolutia brusca /progresiva a constiintei si functiilor de relatie,cu conservarea functiilor vegetative.In forma
usoara (subcoma) exista posibilitatea regresiei tulburarilor (blv revine in starea de obnubilare) sub influenta
diversilor excitanti. In coma vigila, care evolueaza cu agitatie psihomotorie, se mentine un grad de prezenta in
mediu si o anumita activitate psihica profund confuza.Coma carus reprezinta gradul cel mai profund al

35
destructurarii constiintei, in care este posibila perturbarea functiilor vegetative, respiratorii, circulatorii si a
reflectivitatii; este coma agonica,stadiul terminal al celor mai variate afectiuni.

Tulburari calitative ale constiintei = se caracterizeza prin ingustarea campului constiintei, astfel incat
constiinta este incapabila sa cuprinda intreaga experienta prezenta, in afara de cea psihotraumatizanta.
-tulburarea de constiinta de tip delirant se caracterizeaza prin dezorientare temporo-spatiala si prin existenta
unor tulburari masive de perceptie sub forma de halucinatii vizuale si auditive,iluzii,pareidolii,fragmente de idei
delirante polimorfe si de obicei absurde.
-starea oneiroida se traduce ca o infiltrare a constructiilor visului in gandirea vigila, deoarece trairile apar ca un
amestec ciudat intre fragmente ale realitatii reflectate si reprezentari senzoriale plastice,cu continut
fantastic.Tabloul este completat de reminiscentele halucinatorii ale unor imagini anterior traite, care accentueaza
si mai mult confuzia si dezorientarea.
-starea amentiva= stare confuzionala de intensitate psihopatologica maxima, in care domina incoerenta; blv este
agitat,dar agitatia nu depaseste limitele impuse de clinostatism,vorbirea este incoerenta, cu caracter
paroxistic.Pot aparea inconstant stari catatonice sau stuporoase.
-starea crepusculara=o profunda alterare a reflectarii senzoriale,cu pastrarea automatismelor motorii,care ofera
un aspect coordonat si coerent actelor comportamentale in ciuda faptului ca acestea pot fi determinate de idei
delirante,halucinatii auditive imperative sau vizuale terifiante.In starile confuzionale,indiferent de aspectul lor
se intalneste o pierdere a simtului de orientare in situatie, in spatiu si in timp precum si o odificultate de
orientare allopsihica si autopsihica.
a.Tulburarile orientarii in spatiu se intalnesc in starile de insuficienta dezvoltare cognitiva (oligofrenii de diferite
grade), in stari de deteriorare cognitiva (demente), in stari delirante ( in special paranoide) si , cu o intensitate
variabila, in toate starile confuzionale prezentate mai sus.
b.Tulburarile orientarii in timp au intensitate variabila,se intalnesc atat in situatii considerate normale, cat si in
numeroase stari patologice (care nu se desfasoara pe fundalul unor tulburari de constienta).Patologia marcheaza
accentuarea acestor tulburari si pastreaza in functie de continutul afectiv al trairii starii patologice,impresia de
accelerare si respectiv de incetinire a scurgerii timpului.
c. Tulburarile orientarii allopsihice sunt caracterizate prin dificultatea sau imposibilitatea de a identifica mediul
ambiant si elementele lui constitutive si poarta denumirea de derealizare. Tulburarile senzorialitatii sub forma
de ,,jamais vu’’, ,,jamais connu’’ sau opusul acestora, ,,deja vu’’, ,,deja connu’’ pot fi considerate ca forme
speciale de derealizare.Sdr de derealizare se intalneste in : sch,epilepsie,psihoze traumatice,toxice,infectioase.
d.Tulburarile orientarii autopsihice se caracterizeaza prin tulburarea constiintei propriului eu, a propriei
persoane, a continuitatii ei existentiale si a activitatii desfasurate de ea.In acesta stare blv traiesc instrainarea
ideilor,sentimentelor si actiunilor proprii.Depersonalizarea exprima deci tulburarea sentimentului existentei
personale si trebuie distinsa de dezorientarea la propria persoana, in care blv nu pot oferi date precise in legatura
cu ei,isi pierd posibilitatea de recunoastere a propriei identitati.
2.Tulburarile constiintei corporalitatii (somatognozia)
Schema corporala (imaginea de sine) este conceputa ca proiectarea reprezentativa integrala in constiinta a
propriului nostru corp,functie globala si nelocalizabila.
a. Tulburari de schema corporala de tip neurologic:
-sdr. Gerstmann este alcatuit dintr-o serie de agnozii:agnozia digitala,agrafia,acalculia,insotite de dezorientare
spatiala (dreapta/stanga).Apare in leziunile emisferului dominant,ariile 19 si 39 Brodman.
