TULBURĂRI

ANXIOASE
• Sa presupunem ca te intorci pe jos de la munca , acasa; esti
singur/a si afara este intuneric; auzi un fosnet in tufisuri si vezi
o figura intunecata; iti simti corpul tensionat, inima incepe sa
mata mai tare si repede, si simti ca nu mai poti respira. Avem
de-a face cu un pericol clar si prezent; este real si binedefinit;

• Să presupunem ca mergi pe aceeasi strada, de data aceasta

este amurg; nu exista nici un sunet provenind din tufisuri si
singurele persoane pe care le vezi sunt o familie cu câinele lor
în fata ta. Chiar si asa, începi sa iti faci griji ca ceva rau se va
întâmpla. Ai o reactie similara: inima ta începe sa bata repede
si tare, corpul se tensioneaza, începe sa tremure.
Frica - emotie fiziologică
Frica este ca un răspuns emoțional la o situație în care un individ se simte
amenințat. Cauza amenințării este realistă. Adesea, frica de o anumită situație
sau eveniment este cauzată de un eveniment traumatic experimentat mai
devreme în viață. Efectele acestui eveniment traumatic sunt purtate de individ
în întreaga sa viață, într-o asemenea măsură încât atunci când individul se află
într-o situație similară, el sau ea începe să manifeste simptomele menționate
mai sus.

Frica este un mecanism de supraviețuire ce apare ca răspunsul unui om la o

amenințare concretă, de obicei negativă. Frica este legată de anxietate. Aceasta
depinde de persoană și poate varia de la prudență la fobie și paranoia.
ANXIETATEA
• Anxietatea este una dintre cele mai frecvente entități
nozologice întâlnite atât în practica psihiatrică, cât și în cea a
medicului de familie.
• A fost definită de către Janet P. ca fiind o „teamă fără obiect”,
apoi de Delay J. ca o „trăire penibilă a unui pericol iminent și
nedefinit, ca o stare de așteptare încordată”
• Anxietatea se caracterizează printr-o senzație difuză, neplăcută,
de teamă sau neliniște, însoțităde simptome vegetative:
cefalee, transpirație, palpitații, tahicardie, disconfort gastric,
etc.
• Este constituită din două componente, una fiziologică și alta
• Anxietatea afectează gândirea, percepția și învățarea, putând produce
distorsionarea percepțiilor, scăzând puterea de concentrare, memoria asociativă
și de evocare.
• Un alt aspect important este efectul ei asupra selectivității atenției.
• Astfel, o persoană anxioasă va selecta anumite lucruri sau evenimente din jur și
va exagera importanța altora în încercarea de a-și justifica anxietatea ca răspuns
la o situație înfricoșătoare.
Anxietatea implică:
 sentimente subiective (de ex., îngrijorarea),
răspunsuri fiziologice (de ex., tahicardie, hipercortizolemie),
răspunsuri comportamentale (de ex., evitarea).
• Anxietatea poate fi benefică, pregătind organismul pentru acțiune, având un rol
de protecție față de un posibil pericol și un rol adaptativ, dar poate fi anormală
atunci, când acaparează și perturbă viața de zi cu zi, limitând existența individului
la strategii de evitare sau de compensare.
 Diferenta dintre frica si anxietate
• Atat frica cat si anxietatea pot provoca tulburari fizice; Ambele pot activa ca raspuns al organismului reactia “lupta sau fugi”. La nivel fizic ai putea experimenta batai puternice
ale inimii, transpiratie, tremur, respiratie accelerata, tensiune musculara in anumite zone ale corpului.
• Vei observa ca ambele , atat frica cat si anxietatea, iti pot pune probleme de concentrare.
• Daca acorzi atentie tuturor acestor simptome, ai putea crede ca frica si anxietatea sunt la fel. Cu toate acestea exista o diferenta majora intre frica si anxietate.

Frica este o reactie imediata la un stimul existent, cu potentialul
de a ne face rau.
