Anxietatea și impactul său asupra stării de sănătate

Introducere

În lucrarea sa ,, Dicționar de psihologie” marele profesor și psiholog român Paul Popescu-

Neveanu (1978) definește anxietatea ca pe o tulburare a afectivității manifestată prin stări de
neliniște, teamă și îngrijorare nemotivată, în absența unor cauze care să le provoace.
Anxietatea este o trăire neplăcută asemanatoare cu frica din punct de vedere subiectiv, dar și
fiziologic. Frica este o reacție adecvată la un pericol exterior, iar anxietatea nu este produsă de
nici un pericol extern, este doar o neliniște interioară. Pericolul exprimat prin anxietate este un
impuls implicat într-un conflict intrapsihic inacceptabil pentru Eu. Anxietatea este însoțită de
tulburări fiziologice ca: tensiune musculară, tremor, tahicardie și altele (A. Romila, 1997).
Multe dintre definițiile anxietății au ca elemente esențiale sentimentul iminenței unui pericol,
atitudinea expectativă în fața pericolului, invadarea personalității de starea de alertă și trăirea
sentimentului de neputință.
Acceptată tradițional ca o “teamă fără obiect” (P. Janet), anxietatea se opune fricii care
răspunde unei temeri motivate de un obiect sau o situație externă, resimțită ca periculoasă.
La nivelul anxietății, din perspectiva trăirii subiective, este vorba de o amenințare
nedeterminată, de un pericol neprecizat sau neprecizabil de către subiect, atât tematic (ca
evaluare personală privind în ce anume constă pericolul), cât și ca încadrare temporo-spațială
(când și de unde apare pericolul). Individul trăiește impresia de a-i fi imposibil să atașeze
neliniștea sa unei cauze prezente și direct identificabile care să-i justifice trăirea subiectivă,
aceasta apărând ca nemotivată. Desprinsă de concret, anxietatea se apreciază ca fiind
proiectată într-un viitor care domină prezentul și trecutul, un viitor încărcat de incertitudine,
resimțit ca ostil și predeterminat ca atare, care genereaza o stare de așteptare încordată, de alertă.
Amenințarea vagă și imprecisă resimțită de individ se însoțește de nesiguranță, de impresia
neputinței de acțiune, împiedică atitudinile defensive eficiente și tentativele de control ale
situației, ducând uneori la conduite dezorganizate în raport cu pericolul considerat. Corelativ
acestei experiențe psihice, careia specificul trăirii anxioase îi conferă o tonalitate emoțională de
diverse intensități, apare o simptomatologie vegetativă care acompaniază fenomene generatoare
de disconfort somatic și care pot declanșa un cerc vicios cu efect de întreținere, chiar
autogenerare de anxietate.
Anxietatea este distinctă față de neliniștea sau teama obișnuite resimțite de orice subiect în fața
unei situații noi sau cu un grad sporit de dificultate.
O noțiune înrudită cu anxietatea este frica sau teama ce apare de regulă când capacitatea de
adaptare a individului este depășită. Frica are un caracter rațional și dispare odată cu depășirea
pericolului. Ea are funcție de alarmă pentru individ și determină mobilizarea capacităților de
confruntare cu pericolul. Frica este o stare emoțională negativă care implică insecuritate,
neliniște, alarmă în legătură cu un pericol. Teama este considerată mai degrabă un eveniment
psihologic, în timp ce anxietatea este o stare psihologică ce se dezvoltă în conștiință. David
Barlow (1988) consideră că frica este primitivă, este o emoție bazală ce se defășoară automat
atunci când omul se confruntă cu un pericol real sau imaginar și este fundamentală pentru
supraviețuire, iar anxietatea nu este o emoție bazală, ci un complex de emoții care include furia,
nervozitatea și frica.   
Atunci când ajunge la paroxism, frica devine teroare, spaima în fața unui pericol neprevăzut și
cu apariție neașteptată pentru care individul nu este pregătit printr-o stare de anxietate prealabilă
(S.Freud).
Se acceptă că frica apare încă din copilărie, etapa de vârstă în care individul se confruntă cu un
întreg cortegiu de temeri. Dacă frica copilului este nejustificată și foarte intensă cu referire la o
situație determinată, atunci vorbim despre fobie. Irina Holdevici (2002) definește fobia ca pe o
frică persistentă de un obiect, gând sau situație care în mod obișnuit nu justifică teama. Se
consideră că între frică, anxietate, fobie, există fenomene de tranziție. În orientarea de tip
psihologic comportamental, fobiile sunt considerate conduite dobândite ca rezultat al unor
experiențe nefericite sau derivă dintr-un sentiment al insecurității instalat prin absența mamei.
David Barlow (1988) definește anxietatea ca pe un proces cognitiv – afectiv fragmentat, în care
persoana nu poate nici prezice, nici controla evenimentele de viață cu potențial negativ sau
traumatic ce o afectează. Sentimentul impredictibilității și al incapacității de control este asociat
cu o “trezire” fiziologică cronică. Noi trăim anxietatea ca pe o neliniște cu privire la abilitatea
noastră de a face față unor amenințări. Anxietatea se caracterizează prin hipervigilența ce induce
creșterea nivelului activării fiziologice, făcându-ne mai conștienți de valența negativă a
stimulilor ambientali.
Distincția dintre anxietate și frică ne ajută să explicăm diferențele dintre panică și anxietate.
Atacul de panică este senzația bruscă de frică intensă acompaniată de simptome fizice ca
palpitații, transpirație, tremurat, senzația de sufocare, stare confuză, teama de a-și pierde
controlul, etc. Panica este manifestarea clinică a fricii în condițiile unei alarme false, deoarece
pericolul este doar imaginar și nu real.
Totodată panica diferă de anxietate prin gândurile distorsionate și prin răspunsurile fiziologice.
Subiecții care trăiesc panica, raportează mai multe gânduri despre boală, moarte, comparativ cu
cei care suferă de alte tulburări de anxietate și diferă fiziologic de populația normală.
Un alt termen care trebuie definit în acest context este neliniștea. Omniprezentă, neliniștea este
un proces emoțional primar caracterizat printr-o stare de disconfort și tensiune psihică, provocate
de ingrijorarea în legatură cu eventualitatea incertă a unui eveniment așteptat, neplăcut sau
plăcut. În limbaj psihiatric curent acest termen este utilizat ca sinonim pentru anxietate.
Diferențierea între neliniște și anxietate pare a fi justificată mai ales de intensitatea trăirilor. La
fel ca și în starea de anxietate, individul poate fi neliniștit pentru un motiv anume sau fără un
motiv precizat. Starea de neliniște ar proveni, în concepția lui Le Gall (1995), dintr-un fond de
anxietate, simpla creștere a intensității “spaimelor psihologice” și a tulburărilor fiziologice
marcând trecerea la starea de anxietate.
În literatura de specialitate mai întâlnim și noțiunea de anxietate de performanță – tracul, care
provine din ecuația pe care subiectul o dezvoltă în actul autoevaluării propriilor resurse și al
supraestimării sarcinii în care este implicat. Această anxietate derivă din dorința de reușită și
teama de eșec a individului și are două componente de bază: emotivitatea și îngrijorarea.
Emotivitatea reprezintă accentuarea manifestărilor individuale afective în condiții normale de
solicitare a subiectului, iar îngrijorarea (neliniștea) se referă la îndoiala subiectului privind
propria eficiență în raport cu dificultatea sarcinii și cu consecințele eventualului eșec.

