31.

Psihosomatica

Definiţie: relaţia dintre factorii psihologici şi fiziologici în cauzarea/întreţinerea stării de boală. Majoritatea
tulburărilor somatice sunt influenţate de stres, conflicte, anxietate, însă unele sunt mai afectante decât altele.
- reprezintă orice tulburare somatică ce comportă în determinismul ei un factor psihologic care deşi nu
este evident întotdeauna, contribuie la geneza maladiei.
- În cadrul psihosomatic se conturează o serie de tulburări:
a. tulburări care prezintă o alterare anatomo-clinică sau biologică obiectivabilă – de exemplu, AB
b. tulburări pur funcţionale – nu au leziune organică dar sunt dereglate anumite funcţii ale organismului
(HTA, constipaţia cronică)
c. tulburări care reflecta consecinţele somatice ale anumitor tulburări de conduită instinctuală sau de
comportament: alcoolism, tabagism, restricţia alimentară voluntară, retenţie sfincteriană fără substrat
organic, expunere la accidente şi traumatisme
d. expresii somatice ale emoţiilor şi manifestările somatice din tulburările afective (depresie, manie)
e. conversia isterică: lipseşte alterarea organică
f. patomimia: individul îşi produce leziuni fizice pe un fond semiconştient; nu doreşte neaparat
beneficiu, caută postura de bolnav; la bază se află conflicte psihice, situaţii psihotraumatizante,
fragilitate în organizarea personalităţii.

 Etiologie:
1. Teoria specificităţii: postulează existenţa unor stresuri/tipuri de personalităţi specifice pentru fiecare
boală psihosomatică; exemplificate de lucrările a 2 autori:
a. Flanders Dunbar – a descris trăsături de personalitate specifice pentru o tulburare
psihosomatică, de exemplu personalitatea de tip A-coronariana : munceşte mult, e agresivă,
iritabilă.
b. Franz Alexander – a descris conflicte inconştiente care determină anxietate, sunt mediate de
SN autonom şi au drept rezultat o tulburare somatică- de ex. Nevoia reprimata de dependenta
poate duce la UG.
2. Factori de stres nespecifici: orice stres prelungit poate determina modificări fiziologice urmate de
tulburări somatice; fiecare persoană are un „organ de şoc” vulnerabil genetic la stres: cord, stomac,
tegument etc; persoanele cronic-anxioase/depresive sunt mai vulnerabile la afecţiunile
psihosomatice.

 Fiziopatologie
H. Sezle a descris sdr general de adaptare (GAS) ca fiind suma tuturor reactiilor sistemice
nespecifice ale organismului care urmează după un stres prelungit. Axul hipotalamo-hipofizo-suprarenalian
este afectat de secreţia crescută de cortizol ce duce la leziuni structurale în diverse organe; în condiţii de
stres toate mecanismele de neuroreglare au modificări funcţionale ce duc la deprimarea mecanismelor
homeostatice cu creşterea vulnerabilităţii la infecţii şi alte tulburări.
Cai neurofiziol care mediaza r la stres:sist limbic,cortex cerebr,hipotal,MSR,SNV
S/PS,horm:tiroxina,cortizol
Răspunsuri funcţionale la stres
a. răspunsul neurotransmiţătorilor:
- creşte sinteza cerebrală de noradrenalină
- depleţie de serotonină(prin ↑turnover serotoninei)
- creşte transmiterea dopaminergică
b. răspunsuri endocrinologice:
- ACTH creşte stimularea cortizolului suprarenal
- Scade testosteronul în stres prelungit
- Scad hormonii tiroidieni
c. răspunsuri imunitare:
- activare imunitară datorită eliberării de citokine in stresul acut
- scade numărului şi activităţii celulelor NK in stresul cronic

