Sunteți pe pagina 1din 12

EVALUAREA COGNITIV-COMPORTAMENTALA

Vizite: ? Nota: ?

I. SCOPURI:
PUBLICITATE

Magazinul Viselor
Plante Etnobotanice
Gama variata
produse, accesorii
www.joint-shop.ro

24 Banking BCR
Pana la 75% mai ieftin decat la ghiseu!
www.bcr.ro

Zi un numar !
Castigi 1000 Eur bani de vacanta!

www.aukro.ro
1. FORMULAREA COGNITIV-COMPORTAMENTALA A PROBLEMEI t6i18ih
2. EDUCAREA PACIENTULUI PRIVIND TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALA
3. INITIEREA PROCESULUI TERAPEUTIC
1. FORMULAREA COGNITIV-COMPORTAMENTALA A PROBLEMEI
- are scopul de a desprinde o ipoteza initiala (formularea, conceptualizarea) si un plan de tratament; formularea
este testata prin temele de casa si in sedintele de terapie si este modificata la nevoie;
- evaluarea continua pe tot parcursul tratamentului (au loc reevaluari).
2. EDUCAREA PACIENTULUI PRIVIND TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALA
Pacientul are dreptul si ii este util sa cunoasca aceste informatii despre terapia cognitiv-comportamentala.
- abordarea cognitiv-comportamentala este de tipul self-help si terapeutul ii dezvolta pacientului anumite abilitati
pentru a depasi nu doar problemele curente, ci si problemele similare din viitor
- terapeutul va sublinia rolul temei de casa, accentuand faptul ca o mare parte a terapiei se desfasoara in viata
cotidiana
- terapeutul va discuta natura colaborativa a relatiei terapeutice
- terapeutul va oferii informatii privind structura terapiei, cate sedinte, ce durata vor avea, unde se va desfasura
terapia, costul unei sedinte
- terapeutul va pune accent pe explicarea relatiilor functionale -; invatand pacientul modelul psihologic al
problemelor sale
- educarea pacientul are ca si obiectiv cresterea acordului intre expectantele terapeutului si cele ale pacientului
3. INITIEREA PROCESULUI TERAPEUTIC
- interviul de evaluare are un scop important in stabilirea relatiei terapeutice
- prin interviu dificultatile pacientului sunt reduse la proportii acceptabile si acesta incepe sa creada ca
schimbarea este posibila
- la pacientii cu multe simptome subsumate la un tablou unitar (ex. un pacient cu multiple probleme -; tulburari
de somn, dispozitie, apetit, inactivitate isi va identifica problemele ca fiind cauzate de depresie)
- la pacientii cu o problema majora amorfa (lipsa controlului) care va putea fi decelata in comportamente
separate (operationalizarea problemei), concrete ce vor putea fi abordate separat
- fixeaza limitele rezonabile a ceea ce poate fi realizat in terapie (ex. o persoana cu agorafobie nu va putea sa
nu mai aiba niciodata sentimente negative intr-o situatie agorafobica pentru pacient, sau limite rezonabile puse
in cazul alcoolicilor)
- subliniaza faptul ca variatiile in intensitatea distresului pot fi predictibile (ex. daca nu iti ei un examen vei fi
stresat si deprimat)
- pacientul sa inteleaga ca intre evenimente si simptome (ganduri, emotii, sentimente) exista o relatie cauzala
functie importanta a evaluarii este si stabilirea unor prioritati si a urgentelor (ex. riscul suicidar)
Concluzii: Scopul principal al evaluarii este sa realizeze o formulare si un plan de terapie cu care pacientul sa fie
familiarizat. De asemenea ea permite educarea pacientului cu privire la abordarea terapeutica si inceperea

procesului de schimbare.
II. MASURAREA IN EVALUAREA SI TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALA a) este utilizata in evaluarea
si terapia cognitiv-comportamentala b) se regaseste in mai multe metode c) masurarea se realizeaza prin
aplicare metodei experimentale:
- se masoara nivelul de baza
- se produce variatia unui stimul (variatia unui stimul poate fi si tema de casa)
- face o alta masuratoare d) aceasta abordare experimentala duce la dezvoltarea unei terapii ca un experiment
cu un singur subiect, in care se folosesc masuratori in cerc
Avantajele masurarii
1. Contrabalanseaza nesiguranta amintirilor, a evaluarii retrospective a subiectului si a celorlalti intervievati ofera o descriere acurata a problemelor.
2. Permite evaluarea interventiei terapeutice si astfel modificarea acesteia (ex. verificarea modului in care s-au
realizat temele).
3. Masurarea poate avea in sine efect terapeutic -; prin oferirea de informatii consistente si acurate privind
schimbarea; aceasta determina crearea unei atmosfere de profesionalism si eficacitate. Pacientii simt ca sunt
subiectii unui experiment si dau curs unui comportament dezirabil (efectul Howthorne).
4. Permite mentinerea focalizarii asupra scopurilor stabilite impreuna.
5. Mentine cadrul structurat al terapiei.
III. METODE DE EVALUARE (MASURARE)
1. Interviul
2. Automonitorizarea
3. Chestionare, scale globale de evaluare
4. Informatii de la alte persoane
5. Observatia directa
6. Produsele comportamentale
7. Masurari fiziologice
EVALUAREA COMPORTAMENTALA SI EVALUAREA COGNITIVA
EVALUARE COMPORTAMENTALA EVALUARE COGNITIVA
DEFINITIE
SCOPURI
Identificarea si masurarea comportamentelor si variabilelor care le controleaza
1. identificarea comportamentelor si a conditiilor care le mentin -; analiza functionala
2. elaborarea planului terapeutic pe baza analizei functionale (formularea cazului)
3. faciliteaza selectia strategiilor si a tehnicilor adecvate comportamentelor problema
4. permite si faciliteaza eficacitatea terapiei
Identificarea problemelor, a factorilor care le mentin si a mecanismelor subiacente care au predispus la
dezvoltarea problemelor
1. stabilirea aliantei colaborative
2. estimarea compatibilitatii pentru terapia cognitiva
3. socializarea pacientului cu modelul si terapia cognitiva
4. stabilirea unei liste de probleme de comun acord
5. identificarea gandurilor si convingerilor disfunctionale
1. INTERVIUL
I. Stadiul initial
a) date generale despre pacient (varsta, ocupatia, starea civila, familia) b) obtinerea unui cadru foarte general al
problemei: sumarizare si cererea unui feedback c) o ierarhie preliminara a problemelor care vor fi explorate d)
stabilirea relatiei terapeutice
In concluzie: se ofera si se primesc informatii
II. Dezvoltarea / istoria problemei/ lor
- informatiile despre trecutul problemei trebuie sa fie relevante pentru situatia curenta, pentru dezvoltarea sa.
A. Debut
a) Acut:
- cauza clar decelabila (ex. fobia de masina -; dupa un accident)
- se identifica evenimentele precipitatoare si de mentinere (ganduri automate negative, comportamente de
evitare -; evita sa mearga cu masina) care intretin comportamentul (vezi ex. cu fobia)
b) Cronic, lent :
- se identifica factorii care declanseaza comportamentul (ex. probleme cu autoritatea)
- problema se dezvolta gradual ca o succesiune de evenimente care sunt in legatura directa cu problema
identificata ( ex. pacientul a parasit mai multe locuri de munca -; probleme cu autoritatea) c) Neclar:
- pacientul isi da seama ca este o problema dar nu este clar cum a aparut (ex. in depresii unde nu exista un
eveniment clar care a declansat depresia cum ar fi un deces sau un divort)
- domenii generale relevante pentru identificarea cauzelor sau debutului problemelor: boala, pierdere,
amenintare, mutarea, schimbarea locului de munca, decesul unui prieten apropiat -; arii de interes particular -;
pierderea poate fi relevanta pentru depresie, boala unei rude sau a unui prieten pentru un pacient cu atac de

