Anxietatea este o emoție ce se caracterizează printr-o stare neplăcută de tulburare

interioară, adesea acompaniată de comportament nervos precum a păși înapoi sau

înainte, tulburări somatice și ruminația. Este vorba de emoții subiective neplăcute de
spaimă față de evenimente anticipate, precum simțământul morții
iminente. Anxietatea nu este același lucru cu frica, care este un răspuns la o
amenințare reală sau percepută, întrucât anxietatea implică așteptarea unei
amenințări viitoare. Anxietatea este un simțământ de neliniște și îngrijorare, care este
de obicei generalizată ca o suprareacție la o situație care văzută doar în mod
subiectiv ca amenințătoare. Este adesea acompaniată de tensiune
musculară, agitație, oboseală și probleme de concentrare. Dacă anxietatea este
experimentată în mod regulat, individul ar putea suferi de o tulburare de anxietate
Oamenii care se confruntă cu anxietatea pot evita situațiile care le-au provocat
anxietate în trecut.
Anxietatea poate fi fie o „stare” pe termen scurt sau o „însușire” pe termen lung. În
timp ce anxietatea ca însușire constă în a te îngrijora în legătură cu evenimentele
viitoare, tulburările de anxietate sunt un grup de tulburări mintale care se
caracterizează prin simțăminte de anxietate și frică. Tulburările de anxietate sunt
parțial de ordin genetic, studiile făcute pe gemeni sugerând că există 30-40%
influență genetică asupra indivizilor când e vorba de anxietate. Factorii de mediu sunt
de asemenea importanți. Studiile făcute pe gemeni arată că mediul în care trăiește
individul are o influență mare asupra anxietății, în timp ce influențele împărtășite de
mediu (medii care îi afectează pe gemeni în același fel) operează în timpul copilăriei,
dar scad pe parcursul adolescenței. ‘Medii’ specifice studiate care sunt asociate cu
anxietatea sunt abuzul asupra copilului, o istorie familială de tulburări mintale și
sărăcia. Anxietatea este de asemenea asociată cu utilizarea de droguri,
inclusiv alcool, cafeină și benzodiazepine (care sunt adesea prescrise pentru tratarea
anxietății).
Există diferite tipuri de anxietate. Anxietatea existențială poate avea loc când o
persoană se confruntă cu angoasă, o criză existențială sau simțăminte nihiliste.
Oamenii se pot confrunta de asemenea cu anxietate matematică, anxietate somatică,
anxietate de performanță. Anxietatea socială și anxietatea legată de străini este
cauzată atunci când oamenii sunt anxioși când sunt printre străini sau alți oameni în
general.
Tulburările de anxietate au loc adesea alături de alte tulburări de sănătate mintală,
precum tulburarea depresivă majoră, tulburarea bipolară, tulburările de alimentație sau
anumite tulburări de personalitate. De asemenea, adesea au loc adesea alături de
trăsături de personalitate precum nevroza. Aceste manifestări observate sunt cauzate
în parte de influențe genetice și de mediu împărtășite între aceste trăsături și
anxietate.
Hormonii stresului emiși într-o stare anxioasă au un impact asupra funcției
intestinelor și pot manifesta simptome fizice care pot contribui la IBS. Anxietatea
este adesea experimentată de cei care au tulburare obsesiv-compulsivă și este o
prezență acută în tulburarea de panică.
Prima etapă în managementul unei persoane cu simptome anxioase implică evaluarea
unei potențiale prezențe a unei cauze medicale care stă la bază, a cărei recunoaștere
este esențială pentru a decide tratamentul corect. Simptomele de anxietate pot
masca o boală organică sau se manifestă în asociere sau ca rezultat a unei tulburări
medicale.