Frica este rezultatul unui pericol iminent.
Frica joaca un rol protector în viata fiecaruia. Atunci când te
confrunti cu un pericol – fizic sau emotional – corpul tau te
avertizeaza si se pregateste sa te apere împotriva amenintarii.
Daca traversezi o strada si o masina face o manevra brusca , frica
te ajuta sa te indepartezi rapid de la marginea drumului. Timp de
câteva minute, s-ar putea sa simti înca efectele fricii tale. S-ar
putea sa ai nevoie de un pic de timp pentru a te calma. Dupa ce
amenintarea dispare, aceste sentimente se retrag si iti continui
ziua. Frica poate veni de la momente mari, cum ar fi cineva iti
pune in pericol viata, sau momente mici, cum ar fi teama de a fi
întepat de o albina. Fie mici sau mari, simptomele de frica dispar
atunci când amenintarea dispare.
Anxietatea este o emotie negativa, in lipsa unui stimul real periculos, unde
amenintarea este anticipata, prin scenarii imaginate.
Anxietatea este rezultatul unei amenintari sau pericol imaginat.
Anxietatea, pentru ca provine dintr-un pericol imaginat sau posibil, nu se
disipeaza neaparat. Corpul tau ramane in stare de alerta, chiar daca nu
exista nici o amenintare. Atunci când anxietatea continua sa izbucneasca, a-i
putea gasi ca este dificil de a desfasura activitati de zi cu zi. Poate ca nu mai
doresti sa mergi pe strada noaptea. Când anxietatea continua, frica de
anxietate poate creste; s-ar putea sa eviti sa iesi din casa pe timp de noapte,
în acest fel nu va trebui sa te plimbi pe strada si sa-ti faci griji ca cineva poate
sari la tine.
În afara de a avea un impact emotional puternic, anxietatea poate crea alte
probleme. Atunci când anxietatea devine persistenta si cronica, ea iti
afecteaza corpul tau. Scurte rafale de frica te-ar putea ajuta sa te protejezi,
insa o stare prelungita de anxietate iti poate pune în pericol starea de
sanatate, iar in timp pot aparea boli de inima, accident vascular cerebral sau
alte boli fizice.
SIMPTOMELE PSIHICE SI FIZICE ALE
ANXIETATII
• - îngrijorări nerealiste și excesive;
• - simțământ de teamă fără motiv;
• - frici nejustificate în legătură cu anticiparea unui pericol necunoscut;
• - flashback-uri ale unor traume trecute;
• - comportamente compulsive (ritualuri), ca o modalitate de a-și diminua anxietatea;
• - tremurături, dureri musculare, transpirații, amețeli, tensiune, oboseală, palpitații,
gură
• uscată, tulburări digestive, senzația de „nod în gât“, frecvență crescută a respirației;
• - pierderea capacității de autorelaxare psihică și fizică;
• - insomnie.
Semnalele posibile la care ar trebui să fie atenți medicii dacă
suspectează prezența anxietății sunt:
- Absenteism de la serviciu;
- Vizite frecvente la medicul generalist cu diverse simptome somatice incoerente;
- Simptome de stres persistente și non-specifice, de ex., iritabilitatea, dificultăți de
concentrare sau tulburări de somn;
- Simptome de genul hiperventilării (amețeală, furnicături, senzație de apăsare în piept);
- Simptome somatice persistente ca amețeala, tahicardia și aritmia;
- Solicitări pentru prescrierea de medicamente somnifere sau tranchilizante;
- Abuzul de alcool sau substanțe;
- Simptomele depresive;
- Eveniment traumatizant din viață;
- Schimbări în funcționare, de ex., comportament de evitare.
În cadrul tulburărilor anxioase sunt cuprinse atât tulburările care au
anxietatea ca simptom central
• tulburarea de panică și
• tulburarea de anxietate generalizată)
• cât și tulburări în care anxietatea este secundară unor scheme cognitive
și conduite inadecvate, așa ca:
• tulburarea obsesiv compulsivă și
• tulburările fobice.
