Universitatea de vest Vasile Goldis din Arad

Medicina dentara
Coordinator: student: Vincenzo Maria Giampietro
Prof. Piros Elizabeta Anul : 2 Grupa: 4

Ce sunt atacurile de panică

Atacurile de panică (numite și atacuri de panică) sunt episoade de frică bruscă și intensă sau o
escaladare rapidă a anxietății prezente în mod normal.
Ele sunt însoțite de simptome somatice și cognitive. De exemplu, palpitații, transpirație
bruscă, tremor, senzație de sufocare, durere în piept, greață, amețeli, teamă de a muri sau de a
înnebuni, frisoane sau bufeuri.
Cei care au trecut prin atacuri de panică le descriu drept o experiență teribilă, adesea bruscă și
neașteptată, cel puțin prima dată. Este evident că teama de un nou atac devine imediat
puternică și dominantă.
Singurul episod, așadar, duce cu ușurință la o adevărată tulburare de panică, mai mult de
„frica de frică” decât de orice altceva. Persoana se trezește rapid implicată într-un cerc vicios
extraordinar care duce adesea la așa-numita „agorafobie”. Adică, anxietatea de a fi în locuri
sau situații din care ar fi dificil sau jenant să pleci, sau în care ajutorul poate să nu fie
disponibil, în cazul unui atac de panică neașteptat.
Cu teama de atacuri de panică devine dificil și nerăbdător să părăsești casa singur, să
călătorești cu trenul, autobuzul sau să conduci o mașină, să stai în mulțime sau la coadă și așa
mai departe.
Evitarea tuturor situațiilor potențial anxioase devine modalitatea predominantă, iar pacientul
devine sclavul panicii. De multe ori îi obligă pe toți membrii familiei să se adapteze în
consecință, să nu-l lase niciodată singur și să-l însoțească peste tot. Rezultatul este un
sentiment de frustrare care vine din a fi „mare și gras”, dar dependent de ceilalți, ceea ce
poate duce la depresie secundară.
Caracteristicile tulburării de panică
Caracteristica esențială a tulburării de panică este prezența atacurilor recurente și
neașteptate. Acestea sunt urmate de cel puțin 1 lună de îngrijorare persistentă cu privire la un
alt atac de panică.
Persoana se îngrijorează de posibilele implicații sau consecințe ale atacurilor de anxietate și
își schimbă comportamentul ca urmare a atacurilor. În primul rând el evită situațiile în care se
teme că ar putea apărea.
Primul atac de panică este, în general, neașteptat, adică se manifestă „din senin”, fapt pentru
care subiectul este enorm de speriat și se duce adesea la urgență. Atunci ele pot deveni mai
previzibile.
Diagnosticul tulburării de panică
Cel puțin două atacuri de panică neașteptate sunt necesare pentru diagnostic, dar majoritatea
indivizilor au mult mai multe.

Persoanele cu tulburare de panică prezintă preocupări sau interpretări caracteristice cu privire