Definiția anxietății

Anxietatea este o emoție ce se caracterizează printr-o stare neplăcută de tulburare interioară,

adesea acompaniată de comportament nervos precum a păși înapoi sau înainte, tulburări somatice
și ruminația. Este vorba de emoții subiective neplăcute de spaimă față de evenimente anticipate,
precum simțământul morții iminente. Anxietatea nu este același lucru cu frica, care este un
răspuns la o amenințare reală sau percepută, întrucât anxietatea implică așteptarea unei
amenințări viitoare.
Anxietatea este un simțământ de neliniște și îngrijorare, care este de obicei generalizată ca o
suprareacție la o situație care văzută doar în mod subiectiv ca amenințătoare. Este adesea
acompaniată de tensiune musculară, agitație, oboseală și probleme de concentrare. Dacă
anxietatea este experimentată în mod regulat, individul ar putea suferi de o tulburare de
anxietate.

Tipurile anxietății

Conform manualului de diagnostic al tulburărilor de sănătate mintală, publicat de American

Psychiatric Association, există o clasificare a tulburărilor de anxietate, în funcție de cauzele
principale care duc la declanșarea afecțiunii:
- Agorafobia - teama față de locurile deschise, unde apare senzația de neputință sau jena;
- Tulburarea de anxietate cauzată de afecțiuni medicale care provoacă manifestări intense
sau panică;
- Tulburarea de anxietate generalizată ce include anxietatea persistentă și excesivă și
îngrijorarea fără fond pentru activități sau evenimente comune, banale;
- Panica și atacurile de panică implică episoade intense de teamă care se pot asocia cu
manifestări fizice (tremuraturi, confuzie, amețeli, greață și dificultăți de respirație).
Atacul de panică escaladează rapid și atinge maximul într-un interval de timp foarte
scurt;
- Mutismul selectiv este un refuz constant al copiilor de a vorbi în anumite situații, cum ar
fi școala, chiar și atunci când în alte circumstanțe pot articula, cum ar fi acasa cu membrii
apropiați ai familiei;
- Tulburarea de anxietate de separare apare în copilarie și este caracterizată printr-o reacție
exagerată ca urmare a separării de părinți sau alte persoane dragi și poate fi cauza unora
dintre manifestările anxioase ale adultului;
 - Tulburarea de anxietate socială (numită și fobie socială) implică niveluri ridicate de
anxietate, frică în orice context social din cauza unor acute sentimente de jenă și
îngrijorare cu privire la modul în care te pot judeca ceilalți;
- Fobiile specifice provoacă anxietate majoră în prezența unor obiecte, animale ori situații.
Acestea reprezintă una dintre cauzele care duc la atacuri de panică;.
- Tulburarea de anxietate indusă de un tip de dependență se caracterizează prin manifestări
intense sau panică, dacă nu poate fi satisfacută această necesitate (alcool, droguri, jocuri
de noroc și altele);
Sunt considerate ca fiind manifestări de anxietate și alte tulburări nespecificate care au ca punct
de declanșare teama, fobiile și care nu îndeplinesc criteriile exacte pentru a fi incluse într-o
categorie anume de tulburări de anxietate, dar care provoacă manifestări de genul celor descrise
deja.

Simptomele anxietății

- Îngrijorare excesivă
Unul dintre cele mai frecvente simptome ale anxietății este reprezentat de îngrijorarea excesivă;
aceasta este disproporționată față de evenimentele care o declanșează și apare, de obicei, ca
răspuns la situații normale, de zi cu zi.Dacă aceasta se extinde pe mai multe zile, timp de cel
puțin șase luni, este considerată un semn al unei tulburări de anxietate. Această teamă excesivă
va deveni, totodată, dificil de controlat și va produce dificultăți de concentrare care vor împiedica
desfășurarea normală a activităților zilnice, obișnuite. Acest sentiment se aseamănă cu un „nod în
gât”.
- Sentiment de agitație excesivă
Această stare este caracterizată de simptome precum puls accelerat, transpirația palmelor, tremor
și gură uscată, care apar deoarece creierul detectează o amenințare la bunăstarea noastră, astfel că
pregătește organismul pentru a face față acestui pericol. Sângele va circula cu precădere în
mușchi, în cazul ipotetic în care ar fi nevoie de o „luptă”, în timp ce restul simțurilor se vor
intesifica. Totuși, în cazul unei tulburări de anxietate, agitația excesivă nu poate fi explicată prin
motive reale, astfel că organismul este supus unei stări de stres inutile. Persoana respectivă va
resimți o apăsare în piept.
- Dificultăți de concentrare
Anxietatea are efecte negative asupra puterii de concentrare. Studiile arată că aceasta poate
îngreuna memoria funcțională, cea responsabilă pentru reținerea informațiilor pe termen scurt.
Acest lucru ar putea explica și scăderea dramatică a performanțelor pentru persoanele care
experimentează perioade de anxietate prelungite.Totuși, trebuie luat în calcul că dificultatea de
concentrare ar putea fi simptomul unei alte afecțiuni medicale serioase, precum ADHD sau
depresie. Tocmai de aceea, pentru stabilirea diagnosticului corect, este nevoie de un consult
medical.
- Tulburări ale somnului
Trezirea bruscă, pe timpul nopții, sau dificultatea de a adormi sunt asociate cu insomnia, care
este strâns legată de anxietate. Din cauza fricii excesive, persoana respectivă poate întâmpina
probleme ale somnului. Mai mult, unele studii arată că insomnia din timpul copilăriei poate fi
legată de apariția anxietății mai târziu în viață.
- Atacuri de panică
Acestea produc o senzație intensă și copleșitoare de teamă, însoțită de simptome fizice specific
precum:
-bătăi rapide ale inimii;
-transpirație;
-tremor;
-dificultăți de respirație;
-greață;
-dureri în piept;
-senzația de sufocare;
-teama de a pierde controlul;
-senzația că urmează un pericol iminent.
În cazul în care atacurile de panică apar în mod frecvent și neașteptat, acestea pot fi un semn al
tulburării de panică, un tip de tulburare de anxietate.