panica.
B. Evolutia
a) Fluctuant / constant in severitatea problemei (ex. fobie de lift -; fluctuant, anxietate generalizata -; constant)
b) Deteriorare progresiva -; ex. in PTSD
c) Ameliorare progresiva -; ex. dupa 6 luni de la un deces -; doliu necomplicat
Alte informatii relevante:
- de ce abia acum s-a prezentat pacientul- ( cum interfereaza problema cu viata de zi cu zi a persoanei, care au
fost schimbarile in viata sa care au determinat ca pacientul sa-si recunoasca problema si sa doreasca sa o
schimbe)
- realizarea unei diagrame eveniment-timp cu variatii in severitatea problemei pe o latura si modificarile de viata
pe cealalta (timp, evenimente majore, consecinte, simptome) si a modalitatilor de a face fata (personale, apel la
specialist etc.). Se accentueaza predictibilitatea problemei pentru a ajuta pacientul sa inteleaga de ce apar
variatiile in severitate (vezi exemplul de mai jos)
- este important sa discutam cu pacientul ratiunile care au dus la aparitia problemei care acum pot fi irelevante si
cu totul alti factori o pot intretine (ex. un barbat a avut un esec de erectie cand a pus la indoiala afectiunea
nevestei sale anterioare fata de el, cu toate ca acum are o relatie de iubire, anxietatea de performanta sexuala a
mentinut problema erectiei)
Anxietate ocazionala
1970
Anxietate severa
Atacuri de panica nocturne
Atacuri de panica in timpul zilei
Imbunatatirea simptomelor
1980
usor iritata
Atacurile de panica s-au intensificat
Atacurile de panica s-au diminuat sunt ocazionale, dar continua sa fir anxioasa Terminarea liceului
Moartea unui unchi de atac de cord la 40 ani
Separarea de partener
Inceperea tratamentului de Oxazepam
Insecuritatea locului de munca, se simte sufocata de copii
Renuntarea la oxazepam, incepe sa consume fier
Moartea mamei
Fiica ei s-a mutat de acasa, nu se mai simte sufocata, incepe sa calatoreasca
Calatoreste
Incepe sa evite autobuzele, exercitiile fizice, consuma o cantitate mare de fier
Diagrama evenimente -; timp (exemplu)
E important sa se determine de ce problema a avut o evolutie si nu alta; trebuie identificati : factorii de
precipitatie, mentinere, protectie, exacerbare, care actualmente pot fi diferiti.
C. Factori predispozanti
- explorarea anumitor domenii relevante pentru problema pacientului (ex. pentru un depresiv -; moartea sau
separarea, pentru anxietate -; labilitate emotionala; o femeie cu disfunctii orgasmice va fi intrebata despre
atitudinea sexuala a parintilor))
- se identifica factorii de risc - in antecedentele familiale
- in antecedentele personale
III. Analiza comportamentala
- revederea problemei in detaliu
- focalizarea pe aici si acum, pe factori actuali de mentinere, precipitatori si protectie -; in ce masura
interfereaza cu viata pacientului
- model teoretic - A-B-C (OLeary and Wilson 75)
- modificarile se pot realiza in oricare segment al secventei
- identificarea factorilor de mentinere si a zonelor de interventie.
(ex. antecedentul pentru fumat poate fi cafeaua)
1.Descrierea detaliata a problemei
1. prin descrierea unui comportament recent
2. prin automonitorizare
(pe 4 dimensiuni: comportamental, cognitiv, emotiv, fiziologic)
Intrebari :ce, unde, cand, cum, cu cine, de cate ori, cat timp, cat de stresant este, ce impact are problema2. Variabile contextuale si modulatoare
Variabilele contextuale si modulatoare se refera la conditiile cele mai prielnice pentru aparitia problemei (A).
O evaluare detaliata a activatorilor contextuali e necesara deoarece deseori planul de terapie include
manipularea contextelor in care apar problemele (descrierea contextului, a variabilelor modulatoare) -; ex. o
femeie bulimica ar putea sa-si reduca initial satisfacerea nevoilor prin planificarea unor rute care sa ocoleasca
magazinele alimentare;

