Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Vizite: ? Nota: ?
I. SCOPURI:
PUBLICITATE
Magazinul Viselor
Plante Etnobotanice
Gama variata
produse, accesorii
www.joint-shop.ro
24 Banking BCR
Pana la 75% mai ieftin decat la ghiseu!
www.bcr.ro
Zi un numar !
Castigi 1000 Eur bani de vacanta!
www.aukro.ro
1. FORMULAREA COGNITIV-COMPORTAMENTALA A PROBLEMEI t6i18ih
2. EDUCAREA PACIENTULUI PRIVIND TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALA
3. INITIEREA PROCESULUI TERAPEUTIC
1. FORMULAREA COGNITIV-COMPORTAMENTALA A PROBLEMEI
- are scopul de a desprinde o ipoteza initiala (formularea, conceptualizarea) si un plan de tratament; formularea
este testata prin temele de casa si in sedintele de terapie si este modificata la nevoie;
- evaluarea continua pe tot parcursul tratamentului (au loc reevaluari).
2. EDUCAREA PACIENTULUI PRIVIND TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALA
Pacientul are dreptul si ii este util sa cunoasca aceste informatii despre terapia cognitiv-comportamentala.
- abordarea cognitiv-comportamentala este de tipul self-help si terapeutul ii dezvolta pacientului anumite abilitati
pentru a depasi nu doar problemele curente, ci si problemele similare din viitor
- terapeutul va sublinia rolul temei de casa, accentuand faptul ca o mare parte a terapiei se desfasoara in viata
cotidiana
- terapeutul va discuta natura colaborativa a relatiei terapeutice
- terapeutul va oferii informatii privind structura terapiei, cate sedinte, ce durata vor avea, unde se va desfasura
terapia, costul unei sedinte
- terapeutul va pune accent pe explicarea relatiilor functionale -; invatand pacientul modelul psihologic al
problemelor sale
- educarea pacientul are ca si obiectiv cresterea acordului intre expectantele terapeutului si cele ale pacientului
3. INITIEREA PROCESULUI TERAPEUTIC
- interviul de evaluare are un scop important in stabilirea relatiei terapeutice
- prin interviu dificultatile pacientului sunt reduse la proportii acceptabile si acesta incepe sa creada ca
schimbarea este posibila
- la pacientii cu multe simptome subsumate la un tablou unitar (ex. un pacient cu multiple probleme -; tulburari
de somn, dispozitie, apetit, inactivitate isi va identifica problemele ca fiind cauzate de depresie)
- la pacientii cu o problema majora amorfa (lipsa controlului) care va putea fi decelata in comportamente
separate (operationalizarea problemei), concrete ce vor putea fi abordate separat
- fixeaza limitele rezonabile a ceea ce poate fi realizat in terapie (ex. o persoana cu agorafobie nu va putea sa
nu mai aiba niciodata sentimente negative intr-o situatie agorafobica pentru pacient, sau limite rezonabile puse
in cazul alcoolicilor)
- subliniaza faptul ca variatiile in intensitatea distresului pot fi predictibile (ex. daca nu iti ei un examen vei fi
stresat si deprimat)
- pacientul sa inteleaga ca intre evenimente si simptome (ganduri, emotii, sentimente) exista o relatie cauzala
functie importanta a evaluarii este si stabilirea unor prioritati si a urgentelor (ex. riscul suicidar)
Concluzii: Scopul principal al evaluarii este sa realizeze o formulare si un plan de terapie cu care pacientul sa fie
familiarizat. De asemenea ea permite educarea pacientului cu privire la abordarea terapeutica si inceperea
procesului de schimbare.
II. MASURAREA IN EVALUAREA SI TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALA a) este utilizata in evaluarea
si terapia cognitiv-comportamentala b) se regaseste in mai multe metode c) masurarea se realizeaza prin
aplicare metodei experimentale:
- se masoara nivelul de baza
- se produce variatia unui stimul (variatia unui stimul poate fi si tema de casa)
- face o alta masuratoare d) aceasta abordare experimentala duce la dezvoltarea unei terapii ca un experiment
cu un singur subiect, in care se folosesc masuratori in cerc
Avantajele masurarii
1. Contrabalanseaza nesiguranta amintirilor, a evaluarii retrospective a subiectului si a celorlalti intervievati ofera o descriere acurata a problemelor.