Cauzele anxietătii

a. Anxietate vs. angoasă

 
Brissaud (1890) făcea distincţia între anxietate, ca reacţie emoţională pură, şi angoasă, ca
reacţie emoţională ce face parte din sentimentul unui pericol imprecis, având o mare încărcătură
somatică.
Clinic, sindromul anxios este unul dintre elementele fundamentale ale psihopatologiei, iar H.
Ey descrie următoarele forme de manifestare a sindromului anxios:
1. Crizele anxioase sunt crize de anxietate paroxistică, ce pot avea aspecte diferite (stupoare,
agitaţie, onirism confuzional, stare de perplexitate), ce apar în următoarele situaţii: stări
confuzionale, psihozele periodice, episoadele epileptice, formele de debut ale demenţelor şi
schizofreniei.
2. Structura anxioasă poate fi o trăsătură dominantă şi fundamentală a unor personalităţi de tip
morbid. Ea se poate prezenta sub forma nevrozelor anxioase şi anxietăţii constituţionale, având
la bază tipul de "constituţie emotivă" (E. Dupré) sau pe cel de "auto-insecuritate" (K. Schneider)
şi poate fi întâlnită în cursul stărilor neurastenice, ipohondriace şi cenestopate, în obsesii, fobii,
paranoia interpretativă sau halucinatorie sau în unele forme de schizofrenie.
3. Angoasa din cursul unor afecţiuni organice, cum ar fi angina pectorală, asmul bronşic,
septicemiile, hipertiroidia sau hipoglicemia.

b. Relaţia anxietate - tipuri de ataşament

 
Încă din anii '50, Bowlby a susţinut importanţa ataşamentului în dezvoltarea emoţională şi
comportamentală, el văzând patternurile neadecvate de ataşament ca fiind o cauză a tulburărilor
anxioase. Mergând pe aceeaşi linie, Ainsworth şi Colab. (1978) au identificat 3 tipuri de
ataşament: sigur (tip B), nesigur/evitativ (tip A) şi nesigur/rezistent (tip C). Patternul de
ataşament evitativ s-a postulat că s-ar dezvolta ca un rezultat al respingerii sau lipsei constante de
răspuns din partea adulţilor, în timp de patternul ambivalent sau rezistent ar fi urmarea unui
răspuns inconsistent. Ulterior, Main şi Solomon (1986) au adăugat şi tipul
nesigur/dezorganizat/dezorientat (tipul D). Tipul C a fost relaţionat cu dezvoltarea ulterioară a
comportamentului inhibat anxios, iar tipul D cu dezvoltarea de PTSD (Main şi Solomon, 1986).
  Reactivitatea şi iritabilitatea ridicată, precum şi mofturile frecvente la copil în primul an de
viaţă sunt un predictor al tipului C (Berenson, 1996). În plus, frica, inhibiţia comportamentală,
comportamentul ludic limitat şi competenţa socială limitată sunt corelate şi ele cu tipul C. Studii
follow-up făcute pe aceşti copii în perioada preşcolară şi a şcolii primare au demonstrat
stabilitatea în timp a stilului nesigur/rezistent. În plus, la această vârstă, copiii care fuseseră
încadraţi la tipul C sunt, într-o măsură mai mare, dependenţi de părinţi, sunt inhibaţi în situaţii
sociale, submisivi şi singuratici (Berenson, 1996), se evaluează în general negativ, se simt în
nesiguranţă în orice situaţie socială, unde prezintă anxietate.
În gimnaziu, se îndoiesc frecvent de competenţa şi valoarea lor în general, iar în adolescenţă,
sunt mai puţin capabili să se descurce în situaţii de tranziţie, de schimbări şi sunt refractari în a
deveni autonomi de părinţi. Ei manifestă totuşi ambivalenţă în atitudinea faţă de părinţi, deseori
mânie şi au deseori relaţii conflictuale. Studenţii din primul an de facultate încadraţi în copilărie
în tipul C sunt uşor de frustrat, se decompensează uşor la stres, prezintă un vizibil disconfort în
situaţii nesigure sau complexe, ruminaţii şi sunt preocupaţi de gradul lor de adecvare în anumite
situaţii sociale (Berenson, 1996).
Aceste studii evidenţiază faptul ca predispoziţia spre dezvoltarea tulburărilor anxioase este
prezentă încă din prima perioadă de viaţă, este stabilă şi, în cea mai mare parte a cazurilor, se
transformă în simptomatologia caracteristică unui tip de tulburare anxioasă.

Diagnostic și tratament

Sindromul de anxietate cu tot registrul de tulburări anxioase este diagnosticat prin interviul

clinic și observarea comportamentului în situații clinice, teste și chestionare completate de către
persoana suferindă.
Există două sisteme de diagnostic utilizate în întreaga lume în diagnosticarea tulburărilor
psihice, implicit a tulburărilor de anxietate: Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor
Mentale cunoscut sub numele de DSM-IV-TR, elaborat de Asociația Americană de Psihiatrie și
revizuit în anul 2000. Cea mai nouă ediție a apărut în 2013.
Al doilea sistem este elaborat de Organizația Mondială a Sănătății, bine cunoscuta Clasificare
Internațională a Bolilor sau ICD-10, text revizuit în 2010.
Fiecare tulburare de anxietate are criterii de diagnostic care trebuie îndeplinite pentru ca
diagnosticul să fie pus.

Interviul clinic în diagnosticul anxietății

În diagnosticarea sindromului de anxietate se folosesc interviuri clinice structurate sau semi-

structurate, cuprinzătoare, care evaluează criteriile de diagnostic așa cum sunt ele descrise în
DSM-IV-TR, pentru toate tulburările anxioase. Astfel psihiatrul poate apela la ghiduri de interviu
ca SCID, ADIS sau MINI.
 
Tipuri de interviuri în diagnosticarea anxietății

1) Interviul Clinic Structurat, SCID-IV sau The Clinical Structured Interviu for DSM-IV (First,

Gibbon, Hilsenroth, Segal, 2004).
2) Interviul pentru Tulburarea Anxioasă, ADIS-IV sau Anxiety Disorder Interview Schedule for
DSM-IV (Di Nardo, Brown, Barlow, 1994).
3) Mini Interviu Neuropsihiatric, MINI sau Mini International Neuropsychiatric
Interview (Sheehan et al, 1997). Acest interviu structurat este mai scurt decât celelalte două.
 
Teste și chestionare în diagnosticul anxietății

Cele mai frecvente teste și chestionare folosite pentru în screening și diagnosticul anxietății
sunt:
Hospital Anxiety and Depression Scale (HADS)
Scala de depresie și anxietate Hamilton cunoscută sub denumirea scala HADS.