- indici situationali: identificarea situatiilor in care simptomele se precipita


- indici comportamentali: factori precipitatori ai comportamentului -; simptomele pot fi precipitate de un numar
mare de simptome -; ex. un barbat ingrijorat de sanatatea (anxios) sa e obsedat de orice activitate fizica intensa
- indici cognitivi: identificarea gandurilor relevante care moduleaza simptomul -; ce fel de ganduri le trec prin
minte in timpul si anterior problemei (neajutorare, incontrolabil, autocriticism, responsabil). Provocarea
pacientului de a se gandi la cognitiile care preced sau insotesc comportamentul problematic constituie un
element terapeutic; clientul vede o relatie intre ganduri si comportamente.
- indici afectivi: iritabilitate, excitare, neliniste, tristete -; problema poate fi influentata de o varietate de dispozitii
afective - ex. daca o pacienta simte o anxietate mai mare in situatii fobice cand e iritata, ar putea sa identifice
cauzele iritabilitatii si felul in care sa le modifice; ar fi util de asemenea sa se discute daca ea atribuie
simptomele fizice anxietatii sau iritabilitatii;
- factori interpersonali:
- comportamentul altor persoane,
- anumite situatii sociale,
- prezenta unor subiecti,
- comportamentele si convingerile familiei -; ex. in probleme de asertivitate, anxietate sociala; un factor major pot
sa aiba membrii familiei prin comportamentul lor si a altor persoane semnificative e. criticismul familiei
exarcerbeaza frecvent ritualurile obsesiv;
Intrebari directe: Cine din familia dumneavoastra actiona la fel- (se pot identifica in acest mod factorii
predispozanti).
- factori fiziologici: pot fi
- relativ specifici problemei ex. o palpitatie este interpretata de o persoana cu atacuri de panica ca fiind o
problema grava cardiaca;
- factori mai generali ca oboseala, faza premenstruala, cofeina, substante excitante (interpretarea acestor
modificari somatice este esentiala)
Atentie! la indici (exista diferente individuale in ceea ce priveste accesul / recunoasterea acestor indici) si
interpretarea acestora de catre pacient, si la mecanismele prin care simptomele se exacerbeaza.
3. Factorii de mentinere
Consecintele comportamentului problema care intretin cercuri vicioase (consecinte, ganduri, comportamentul
altora) a) Consecinte imediate
situationale (ex. cineva te intreaba ce ti s-a intamplat)
comportamentale (ex. incercarea de a creste ritmul respirator)
cognitive (ex. gandul ca voi face un atac de cord)
afective (ex. teama de a lesina)
interpersonale
fiziologice (ex. cresterea pulsului)
Aceste consecinte se refera la orice element care apare si incurajeaza idea pacientului ca s-a intamplat ceva
relevant. Toate aceste elemente mentin pacientul centrat pe problema, si in consecinta, aceasta creste in
intensitate. Terapeutul ofera si explica pacientului relatia functionala prin care consecintele mentin
comportamentul.
Atentie! Descriere concreta, operationalizarea consecintelor. b)Evitarea
Este deseori efectul imediat al comportamentului problema si cel mai puternic factor de mentinere.
identificarea evitarii active si pasive (cand se expune situatiei fobice)
- evitarea pasiva:
Ce a-ti incetat sa faceti, unde nu mai mergeti de cand a aparut problema-,
In ce fel ar fi viata ta diferita daca nu ar exista problema-,
Intr-o lume ideala daca problema ta ar disparea, ce ai face din ceea ce nu mai faci acum-
- evitarea activa:
Ce comportamente noi faci de cand a aparut problema- (ex. urci scarile in loc sa iei liftul, sau ti-ai stabilit o alta
ruta de mers la cumparaturi -; ex. nu mai faci cumparaturi din magazinele mari, cumperi doar dintr-un magazin
care nu este aglomerat si nu este mare) Ce lucruri ai incetat sa le faci si le faci diferit- (ex. in fobie sociala evita
contactul social)
Observatii:
daca problema este cronica pacientul nu mai constientizeaza evitarile -; acestea devin parte a
comportamentului cotidian;
evitarea poate fi foarte extinsa, desi situatia fobica este bine circumscrisa -; ex. un pacient cu fobie de sange
ajunge sa evite orice spital sau alt cadru medical (cabinet stomatologic);
Evitarea poate fi:
- Cognitiva -; ganduri (ex. numararea in gand poate fi o metoda de evitare a confruntarii cu obsesiile pentru un
OCD sau recitarea unor poezii etc. ; uneori acest tip de evitare este utilizat in terapie in formele grave ex.
tehnica STOP este utilizata in OCD ca o forma de evitare a confruntarii cu obsesiile -; aceasta tehnica nu este
utila decat pentru scurt tip deoarece devine o forma de evitare si chiar de activare a obsesiilor)
- Afectiva -; este in stransa legatura cu cea cognitiva -; ex. asculti muzica atunci cand esti deprimat -; starea ta
afectiva se va schimba si astfel eviti sa rezolvi problemele, pe o perioada de timp scurta metoda este eficienta
insa folosita excesiv devine o forma de evitare care mentine problemele;
- Comportamentala -; comportamentele pe care le realizeaza pacientul.

!!! evitarea este o metoda de coping pe termen scurt


c)Consecinte pe termen lung
Uneori cu toate ca consecintele sunt negative, ele nu sanctioneaza comportamentul. Consecintele pe termen
lung aduc un beneficiu secundar, schimbarile generale pe care le implica problema sau rezolvarea ei.
- beneficiu secundar al bolii, in termeni psihanalitici
- in abordarea cognitiv-comportamentala, ne referirim in termeni de probleme mai largi sau asociate si nu avem
nevoie de beneficii au conflicte subiacente.
- Schimbarile generale pe care le-ar implica rezolvarea problemelor (Ex. o persoana depresiva poate crede ca
atunci cand se va insanatosi, sotul ei va divorta).
IV. Coping si alte resurse
Se refera la resursele cognitive, comportamentale, afective, fizice de a reduce, care il fac capabil pe client sa
reduca, sa stapaneasca sau sa tolereze problema.
Coping-ul poate fi:
1. coping direct fata de o problema specifica
Intrebari: As fi interesat sa stiu ce faceti pentru ca sa controlati problema.
Puteti sa-mi spuneti lucrurile care va par de ajutor
Ce ati facut ca sa va reveniti-
Cum ati mai putea actiona pentru a face fata acestei situatii-
Ce faci ca sa te controlezi-
2. coping general - modul in care se raporteaza la dificultatile generale, cum rezolva alte situatii dificile.
Intrebari: Ce faci in general cand esti nervos- - utile in identificarea potentialul general de coping al clientului.
Identificarea abilitatilor generale de coping:
- abilitati: sociale, de introspectie, de rezolvare de probleme , de decizie, de informare, de relaxare
- calitati, trasaturi: umor, toleranta frustrarilor, perseverenta,
- resurse externe: financiare, societate, familie, loc de munca, stare de sanatate.
V. Istorie medicala si psihiatrica
- Antecedentele medicale - orice boli, diferite de cele psihiatrice. (ex. un comportament compulsiv, cum este
spalatul pe maini, poate apare ca urmare ahepatitei, sau a unor paraziti)
- istoria bolii si reactiile subiectului la tratament, rezultatele si explicatiile lor
- tratament anterior:
- rezultate pozitive -; predictia raspunsului actual la terapie
- rezultate negative -; capcanele de evitat
- medicamentatie curenta
VI. Convingeri vis-a-vis de problema si terapie
- modelul bolii, al tratamentului
- mituri
- impactul convingerilor si expectantelor
- reprezentarea mentala a bolii (discutarea si analizarea acesteia precede educarea) ce cuprinde:
- identificarea / recunoasterea / etichetarea bolii
- perceptia cauzelor
- perceptia evolutiei in timp / temporalitate
- perceptia consecintelor
- perceptia controlabilitatii (combaterea miturilor)
VII. Motivatia / Implicarea in terapie
Atentie! Nu exista corelatii puternice si clare intre dorinta pentru schimbare, evaluare globala si rezultatul
terapiei.
- distresul si dezavantajele legate de problema trebuie comparate cu distresul si dezavantajele legate de terapie.
Pacientul trebuie sa realizeze ca este mai costisitor pentru el sa sufere, decat sa parcurga etapele terapiei.
- pacientul nu-si face temele si abandoneaza terapia - indicator al unei motivatii scazute
- esecul temelor
- sarcini, teme de casa insuficient descrise, explicate, justificate, reamintite, evaluate.
- convingerea clientului despre eficienta temelor de casa.
- Alti factori: abilitati absente, incompetente, latenta progresului
Temele trebuie intotdeauna verificate -; implicatiile acesteia in motivatia pentru schimbare. Pacientul poate fi
rugat sa-si imagineze detaliat realizarea temei si sa verbalizeze gandurile (orice iti trece prin minte).
VIII. Situatia sociala
- Chestionarea pentru date demografice, familie, religie, sex, de sanatate, educatie -; eficienta nu este prea
mare
- Interviul
IX. Statusul mintal
- evaluarea nivelului intelectual
- evaluarea functiilor intelectuale in general
Aspecte ce tin de forma interviului
Interviul