Tot în cadrul tulburărilor anxioase se descriu și stările de anxietate care sunt
răspunsuri anormale la diferiți stresori
• - tulburările de adaptare
• ca și reacțiile psihologice la evenimente traumatizante
• tulburarea acută de stres și
• tulburarea de stres posttraumatic.
Tulburări de panică
Tulburări de panică (TP) (cu și fără agorafobie): atacuri neprevăzute,
spontane, recurente de frică intensă de a pierde controlul, de a înnebuni sau de a muri,
Cu diverse simptome somatovegetative, precum și îngrijorare cu privire la noi atacuri și consecințele acestora.
Atacul de panică reprezintă o perioadă distinctă de frică sau disconfort intens, în care cel puțin 4 din
simptomele ce urmează, apar brusc și ating intensitatea maximă în decurs de până la 10 minute:
• palpitații, bătăi puternice ale inimii sau puls accelerat;
• transpirații;
• tremurături sau tremur al întregului corp;
• senzație de lipsă de aer sau sufocare; senzație de a se înăbuși;
• durere sau disconfort toracic;
• greață sau disconfort abdominal;
• senzație de amețeală, de instabilitate, de „cap ușor” sau de leșin;
• derealizare (senzație de irealitate) sau depersonalizare (detașare de propriul „eu”);
• teama de a nu-și pierde controlul sau de a nu înnebuni;
• teama că va muri;
• parestezii (senzații de amorțeală sau înțepături);
• valuri de frig sau căldură.
Pentru un diagnostic cert, trebuie să aibă loc mai multe atacuri severe
într-o perioadă de aproximativ o lună de zile:
(a) În circumstanțe în care nu există pericol obiectiv;
(b) Atacurile să nu poată fi datorate unor situații cunoscute sau
previzibile;
(c) Între atacuri trebuie să existe intervale libere de simptome anxioase
(deși anxietatea anticipatorie este obișnuită).
 Agorafobia
Agorafobia – teama de a se găsi în spații deschise, singur în
afara locuinței sau într-o mulțime, concomitent denotă frica
și/sau evitarea de situații în care pare dificilă (sau jenantă,
sau inaccesibilă) primirea ajutorului dacă pacientul se simte
rău sau în eventualitatea unui atac de panică sau de
simptome similare panicii.
Toate criteriile enumerate mai jos trebuie întrunite pentru
un diagnostic cert:
(a) Simptomele, psihologice sau vegetative, trebuie să fie
manifestări primare ale anxietății, și nu secundare altor
simptome ca deliruri sau gânduri obsesive;
(b) Anxietatea trebuie să fie limitată la (sau apare mai ales
în...) cel puțin două din următoarele situații: mulțimi, locuri
publice, plimbare în afara casei și călătoria solitară;
(c) Evitarea situației fobice trebuie să fie, sau a fost, o
trăsătură proeminentă.
 Tulburarea prin anxietate generalizată (TAG):
Tulburarea prin anxietate generalizată (TAG): sentimente
nervoase recurente, îngrijorări, excesive legate de circumstanțe,
evenimente sau conflicte reale, asociate cu simptome de
oboseală, probleme de concentrare și/sau probleme cu somnul.
Criterii de diagnostic:
(A). Anxietatea de îngrijorare (anticipare anxioasă) excesive,
prezente majoritatea zilelor, timp de cel puțin 6 luni, cu privire la
unele evenimente sau activități (cum ar fi performanțele la
serviciu sau la școală).
(B). Individului îi este dificil să-și controleze îngrijorarea.
(C). Anxietatea și îngrijorarea se asociază cu trei (sau mai multe)
din următoarele șase simptome (dintre care cel puțin câteva
simptome au fost prezente majoritatea zilelor, în ultimele 6 luni):
Notă: La copii este necesar doar un simptom.
• 1. Neliniște sau senzație de nerăbdare sau de a fi la limită.
• 2. Obosește ușor.
