Anxietatea 

este o emoție ce se caracterizează printr-o stare neplăcută de tulburare interioară,

adesea acompaniată de comportament nervos precum a păși înapoi sau înainte, tulburări somatice
și ruminația.[4] Este vorba de emoții subiective neplăcute de spaimă față de evenimente anticipate,
precum simțământul morții iminente.[5][necesită  citare] Anxietatea nu este același lucru cu frica, care este
un răspuns la o amenințare reală sau percepută,[6] întrucât anxietatea implică așteptarea unei
amenințări viitoare.[6] Anxietatea este un simțământ de neliniște și îngrijorare, care este de obicei
generalizată ca o suprareacție la o situație care văzută doar în mod subiectiv ca
amenințătoare. [7] Este adesea acompaniată de tensiune musculară,[6] agitație, oboseală și probleme
de concentrare. Dacă anxietatea este experimentată în mod regulat, individul ar putea suferi de
o tulburare de anxietate.[6]
Oamenii care se confruntă cu anxietatea pot evita situațiile care le-au provocat anxietate în trecut.[8]
Anxietatea poate fi fie o „stare” pe termen scurt sau o „însușire” pe termen lung. În timp ce
anxietatea ca însușire constă în a te îngrijora în legătură cu evenimentele viitoare, tulburările de
anxietate sunt un grup de tulburări mintale care se caracterizează prin simțăminte de anxietate și
frică.[9] Tulburările de anxietate sunt parțial de ordin genetic, studiile făcute pe gemeni sugerând că
există 30-40% influență genetică asupra indivizilor când e vorba de anxietate.[10] Factorii de mediu
sunt de asemenea importanți. Studiile făcute pe gemeni arată că mediul în care trăiește individul are
o influență mare asupra anxietății, în timp ce influențele împărtășite de mediu (medii care îi
afectează pe gemeni în același fel) operează în timpul copilăriei, dar scad pe parcursul adolescenței.
[11]
 ‘Medii’ specifice studiate care sunt asociate cu anxietatea sunt abuzul asupra copilului, o istorie
familială de tulburări mintale și sărăcia.[12] Anxietatea este de asemenea asociată cu utilizarea de
droguri, inclusiv alcool, cafeină și benzodiazepine (care sunt adesea prescrise pentru tratarea
anxietății).
Există diferite tipuri de anxietate. Anxietatea existențială poate avea loc când o persoană se
confruntă cu angoasă, o criză existențială sau simțăminte nihiliste. Oamenii se pot confrunta de
asemenea cu anxietate matematică, anxietate somatică, anxietate de performanță. Anxietatea
socială și anxietatea legată de străini este cauzată atunci când oamenii sunt anxioși când sunt
printre străini sau alți oameni în general.
Tulburările de anxietate au loc adesea alături de alte tulburări de sănătate mintală,
precum tulburarea depresivă majoră, tulburarea bipolară, tulburările de alimentație sau
anumite tulburări de personalitate. De asemenea, adesea au loc adesea alături de trăsături de
personalitate precum nevroza. Aceste co-manifestări observate sunt cauzate în parte de influențe
genetice și de mediu împărtășite între aceste trăsături și anxietate.[13][14]
Hormonii stresului emiși într-o stare anxioasă au un impact asupra funcției intestinelor și pot
manifesta simptome fizice care pot contribui la sau exacerba IBS. Anxietatea este adesea
experimentată de cei care au tulburare obsesiv-compulsivă și este o prezență acută în tulburarea de
panică.
Prima etapă în managementul unei persoane cu simptome anxioase implică evaluarea unei
potențiale prezențe a unei cauze medicale care stă la bază, a cărei recunoaștere este esențială
pentru a decide tratamentul corect.[15][16] Simptomele de anxietate pot masca o boală organică sau se
manifestă în asociere sau ca rezultat a unei tulburări medicale. [15][16][17][18]

Simptome[modificare | modificare sursă]
Anxietatea poate fi experimentată cu simptome zilnice lungi, care durează mult, care reduc calitatea
vieții, fapt cunoscut ca anxietate cronică (sau generalizată) sau poate fi experimentată prin izbucniri
scurte cu atacuri de panică stresante și sporadice, cunoscute ca anxietate acută.[19] Simpotomele de
anxietate se pot întinde ca număr, intensitate și frecvență, în funcție de persoană. În timp ce
aproape toți au experimentat anxietatea la un anumit punct al vieții, cei mai mulți nu dezvoltă
probleme pe termen lung cu anxietatea. Anxietatea poate cauza simptome psihologice și psihiatrice.
[15][18]