2. Permite evaluarea interventiei terapeutice si astfel modificarea acesteia (ex. verificarea modului in care s-au
realizat temele).
3. Masurarea poate avea in sine efect terapeutic -; prin oferirea de informatii consistente si acurate privind
schimbarea; aceasta determina crearea unei atmosfere de profesionalism si eficacitate. Pacientii simt ca sunt
subiectii unui experiment si dau curs unui comportament dezirabil (efectul Howthorne).
4. Permite mentinerea focalizarii asupra scopurilor stabilite impreuna.
5. Mentine cadrul structurat al terapiei.
III. METODE DE EVALUARE (MASURARE)
1. Interviul
2. Automonitorizarea
3. Chestionare, scale globale de evaluare
4. Informatii de la alte persoane
5. Observatia directa
6. Produsele comportamentale
7. Masurari fiziologice
EVALUAREA COMPORTAMENTALA SI EVALUAREA COGNITIVA
EVALUARE COMPORTAMENTALA EVALUARE COGNITIVA
DEFINITIE
SCOPURI
Identificarea si masurarea comportamentelor si variabilelor care le controleaza
1. identificarea comportamentelor si a conditiilor care le mentin -; analiza functionala
2. elaborarea planului terapeutic pe baza analizei functionale (formularea cazului)
3. faciliteaza selectia strategiilor si a tehnicilor adecvate comportamentelor problema
4. permite si faciliteaza eficacitatea terapiei
Identificarea problemelor, a factorilor care le mentin si a mecanismelor subiacente care au predispus la
dezvoltarea problemelor
1. stabilirea aliantei colaborative
2. estimarea compatibilitatii pentru terapia cognitiva
3. socializarea pacientului cu modelul si terapia cognitiva
4. stabilirea unei liste de probleme de comun acord
5. identificarea gandurilor si convingerilor disfunctionale
1. INTERVIUL
I. Stadiul initial
a) date generale despre pacient (varsta, ocupatia, starea civila, familia) b) obtinerea unui cadru foarte general al
problemei: sumarizare si cererea unui feedback c) o ierarhie preliminara a problemelor care vor fi explorate d)
stabilirea relatiei terapeutice
In concluzie: se ofera si se primesc informatii
II. Dezvoltarea / istoria problemei/ lor
- informatiile despre trecutul problemei trebuie sa fie relevante pentru situatia curenta, pentru dezvoltarea sa.
A. Debut
a) Acut:
- cauza clar decelabila (ex. fobia de masina -; dupa un accident)
- se identifica evenimentele precipitatoare si de mentinere (ganduri automate negative, comportamente de
evitare -; evita sa mearga cu masina) care intretin comportamentul (vezi ex. cu fobia)
b) Cronic, lent :
- se identifica factorii care declanseaza comportamentul (ex. probleme cu autoritatea)
- problema se dezvolta gradual ca o succesiune de evenimente care sunt in legatura directa cu problema
identificata ( ex. pacientul a parasit mai multe locuri de munca -; probleme cu autoritatea) c) Neclar:
- pacientul isi da seama ca este o problema dar nu este clar cum a aparut (ex. in depresii unde nu exista un
eveniment clar care a declansat depresia cum ar fi un deces sau un divort)
- domenii generale relevante pentru identificarea cauzelor sau debutului problemelor: boala, pierdere,
amenintare, mutarea, schimbarea locului de munca, decesul unui prieten apropiat -; arii de interes particular -;
pierderea poate fi relevanta pentru depresie, boala unei rude sau a unui prieten pentru un pacient cu atac de
panica.