1
 Stresul psihic: ansamblu de reacţii ale organismului faţă de acţiuni exterioare exercitate asupra sa de
agenţi cauzali fizici (traumatisme, arsuri), chimici, biologici (infecţii), psihici, cu apariţia unor variate
modificări morfofuncţionale mai ales endocrine (hipofiză, suprarenale) în cadrul reacţiei unui agent stresor
ce duce la apariţia unui „sdr general de adapare”, constituit din totalitatea mecanismelor capabile să asigure
mobilizarea resurselor adaptative ale organismului în faţa agresiunii.
Agentul agresor acţionează pe calea organelor de simţ cu proiecţie corticală, rezultând influxuri
nervoase cortico-subcorticale cu activarea centrilor neurovegetativi superiori şi activarea sitemului simpato-
adrenergic plus ax hipotalamo-hipofizo-suprarenalian cu eliberare de hormoni (catecolamine, ACTH,
cortizol, STH, vasopresina) ce duce la creşterea eliberării mediatorilor transmiterii vegetative care au
receptori în ţesuturi şi organe, rezultând modificări funcţionale cu perturbări homeostazice
Stresul psihic:
 primar: rezultat al acţiunii agenţilor agresori în sfera psihismului (conflicte, suprasolicitare psihică)
 secundar: relaţie de însoţire/conştientizare a unui stres de altă natură.
 Are repercusiuni asupra tuturor organelor şi aparatelor care răspund prin manifestări patologice.
 Răspunsul organic la stres apare ca o reacţie de alarmă şi o reacţie de rezistenţă ce duc la modificări
generale şi locale reversibile în condiţiile în care agenţii stresori nu-şi prelungesc acţiunea.
 Modificările somatice induse de stres sunt „corelate viscerale ale emoţiilor”: tahicardie, tulburări de
tonus muscular, tulburări vasomotorii, tulburări secretorii
 Afecţiunile patologice în care stresul psihic are o componentă principală sunt: bolile psihice
(psihogeniile), endocrine (Basedow), psihosomatice, infecţioase (tbc, hepatită), metabolice (DZ,
obezitate, anorexie), neoplasme.