Simptome
Anxietatea poate fi experimentată cu simptome zilnice lungi, care durează mult, care
reduc calitatea vieții, fapt cunoscut ca anxietate cronică (sau generalizată) sau poate fi
experimentată prin izbucniri scurte cu atacuri de panică stresante și sporadice,
cunoscute ca anxietate acută. Simpotomele de anxietate se pot întinde ca număr,
intensitate și frecvență, în funcție de persoană. În timp ce aproape toți au
experimentat anxietatea la un anumit punct al vieții, cei mai mulți nu dezvoltă
probleme pe termen lung cu anxietatea. Anxietatea poate cauza simptome
psihologice și psihiatrice.
Riscul ca anxietatea să ducă la depresie poate duce chiar la situația în care individul se
rănește pe sine, motiv pentru care există linii de asistență telefonică pentru prevenirea
sinuciderii active 24 de ore din zi.
Efectele comportamentale ale anxietății pot consta în evitarea situațiilor care au
provocat anxietate sau senzații negative în trecut. Alte efecte pot consta în schimbări
în obiceiurile de somn, schimbări de conduită, sporirea sau diminuarea consumui de
alimente și creșterea tensiunii motorii (de exemplu, a bate din picioare).
Printre efectele emoționale ale anxietății pot fi „senzații de neliniște sau spaimă,
probleme de concentrare, a se simți încordat sau nervos, anticiparea răului,
iritabilitate, agitație, a urmări (sau aștepta) semnele (sau întâmplările) de pericol și a
se simți de parcă mintea a devenit goală” precum și „coșmaruri/vise urâte, obsesii cu
privire senzații, déjà vu, senzația că ești prins în mintea ta și simțământul că totul este
înfricoșător.”
Efectele cognitive ale anxietății pot consta în gânduri despre pericole presupuse,
precum frica de moarte. „Te poți ... teme că durerile din piept sunt un atac de cord
mortal sau că durerile acute și bruște din cap sunt urmare a unei tumori sau a unui
anervism. Simți o frică intensă când te gândești la moarte sau poți să te gândești la
asta mai des decât e normal și nu poți să-ți scoți asta din minte.”
Printre simptomele psihologice ale anxietății pot fi:
 Neurologice, precum cefaleea, paresteziile, amețeala sau presincopa.
 Digestive, precum durerea abdominală, greața,indigestia sau gura uscată .
 Respiratorii, precum dispneea.
 Cardiace, precum palpitații, tahicardia sau durerea toracică.
 Musculare, precum oboseala, tremurul sau tetania.
 Cutanate, precum transpirația sau mâncărimea.
 Uro-genitale, precum polachiuria, perseverența urnară, dispareunia sau impotența.
 Tipuri de anxietate
Existențială
Filosoful Søren Kierkegaard, în Conceptul de anxietate (1844), a descris anxietatea sau
spaima asociată prin „amețeala libertății” și a sugerat posibilitatea soluționării pozitive
a anxietății prin exercitarea auto-conștientă a responsabilității și alegerii. În Arta și
artistul (1932), psihologul Otto Rank scrie că trauma psihică a nașterii este un simbol
proeminent al anxietății existențiale și conține frica simultană a persoanei creative de
– și dorința de – separare, individuație și diferențiere.
Teologul Paul Tillich a descris anxietatea existențială ca „stare în care ființa este
conștientă de posibila ei non-ființă” și a făcut o listă cu trei categorii pentru acest fel
de anxietate: ontică (destin și moarte), morală (vinovăție) și spirituală (goliciune și
lipsă de sens). Potrivit lui Tillich, ultima din aceste trei tipuri de anxietate existențială,
adică anxietatea spirituală, este predominantă în timpurile moderne în timp ce
celelalte erau predominante în perioadele precedente. Tillich susține că această
anxietate poate fi acceptată ca parte a condiției umane sau că i se poate opune
rezistență, dar consecințele vor fi negative. În forma sa patologică, anxietatea
spirituală poate tinde să „conducă persoana înspre creația certitudinii în sisteme de
semnificație care sunt susținute de tradiție și autoritate” deși o asemenea „certitudine
neîndoielnică nu este construită pe piatra realității”.
Potrivit lui Viktor Frankl, autor al Omul în căutarea sensului vieții, când o persoana are
de a face cu pericole mortale extreme, cea mai de bază dintre toate dorințele umane
este de a găsi un sens al vieții pentru a combate „trauma nonexistenței”, întrucât
moartea este aproape.
În funcție de sursa amenințării, teoria psihanalitică distinge următoarele tipuri de
anxietăți:

 realistă
 epuizarea creditelor VL & SL
 nevrotică
 morală

Trăsătură
Anxietatea poate fi fie o 'stare' de scurtă durată sau o „trăsătură” de personalitate
lungă durată. Anxietatea ca trăsătură de caracter oglindește o tendință fermă de-a
lungul duratei de viață de a răspunde cu o acută stare de anxietate ca anticipare a
unor situații amenințătoare (fie că sunt amenințătoare sau nu). O meta-analiză a
arătat că un nivel înalt de nevroză este un factor de risc pentru dezvoltarea de
simptome și tulburări anxioase. O atare anxietate poate fi conștientă sau inconștientă.
Personalitatea poate de asemenea fi o trăsătură care duce spre anxietate și depresie.
Prin experiență mulți pot găsi dificil să se adune din cauza naturii lor personale.
Alegere sau decizie
Anxietatea indusă de nevoia de a alege între opțiuni asemănătoare este din ce în ce
mai recunoscută ca o problemă pentru indivizi și organizații. În 2004, Capgemin a
scris: „Astăzi, toți ne confruntăm cu mai multă alegere, mai multă competiție și mai
puțin timp pentru a lua în considerare propriile opțiuni sau a căuta îndrumarea
corectă.”
Într-un context de luare a deciziilor, imprevizibilitatea și lipsa certitudinii pot cauza
răspunsuri emoționale la indivizii anxioși care în mod sistematic își schimbă
deciziile. Există în primul rând două forme ale acestui tip de anxietate. În privința
primei forme, este vorba de o alegere care are multiple consecințe potențiale cu
probabilități cunoscute sau calculabile. Prin a doua formă se înțelege lipsa certitudinii
și ambiguitatea în legătură cu contextul luării de decizii unde sunt multe rezultate
posibile cu grade de probabilitate necunoscute.