• 3. Dificultăți de concentrare sau senzație de “golire” a minții.
• 4. Iritabilitate.
• 5. Tensiune musculară.
• 6. Perturbări ale somnului (dificultăți de adormire sau de a
menține somnul, sau neliniște, somn nesatisfăcător).
(D). Anxietatea, îngrijorarea sau simptomele somatice
cauzează disconfort semnificativ clinic sau deficit în
domeniile social, profesional sau în alte arii importante
de funcționare.
(E). Perturbarea nu poate fi atribuită efectelor
fiziologice ale unei substanțe (drog, medicament) sau
unei afecțiuni medicale (hipertiroidism).
(F). Perturbarea nu este mai bine explicată de altă
tulburare mintală (de ex., anxietatea sau îngrijorarea
privind declanșarea unor atacuri de panică în tulburarea
de panică.
Evaluarea negativă în tulburarea anxioasă socială,
contaminarea sau alte obsesii în tulburarea obsesiv-
compulsivă,
separarea de persoanele de atașament în tulburarea
anxioasă de separare,
amintirea evenimentelor traumatizante în tulburarea de
stres posttraumatic,
creșterea în greutate în anorexia nervoasă,
acuzele somatice în tulburarea sau simptome somatice,
imperfecțiuni ale aspectului fizic în tulburarea
nosofobică (tulburarea dismorfică corporală),
sau conținutul ideilor delirante în schizofrenie sau
tulburarea delirantă).
 Fobia specifică
Fobia specifică (FS): frica anormală, irațională, marcată și
persistentă declanșată de prezența sau anticiparea unui
obiect, fenomen sau a unei situații specifice (de ex.,
înălțimi).
• Persoanele sunt conștiente că teama lor este irațională,
iar situațiile fobice sunt de obicei evitate sau, dacă nu,
sunt suportate cu anxietate sau suferință intensă.
• Fobiile specifice pot fi întâlnite atât la copii,
adolescenți, cât și la persoanele adulte. Sunt mai des
întâlnite la femei.
Criterii de diagnostic:
• A. Frică sau anxietate marcată privind un obiect sau o
situație particulară (de ex., animale, injecții, vederea
sângelui).
• B. Obiectul sau situația fobică provoacă aproape
întotdeauna frică sau anxietate imediată.
• C. Obiectul sau situația fobică este evitată conștient
sau suportată cu frică sau anxietate intensă.
• D. Frica sau anxietatea este disproporționată față de
pericolul real pe care îl implică obiectul sau situația
respectivă și față de contextul socio-cultural.
• E. Frica, anxietatea sau comportamentul de evitare este
persistent, având de obicei o durată de cel puțin 6 luni.
• F. Frica, anxietatea sau comportamentul evitant cauzează
disconfort semnificativ clinic sau deficit în domeniile
social, profesional sau în alte arii importante de
funcționare.
• G. Perturbarea nu corespunde mai bine simptomelor
altei tulburări mintale cum ar fi: frica, anxietatea și
evitarea situațiilor asociate cu simptome de panică sau
cu alte simptome care provoacă incapacitate (ca în
agorafobie); obiecte sau situații legate de obsesii (ca în
tulburarea obsesiv-compulsivă), rememorarea
evenimentelor traumatizante (ca în tulburarea de stres
posttraumatic); părăsirea casei sau a persoanelor de
atașament (ca întulburarea anxioasă de separare); sau
frica de situații sociale (ca în tulburarea anxioasă
socială).
• D. Frica sau anxietatea este disproporționată față de
pericolul real pe care îl implică obiectul sau situația
respectivă și față de contextul socio-cultural.
• E. Frica, anxietatea sau comportamentul de evitare este
persistent, având de obicei o durată de cel puțin 6 luni.
• F. Frica, anxietatea sau comportamentul evitant cauzează
disconfort semnificativ clinic sau deficit în domeniile
social, profesional sau în alte arii importante de
funcționare.