- presupune interactiunea dintre psiholog si subiect, in folosul subiectului (si de aici diferentele de rol)
- pentru atingerea anumitor scopuri specifice: pentru internare, interviu in situatii de criza, pentru externare,
cercetare, evaluare si psihoterapie
Interviul este un demers progresiv:
de la aspecte superficiale la cele de profunzime, (tehnica funnelling -; tehnica canalizarii)
de la aspecte exterioare la cele interioare,
in timp scade ponderea fazei initiale in favoarea celei centrale.
1. Valabilitatea si limitele interviului
a) valoare -; este data de scopul evaluarii
- formularea problemei (obtinerea de informatii)
- educarea clientului (oferirea de informatii),
- initierea procesului terapeutic (initierea si mentinerea motivatiei pentru schimbare)
Principalele modalitati de realizare a acestor scopuri (mai ales la inceput) sunt ascultarea si observarea.
Exista o serie de diferente intre scoli privind:
- Necesitatea evaluarii
- Separarea intre terapeutul care stabileste diagnosticul si cel carem aplica terapia
b) limitele de valabilitate- se tine cont de : dezirabilitate sociala in general, domenii ale comportamentului unde
apar mai frecvent mecanisme de aparare (de exemplu domeniul de intimitate sexuala), setting-uri motivationale
specifice.
2. Aranjamente fizice
1. Setting (locatia) -; este recomandabil ca interviul sa se desfasoare intr-un loc linistit, fara intreruperi, cu
temperatura potrivita, cu un decor agreabil si cat mai neutru (fara excentricitate).
2. Inregistrarea datelor
- se inregistreaza pe loc toate informatiile in mod natural, insa in acest caz subiectul se poate simti neglijat,
simte ca nu i se da atentie si apare teama ca ceea ce se noteaza poate fi citit de altcineva. In general subiectul
nu se impotriveste acestei metode; de multe ori coopereaza (asta nu scrie, asta noteaza neaparat)
- prin metode tehnice (de exemplu cu ajutorul reportofonului), insa in acest caz se pierde contactul direct.
In ambele cazuri se cere in prealabil acordul subiectului, trebuie negociat cu el.
Recomandare generala: Nu e economic sa se noteze absolut tot; trebuie notate doar cuvintele cheie, notiunile,
expresiile inedite. Acestea se vor folosi si in psihoterapie.
3. Relatia stabilita intre terapeut si subiect
Relatia dintre terapeut si subiect trebui sa fie pozitiva, si caracterizata de empatie, acceptare neconditionata si
congruenta, deoarece: a) fiecare dintre cei doi este mai receptiv la mesajele celuilalt (psihologului ii creste
influenta asupra subiectului; efectele terapiei sunt mai mari, pentru ca pacientul raspunde mai bine la sugestii si
teme de casa) b) o posibila aparitie a unor comportamente imitative ( de la psiholog la subiect, si invers;
psihologul se vede ca in oglinda in subiect si isi poate modela comportamentul) c) se diminueaza anxietatea si
sentimentul de amenintare, ceea ce se constituie ca un factor de desensibilizare, de relaxare
Observatii:
- relatie pasiva, rezervata, neprietenoasa, dar nu agresiva, il poate face pe subiect in anumite momente, sa se
deschida mai mult; seamana cu efectul canapelei (se sporeste frustrarea, creste catharsisul subiectului). De fapt
este necesara o atitudine rezervata intr-o relatie pozitiva. Subiectul trebuie sa se simta acceptat cu toate
defectele si greselile lui.
- Extraversiunea si sociabilitatea psihologului nu influenteaza prestatia psihologului in interviu.
- Categoriile de probleme respinse de cele mai multe ori de majoritatea psihologilor sunt homosexualitatea,
isteriile si alcoolismul.
- Prin autocunoastere si experienta se descopere categoriile problematice ale unui psiholog (sau terapeut).
Anatomia interviului
Anatomia interviului se refera la elementele care se tranzactioneaza:
- Ce informatii obtinem de la subiect
- Care este atitudinea adoptata de terapeut
1. Aspectele lingvistice
- fraze, cuvinte,
- figuri de stil, metafore ( de exemplu ma simt ca o scoica)
- cuvinte incarcate de afectivitate
- stiluri personale, idiosincrateice de vorbire (ex. cat de des sunt folosite cuvinte legate de culpabilizari, temeri,
sentimente negative)
-aspectele lingvistice sunt mai explicite din punctul de vedere al mesajului continut, dau informatii concrete (ex.
informatii concrete, cuvinte care exprima anxiertatea).
2. Aspecte paralingvistice (ritm, ton, fluenta vorbirii, volum)
a) vocea -; are anumite determinari sociale
Este important sa fim atenti si la vocea proprie. Exista o sensibilitate diferita in receptarea mesajelor
paralingvistice. b) raportul dintre secventele interactiunii verbale
-secvente: vorbire, intrerupere, tacere, latenta (urmeaza sa raspunda subiectul, el asteapta un raspuns de la
psiholog)