Riscul ca anxietatea să ducă la depresie poate duce chiar la situația în care individul se rănește pe
sine, motiv pentru care există linii de asistență telefonică pentru prevenirea sinuciderii active 24 de
ore din zi. [20]
Efectele comportamentale ale anxietății pot consta în evitarea situațiilor care au provocat anxietate
sau senzații negative în trecut.[8] Alte efecte pot consta în schimbări în obiceiurile de somn,
schimbări de conduită, sporirea sau diminuarea consumui de alimente și creșterea tensiunii motorii
(de exemplu, a bate din picioare).[8]
Printre efectele emoționale ale anxietății pot fi „senzații de neliniște sau spaimă, probleme de
concentrare, a se simți încordat sau nervos, anticiparea răului, iritabilitate, agitație, a urmări (sau
aștepta) semnele (sau întâmplările) de pericol și a se simți de parcă mintea a devenit
goală”[21] precum și „coșmaruri/vise urâte, obsesii cu privire senzații, déjà vu, senzația că ești prins în
mintea ta și simțământul că totul este înfricoșător.”[22]
Efectele cognitive ale anxietății pot consta în gânduri despre pericole presupuse, precum frica de
moarte. „Te poți ... teme că durerile din piept sunt un atac de cord mortal sau că durerile acute și
bruște din cap sunt urmare a unei tumori sau a unui anervism. Simți o frică intensă când te gândești
la moarte sau poți să te gândești la asta mai des decât e normal și nu poți să-ți scoți asta din
minte.”[23]
Printre simptomele psihologice ale anxietății pot fi:[15][18]

 Neurologice, precum cefaleea, paresteziile, amețeala sau presincopa.

 Digestive, precum durerea abdominală, greața, diareea, indigestia, gura uscată sau
bolusul.
 Respiratorii, precum dispneea.
 Cardiace, precum palpitații, tahicardia sau durerea toracică.
 Musculare, precum oboseala, tremurul sau tetania.
 Cutanate, precum transpirația sau mâncărimea.
 Uro-genitale, precum polachiuria, perseverența urnară, dispareunia sau impotența.

Tipuri[modificare | modificare sursă]

Pictură intitulată Anxietate, 1894, de Edvard Munch

Existențială[modificare | modificare sursă]
Filosoful Søren Kierkegaard, în Conceptul de anxietate (1844), a descris anxietatea sau spaima
asociată prin „amețeala libertății” și a sugerat posibilitatea soluționării pozitive a anxietății prin
exercitarea auto-conștientă a responsabilității și alegerii. În Arta și artistul (1932), psihologul Otto
Rank scrie că trauma psihică a nașterii este un simbol proeminent al anxietății existențiale și conține
frica simultană a persoanei creative de – și dorința de – separare, individuație și diferențiere.
Teologul Paul Tillich a descris anxietatea existențială[24] ca „stare în care ființa este conștientă de
posibila ei non-ființă” și a făcut o listă cu trei categorii pentru acest fel de anxietate: ontică (destin și
moarte), morală (vinovăție) și spirituală (goliciune și lipsă de sens). Potrivit lui Tillich, ultima din
aceste trei tipuri de anxietate existențială, adică anxietatea spirituală, este predominantă în timpurile
moderne în timp ce celelalte erau predominante în perioadele precedente. Tillich susține că această
anxietate poate fi acceptată ca parte a condiției umane sau că i se poate opune rezistență, dar
consecințele vor fi negative. În forma sa patologică, anxietatea spirituală poate tinde să „conducă
persoana înspre creația certitudinii în sisteme de semnificație care sunt susținute de tradiție și
autoritate” deși o asemenea „certitudine neîndoielnică nu este construită pe piatra realității”.[24]
Potrivit lui Viktor Frankl, autor al Omul în căutarea sensului vieții, când o persoana are de a face cu
pericole mortale extreme, cea mai de bază dintre toate dorințele umane este de a găsi un sens al
vieții pentru a combate „trauma nonexistenței”, întrucât moartea este aproape. [25]
În funcție de sursa amenințării, teoria psihanalitică distinge următoarele tipuri de anxietăți:

 realistă
 epuizarea creditelor VL & SL
 nevrotică
 morală [26]
Test și performanță[modificare | modificare sursă]
Potrivit legii Yerkes-Dodson, un nivel optim de excitare este necesar pentru a îndeplini foarte bine o
sarcină precum un examen, o performanță sau un eveniment competitiv. În orice caz, când
anxietatea sau nivelul de excitare trece de limita optimă, rezultatul este declinul în performanță.[27]
Anxietatea față de teste este neliniștea, teama și nervozitatea simțită de studenții care au o frică de
a eșua la un examen. Studenții care au anxietate față de teste pot experimenta oricare din
următoarele: asocierea notelor cu valoarea personală, frica de a fi rușinat în fața profesorului, frica
de alienare socială din partea părinților sau prietenilor, presiunea timpului sau senzația de pierdere a
controlului. Transpirația, amețeala, durerile de cap, accelerarea bătăilor inimii, foiala, plânsul sau
râsul necontrolat sunt obișnuite. Întrucât anxietatea față de teste are legătură cu frica de apreciere
negativă,[28] există o dezbatere cu privire la dacă anxietatea față de teste este ea însăși o formă
unică de tulburare anxioasă sau dacă este un tip specific de fobie socială.[29] DSM-IV clasifică
anxietatea față de teste ca tip de fobie socială.[30]
Pe când termenul „anxietate față de teste” se referă în special la elevi și studenți,[31] mulți oameni
care au serviciu împărtășesc aceeași experiență în legătură cu cariera sau profesia lor. Frica de a
eșua în a îndeplini o sarcină și a fi apreciat negativ pentru eșec poate avea un efect negativ similar
asupra unui adult.[32] Managementul anxietății față de teste se concentrează pe obținerea relaxării și
dezvoltarea mecanismelor de a stăpâni anxietatea. [31]