B. Evolutia
a) Fluctuant / constant in severitatea problemei (ex. fobie de lift -; fluctuant, anxietate generalizata -; constant)
b) Deteriorare progresiva -; ex. in PTSD
c) Ameliorare progresiva -; ex. dupa 6 luni de la un deces -; doliu necomplicat
Alte informatii relevante:
- de ce abia acum s-a prezentat pacientul- ( cum interfereaza problema cu viata de zi cu zi a persoanei, care au
fost schimbarile in viata sa care au determinat ca pacientul sa-si recunoasca problema si sa doreasca sa o
schimbe)
- realizarea unei diagrame eveniment-timp cu variatii in severitatea problemei pe o latura si modificarile de viata
pe cealalta (timp, evenimente majore, consecinte, simptome) si a modalitatilor de a face fata (personale, apel la
specialist etc.). Se accentueaza predictibilitatea problemei pentru a ajuta pacientul sa inteleaga de ce apar
variatiile in severitate (vezi exemplul de mai jos)
- este important sa discutam cu pacientul ratiunile care au dus la aparitia problemei care acum pot fi irelevante si
cu totul alti factori o pot intretine (ex. un barbat a avut un esec de erectie cand a pus la indoiala afectiunea
nevestei sale anterioare fata de el, cu toate ca acum are o relatie de iubire, anxietatea de performanta sexuala a
mentinut problema erectiei)
Anxietate ocazionala
1970
Anxietate severa
Atacuri de panica nocturne
Atacuri de panica in timpul zilei
Imbunatatirea simptomelor
1980
usor iritata
Atacurile de panica s-au intensificat
Atacurile de panica s-au diminuat sunt ocazionale, dar continua sa fir anxioasa Terminarea liceului
Moartea unui unchi de atac de cord la 40 ani
Separarea de partener
Inceperea tratamentului de Oxazepam
Insecuritatea locului de munca, se simte sufocata de copii
Renuntarea la oxazepam, incepe sa consume fier
Moartea mamei
Fiica ei s-a mutat de acasa, nu se mai simte sufocata, incepe sa calatoreasca
Calatoreste
Incepe sa evite autobuzele, exercitiile fizice, consuma o cantitate mare de fier
Diagrama evenimente -; timp (exemplu)
E important sa se determine de ce problema a avut o evolutie si nu alta; trebuie identificati : factorii de
precipitatie, mentinere, protectie, exacerbare, care actualmente pot fi diferiti.
C. Factori predispozanti
- explorarea anumitor domenii relevante pentru problema pacientului (ex. pentru un depresiv -; moartea sau
separarea, pentru anxietate -; labilitate emotionala; o femeie cu disfunctii orgasmice va fi intrebata despre
atitudinea sexuala a parintilor))
- se identifica factorii de risc - in antecedentele familiale
- in antecedentele personale
III. Analiza comportamentala
- revederea problemei in detaliu
- focalizarea pe aici si acum, pe factori actuali de mentinere, precipitatori si protectie -; in ce masura
interfereaza cu viata pacientului
- model teoretic - A-B-C (OLeary and Wilson 75)
- modificarile se pot realiza in oricare segment al secventei
- identificarea factorilor de mentinere si a zonelor de interventie.
(ex. antecedentul pentru fumat poate fi cafeaua)
1.Descrierea detaliata a problemei
1. prin descrierea unui comportament recent
2. prin automonitorizare
(pe 4 dimensiuni: comportamental, cognitiv, emotiv, fiziologic)
Intrebari :ce, unde, cand, cum, cu cine, de cate ori, cat timp, cat de stresant este, ce impact are problema2. Variabile contextuale si modulatoare
Variabilele contextuale si modulatoare se refera la conditiile cele mai prielnice pentru aparitia problemei (A).