Factori de risc
Neuroanatomia
Circuitul neural ce implică amigdala (care reglează emoții precum anxietatea și frica,
stimulează axa HPA). Oamenii care au anxietate tind să prezinte activitate intense ca reacție la
stimuli emoționali din migdală. Unii autori cred că anxietatea excesivă poate duce la o
suprapotențare a sistemului limbic (care include migdala și nucleus accumbens), dând
anxietate crescută cu privire la viitor, dar această idee nu pare să fie dovedită.
Cercetările făcute pe adolescenții care în primii ani de viață erau foarte plini de presimțiri rele,
vigilenți și speriați au găsit că la ei nucleus accumbens este mai sensibil decât la alți oameni
când decid să facă o acțiune care determină dacă vor fi sau nu recompensați. Aceasta
sugerează o legătură între circuitele responsabile pentru frică și de asemenea recompense la
oamenii anxioși. După cum notează cercetătorii, „un simț al responsabilității” sau auto-
agentură, într-un context de incertitudine (rezultate probabiliste) conduce sistemul neural
bazat pe motivație apetitivă (i.e., nucleus accumbens) mai puternic la adolescenți inhibați
temperamental decât la cei noninhibați.”
Efectul substanțelor
Anumite droguri pot cauza sau înrăutăți anxietatea, fie de pe urma intoxicării, a lăsării sau a
uzului cronic. Aici sunt incluse alcoolul, tutunul, marijuana, sedativele (inclusive prescripția
de benzodiazepine), opioide (inclusive presecripția de ucigași ai suferinței și droguri ilicite ca
heroina), stimulanți (precum cafeina, cocaina și amfetaminele), halocinogeni și inhalanți. Deși
mulți afirmă că își tratează anxietatea cu aceste substanțe, ameliorarea anxietății de pe urma
drogurilor are efecte de obicei pe termen scurt (anxietatea întrutățindu-se pe termen lung,
uneori devenind acută după ce efectele drogurilor dispar) și se tinde să fie exagerate.
Expunerea acută la nivele toxice de benzen pot cauza euforie, anxietate și iritabilitate care
durează două săptămâni după expunere.
Psihologic
Abilitățile slabe de a face față situației (e.g., rigiditatea/inflexibilitatea în rezolvarea unei
probleme, negarea, evitarea, impulsivitatea, așteptări extreme de la sine, gânduri negative,
instabilitate afectivă și incapacitatea de a se concentra pe probleme) sunt asociate cu
anxietatea. Anxietatea este de asemenea legată și perpetuată de așteptările pesimiste ale
persoanei cu privire la rezultate și de cum face cineva față părerilor negative. Temperamentul
(e.g.,nevroza) și atitudinile (e.g. pesimism) sunt de asemenea factori de risc pentru axietate.
Distorsiuni cognitive precum suprageneralizarea, dramatizarea exagerată, citirea minții,
raționarea emoțională, trucul binocular și filtrul mintal pot duce la anxietate. De exemplu, o
credință suprageneralizată că ceva rău se întâmplă „mereu” îl poate conduce pe cineva la frici
excesive de situații cu risc minim și la a evita situații sociale benigne din cauza anxietății
legate de jenă. În plus, cei care au anxietate înaltă pot de asemenea crea evenimente de viață
viitoare stresante. Luate împreună, aceste descoperiri sugerează că gândurile anxioase pot
duce la anxietate care anticipează legată de evenimente stresante, care pot produce mai
multă anxietate. Anumite gânduri nesănătoase pot fi ținte pentru tratamentul de succes cu
terapie cognitivă.
Teoria psihodinamică susține că anxietatea este adesea rezutatul unor dorințe sau
frici inconștiente care se manifestă prin mecanisme de apărare maladaptive (precum
desființarea, reprimarea, anticiparea, regresiunea, somatizarea, pasiv-agresivitatea, disocierea)
care se dezvoltă pentru a se adapta la probleme cu obiecte timpurii (e.g., cei care te îngrijesc)
și eșecuri empatice din copilărie. De exemplu, descurajarea părintească constantă prin furie
poate avea ca rezultarea reprimarea senzațiilor de furie care se manifestă ca suferință
gastrointenstinală (somatizare) când este provocată de altcineva în timp ce furia rămâne
inconștientă și în afara conștientizării individuale. Asemenea conflicte pot fi ținte ale unui
tratament de succes cu terapia psihodinamică. În timp ce terapia psihodinamică tinde să
exploreze originile de bază ale anxietății, terapia cognitiv comportamentală s-a dovedit a fi
un tratament de succes pentru anxietate prin schimbarea gândurilor iraționale și a
comportamentelor nedorite.

Anxietatea și frica
Anxietatea se deosebește de frică, care este un răspuns cognitiv și emoțional adecvat
la o amenințare percepută. Anxietatea are legătură cu comportamente specifice
precum reacții de luptă sau fugă, comportamente defensive sau încercări de a scăpa.
Se întâmplă în situații doar percepute ca incontrolabile sau inevitabile, dar în realitate
nu sunt așa. David Barlow definește anxietatea ca „o stare de dispoziție orientată spre
viitor în care cineva nu este gata sau pregătit să încerce să se facă față evenimentelor
negative pe cale să se întâmple,” și că este o distincție între pericolele viitoare și
prezente care separă anxietatea de frică. Altă descriere a anxietății constră în agonie,
groază, teroare sau neliniște. În psihologia pozitivă, anxietatea este descrisă ca starea
mintală care rezultă în urma unei provocări dificile pentru care subiectul are
insuficiente abilități de a face față.
Frica și anxietatea pot fi diferențiate în patru sfere: (1) durata experienței emoționale,
(2) concentrarea temporală, (3) specificitatea amenințării și (4) direcția motivată. Frica
are o perioadă scurtă, este concentrată pe prezent, pusă în mișcare în legătură cu o
amenințare specifică și facilitează scăparea de amenințare; anxietatea, pe de altă
parte, durează mult, este concentrată pe viitor, e în mare concentrată pe o
amenințare vagă și duce la o precauție excesivă când este vorba de abordarea unei
amenințări potențiale și se interferează cu capacitatea constructivă de a face față
situației.