Atunci când fluturii din stomâc se

trânsformâ în âlbine
Anxietatea

Suferința individului nu reprezintă doar un cumul de tulburări la nivel fizic, ci este

definiția unui dezechilibru profund al minții și sufletului care, în cele din urmă, se manifestă prin
simptomatologia la nivel fizic. Structura ființei umane este unica și incomparabilă. Tocmai de
aceea, fiecare individ în parte are nevoie de un tratament individual specific, conform cu natura
și simptomatologia individuală a dezechilibrului său.
Un prim obiectiv in intepretarea starilor noastre emotionale este înţelegerea complexă a
nuanţelor fiecărei emoţii şi modul nostru de a ne raporta la acestea.

Tulburările de anxietate pot lua diverse forme însă, considerăm noi, cea mai
impresionantă este atacul de panică. Acesta se constituie dintr-o perioadă distinctă de frică sau
de disconfort intens, acompaniată de simptome somatice sau cognitive. Efectele pot varia de la o
ușoară tulburare a vieții sociale până la inabilitatea totală de a face față lumii externe. Deşi
atacurile de panică durează doar câteva minute, ele produc multă suferinţă individului.
Simptomele pot fi somatice sau de natură cognitivă şi includ palpitaţiile, transpiraţia, tremorul
sau trepidaţia, senzaţia de scurtare a respiraţiei sau de strangulare, senzaţia de sufocare, durere
sau disconfort precordial, greaţă sau detresă abdominală, ameţeală sau vertij, derealizare sau
depersonalizare, frica de a nu-şi pierde controlul sau de a nu înnebuni, frica de moarte,
parestezii, frisoane sau valuri de căldură” (Manual de diagnostic şi statistic DSM IV-TR, 2003,
p. 430).
Tipologie
Atacurile de panica pot fi inopinate (nesemnalizate, apar spontan), circumscrise (semnalizate
situaţional;sunt acelea care se produc constant la expunerea ori la anticiparea expunerii la un
factor declanşator), predispuse situaţional (sunt similare cu cele circumscrise situaţional, însă, nu
sunt asociate constant cu semnale şi nu apar obligatoriu imediat după expunerea la factorul
declanșator). Atacul de panică poate surveni ocazional la persoane sănătoase fără nicio
consecință patologică în particular. Acestea se numesc atacuri de panică sporadice. De asemenea
există atacuri de panică nocturne car implica o trezire bruscă acompaniată de teroare și
hiperexcitație. Aproximativ 40% dintre pacienții cu tulburare de panică raportează si atacuri de
panică pe timpul somnului.
Frecvența atacurilor poate fi redusă prin evitarea situațiilor cu risc declanșator. Anumite
studii asupra subiecților cu prognostic sever evaluați și ținuți sub observație perioade îndelungate
au demonstrat că la aproximativ 6-10 ani după tratament, 30% dintre aceștia nu mai prezintă
deloc simptome, 40-50% prezintă ameliorări cu o scădere semnificativă a simptomelor, iar restul
au aceleași simptome sau chiar mai severe.
Asociem atacurile de panică cu o disfuncționalitate în mediul social, familial sau
profesional și cu o scădere a calității vieții. Acestea pot crea complicații precum fobii, depresie,
abuz de medicamente sau substanțe, complicații de natură medicală sau sinucideri. Efectele
variază de la o tulburare moderată a vieții sociale până la incapacitatea totală de a funcționa.
Rezultatele unor cercetări de până acum au dovedit că nivelul de deteriorare fizică și
socială al pacienților cu atacuri de panică era mai ridicat decât cel întâlnit în cazul pacienților cu
depresie majoră și cu alte condiții medicale cornice semnificative.