• G. Perturbarea nu corespunde mai bine simptomelor altei
tulburări mintale cum ar fi: frica, anxietatea și evitarea
situațiilor asociate cu simptome de panică sau cu alte
simptome care provoacă incapacitate (ca în agorafobie);
obiecte sau situații legate de obsesii (ca în tulburarea
obsesiv-compulsivă), rememorarea evenimentelor
traumatizante (ca în tulburarea de stres posttraumatic);
părăsirea casei sau a persoanelor de atașament (ca
întulburarea anxioasă de separare);
sau frica de situații sociale (ca în tulburarea anxioasă
socială).
 Fobia socială sau Tulburarea anxietății sociale (TAS)
Fobia socială sau Tulburarea anxietății sociale (TAS): frica anormală, persistentă și
irațională de una sau mai multe situații sociale sau de performanță, care este
disproporționată în raport cu amenințarea reală.
Criterii de diagnostic:
• A. Frică sau anxietate marcată privind una sau mai multe situații sociale în care
individul ar putea fi expus evaluării de către ceilalți. Astfel de exemple sunt
interacțiunile sociale (de ex., să susțină o conversație, să întâlnească persoane
necunoscute), să fie observat (de ex., în timp ce mănâncă sau bea) sau să apară în
fața unui public (de ex., să țină un discurs).
Notă: La copii anxietatea trebuie să fie prezentă și în interacțiunea cu copiii, nu doar
în interacțiunea cu adulții.
• B. Individul se teme că ar putea acționa într-un mod sau ar putea fi evidente
simptomele anxioase, iar acestea vor fi apreciate negativ (va fi umilit sau pus în
dificultate; va conduce la respingere sau îi va irita pe ceilalți).
• C. Situațiile sociale provoacă aproape întotdeauna frică sau anxietate.
• Notă: La copii frica sau anxietatea se poate exprima prin plâns, crize de nervi,
perplexitate, agățare de părinți, ghemuire sau incapacitatea de a vorbi în public.
• D. Situațiile sociale sunt evitate sau suportate cu frică sau anxietate intensă .
• E. Frica sau anxietatea sunt disproporționate față
de pericolul reprezentat de situația socială și față
de contextul socio-cultural.
• F. Frica, anxietatea sau evitarea este persistentă, și
durează de regulă cel puțin 6 luni
• G. Frica, anxietatea sau evitarea cauzează
disconfort sau deficit semnificativ clinic în
domeniile social, profesional sau în alte arii
importante de funcționare.
• H. Frica, anxietatea sau evitarea nu pot fi atribuite
efectelor fiziologice ale unei substanțe (drog,
medicament) sau unei afecțiuni medicale.
• I. Frica, anxietatea sau evitarea nu este mai bine
explicată de simptomele altei tulburări mintale,
cum ar fi tulburarea de panică, tulburarea
dismorfică corporală sau tulburări din spectru
autist.
• J. Dacă este prezentă o altă condiție medicală
(boala Parkinson, obezitate, desfigurare ca urmare
a arsurilor sau leziunilor) frica, anxietatea sau
evitarea trebuie să fie evident lipsite de legătură cu
o afecțiune sau să fie excesive.
 Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC)
Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC): idei, imagini, ruminații,
impulsuri, gânduri (obsesii) recurente intruzive sau patternuri
repetitive de comportament sau acțiune (compulsii, ritualuri) ce
sunt străine egoului și produc anxietate.
Criterii de diagnostic:
A. Prezența obsesiilor, compulsiilor sau ambelor:
Obsesiile se definesc prin: Gânduri, impulsuri sau imagini
recurente și persistente, care sunt resimțite, la un moment dat în
timpul perturbării, ca fiind intruzive și nedorite, și care pentru
majoritatea indivizilor provoacă anxietate sau disconfort marcat.
Individul încearcă să ignore sau să suprime astfel de gânduri,
impulsuri sau imagini ori să le neutralizeze prin alt gând sau
afecțiune (prin realizarea unei compulsii).