Terapia anxietăţii

Terapia anxietăţii are în prim plan reducerea sentimentului urgenţei şi al reducerea prin diverse
tehnici terapeutice a tensiunii psihice care împiedică individul să ducă o viaţă normală. Toate
formele de terapie au în principal acelaşi scop, acela de a reduce îngrijorarea copleşitoare, care
sufocă şi împiedică analiza evenimentelor şi elaborarea unui plan pentru rezolvarea problemelor.
Iniţial, toate aceste îngijorări par justificate de rolul social pe care îl îndeplinim în familia
noastră şi de obligaţiile care decurg din el. Credem că a fi părinte vine la pachet cu o grămadă
mare de griji şi se probleme absolut normale. Sau că a fi fiică sau fiu într-o familie cu diverse
necazuri se îmbină într-un mod normal cu îngrijorarea pe care o simţim faţă de părinţii noştri şi
felul în care se zbat să reuşească să treacă peste probleme. Ni se pare firesc să ne îngrijorăm
pentru partenerul nostru care trece prin momente grele. Târziu reuşim să ne dăm seama însă de
consecinţele devastatoare ale acestui fel de a gândi şi a simţi şi ni se par imposibil să ne mai
ridicăm deasupra lor. Dacă ne convinge cineva sau descoperim singuri psihoterapia ca o posibilă
soluţie, momentul în care decidem să cerem ajutor întârzie să apară şi aduce cu sine o nouă luptă
pe care trebuie să o ducem şi noi îngrijorări care uneori sperie şi mai mult.

Tratamentul medicamentos pentru anxietate

Tratamentul medicamentos pentru anxietate este ales de medic în funcție de starea pacientului,
dar și de alte afecțiuni de care acesta suferă. Medicamentele folosite pentru tratarea acestei
afecțiuni pot avea atât avantaje, cât și dezavantaje precum inducerea dependenței. De regulă,
următoarele categorii de medicamente sunt folosite în tratarea anxietății:
 Antidepresivele. Acestea sunt concepute pentru tratarea simptomelor depresiei, însă pot fi
la fel de bine folosite și pentru anxietate. De regulă sunt recomandați inhibitorii selectivi
ai recaptarii serotoninei și inhibitorii selectivi ai recaptarii noradrenalinei.
 Busiprona. Acest medicament este anxiolitic, adică tratează simptomele anxietății.
 Benzodiazepinele. În unele cazuri, medicul psihiatru poate considera benzodiazepinele
potrivite pentru atenuarea anxietății. Aceste sedative sunt folosite pentru o perioadă
limitată de timp, în special pentru ușurarea simptomelor acute ale anxietății.
Benzodiazepinele pot cauza dependență și nu sunt recomandate persoanelor care suferă
de alcoolism sau care iau droguri.

Remedii naturiste pentru stările de anxietate

Există o serie de remedii naturiste pentru ameliorarea stărilor anxioase, cunoscute în popor
pentru proprietățile lor calmante. Ceaiul de mușețel, de pildă, conține substanțe active care
acționează la nivelul creierului precum un sedativ. Mușețelul poate fi consumat și sub formă de
extract pentru tratarea anxietății. Valeriana este, de asemenea, o plantă cu puternice efecte
sedative. Aceasta poate fi consumată sub formă de ceai, extract sau tinctură și este recomandată
și pentru tratarea insomniilor.
Lavanda are efecte puternice asupra sistemului nervos. Un studiu a dovedit faptul că persoanele
care miros uleiul esențial de lavandă sunt mai calme decât cele care nu miros acest ulei. Așadar,
aromaterapia cu ulei esențial de lavandă poate fi folosită în tratarea tulburărilor anxioase. Și
uleiul esențial de grepfrut are efecte benefice pentru persoanele anxioase.

Impactul anxietății asupra stării de sănătate

Specialiştii domeniului apreciază că sănătatea mentală depinde de forţa eului şi de conceptul de

sine și ca urmare este important ca oamenii să aibă format un concept de sine care să conducă la
armonie interioară (în legătură cu acest deziderat, psihoterapia, ca tratament fără medicamente,
având un rol foarte important). Triada cognitivă a pacienţilor anxioşi include:
- Percepţia de sine - predispoziţia de a se percepe vulnerabili;
- Percepţia lumii - predispoziţia de a vedea lumea ca ameninţătoare şi periculoasă;
- Percepţia viitorului - predispoziţia de a percepe viitorul ca fiind nesigur şi generator de temeri.
În cea mai mare parte reacția organismului la stresori este una benefică, adaptativă, deoarece
mobilizează resursele organismului spre a face față situațiilor aversive. Medierea dintre
evenimentul extern și reacția fiziologică se face prin intermediul sistemului cognitiv și prin
hormoni de stres, precum cortizolul. Când mintea noastra percepe pericol din exterior, nivelul de
glucocorticoizi și catecolamine crește în organism. Acest lucru determină creșterea ritmului
cardiac, a tensiunii musculare, activarea organismului și un consum mare de energie. Când
pericolul perceput dispare, nivelul acestor hormoni se reduce, iar organismul revine la starea
inițiala de funcționare.
Problemele apar când stresorii din mediu produc activare constantă sau intermitentă, așa încât
nivelul de cortizol și catecolamine rămâne ridicat în organism. Un mecanism al influenței
stresului asupra sănătății este acela ca nivelul ridicat de astfel de hormoni duce la epuizarea
resurselor organismului și la creșterea apetitului alimentar, iar în plus forțează organismul să
producă insulină. Combinația de glucocorticoizi și insulină este una periculoasă deoarece
promovează depunerea grăsimilor și de plăci arterosclerotice pe artere. De asemenea, presiunea
arterială crescută datorată nivelului ridicat de cortizol promovează depunerea plăcii
arterosclerotice. Aceste depuneri duc în timp la o serie de probleme medicale serioase ca de
exemplu: scăderea sistemului imunitar, obezitate, hipertensiune arterială, arteroscleroză, atac
vascular cerebral.
O altă consecință pe care o are stresul asupra sănătății, de aceasta dată a celei mentale, o
reprezintă alterarea relațiilor sociale care poate predispune persoana la tulburări de depresie sau
anxietate. În anumite cazuri, pentru a controla nivelul de stres se recurge la abuz de substanțe ce
are apoi un puternic impact asupra sănătății fizice.

Cum devenim stresați?

Cu toate ca există și factori fiziologici individuali de care depinde reacția organismului la stres,
sensibilitatea glandei corticosuprarenale ca de exemplu, acesția nu sunt singurii
determinanți. Factorii psihologici de procesare și evaluare a stimulilor externi sunt la fel de
importanți în apariția acestui fenomen, aceștia intervenind în perceperea excesivă a pericolului și
evaluarea situațiilor ca fiind amenințătoare sau lipsite de control. În general, noi oamenii,
considerăm o situație ca fiind stresantă în măsura în care credem că situația este relevantă pentru
scopurile noastre, incongruența cu ceea ce ne dorim și credem că nu dispunem de resurse
necesare pentru a-i face față. Astfel, evaluarea unei situații ca fiind incontrolabilă și
impredictibilă ne determină reacția fiziologică de stres precum și stări de furie, anxietate,
depresie. Situațiile evaluate în acest fel pot fi de la cele cotidiene, situații majore de viața, până la
traume. O serie de studii indică un impact mai mare al stresului rezultat din tracasările cotidiene
decât stresul rezultat din evenimente majore de viață. Lipsa banilor, îngrijorări legate de greutate,
conflicte cu cei apropiați, prea multe sarcini la serviciu sau probleme medicale ale membrilor din
familie sunt doar câteva exemple de astfel de tracasări constante care, zi de zi, duc la acumularea
unui nivel ridicat și persistent de stres.