- Modificarea (intentionata) a secventelor de catre psiholog, duce la aceeasi modificare in comunicarea


subiectului (se modifica latenta, numarul de intreruperi).
- Durata fiecarei unitati de vorbire a subiectului tinde sa fie scurta, cand timpul de reactie al psihologului a fost
scurt la interventia precedenta. Subiectul poate sa creada ca e inteles prea bine, ca e o carte deschisa, si acesta
e un sentiment neplacut.
- Reactia psihologului la momentele de tacere ale subiectului trebuie nuantate in functie de ipoteza legata de
motivul tacerii (subiectul poate fi jenat, sau blocat). Se poate ca subiectul sa taca pentru ca i s-a prezentat o
perspectiva noua sau o problema la care el nu s-a gandit, si in acest caz este o tacere de concluzie.
- Daca subiectul plange, poate fi lasat sa planga, si apoi linistit.
Implicatii clinice:
- Prin modificarea intentionata a timpului mediu de vorbire al psihologului, poate fi influentat timpul de vorbire al
subiectului (la depresivi mai mult, la maniaci mai putin).
- Subiectul tinde sa exprime o satisfactie mai mare daca tempo-ul psihologului este relativ ridicat (ca pondere
asta nu inseamna ca psihologul vorbeste mai mult, psihologul este mai participativ). Atentie! Clientul trebuie sa
fie ascultat. In aceasta situatie, clientul il considera pe terapeut mai empatic si se stabilesc mai repede relatiile
(TRUAX).
3. Aspecte non-verbale
Aspectele non-verbale compun 80% din comunicare; o pot intari sau o pot perturba pe cea verbala prin doublebind (db).
S-a realizat un studiu pe doua grupuri de tinere rejectate de mame:
- Grupul rejectat deschis (conditie sociala joasa) nu a prezentat tulburari mai tarziu
- Grupul rejectat mascat (conditie sociala mijlocie) a prezentat tulburari.
Carqacteristici ale double-bind: a) cel care aplica db emite doua categorii de semnale contradictorii b) pentru
persoana victima, relatia este esentiala (exemplu: relatia mama-copil este esentiala si asta face vitala
intelegerea corecta a mesajului) c) victima legaturii duble este in imposibilitatea de a metacomunica ( de a cere
lamuriri, de a comenta in ceea ce priveste mesajul). La personalitatile dizarmonice (ex. schizofrenie) apare des
in anamneza double bind-ul in relatie cu mama.
a) expresiile fetei si interactiunea vizuala -; se recomanda un zamet usor de intelegere, de acceptare, un zambet
usor, discret. Zambetul poate insemna acord, si poate stimula si facilita comunicarea.
Contactul vizual este foarte important. Oamenii au nevoie sa fie priviti. Este optim ca doua treimi din timpul
interactiunii sa li se intalneasca privirile. Nu se recomanda purtarea ochelarilor cu lentile inchise la culoare in
cazul psihologului, insa acest lucru este permis subiectului. Evitarea privirii poate fi o metoda prin care o
persoana se apara de contactul social, disimuleaza, se ascunde, se apara de dominare, evitarea privirii exprima
timiditate, teama de respingere si de dezaprobare. b) Gesturi, miscari, posturi:
- Anumite gesturi, posturi, miscari, au dobandit o valoare de comunicare generalizata
- Se considera ca relaxarea determina in general o tinuta asimetrica.
- Din rigiditatea tinutei si a tensiunii corporale a subiectului, poate fi aproximata dificultatea atingerii unor
modificari interne (exista o congruneta intre rigiditatea exterioara si cea interioara).
- Atentie la gesturile simptomatice (ex. evita in mod anxios, exacerbat atingerea).
4. Roluri, atitudini si tactici
1. Rolul psihoterapeutului (ce se asteapta de la el)
a) trebuie sa se comporte ca specialistul care poate si doreste sa il ajute pe subiect (sa stie ce urmareste si sa
aiba o latenta redusa a raspunsului sa stie tot) b) sa nu se implice in rezolvarea problemelor psihologice grave
ale familiei si ale prietenilor, deoarece
- se creeaza confuzie si conflicte de rol
- poate fi subiectiv (implicat emotional)
- poate fi stanjenit in a pune anumite intrebari problematice
- se pot reedita anumite cercuri vicioase (exemplu: sora mai mica e psiholog) c) psihologul nu trebuie sa lupte
narcisic pentru a face o impresie buna subiectului. Trebui sa isi asume riscul de a adopta o atitudine
neprietenoasa.
Rolul subiectului- subiectul nu are restrictii (in afara de cele generale, de exemplu de agresivitate. - YARVIS:
young, attractive, rich, verbal, intelligent, succesful -; acestea sunt caracteristicile celor mai acceptati subiecti)
2. Atitudini ale psihologului
Abilitati, aspecte comportamentale ale ascultarii atente; comportamentul de asistare, (IVEY)
SOLER:
1. squarely - a sta fata in fata este mai bine decat a sta alaturi,
2. open -; pozitie deschisa, naturala, in stil personal; se evita pozituiile incordate
3. lean -; inclinar putin inspre subiect,
4. eye contact -; contact vizual, neexcesiv, privirea terapeutului sa fie total disponibila; in cazul in care pacientul
tace, interventia terapeutului va fi initiata de privirea pacientului; in cazul in care pacientul se gandeste, va privi
in gol, nu va cauta privirea terapeutului
5. relaxre -; nu excesiva (diferita de indiferenta, nepasare)
6. voce (ton potrivit, natural, mai putin strident)
Nu se pronunta un sentiment al subiectului daca acesta nu l-a exprimat verbal (de exemplu: sotia mea e
proasta, se reformuleaza in inteleg ca aveti o parere proasta despre sotiadumneavoastra)
Conditii auxiliare pentru ascultarea eficienta:

1. atentia concentrata in afara, la subiect, nu la propriile ganduri


2. dezvoltarea atentiei free-floating (liber-flotanta)
3. suspendarea judecarii si a interpretarii
4. pozitie confortabila
(toate elementele anatomiei comportamentului non-verbal, intonatie)
Ascultarea poate fi blocata de:
1. propriile probleme (atentie focalizata spre interior si nu spre exterior)
2. stres
3. anxietatea psihologului legata de desfasurarea interviului (trac de incepator, sau trac provocat de primul
interviu)
4. similaritate de probleme
5. o persoana foarte diferita
6. monologuri interioare (legate de desfasurarea interviului)
7. atractivitatea subiectului
3. Tactici
a) tipuri de intrebari si interventii de evitat:
- intrebari care incep cu De ce-, pentru ca dau impresia de critica, de evaluare, ii dau subiectului senzatia ca i
se cere socoteala, ii dau subiectului senzatia ca este atacat (apare tendinta dea se apara, de a se justifica).
Acest tip de intrebare permite separarea intelectuala de propriile probleme. De ce- poate fi inlocuit cu Cum-
sau In ce fel-
- intrebari si comentarii care implica valorizarea (ar trebui sa te gandesti ca -; implica moralizarea, nu crezi
ca ar trebui sa, crezi ca e bine sa mananci atata-, homosexualitatea ta te face sa te simti vinovat-)
- compararea automata si sustinuta a psihologului cu pacientul -; se produce o confundare a rolurilor, produce o
conversatie in replici intersectate (in paralel). (Exista insa self-disclosure, destainuirea, sharing)
- invalidarea sentimentelor pacientului (,dumneavoastra nu sunteti indragostita / dezamagita de, ci numai
proiectati asupra lui -; pericol spre care se poate aluneca in abordarea cognitiv-comportamentala)
- intrebari care directioneaza, care contin o asumptie care-l plaseaza pe client intr-o situatie imposibila (, ati
incetat sa va bateti nevasta-)
- utilizarea timpului trecut in relatarile pacientului -; in general este bine sa nu incurajam pacientul sa vorbeasca
la trecut, deoarece aceasta ii permite sa se separeu intelectual de sine insusi si de trairile sale.
b) tipuri de intrebari recomandate
1. intrebari deschise (open-ended questions)
Modalitatea de raspuns a pacientului este in mare parte in functie de psiholog, de diferitele proceduri utilizate, de
tipurile de intrebari, de aceea e foarte importanta prima parte a interviului, in care pacientul raspunde la intrebari
de genul:
Ce probleme aveti Ce v-a adus la mineVreti sa-mi vorbiti putin despre dumneavoastraAstfel de intrebari nu-i permit pacientului sa ia o atitudine pasiva, sa raspunda monosilabic sau faptic. Pacientul
este obligat sa decida cu ce sa inceapa; el face selectia continutului. Psihologul vede perspectiva subiectului
asupra problemei sale fara nici un fel de ghidare, toata responsabilitatea este a pacientului. Rolul psihologului
este sa asculte si sa observe.
2. intrebari si comentarii de facilitare
Acest tip de intrebari sunt puse in momentul in care pacientul are nevoie sa fie ajutat sa continue sa vorbeasca,
sa fie ajutat sa se autodescrie sau sa termine de descris problemele despre care a inceput sa vorbeasca.
Maniera de a face acest lucru se poate referi atat la planul verbal, paralingvistic, cat si la cel non-verbal.
- pe plan non-verbal: zambet, inclinarea capului, s.a.
- pe plan paralingvistic: murmur, sau tacerea, care poate insemna respect daca urmeaza relatarii unui
eveniment important.
- pe plan verbal: ,poti sa-mi spui mai multe despre asta-, ,si apoi-
Reflectarea, sumarizarea, parafrazarea -; toate acestea sunt tehnici psihologice specifice de facilitare (ascultare
activa). Aceste tehnici sunt polifunctionale. Ele sunt feedback-uri date pacientului -; indica interesul.
Parafrazarea este o oglindire a relatarii pacientului prin repetarea putin modificata si mai scurta a spuselor sale.
Reguli:
- foloseasirea numelui pacientului (personalizare)
- utilizeazarea cuvintelor cheie
- folosesirea propozitiilor scurte, simple, care cuprind esenta celor spuse de client.
Este necesara verificarea periodica a corectitudinii parafrazarii (, e-adevarat-). Parafrazarea poate stimula
subiectul sa vorbeasca mai mult despre subiectul respectiv si in acelasi timp poate facilita trecerea la un alt
subiect.
Reflectarea sentimentelor si ale emotiilor se refera la oglindirea sentimentelor exprimate in comunicarea
pacientului.
Reguli:
- denumirea sentimentelor: se realizeaza prin utilizarea acelorasi cuvinte folosite de catre pacient si prin
observarea mimicii si a comportamentului, prin observarea comunicarii verbale si non-verbale.
- structurarea frazei sa fie permisiva: ,se pare ca simti, ,inteleg ca
- reflectarea poate fi insotita de parafrazarea contextului