Compulsiile sunt definite prin:
Comportamente repetitive (spălatul mâinilor, ordonare, verificare)
sau acțiuni mintale (rugăciune, numărare, repetarea cuvintelor în
gând) pe care individul se simte nevoit să le realizeze ca răspuns la
o obsesie sau conform unor reguli care trebuie aplicate în mod
rigid.
Notă: Copiii mici pot să nu fie capabili să descrie scopurile acestor
comportamente sau acte mintale
• B. Obsesiile sau compulsiile sunt consumatoare de timp (mai mult • preocupări referitoare la substanțe sau pentru jocurile de
de o oră pe zi) sau cauzează un disconfort semnificativ clinic sau noroc, ca în tulburările legate de consumul de substanțe și
deficit în domeniile social, profesional sau în alte domenii dependențe;
importante de funcționare.
• îngrijorarea de a avea o boală, ca în tulburarea nosofobică;
• C. Simptomele obsesiv-compulsive nu pot fi atribuite efectelor • impulsuri sau fantezii sexuale, ca în tulburările parafilice;
psihologice ale unei substanțe (drog, medicament) sau unei
afecțiuni medicale. • impulsuri, ca în tulburările de comportament disruptiv, de
control al impulsurilor și de conduită;
• D. Perturbarea nu poate fi explicată mai bine prin simptomele unei
• ruminații din spectrul de vinovăție, ca în tulburarea
alte tulburări mintale (griji excesive, ca în tulburarea anxioasă
depresivă majoră;
generalizată;
• inserția gândurilor sau preocupări delirante, ca în
• preocuparea referitoare la aspect, ca în tulburarea dismorfică tulburările din spectrul schizofreniei și alte tulburări
corporală; psihotice;
• dificultatea de a se debarasa ori despărți de bunurile personale, ca • sau modele repetitive de comportament, ca în tulburările
în tulburarea de tezaurizare compulsivă; din spectrul autismului.
• smulgerea părului, ca în tricotilomanie;
• gratajul cutanat, ca în tulburarea de provocare a excoriațiilor
(dermatilomanie);
• stereotipii, ca în tulburarea cu mișcări stereotipe;
• comportamentul de alimentare ritualizat, ca în tulburarea de
comportament alimentar;
Tulburarea de stres post-traumatic (TSPT)
Tulburarea de stres post-traumatic (TSPT): o tulburare produsă de un eveniment sau situație stresantă extraordinară
(ieșită din comun), sau de natură extrem de amenințătoare, caracterizată prin simptome de anxietate, retrăire, flashback-
uri și/sau coșmaruri și comportament de evitare a amintirilor.
Criterii de diagnostic:
A. Persoana a fost expusă unui eveniment traumatic în care ambele dintre cele care urmează sunt prezente:
(1) persoana a experimentat, a fost martoră ori a fost confruntată cu un eveniment sau evenimente care au implicat
moartea efectivă, amenințarea cu moartea ori o vătămare serioasă sau o periclitare a integrității corporale proprii ori a
altora;
(2) răspunsul persoanei a implicat o frică intensă, neputință sau oroare.
Notă: La copii, aceasta poate fi exprimată, în schimb, printr-un comportament dezorganizat sau agitat.
B. Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent într-unul (sau mai multe) din următoarele moduri:
(1) amintiri recurente și intruzive ale evenimentului, incluzând imagini, gânduri sau percepții.
Notă: La copiii mici, poate surveni un joc repetitiv, în care sunt exprimate teme sau aspecte ale traumei;
(2) vise recurente ale evenimentului, iar la copii, pot exista vise terifiante fără un conținut recognoscibil;
(3) acțiune și simțire, ca și cum evenimentul traumatic ar fi fost recurent (include sentimentul retrăirii experienței,
episoade disociative de flashback, inclusiv cele care survin la deșteptarea din somn sau când este intoxicat). La copiii mici
poate surveni reconstituirea traumei specifice;
(4) detresă psihologică intensă la expunerea la stimuli interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect al
evenimentului traumatic;
(5) reactivitate fiziologică când este expus la stimuli interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect al
evenimentului traumatic.
