Panica, Atacul de panică, Agorafobia

1. Criterii de diagnostic
Atacurile de panică sunt destul de întâlnite în populația non-clinică, cercetările arătând că cel
puțin o treime din populația adultă tânără a experiențiat cel puțin un atac de panică în ultimul an
(Norton & colab., 1986, apud Clark & Beck, 2010), dar ele sunt mai puțin severe, mai puțin patologice
și mai predispuse situațional.
Elementul esențial al panicii este dat de atacurile de panică neașteptate, recurente, criteriile
de diagnostic pentru panică fără agorafobia fiind următoarele (APA, 2000):
A. (1) Atacuri de panică neașteptate, recurente
B. (2 DSM IV) cel puțin unul dintre atacuri a fost urmat timp de o lună sau mai mult de unul sau
mai multe din următoarele:
(a) preocupare persistentă în legătură cu faptul de a nu avea atacuri ulterioare.
(b) teama în legătură cu implicațiile atacului sau cu consecințele sale (teama de pierdere a
controlului)
(c) o modificare semnificativă de comportament în legătură cu atacurile.
B. Absența agorafobiei (nu mai exista in DSM V)
C. Atacurile de panică nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe sau ale unei
condiții medicale generale.
D. Atacurile de panică nu sunt explicate mai bine de altă tulburare mentală (fobie socială, specifică,
tulburare obsesiv - compulsivă, stres posttraumatic sau anxietate de separare).
DSM-IV-R/ DSM V definește atacul de panică printr-o perioadă distinctă de frică intensă sau
de disconfort în care patru sau mai multe din următoarele simptome apar brusc și ating culmea în
decurs de câteva minute (10 minute) (APA, 2000):
1. palpitații, bătăi puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac
2. transpirații
3. tremur sau trepidație
4. senzații de scurtare a respirației sau ștrangulare
5. senzații de sufocare
6. durere sau disconfort precordial
7. greață sau detresă abdominală
8. senzație de amețeală, dezechilibru, vertij sau leșin
9. derealizare sau depersonalizare
10. frica de pierdere a controlului sau de a înnebuni

1
 11. frica de a nu muri
12. parestezii
13. valuri de căldură
O cerință pentru diagnosticare este apariția a două atacuri de panică neașteptate. Chiar dacă
este impusă această cerință, majoritatea atacurilor de panică sunt anticipate, deoarece ele sunt
provocate prin expunere la stresori ce pot fi identificați: teatre, supermarket-uri, magazine,
autobuze, trenuri, avioane, conducerea unei mașini, străzi, momentele de singurătate de acasă, situațiile
în care pacienții sunt departe de casă. DSM-IV-TR distinge trei tipuri de panică: cu atacuri de panică
neașteptate sau spontane (nu sunt asociate cu stimuli situaționali externi sau interni), cu atacuri de
panică declanșate situațional (apar la expunerea sau anticiparea stimulului) și cu atacuri de panică
predispuse situațional (sunt similare celor declanșate situațional, doar că nu totdeauna se asociază cu
indiciile situaționale sau nu apar cu necesitate imediat după expunerea la stimulii situaționali). Această
distincție – declanșate sau nu situațional este esențială în diagnosticarea tulburărilor de panică
și diferențierea lor de alte tulburări anxioase. Atacurile de panică sunt prezente în majoritatea
tulburărilor anxioase și sunt asociate unor situații specifice, diagnosticul de panică necesită prezența a
două atacuri neașteptate, spontane, neasociate situațional. DSM V diferențiază doar între atac de panică
neașteptat și atac de panică așteptat.
Atacurile de panică nocturne sunt frecvente, apar în procent de 25-70% dintre pacienții
diagnosticați cu atacuri de panică, un procent de 18-33% raportează atacuri nocturne recurente
(Barlow, 2002 apud Clark & Beck, 2010). Fenomenologic, ele sunt similare atacurilor de panică ce se
manifestă în timpul zilei și constă în trezirea bruscă din somn în stare de panică în special în perioada
de tranziție de la Stadiul 2 la Stadiul 3 al somnului.
Au fost identificate și atacuri de panică limitate în simptomatologie, adică cerința de
manifestare a cel puțin 4 din 13 simptome nu este îndeplinită, fiind prezente mai puțin de 4 simptome.
În declanșarea atacurilor de panică cel mai important lucru nu este prezența simptomelor
fiziologice ci modul în care acestea sunt interpretate. Prin urmare, o caracteristică esențială a atacului
de panică este interpretarea eronată a manifestărilor fiziologice ca fiind semne ale unor catastrofe
iminente fie biologice (moarte), mentale (nebunie) sau comportamentale (pierderea controlului).
O serie de cercetări (Barsky & colab., 1994, Lint & colab., 1995, Taylor & colab., 1986 apud
(Clark & Beck, 2010) susțin că pacienții diagnosticați cu atac de panică nu manifestă mai multe aritmii
decât persoanele monitorizate într-un interval de 24 de ore, dar care nu au acest diagnostic, că o rată
ridicată a bătăilor inimii sau a altor manifestări fiziologice nu se asociază cu atacurile de panică
raportate de pacienți și cele mai multe episoade de hiper - arousal fiziologic se manifestă în lipsa
atacurilor de panică. Pacienții cu atac de panică sunt mai vigilenți și răspund mai repede la simptome

2
fiziologice specifice relaționate cu o teamă centrală, dar concluziile studiile sunt controversate în ceea
ce privește ideea că pacienții diagnosticați cu atac de panică sunt mai abili în a detecta schimbările
stării lor fizice.
Indivizii cu atac de panică raportează un distres emoțional puternic în timpul atacurilor și
dezvoltă astfel o aprehensiune considerabilă legată de posibilitatea de a avea un nou atac de panică.
Această frică de panică este o altă caracteristică distinctă a tulburării și este inclusă de DSM ca fiind
un criteriu de diagnosticare. Anticiparea atacurilor de panică va conduce la comportamente de evitare
fobică și la cele de căutare a siguranței.
O altă caracteristică a atacului de panică este credința pacientului de a fi dominat de o
anxietate incontrolabilă.

2. Conceptualizare clinică
Au fost dezvoltate numeroase cercetări asupra atacului de panică și a tratamentelor
psihoterapeutice ale acestuia, încă de la includerea sa ca și entitate separată de diagnostic în DSM-III-
R. Până în anii 1980, o atenție deosebită a fost acordată teoriilor biologice și tratamentelor
farmacologice. Începând cu anii ’80 atenția s-a concentrat asupra intervențiilor psihoterapeutice,
susținere empirică dobândind tratamentele cognitiv-comportamentale. S-au conturat astfel două
modele, unul aparținând grupului lui David H. Barlow (Boston University, SUA), iar celălalt echipei
lui David A. Clark (University of New Brunswick, Canada) (Sanchez-Meca, Rosa-Alcazar, Marin-
Martinez, & Gomez-Conesa, 2010).
Modelul cognitiv al panicii (Clark & Beck, 2010)
Modelul cognitiv al panicii propus de Clark & Beck (2010) implică următoarele elemente:
Faza I Producerea răspunsul anxiogen imediat
1. Evenimentul activator, stimulii – principalii stimuli pentru atacurile de panică sunt modificările ce
survin la nivel intern cum ar fi senzațiile fiziologice (dureri în piept, bătăi intensificate ale inimii)
sau procesele mentale (derealizarea, depersonalizarea, senzația de vid mintal). Asocierea dintre
acești stimuli interni și stimulii externi prezenți la declanșarea atacurilor de panică recurente, le
oferă acestora din urmă calitatea de stimuli declanșatori ai următoarelor atacuri de panică. Indivizii
cu predispoziție spre panică își orientează atenția selectiv spre procesele interne somatice sau
mentale, modul lor de orientare scanează lumea internă și externă pentru a depista rapid indiciile
interoceptive ce ar putea reprezenta un pericol iminent pentru supraviețuire. Modul de orientare
este un concept propus de Beck (1996) ca reprezentând un cluster de scheme ce oferă o scanare
inițială, foarte rapidă a situației cu care individul se confruntă. Modurile de orientare operează la
nivel pre-conștient, automat și oferă o percepție instantanee a stimulilor negativi ce ar putea

3
 reprezenta o posibilă amenințare pentru supraviețuirea organismului. Ele sunt de natură
perceptuală, prelucrarea informației fiind una bottom-up, ascendentă, plecând de la trăsăturile
fizice ale stimulilor. La acest nivel, detectarea stimulilor este una nediferențiată, fiind identificată
mai mult valența acestora (negativă, pozitivă, neutră) și relevanța lor potențială pentru persoană.
2. Modul primar – Activarea schemelor pericolului fizic și mintal – Dacă modul de orientare
detectează informație posibil amenințătoare rezultă activarea simultană, automată a schemelor
amenințării sau pericolului ce formează modul primar (Beck, 1996). El numește aceste moduri ca
fiind primare pentru că ele vizează obiectivul bazal al organismului și anume maximizarea
siguranței și minimalizarea pericolului. Aceste scheme sunt rigide, inflexibile și reflexive,
formează un sistem de răspuns rapid ce permite detectarea imediată a amenințării astfel încât
organismul să fie capabil să ia măsuri în vederea maximizării siguranței și minimalizării
pericolului. Odată activate, schemele modului primar acaparează la maximum resursele noastre
atenționale și domină sistemul de procesare a informației. Modul primar conține scheme cognitive,
comportamentale, fiziologice, motivaționale și afective. În cazul atacurilor de panică recurente,
modul primar constă în scheme legate de pericolul pe care îl reprezintă anumite schimbări
fiziologice și mentale. (Clark & Beck, 2010) descriu următoarele scheme ale amenințării
fiziologice și mentale activate de stimulii simptomatologici specifici atacului de panică:
a. palpitații, bătăi puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac,
durere sau disconfort precordial – schema vulnerabilității la un atac de cord;
a. senzații de scurtare a respirației sau ștrangulare, senzații de sufocare – schema unei sufocări
posibile și a morții;
b. greață sau detresă abdominală – schema vomei incontrolabile;
c. senzație de amețeală, dezechilibru, vertij sau leșin – schema pierderii controlului și a
acțiunilor jenante, schema posibilității de a înnebuni, credința în prezența unei tumori;
d. parestezii – schema posibilității de a avea un accident cerebral, de a înnebuni;
e. tremurături - schema pierderii controlului asociată cu panică puternică;
f. oboseală, tensiune, agitație - schema pierderii controlului asociată ce ar putea duce la un
atac de panică sever și la o eventuală pierdere a capacității de a funcționa;
g. derealizare sau depersonalizare – credința că va înnebuni;
h. lipsa concentrării, neatenție, uitarea informației – schema pierderii controlului asupra
propriei funcționări mentale.
3. Consecințele activării modului primar sunt:
a. Interpretarea catastrofică a senzațiilor interne – reprezintă mecanismul central al
persistenței panicii. Senzațiile fiziologice sunt interpretate ca fiind un dezastru iminent fizic