-sdr Anton Babinski este reprezentat de hemiasomatognozie insotita de lipsa constientizarii acestei tulburari
(anozognozie);se intalneste in leziunile emisferului minor.
b.Tulburarile de schema corporala de natura psihica:
-cenestopatiile reprezinta modificarea cenesteziei,cu aparitia unor senzatii corporale neplacute,in absenta unor
modificari organice.(nevroze, psihoze schizofrenice,depresii,ASC).
-sdr hipocondriac este alcatuit din idei de intensitate variabila(pana la deliranta) privitoare la starea de sanatate a
pacientului considerata mult mai precara decat in realitate sau vital amenintata. Aceste idei evolueaza pe fondul

36
unei anxietati concentrice si a aparitiei cenestopatiilor. Se intalnesc in tablouri psihopatologice diverse: asteno-
hipocondriac, obsesivo-hipocondriac, paranoiac-hipocondriac.
-sdr Cotard este reprezentat de triada de delire: negatie corporala,enormitate,imortalitate (depresii de
involutie,in special in melancolie).
- Desomatizarea (alterarea sentimentului de corporalitate) este reprezentata de indoiala anxiogena de a avea
corpul transformat,straniu,ireal,cu limite inprecise sau devitalizat: - dismorfofobia reprezinta o
forma ,,localizata’’ a depersonalizarii somatice constand in sentimentul patologic de neplacere si
inferioritate cu care subiectul isi traieste aspectul morfoconstitutional, exagerandu-i sau modificandu-i datele
reale.(nevroza obsesivo-fobica, personalitatea psihastenica, debutul sch).
-heautoscopia= consta in ,,perceperea’’ imaginii propriului corp ca o imagine in oglinda,in spatiul
perceptual.Imaginea dedublata poate fi totala sau partiala,redusa la un anumit segment/organ.Caracteristic
acestei tulburari este convingerea blv in perceperea imaginii corporale si credinta ca imaginea ii este proprie.
(psihastenie,epilepsie temporala,sch,perioade hipnagogice,stari de epuizare).
3.Tulburarile constiintei realitatii obiectuale
-derealizarea este un sentiment de stranietate a lumii exterioare,pe care blv il incearca in absenta unor tulburari
perceptive. In forma sa minora se refera la stranietatea lucrurilor care par false,artificiale,modificate in
dimensiunile lor,iar in forma sa extrema se manifesta ca o indepartare,o izolare de lumea reala.Derealizarea se
refera la raporturile spatiale ale obiectelor si orientare.Fenomenele de tip ,,deja vu’’ sau falsele recunoasteri se
incadreaza in acelasi cadru nozologic.
4.Tulburari ale constiintei propriei persoane
-personalitatea multipla este o tulburare particulara a constiintei de sine, de tip disociativ-isteric, in care exista o
ingustare a constiintei prin alterarea brusca,temporara a normalitatii functiilor de integrare ale constiintei,a
identitatii de sine,avand drept consecinta pierderea consecventei si legaturilor obisnuite dintre diferitele grupe
de procese psihice,rezultand o aparenta independenta in functionarea uneia dintre ele.Disociatia este
modificarea esentiala, aflata la baza fiecarui simptom al isteriei,dar atinge maximum la personalitatile
multiple,ajungand pana la neoformare psihica a uneia sau mai multor personalitati distincte, deseori cu trasaturi
opuse.Tranzitia de la un tip de personalitate la altul este brusca,insotita de amnezie pentru existenta trasaturilor
si evenimentelor traite de personalitatea secundara.
-depersonalizarea este o tulburare a constiintei propriului eu si are urmatoarele componente:
-alterarea sentimentului propriului eu este resimtita ca o nesiguranta anxiogena fata de propria persoana si
identitate ca si cum acestea ar fi in pericol iminent de disparitie.Transformarea acestuia poate imbraca diferite
aspecte clinice : sentimentul de vid interior, nesiguranta si indecizia in actiune,hipobulia, sentimentul de
inautenticitate a trairilor, amintirilor, ideilor, devalorizarea personalitatii.Afectivitatea este
modificata,sentimentele devin imobile,nelinistea dominand paleta afectiva.
-alterarea sentimentului de corporalitate(desomatizarea)
-derealizarea
-analiza introspectiva consta in desprinderea de realitate,de lumea obiectuala,in efortul lor de regasire blv
alunecand in subiectiv,pe care-l analizeaza,il verbalizeaza,il indeparteaza de real ajungand pana la heautoscopie.