Ce putem face?

Având în vedere caracteristicile stresului descrise mai sus, câteva dintre practicile cognitiv-
comportamentale ar putea viza, în primul rând, modalități de modificare a factorilor interni
(nivelul cognitiv) în ceea ce privește evaluarea stimulului amenințător din mediu. Spre exemplu,
conform lui Palmer și Gyllensten (2005), strategiile centrate pe reducerea stresului se adresează
identificării acelor elemente percepute de persoană ca fiind stresante, găsirea unor moduri
diferite de raportare la acele elemente, iar mai apoi, aplicarea în mod repetat a acelor moduri de
raportare la situațiile de zi cu zi. Acestea sunt însoțite de monitorizarea schimbărilor pe care
acele strategii le produc. În al doilea rând, vizăm modificarea factorului extern, a stresorilor (prin
rezolvare de probleme, în condițiile în care acest lucru este posibil) sau acceptarea și găsirea de
alternative. O intervenție utilă trebuie să aibă în vedere cauzele, fie ele de natură externă (mediul
în care persoana își desfășoară activitatea), fie internă (gândurile disfuncționale sau convingerile
pe care persoana le are despre realitatea înconjurătoare). În al treilea rând, abordăm activarea
fiziologică ridicată prin tehnici de reducere a acestei activări. Utilizăm tehnicile de relaxare cum
ar fi: tehnici de respirație, training autogen sau relaxare progresivă Jacobson.
Stephen Palmer (2005) afirma că „o abordare a coaching-ului bazată pe principiile cognitiv-
comportamentale care sunt, de obicei, orientate spre rezolvarea de probleme, poate reduce stresul
și, astfel, să contribuie la atingerea scopului dorit’’. Impactul este cu atât mai mare cu cât acest
scop include și componenta de sănătate.

Studiu de caz

Panică cu agorafobie

I. Informaţii despre client

A. Date de identificare
 D.A. are, 39 de ani, naţionalitate română, locuieşte în Târgu Neamț, județul Neamț, împreună
cu soţul şi fiica lor de 8 ani. Are studii postliceale iar în prezent este funcționar public. Își contiuă
studiile, urmând cursurile F.E.A.A. U.A.I.C. Este implicată şi activităţi de voluntariat și proiecte
la nivel de instituție.

B. Obiectivul Psihodiagnosticului şi Evaluării

Psihodiagnosticul si Evaluarea are ca scop identificarea starilor psihologice de sănătate și boală

și a mecanismelor psihologice de etiopatogeneză şi sanogeneză cu relevanţă pentru - starea de
anxietate,
- tulburări de somn,
- nervozitate, irascibilitate, nelinişte.
- bătăi puternice ale inimii şi accelerarea ritmului cardiac;
- senzaţie de sufocare;
- greaţă sau detresă abdominală;
- frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;
- frica de moarte;
- senzaţii de amorţeală ale degetelor de la mâini.

C. Istoricul tulburarii prezente

Doamna D.A., s-a confruntat în urmă cu cinci luni cu apariția repetată a unor atacuri de panică.
Când a suferit primul atac de panică a apelat la medicul de familie care i-a administrat un
calmant, acesta recomandându-i efectuarea unor analize și un consult de speciaitate. A neglijat
acest aspect punând totul pe seama oboselii și a volumului de muncă însă la al doilea episod de
panica s-a prezentat la serviciul de urgență prezentând simptomele: senzație de sufocare,
palpitații, durere toracică, tremurături, amețeli.
În urma analizelor și consultației efectuate la serviciul de urgență, nu s-a constatat care ar exista
o cauză a acestor simptome. I s-a administrat un calmant și a primit recomandarea de a merge un
consult psihiatric și de asemenea să facă investigații mai amănunțite la medicul de familie.
S-a prezentat la medicul de familie, toate analizele au ieșit în limite normale.
În ultimele două luni, a resimțit o puternică stare de neliniște, teamă, nesiguranță, atacurile de
panică au reapărut devenind din ce în ce mai frecvente, tratamentul nemaifiind eficient.
Atacurile de panică fiind amplificate situaţia a devenit insuportabilă, atât pentru pacientă cât şi
pentru familia sa. De asemenea cu foarte mare greutate își indeplinea sarcinile de la serviciu și
nu a mai putut desfășura nici activitățile de voluntariat. Nu mai poate conduce mașina de teama
de a nu face un atac de cord la volan şi implicit un accident, iar de ceva timp nu mai suporta să
mearga în locuri aglomerate, preferând doar liniștea propriei locuințe.
Nu reușește să controleze atacurile de panică și are sentimentul de teamă continuă față de tot
ceea ce o înconjoară. Este tristă pentru că viața ei socială a fost afectată, nu se mai întâlnește cu
prietenii, nu are o relație bună cu soțiul ei despre care crede că nu o mai iubește. Nu își mai
îndeplinește atribuțiile de mamă sub pretextul că nu mai este iubită de copil și are impresia că
acesta își iubește doar tatăl.

Factorii declanşatori
Din relatările clientului reiese suferă de atacuri de panică de aproximativ cinci luni. Nu-și
amintește cu precizie întâmplări care ar fi putut declanșa primul atac de panică dar povestește că
relația cu soţiul ei începuse să se deterioreze de ceva timp intervenind violența verbală. D.A.
consideră că situația stresantă pe care o trăia în mediul familial a fost cea care a dus la
declanșarea acestor tulburări de atac de panică care erau mai frecvente la început, aproximativ de
trei ori pe săptămână. Ulterior, crizele s-au diminuat ca frecvență fără să dispară în totalitate.
D. Istoric medical
Nu există
E. Istoric psihiatric
Nu a fost consultată de nici un medic de specialitate până în prezent.

F. Istoric personal și social (anamneza)

Pacienta provine dintr-o familie dezorganizată și în ciuda condiţiei materiale precare şi a

certurilor frecvente din familie, a reuşit să termine liceul iar după ce s-a căsătorit a terminat a
făcut un curs postliceal. Nu-i place să vorbească despre părinţii ei, deoarece tatăl era alcoolic și
violent iar mama s-a complăcut în postura de victimă. Întotdeauna au avut probleme cu banii iar
certurile și violența domestică au marcat-o.
Mai mult, pacienta relatează că are perioade când crede că e pe punctul de a muri datorită unui
atac de cord, tresare în somn și e foarte irascibilă, iar în timpul crizelor are senzaţia că e pe
punctul de a înnebuni.