4
 (moarte) sau mintal (acte jenante). Chiar și trăirea unui nou atac de panică este văzuta ca
fiind o catastrofă. Interpretarea catastrofică este un răspuns involuntar, automat, rapid și
inconștient.
b. Intensificarea manifestărilor sistemului nervos autonom – cu cât pericolul este apreciat ca
fiind mai mare, cu atât este mai mare probabilitatea ca manifestările fiziologice intensificate
ale sistemului nervos autonom să fie interpretate ca fiind amenințătoare. Interpretările
catastrofice vor conduce la intensificarea senzațiilor interne ale anxietății, precum și a
vigilenței și focalizării pe indiciile interoceptive. Apare astfel cercul vicios, intensitatea
manifestărilor fiziologice sau mentale întăresc mai departe interpretările catastrofale cu
privire la iminența unui dezastru fizic sau mental.
c. Răspunsuri de apărare – odată cu intensificarea simptomelor și a interpretărilor catastrofice,
crește și încercarea de a fugi. Aceste eforturi de a fugi, de a scăpa sunt răspunsuri automate
și involuntare la activarea schemelor panicii și a interpretărilor catastrofice.
Faza II Elaborarea și Re-evaluarea secundară - Este o fază în care procesările de informație nu
sunt atât de rapizi, sunt mai elaborate, implică mai mult efort, au loc la nivel conștient. Aceasta se va
reîntoarce în modul detectării amenințării reducând sau intensificând activarea.
4. Evaluarea resurselor de coping – constă în evaluarea capacității proprii de a face față amenințării
percepute. Este intenționată și voluntară. Implică încrederea în sine (evaluarea pozitivă a capacității
și resurselor proprii de a face față amenințării și de a rezolva problema) și credința că au
deprinderile necesare confruntării cu sarcina. În anxietate, indivizii percep resursele proprii de
coping ca fiind ineficiente, încrederea în sine este înlocuită cu vulnerabilitatea. În atacul de panică,
individul se vede copleșit de anxietate, apreciind-o ca pe o stare incontrolabilă ce crește rapid.
5. Căutarea indiciilor de siguranță – în anxietate căutarea siguranței este echivalată greșit cu reducerea
imediată a anxietății prin comportamentele de asigurare și nu cu strategii de coping de lungă durată.
Persistența atacurilor de panică este susținută de comportamentele de evitare și de
comportamentele de asigurare (să aibă asupra sa un anxiolitic în caz de urgență, să fie însoțit(ă) de
altcineva, suprimarea emoțiilor puternice și a gândurilor nedorite).
6. Modul gândirii constructive – schemele acestui mod se formează pe parcursul vieții și promovează
activități productive prin care sporesc resursele vitale ale individului. Aici intră capacitatea gândire
reflexivă, capacitățile meta-cognitive, deprinderi de rezolvare de probleme, reevaluarea
perspectivei pe baza contra-argumentelor. Beck & colab. (2005, apud Clark & Beck, 2010) disting
în anxietate două sisteme: sistemul inhibitor primar care survine ca răspuns la activarea modului
primar, scopul lui fiind de protecție și apărare și sistemul de reducere a anxietății care procesează
întreaga informație despre situație, este mai elaborat, mai încet. În tulburările anxioase, sistemul

5
 inhibitor domină procesarea informației și blochează accesul schemelor constructive de reducere a
anxietății.
7. Inițierea îngrijorării – îngrijorarea este produsul proceselor de reevaluare secundară, ea oferind
individului susținerea energetică în vederea găsirii strategiilor eficiente de rezolvare de probleme.
În anxietate, îngrijorarea devine patologică, incontrolabilă, datorită intensificării evaluării
automate inițiale. În atacul de panică, neliniștea și îngrijorarea se focalizează exclusiv pe recurența
acestuia și pe intoleranța stării crescute de anxietate.
8. Reevaluarea amenințării – se face prin intermediul proceselor de evaluare secundară, în sensul
diminuării sentimentului de vulnerabilitate prin identificare indiciilor de siguranță existente în
realitatea și prin reevaluarea strategiilor de coping. În anxietatea, vulnerabilitatea este întărită de
aceste procesări secundare, gândurile ruminative anxiogene susțin evaluarea inițială generată de
modul primar, ele fiind responsabile de menținerea anxietății.
În concepția lui Beck, o condiție necesară pentru declanșarea atacului de panică este disocierea
dintre procesele de reevaluare secundare și procesele cognitive primare. Pierderea capacității de
reevaluare este responsabilă pentru menținerea anxietății și a panicii. Activarea schemelor
amenințării fiziologice și a interpretărilor catastrofice domină procesarea informației și inhibă
capacitatea individului de a găsi interpretări alternative, realiste ale situației anxiogene.
Incapacitatea proceselor secundare de a corecta interpretarea primară automată menține panica și
conduce le dezvoltarea tulburării de panică.
Modelul cognitiv al panicii (Barlow, 2001)
1. Factori de vulnerabilitate – sunt factorii care conduc la intensificarea simptomelor neurovegetative.
Un factor de vulnerabilitate este sensibilitatea față de anxietate și anume tendința de a percepe
anxietatea ca fiind generatoare de rău. Sunt cercetări care susțin valoarea predictivă a sensibilității
la anxietate în apariția atacului de panică, aceasta fiind mai crescută decât cea a anxietății ca
trăsătură (Lilienfeld, 1997, apud Barlow, 2001). Această propensiune de a vedea anxietatea și mai
precis simptomele fiziologice ale anxietății ca fiind cauzatoare de rău se naște fie din experiențele
aversive pe care individul le trăiește pe parcursul vieții (ființă bolnăvicioasă), fie se învață pe baza
de model (hipocondriaci în familie) sau se preia din informația transmisă de persoanele importante
(supraprotecția). Un alt factor de vulnerabilitate, relaționat cu sensibilitatea la anxietate este
selectivitatea crescută a atenției pentru detectarea stimulilor interoceptivi, ei fiind mai conștienți
de manifestările lor fiziologice, fiind mai abili în detectarea acestora comparativ cu persoanele care
nu au atacuri de panică.
2. Experiența primului atac de panică - De obicei, primul atac de panică nu are loc acasă, ci afară, în
diferite situații, însă toate acestea sunt: a) scene de viață în care senzațiile corporale sunt percepute

6
 ca amenințătoare pentru funcționarea individului (în timp ce conducem mașina), b) situații gen
“prins în cursă” (călătoria cu avionul, lift), c) situații sociale în care individual poate fi supus
evaluării negative (loc de muncă, școală, evenimente), d) distanțarea de locurile sigure (locuri
nefamiliare). Cercetările arată că pacienții cu diagnosticul de panică au o reactivitate autonomă
mai ridicată, astfel 48% dintre aceștia raportează ca manifestând înaintea atacului de panică
senzații fiziologice similare acestuia, dar mai puțin intense (Barlow, 2001).
3. Factori de menținere – Frica acută de frică ce apare după experiența primului atac de panică constă
în frica de anumite senzații fiziologice asociate cu atacul de panică. Ea este menținută de:
a. Condiționarea interoceptivă sau teama condiționată de stimulii interni - reacțiile fiziologice
sunt condiționate clasic de o frică intensă, de durere și distres emoțional puternic.
Condiționarea interoceptivă este inconștientă și rezistentă la extincție.
b. Interpretarea eronată a senzațiilor corporale – acestea sunt interpretate ca semne ale unui
pericol iminent (moarte, atac de cord, pierderea controlului), apar gândurile de catastrofare.
Persoanele diagnosticate cu tulburare de panică sunt mai atente la cuvinte exprimând
amenințare fizică și catastrofe, evită realizarea unor sarcini care implică manifestări
fiziologice similare atacului de panică.
Natura impredictibilă a fricii contribuie la intensificarea nivelului de neliniște, aprehensiune
anxioasă și la menținerea anxietății anticipatorii relaționată cu apariția unui nou atac de panică.
Aprehensiunea crește probabilitatea manifestării panicii prin evidențierea, identificarea senzațiilor
fiziologice asociate prin condiționare de panică și prin creșterea vigilenței atenționale față de acești
stimuli interni.
Comportamentele de evitare sunt cele care mențin gândurile negative despre reacțiile
fiziologice. Teama de situațiile în care au apărut atacurile de panică reprezintă un alt factor de
menținere, aceasta generând agorafobia, care la rândul ei întărește teama de reacțiile fiziologice.
3. Evaluare clinică
Evaluarea în tulburarea de panică ar trebui să înceapă cu interviul clinic structurat. Pot fi
folosite în acest sens SCID – I (First, Spitzer, Gibbon, & Williams, 2007) sau ADIS – IV (Brown, Di
Nardo, & Barlow, 1994).
Interviul clinic structurat pentru tulburările clinice pe Axa I a DSM (SCID-I, (First, Spitzer,
Gibbon, & Williams, 2007) este împărțit în șase module, tulburările anxioase fiind incluse în modulul
F (tulburare de panică cu agorafobia, tulburare de panică fără agorafobia, tulburare obsesiv -
compulsivă, tulburare de stres posttraumatic, tulburare anxioasă datorată unei condiții medicale
generale, tulburare anxioasă indusă de o substanță, tulburare anxioasă fără altă specificație). Se
recomandă a fi utilizat cu adulții având o educație de cel puțin 8 clase. Înainte de evaluarea specifică