Factori declanşatori în afecţiunile psihosomatice

1. Evenimentele majore: evenimente cu impact în viaţa unui individ
- Există scale care cuprind evenimentele cărora le sunt asociate note de impact, cuprind atât
evenimente negative, cât şi pozitive
- În fc de momentul evenimentului: o perioadă mai lungă de la eveniment minimalizează impactul
emoţional datorită uitării; o perioadă mai scurtă are tendinţa de supraestimare a impactului psihogen
- Nu există legături între anvergura evenimentului şi reacţiile individului; este în funcţie de
capacitatea de adaptare a individului
2. Evenimente minore
- Există o scală a „grijilor” şi a „tracasărilor” ca potenţiale surse de stres în care s-a insistat pe tensiuni
cronice profesionale şi familiale
- Există o contribuţie negativă a evoluţiei societăţii occidentale
Factori individuali de vulnerabilitate
1. Gândire operatorie
- Pacientul cu acest tip de gândire are dificultăţi de relaţionare, atitudini indiferente şi impersonale,
discurs sărac, aderare la un model ideal colectiv; s-a stabilit o clasificare a personalităţilor în funcţie de
atitudini de mentalizare şi echilibru psihosomatic
a. Nevroze bine mentalizate: bună capacitate de elaborare mintală a conflictelor, au o vulnerabilitate
somatică limitată,o viata imaginara si acces relativ facil la reprezentarile inconstiente
b. Nevroze de caracter suficient structurat: capacitate medie de elaborare mintală, există rezistenţă bună
faţă de apariţia afecţiunilor organice
c. Nevroze de caracter slab structurat: dificulăţi de elaborare mintală a conflictelor; au vulnerabilitate
somatică crescută.
2. Alextimia: incapacitatea de a verbaliza st afective („analfabetism emoţional”)-se poate măsura prin scale
- Există 4 aspecte:
a. Capacitatea de descriere a propriilor sentimente şi distingerea lor de senzaţiile corporale
b. Capacitatea de comunicare a propriilor sentimente altor persoane
c. Limitarea vieţii imaginare
d. Gânduri îndreptate mai mult spre exterior decât spre interior
- etiologie – supoziţii:
i. de natură neuropsihologică sau genetică
ii. legate de relaţiile afective precoce
2
3. Profil comportamental de tip A „coronarogen”
- Hiperactivitate hemodinamică şi neurohormonală apărută la stres, urmată de apariţia insuficienţei
coronariene fără altă cauză organică
- Încearcă să rezolve mai multe probleme în acelaşi timp, sunt neliniştiţi, permanent au nevoie de
activitate, au ritmul vorbirii rapid, voce explozivă
- 3 subtipuri: tip rapid şi nerăbdător
Tip implicat în muncă
Tip combativ-competitiv
- eşecul nu determină renunţare ci negarea dificultăţilor; îsi expune permanent organismul la stres
- există modificări hemodinamice şi umorale:
a. creşterea secreţiei de adrenalină
b. scăderea rezistenţei arterială musculare
c. creşte debitul vascular muscular
- risc crescut de IMA independent de alţi factori de risc (tutun, vârstă, HTA)
4. Concept de ostilitate
- La cei tip A există tendinţe la atitudine ostilă, reacţii la situaţii de frustrare; reprezintă modalitatea
defensivă a celor hiperactivi
- Se conturează patternul A inhibat:
a. Capacitatea scăzută a expresiei intraverbale
b. Par incordaţi, inhibaţi,Hcontrolati
c. Au morbiditate crescută pentru cardiopatii ischemice
5. Locul de control
- Reprezintă tendinţa relativ stabilă a unui individ de a atribui responsabilitatea unui succes/eşec fie
factorilor interni (voinţa) fie externi (noroc, influneţa altei persoane)
- Există scale care stabilesc scor de internalitate/externalitate al unei persoane, rezultând 2 categorii de
indivizi:
a. Tip A – cu loc de control exterior (tendinţe la angajare activă)
b. Tip B – cu loc de control intern (nu se implică foarte mult dar sunt conştienţi că un efort susţinut
din partea lor duce la finalizarea acţiunii)
6. Simţul coerenţei
- Reprezintă mecanismul de menţinere al unui echilibru psihologic
- Permite persoanei să recepteze într-un anumit fel stimuli exteriori şi interiori şi să utilizeze eficient
resursele sale pentru a face faţă cerinţelor
7. Sentimentul de eficacitate personală
- O persoană cu simţul propriei eficacităţi prezintă în faţa unei probleme o expectaţie a rezultatului ceea ce
creşte rezistenţa la stres (măsurată prin nivelul catecolaminelor sangvine).
8. Robusteţea psihică
- Sau „hardness”, este capacitatea de a îndura şi are 3 componente:
a. Capacitatea de angajare – permite persoanei să se implice activ ţinând cont de experienţa anterioară
b. Sentiment de control asupra propriilor acţiuni
c. Relevarea provocărilor – implică persoana în acţiuni cu un grad de dificultate sau noutate
9. Profil de tip C
- Atitudine răbdătoare, capabil să accepte constrângeri, înclinat spre reflecţie, supus, conciliant, evită
conflictele, dependent de opiniile şi aprobarea celorlalţi
- E asociat cu factori de prognostic neg în afecţiunile proliferative (cancer) sau cele cu substrat imunitar
10. Temperament de risc
- Există o scală care corespunde unui comportament denumit HSS (high sensation seekers) care are
următoarele trăsături de personalitate:
a. Căutare experineţe sexuale variate
b. Utilizare droguri, alcool, medicamente, tutun, stupefiante
c. Practicant de sporturi extreme
d. Toleranţa la ambiguitate, imaginaţie bogată,originalitate,complexitate in plan cognitiv,perceptiv si
estetic
e. Alegere de profesori care să reflecte independenţa, nonconformismul

3
- dacă apare monotonia, devin agitaţi
- există o corelare hormonală între testosteron şi estrogen, e implicat sistemul catecolaminic, dopamina
care e implicată în tendinţe la activităţi susţinute si comportam de explorare
Pt a face fata stres fiecare individ dezv un ansamblu de strategii cogn si comportam=mec de coping,adica de
a face fata situatiilor de constrangere;exista si asa numitele’’resurse externe’’la care apeleaza individ in
situatii stresante,si care se gasesc in sist sau relational sau in suportul acordat de fam,anturaj,socio-profesion