G. Descrierea succintă a componentelor psihologice

Ce s-a evaluat Cu ce s-a evaluat Scoruri
Funcţia cognitivă Mini-Mental State - 28 puncte
Examination

Starea depresivă Inventarul de depresie -13 pct.

BECK -54,20 (indice de depresie)
Scala de depresie ZUNG

Dispoziția anxioasă Inventarul de anxietate -STAI X1=65 pct

stare- trăsătură STAI -STAI X2=60 pct
-Scor global=125 pct
Scala de anxietate -HAS-P- criză majoră
Hamilton (HAS) -HAS-G- anxietate generalizată
-Grad ridicat de anxietate
Inventarul fobiei sociale
SPIN
Atenţia Atenţie concentrată cifre Coeficient de exactitate= 0.962,
(ACC) încadrare în Clasa III (nivel mediu)
V=18,4,încadrare în clasa I
Atenţie concentrată Calitatea =0,929 , clasa II (nivel bun)
Toulouse-Pieron Cantitatea = 198
Viteza = 19,8 semne/min, clasa I
Proba de atenţie Total numere corecte =10
distributivă (Romb) Grad de exactitare – V
Testul Labirint
Stimuli parcursi corect= 21
Coefic. de exactitate= 0,84 ; Clasa
IV(nivel bun)
Clasă etalon IV(nivel bun)
Memoria Test de memorie Total corecte = 10
topografică Total greşite =2 (1 st. sus, 1 dr.jos)
Total omise = 1 dr.sus
Corectitudine : Clasa IV (nivel bun)
Coeficient de exactitate = 0,785
Clasa III (nivel mediu)
Coeficientul de inteligenţă CI RAVEN – SPM PLUS CI = 116
Rang 86
Capacitate intelectuală peste medie
(nivel II)
Personalitatea EPI E=4, N=8, L=1
EPQ E=14, N=16, P=12, C=21,L=0
Chestionar GRUPA Procentaj
Schmieschek P.A. I – DEMONSTRATIV 49,8%
II – HIPEREXACT 41,6%
III - 66,6%
HIPERPERSEVERENT
IV – NESTĂPÂNIT 75,5%
V – HIPERTIM 37,5%
VI – DISTIMIC 37,5%
VII – CICLOTIM 50%
VIII – EXALTAT 50%
IX – ANXIOS 75%
X – EMOTIV 50%

Expresia şi ţinuta persoanei Ghid de observaţie

Inventar semiologic de
bază
 Procese cognitive Ghid de observaţie
Inventar semiologic de
bază
Interviu clinic

Comportament Ghid de observaţie

Inventar semiologic de
bază
Interviu clinic

Calitatea relaţiilor Anamneza clinică

interpersonale (inclusiv de
cuplu, familie, grup etc)

Concluzii psihologice
În urma Psihodiagnosticului si Evaluarii formulam urmatoarele concluzii psihologice :
- în urma aplicării MMSE s-a constatat că pacientul prezintă o stare psihică (clinic) normal,
fără tulburări/ simptome cognitive
- în urma aplicării inventarului de depresie BECK şi a scalei de depresie ZUNG reiese
faptul că persoana prezintă o depresie uşoară, datorită dificultăţilor pe plan social pe care le
are în acest moment.
- dispoziţia anxioasă a fost evaluată cu ajutorul: Inventarul de anxietate stare- trăsătură
STAI, Scala de anxietate Hamilton (HAS), Inventarul fobiei sociale SPIN scorurile obţinute
relevă faptul că pacientul prezintă o stare de anxietate generalizată
- pentru testarea atenţiei s-au utilizat testele pentru: Atenţie concentrată cifre (ACC),
Atenţie concentrată Toulouse-Pieron, Proba de atenţie distributivă (Romb), Testul Labirint. S-
a observant că în situaţia în care clientul nu este supus unor factori perturbatori calitatea
atenţiei (concentrare, distribuţie, mobilitate), exactitatea, viteza şi timpul de răspuns se
încadreaza în parametri normali.
- meoria a fost verificată cu ajutorul Testului pentru memorie topografică. Ca şi în cazul
atenţiei, în situaţia în care clientul nu este supus unor factori perturbatori calitatea memoriei
se încadrează în parametri normali.
- în urma aplicării testului SPM Plus , a reieşit faptul că subiectul are o capacitate
intelectuală peste medie, cu CI= 116 dar prezintă tulburări de comportament insoţite de
tulburări anxioase, atacuri de panică, tulburări de anxietate generalizată, având şi elemente de
depresie.
- Rezultat EPI. Conform rezultatului obţinut la scala de introversiune-extroversiune (E),
subiectul este ambivert adică în interacţiunea cu mediul apar diferenţe descriptive, fenotipice
de extra sau introversiune în comportamentul acestuia.
Astfel:
- Este o fire deschisă, comunicativă, adaptată la mediu.
 - Este dinamic, sociabil, energic în relaţiile cu cei apropiaţi dar prezintă o uşoară timiditate,
inhibiţie în contactele sociale ;
- Îi place mult să citească dar are şi mulţi prieteni
Rezultatul relativ mare obţinut la scala N (nevroticism – stabilitate emoţională) arată că
subiectul prezintă nevrotism moderat şi are tendinţa de a fi emotiv, hiperreactiv, hipersensibil,
are dificultăţi în a regăsi un nivel normal după sarcini emoţionale. Se plânge adesea de dureri de
cap, tulburări digestive şi îşi face griji pentru orice. Are predispoziţii către tulburări nevrotice sub
aspectul stresului dar se adaptează adecvat la muncă, viaţa socială, sexuală, familie.
Rezultatele scăzute la scala L arată un grad de disimulare foarte redus, aproape absent, ceea ce
confirmă validitatea testului.
- Rezultat EPQ. Conform rezultatelor obţinute în urma aplicarii chestionarului de
personalitate EPQ, individul este ambivert (conform scalei E), cu o nervozitate crescută,
marcat de nelinişte, cu tulburări psihosomatice, dezvoltând reacţii inadecvate (iraţionale sau
rigide) în situaţii de stres (conform Scalei N).
Cota ridicată la factorul P (psihotism) exprimă agresivitate şi răceală afectivă, cu tendinţe de
asumare a riscului fără analiza consecinţelor, cu înclinaţii pentru senzaţii puternice şi pericol. De
asemeni, prezintă o oarecare deficienţă de integrare socială, avănd deseori ieşiri
violente urmate de momente de regret, reacţii disproporţionate ca intensitate faţă de semnificaţia
evenimentului declanşator, fond irascibil, lipsă de obiectivitate, de organizare şi calcul în
activitate (conform scalei C). Este un individ rigid dar recunoaşte cu francheţe lipsurile pe care le
are – sau macar o parte a acestora, de obicei lipsurile minore. De asemenea, recunaşte încalcari
minore ale normelor de comportament ori ale regulilor de convieţuire socială.(conform scalei L).
- Chestionarul Schmieschek P.A. releveaza faptul că subiectul prezintă valori normale
pentru trăsăturile de personalitate corespunzătoare grupelor V (hipertim),VI (distimic).
Afectivitatea, voinţa şi gândirea se situiază în parametri normali, fără exagerări în idei şi
sentimente, participarea la viaţa socială se realizează cu uşurinţă, fără dificultăţi de relaţionare.
Nu prezintă simptome de anxietate.
Prezintă anumite trăsături accentuate în grupele corespunzătoare personalităţii
demonstrative (I), hiperexactităţii(II), personalităţii labile (ciclotim-VII), personalităţii exaltată
(VIII) şi personalităţii emotive (X) Aceste trăsături se manifestă prin:
- tendinţa de a capta interesul celorlalţi;
- capacitatea de a-şi face usor prieteni, de a se face iubită;
- grija exagerată pentru propria bunăstare;
- împrumută starile afective ale celor din jur;
- reacţie excesiv de intensă faţă de diferite întâmplari din viaţă (entuziasm - evenimente
pozitive, disperare – evenimente negative);
Trăsături accentuate cu intensităţi deosebit de pregnante se observă în personalitatea
hiperperseverentă (III), personalitatea nestapânită (IV) şi anxietate (IX). Subiectul se simte cu
usurinţă jignit, se ofensează uşor,are idei fixe, îşi manifestă cu exacerbare spiritul de dreptate şi
îşi exprimă nemulţumirea prin agresivitate, mimică şi aprecieri necontrolate. Are reacţii verbale
agresive şi impulsive. Este încăpăţânată şi exagerat de geloasă dar şi ambiţioasă, manifestând
ostilitate faţă de orice îi stă în calea susscesului.
- Expresia şi ţinuta persoanei:
1. reacţiile la prima intâlnire cu terapeutul: opoziţie, suspiciune
2. mimica: tristă, crispată, tensionată, temătoare, evită contactul vizual (evitant)
3. pantomima/mişcările corpului: agitaţie
 4. modul de a se îmbrăca: îngrijit
5. atitudinea: (observată pe parcursul interviului / relatată, despre sine si ceilalti )
5.1. faţă de sine: subestimare, inhibată, neîncrezătoare, timid
5.2. faţă de ceilalţi: neincredere (suspicioasă), evitant
- Procese cognitive
1. calitatea discursului: logic,
2. capacitatea de inţelegere a propriei situatii: asumare, conştientizare
3. tulburari ale limbajului: palilalie (repetarea involuntară, a unui cuvânt sau a unei
propoziții, în întregime sau parţial, spuse de ea)
4. tip de gândire: concretă, analitică
5. tulburări de conţinut ale gândirii (adecvarea la realitate): idei obsesive
6. tulburări ale ritmului, fluxului ideativ: accelerare simplă a ritmului, progresivă a ideilor
7. tulburări de memorie: nu prezintă tulburări de memorie
8. tulburări de perceptie: iluzii
9. tulburări de atenţie: hiperprosexie
Comportament: reacții explozive
Tulburări afective (ale dispoziției): depresie, anxietate, frică patologică
Calitatea relaţiilor interpersonale (inclusiv de cuplu, familie, grup etc) :
-În familie este un mediu tensionat
-În intimitate este relativ reținută
-Faţă de persoanele apropiate: relaţii de prietenie