7
pe diagnostic, interviul are o primă parte de Imagine de ansamblu a tulburării prezente și a episoadelor
anterioare care poate oferi suficientă informație, astfel încât clinicianul să poată pune un diagnostic
diferențial prezumtiv. Evaluarea sistematică a criteriilor DSM-IV se face cu ajutorul a două volume
separate:
 Broșura de administrare (Interviu clinic) ce cuprinde întrebările din interviu și criteriile de
diagnostic, poate fi refolosită. În coloana din stânga sunt incluse întrebările interviului, iar în
coloana din dreapta criteriile de diagnostic DSM-IV;
 Fișa de evaluare prezintă criteriile de diagnostic și este folosită pentru fiecare pacient în parte,
clinicianul notându-și deciziile de diagnostic. Are o structură tot de două coloane, în coloana din
stânga sunt trecute criteriile de diagnostic, iar în cea din dreapta cotarea: „?”, „-”, „+”. Atunci când
informația nu ne permite o evaluare clară a itemului se răspunde cu „?”. Se cotează cu „-” atunci
când criteriul descris este absent sau simptomul este sub nivelul descris de criteriu. Semnul „+” va
fi folosit atunci când afirmația criteriului este adevărată, când pragul pentru criteriu este atins.
Atât în broșură cât și în fișa de evaluare, fiecare item evaluat are o etichetă constând în litera
modulului, F în cazul tulburărilor anxioase și o cifră, situate în partea stângă și partea dreaptă a
itemului. De exemplu, criteriul A1 atacuri de panică inopinate recurente are eticheta F1.
Interviul clinic pentru tulburările anxioase descrise în DSM-V. Versiunea pentru adulți (ADIS
– V (Brown, & Barlow, 2014 permite evaluarea și diagnosticarea diferențiată a tulburărilor anxioase
în conformitate cu criteriile DSM-V. Distinge între atacurile de panică situaționale și cele neașteptate,
evaluează severitatea fiecărui simptom și culege informații cu privire la teama față de viitoarele atacuri
de panică, stimulii declanșatori, sensibilitatea interoceptivă, comportamente de evitare,
comportamente de asigurare și impactul negativ al atacurilor recurente asupra funcționării individului.
Indexul sensibilității la anxietate (Reiss, Peterson, Gurskey, & McNally, 1986) este unul dintre
cele mai utilizate chestionare de evaluare a tendinței de a fi anxios. Reiss, Peterson, Gurskey, &
McNally (1986), Reiss (1987, apud Rodriguez, Bruce, Pagano, Spencer, & Keller, 2004) conceptualiza
sensibilitatea la anxietate ca fiind frica de senzațiile fizice relaționate cu anxietatea ce rezultă din
cogniția că senzațiile fizice pot avea consecințe somatice, psihologice sau sociale periculoase. Chiar
dacă autorii au conceptualizat sensibilitatea la anxietate ca fiind unidimensională, cercetări ulterioare
au evidențiat o structură cuprinsă din mai mulți factori (2-4). Rodriguez, Bruce, Pagano, Spencer, &
Keller (2004) confirmă o structură de trei facori pentru varianta de 16 itemi propusă inițial: Preocupare
cu privire la starea fizică (36,5%), Preocupări cu privire la incapacitatea mentală (10,9%), Preocupări
cu privire la capacitatea de relaționare socială (9,1%). Componența itemilor pe factor este următoarea:
 Preocupare cu privire la starea fizică: 3, 4, 6, 8, 9, 10, 11, 14;

8
  Preocupări cu privire la incapacitatea mentală: 2, 12, 15, 16;
 Preocupări cu privire la capacitatea de relaționare socială: 1, 5, 7, 13.
O critică adusă variantei de 16 itemi este tocmai repartizarea itemilor pe subscale, prima
înglobând 8 itemi, iar celelalte câte 4 itemi fiecare, acest lucru ducând la o fidelitate mai slabă a celor
doi factori.
Prin urmare au fost propuse variante cu mai mulți itemi. Taylor & Cox (1998, apud (Taylor &
colab., 2007) au propus o variantă cu 36 de itemi, cei din urmă autori dezvoltând o variantă cu 18
itemi. Au fost evidențiați tot trei factori: Preocupări fizice, Preocupări cognitive și Preocupări Sociale.
Repartizarea itemilor pe subscale este următoarea: Preocupări fizice: 4, 12, 8, 7, 15, 3; Preocupări
cognitive: 14, 18, 10, 16, 2, 5 și Preocupări sociale: 9, 6, 11, 13, 17, 1. Se obțin coeficienți ai fidelității
peste .70.
Cercetările anterioare arată că sensibilitatea la anxietate corelează cu prezența atacurilor de
panică, dar și cu dezvoltarea ulterioară a tulburării de panică la subiecții care nu au manifestat niciodată
această problemă de sănătate mentală (Schmidt, Larew, & Jakson, 1999). De asemenea, sensibilitatea
la anxietate se asociază cu panica în situații de provocare a panicii (Zinbarg, Brown, Barlow, & Rapee,
2001).
Itemii ambelor variante sunt prezentați în Anexa 1.
Chestionarul Albany pentru Panică și Fobie (Rapee, Craske, & & Barlow, 1994/1995) a fost
dezvoltat pentru a măsura o dimensiune distinctă a fricii și anume cea de activitățile producătoare de
senzații. Autorii au evidențiat 3 facori: frica de situații agorafobice (9 itemi), frica de activități
producătoare de senzații somatice (8 itemi) și frica de situații sociale (10 itemi). Coeficienții de
fidelitate se întind între valorile de .87 și .80. O analiză mai recentă a scalei este realizată de Brown,
White, & Barlow (2005). Aceeași trei factori au fost relevați: Fobie socială (30%), Agorafobia (17%)
și Frica de reacțiile interoceptive (7%). Din cei 27 de itemi originali au fost excluși 3 (7, 17 și 26) și
astfel componența pe subscale este următoarea: Fobia socială: 1, 5, 8, 9, 12, 15, 21, 22, 23, 24;
Agorafobia: 2, 11, 13, 14, 16, 18, 20, 25, 27 și Frica de reacțiile interoceptive: 3, 4, 6, 10, 19.
Coeficienții consistenței interne au următoarele valori: Fobia socială: .89, Agorafobia: .85 și Frica de
reacțiile interoceptive: .86.
Chestionarul senzațiilor corporale (Chambless, Caputo, Bright, & Gallagher, 1984) conține 17
itemi ce vizează frica asociată cu simptomele fiziologice ale anxietății. Scala are o bună fidelitate (alfa
Cronbach = .87). Subiecții cu atac de panică obțin scoruri mai ridicate la această scală decât subiecții
nonclinici.
Fișe pentru înregistrarea contextului și frecvenței panicii

9
 Fișa de de înregistrare săptămânală a atacurilor de panică și a stării acute de anxietate (Clark
& Beck, 2010) trebuie completată încă de la prima întâlnire cu clientul și introdusă ca temă de casă
săptămânală. Pentru o mai bună acuratețe a observațieie, clientul trebuie să completeze fișa imediat
după ce a avut un atac de panică. Trebuie înregistrate atât atacurile de panică cu cel puțin patru
simtome, cât și cele limitate în simptomatologie, alături de starea de neliniște și aprehensiune. Se
înregistrază durata atacului de panică la intensitatea lui maximă. În descrierea contexutului în care
apare atacul de panică se evidențiază orice stimul intern sau extern cu sepcificație pentru starea
respectivă de anxietate. Se evidențiază simptomele fiziologice de intensitate ridicată. Coloana cu
interpretări țintește consesințele, preocupările clientului legate de manifestările fiziologice. Rubrica
dovezi pentru alternative vizează orice explicație pe care clientul o are pentru a arăta că atacul de
panică a fost mai puțin serios decât s-a gândit. În ultima coloană se notează modalitatea în care s-a
sfârșit atacul de panică.
Fișa de analiză situațională (Clark & Beck, 2010) poate fi folosită alături de ADIS-IV pentru a
culege informații despre contextul și fenomenologia atacurilor de panică.
Fișe pentru înregistrarea sensibilității interoceptive
Fișa de automonitorizate a senzațiilor fiziologice și Fișa de evaluare a reacțiilor fiziologice intense
(Clark & Beck, 2010) alături de Chestionarul senzațiilor corporale furnizează date importante pentru
clinician despre reacțiile, senzațiile fiziologice care sunt cele mai problematice pentru client.
Fișe de monitorizare a cognițiilor
Pentru înregistrarea interpretărilor pe care clientul le dă manifestărilor fiziologice pot fi folosite
Fișa de de înregistrare săptămânală a atacurilor de panică și a stării acute de anxietate, Fișa de
automonitorizate a senzațiilor fiziologice, Fișa de automonitorizare a gândurilor de neliniște, Fișa de
identificare a erorilor de gândire, Fișa de automonitorizare a îngrijorării, Fișa de reevaluare a
simptomelor (Clark & Beck, 2010).
Fișe de monitorizare a comportamentelor
Pentru monitorizarea comportamentelor de evitare și de asigurare se poate face apel la Fișa de
răspuns comportamental la anxietate, Fișa de răspuns cognitiv la anxietate și Ierarhia stimulilor
anxiogeni (Clark & Beck, 2010).
Fișe de evaluare a mecanismelor de coping
Această categorie include Fișa de de înregistrare săptămânală a atacurilor de panică și a stării
acute de anxietate, Fișa de reevaluare a simptomelor și Fișa de reevaluare a anxietății (Clark & Beck,
2010).
4. Protocolul terapeutic
Protocolul terapeutic (Barlow & Craske, 2000)

10
 Urmărește să modifice evaluarea catastrofală a atacurilor de panică, să diminueze
anxietatea, răspunsul de hiperventilație, teama condiționată de reacțiile fiziologice și respectiv
evitarea situațiilor agorafobice.
Ședința 1
Obiectivele ședinței 1 sunt:
 Identificarea patternului anxietății și a situațiilor în care apar anxietatea și atacurile de panică;
 Identificarea gândurilor catastrofice;
 Descrierea aspectelor cognitive, fiziologice și comportamentale ale anxietății și atacului de
panica;
 Descrierea primului atac de panică, ca manifestare a anxietății, stresului, identificarea stresorilor
și a modului în care ei au contribuit la intensificarea arousalului fiziologic și la activarea
schemelor legate de pericol;
 Descrierea anxietății;
 Explicarea tratamentului;
 Motivarea pentru tema de casa și auto-monitorizare;
 Tema auto-monitorizarea.

Ședința 2
Obiective:
 Educația pentru boală - se explică mecanismele de apariție a atacului de panică;
 Citirea materialelor ca și temă de casă.

Valoarea și funcția protectivă a anxietății și a panicii

Anxietatea și panica sunt stări emoționale naturale ce sunt trăite de către toți oamenii.
Anxietatea este manifestată de toți oamenii ori de cate ori ei gândesc că ceva rău sau ceva amenințător
poate să se întâmple. Aceste amenințări pot fi a) de natura fizică (posibilitatea unei boli, unui accident,
a morții), sociale (posibilitatea unei situații jenante, respingerii, ridiculizării), amenințare mentală
(posibilitatea de a înnebuni, de pierdere a controlului, de pierdere a deplinătății mentale). Din punct de
vedere științific, anxietatea imediată sau de scurtă durată este numită răspuns fugă-atac, deoarece
efectele ei au ca și scop lupta sau fuga de pericol.
Deci scopul principal al panicii este de a proteja indivizii de pericol. Când oamenii primitivi
locuiau în peșteri era vital pentru ei ca un răspuns automat să apară atunci când se întâlneau cu un
pericol, răspuns care să conducă la o acțiune imediată. Chiar și în ziua de azi, mecanismul luptă-fugă,
atac-fugă este necesar. Imaginează-ți o situație în care o persoană trece strada în timp ce pe lângă ea
trece o mașina în viteză claxonând. Dacă persoana nu ar simți anxietate, ar putea fi omorâtă de mașină.
Ce se întâmplă însă, sistemul atac - fugă intra în acțiune și persoana fuge din calea mașinii. Ce putem
învăța de aici – scopul primar al panicii este să protejeze oamenii nu să le facă rău. Este un mecanism
uman de supraviețuire. Panica înseamnă să cauți supraviețuirea.
Bazele fiziologice ale senzațiilor trăite în timpul panicii și anxietății și funcția de
supraviețuire a acestor mecanisme
Când corpul detectează pericolul, creierul trimite mesaje sistemului nervos autonom. Acest
sistem are doua ramuri simpatic și parasimpatic. Ambele sisteme sunt implicate direct în controlarea
nivelelor de energie ale organismului și a pregătirii pentru acțiune. Sistemul nervos simpatic (SNS)
este sistemul atac-fuga, el eliberând și radiind energie corpului pentru acțiune. Sistemul parasimpatic
este sistemul de refacere, ce readuce corpul la starea normala. Activarea sistemului nervos simpatic
cauzează cele mai mult simptome ale atacului de panică.
Un lucru important este acela ca SNS tinde să fie un sistem de tipul totul sau nimic. Când este
activat, toate părțile sale răspund. Acest lucru ar explica de ce cele mai multe atacuri de panica implică
multe simptome fizice, nu numai unul sau doua. De asemenea, SNS răspunde imediat, de îndată ce