O evaluare detaliata a activatorilor contextuali e necesara deoarece deseori planul de terapie include
manipularea contextelor in care apar problemele (descrierea contextului, a variabilelor modulatoare) -; ex. o
femeie bulimica ar putea sa-si reduca initial satisfacerea nevoilor prin planificarea unor rute care sa ocoleasca
magazinele alimentare;
- presupune interactiunea dintre psiholog si subiect, in folosul subiectului (si de aici diferentele de rol)
- pentru atingerea anumitor scopuri specifice: pentru internare, interviu in situatii de criza, pentru externare,
cercetare, evaluare si psihoterapie
Interviul este un demers progresiv:
de la aspecte superficiale la cele de profunzime, (tehnica funnelling -; tehnica canalizarii)
de la aspecte exterioare la cele interioare,
in timp scade ponderea fazei initiale in favoarea celei centrale.
1. Valabilitatea si limitele interviului
a) valoare -; este data de scopul evaluarii
- formularea problemei (obtinerea de informatii)
- educarea clientului (oferirea de informatii),
- initierea procesului terapeutic (initierea si mentinerea motivatiei pentru schimbare)
Principalele modalitati de realizare a acestor scopuri (mai ales la inceput) sunt ascultarea si observarea.
Exista o serie de diferente intre scoli privind:
- Necesitatea evaluarii
- Separarea intre terapeutul care stabileste diagnosticul si cel carem aplica terapia
b) limitele de valabilitate- se tine cont de : dezirabilitate sociala in general, domenii ale comportamentului unde
apar mai frecvent mecanisme de aparare (de exemplu domeniul de intimitate sexuala), setting-uri motivationale
specifice.
2. Aranjamente fizice
1. Setting (locatia) -; este recomandabil ca interviul sa se desfasoare intr-un loc linistit, fara intreruperi, cu
temperatura potrivita, cu un decor agreabil si cat mai neutru (fara excentricitate).
2. Inregistrarea datelor
- se inregistreaza pe loc toate informatiile in mod natural, insa in acest caz subiectul se poate simti neglijat,
simte ca nu i se da atentie si apare teama ca ceea ce se noteaza poate fi citit de altcineva. In general subiectul
nu se impotriveste acestei metode; de multe ori coopereaza (asta nu scrie, asta noteaza neaparat)
- prin metode tehnice (de exemplu cu ajutorul reportofonului), insa in acest caz se pierde contactul direct.
In ambele cazuri se cere in prealabil acordul subiectului, trebuie negociat cu el.
Recomandare generala: Nu e economic sa se noteze absolut tot; trebuie notate doar cuvintele cheie, notiunile,
expresiile inedite. Acestea se vor folosi si in psihoterapie.
3. Relatia stabilita intre terapeut si subiect
Relatia dintre terapeut si subiect trebui sa fie pozitiva, si caracterizata de empatie, acceptare neconditionata si
congruenta, deoarece: a) fiecare dintre cei doi este mai receptiv la mesajele celuilalt (psihologului ii creste
influenta asupra subiectului; efectele terapiei sunt mai mari, pentru ca pacientul raspunde mai bine la sugestii si
teme de casa) b) o posibila aparitie a unor comportamente imitative ( de la psiholog la subiect, si invers;
psihologul se vede ca in oglinda in subiect si isi poate modela comportamentul) c) se diminueaza anxietatea si
sentimentul de amenintare, ceea ce se constituie ca un factor de desensibilizare, de relaxare
Observatii:
- relatie pasiva, rezervata, neprietenoasa, dar nu agresiva, il poate face pe subiect in anumite momente, sa se
deschida mai mult; seamana cu efectul canapelei (se sporeste frustrarea, creste catharsisul subiectului). De fapt
este necesara o atitudine rezervata intr-o relatie pozitiva. Subiectul trebuie sa se simta acceptat cu toate
defectele si greselile lui.
- Extraversiunea si sociabilitatea psihologului nu influenteaza prestatia psihologului in interviu.
- Categoriile de probleme respinse de cele mai multe ori de majoritatea psihologilor sunt homosexualitatea,
isteriile si alcoolismul.
- Prin autocunoastere si experienta se descopere categoriile problematice ale unui psiholog (sau terapeut).