Anxietatea față de străini, socială și față de

intergrup[modificare | modificare sursă]
Parte a seriei despre

Emoție

 Acceptanță
 
 Admirare
 
 Afectivitate
 
 Amuzament
 
  Angoasă
 
 Anticipare
 
 Anxietate
 
 Apatie
 
 Autocompătimire
 
 Bucurie
 
 Bunătate
 
 Chin
 
 Conectare socială
 
 Confidență
 
 Confuzie
 
 Credință
 
 Curaj
 
 Curiozitate
 
 Depresie
 
 Dezamăgire
 
 Dezgust
 
 Dispreț
 
 Dorință
 
 Dorință carnală
 
 Dragoste
 
 Empatie
  
 Entuziasm
 
 Euforie
 
 Excitare
 
 Extaz
 
 Fericire
 
 Frică
 
 Frustrare
 
 Furie
 
 Gelozie
 
 Gratificare
 
 Gratitudine
 
 Groază
 
 Interes
 
 Invidie
 
 Înălțare
 
 Încredere
 
 Îndoială
 
 Îngrijorare
 
 Întristare
 
 Jale
 
 Jenă
 
  Lăcomie
 
 Mândrie
 
 Mânie
 
 Milă
 
 Mirare
 
 Mulțumire
 
 Neîncredere
 
 Nostalgie
 
 Ostilitate
 
 Ostracism
 
 Panică
 
 Pasiune
 
 Plăcere
 
 Plictiseală
 
 Poftă
 
 Recunoștință
 
 Regret
 
 Remușcare
 
 Resentiment
 
 Rușine
 
 Singurătate
 
 Speranță
  
 Suferință
 
 Supărare
 
 Surpriză
 
 Suspiciune
 
 Șoc
 
 Timiditate
 
 Tristețe
 
 Ultraj
 
 Umilire
 
 Ură
 
 Ușurare
 
 Venerație
 
 Vinovăție

 v
 d
 m

În general, oamenii cer acceptare socială și prin urmare uneori le este frică de dezaprobarea
celorlalți. Teama de a fi judecat de alții poate cauza anxietate în mediile sociale.[33]
Anxietatea în timpul interacțiunilor sociale, mai ales între străini, este obișnuită „printre tineri. Ea
poate persista la maturitate și deveni anxietate socială sau fobie socială. „Anxietatea față de străini”
la copiii mici nu poate fi considerate fobie. La adulți, o frică excesivă de alți oameni nu este un stadiu
obișnuit de dezvoltare; este numită anxietate socială. Potrivit lui Cutting,[34] sociofobii nu se tem de
mulțime, ci de faptul că ar putea fi judecați negativ.
Anxietatea socială variază în funcție de grad și severitate. Pentru unii oamenii, se caracterizează
prin experimentarea disconfortului sau jenei în timpul contactului social sau fizic (e.g. îmbrățișări,
strângerea mâinilor, etc.), iar în alte cazuri poate duce la frica de a interacționa cu mai mulți oameni
nefamiliari împreună. Cei care suferă de această condiție își pot restricționa modurile de viață pentru
a-și liniști anxietatea, minimalizând interacțiunea socială în măsura în care este posibil. De
asemenea, anxietatea socială constituie un aspect important al anumitor tulburări de personalitate,
inclusiv tulburarea de personalitate evitantă.[35]
În măsura în care unei persoane îi este frică de interacțiuni sociale cu oameni nefamiliari, unii
oameni pot experimenta anxietatea mai ales în timpul interacțiunii cu membri din afara grupului sau
cu oameni care sunt membri ai unor categorii sociale diferite (adică rasă, etnie, clasă, sex, etc.). În
funcție de natura factorilor situaționali, percepției și relațiilor trecute, contactul dintre grupuri poate fi
stresant și poate conduce la senzații de anxietate. Neliniștea sau frica de contactul cu membrii din
afara grupului este adesea numită anxietate interrasială sau de intergrup.[36]
La fel ca în cazul formelor mai generale de anxietate social, anxietatea de intergrup are efecte
comportamentale, cognitive și afective. De exemplu, sporiri în prelucrarea schematică și prelucrarea
informației simplificate poate avea loc când anxietatea este mare. Într-adevăr, așa ceva este potrivit
cu Indeed, un lucru consecvent cu părtinirea atențională în memoria implicită.[37][38][39] Cercetările
recente au descoperit că implicit evaluările rasiale (provenite din prejudecăți) pot fi amplificate în
timpul interacțiunii de intergrup.[40] Experiențele negative pot produce nu doar așteptări negative, dar
și comportamente evitante sau dușmănoase, precum ostilitatea.[41] În plus, când se compară
nivelurile de anxietate și efortul cognitiv (e.g., capacitatea de a crea o impresie și auto-prezentarea)
în contexte de intragroup, nivelurile și epuizarea resurselor pot fi exacerbate în situația intergrup.

Trăsătură[modificare | modificare sursă]
Anxietatea poate fi fie o 'stare' de scurtă durată sau o „trăsătură” de personalitate lungă durată.
Anxietatea ca trăsătură de caracter oglindește o tendință fermă de-a lungul duratei de viață de a
răspunde cu o acută stare de anxietate ca anticipare a unor situații amenințătoare (fie că sunt
amenințătoare sau nu).[42] O meta-analiză a arătat că un nivel înalt de nevroză este un factor de risc
pentru dezvoltarea de simptome și tulburări anxioase.[43] O atare anxietate poate fi conștientă sau
inconștientă.[44]
Personalitatea poate de asemenea fi o trăsătură care duce spre anxietate și depresie. Prin
experiență mulți pot găsi dificil să se adune din cauza naturii lor personale.[45]

Alegere sau decizie[modificare | modificare sursă]

Anxietatea indusă de nevoia de a alege între opțiuni asemănătoare este din ce în ce mai
recunoscută ca o problemă pentru indivizi și organizații.[46] În 2004, Capgemini a scris: „Astăzi, toți ne
confruntăm cu mai multă alegere, mai multă competiție și mai puțin timp pentru a lua în considerare
propriile opțiuni sau a căuta îndrumarea corectă.”[47]
Într-un context de luare a deciziilor, imprevizibilitatea și lipsa certitudinii pot cauza răspunsuri
emoționale la indivizii anxioși care în mod sistematic își schimbă deciziile.[48] Există în primul rând
două forme ale acestui tip de anxietate. În privința primei forme, este vorba de o alegere care are
multiple consecințe potențiale cu probabilități cunoscute sau calculabile. Prin a doua formă se
înțelege lipsa certitudinii și ambiguitatea în legătură cu contextul luării de decizii unde sunt multe
rezultate posibile cu grade de probabilitate necunoscute.[48]