11
pericolul se apropie, de aceea simptomele atacului de panica pot apărea spontan, imediat în câteva
secunde. SNS eliberează doi neurotransmițatori/ adrenalina și noradrenalina din glandele suprarenale
situate la deasupra rinichilor. Acești neurotransmițători sunt folosiți de SNS ca și mesageri pentru
continuarea activității, așa că aceasta odată începută continuă sau se intensifică pentru ceva vreme.
Activitatea SNS crește rata bătăilor inimii și tăria bătăilor inimii. Acest efect este vital pentru
pregătirea organismului pentru acțiune pentru că ele cresc presiunea sangvina și oferă oxigen
țesuturilor musculare necesare reacției de atac - apărare. O rată ridicată a bătăilor inimii este trăita în
anxietate sau panică. Direcționarea sângelui se schimbă. Sângele este luat din locurile unde nu este
necesar prin constricția vaselor de sânge și este trimis zonelor care au nevoie prin dilatarea vaselor de
sânge. De exemplu sângele este luat din piele, degete de la mâini și picioare. Acest efect este util. Să
ne gândim la oamenii primitivi. Extremitățile corpului erau cele mai probabile părți de a fi atacate sau
rănite. Ca rezultat al acestui efect pielea se albește și se răcește, în special mâinile și picioarele. În
schimb se pompează sânge în grupele mari de mușchi cum ar fi coapse, inima și bicepși care au nevoie
de oxigen pentru răspunsul atac – apărare.
Răspunsul atac - fugă afectează și respirația. Ea devine mai rapidă și mai profundă deoarece
organismul are nevoie de mai mult oxigen pentru a fi capabil să lupte sau să fugă. Oxigenul este sursa
energetică pentru mușchi. Uneori respirația poate fi dezechilibrată, fără a crea rău însă determină
simptome neplăcute cum ar fi sufocare, dureri în piept, tuse. De asemenea sângele ce merge spre cap
poate să descrească în cantitate, această descreștere e mică și nu e periculoasă, dar produce simptome
neplăcute cum ar fi amețeala, tulburări de vedere, confuzie, derealizare și valuri de căldură.
Schimbările fiziologice protective produc simptome fizice ce sunt inconfortabile, dar nu sunt
cauzatoare de rău sau nu sunt un semn ca ceva nu este în regula cu noi.
Răspunsul atac - fugă intensifică transpirația. Transpirația împiedică organismul să se
supraîncălzească și permite individului să continue acțiunea. De asemenea face organismul lunecos și
dificil de prins. Transpirația este un simptom comun anxietății și panicii.
Pupilele se dilată pentru a permite luminii să intre mai mult în ochi. Acest lucru ajută individul
să scaneze mediul pentru a depista pericolul și pentru a avea o vedere mai bună. Schimbarea pupilelor
poate cauza alte simptome cum ar fi tulburări de vedere, luminițe, steluțe în fața ochilor, sensibilitate
la lumina puternică. Un alt efect este descreșterea salivației, rezultând gura uscata. De fapt, întregul
sistem digestiv încetinește, astfel încât întreaga energie ce ar fi folosita pentru digestie să fie
direcționată spre mușchi. Acest lucru are ca efect greață și nod în stomac, uneori chiar diaree.
Multe grupe musculare sunt tensionate în răspunsul atac - fuga. Acest efect rezultă în tensiunea
și uneori durere, junghiuri, tremur și pierderea echilibrului. Un alt efect interesant este eliberarea
analgezicelor naturale din creier astfel încât corpul nu simte durere când persoanei ii este teamă. Sigur,
scopul este să ajute organismul pentru răspunsul atac - fugă. Relaționat cu acest lucru, se eliberează
coagulantele și limfocitele în sânge, fapt ce ajută la vindecarea rănilor. Mai mult, contracțiile splinei
eliberează mai multe celule roșii cu scopul de a purta mai mult oxigen iar ficatul eliberează mai mult
zahăr pentru mușchi. Deoarece răspunsul atac - fugă activează tot corpul și implică multă energie, de
obicei persoana se simte obosită, secată, fleașcă după aceea.
Rolul fricilor de anumite senzații corporale învățate și mediate cognitiv
Răspunsul atac-fugă este de înțeles să apară atunci când o persoană este atacată, blocată în lift,
programată pentru o operație dificilă. Atacul de panică este un răspuns normal al fricii. Răspunsul este
anormal atunci când apare într-un moment nepotrivit, atunci când nu există nici un motiv de
îngrijorare. Așa cum am menționat mai devreme, persoanele cu atac de panică manifestă teamă de
simptomele fiziologice ale fricii. Cu alte cuvinte, atacul de panică înseamnă teamă de teamă.
Atacul de panică urmează o secvență tipică: în primul rând, senzații fizice neașteptate sunt
trăite, în al doilea rând apare frica de aceste simptome, rezultând panica. A doua parte a secvenței este
ușor de înțeles. Răspunsul atac-fugă determină creierul să caute pericolul. Uneori o amenințare
evidentă nu poate fi găsită, cum este cazul atacurilor de panică neașteptate. Dar cei mai mulți oameni
nu acceptă să nu aibă o explicație. Deoarece nu poate fi găsit nimic în exterior, atenția se îndreaptă

12
spre interior – Ceva nu e în regulă cu mine. Apoi creierul inventează ceva de genul - Sunt pe moarte
sau înnebunesc. Dar amintiți-vă, scopul răspunsului atac-fugă este să protejeze organismul nu să-i facă
rău. Din păcate, aceste gânduri negative despre reacțiile fiziologice nu fac decât să întărească
anxietatea și simptomele atacului de panică.
Se pune întrebarea de ce apar reacțiile răspunsului atac-fugă atunci când nu există nici o
amenințare exterioară? O explicație ar fi stresul care produce un nivel ridicat de adrenalină și alte
substanțe. Scopul este de a pregăti organismul pentru confruntarea cu stresul. Aceste efecte pot crea
simptome similare atacului de panică. O altă explicație este teama de panică. Anticiparea anxioasă
contribuie la un nivel ridicat de tensiune și prin urmare mai multe simptome fiziologice. Anxietatea
determină persoana să își focalizeze atenția asupra lucrului de care îi este teamă. Persoana scanează
corpul pentru manifestări fiziologice neobișnuite și ia în considerare manifestări care de altfel ar trece
neobservate în lipsa anxietății. Deci anxietatea de atac de panică creează mai multe simptome și
determină o mai puternică focalizare a atenției asupra reacțiilor fiziologice.
O a treia explicație ar fi senzațiile fizice care apar la oricine, reacții relaționate cu condiționarea
interoceptivă. Condiționarea urmează principiul generalizării stimulilor. Conform acestui principiu,
stimulii care sunt similari unui stimul primar pot cauza reacții învățate de teamă. De exemplu, frica de
simptomele atacului de panică poate fi generalizată altor reacții fiziologice cum ar fi durerea de cap
sau poate apărea teama de a consuma cofeină, de a face exerciții fizice, de foame, de entuziasm și furie,
umiditate, oboseală etc. Toate acestea produc reacții fiziologice similare celor din atac de panică. Mulți
oameni cred că își vor pierde controlul atunci când se panichează. Cred că se vor bloca, vor fi ca
paralizați, că nu vor fi în stare să se miște, că nu vor ști ce să facă și ar putea să-i rănească pe cei din
jur.
În timpul atacului de panică, întreg organismul este în acțiune și persoana simte nevoia să
scape. Răspunsul atac - fugă nu determină persona să facă rău celorlalte persoane din jur care nu
reprezintă un pericol și nici nu determină paralizii, dimpotrivă, scopul este să ajute persoana să scape
de pericol. Nimeni nu a înregistrat nici un caz de violență sau nebunie în timpul atacului de panică.
Chiar dacă sunt simptome de depersonalizare sau derealizare, persoana poate funcționa și gândi. Alți
oameni pot crede ca nervii lor o să slăbească și o să cedeze. Panica se bazează în principal pe activitatea
SNS care este echilibrat de SNP. Nervii nu sunt ca niște fire electrice, iar anxietatea nu poate distruge
nervii.
Mulți oameni cred că atacurile de panică sunt atacuri de cord, probabil datorita lipsei de
informație despre atacul de cord. În bolile de inimă, de obicei respirația diminuă, apar dureri în piept
și ocazional palpitații și slăbiciuni. Aceste simptome sunt direct relaționate cu efortul, cu cât efortul e
mai mare, cu atât simptomele sunt mai puternice. Simptomele bolilor de inimă dispar repede la odihnă.
Acest lucru este diferit în atacul de panică, simptomele acestuia apărând în perioada de odihna de
obicei. Deseori simptomele atacului de panica se intensifica la exercițiu, dar nu dispar la relaxare.
Bolile de inimă produc modificări electrice ale inimii ce sunt înregistrate de EKG, în cazul atacurilor
de panica singurul lucru pe care EKG-ul îl înregistrează este rata ridicata a bătăilor inimii. Rata ridicată
a bătăilor inimii nu este periculoasă decât atunci când atinge cote extreme, peste 180 de bătăi pe minut.