Anatomia interviului
Anatomia interviului se refera la elementele care se tranzactioneaza:
- Ce informatii obtinem de la subiect
- Care este atitudinea adoptata de terapeut
1. Aspectele lingvistice
- fraze, cuvinte,
- figuri de stil, metafore ( de exemplu ma simt ca o scoica)
- cuvinte incarcate de afectivitate
- stiluri personale, idiosincrateice de vorbire (ex. cat de des sunt folosite cuvinte legate de culpabilizari, temeri,
sentimente negative)
-aspectele lingvistice sunt mai explicite din punctul de vedere al mesajului continut, dau informatii concrete (ex.
informatii concrete, cuvinte care exprima anxiertatea).
2. Aspecte paralingvistice (ritm, ton, fluenta vorbirii, volum)
a) vocea -; are anumite determinari sociale
Este important sa fim atenti si la vocea proprie. Exista o sensibilitate diferita in receptarea mesajelor
paralingvistice. b) raportul dintre secventele interactiunii verbale
-secvente: vorbire, intrerupere, tacere, latenta (urmeaza sa raspunda subiectul, el asteapta un raspuns de la
psiholog)
- din cand in cand se verifica corectitudinea celor reflectate (verificarea nu se face neaparat verbal, ci si nonverbal, de exemplu prin ridicarea sprancenelor)
Sumarizarea consta in recapitularea, condensarea si organizarea esentei a ceea ce pacientul a relatat pe o
perioada mai lunga de timp. Se deosebeste de reflectare (care se refera la sentimente si emotii) si de
parafrazare (care se refera la continut) prin aceea ca acopera o perioada mai lunga de timp, mai multe
paragrafe de continut (de exemplu se poate sumariza o sedinta intreaga, sau mai multe sedinte)
3. intrebari de clarificare
Scopul acestor intrebari este obtinerea unei intelegeri mai clare asupra relatarilor pacientului. Aceste intrebari se
utilizeaza cand psihologul nu e sigur de comunicarea pacientului.
Intrebarile de clarificare pot fi puse intr-o:
- maniera directa: ii spui clientului ca esti confuz si ii ceri sa te ajute, sa clarifice (exemplu: , Nu mi-e prea clar la
ce va referiti, vreti sa-mi explicati). In acest tip de interventii este foarte important ca neclaritatea, confuzia sa
fie asumata de psiholog, si nu sa fie pusa pe seama clientului.
- maniera indirecta: psihologul poate apela la reflectie, parafrazare, sau sumarizare, cu scopul de a clarifica
comunicarea. Uneori se poate repeta cu semnul intrebarii prozodia sau cuvintele cheie rostite de client.
Prin acest tip de interventii, psihologul nu merge mai departe in interviu decat daca a facut-o pacientul, ci
incearca sa expliciteze anumite continuturi, care sunt fie neclare, fie abia sugerate. In ciuda faptului ca e mai
activ, psihologul are aceeasi sarcina de a asculta si de a observa.
4. intrebari de confruntare
Prin utilizarea acestui tip de intrebari, se ofera si mai multa structurare interviului. Termenul confruntare, nu
implica agresivitate din partea psihologului. Este mai mult o metoda de investigare a inconsistentelor, a
contradictiilor prezentate de pacient in interviu.
Exista mai multe ipostaze pe care le pot lua aceste contradictii:
a) incongruente de continut
Este posibil ca in momente diferite, pacientul sa faca afirmatii diferite despre acelasi lucru, sau se poate
intampla ca el sa spuna altceva decat cunoaste psihologul despre el din fisele sale (incongruenta intre
informatiile psihologului si informatiile prezentate de client)
b) contradictii intre continut si simtaminte
Continutul vine in contradictie cu felul in care clientul spune ca simte referitor la continut, sau in contradictie cu
modul in care raporteaza continutul. Forma extrema a acestei contradictii este afectul propriu.
c) contradictii intre trairi
Pacientul prezinta sentimente diferite referitor la acelasi lucru.