Tulburări de anxietate[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Tulburare de anxietate.
Tulburările de anxietate sunt un grup de tulburări mintale caracterizate prin senzații exagerate de
anxietate și reacții manifestate prin frică.[9] Anxietatea este o frică cu privire la evenimentele viitoare
și o reacție la evenimentele curente. Aceste senzații pot cauza simptome fizice, precum accelerarea
bătăilor inimii și tremuratul. Există un număr de tulburări anxioase: printre ele se pot numi tulburarea
de anxietate generalizată, fobie specifică, tulburarea de anxietate socială, tulburarea de anxietate de
separare, agorafobia, tulburarea de panică și muțenia selectivă. Tulburarea diferă în funcție de ce
rezultă ca simptome. Adesea, oamenii au mai mult decât o tulburare de anxietate.[9] Tulburările de
anxietate sunt cauzate de un complex de combinații între factori genetici și ereditari.[47] Pentru a fi
diagnosticate, simptomele trebuie să fie prezente cele puțin șase luni, să fie mai mult decât s-ar
aștepta de la situație și să diminueze abilitatea persoanei de a activa normal în viața de zi cu zi.[10]
[49]
 Alte probleme care pot avea ca rezultat simptome similare sunt, printre altele,
hipertiroidismul, boala de inimă, cafeina, utilizarea de alcool și marijuana și lăsarea anumitor droguri,
printre altele.[49][7]
Fără tratament, tulburările de anxietate au tendința de a rămâne.[9][49] Tratamentul poate include
schimbări în stilul de viață, consiliere și medicație. Consilierea are loc prin terapia cognitive
comportamentală.[50] Medicația, precum antidepresivele sau beta-blocantele pot ameliora
simptomele.[49]
În jur 12% din oameni sunt afectați de o tulburare de anxietate într-un an dat și între 5–30% sunt
afectați într-un anumit punct al vieții lor.[50][51] Ele au loc de două ori mai des la femei decât la bărbați
și în general încep înainte de vârsta de 25 de ani.[9][50] Cele mai obișnuite tipuri sunt fobia specifică
ce afectează aproape 12% din populație și tulburarea de anxietate socială, care afectează 10% la
un anumit punct al vieții. Acestea îi afectează cel mai mult pe cei cu vârsta de la 15 la 35 de ani și
devin mai puțin obișnuite după vârsta de 55 de ani. Ratele par a fi mai înainte în Statele Unite și
Europa.[50]

Factori de risc[modificare | modificare sursă]

Bust de marmură al împăratului roman Decius din Muzeul Capitolin. Această imagine „exprimă o impresie de
anxietate și oboseală a unui om care își asumă responsabilități mari [de stat]”.[52]