Ședința 3
Obiective:
 Controlul respirației - Clientul este rugat sa hiperventileze voluntar, stând in picioare, inspirând
și expirând repede și profund ca și cum ar umple un balon, timp de 1 minut și 30 sec. Este rugat să
se așeze, să închidă ochii și să respire foarte încet cu pauză la fiecare respirație până când
simptomele se diminuă. Se discută apoi similaritatea în simptomatologie cu anxietatea și atacurile
de panica (50-60% raportează similaritate). Deoarece exercițiul este făcut intr-un mediu sigur, cei
mai mulți clienți vor evalua anxietatea ca fiind mai mica decât dacă aceleași simptome ar apărea
natural. Aceasta distincție este important de făcut pentru că demonstrează importanța perceperii

13
 siguranței în declanșarea anxietății. Se analizează atribuirea greșită a simptomelor și condiționarea
interoceptivă.
 Educația cu privire la bazele fiziologice ale hiperventilației cu scopul de a înlătura interpretarea
greșită - Hemoglobina din sânge captează oxigenul, elementul care eliberează oxigenul fiind
dioxidul de carbon. Când hemoglobina întâlnește dioxidul de carbon, oxigenul este deblocat, astfel
încât să poată ajunge în celulele corpului. De aceea, deși este important să inspirăm oxigen, este la
fel de important să existe dioxid de carbon în sânge, pentru ca acesta să elibereze oxigenul.
Respirația accelerată crește anxietatea nu pentru că inspirăm prea mult oxigen, ci deoarece expirăm
prea mult dioxid de carbon. Respirația accelerată micșorează nivelul de dioxid de carbon, în timp
ce respirația lentă îl sporește. Organismul funcționează cel mai bine când există o balanță între
oxigen și dioxid de carbon. Când respiri accelerat, sângele este încărcat cu mai mult oxigen decât
dioxid de carbon, iar când are loc acest dezechilibru, apar în organism anumite schimbări:
îngustarea vaselor de sânge, cantitatea de sânge care circulă spre creier descrește, iar hemoglobina
își sporește capacitatea de a capta oxigenul și oxigenul transportat de sânge este puțin probabil să
fie eliberat în celule. În mod paradoxal deși respirația accelerată presupune inspirarea unei cantități
mari de oxigen, mai puțin oxigen este, de fapt, trimis către anumite părți ale creierului și
organismului. Acest lucru declanșează senzațiile despre care am mai discutat: Senzația de scurtare
a respirației, Amețeală, Palpitații, Furnicături sau amorțeală în picioare, brațe sau pe față,
Rigiditatea mușchilor, Sentiment de sufocare. Analizând senzațiile fizice produse de
hiperventilație, observăm o suprapunere cu simptomele care apar de obicei în timpul atacurilor de
panică. Oamenii pot interpreta greșit senzațiile produse de hiperventilație ca semne ale unor boli
fizice grave. În acest caz le crește anxietatea, hiperventilează mai mult și astfel își înrăutățesc sau
prelungesc simptomele.
 Se învață controlul respirației, cu focalizare pe diafragmă nu pe piept - Puneți palma dreaptă pe
piept și cea stângă pe abdomen. Inspiră adânc. Dacă palma dreaptă se ridică, deplasându-se înainte,
iar cea stângă se deplasează înapoi, ai o respirație toracică. Dacă palma dreaptă rămâne în poziția
inițială, iar cea stângă se deplasează înainte, ai o respirație abdominală. Pacientul este învățat să
respire ușor și lent pe nas (3-4 secunde inspirația, 4 secunde expirația). Respirând calm, după
modelul de mai sus, se generează răspunsul de relaxare. Pacientul va spune în gând “Relaxează-
te” de fiecare dată când expiră. Terapeutul îi explică pacientului că această tehnică de control a respirației
prin încetinirea ritmului respirator trebuie folosită la primele semne ale respirației accelerate, pentru că
numai așa simptomele vor dispărea în decurs de 1-2 minute și nu va mai experimenta atacul de panică.
Pacientul exersează tehnica de control a respirației timp de 5 minute, iar terapeutul este atent la
corectitudinea realizării acestui exercițiu.
 Tema de casa - continuarea auto-monitorizării și exercițiul de respirație de 2 ori pe zi cel puțin 10
minute.

Ședința 4

 Verificarea temei de casă - Se discuta experiența de control a respirației ca și temă de casă.

 Restructurare cognitivă - se introduc erorile de gândire; Sa abordeze gândurile ca fiind ipoteze și
nu fapte.
 Estimarea exagerata sau tragerea unor concluzii pripite cu privire la apariția unor evenimente când
de fapt probabilitatea este una mica sau nula - “Te poți gândi la un eveniment în care ai fost sigur
de ceea ce o să se întâmple când vei fi anxios și totuși acel lucru nu s-a întâmplat?” De obicei
clienții atribuie greșit neapariția pericolului - semnale externe de siguranța sau comportamente de
siguranța (Am reușit să găsesc ajutor” “am tras pe dreapta” “am luat xanax”) sau norocului. De
asemenea clienții pot considera că singurul motiv pentru care sunt în viață, sănătoși, în siguranță
este pentru că nu a apărut atacul de panica. Ei cred ca intensitatea atacului de panica crește riscul
rezultatelor catastrofice cum ar fi riscul de moarte, de a pierde controlul de a înnebuni.

14
 Se dispută cognițiile.
 Tema de casă este să practice exercițiul de respirație, să înregistreze erorile de gândire făcute și să
le restructureze, căutând evidențe.

Inferențe arbitrare - se trag concluzii specifice și ferme fără a fi susținute de evidențe sau chiar
în ciuda evidențelor contradictorii, de exemplu după ce a luat un 6 în loc de 10 elevul
concluzionează că nu va fi capabil să treacă clasa.
Abstractizări selective - conceptualizarea unei situații pe baze unui detaliu și ignorarea altor
posibile explicații. De obicei aspectele negative ale situației vor fi procesate și reactualizate
mai repede decât cele pozitive. De exemplu, un individ căruia îi este frică să nu fie implicat
într-un accident de mașină deși nu șofează, va fi atent la toate știrile despre accidente de mașină
pentru a-și confirma că este periculos să conduci.
Suprageneralizarea - extragerea unei reguli generale din una dau două incidente izolate și
aplicarea ei pentru mai multe situații. O singură instanță este reprezentativă pentru o clasă largă
de situații caracteristice. De exemplu, doar să auzim despre un jaf în oraș concluzionăm că toți
vom fi jefuiți, dacă am înregistra un eșec în consilierea unui adolescent vom concluziona că nu
vom fi niciodată un consilier eficient pentru adolescenți.
Exagerarea (catastrofarea) sau minimalizarea - un eveniment este văzut mai semnificativ sau
mai puțin semnificativ decât este actualmente. Sunt anticipate rezultate negative fără o
substanță și sunt minimalizate șansele rezultatelor pozitive. De exemplu, dacă o adolescentă nu
este invitată la o petrecere este sfârșitul lumii.
Personalizarea - atribuirea evenimentelor externe nouă înșine, fără o dovadă concretă. Se
asumă că o acțiune este direcționată, determinată de noi mai degrabă decât de o altă cauză. De
exemplu părinții se blamează pe sine de fiecare dată când copiii se poartă urât.
Gândire dihotomă - categorizarea situației în extreme, evenimentele sunt etichetate ca albe sau
negre, bune sau rele. Se aplică legea totul sau nimic. De exemplu, un elev își vede rezolvarea
sarcinii fie ca un succes total, fie ca un eșec total.
Citirea gândurilor – sunt asumate, ghicite acțiuni, atitudini viitoare ale altora, fără nici o
evidență. Un elev care nu ridică mâna pentru a răspunde poate avea convingerea “degeaba ridic
mâna că tot nu-mi va solicita răspunsul”
Afirmații de tip trebuie – imperative absolute adresate sieși sau celorlalți. Un elev poate gândi:
“școala ar trebui să fie ușoară!”
Etichetarea și etichetarea greșită – ne caracterizăm pe baza greșelilor, imperfecțiunilor,
permițându-le să ne definească identitatea. Un elev ce înregistrează insucces școlar ar putea
afirma: “Sunt un ratat și ar trebui să mă las de școală imediat”
Descalificarea pozitivului – experiențele pozitive nu sunt luate în calcul, ele fiind considerate
mai puțin valide decât cele negative.
Gândire emoțională – cineva poate concluziona că simțindu-se într-un fel, situația este de acest
fel, doar pentru că așa simte.

Ședința 5
 Controlul respirației si restructurare cognitivă pentru catastrofare (Atacul de panică este cel mai
rău lucru pe care-l trăiesc”, Tot evenimentul o sa fie ratat dacă o să mă simt anxios” “Ceilalți o să
mă evalueze negativ și asta e groaznic”. Se verifică scenariul cel mai groaznic
 Tema - controlul respirației, identificarea exagerărilor și disputarea lor.

Ședința 6

15
 Expunerea interoceptiva - Se reia conceptul de condiționare interoceptivă. Se începe cu evaluarea
răspunsului clientului la o serie de exerciții. După ce clientul a realizat exercițiul el evaluează
nivelul anxietății (0-8), intensitatea senzației (0-8) și similaritatea simptomelor cu cele ale atacului
de panica (0-8)
 Exerciții:
o scuturatul capului dintr-o parte in alta -30s
o să pună capul între picioare 30 s și să ridice capul repede
o să fugă sau sa coboare scările pentru 1 min
o să mențină o tensiune musculara pentru 1 minut
o să se rotească cu un scaun 1 min
o hiperventilare 1 minut
o să respire foarte încet pentru 2 m sau având ceva prins de nări
o sa fixeze pentru 60 sec un loc pe perete sau propria imagine in oglinda.
o Dacă aceste exerciții nu produc simptome similare cu atacul cel puțin moderata similaritate,
atunci se dezvolta altele. Se aleg acele exerciții care obțin un punctaj de cel puțin 3 puncte.
 Tema de casă este să practice exercițiul de respirație, să înregistreze erorile de gândire făcute
și să le restructureze, căutând evidențe.

Ședința 7
 Se începe expunerea cu itemul cel mai puțin anxiogen dintre cei aleși în ședința 6
 Pentru fiecare încercare de expunere, clientul este rugat sa înceapă inducerea și să semnaleze prin
ridicarea mâinii când trăiește pentru prima dată senzația fiziologică și apoi se continuă inducerea
pentru 30 sec cu scopul de a împiedica evitarea și de a rezista senzației.
 După exercițiu se evaluează anxietatea și i se dă timp clientului să aplice exercițiul de respirație și
restructurarea. Se discută experiența cu clientul
 În timpul discuției se accentuează importanta trăirii senzației, concentrării asupra senzației și
identificării cognițiilor specifice și a disputării lor.
 Se poate întreba - “Ce s-ar fi putut întâmpla dacă te-ai fi rotit cu scaunul 60 sec?”
 Tema de casă - să practice expunere interoceptivă.

Ședința 8
 Se continuă restructurarea și expunerea interoceptiva înaintând în ierarhie
 Se menține tema de casa

Ședința 9-10-11
 Se extinde expunerea interoceptivă la stimuli naturali
 Se continua restructurarea cognititivă
 Stimulii naturali sunt acele activități zilnice care sunt evitate sau îndurate cu detresă ridicată
deoarece ele sunt asociate cu frica (exerciții aerobice, să mănânce mâncare ce creează senzația
de plin, ridicarea rapidă din poziția șezând, să conducă cu geamul închis și cu căldura pornită,
consum de cafea)
 Se evaluează acești stimuli și se realizează ierarhia
 se identifică cognițiile disfuncționale și se restructurează înaintea fiecărei activități
 se identifică și se elimină obiectele, comportamentele de siguranță (tel mobile, sa stea aproape
de dispensar, să meargă încet etc.)
Ședințele 10-11 (in protcolulinițial în care agorafobia făcea parte din diagnostic)
 Tema de casa se discută (sa practice 2 itemi din ierarhie cel puțin de 3 ori într-o săptămână)
 Se începe expunerea la stimulii agorafobici, se identifică aceștia, se evaluează anxietatea și se
realizează ierarhia.