- din cand in cand se verifica corectitudinea celor reflectate (verificarea nu se face neaparat verbal, ci si nonverbal, de exemplu prin ridicarea sprancenelor)
Sumarizarea consta in recapitularea, condensarea si organizarea esentei a ceea ce pacientul a relatat pe o
perioada mai lunga de timp. Se deosebeste de reflectare (care se refera la sentimente si emotii) si de
parafrazare (care se refera la continut) prin aceea ca acopera o perioada mai lunga de timp, mai multe
paragrafe de continut (de exemplu se poate sumariza o sedinta intreaga, sau mai multe sedinte)
3. intrebari de clarificare
Scopul acestor intrebari este obtinerea unei intelegeri mai clare asupra relatarilor pacientului. Aceste intrebari se
utilizeaza cand psihologul nu e sigur de comunicarea pacientului.
Intrebarile de clarificare pot fi puse intr-o:
- maniera directa: ii spui clientului ca esti confuz si ii ceri sa te ajute, sa clarifice (exemplu: , Nu mi-e prea clar la
ce va referiti, vreti sa-mi explicati). In acest tip de interventii este foarte important ca neclaritatea, confuzia sa
fie asumata de psiholog, si nu sa fie pusa pe seama clientului.
- maniera indirecta: psihologul poate apela la reflectie, parafrazare, sau sumarizare, cu scopul de a clarifica
comunicarea. Uneori se poate repeta cu semnul intrebarii prozodia sau cuvintele cheie rostite de client.
Prin acest tip de interventii, psihologul nu merge mai departe in interviu decat daca a facut-o pacientul, ci
incearca sa expliciteze anumite continuturi, care sunt fie neclare, fie abia sugerate. In ciuda faptului ca e mai
activ, psihologul are aceeasi sarcina de a asculta si de a observa.
4. intrebari de confruntare
Prin utilizarea acestui tip de intrebari, se ofera si mai multa structurare interviului. Termenul confruntare, nu
implica agresivitate din partea psihologului. Este mai mult o metoda de investigare a inconsistentelor, a
contradictiilor prezentate de pacient in interviu.
Exista mai multe ipostaze pe care le pot lua aceste contradictii:
a) incongruente de continut
Este posibil ca in momente diferite, pacientul sa faca afirmatii diferite despre acelasi lucru, sau se poate
intampla ca el sa spuna altceva decat cunoaste psihologul despre el din fisele sale (incongruenta intre
informatiile psihologului si informatiile prezentate de client)
b) contradictii intre continut si simtaminte
Continutul vine in contradictie cu felul in care clientul spune ca simte referitor la continut, sau in contradictie cu
modul in care raporteaza continutul. Forma extrema a acestei contradictii este afectul propriu.
c) contradictii intre trairi
Pacientul prezinta sentimente diferite referitor la acelasi lucru.
Este important ca in aceste cazuri psihologul sa nu exprime de la inceput ca aceste ambivalente sunt firesti sau
nefiresti. Este important ca pacientul sa stie ca confruntarea are loc pentru ca psihologul sa-l inteleaga mai bine.
5. intrebari directe
Aceste intrebari se pun mai spre sfarsitul interviului, cand pacientul poate fi intrebat liber, direct despre anumite
aspecte punctuale, fie in legatura cu continuturi spuse deja de el, fie in legatura cu continuturi care nu au fost
abordate. In aceasta faza, procesul se schimba de la a fi dirijat de client, la a fi dirijat de catre psiholog.
Domeniile concrete referitor la care se pun intrebari directe sunt cele despre care deja s-a discutat, sau cele
care au fost lasate pe dinafara. Aceste intrebari se aplica diferentiat in functie de pacient. Utilizarea prea
timpurie a intrebarilor directe impiedica cunoasterea reala a subiectului, interviul devine asemanator unui
chestionar.
2. AUTOMONITORIZAREA
- cea mai utilizata metoda adjuvanta al interviului comportamental
- este utilizata atat in prima faza pentru formularea problemei cat si pentru monitorizarea modificarilor, pe
parcursul terapiei
- subliniaza natura colaborativa de auto-ajutor al terapiei
- poate fi aplicata atat pentru evenimente externe, cat si pentru cele interne (ex. de cate ori i-a venit in minte
pacientului ca...)
- are 2 faze :
1. observarea comportamentului, a cognitiilor, emotiilor, reactiilor fiziologice, situatiilor;
2. inregistrarea acestora.
Exemplu:
Data Stare emotionala Activitati realizate inainte de Starea emotionala
0-100% comportamentul tinta dupa (0-100%)
(comportament sexual)
9 martie anxios ma uit la TV anxios
70% 100%
a) Aspecte referitoare la acuratetea monitorizarii
Automonitorizarea poate fi imbunatatita daca:
1. instructiile date de psiholog sunt clare si repetate (tabelul se construieste impreuna cu clientul si se cere
acordul lui cu privire la rubricile incluse in tabel)
2. se solicita feedback si sumarizare din partea pacientului, privind monitorizarea (ex. Deci ce vei face tu
acasa-)
3. se subliniaza relevanta metodei; se pot prezenta avantajele masuratorii

4. se solicita unui acord explicit pentru monitorizare (ex. Deci o sa faceti monitorizarea-)
5. se solicita si un alt subiect (ex. sotia) pentru monitorizarile neregulate -; comportamente neregulate sau care
sunt greu de monitorizat numai de pacient
6. comportamentele ca trebuie monitorizate sau modificate sunt definite simplu (ex. nu in cerem pacientului
monitorizeaza comportamentul de evitare a unei situatii specifice, ci monitorizeata comportamentului de
evitare a mersului la magazin)
b) Proceduri de automonitorizare
1. alegerea tehnicilor relevante pentru comportamentul monitorizat
2. definirea specifica, clara a aspectelor monitorizarii si a procedurii (comportament, frecventa, durata etc.)
3. discutarea dificultatilor posibile
4. exemplificarea procedurii de observare si inregistrare
5. utilizarea unor instrumente standard (tabelele de automonitorizare, mai generale, nu foarte specifice)
6. alegerea unor masuratori si indici sensibili si semnificativi - comportamentele cu sens s-ar putea sa fie
comportamente rare, cele sensibile pot aparea zilnic (ex. pentru un pacient cu o stima de sine scazuta testarea
acesteia printr-un chestionar de stima de sine nu este relevant imediat -; poate fi relevant insa comportamentul
de asertivitate pe care il dezvolta ex. de cate ori spune Nu intr-o zi)
7. masurarea poate fi dificila pentru starile interne (ex. starea de tristete), dar e posibila prin masurarea efectelor
externe ale starii interne ( ex. depresie inseamna -; reducerea contactelor sociale, pofta de mancare etc.)
8. masurarea poate fi dificila pentru comportamentelor complexe, de aceea se recurge la descompunerea lor.
Pentru ca terapia sa fie eficienta comportamentele monitorizate trebuie sa fie simple si specifice. (ex. subiectul
este rugat sa listeze ce inseamna pentru el increderea -; acest concept va fi astfel sectionat in comportamente
specifice ce vor putea fi monitorizate; la fel, agresivitatea trebuie definita prin mai multe comportamente simple
ce pot fi evaluate);
9. sincronizarea masurarii - imediat dupa observatie -; daca monitorizarea se face dupa o perioada de tip (zile)
este posibil sa se piarda foarte multe informatii relevante. c) Tipuri de informatie automonitorizata
1. inregistrarea frecventei comportamentului respectiv (nr. ganduri, nr. atacurilor de panica, nr. activitati)
2. durata comportamentelor sau gandurilor -; ex. durata comportamentului compulsiv (cate minute...)
3. autoevaluare:
- pentru situatii emotionale pe scale (0-100) -; ex. intensitatea dorintei de verificare
- pentru comportamente foarte frecvente (continue) sau foarte rare. Pentru a evalua comportamente foarte
frecvente se fixeaza intervale (ex. din ora in ora), sau evaluarea se face in momentele semnificative (ex. la un
anorexic sau bulimic, este importanta evaluarea gandurilor imediat dupa ce a mancat).
- pe scale de notare sau scale vizuale (10% din 100%)
0 50% 100%
___________________________________________________________________________
4. jurnalul include informatia enumerata anterior, dar cuprinde in plus informatia privind circumstantele in care
apare evenimentul
Atentie! se specifica ce informatii sunt necesare.
d) Reactivitatea la automontorizare
Consta in forma concreta pe care o ia faptul ca masurarea are efect terapeutic in sine.
- indiferent de acuratetea monitorizarii apar modificari datorate fenomenului numit reactivitate la monitorizare:
intreruperea unui lant comportamental automat si introducerea mecanismelor de decizie. Cand un pacient
incepe sa-si inregistreze evenimentele i se modifica frecventa comportamentelor si starea afectiva (ex. in
tulburarea obsesiv-compulsiva, in loc ca pacientul sa se spele pe maini, se implica intr-o alta activitate, cum ar fi
cautarea jurnalului si notarea gandurilor in el. Aceasta activitate diferita rupe lantul comportamentelor si le
modifica frecventa si intensitatea emotionala.
- este mai problematic cand datele automonitorizarii sunt utilizate pentru stabilirea unui nivel de baza, deoarece
monitorizarea modifica deja nivelul de baza (in acesta situatie, este recomandabil sa se aleaga un tip de
monitorizare care nu modifica nivelul de baza real).
Daca in ciuda tuturor acestor prescriptii pacientul nu se auto-monitorizeaza, acest lucru este tratat ca si orice
alta non-complianta.
3. CHESTIONARE, SCALE GLOBALE DE EVALUARE
Chestionarele de autoevaluare (scalele)
- difera de automonitorizare: informatiile sunt mai retrospective si mai globale.
- lipsa de concordanta intre chestionare si alte tipuri de evaluare nu implica renuntarea la chestionare, pentru ca
perceptiile si judecatile subiectului sunt relevante si importante chiar daca sunt subiective; de multe ori
evaluarea subiectiva este mai importanta decat cea obiectiva (ex. un pacient depresiv poate la nivel subiectiv sa
se simta la fel de deprimat ca si la inceputul terapiei)
- atentie la calitatile psihometrice ale scalelor - validitatea de continut (empirica si nu teoretica) si validitatea
concurenta.
- pot fi cu autoaplicare sau heteroaplicare
Exemple de scale:
- Hamilton -; pentru depresie si anxietate
- Beck - pentru depresie si anxietate
- Testul stilului cognitiv -; Blackburn