la implicațiile sau consecințele atacurilor de panică. Preocuparea cu privire la următorul atac
sau implicațiile acestuia sunt adesea asociate cu dezvoltarea comportamentelor de
evitare. Acestea pot determina o adevărată agorafobie, caz în care este diagnosticată
Tulburarea de panică cu agorafobie.
Atacurile sunt de obicei mai frecvente în perioadele stresante. Unele evenimente de viață pot
acționa într-adevăr ca factori precipitanți, chiar dacă nu indică neapărat un atac de
panică. Printre cele mai frecvent raportate evenimente precipitante de viață sunt:
căsătorie sau coabitare
despartirea
pierderea sau îmbolnăvirea unei persoane semnificative
fiind victima unei forme de violenţă
probleme financiare și de muncă
Primele atacuri apar de obicei în situații agorafobe (cum ar fi conducerea singură sau
călătoria cu un autobuz urban) și adesea într-un context stresant.
Evenimentele stresante, situațiile agorafobe, căldura și condițiile climatice umede, drogurile
psihoactive pot da naștere de fapt la senzații corporale anormale. Acestea pot fi interpretate
catastrofal, crescând riscul de a dezvolta atacuri de panică.
Simptomele atacului de panică
Atacul de panică are un debut brusc, atinge vârfuri rapid (de obicei în 10 minute sau mai
puțin) și durează aproximativ 20 de minute (dar uneori mult mai puțin sau mai mult).
Simptomele tipice ale atacurilor de panică sunt:
Palpitații/tahicardie (bătăi neregulate, grele ale inimii, tremurături în piept, senzație de bătăi
în gât)
Frica de a pierde controlul sau de a înnebuni (de exemplu, teama de a face ceva jenant în
public sau teama de a fugi atunci când intră panica sau îți pierzi cumpătul)
Senzații de amețeli, instabilitate (amețeli și vertij)
Tremurături fine sau mari
Transpiraţie
Senzație de sufocare
Durere în piept sau disconfort
Sentimente de derealizare (percepție a lumii exterioare ca ciudate și ireale, sentimente de
amețeală și detașare) și depersonalizare (percepție alterată despre sine caracterizată printr-un
sentiment de detașare sau înstrăinare de propriile procese de gândire sau de corp)
Frisoane
Bufeuri
Parestezie (senzație de amorțeală sau furnicături)
Greață sau disconfort abdominal
Senzație de asfixie (strângere sau nod în gât)
Intensitatea și cursul simptomelor de panică
Nu toate simptomele sunt necesare pentru un atac de panică. Există multe atacuri care se
caracterizează doar sau în special prin unele dintre aceste simptome. Frecvența și severitatea
simptomelor variază mult în timp și circumstanțe.
De exemplu, unii indivizi au atacuri moderat frecvente (de exemplu, o dată pe săptămână),
care apar în mod regulat timp de luni de zile. Alții raportează serii scurte de atacuri care sunt
mai frecvente, poate cu simptome mai puțin intense (de exemplu, zilnic timp de o
săptămână). Acestea sunt intercalate cu săptămâni sau luni fără atacuri sau cu atacuri mai
puțin frecvente (de exemplu, două în fiecare lună) timp de mulți ani.
Există și așa-numitele atacuri paucisimptomatice, foarte frecvente la persoanele cu Tulburare
de panică, care sunt atacuri în care apar doar o parte din simptomele de panică, fără a exploda
într-un atac real. Majoritatea persoanelor cu simptome paucisimptomatice au avut însă atacuri
de panică complete, cu toate simptomele clasice, la un moment dat în cursul tulburării.
Preocupări asociate cu atacul de panică
În timpul unui atac de panică, gândurile catastrofale automate și necontrolate umplu mintea
persoanei. Prin urmare, are dificultăți în a gândi clar și se teme că aceste simptome sunt cu
adevărat periculoase. Unii se tem că atacurile indică prezența unei boli nediagnosticate, care
pune viața în pericol (de exemplu, boli de inimă, epilepsie). În ciuda testelor medicale
repetate și a asigurării, aceștia pot rămâne înfricoșați și convinși că sunt vulnerabili fizic.
Alții se tem că simptomele unui atac de panică indică faptul că „înnebunesc” sau își pierd
controlul sau că sunt slabi și instabili din punct de vedere emoțional.
Tratamentul tulburării de panică
Psihoterapie pentru atacuri de panică
In tratamentul atacurilor de panica cu sau fara agorafobie si tulburarilor de anxietate in
general, forma de psihoterapie pe care cercetarile stiintifice a demonstrat-o ca fiind cea mai
eficienta este cea „cognitiv-comportamentala”.
Este o psihoterapie relativ scurtă, de obicei săptămânală, în care pacientul joacă un rol activ
în rezolvarea problemei sale. Împreună cu terapeutul, se concentrează pe învățarea