H. Diagnostic DSM IV
Axa 1 Panică cu agorafobie şi tulburare de anxietate generalizată
Axa 2 Nimic semnificativ clinic (este predispus la psihopatie epileptoidă, fără retard mintal)
Axa 3 Hipertensiune arterială gr.II risc adiţional înalt
Axa 4 Probleme psihosociale şi de mediu :
- suport social inadecvat, copleşită de împrejurările vieţii (de exemplu, probleme
la domiciliu, condiţii de muncă solicitante)
Axa V GAF= 61 (curentă) Simptome moderate (de ex., limbaj circumstanţial, atacuri de
panică ocazionale) sau dificultăţi moderate în funcţionarea socială, profesională sau şcolară.

Diagnostic diferenţial
Axa1. Pentru panică cu agorafobie îndeplineşte cele 4 criterii (A,B,C,D).
Preocuparea ei pentru sănătate nu este explicată mai bine de alte tulburări în care apare atacul de
panică (fobie socială, tulburare obsesiv-compulsivă, PTSD, anxietate de separare, tulburare
delirantă) deoarece atacul de panică în tulburarea de Panică cu agorafobie apare recurrent şi
neaşteptat (“ca din senin”), fie iniţial, fie pe parcursul tulburării. La celelalte tulburări, panica
este asociată cu situaţii sau obiecte specifice.
Evitarea agorafobică se distinge prin obiectul temei - frica de a nu avea un alt atac de
panică.

II. Formularea cazului

1. Analiza funcţională
Anticipare
– mi se face rău în spaţiile aglomerate
– pot avea un atac de panică în timp ce conduc mașina
 – când am atacuri de panică pot să fac infarct
– nu voi fi capabilă să cer ajutor
– voi muri
– mi se va face din nou rău în această noapte
– soțul meu se enervează când mă vede așa și nu mă mai iubește
– îmi voi speria copilul

2. Situaţie
– magazin mare, mulţime, piață,
– să conducă
– conflicte cu soţul
3. Emoţie
– angoasă
– palpitaţii, jenă sau durere toracică
– dificultăţi respiratorii, senzaţii de sufocare
– ameţeli, vertij, lipotimie
4. Diacronie
- genetice: nu există tulburări în familie
- personalitate: nu există tulburări de personalitate, a fost mereu anxioasă, are un nivel
ridicat de
exigenţă personală (nevoia de a fi perfectă).
5. Factori istorici posibili de menţinere
- factori de stres actuali, destabilizatori şi insecurizanţi: violenţa verbală, şi nemulţumirea
din partea soţului, loc de muncă stresant.
- factori actuali de menţinere a problemei: evitarea oricărei situaţii care ar conduce la o
confruntare cu angoasele sale, situaţiile conflictuale din familie.
6. Factori declanşatori iniţiali invocaţi
- violenţa verbal şi neînţelegerile din familie
- tendinţa perfecţionistă
- asumarea responsabilitaţii: asumare rolului de mamă și administrarea casei
7. Evenimente care au precipitat apariţia tulburărilor
- violenţa verbală, emoţională
- atac de panică în prezenţa copilului: stare de disconfort faţă de copil
- atac de panică la servici: stare de disconfort faţă de colegi.