După primul atac de panică, majoritatea pacienților dezvoltă frica că un alt atac de panică
poate avea loc. Așadar, în intervalul dintre acestea crește anxietatea difuză. Anxietatea
anticipatorie are multe caracteristici asemănătoare cu anxietatea generalizată: atenție crescută,
neliniște și hiperactivitate. Această stare poate fi destul de intruzivă încât să anuleze diferența
dintre un atac de panică și anxietatea generalizată. Frecvența atacurilor de panică poate fi un
indicator fals al severității tulburării pentru că unii pacienți pot reduce frecvența atacurilor
evitând situațiile declanșatoare.
Prezența agorafobiei complică de multe ori atacurile de panică. Putem defini agorafobia
ca fiind o teamă de singurătate în anumite corcumstanțe sau locuri, în special în locurile publice.
Situațiile agorafobice pot include: a fi singur, călătoria cu mijloacele de transport în comun,
trecerea podurilor, a se afla în lift, tunel sau magazinele comerciale. De asemenea agorafobia
poate apărea în orice situație în care pacientul a mai experimentat un atac de panică.
Unii pacienți înfruntă situațiile agorafobice pe când alții evită aceste situații sau le
înfruntă numai în prezența unei persoane de încredere. Unii pacienți rămân prizonieri în casă
neavând curajul să-și depășească pragul de frica de a nu avea un atac de panică în afara casei,
care este văzută ca un spațiu de siguranță. Pentru unii pacienți comportamentul evitant poate fi
cauzat de stimuli interni cum ar fi bătăile rapide ale inimii. Prin condiționare, acești stimuli pot
porni o cascadă cognitivă de alarmă și pot avea ca rezultat evitarea de către pacient a oricărui
efort fizic sau situație care cauzează stimulare autonomă.
Majoritatea pacienților cu atacuri de panică dezvoltă o atenție particulară față de
senzațiile corporale cu o sensibilitate exagerată pentru schimbări minore și normale. La început,
pacientul asociază un număr de simptome somatice cu experiența subiectivă a unui atac de
panică. Astfel, aceste simptome acționează ca stimuli condiționați. Cu timpul, atunci când apar
aceste simptome, indiferent de originea lor, atrag prin condiționare simptomele anxioase
subiective ale atacului de panică. Acest mecanism numit condiționare interoceptivă îi determină
pe unii subiecți să evite activitățile care provoacă senzații fizice care pot fi interpretate ca fiind
similare anxietății (efort fizic, consumul de cafea).
Mulți pacienți (aproximativ 20%) dezvoltă o stare hipocondriacă pe parcursul căreia au
o teamă intensă față de starea de boală. Cea mai mare teamă este să nu dezvolte o boală cardiacă.
Condiționarea interoceptivă poate fi responsabilă de anxietatea în crescendo, care este des
descrisă de pacienți în faza premergătoare atacurilor de panică. De fapt, natura imprevizibilă,
bruscă, brutală a primului atac de panică dispare după o perioadă de progres al tulburării. Atacuri
subsecvente au loc atunci când pacientul este confruntat cu situațiile declanșatoare sau la apogeul
unei perioade de acumulare rapidă de tensiune și neliniște. Acești pacienți descriu de obicei un
cerc vicios: starea lor de tensiune aduce cu sine simptome somatice care la rândul lor măresc
anxietatea, care crește în intensitate gradual până când este declanșat un atac de panică în toată
severitatea lui. De multe ori pacienții sunt perfect conștienți de acest mecanism și o parte din ei
chiar pot descrie aceste emoții ca și cum ar fi în stare să le declanșeze ei înșiși.
Concepte