Neuroanatomia[modificare | modificare sursă]
Circuitul neural ce implică amigdala (care reglează emoții precum anxietatea și frica, stimulează axa
HPA și sistemul nervos simpatic) și hipocampul (care este implicat în memoria emoțională alături de
amigdală) se crede că stă la baza anxietății.[53] Oamenii care au anxietate tind să prezinte activitate
intense ca reacție la stimuli emoționali din migdală.[54] Unii autori cred că anxietatea excesivă poate
duce la o suprapotențare a sistemului limbic (care include migdala și nucleus accumbens), dând
anxietate crescută cu privire la viitor, dar această idee nu pare să fie dovedită.[55][56]
Cercetările făcute pe adolescenții care în primii ani de viață erau foarte plini de presimțiri rele,
vigilenți și speriați au găsit că la ei nucleus accumbens este mai sensibil decât la alți oameni când
decid să facă o acțiune care determină dacă vor fi sau nu recompensați.[57] Aceasta sugerează o
legătură între circuitele responsabile pentru frică și de asemenea recompense la oamenii anxioși.
După cum notează cercetătorii, „un simț al responsabilității” sau auto-agentură, într-un context de
incertitudine (rezultate probabiliste) conduce sistemul neural bazat pe motivație apetitivă (i.e.,
nucleus accumbens) mai puternic la adolescenți inhibați temperamental decât la cei noninhibați.”[57]
Axa pântece-creier[modificare | modificare sursă]
Microbii pântecelui se pot conecta cu creierul pentru a afecta anxietatea. Există variate căi de-a
lungul cărora aceasta comunicare poate avea loc. Una este prin neurotransmițători majori[58]. Microbi
ai pântecelui precum Bifidobacterium și Bacillus produc neurotransmițători GABA și respectiv,
dopamină[59]. Neurotransmițătorii dau semnale sistemului nervos prin sistemul gastrointestinal și
aceste semnale vor fi transportate la creier prin nervul vag sau nervul spinal[58][59][60]. Acest fapt e
demonstat de faptul că modificarea microbiomului a avut ca rezultat reducerea efectelor anxietății –
și a depresiei – la șoareci, dar nu și la subiecții fără nervi vagi[61].
O altă cale cheie este axa HPA, după cum este menționată mai sus[60]. Microbii pot controla
nivelurile de citokine din corp, iar alterarea nivelurilor de citokină creează efecte directe asupra
suprafețelor creierului precum hipotalamusul, suprafața care cauzează activitatea axei HPA. Axa
HPA regulează producția de cortizol, hormon care participă la reacția corpului la stres[60]. Când
activitatea HPA se manifestă, nivelurile de cortizol cresc, prelucrând și reducând anxietatea în
situații stresante. Aceste căi, precum și efectele specifice a taxonilor individuali de microbi nu sunt
încă suficient de bine înțelese, dar comunicarea dintre microbiomurile pântecelui și creier este
incontestabilă, ca și abilitatea acestor căi de a altera nivelele de anxietate.
Cu aceasta comunicare vine potențialul de a trata anxietatea. S-a arătat că prebioticele și
probioticele reduc anxietatea. De exemplu, experimentele în care șoarecilor li s-au dat prebiotice
fructo- și galacto-oligozaharide[62] și probioticele lactobacillus [61] au demonstrat o capacitate de a
reduce anxietatea. La oameni, rezultatele nu sunt la fel de concrete, dar sunt promițătoare[63][64].

Genetică[modificare | modificare sursă]
Genetica și istoria familială (e.g. anxietatea parentală) pot pune individual la un risc crescut de
tulburare de anxietate, dar în general stimuli externi îi vor cauza începutul sau exacerbarea.
[57]
 Estimările influenței genetice asupra anxietății, bazate pe studiile pe gemeni, se întind de la 25%
la 40% în funcție de tipul specific și de grupa de vârstă studiată.De exemplu, diferențele genetice
constiuie un dezacord de 43% la tulburarea de panică și 28% la tulburarea de anxietate
generalizată.[58] Studiile longitudinale ale genenilor au arătat că stabilitatea moderată a anxietății din
copilărie până la maturitate este în principal influențată de influența genetică.[65][66] Când se
investighează cum anxietatea se transmite de la părinți la copii, este important de luat în considerare
rolul genelor precum și al mediilor, de exemplu utilizând designul intergenerational copii-de-gemeni.
[67]

Multe studii din trecut au utilizat o abordare a unei gene candidat pentru a testa dacă genele
individuale sunt asociate cu anxietatea. Aceste investigații s-au bazat pe ipoteze despre cum
anumite gene influențează neurotransmițătorii (precum serotonina și noradrenalina) și hormonii
(precum cortizolul), care sunt implicați în anxietate. Nici una dintre aceste descoperiri n-a putut fi
reprodusă bine.[59][60][61], cu posibila excepție a TMEM132D, COMT și MAO-A.[68] Semnătura
epigenetică a BDNF, genă care codifică numele unei proteine numită „factor neurotrofic derivate din
creier” care se află în creier, a fost de asemenea asociată cu anxietatea și modele specifice de
activitate neurală.[62] iar o genă receptor pentru BDNF numită NTRK2 a fost asociată cu anxietatea
într-o investigație largă a genomului.[69] Motivul pentru care cele mai multe descoperiri de gene
candidat este că anxietatea este o trăsătură complex care este influențată de multe variante
genomice, fiecare din ele având un mic efect de sine stătător. Tot mai mult, studiile cu privire la
anxietate utilizează o abordare ipoteze-libere pentru a cerceta genomurile care sunt impolicate în
anxietate utilizând probe pentru a găsi asocieri cu variante care au efecte mici. Cele mai largi
cercetări ale arhitecturii genetice comune a anxietății au fost facilitate de UK Biobank, consorțiul
ANGST și CRC Fear, Anxiety and Anxiety Disorders.[69][70][71]