DIAGN:1)prezenta unei cond medicale;2)existenta fact psihol care o influenteaza advers;cond somatica treb
sa manifeste o patologie organica demonstrabila sau sa detina un proces fiziopatologic cunoscut

Afecţiuni psihosomatice ale aparatului cardio-vascular

Emoţiile acţionează asupra aparatului c-v şi determină modificări ale funcţiilor intense, tranzitorii
(tahicardie, creşterea TA, vasoconstricţie/vasodilataţie).
Inima este organul cu cea mai puternică investitură afectivă şi constituie centrul emoţiilor şi sentimentelor.
Există afecţiuni funcţionale psihogene fără aspect lezional care îmbracă aspecte clinice polimorfe:
- tulburări ale regimului funcţional al inimii: tahicardie, extrasistole atriale (rar ventriculare),
tahicardie paroxistică, algii precordiale, crize pseudoanginoase
- accese tensionale moderate şi reversibile
- astenie neurocirculatorie: cord iritabil, nevroză cardiacă, sdr. de efort
Tulburările sunt declanşate de emoţii acute intense/durabile: frica, anxietatea, depresia.
Cei mai frecvenţi factori declanşatori sunt: teama de separare, de abandon, singurătate, pierderea
cuiva, decepţii în relaţii interpersonale.

 Afecţiuni psihosomatice majore:

1. Boala coronariană – etiologie multifactorială
- factori de risc:
a. factori socio-culturali: mobilitate socială şi geografică, ritm rapide de dezvoltare socială,
conflicte, stresuri familiale şi profesionale, anxietate.
b. factori psihologici: personalitate de tip A (vezi anterior)
- frecvenţa crescută a afecţiunilor a determinat implementarea de programe de prevenţie primară,
secundară şi terţiară a bolii care vizează:
a. diminuarea/neutralizarea factorilor de risc somatici, psihologici, comportamentali
b. renunţare la fumat, corectarea regimului alimentar, stiului de vaţă
c. readaptare socio-profesională şi familială a celor care au suferit complicaţii ale bolii

2. HTA
- frecvenţa 10-20% din populaţia generală
- Etiologia şi patogenia multifactoriale
a. Factori eredo-familiali – tendinţa de agregare familială a bolii
b. Factori psihologici – persoanele aflate permanent sub tensiune emoţională, anxioşi, agresivi,
ambiţioşi, evită conflictele cu superiorii, perfecţionişti, rigizi
c. Factori profesionali – de exemplu, frecvenţa crescută la controlori de trafic (suprasolicitare şi
răspundere foarte mare);
d. Factori de mediu – calamităţi naturale, catastrofe
- tratament: medicamentos, regim igieno-dietetic, psihoterapie

 Afecţiuni psihosomatice ale aparatului respirator

- pot determina modificări ale funcţiei respiratorii: emoţii, şoc, furie, spaima, durere, anxietate,
depresie.
1. Sdr de hiperventilaţie
- afecţiune psihosomatică funcţională
- clinic: tahipnee prelungită, cu alcaloză sangvină care determină modificări somatice
- apare frecvent la personalităţi nevrotice şi isterice

4
 - fiziopatologia: alcaloza determină vasoconstricţie artere creier şi inimă ce duce la tulburări
circulatorii care determină modificări:
a. traseu EEG: hipersincronism, unde lente cu voltaj crescut
b. clinice: senzaţii de moleşeală, vertij, stări de leşin, înceţoşarea vederii
c. umorale: scade Ca ionic (parestezii, tremor extremităţi), hipoglicemie, hTA, bradicardie,
paloare, greaţă, transpiraţii.
- Diagnostic diferenţial: crize isterice, epilepsie, hipoglicemie, hTA, aritmii cardiace paroxistice
- Tratament: psihoterapie de susţinere, individuală, de grup, tehnici de relaxare
2. Astmul bronşic
- Etiologie: factori familiali, alergici, meteorologici
Factori psihoemoţionali: teama, furia, anxietatea, labilitatea emoţională, depresia;
- Personalitatea astmaticului prezintă trăsături nevrotice (anxietate, depresie, agresivitate, labilitate
emoţională, trăsături obsesive) şi/sau trăsături psihopatice;
- Au tendinţa de dependenţă la droguri, oscilează între depresie şi anxietate
- Apariţia bolii este dată de relaţia între teren somatic predispozant, expuner la factori sensibilizanţi
(alergici/emoţionali) şi o anumită constelaţie psihologică
- Tratament: medicamentos şi psihoterapie (individuală, de relaxare, hipnoză, de decondiţionare).
3. TBC pulmonar
- în etiopatogeneza sa sunt implicaţi factori psiho-emoţionali: în perioada premergătoare debutului şi
în timpul evoluţiei bolii un rol important îl au anxietatea şi depresia
- cei cu TBC:
o nevoie excesivă de afecţiune, dependenţi de cei din jur
o faţă de boală au o atitudine pasivă/de revoltă
o frecvent personalităti depresive şi schizoide