C. Evitarea persistentă a stimulilor asociați cu trauma și paralizia reactivității generale (care nu
era prezentă înaintea traumei), după cum este indicat de trei (sau mai multe) dintre
următoarele:
(1) eforturi de a evita gândurile, sentimentele sau conversațiile asociate cu trauma;
(2) eforturi de a evita activități, locuri sau persoane care deșteaptă amintiri ale traumei;
(3) incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei;
(4) diminuare marcată a interesului sau participării la activități semnificative;
(5) sentiment de detașare sau de înstrăinare de alții;
(6) gamă restrânsă a afectului (de ex., este incapabil să aibă sentimente de amor);
(7) sentimentul de viitor “îngustat” (de ex., nu speră să-și facă o carieră, să se căsătorească,
să aibă copii ori o durată de viață normală).
D. Simptome persistente de excitație crescută (care nu erau prezente înainte de traumă),
după cum este indicat de două (sau de mai multe) dintre următoarele:
(1) dificultate de adormire sau de a rămâne adormit;
(2) iritabilitate sau accese coleroase;
(3) dificultate de concentrare;
(4) hipervigilitate;
(5) răspuns de tresărire exagerat.
E. Durata perturbării (simptomele de la criteriile B, C și D) este de mai mult de o lună.
F. Perturbarea cauzează o detresă sau deteriorare semnificativă clinic în domeniul social,
profesional sau în alte domenii importante de funcționare.
DIAGNOSTICUL DIFERENȚIAL AL ANXIETĂȚII
• Angină pectorală;
• Infarctul miocardic (IM);
• Sindromul de hiperventilație;
• Hipoglicemia;
• Hipertiroidismul;
• Sindromul carcinoid;
• Tulburarea dispozițională indusă de substanțe;
• Tulburări de personalitate tip Anxios-evitant,
Anankast, Dependent;
• Tulburarea schizoafectivă;
• Tulburările non-organice ale somnului;
• Schizofrenia;
• Tulburarea afectivă bipolară;
• Tulburarea de adaptare (acută sau prelungită)
cu reacție mixtă, anxioasă și depresivă
 SCREENING-UL ANXIETĂȚII
Se efectuează prin intermediul a mai multe instrumente recomandate:
O primă orientare spre stabilirea diagnosticului de tulburare anxioasă va fi adresarea a doua întrebări
(TAG-2):
În ultimele două săptămâni v-ați ….
1. Simțit nervos, anxios, sau la limită?
2. Ați fost incapabil de a înceta sau de a vă controla îngrijorările?

Dacă răspunsul este DA la una din întrebările de mai sus – se va evalua întregul
spectru de simptome ale anxietății utilizând instrumentele recomandate:
Scara din 7 elemente de Tulburare de anxietate generalizată (TAG-7) –
aplicată în special de medicul de familie
Scala Hamilton de evaluare a anxietății (Hamilton Anxiety Rating Scale: HAM-
A);
Chestionarul Ch. Spielberger de autoevaluare pentru confirmarea/excluderea
anxietății ca stare emoțională și/sau a anxietății ca și trăsătură de caracter, cât
și pentru evaluarea severității acestora.
Inventarul Beck de Anxietate (Beck Anxiety Inventory).
Scala de autoevaluare a anxietății W. Zung (The Self-Rating Anxiety Scale
Zung-SAS).
Chestionarul Patru Dimensional al Simptomelor (4DSQ) – un instrument
validat de screening, care poate fi utilizat pentru a distinge între anxietate,
depresie, stres și simptome somatice la nivel de asistență medicală primară.
 TRATAMENTUL
Anxietatii
Principiul de bază vizând terapia
anxietății este asistență pe nivele.
Mai puțin invaziv --> tratamente
intensive dacă pacientul nu a răspuns
la intervențiile din prima etapă.