16
 Se face expunere in vivo
 Se aduce in terapie persoana semnificativă și este instruită cum să ajute clientul în timpul
expunerii prin încurajări, evaluarea anxietății, restructurarea cognitivă
Ședința 12-15 la 2 săptămâni, în aceeași manieră

Protocolul terapeutic (Clark & Beck, 2010)

Ședința 1.
- Educația clientului cu privire la modelul cognitiv al atacurilor de panică recurente. Se poate
selecta un exemplu din Fișa de de înregistrare săptămânală a atacurilor de panică și a stării
acute de anxietate. Se va folosi informația obținută până atunci din procesul de vealuare. Se va
completa fișa de mai jos
Cercul vicios al anxietății
1. Stimuli declanșatori (faza I) ___________________________________________
__________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
___________________________________________________

2. Simptome fizice, emoționale, mentale inițiale (faza I) _______________________

___________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_____________________________________________
3. Primele gânduri / imagini anxiogene (faza I, schemele amenințării) ___________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
__________________________________________
4. Principalele simptome intensificate (faza II) ______________________________
___________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_____________________________________________
5. Gânduri / imagini legate de pericolul iminent (faza II, interpretări catastrofale) ___
___________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_______________________________________

Încercarea de a face față/ de a controla Panică

(evitare, comportamente de asigurare)
- Se atrage atenția asupra interpretărilor catastrofale și asupra existenței altor posibile
interpretări.

17
- Se dă temă de acasă completarea în continuare a Fișei de de înregistrare săptămânală a
atacurilor de panică și a stării acute de anxietate
Ședința 2- final
- Inducerea simptomelor și activarea schemelor- se fac exerciții de inducere a simptomelor cu
scopul de a activa schemele și de a oferi posibilitatea de a disputa interpretările catastrofale
legate de simptomele fiziologice. Realizând aceste exerciții, clientul învață că nu totdeauna
sensațiile fiziologice sunt semn al prezenței unei amenințări și că ele nu conduc la rezultatul
interpretărilor catastrofale pe care el le face. Aceste exerciții sunt folosite ca și prime dovezi
contra interpretărilor catastrofale pe care clientul le face. Înainte de începerea exercițiilor de
inducere, este important să ne asigurăm că pacientul nu prezintă nici o problemă fizică (boală,
handicap) ce ar putea împiedica efectuarea lor.
- Exerciții posibile:
o Hiperventilare 1 min;
o Să-și țină respitația pentru 30 secunde;
o Să sufle într-un pai îngust 2 min;
o Să se învărtească la un ritm mediu 1 min;
o Să stea cu capul între picioare 30 secunde și să-l ridice repede;
o Să scuture capul dintr-o parte în alta pentru 30 de secunde;
o Să tensioneze toți mușchii corpului pentru 1 min;
o Să alerge pe loc 1 min;
o Să ste cu fața la o sursă de căldură 2 min;
o Să-și apese limba cu o spatulă 30 de secunde;
o Să se uite la o lumină fosforescentă pentru 1 min și apoi să încerce să citească;
o Să se uite la propria persoană în oglindă, timp de 2 min;
o Să fixeze cu privirea un punct pe perete 3 min.
- Exercițiile sunt simple și pot fi realizate și acasă ca și temă de casă;
- Se identifică posibilele erori de gândire pe care pacientul le face în momentul în care simte
senzațiile fiziologice induse și se generează posibile explicații ale acestora.
- Se verifică scenariul cel mai groaznic și se folosește Fișa de re-evaluare a simptomelor.
- Se arată clientului cum interpretarea catastrofală contribuie la intensificarea simptomelor
fizilogice.
- Pot fi folosite Fișa Evaluărilor Anxioase: Căutarea dovezilor și Fișa interpretărilor alternative;
- Se poate face apel la experimente comportamentale de testare a ipotezelor. Ele constă în
expunerea deliberată la situații declanșatoare de anxietate, pentru a induce simptomele
fiziologice și a activa interpretările eronate. Se analizează rezultatul experimentului și se
generează interpretarea alternativă. De exemplu putem ruga clientul să își țină respirația și apoi
să respire normal, să observe diferența între cele două situații în termen de interpretări. Un alt
exemplu ar putea fi realizarea de activități fizice pentru a observa că intensificarea simptomelor
fizice nu generază anxietate.

Fișa Evaluărilor Anxioase: Căutarea dovezilor

Nume: _________________________________ Data: ________________________

1. Scrieți mai jos gândul anxiogen: _______________________________________
2. Scrieți probabilitatea la care vă gândiți că acest lucru se va întâmpla, atunci când sunteți
anxios (0% nu se va întâmpla și 100% sigur se va întâmpla) ____________
3. Apreciați cât de catastrofal evaluați dumneavoastră rezultatul (0% defel, 100%
catastrofă): ________________________________________________________
Dovezi pentru gândurile anxiogene Dovezi împotriva gândurilor anxiogene
1. 1.

18
 2. 2.
3. 3.
4. 4.
5. 5.
6. 6.
4. După ce ați căutat dovezi, scrieți probabilitatea la care vă gândiți că acest lucru se va
întâmpla, atunci când sunteți anxios (0% nu se va întâmpla și 100% sigur se va întâmpla)
____________
5. După ce ați căutat dovezi, apreciați cât de catastrofal evaluați dumneavoastră rezultatul
(0% defel, 100% catastrofă): _______________________________

Fișa interpretărilor alternative

Nume: _______________________________________ Data: ____________________

1. Descrieți cel mai rău lucru posibil la care vă gândiți când sunteți anxios (anxioasă):
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
_________________________________________________________
2. Descrieți scenariul ce ați dori să se realizeze atunci când sunteți anxios (anxioasă):
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
_________________________________________________________
3. Descrieți rezultatul cel mai realist legat de anxietatea dumneavoastră:
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
_________________________________________________________
Dovezi pentru scenariul de Dovezi pentru scenariul Dovezi pentru scenariul
groază dorit realist
1. 1. 1.
2. 2. 2.
3. 3. 3.
4. 4. 4.
5. 5. 5.
Ședința 3 – final (in protocolul vechi in care agorafobia era inclusa in diagnostic)
– expunerea în vivo se introduce devreme în terapie dacă simptomele agorafobice sunt puternice;
- Toleranța simptomelor – exercițiile de expunere ajută la dezvoltarea toleranței față de
simptomele fizice; de exemplu, pacientul este pus să facă exerciții fizice și să observe
intensificarea bătăilor inimii, faptul că ele se intensifică la efortul fizic este o dovadă adusă
împotriva gândirii catastrofale, o dovadă a faptului că simptomele fizice pot fi tolerate și că ele
nu sunt periculoase, terapeutul va sublinia faptul că pacientul poate tolera simptomele fizice ca
și toți ceilalți oameni. O altă modalitate de creștere a toleranței la simptomele fiziologice ar fi
jurnalul reacțiilor fizice care apar în absența anxietății, toate aceste date înregistrate în jurnal
sunt o dovadă a faptului că reacțiile fiziologice pot fi tolerate fără a simți anxietate. În
expunerile gradate, clientul învață de asemenea că poate tolera simptomele fiziologice ale
anxietății manifestate la intensificarea gradată a acesteia.
- Interpretările stimulilor siguranței – se redirecționează atenția clienților spre stimulii care
denotă siguranță; Terapeutul poate întreba – Ce aspecte ale situației exprimă siguranță? Poți
găsi un indiciu care să îți spună că situația respectivă este mai puțin periculoasă decât ai crezut
că este inițial? Reanalizând situația, ce indicii ale siguranței au fost prezente pe care tu le-ai
ignorat? Poate fi folosită fișa de re-evaluare a simptomelor.

19
 Ultimele ședințe
– prevenirea recăderilor – clientul trebuie să se aștepte la manifestarea ocazională a
atacurilor de panică, că va avea manifestări fiziologice neașteptate și că anxietatea este parte
normală din viață. Se oferă clientului materialele folosite în terapie, i se poate scrie un plan pe
care să-l urmeze în cazul reapariției simptomelor. O strategie foarte eficientă este aceea în a
determina pacienții ca în situații anxiogene să își provoace intenționat simptomele fiziologice
de care se tem.
- exercițiul de respirație este considerat a fi opțional în acest protocol, deoarece
respirația controlată poate fi folosită ca răspuns evitativ al anxietății, deseori în atacurile de
panică nu apare hiperventilarea și sunt studii care susțin faptul că această tehnică nu aduce un
beneficiu în plus terapiei cognitiv-comportamentale (Schmidt & colab., 2000, apud Clark &
Beck, 2010).

20
 Anexa 1
Indexul sensibilității la anxietate
Rodriguez, Bruce, Pagano, Spencer, & Keller (2004)
Citiți cu atenție fiecare afirmație și apreciați gradul în care vi se potrivește.
defel puțin moderat mult foartemult
1. E important pentru mine să nu 0 1 2 3 4
arăt că sunt nervos (nervoasă).

2. Când nu mă pot concentra pe o 0 1 2 3 4

sarcină, mă îngrijorez că aș
putea-o lua razna.
3. Mă sperii când simt că tremur. 0 1 2 3 4

4. Mă sperie senzația de leșin.

5. E important pentru mine să-mi 0 1 2 3 4

controlez emoțiile.

6. Mă sperii când inima începe să- 0 1 2 3 4

mi bată repede.

7. Mă simt jenat(ă) când stomacul 0 1 2 3 4

meu bombăne.

8. Mă sperii când am senzații de 0 1 2 3 4

greață.

9. Când simt că inima îmi bate 0 1 2 3 4

puternic, mă îngrijorez că aș
putea avea un atac de cord.

10. Mă sperie senzația de a nu avea 0 1 2 3 4

aer suficient.

11. Când mă deranjează ceva la 0 1 2 3 4

stomac, mă gândesc că pot avea
o boală serioasă.

12. Mă sperii când nu mă pot 0 1 2 3 4

concentra pe ce am de făcut.
13. Ceilalți observă când nu mă 0 1 2 3 4
simt bine.

14. Mă sperie orice senzație 0 1 2 3 4

neobișnuită a corpului meu.

15. Când sunt neliniștit, mă 0 1 2 3 4

îngrijorez că aș putea avea o
boală mentală.

21
16. Mă sperii când sunt agitat. 0 1 2 3 4
Indexul sensibilității la anxietate
Taylor & colab. (2007)
Citiți cu atenție fiecare afirmație și apreciați gradul în care vi se potrivește.
defel puțin moderat mult foarte
mult
1. E important pentru mine să nu 0 1 2 3 4
arăt că sunt nervos (nervoasă).

2. Când nu mă pot concentra la o 0 1 2 3 4

sarcină, mă îngrijorez că aș putea
s-o iau razna.

3. Mă sperii când inima începe să 0 1 2 3 4

îmi bate repede.