Afecţiunile psihosomatice ale aparatului digestiv

Afecţiunile funcţionale exprimate clinic ca simptomatologie izolate corelate cu factori psiho-
emoţionali nespecifici: greţuri, vărsături, disfagia, aerofagia, aerocolia, dureri abdominale, diareea,
constipaţia.
Afecţiunile funcţionale exprimate clinic ca sdr clinice: anorexia, gastrita, reflux esofagian,
cardiospasm, pilorospasm, diskinezia biliară, colon iritabil, colita spastică.

1. Afecţiuni psihosomatice majore gastro-intestinale

Diskinezia biliară
− secreţia biliară influenţată de stări emoţionale
− bolnavii au o personalitate caracterizată prin tendinţe depresive, inhibiţie, astenie, hiperemotivitate,
dependenţă de anturaj, eşuează frecvent în proiecte şi relaţii cu alţii, sunt pasivi faţă de evenimentele
stresante.
2. Colon iritabil – sdr funcţional caracterizat prin tulburări intermitente/permanente ale funcţiei motorii şi
secretorii a colonului; apare frecvent al femei între 20-40 ani din mediu urban
− Particulatităţi psihologice: tensiune emoţională permanentă, anxietate, indecizie, depresie, impulsivitate,
psihastenie, hipocondrie, introversiune, incapacitate de odihnă
− Bărbaţii fac crize colice cu ocazia conflictelor afective/dificultăţi profesionale.
3. Boala ulceroasă
− Etiologie: multifactorială – factori ereditari, psihologici, socio-culturali
− Există o relaţie strânsă între tulburările gastrice şi cele psiho-emoţionale: stresul emoţional, tensiunea
nervoasă şi anxietatea determină hiperactivitatea SN parasimpatic ce duce la tulburări funcţionale ale
tractului gastro-intestinal care prin cronicizare, determină leziuni.
− Nu există un tip unitar de personalitae a celor care dezvoltă boala.
4. RCUH
− Una din cele mai grave afecţiuni psihosomatice, pot avea evoluţie fatală;
− Etiologie – insuficient cunoscută: factori ereditari, imunologici, infecţioşi, psihici.
− La declanşarea bolii – rol important îl au factorii psihoemoţionali, conflictuali şi stresanţi (demonstrabili
în 80-90% din cazuri)
5
− Trăsături de personalitate: structura obsesivă, imaturitate afectivă, dificultăţi de exprimare afecte şi
agresivitate, hipersensibilitate pentru conflicte, labilitate neuro-vegetativă, relaţii familiale de tip
pseudomutul, mamele sunt rigide, autoritare;
− Tratament: medicamentos, chirurgical, psihoterapie, (de susţinere, de desensibilizare a pacienţilor faţă de
conflicte ce pot declanşa noi pulsiuni evolutive).