Conceptul de interpretare catastrofică, introdus

de Clark se referă la modul greșit în care un individ
interpretează o senzație internă corporală sau un stimul
extern ca fiind potențial periculos, declanșând astfel o
stare corporală de dezastru iminent. Această interpretare
catastrofică disfuncțională duce la anxietate care la
rândul ei stimulează mai multe senzații corporale care
duc la mai multe interpretări greșite. Spre exemplu o
persoană care are o durere de cap poate răspunde la ea catastrofic cu gândul: am o tumoră la
creier. Acest răspuns exagerat duce la prudență crescută și la senzații fizice adiționale cum ar fi
palpitațiile care la rândul lor duc la interpretări catastrofice.
Barlow a propus teoria alarmei care se bazează pe condiționarea clasică. Această teorie
are trei tipuri de alarme: adevărate, false și învățate. Alarma adevărată descrie evenimente de
viață care sunt într-adevăr periculoase cum ar fi situația în care o persoană pe marginea unei
prăpăstii are simptome asemănătoare panicii, un fenomen comun tuturor oamenilor. Alarma falsă
apare când nu există stimuli periculoși care să declanșeze simptomele anxioase. Această falsă
alarmă descrie un atac de panică ce afectează mulți oameni. O tulburare de panică apare când
individul asociază o alarmă falsă cu o senzație corporală benignă sau cu un factor extern, ceea ce
duce la formarea unei alarme învățate. Această formă de asociere poate apărea la oameni
aleatoriu iar cei care sunt vulnerabili dezvoltă frica anticipatorie pentru ceea ce odată era stimul
benign. Indivizii au atacuri de panică de obicei în locuri stimulante cum ar fi locurile aglomerate
ceea ce duce la agorafobie ca o evitare învățată ca urmare a scăderii anxietății de fiecare dată
când evită o situație.
După cum ştim, pentru orice fenomen psihologic exista anumiţi factori de risc implicaţi
care necesită un studiu detaliat in propriul proces de dezvoltare personală şi autocunoaştere.
Acestia sunt predispozanţi, declanşatori si de menţinere. Deoarece ei joaca un rol extrem de
important atat in evaluare cât şi în prevenţie, voi face un articol separat dedicat lor.

Orientare Terapeutică

Unele studii de caz realizate pe pacienții care au fost tratați de tulburarea de

panică prin metoda psihanalitică sau prin terapia psihodinamică ne arată ca intervenția
psihodinamică are cea mai mare rată de succes în tratarea acestei tulburări. În timpul
terapiei de orientare psihodinamică, problemele de relaționare ale individului se
concentrează deseori asupra tranferului în timpul terapiei. Conflictele cele mai
semnificative sunt furia, separarea și dependenţa. De asemenea, individul poate învăţa
tehnici prin care poate face față unui atac de panică, prin recunoaşterea simptomatologiei
și a tehnicilor de reducere a acesteia precum respirația și relaxarea. Diversele tehnici de
relaxare precum relaxarea musculară progresivă, masajul la nivelul umerilor şi gâtului,
îl ajută să capete un oarecare sentiment plăcut, scăzându-i nivelul de anxietate .

“Simpla procedură a antrenării pacienţilor în obţinerea stării de relaxare poate

fi o importantă cale de a-i conduce spre o imagine nouă despre ei înşişi şi despre ceea
ce-i înconjoară. Descoperind că-şi pot controla corpul, pacienţii pot începe să îşi rezolve
probleme personale mai complexe” (Dafinoiu şi Varga, 2005, p. 40).

Primul pas este acela de a cere ajutorul!

 Resurse

Carrera M., Herrán A., Ramírez, M. L., Ayestarán A., Sierra-Biddle D., Hoyuela F., Rodríguez-Cabo B.,
Vázquez-Barquero J. L. (2006). Personality traits in early phases of panic disorder: implications on the
presence of agoraphobia, clinical severity and short-term outcome. Acta Psychiatrica Scandinavica,
114(6), 417-425;
American Psychiatric Association. (2000). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (4th ed.,
text rev.). Washington, DC: Author;
Andrews G., Creamer M., Crino R., Hunt C., Lampe L., Page A. (2007). Psihoterapia tulburarilor
anxioase. Ghid practic pentru terapeuţi şi pacienţi. Bucureşti: Editura Polirom.

Andreea Mihaela Mihalcea