4. Când mă deranjează stomacul, mă 0 1 2 3 4

gândesc că aș putea să fiu foarte
bolnav.

5. Mă sperii când nu reușesc să mă 0 1 2 3 4

concentrez la ceea ce trebuie să
fac.

6. Când tremur în prezența altor 0 1 2 3 4

persoane, îmi este teamă de ce ar
putea ele să gândească despre
mine.

7. Când pieptul mă strânge, mă 0 1 2 3 4

sperii că nu am să pot respira cum
trebuie.

8. Când simt dureri în piept, mă 0 1 2 3 4

îngrijorez că aș putea avea un atac
de cord.

9. Mi-e teamă că ceilalți ar putea 0 1 2 3 4

observa anxietatea mea.

10. Când simt că plutesc, mi-e teamă 0 1 2 3 4

că am să înnebunesc.

11. Mă sperii când roșesc în fața 0 1 2 3 4

altora.

12. Când simt că inima nu-mi bate 0 1 2 3 4

normal, mă îngrijorez că aș putea
avea o boală gravă.

22
13. Când încep să transpir în prezența 0 1 2 3 4
altor persoane, mă gândesc că
acestea ar putea gândi ceva
negativ despre mine.

14. Când gândurile nu-mi dau pace, 0 1 2 3 4

mă îngrijorez că aș putea-o lua
razna.

15. Când simt că nu mai am aer, mă 0 1 2 3 4

îngrijorez că aș putea să mă sufoc
până la moarte.

16. Când nu pot gândi clar, mă 0 1 2 3 4

îngrijorez că ceva este neînregulă
cu mine.

17. Cred că ar fi oribil pentru mine să 0 1 2 3 4

leșin în public.

18. Când am senzația de vid mental, 0 1 2 3 4

mă îngrijorez că ceva e teribil de
rău cu mine

23
 CHESTIONARUL ALBANY DE EVALUARE A PANICII și FOBIEI
Brown, Di Nardo, & Barlow (1994)
Folosind scala de mai jos, evaluați gradul de frică pe care credeți că l-ați trăi în fiecare dintre
situațiile descrise mai jos dacă ele vi s-ar întâmpla săptămâna viitoare. Încercați să vă imaginați
făcând fiecare activitate în parte și modul în care v-ați simți.
Scala fricii
0 1 2 3 4 5 6 7 8
Nu-mi Îmi este ușor Îmi este frică Îmi este frică Îmi este foarte
este frică moderat frică
frică

1. Vorbesc cu oamenii.
2. Sunt la spălat cu mașina.
3. Să fac sport într-o zi toridă.
4. Să umflu repede o saltea.
5. Să mănânc în fața altora.
6. Să mă cațăr într-o zi toridă.
7. Să simt mirosul de la dentist.
8. Să întrerup o întâlnire.
9. Să țin un discurs.
10. Să fac exerciții fizice singur (ă).
11. Să fiu plecat(ă) departe de casă.
12. Să intru într-un grup și să mă prezint.
13. Să mă plimb singur(ă) într-o zonă mai izolată.
14. Să conduc pe autostradă.
15. Să port haine extravagante.
16. Să mă confrunt cu probabilitatea de a mă fi pierdut.
17. Să beau o ceașcă de cafea tare.
18. Să stau în mijlocul sălii de cinema.
19. Să urc scările fugind.
20. Să merg cu metroul.
21. Să vorbesc la telefon.
22. Să mă întâlnesc cu străini.
23. Să scriu în fața altora.
24. Să intru într-o sală plină de oameni.
25. Să stau peste noapte undeva înafara casei.
26. Să simt efectul alcoolului.
27. Să merg pe un pod foarte lung și jos.

24
 Chestionarul Senzațiilor Corporale

Chambless, Caputo, Bright, & Gallagher (1984)

Mai jos veți găsi o listă cu senzații corporale ce pot apărea atunci când sunteți
neliniștit(ă) sau în situații în care vă este teamă. Folosiți scala de cinci puncte pentru a evalua
cât de mult vă este teamă de aceste senzații:

1 2 3 4 5
Defel Un pic Moderat Mult Foarte mult

1. Palpitații 1 2 3 4 5
2. presiune sau senzație de greutate în piept 1 2 3 4 5
3. amorțeli în brațe sau picioare 1 2 3 4 5
4. furnicături în vârful degetelor 1 2 3 4 5
5. amorțeală într-o parte a corpului 1 2 3 4 5
6. senzația de scurtare a respirației 1 2 3 4 5
7. amețeală 1 2 3 4 5
8. tulburări de vedere 1 2 3 4 5
9. greață 1 2 3 4 5
10. fluturași în stomac 1 2 3 4 5
11. nod în stomac 1 2 3 4 5
12. nod în gât 1 2 3 4 5
13. picioare de cauciuc 1 2 3 4 5
14. transpirații 1 2 3 4 5
15. gât uscat 1 2 3 4 5
16. sentimental că ești dezorientat și confuz 1 2 3 4 5
17. sentimental de a fi rupt de corp: numai în parte prezent 1 2 3 4 5
18. altele (vă rugăm descrieți) 1 2 3 4 5

25
 Fișa de de înregistrare săptămânală a atacurilor de panică și a stării acute de anxietate
(Clark & Beck, 2010)

Nume și prenume: _______________________________________________________________________________________

Data: ___________________________________________________________________________________________________
Instrucțiuni: Folosiți această fișă pentru a înregistra orice atac de panică veritabil, atac de panică limitat în simptome sau stare de
neliniște pe care le-ați trăit în ultima săptămână. Încercați să realizați înregistrări care sunt cât mai apropiate de ceea ce ați simțit în realitate.

Data, ora Stimuli Severitatea Descrierea Interpretarea Dovezi pentru Rezultatul

și durata declanșatori /Intensitatea simptomelor anxioasă a interpretări atacului de
episodului Etichetați anxietății (senzațiilor) simptomelor alternative panică
cu (0-100) anxioase fizice
AA/ANA Etichetați și mentale
AV, ALS, SN

AA – atac de panică așteptat

ANA – atac de panică neașteptat
AV – atac de panică veritabil
ALS – atac de panică limitat în simptomatologie
SN – stare de neliniște

26
 Fișa de analiză situațională
(Clark & Beck, 2010)

Nume și prenume: _______________________________________________________________________________________

Data: ___________________________________________________________________________________________________
Instrucțiuni: Vă rog să notați orice situație care declanșează un răspuns anxios. Descrieți această situație pe scurt în coloana 2. În
coloana a treia, notați durata (număr de minute) și intensitatea anxietății folosind o scală de 0-100. În coloana 4 notați cel mai evident
simptom anxios pe care l-ați simțit, iar în coloana 5 notați gândurile imediate care vi-au venit în minte. În ultima coloană se înregistrează
răspunsul imediat pe care l-ați avut la anxietate.

Data/Ora Situația Intensitatea Simptome Gânduri Răspunsul

anxietății (0-100) anxioase anxioase imediat la
și Durata (min) imediate anxietate

27
 Fișa de automonitorizate a senzațiilor fiziologice
(Clark & Beck, 2010)

Nume și prenume: ________________________________________________________________________________________

Data: ___________________________________________________________________________________________________
Instrucțiuni: Vă rog să notați în această fișă orice experiență sau situație care este relaționată cu o stare crescută de anxietate pe
care o resimțiți. Fiți atent (ă) dacă resimțiți oricare dintre senzațiile notate în această fișă. Folosiți scala de evaluare pentru a nota intensitatea
reacției respective (0=nu am avut senzația respectivă, 50=am simțit puternic senzația respectivă, 100=senzația a dominat, m-a copleșit) și
anxietatea legată de ea (0=nu am fost anxios în legătură cu acea senzație, 50=am fost destul de preocupat că voi avea acea senzație, 100=am
simțit anxietate, panică în legătură cu faptul că voi avea acea senzație).
1. Descrieți pe scurt situația anxiogenă: ____________________________________________________________________________
Notați nivelul anxietății în acea situație (0-100): _______________________________________________________________________
Evaluați reacțiile fiziologice simțite în acea situație:
Senzația fiziologică Intensitatea senzației fiziologice Anxietatea legată de senzația fiziologică
(0-100) (0-100)
Dureri, strângeri de piept
Intensificarea bătăilor inimii
Tremurături
Dificultăți de respirație
Tensiune musculară
Grață
Amețeală, stare de leșin
Slăbiciune
Senzații de căldură, transpirații
Gură uscată

28
 2. Descrieți pe scurt situația anxiogenă: ____________________________________________________________________________
Notați nivelul anxietății în acea situație (0-100): _______________________________________________________________________
Evaluați reacțiile fiziologice simțite în acea situație:
Senzația fiziologică Intensitatea senzației fiziologice (0- Anxietatea legată de senzația fiziologică (0-
100) 100)
Dureri, strângeri de piept
Intensificarea bătăilor inimii
Tremurături
Dificultăți de respirație
Tensiune musculară
Greață
Amețeală, stare de leșin
Slăbiciune
Senzații de căldură, transpirații
Gură uscată

29
 Fișa de evaluare a reacțiilor fiziologice intense
(Clark & Beck, 2010)

Nume și prenume: _______________________________________________________________________________________

Data: __________________________________________________________________________________________________
Instrucțiuni: Mai jos veți găsi o listă cu senzațiile fiziologice care pot apărea într-o stare intensă de anxietate sau în timpul atacului
de panică. Vă rog să identificați intensitatea senzațiilor fizice pe care le-ați avut în timpul unei stări intense de anxietate sau în timpul
atacului de panică. Fișa trebuie completată în timpul episodului anxios sau chiar imediat după. Încercuiți primele senzații fiziologice pe
care le resimțiți.

Senzația fizică Absentă Ușoară Moderată Puternică Foarte

puternică
Tensiune musculară
Durere muscular
Slăbiciune
Spasme, zvâcniri musculare
Înțepături în mâini și picioare
Furnicături în mâini și picioare
Greață
Crampe stomacale
Indigestie
Senzație de urinare urgent

30
Diaree
Senzație de mucus în gât sau nas
Gură uscată
Dificultate în respirație, scurtări ale
respirației
Senzația că nu pot tuși
Strângere de piept
Dureri în piept
Palpitații
Bătăi neregulate ale inimii
Tremurături
Încordare
Senzația de realizare
Zvâcniri musculare
Amețeală
Stare de leșin
Minte încețoșată
Pierderea echilibrului
Valuri de căldură sau frisoane
Transpirații
Alte senzații

31
 Fișa de automonitorizare a gândurilor de neliniște
(Clark & Beck, 2010)
Nume și prenume: _______________________________________________________________________________________
Data: __________________________________________________________________________________________________
Instrucțiuni: Vă rog să notați orice experiență sau situație care se leagă de o stare crescută de anxietate pe care ați resimțit-o. După
evaluarea nivelului anxietății răspundeți la întrebările afișate în următoarele coloane. Încercați să completați fișa în timp ce simțiți anxietate
sau chiar imediat după.