 Afecţiuni psihosomatice ale aparatului genital

- mai frecvente şi mai variate la femei:
a. tulburări de sensibilitate în sfera genitală: dismenoreee, algii lombo-pelvine, prurit vulvar
b. tulburări de ciclu menstrual: sdr premenstrual, amenoreee psihogenă, hipomenoree,
metroragii psihogene
c. tulburări ale raporturilor sexuale: vaginism, dispareunia, frigiditate
d. tulburări ale funcţiei de reproducere: sterilitate psihogenă, avorturi spontane
- etiologia multiplă: factori somatici, neuroendocrini, psihologici, socio-culturali
1. Frigiditatea:
i. Totală cu anestezie vaginală
ii. Relativă şi selectivă
− Reprezintă absenţa orgasmului sau oricărei dorinţe sexuale=>insatisfacţie sexuală
2. Dispareunia: frecvent la vârste mai înaintate; se asociază frecvent (30-40%) cu afecţiuni somatice
pelvine; la bărbaţi poate apare în legătură cu o afecţiune somatică/după un tratament (Tioridazin)
3. Vaginism: apare la personalităţi imature, fragile psihoemoţionale, anxioase, dependete, agresive; duce la
eşecuri conjugale
4. Dismenoreea: senzaţie de durere continuă şi surdă/intensă şi colicativă care apare înainte/în timpul
ciclului menstrual la fete şi femei tinere; frecvent căsătoria (când cuplul e armonios) şi sarcina, duc la
dispariţie.
5. Sdr premenstrual: durere pelvină cu modificări dispoziţionale (hiperemotivitate, anxietate, depresie,
disforie), cefalee, insomnie, retenţie hidrică; apare cu 10-14 zile premenstrual, dispare spontan; frecvent
la tinere; personalitatea acestora infantilă, imatură, anxioasă, cu structură nevrotică, isterica/obsesivă.
6. Amenoree şi hipermenoree psihogenă: frecvent apare brusc după stresuri emoţionale; frecvent sunt
tranzitorii; aceste femei sunt frecvent discrete, şterse, conştiincioase, excesiv ataşate de părinţi.
7. Metroragii psihogene: frecvent apar prepubertar şi preclimax.
8. Tulburări de fertilitate: avorturi spontane, sterilitate; nu se cunosc foarte bine mecanismele
etiopatogenice .
9. Algii lombo-pelvine: dureri persistente, variabile, însoţite de frigiditate şi dispareunie; frecvent la femei
cu structură nevrotică, hipocondriacă sau anxioasă şi fobică.
10. Prurit vulvar psihogen: senzaţii de prurit care se intensifică seara şi noaptea; frecvent la femei obosite,
deprimate, ostile, care-şi reprimă agresivitatea; factori declanşatori:conflicte conjugale, divorţ.

 Afecţiuni psihosomatice ale aparatului locomotor

1. dorsalgii benigne adult:
- frecvent la femei sub 40 ani; evoluţie trenantă, rebele la tratament
- etiologie: factori biologici, profesionali, surmenaj, factori psihici.
- Clinic: dureri, contracturi dorso-lobare.
- Frecvent sunt personalităţi nevrotice, astenice, depresive, anxioase.
- Tratament psihologic: narcoanaliza, psihoterapie de relaxare, gimnastică medicală, masaj
2. Poliartrita cronică evolutivă
- afecţiune multifactorială, cu evoluţie îndelungată, determină deformări articulare şi impotenţa
funcţională; factorii imunologici – rol important, dar s-a demonstrat şi implicarea factorilor
psihologici: stres intens şi prelungit.
- Trăsături personalitate: tendinţe masochiste, perfecţionism, inhibiţia sentimentală, agresivitate.
- Situaţii stresante cu rol în declanşarea bolii: separare/deces unul dintre părinţi, relaţii inadecvate cu
mama, dificultăţi materiale, profesionale, conjugale.

6
  Diagnosticul diferenţial al tulburării psihosomatice
1. Tulburarea conversivă: alterare a funcţiilor somatice care sugerează o tulburare somatică dar care este
expresia unui conflict psihologic (ex afonia psihogenă); simptomele au distribuţie neuroanatomică falsă,
sunt de natură simbolică, permit beneficiu secundar.
2. Tulb de dismorfie corporală: preocupări cu un defect psihic imaginar al aspectului la o persoană de
aspect normal.
3. Hipocondriaza: preocupare excesivă pentru o boală imaginară, fără ca examenul obiectiv să evidenţieze
patologie.
4. Tulburarea de somatizare: acuze somatice şi fizice recurente fără tulburare fizică demonstrabilă
5. Tulburarea algică: preocupare pentru durere fără o boală somatică ce ar putea să explice intensitatea
acuzelor: durerea nu explică distribuţia neuro-anatomică;poate sa existe o corelatie stransa intre stres si
conflict pe de o parte,si aparitia/exacerbarea durerii pe de alta parte
6. Acuze fizice asociate cu tulb psihologice clasice: acompaniament somatic al depresiei (slăbiciune,
astenie).
7. Acuze fizice asociate cu tulb prin abuz de substanţe: bronşita şi tusea asociate cu dependenţa de tutun.