Condiții medicale[modificare | modificare sursă]

Multe condiții medicale pot cauza anxietate. E vorba de condiții care afectează abilitatea de a
respira, precum BPOC și astmul și dificultatea de a respira care adesea are loc în preajma morții.[72]
[73][74]
 Condițiile care cauzează dureri abdominale sau dureri de piept pot cauza anxietate și se poate
în anumite cazuri să fie vorba de o somatizare a anxietății;[75][76] același lucru este adevărat pentru
anumite disfuncții sexuale.[77][78] Condițiile care afectează fața sau pielea pot cauza anxietate socială
mai ales printre adolescenți,[79] iar dizabilitățile de dezvoltare adesea duc la anxietate socială la copii
de asemenea.[80] Condițiile care amenință viața precum cancerul cauzează de asemenea anxietate.
[81]

În plus, anumite boli organice pot fi prezente alături de anxietate sau simptome care imită
anxietatea.[15][16] Printre tulburări se numără anumite boli endocrine (hipo- și hipertiroidism,
hiperprolactinemia),[16][82] tulburări metabolice (diabeturi),[16][83][84] stări de deficiențe (niveluri scăzute
de vitamina D, B2, B12, acid folic),[16] boli gastrointestinale (celiachie, sensibilitate non-celiacă la
gluten, boala de inflamare a intestinului),[85][86][87] boli de inimă, boli ale sângelui (anemie),[16] accidente
vasculare cerebrale (accident ischemic tranzitoriu, accident vascular cerebral),[16] și boli de
degenerare a creierului (boala Parkinson, demență, scleroză multiplă, boala Huntington), printre
altele.[16][88][89][90]

Efectul substanțelor[modificare | modificare sursă]

Anumite droguri pot cauza sau înrăutăți anxietatea, fie de pe urma intoxicării, a lăsării sau a uzului
cronic. Aici sunt incluse alcoolul, tutunul, marijuana, sedativele (inclusive prescripția
de benzodiazepine), opioide (inclusive presecripția de ucigași ai suferinței și droguri ilicite ca
heroina), stimulanți (precum cafeina, cocaina și amfetaminele), halucinogeni și inhalanți.[91] Deși
mulți afirmă că își tratează anxietatea cu aceste substanțe, ameliorarea anxietății de pe urma
drogurilor are efecte de obicei pe termen scurt (anxietatea întrutățindu-se pe termen lung, uneori
devenind acută după ce efectele drogurilor dispar) și se tinde să fie exagerate. Expunerea acută la
nivele toxice de benzen pot cauza euforie, anxietate și iritabilitate care durează două săptămâni
după expunere.[92]