Situația declanșatoare Nivelul de anxietate
de anxietate
(descrieți pe scurt și
includeți data și ora)
Cel mai rău lucru ce s-ar
(0-100) putea întâmpla (care
este cel mai rău lucru
ce s-ar putea
întâmpla?)
Ce nu este corect în Ce ar alina anxietatea?
legătură cu situația (Cum s-ar putea
(ce este tulburător în schimba situația
legătură cu situația pentru a diminua
sau în legătură cu anxietatea? Cum v-
ceea ce simțiți sau ați putea schimba
faceți? Cum ar trebui dumneavoastră sau
să se comporte ceilalți pentru a se
ceilalți față de diminua anxietatea?)
dumneavoastră de v-
ați tulbura?)

32
 Fișa de identificare a erorilor de gândire
(Clark & Beck, 2010).

Nume și prenume: ________________________________________________________________________________________

Data: ___________________________________________________________________________________________________
Instrucțiuni: Mai jos veți găsi o listă cu erorile de gândire pe care persoanele anxioase le fac. Puteți descoperi că dumneavoastră
manifestați doar unele dintre ele atunci când sunteți anxios, dar se prea poate să descoperiți că toate aceste erori vă caracterizează. Citiți
lista și explicațiile pentru fiecare eroare și marcați acele gânduri pe care le aveți. Oferiți exemple din momentele în care vă simțiți anxios
și notați primele gânduri care vă vin în minte.
Eroarea de gândire Definiție Exemple personale
Catastrofare Aprecierea experienței ca fiind cel mai rău
lucru ce se poate întâmpla.
Concluzii pripite Se apreciază o probabilitate ridicată a
apariției unui rezultat nefast
Viziune de tunel Focalizarea doar pe un singur aspect al
amenințării și ignorarea altor semnale
că suntem în siguranță
Aprecierea imediată a amenințării Tendința de a presupune că amenințarea
este iminentă
Gândire emoțională Se pune semnul egal între anxietate și
amenințare, cu cât simt că anxietatea
este mai mare cu atât înseamnă că
pericolul este mai mare
Gândire de totul sau nimic

33
 Fișa de automonitorizare a îngrijorării
(Clark & Beck, 2010)

Nume și prenume: ________________________________________________________________________________________

Data: ___________________________________________________________________________________________________
Instrucțiuni: Folosiți fișa de mai jos pentru a evalua orice îngrijorare legată de starea dumneavoastră de anxietate. În prima coloană
notați situații în care ați simțit anxietate și evaluați intensitatea ei pe o scală de la 0-100 în coloana a doua. Încercați să identificați primele
gânduri anxioase care vă vin în minte și notați-le în coloana 3. În ultima coloană scrieți ce anume vă îngrijorează în legătură cu anxietatea
sau cu starea de anxietate, precum și durata (în minute sau ore) a acestei îngrijorări.

Situația anxiogenă Intensitatea anxietății Primele gânduri anxiogene Conținutul îngrijorării (Există
(descrieți pe scurt și includeți (0-100) ceva în legătură cu situația
data și ora) sau efectele anxietății care
vă îngrijorează? Vă
îngrijorați în legătură cu
anumite consecințe
negative? Cât timp vă
îngrijorați?)

34
 Fișa de reevaluare a simptomelor
(Clark & Beck, 2010)

Nume și prenume: ________________________________________________________________________________________

Data: ___________________________________________________________________________________________________
Instrucțiuni: Folosiți fișa de mai jos pentru a scrie orice altă explicație alternativă la care vă puteți gândi atunci când aveți senzațiile
fizice față de care simțiți anxietate și panică.

Senzațiile fiziologice Alte explicații alternative pentru apariția senzațiilor Evaluați credința Evaluați Eficiența
resimțite fiziologice, altele decât posibile catastrofe în explicația credința în explicației în
respectivă când nu explicația diminuarea
simțiți anxietate respectivă când anxietății
(0-100) simțiți anxietate (0-100)
(0-100)

35
 Fișa de răspuns comportamental la anxietate
(Clark & Beck, 2010).
Nume și prenume: ________________________________________________________________________________________
Data: ___________________________________________________________________________________________________
Instrucțiuni: Veți găsi mai jos câteva comportamente pe care oamenii le pot avea ca răspuns la anxietate. Vă rog să apreciați cât
de des faceți fiecare comportamente când simțiți anxietate, cât de eficientă este strategia pentru a reduce sau elimina anxietatea și dacă ea
conduce în mod neintenționat la menținerea anxietății.

Răspunsuri comportamentale sau Cât de des Eficiența în reducerea Menține anxietatea (0=nu o
emoționale (0=niciodată, 50= anxietății (0=defel, menține, 50=are o
jumătate din timp, 50=eficiență moderată, contribuție moderată, 100=e
100= tot timpul) 100=elimină complet un factor important în
anxietatea) menținerea anxietății)
1. Încerc să mă relaxez (exerciții de
relaxare, exerciții de respirație)
2. Evit situația în care simt anxietate.
3. Părăsesc situația ori de câte ori simt
anxietate.
4. Iau medicație.
5. Caut suport din partea persoanelor
apropiate.
6. Mă angajez într-un ritual compulsiv
(număr etc.)
7. Mă distrag cu alte activități.
8. Reprim sentimentele.
9. Consum alcool sau droguri.
10. Mă emoționez până la lacrimi,
11. Îmi ies din fire și am un acces de furie
12. Devin agresiv fizic.

36
 Fișa de răspuns cognitiv la anxietate
(Clark & Beck, 2010)
Nume și prenume: _______________________________________________________________________________________
Data: __________________________________________________________________________________________________
Instrucțiuni: Mai jos veți găsi exemple de modalități prin care oamenii încearcă să își controleze anxietatea și gânduri anxiogene.
Vă rog să indicați gradul în care vă angajați în fiecare dintre aceste răspunsuri atunci când simțiți anxietate și cât de eficientă este strategia
în reducerea anxietății.
Răspuns de control cognitive al Cât de des folosiți strategia Eficiența în reducerea anxietății
anxietății (0niciodatăa, 50= jumătate din timp, (0=defel, 50=eficiență moderată,
100= tot timpul) 100=elimină complet anxietatea)
1. În mod deliberat încerc să nu mă gândesc
la ceea ce m-ar face anxios (anxioasă) sau
îngrijorat (ă).
2. Îmi spun că totul va fi OK și că se va sfârși
cu bine.
3. Încerc să explic anxietatea, încerc să
găsesc explicații de ce ar putea fi nerealiste
îngrijorările mele.
4. Încerc să mă distrag, gândindu-mă la
altceva.
5. Încerc să înlocuiesc gândurile anxiogene
cu altele mai pozitive.
6. Mă critic în legătură cu faptul că sunt
anxios (anxioasă).
7. Îmi spun STOP, nu mai gândi așa.
8. Îmi spun ceva confortabil sau mă rog.
9. Repet gândurile anxiogene și îngrijorările.
Mă gândesc în continuu la ce s-a întâmplat
în trecut și ce s-ar putea întâmpla în viitor.
10. Încerc să îmi controlez anxietatea să nu
arăt neliniștit (ă) sau supărat (ă).

37
 Ierarhia stimulilor anxiogeni
(Clark & Beck, 2010)
Nume și prenume: ________________________________________________________________________________________
Data: ___________________________________________________________________________________________________
Instrucțiuni: Scrieți 15-20 de situații, obiecte, senzații fizice, gânduri, imagini intrusive în legătură cu care vă îngrijorați. Ierarhizați
apoi acești stimuli de la cel mai puțin anixiogen până la cel mai puternic. În prima coloană notați nivelul de anxietate pe care îl așteptați
să-l resimțiți în situația menționată. În coloana 2 notați gândurile anxiogene asociate cu fiecare situație.
Descrieți pe scurt situații, Nivelul de anxietate/evitare Cel mai puternic gând
obiecte, senzații, gânduri așteptat asociat cu exemplul dat.
sau imagini intrusive de
care vă este teamă și le
evitați
Anxietatea cea mai mică 1.
2.
3.

↓
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
Anxietatea cea mai puternică
20.

38
 Fișa de reevaluare a anxietății
(Clark & Beck, 2010)

Nume și prenume: ________________________________________________________________________________________

Data: ___________________________________________________________________________________________________
Instrucțiuni: Vă rog să completați fișa de mai jos pentru ca compara situația în care simțiți anxietate cu situați în care nu simțiți
anxietate. Când simțiți anxietate, descrieți cel mai rău lucru ce s-ar putea întâmpla și evaluați probabilitatea lui de manifestare pe care o
apreciați (0=nu o să se întâmple defel, 100= o să se întâmple cu siguranță). Apreciați apoi cât de bine ați putea face față anxietății și apreciați
încrederea pe care o aveți în dumneavoastră (0=defel, 100=încredere totală). Faceți aceleași aprecieri pentru situația în care nu simțiți
anxietate. Analizând acele situații, care este rezultatul la care vă așteptați și cum percepeți capacitatea dumneavoastră de a face față
anxietății?

Când simt anxietate Când nu simt anxietate

Rezultatul de care mi-e frică
(descrieți cel mai rău lucru
ce s-ar putea întâmpla și
evaluați probabilitatea
lui
0-100)
Capacitatea de a face față
anxietății (descrieți
modalitatea în care
faceți față fricii și
încrederea pe care o
aveți că puteți să faceți
față anxietății
0-100)
Rezultatul de care mi-e frică
(descrieți cel mai rău lucru
ce s-ar putea întâmpla și
evaluați probabilitatea
lui
0-100)
Capacitatea de a face față
anxietății (descrieți
modalitatea în care
faceți față fricii și
încrederea pe care o
aveți că puteți să faceți
față anxietății
0-100)

39
 Fisa de înregistrare a atacului de panica
Barlow & Craske (2000)

Data: __________________Ora începerii atacului de panică: ________________

Stimuli declanșatori: _________________________________________________
Așteptat: __________________ Neașteptat: _________________________
Frica maximă:

0 1 2 3 4 5 6 7 8
lipsa puțin modera puterni foarte
fri ă tă că puterni
cii că

Simptomele prezente cel puțin la intensitate medie:

Dificultății de respirație __ Dureri în piept ___

Accelerarea bătăilor inimii ___ Sufocare ___
Furnicături ____ Derealizare ___
Tremur ____ Amețeala/ leșin___
Greața/ distres abdominal __ Frisoane/transpirații __
Frica de pierdere a controlului ____ Frica de moarte __

40
 Fisa de evaluare a stării de dispoziție zilnice
Barlow & Craske (2000)

Evaluați la sfârșitul fiecărei zile nivelul mediu zilnic de anxietate, depresie și îngrijorare
legate de apariția unui atac de panică

0 1 2 3 4 5 6 7 8
defe puți modera puterni foarte
l n t c puterni
c

Data Anxietate media Depresie media Îngrijorarea legată

de panică media

41