III. Evaluare
După ce i s-a explicat diagnosticul, terapeutul îi propune un contract terapeutic precizând
obiectivele care urmează a fi atinse, durata tratamentului, precum şi tehnicile utilizate. Aceasta îi
explică fiecare element în parte şi pacienta îşi dă acordul.
Obiectivele terapeutice:
- să înveţe să-şi controleze atacurile de panică şi să diminueze impactul acestora
- să poată face cumpărături singură, într-un mare magazin, la ore de vârf
- să poată să șofeze din nou
- să iasă din casă pentru a se relaxa împreună cu familia
- îmbunătăţirea comunicării în familie pentru a optimiza relaţia de cuplu
- aducerea la lumină a mesajelor acoperite, pentru a elimina simptomul
- îmbunătăţirea dinamicii familiale pentru obtinerea unui mediu familial – funcţional
 - înlesnirea interacţiunii dintre membrii familiei pentru crearea unui climat confortabil
fiecarui membru
Intervenţia la nivelul contextual şi al experienţelor de viaţă
Obiective:
- identificarea elementelor legate de contextul istoriei personale sau de contextul prezent
care generează atacul de panică;
- dobândirea abilităţilor interpersonale necesare unei bune adaptări sociale (îmbunătăţirea
asertivităţii, abilităţilor de comunicare, sociale şi de relaţionare).

Intervenţia la nivel cognitiv şi comportamental

Obiective:
La nivel cognitiv:
- restructurarea distorsiunilor cognitive şi a gândurilor negative care provoacă îngrijorările;
- îmbunătăţirea abilităţilor de rezolvare de probleme;
- modificarea credinţelor auto-distructive şi rigide;
- analiza discursului interior care întăreşte / menţine îngrijorările;
- sporirea gândirii flexibile şi realiste;
- creşterea auto-acceptării;
- modificarea credinţelor care scad toleranţa la frustrare sau durere (de exemplu, de la „nu
pot să suport asta” la „nu îmi place, dar sunt dovada vie că pot suporta”).
- informarea corectă şi corectarea informaţiilor incomplete şi /sau greşite;
- dificultăţi de concentrare şi blocaj, cauzate de frică.
La nivel comportamental:
- încetarea comportamentelor care sunt distructive şi nedorite (incetarea evitărilor inutile
sau iraţionale);
- restructurarea comportamentală (a începe să folosească comportamente eficiente pentru
atingerea realista a scopurilor terapeutice şi de viaţă);
- autocontrolul comportamentelor determinate de gândurile de îngrijorare (evitarea,
autoizolarea, reacţiile exagerate la diverse situţtii de viaţă, irascibilitate, agitaţie
comportamentală).
La nivel fiziologic – biologic
- gestionarea manifestărilor, nevoilor şi proceselor fiziologice-biologice-corporale prin
tehnici de identificare a manifestărilor în corp, îmbunătăţirea şi controlul acestora (tensiune
musculară, amorțeli, senzaţia de sufocare, leşin, ameţeală, greaţă, dureri în piept,
palpitaţăţii, tahicardie, tremor);
Biologic:
- o nutriție corecta și mai multă mişcare;
La nivel emoţional
- gestionarea sentimentelor neplacute (frica, teama, vinovăția, rușinea) și sporirea trăirilor
pozitive;

Planul de intervenţie:
Structura unei şedinţe de psihoterapie implică (Wells, 1999):
- Revederea datelor obţinute prin intermediul metodelor de autoevaluare şi verificarea
reacţiei pacientei faţă de şedinţa anterioară de psihoterapie.
- Stabilirea planului sau a agendei de lucru.
Verificarea îndeplinirii temelor pentru acasă:
- feedback-uri legate de monitorizarea gândurilor;
- rezultatele mini-experimentelor din sfera comportamentală;
- probleme care au apărut la îndeplinirea temelor pentru acasă.

Identificarea gândurilor negative automate şi a supoziţiilor disfuncţionale şi testarea gradului lor

de veridicitate:
- reamintirea unui episod recent când subiectul s-a simţit anxios;
- întrebări cu caracter provocator adresate gândurilor negative şi aducerea de
contraargumente;
- experimente în sfera comportamentală;
- identificarea distorsiunilor cognitive.

Discutarea unor probleme legate de gândurile negative, simptomele şi comportamentele de

evitare:
- efectele comportamentale de evitare asupra simptomelor;
- rolul comportamentelor de evitare care împiedică procesul de infirmare a gândurilor
negative;
- influenţa evaluării pericolului asupra comportamentului;
- efectele gândurilor negative asupra stărilor emoţionale.
Consiliera acestui caz de anxietate şi tulburare de panică cu agorafobie, se bazează pe folosirea
tehnicilor cognitiv-comportamentale, de asemenea se utilizează tehnici de întarire a Eului,
creşterea încrederii în sine şi tehnici de relaxare.

Concluzii

Anxietatea este modalitatea de reacţie a oricărui om care se simte ameninţat. În momentul în

care suntem într-o situaţie potenţial periculoasă sau anticipăm o asemenea situaţie, mai întâi
simţim că ne e frică. Frica declanşează în corpul nostru un resort biologic care duce la secreţia de
adrenalină. Adrenalina este un hormon care alertează întregul organism şi îl pregăteşte pentru
fugă sau luptă, reacţii normale în caz de pericol. Astfel, devenim mai vigilenţi, inima ne bate mai
repede şi pompează sânge cu presiune mai mare, respiraţia devine mai alertă, muşchii se
încordează.
Cu alte cuvinte, în faţa unui pericol palpabil (un individ agresiv, un incendiu etc.), anxietatea
este utilă iar adrenalina devine hormonul supravieţuirii.
Anxietatea devine o problemă când este prea intensă sau durează prea mult prin comparaţie cu
motivul care a declanşat-o. Modificările produse în corpul nostru de către adrenalină sunt
inadecvate momentului şi persistente, devenind simptome ale anxietăţii care ne perturbă viaţa
prin simpla lor prezenţă sau afectează felul în care funcţionăm în cel puţin unul din domeniile
importante ale vieţii: familie, şcoală/serviciu, relaţii sociale.
Deşi neplăcută şi generatoare de probleme de tot felul, anxietatea nu pune viaţa în pericol. Ea
se poate trata cu succes, dacă va adresaţi unui specialist, fie cu medicamente fie cu terapie
comportamental-cognitivă.
Bibliografie:
Irina Holdevici-Psihoterapia Anxietății,editura Dual Tech, 2002
Popoescu-Neveanu,P.-Dicționar de psihologie,editura Albatros,București, 1979
https://www.amosnews.ro/arhiva/stiti-va-feriti-boli-azi-anxietatea-30-09-2009
https://www.clinicaoananicolau.ro/ce-este-anxietatea/
https://doc.ro/totul-despre-depresie-si-anxietate/anxietatea-cauze-simptome-tratament
https://www.epsihologia.ro/anxietatea/diagnostic.html
https://www.iacbc.org/2016/06/16/1147/
https://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/Definirea-anxietatii-si-a-form28.php
https://www.secom.ro/blogs/ghidul-secom/anxietatea-o-stare-psihica-normala-care-poate-deveni-
patologica
http://www.umfcv.ro/ccop-terapia-anxietatii