Depersonalizarea se intalneste atat in situatii nepsihiatrice surmenaj,stari hipnagogice si hipnapompice) , cat si
psihiatrice( reactii afective,neurastenie,stari depresive,bufeuri delirante, nevroza obsesivo-fobica,personalitatea
psihastenica,debutul psihozelor).
-Sdr. de automatism mental Kandinski-Clerambault este focalizat pe productia spontana, involuntara,
mecanica a vietii psihice (impresii,amintiri,idei),impuse constiintei subiectului care isi pierde intimitatea
(transparenta psihica),simtindu-se dirijat din exterior (fenomene xenopatice).Sdr. de automatism mental este
sintetizat astfel:
-senzatii parazite (halucinatii psihosenzoriale vizuale,tactile,gustative,cenestezice);
-triplul automatism : motor (gesturi impuse, acte impuse), ideic (idei impuse) si ideo-verbal (cuvinte,formulari
ideo-verbale spontane);
-fenomene de dedublare mecanica a gandirii ( triplul ecou al gandirii,lecturii si actelor) insotite de fenomene
conexe-enuntarea gandurilor,intentiilor,comentariile actelor;
37
-micul automatism mental alcatuit din anticiparea gandurilor,depanarea de amintiri,veleitati abstracte.Apare ca
nucleu al psihozelor sch,in parafrenie si in unele sdr organice (alcoolism,epilepsie,involutie).
5.Tulburarile somnului si visului
Somnul este o intrerupere ciclica a starii de veghe,corespunzand intreruperii activitatii S.R.A.A . si a inlocuirii
acesteia cu activitati care iau nastere in structuri anatomice subiacente. Neurofiziologici se descrie somnului o
faza lenta (S.L.) si un somn paradoxal (cu miscari rapide oculare REM), (S.P.)
5.1. Insomniile sunt reprezentate de scaderi ale timpului total de somn,acuzate ca atare.
(surmenaj,neurastenie,nevroze anxioase, accese maniaco-depresive,alcoolism, stari dementiale).
5.2. Hipersomniile sunt prelungiri ale perioadei de somn care pot surveni continuu sau paroxistic:
-hipersomnii continue cu determinare organica ( encefalite,sdr. Korsakov,HIC-tumori la nivelul trunchiului
cerebral/hipotalamusului,cauze metabolice-insuficienta hepatica, renala, mixedem).
-hipersomnii paroxistice grupate in sindroame care se intalnesc rar: sdr. Pickwick (hipersomnie diurna,
obezitate, tulburari respiratorii si cianoza); atacul narcoleptic (caract prin crize de somn de durata variabila,care
apar de obicei in perioadele de inactivitate,frecvent in conditii emotionale deosebite,din care blv se trezesc rapid
asa cum au adormit).
-atacurile cataleptice constau in pierderea brusca a tonusului muscular tradusa prin astazie.
-pseudo-hipersomnia isterica este un ,,acces de somn’’ cu durata variabila in care blv ramane inert fara reactii la
excitantii externi cu anestezie senzitivo-senzoriala.Aspectul EEG ramane normal.
5.3. Visul= reprezinta fapte psihice care apar in timpul somnului avand un continut intens legat de starea
afectiva si o semnificatie personala al carei continut este legat de memorie.
-cosmarul este un vis care survine insotit de modificari fiziologice ( tahicardie, tahipnee, hipersudoratie) cu
contimut viu elaborat,dinamic, de lunga durata.Caracteristic pentru acest tip de vis este continutul
inspaimantator,dificultatea de respiratie si sentimentul paraliziei in fata acestui pericol.
-pavorul nocturn este o manifestare episodica nocturna cu caracter dramatic caracterizata printr-o trezire brusca
insotita de panica,agitatie,miscari bizare,tulburari vegetative importante (midriaza, HTA,tahicardie).Pentru
intregul episod exista o amnezie retrograda.(stari reactive,nevroze anxioase,neurastenie,spasmofilie).
-visul in diferite afectiuni psihiatrice: in depresii visele au un continut anxios,de cosmar; in sch visele au un
caracter coplesitor ,terifiant cu fantasme agresive,bizarerii; in nevroze se constata o crestere a productiei onirice
datorita superficializarii somnului, visele sunt colorate, incarcate de situatii conflictuale sau anxiogene; la etilici
si in psihozele toxice visul irumpe in realitate avand continut personal sau terifiant( vise cu caracter zoomorf)
creand anxietate si dezorientare subiectilor.In somnul indus medicamentos, desi facilitatea adormirii se
realizeaza se produc modificari ale perioadelor de somn rapid,mergand pana la abolirea acestora. In afara de
hipnotice,si antidepresivele suprima somnul cu vise.Dupa intreruperea tratamentelor pot apare tulburari de somn
generate de hiperproductie onirica.

38