 Tratamentul tulburărilor psihosomatice

Abordarea colaborativă: colaborare între internist/chirurg care tratează boala somatică şi psihiatru.
Psihopterapia:
 Suportivă- promoveaza un grad de autonomie,sentim de securitate si incurajare
 dinamică, orientată spre conştientizare: explorează conflicte inconştiente referitoare la sex şi agresiune,
se examinează anxietatea asociată cu stresurile vieţii si se stabilesc defense mature
 de grup: utilă la cei care au condiţionări fizice de acelaşi fel – îşi împărtăşesc experienţe şi învaţă unul de
la altul
 familială: se explorează relaţii şi procese familiale; se pune accentul pe modul în care boala afectează
membrii familiei;
 cognitiv-comportamentale:
b. cognitivă:pacienţii învaţă cum se transformă stresul şi conflictul în boală; gândurile negative
sunt examinate şi eliminate;
c. comportamentală: tehnici de relaxare şi de biofeedback, influenţarea pozitivă a SN autonom;
utile în AB, HTA, cefalee;
Farmacoterapia
a. medicamentele pentru simptome nepsihiatrice care trebuie luate în serios (de ex laxative
pentru constipaţie)
b. antipsihotice dacă se asociază fenomene psihotice; se ţine seama de efectele secundare şi de
impactul asupra tulburării
c. anxiolitice: durată de utilizare limitată datorită riscului de dependenţă;
d. antidepresive: în depresia secundară unei condiţii medicale; SSRI se pot folosi când pacientul
ruminează sau este obsesiv în legătură cu afecţiunea sa.
•Interviu psihosomatic: etapă premergătoare intervenţiei psihoterapice
Vizează analiza simptomelor, contextul situaţional în care apar şi se repetă, a factorilor care determină
permanentizarea; Trebuie să faciliteze obţinerea informaţiilor privitoare la structura şi modalităţile de
reacţie ale personalităţii;
•Tehnici de relaxare – vizează destinderea, calmarea, diminuarea efectelor somatice ale anxietăţii;
frecvent folosit antrenamentul autogen.
•Bio-feedback-ul – antrenare pentru obţinerea unei modificări în sensul dorit a funcţiei fiziologice.
•Terapie comportamentală – tehnici de condiţionare, aversiune şi imersie; sunt aplicate în afecţiuni ca
vărsături psihogene, AB, diaree etc.; presupun atentă analiză a tulburărilor comportamentale; vizează
desensibilizarea subiectului la stimul/situaţia condiţională (alergen, anxietate, situaţie stresantă).
•Sofroterapia şi hipnoza – folosite pentru simptome ţintă, permit obţinerea de rezultate tranzitorii;
dispariţia simptomului psihosomatic poate duce uneori la apariţia unor simptome psihice/alte simptome
psihosomatice.

7
•Psihoterapii verbale – de scurtă/lungă durată(cura psihanalitică), directive sau nondirective, individuale
sau de grup, sunt cele mai utilizate şi cu rezultate cele mai bune; vizează conştientizarea verbală a
conflictului şi a relaţiei dintre el şi simptom.
•Pacienţii cu afecţiuni psihosomatice au frecvent dificultăţi de angajare în psihoterapie datorită
rezistenţei crescute, motivaţiei scăzute, convingerea că sunt bolnavi somatici; dar de obicei ei sunt
mari dependenţi, transferul pozitiv se instalează greu şi e lent, după o perioadă de ostilitate şi
agresivitate.
•Tratamentul implică colaborarea dintre psihiatru-psihanalist, psihoterapeut, medic generalist.