modalităților de gândire și comportament care sunt mai funcționale pentru tratamentul
atacurilor de panică. Aceasta pentru a rupe cercurile vicioase ale tulburării.
Pentru panică și agorafobie, un tratament bazat pe terapie cognitiv-comportamentală este
foarte recomandabil și de prima alegere. Practic este contraindicat să te bazezi pe
medicamente sau alte forme de psihoterapie fără a întreprinde această formă de
tratament. Întreaga comunitate științifică s-a dovedit, de fapt, a fi cea mai eficientă pentru
tratamentul tulburării de panică.
Etapele fundamentale ale psihoterapiei
Tehnici cognitive
În terapie, strategiile verbale sunt folosite pentru a modifica gândurile catastrofale automate
(de exemplu, voi avea un atac de cord, voi leșina etc.). Aceasta înseamnă că în timp persoana
învață să nu se teamă de senzațiile fizice de anxietate. A nu-ți fi frică de ei, învățând să
trăiești cu ei pur și simplu așteptând să treacă, evită escaladarea anxietății care duce la panică.
Tehnici comportamentale
Strategiile verbale sunt asociate cu tehnici care vizează modificarea comportamentelor
problematice care întrețin tulburarea. În primul rând, este necesar să contracarăm treptat
tendința de a evita situațiile de temut (adică cele din care nu există o cale de evacuare
imediată). De asemenea, este necesar să ajutați subiectul să se expună la senzațiile fizice care
îl alarmează (ex. tahicardie) prin exerciții în ședințe și reluarea activităților care sunt
evitate. De exemplu, însoțești pacientul pe o potecă în care să bei o cafea, să alergi pe scări,
să faci sport etc., trebuie să redevină parte din viața lui. În sfârșit, este necesar să se
abandoneze treptat așa-numitele „comportamente de protecție”, care dau o siguranță
iluzorie. În primul rând, fiind însoțit de alții, dar și aducând cu picăturile de anxiolitic, sticla
cu apă sau telefonul mobil.
Tehnici experiențiale
În fine, tehnicile de relaxare și mai ales strategiile care cresc capacitatea subiectului de a
accepta emoțiile negative pot fi utile. În special, meditația mindfulness și tehnicile
experiențiale tipice terapiei de acceptare și angajament (ACT).
Intervenții ulterioare
În primul rând, este necesar să se recupereze libertatea de a se deplasa independent și să
obțină un sentiment de stăpânire asupra fenomenului de panică. Apoi terapia poate continua
lucrând asupra elementelor istorice care au făcut subiectul vulnerabil. De aceea, este
importantă reconstrucția poveștii de viață, a legăturilor cu sens, a relațiilor sentimentale și
sociale. Trauma este examinată, inclusiv prima experiență a unui atac de panică. Pot fi
folosite tehnici de procesare emoțională a acestora, cum ar fi EMDR.
Medicamente pentru atacurile de panică
Tratamentul farmacologic al panicii și agorafobiei, deși adesea nerecomandabil (cel puțin ca
un singur tratament), se bazează, practic, pe două clase de medicamente: benzodiazepine și
antidepresive, adesea folosite în combinație.
În formele ușoare, prescrierea numai de benzodiazepine poate fi suficientă ca remediu
temporar, dar dificil de rezolvat. Cele mai frecvent utilizate molecule sunt alprazolam,
etizolam, clonazepam, lorazepam. Aceste medicamente, însă, în cazul atacurilor de panică și
al agorafobiei, riscă să dea o dependență puternică și să mențină tulburarea. Acest lucru este
valabil mai ales dacă psihoterapia cognitiv-comportamentală nu este efectuată în paralel.
Triciclice - ATC - (de exemplu, clorimipramină, imipramină, desimipramină), inhibitori ai
monoaminooxidazei (IMAO) și în special inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei - ISRS
s-au dovedit eficienți în tratarea atacurilor de panică și agorafobiei. - (de exemplu,
citalopram, escitalopram, paroxetină, fluoxamină , sertralină), utilizat pe scară largă astăzi.
De altfel, această ultimă clasă de medicamente prezintă, comparativ cu cele precedente, o
manipulare mai mare și mai puține efecte secundare.
În cazurile de atacuri de panică și agorafobie care nu răspund la tratamentul cu ISRS, se pot
utiliza ATC, deși mulți clinicieni folosesc aceste molecule ca terapie de primă utilizare.
IMAO, în ciuda faptului că sunt medicamente foarte eficiente, au căzut aproape complet în
neutilizare din cauza efectelor secundare grave care pot apărea dacă există asocierea unor
molecule sau dacă nu sunt respectate restricțiile alimentare prescrise.

Bibliografie:
https://www.ospedalemarialuigia.it/disturbi-d-ansia/attacchi-di-panico/