Psihologic[modificare | modificare sursă]
Abilitățile slabe de a face față situației (e.g., rigiditatea/inflexibilitatea în rezolvarea unei probleme,
negarea, evitarea, impulsivitatea, așteptări extreme de la sine, gânduri negative, instabilitate afectivă
și incapacitatea de a se concentra pe probleme) sunt asociate cu anxietatea. Anxietatea este de
asemenea legată și perpetuată de așteptările pesimiste ale persoanei cu privire la rezultate și de
cum face cineva față părerilor negative.[93] Temperamentul (e.g.,nevroza)[43] și atitudinile (e.g.
pesimism) sunt de asemenea factori de risc pentru axietate.[91][94]
Distorsiuni cognitive precum suprageneralizarea, dramatizarea exagerată, citirea minții, raționarea
emoțională, trucul binocular și filtrul mintal pot duce la anxietate. De exemplu, o credință
suprageneralizată că ceva rău se întâmplă „mereu” îl poate conduce pe cineva la frici excesive de
situații cu risc minim și la a evita situații sociale benigne din cauza anxietății legate de jenă. În plus,
cei care au anxietate înaltă pot de asemenea crea evenimente de viață viitoare stresante. [95] Luate
împreună, aceste descoperiri sugerează că gândurile anxioase pot duce la anxietate care
anticipează legată de evenimente stresante, care pot produce mai multă anxietate. Anumite gânduri
nesănătoase pot fi ținte pentru tratamentul de succes cu terapie cognitivă.
Teoria psihodinamică susține că anxietatea este adesea rezutatul unor dorințe sau
frici inconștiente care se manifestă prin mecanisme de apărare maladaptive (precum desființarea,
reprimarea, anticiparea, regresiunea, somatizarea, pasiv-agresivitatea, disocierea) care se dezvoltă
pentru a se adapta la probleme cu obiecte timpurii (e.g., cei care te îngrijesc) și eșecuri empatice din
copilărie. De exemplu, descurajarea părintească constantă prin furie poate avea ca rezultarea
reprimarea senzațiilor de furie care se manifestă ca suferință gastrointenstinală (somatizare) când
este provocată de altcineva în timp ce furia rămâne inconștientă și în afara conștientizării
individuale. Asemenea conflicte pot fi ținte ale unui tratament de succes cu terapia psihodinamică. În
timp ce terapia psihodinamică tinde să exploreze originile de bază ale anxietății, terapia cognitiv
comportamentală s-a dovedit a fi un tratament de succes pentru anxietate prin schimbarea
gândurilor iraționale și a comportamentelor nedorite.
Psihologia evolutivă[modificare | modificare sursă]
O explicație a psihologiei evolutive este că anxietatea crescută servește ca scop al vigilenței
crescute în raport cu amenințări potențiale din mediu precum tendința crescută de a acționa proactiv
în legătură cu asemenea amenințări posibile. Aceasta poate cauza reacții fals pozitive, dar un individ
care suferă de anxietate poate de asemenea să evite amenințări reale. Prin aceasta se explică de
ce oamenii anxioși sunt mai puțin înclinați să moară în accidente.[96]
Când oamenii se confruntă cu stimulanți neplăcuți și potențial nocivi precum gusturi sau mirosuri
urâte, scanările arată o circulație sanguine crescută în migdală.[97][98] În aceste studii, participanții de
asemenea au raportat că au anxietate moderată. Aceasta ar putea indica că anxietatea este un
mecanism de protecție ce a fost proiectat să prevină organismul de la a se angaja în comportamente
potențial nocive.

Social[modificare | modificare sursă]
Factorii de risc sociali pentru anxietate pot fi o istorie traumatică (e.g., atacul sau abuzul fizic, sexual
sau emotional), experiențe de viață timpurii și factori parentali (e.g., respingerea, lipsa cădurii, multa
ostilitate, disciplina aspră, afecte negative părintești mari, creșterea anxioasă a copilului, modelarea
de comportament disfuncțional și cu abuz de droguri, descurajarea emoțiilor, socializare slabă,
atașament slab și abuzul și neglijarea copilului), factori culturali (e.g., familii/culturi stoice, minorități
persecutate inclusiv cei cu dizabilități) și socioeconomici (e.g., lipsa educației, neangajarea, sărăcia
– deși țările dezvoltate au rate mai mari de tulburări de anxietate decât țările în curs de dezvoltare).
[91][99]

Socializarea genurilor[modificare | modificare sursă]

Printre factorii contextuali despre care se crede că contribuie la anxietate sunt socializarea genurilor
și experiențele de învățare. În special, mijloacele și măiestria învățării (până în punctul care oamenii
își percep viețile ca fiind sub controlul lor propriu), care include trăsături precum încrederea în sine,
independența și competivitatea mijlocesc complet relația dintre gen și anxietate. Însă, în privința
anxietății, diferențele de gen există, femeile având niveluri mai mari de anxietate în comparație cu
bărbații, iar socializarea genurilor și măiestria învățării explică aceste diferențe de gen.[100][necesită citare
medicală]
 Cercetările au demonstrate modurile în care proeminența facial din imaginile fotografice diferă
de la bărbați la femei. De exemplu, în fotografiile oficiale online ale politicienilor din toată lumea,
fețele femeilor sunt mai puțin proeminente decât ale bărbaților. Diferența din aceste imagini tinde în
prezent să fie mai mare în culturile cu mai mare egalitate instituțională de gen.[101]