Este important ca in aceste cazuri psihologul sa nu exprime de la inceput ca aceste ambivalente sunt firesti sau
nefiresti. Este important ca pacientul sa stie ca confruntarea are loc pentru ca psihologul sa-l inteleaga mai bine.
5. intrebari directe
Aceste intrebari se pun mai spre sfarsitul interviului, cand pacientul poate fi intrebat liber, direct despre anumite
aspecte punctuale, fie in legatura cu continuturi spuse deja de el, fie in legatura cu continuturi care nu au fost
abordate. In aceasta faza, procesul se schimba de la a fi dirijat de client, la a fi dirijat de catre psiholog.
Domeniile concrete referitor la care se pun intrebari directe sunt cele despre care deja s-a discutat, sau cele
care au fost lasate pe dinafara. Aceste intrebari se aplica diferentiat in functie de pacient. Utilizarea prea
timpurie a intrebarilor directe impiedica cunoasterea reala a subiectului, interviul devine asemanator unui
chestionar.
2. AUTOMONITORIZAREA
- cea mai utilizata metoda adjuvanta al interviului comportamental
- este utilizata atat in prima faza pentru formularea problemei cat si pentru monitorizarea modificarilor, pe
parcursul terapiei
- subliniaza natura colaborativa de auto-ajutor al terapiei
- poate fi aplicata atat pentru evenimente externe, cat si pentru cele interne (ex. de cate ori i-a venit in minte
pacientului ca...)
- are 2 faze :
1. observarea comportamentului, a cognitiilor, emotiilor, reactiilor fiziologice, situatiilor;
2. inregistrarea acestora.
Exemplu:
Data Stare emotionala Activitati realizate inainte de Starea emotionala
0-100% comportamentul tinta dupa (0-100%)
(comportament sexual)
9 martie anxios ma uit la TV anxios
70% 100%
a) Aspecte referitoare la acuratetea monitorizarii
Automonitorizarea poate fi imbunatatita daca:
1. instructiile date de psiholog sunt clare si repetate (tabelul se construieste impreuna cu clientul si se cere
acordul lui cu privire la rubricile incluse in tabel)
2. se solicita feedback si sumarizare din partea pacientului, privind monitorizarea (ex. Deci ce vei face tu
acasa-)
3. se subliniaza relevanta metodei; se pot prezenta avantajele masuratorii
4. se solicita unui acord explicit pentru monitorizare (ex. Deci o sa faceti monitorizarea-)
5. se solicita si un alt subiect (ex. sotia) pentru monitorizarile neregulate -; comportamente neregulate sau care
sunt greu de monitorizat numai de pacient
6. comportamentele ca trebuie monitorizate sau modificate sunt definite simplu (ex. nu in cerem pacientului
monitorizeaza comportamentul de evitare a unei situatii specifice, ci monitorizeata comportamentului de
evitare a mersului la magazin)
b) Proceduri de automonitorizare
1. alegerea tehnicilor relevante pentru comportamentul monitorizat
2. definirea specifica, clara a aspectelor monitorizarii si a procedurii (comportament, frecventa, durata etc.)
3. discutarea dificultatilor posibile
4. exemplificarea procedurii de observare si inregistrare
5. utilizarea unor instrumente standard (tabelele de automonitorizare, mai generale, nu foarte specifice)
6. alegerea unor masuratori si indici sensibili si semnificativi - comportamentele cu sens s-ar putea sa fie
comportamente rare, cele sensibile pot aparea zilnic (ex. pentru un pacient cu o stima de sine scazuta testarea
acesteia printr-un chestionar de stima de sine nu este relevant imediat -; poate fi relevant insa comportamentul
de asertivitate pe care il dezvolta ex. de cate ori spune Nu intr-o zi)
7. masurarea poate fi dificila pentru starile interne (ex. starea de tristete), dar e posibila prin masurarea efectelor
externe ale starii interne ( ex. depresie inseamna -; reducerea contactelor sociale, pofta de mancare etc.)
8. masurarea poate fi dificila pentru comportamentelor complexe, de aceea se recurge la descompunerea lor.