- Scala de atitudini disfunctionale -; Weissman si Beck


- Scala de deznadejde - Beck
4. INFORMATII DE LA ALTE PERSOANE (heteroanamneza)
A. Interviul cu persoane semnificative pentru pacient
Este similar interviului cu pacientul si are ca si obiective:
- obtinerea de informatii
- elaborarea unei formulari a problemelor
- educatie persoanelor semnificative privind modelul psihologic al problemelor si terapia cognitivcomportamentala
Obtinerea de informatii despre:
- impactul comportamentului pacientului asupra persoanei/persoanelor semnificative
- care sunt reactiile lor, modalitatile lor de coping
- care sunt convingerile vis-a-vis de boala si tratament (!!! reprezentarile mentale ale bolii)
- rolul confidentialitatii si limitele acesteia (in cazul consumului de droguri a unui adolescent). In pastrarea
confidentialitatii este extrem de importanta si alegerea inteleapta a apartinatorilor, pentru a nu strica relatiile cu
pacientii.
B. Monitorizarea de catre persoane semnificative
- pentru a spori acuratetea automonitorizarii (atunci cand pacientul nu poate descrie comportamentul -; ex.
probleme de alcoolism sau alte dependete)
- pentru a surprinde impactul comportamentului pacientului asupra celorlalte persoane (ex. in special in
agorafobii, tulburari sexuale, tulburari interpersonale, probleme de cuplu sau de familie)
- observatii realizate de catre personalul medical.
5. OBSERVATIA DIRECTA A COMPORTAMENTULUI
Observarea directa se realizeaza cand:
- nu este inca identificata clar problema
- cand terapeutul, desi are anumite informatii despre client si problema sa, doreste sa identifice anumite nuante
ale ei.
Ex. in cazul unor probleme sociale:
- problema este deficit de comportament (abilitati sociale scazute)
- sau este o anxietate de performanta
Observarea directa se realizeaza in trei ipostaze:
- observarea pacientului in situatii naturale
- joc de rol
- teste comportamentale
1. observarea in situatii naturale
- cu terapeutul, familia, alte cadre medicale (daca este spitalizat)
- include: durata, scorul, frecventa ex: nr. de contacte vizuale, numar de autocriticisme
2. joc de rol
- in pre si post terapie pentru evaluarea schimbarii; se introduc si alte masuratori
- in procesul terapiei prin modelare
- prin inregistrare video
- prin analize dupa anumite dimensiuni
Jocul de rol poate fi:
- altul decat al lui insusi, in care pacientul are ocazia sa se manifeste
- propriul rol, in cazul in care se realizeaza un experiment comportamental, in care pacientul incearca sa
descopere manierele, cuvintele pe care in situatiile reale nu le gaseste. ex: abilitati sociale, cuplu.
Observatii:
- limitele acestei metode: corelarea cu performante din situatii naturale - scaderea sensibilitatii la variabilitatea
situatiilor
- este foarte important sa verificam capacitatea de transfer din mediul protejat, in viata reala.
3. testele comportamentale:
- comportamentul este provocat de clinician prin manipularea conditiilor exterioare care precipita si insotesc
comportamentul
- permite clinicianului sa testeze ipotezele privind relatia dintre elementele exterioare si comportamentul
problematic
- experimente comportamentale - teste de evitare, pentru OCD
- include: masuratori de frecventa, timp, notare
Ex. in anxietate, prin imagerie dirijata clientul este condus in situatia problematica pentru a vedea de la care
nivel incepe manifestarea problematica.
6. PRODUSELE COMPORTAMENTALE
- sunt indirecte si nu se focalizeaza pe comportamentul problema
- ofera obiectivitate ex: greutate, banii cheltuiti, sapun utilizat, obiecte distruse
- are valoare auxiliara
7. MASURARI FIZIOLOGICE
- putin utilizate in clinica (cost, echipament, timp, personal).

- se realizeaza in special in cazul pacientilor care reclama probleme somatice (ex. frecventa respiratie in atacul
de panica, frecventa si intensitatea durerilor sau a migrenelor)
- procesele fiziologice se pot evalua indirect prin automonitorizare sau heteromonitorizare.