Anxietate = are un nivel general, este o trăsătură stabilă de personalitate și o componentă

semnificativă a temperamentului. Niv. Anxietății variază din cand in cand, dar revine mereu la valoarea
lui obisnuită.

Fiecare are un nivel personal al anxietății = pt că fiecare percepe si reactionează diferit la lumea din
jur, in functie de genele mostenite si mediul in care a trăit.

Caracterul distinct al profilului psihologic este determinat de organizarea diferita la niveluri

microscopice. Aceasta deosebire se datoreaza combinatiei genetice unice mostenite de la cei doi parinti
si pe de alta parte experientelor avute pe parcursul vietii

Istoricul anxietății:
Provine din greaca veche (,,angh”), folosit initial pt a descrie reactii fizice cum ar fi apăsarea, presiunea
sau discofortul. De aici termenii de azi precum anghină.

Anxietatea a fost dintotdeuna reprezentată în opere de artă, textele literare sau religioase, dar a
inceput să desemneze o stare de tulburare si neliniste ca sursă patologică, abia in sec 20, cand Freud și-a
formulat teoria psihanalitică în jurul anxietății, introducând conceptul de anxietate patologică.

Anxietatea din perspectiva lui Freud:

Freud zicea că A. se află la baza majorității bolilor mentale, de atunci anxietatea este privită ca stare
mentală caract prin îngrijorare, spaimă, neliniște și teamă anticipativă.

● Cum a definit Freud diferența dintre frică și anxietate?

A.= se referă la starea de sine, nu ține cont de obiectul care o provoacă; F. = atarge atenția in mod precis
asupra obiectului său.

La Freud, se face dinstincția între anxietate primară (are un ob imediat = frică) si anxietate-semnal ( nu
are obiect si implică un sentiment neclar si incert de anticipare a pericolului = anxietate)

● Cum apare anxietatea?

A. apare din nevoia de a ține impulsurile bazate pe gânduri si amintiri stresante în afara conștientului.
Prin reprimare, sunt ascunse in inconstient, iar atunci cand reprimarea nu functionează, ele ies la
suprafață si dau nastere anxietății nevrotice. Pentru a reduce anxietatea, noi incercăm din nou să
reprimăm impulsurile, sau să le ,,satisfacem”.

Freud credea că metoda prin care eliminăm forța nevrozei anxioase este să aducem la nivelul conștiintei
cauza ei.
Anxietatea din perspectiva existențialistă:
(Kierkegaard, Sartre, Heidegger)

Anxietatea= parte integrată a naturii umane, nu tulburare

Kierkegaard = A. este esentială in viață, iar fără ea nu putem progresa. Teorie demonstrată deoarece
există o relație optimă intre cognitie si anxietate care este necesară pentru a ne motiva. Dacă niv de anx
e prea scăzut = nu suntem motivati; dacă e prea ridicat = ne afectează performanța.

Definirea fricii și a anxietății:

Frica si Anxietatea sunt, în realitate, dependente. E imposibil sa simti frică fara anxietate –
cand apare pericolul, pe langa teamă, te ingrijorezi in legătură cu consecintele pericolului. Pe de
altă parte, cand esti anxios, lucruri care inainte iti erau indiferente îți provoacă frică.
Desi sunt interdependente, putem face o distinctie intre cele doua. Frica, la fel ca anxietatea,
poate fi însoțită de anticipare, dar anticiparea e indreptată către încercarea de a clarifica
gravitatea amenințării si efectele ei imediate; atunci cand suntem anxiosi, anticiparea inplică
incertitudinea in legătură cu consecințele amenințării.
Ambele, însă, implică sinele. F = EU sunt intr o situație periculoasă; A = e posibil ca niste
amenintări viitoare să îmi facă rău MIE.

Frica si Anxieatea dezadaptative:

Tulb de frică si anx = cele mai frecv boli psihiatrice in SUA (prevalență 20%), dublu decat cei cu
depresie sau bipolară si de 20 de ori m m decat schizofrenia.
Prevalența uriasă aduce un cost economic ft mare, pierzandu se 20 de mil de ore de lucru anual.
Problema este de fapt mai extinsă deoarece anxietatea joacă un rol si in alte boli psihiatrice, iar
comorbiditățile sunt mari cu depresia, schizofrenia, tulb de pers etc.
● Cine e predispus la o tulb de frică si anx?
David Barlow spune că există 3 factori care creează vulnelabilitate:
1. Factori biologici (aprox 30-40% transmitere genetică).
2. Procesele psihologice generale (de ex tendinta individului de a percepe sit ca fiind
inprevizibile sau incontrolabile)
3. Experiențele specifice de învățare
Importanța amenințărilor

Teama si anxietatea trebuie sa fie intelese impreuna, Factor cheie care le leaga – amandoua
depind de mecanisme din creier care detecteaza si raspund la amenitati privind starea de bine a
individului; detectarea amenintarii permite pregatirea pentru lupta sau fuga
Precesarea amenințării este afectată în toate tulb fobice si anxioase.
Pers afecatate de aceste tulb = hipersensibile la amenințări, care le captează si le mentin
atenția = hipervigilență. Au dificultăti in a dif stimulii periculosi de cei inofensivi si
supraestimează semnificatia amenintărilor percepute, prezente sau anticipate. Sunt atăt de
preocupate sa scape/evite amenințările, incat strategiile lor de evitare interferează cu viața lor
de zi cu zi.
Înțelegerea fricii/anxietății = înțelegera emoției
● Emoția = senzație conștientă vs non-conștientă.
Frica apare atunci cand devenim constienți de faptul că, în mod non-conștient, creierul nostru
a detectat un pericol. = emoția e senzație constientă, desi stimulul care o provoacă poate fi
non-conștient.
Stimulul extern e procesat de sist senzoriale si este identificat in mod non-constient ca fiind o
amenintare. Informațiile de identificare a amenintării declansează o intensificare a activării
cerebrale = răspunsuri comportamentale si fiziologice care se trimit inapoi la creier si devin
parte a raspunsului non-constient (ele se pot „simti”, la fel ca imaginile sau sunetele).
Activitatea cerebrală se concentrează pe a face față periculului, crescand vigilența față de
pericol, scanand mediul, activitatea cerebrală pt celelte functii fiind suspendată.
Prin intermediul memoriei ne focalizam atentia pe stimul (daca amenistarea este cunoscuta) –
stimulii sunt de vina pentru starea de activare, memoria ne zice ca traim frica.
Cand diversi factori sunt integrati in constiinta apare o emotie – in cazul nostru senzatia
constienta de frica, dar doar in cazul in care creierul are mijloacele cognitive necesare pentru a
creea experiente constiente si interpreta continutul acestor experiente in termenii implicatiilor
pentru starea noastra de bine.
Deci raspunsurile creierului si ale corpului sunt o forta motivationala care orienteaza
comportamentul in incercarea de a ramane in viata (frica nu este parte a procesului).