Pentru ca terapia sa fie eficienta comportamentele monitorizate trebuie sa fie simple si specifice. (ex. subiectul
este rugat sa listeze ce inseamna pentru el increderea -; acest concept va fi astfel sectionat in comportamente
specifice ce vor putea fi monitorizate; la fel, agresivitatea trebuie definita prin mai multe comportamente simple
ce pot fi evaluate);
9. sincronizarea masurarii - imediat dupa observatie -; daca monitorizarea se face dupa o perioada de tip (zile)
este posibil sa se piarda foarte multe informatii relevante. c) Tipuri de informatie automonitorizata
1. inregistrarea frecventei comportamentului respectiv (nr. ganduri, nr. atacurilor de panica, nr. activitati)
2. durata comportamentelor sau gandurilor -; ex. durata comportamentului compulsiv (cate minute...)
3. autoevaluare:
- pentru situatii emotionale pe scale (0-100) -; ex. intensitatea dorintei de verificare
- pentru comportamente foarte frecvente (continue) sau foarte rare. Pentru a evalua comportamente foarte
frecvente se fixeaza intervale (ex. din ora in ora), sau evaluarea se face in momentele semnificative (ex. la un
anorexic sau bulimic, este importanta evaluarea gandurilor imediat dupa ce a mancat).
- pe scale de notare sau scale vizuale (10% din 100%)
0 50% 100%
___________________________________________________________________________
4. jurnalul include informatia enumerata anterior, dar cuprinde in plus informatia privind circumstantele in care
apare evenimentul
Atentie! se specifica ce informatii sunt necesare.
d) Reactivitatea la automontorizare
Consta in forma concreta pe care o ia faptul ca masurarea are efect terapeutic in sine.
- indiferent de acuratetea monitorizarii apar modificari datorate fenomenului numit reactivitate la monitorizare:
intreruperea unui lant comportamental automat si introducerea mecanismelor de decizie. Cand un pacient
incepe sa-si inregistreze evenimentele i se modifica frecventa comportamentelor si starea afectiva (ex. in
tulburarea obsesiv-compulsiva, in loc ca pacientul sa se spele pe maini, se implica intr-o alta activitate, cum ar fi
cautarea jurnalului si notarea gandurilor in el. Aceasta activitate diferita rupe lantul comportamentelor si le
modifica frecventa si intensitatea emotionala.
- este mai problematic cand datele automonitorizarii sunt utilizate pentru stabilirea unui nivel de baza, deoarece
monitorizarea modifica deja nivelul de baza (in acesta situatie, este recomandabil sa se aleaga un tip de
monitorizare care nu modifica nivelul de baza real).
Daca in ciuda tuturor acestor prescriptii pacientul nu se auto-monitorizeaza, acest lucru este tratat ca si orice
alta non-complianta.
3. CHESTIONARE, SCALE GLOBALE DE EVALUARE
Chestionarele de autoevaluare (scalele)
- difera de automonitorizare: informatiile sunt mai retrospective si mai globale.
- lipsa de concordanta intre chestionare si alte tipuri de evaluare nu implica renuntarea la chestionare, pentru ca
perceptiile si judecatile subiectului sunt relevante si importante chiar daca sunt subiective; de multe ori
evaluarea subiectiva este mai importanta decat cea obiectiva (ex. un pacient depresiv poate la nivel subiectiv sa
se simta la fel de deprimat ca si la inceputul terapiei)
- atentie la calitatile psihometrice ale scalelor - validitatea de continut (empirica si nu teoretica) si validitatea
concurenta.
- pot fi cu autoaplicare sau heteroaplicare
Exemple de scale:
- Hamilton -; pentru depresie si anxietate
- Beck - pentru depresie si anxietate
- Testul stilului cognitiv -; Blackburn
- se realizeaza in special in cazul pacientilor care reclama probleme somatice (ex. frecventa respiratie in atacul
de panica, frecventa si intensitatea durerilor sau a migrenelor)
- procesele fiziologice se pot evalua indirect prin automonitorizare sau heteromonitorizare.