Scopul tratamentului este de a
obține remiterea simptomelor;
reducerea recidivelor, recăderilor și
recurențelor anxietății; reîntoarcerea
la nivelul precedent al funcțiilor
ocupaționale și psihosociale.
 Asistența medicală primară:
- Evaluarea persoanelor ce prezintă factori de risc pentru a
declanșa o tulburare de anxietate;
- Screening-ul persoanelor ce acuză simptome de anxietate
cu / fără patologie somatică cronică prin TAG-2 și TAG-7;
- Educația privind anxietatea;
- În caz de detectare a anxietății ușoare sau moderate, este
recomandată intervenția psihoterapeutică (de ex., terapia
prin soluționarea problemelor, activarea comportamentală),
în caz de ineficiență se va recurge la asocierea psihoterapiei
cu intervenții psihofarmacologice.
- În caz de detectare a anxietății moderate administrarea
tratamentului psihofarmacologic si psihoterapeutic, iar în
caz de anxietate severă – pacientul este referit la CCSM.
- Prevenirea recidivelor prin monitorizarea sănătății fizice
cazurilor tratate, inclusiv la cele din CCSM.
 Criterii pentru referirea pacienților cu Anxietate la CCSM

• anxietate de severitate moderată spre

severă; severă, cu sau fără simptome
psihotice;
• ideație suicidară;
• patologie psihiatrică asociată;
• recidive cu disfuncție socială sau suferințe
severe;
• rezistență la tratamentul psihoterapeutic și
/ sau tratamentul antidepresiv/anxiolitic;
• anxietatea în timpul sarcinii;
• tulburarea obsesiv-compulsivă;
• tulburarea de stres posttraumatic.
Criteriile de spitalizare (obligatoriu) în Instituții specializate
• Risc de suicid.
• Anxietatea de nivel psihotic.
• Lipsa răspunsului sau răspuns insuficient la
tratament după 8-12 săptămâni, ori lipsa răspunsului
sau răspuns insuficient la tratamentul administrat în
(două) intervenții de bază sau de nivelul întâi.
Intervenții inițiale în caz de Anxietate ușoară:
• Instruirea pacientului / biblioterapie;
• Structurarea zilei;
• Activitate fizică.
Intervenții psihologice pe termen scurt:
• Auto-ajutorare ghidată (combinată cu aplicații
Internet)
• Tratament prin soluționarea problemelor;
• Consiliere psihologică.
Tratament psihoterapeutic:
• Terapia cognitiv- comportamentală (TCC);
• Terapie interpersonală (TIP);
• Activarea comportamentală;
• Terapie comportamentală în cuplu;
• Desensibilizarea și reprocesarea
informațiilor psihotraumatizante prin
mișcarea globilor
oculari (EMDR);
• Managementul stresului;
• Relaxarea aplicată;
• Formarea abilităților sociale.
 Tratamentul medicamentos al tulburărilor de anxietate:
Remediile de I-a intenție:
• Medicația antidepresivă: Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS):
Paroxetinum, Fluvoxaminum, Fluoxetinum, Sertralinum, Escitalopramum,
ș.a.
Remediile de intenția a II-a:
• Antidepresive cu acțiune duală: Venlafaxinum, Duloxetinum, Mirtazapinum,
Reboxetinum, ș. a.
Remediile de intenția a III-a:
• Benzodiazepinele: Clonazepamum, Diazepamum, Alprazolamum,
Mexazolamum,
• Lorazepamum, Clorazepatum dipotasicum, Bromazepamum,
Medazepamum ș.a.
Remediile de intenția a IV-a:
• Antipsihoticele atipice: Risperidonum, Olanzapinum, Quetiapinum,
Aripiprazolum,
• Amisulpridum, Cariparzinum.
• Medicamentele listate pot fi /deveni alegerea de intenția I, în cazurile de
TSPT sau TOC severe, cu simptome psihotice și risc suicidar înalt sau
comportament autolitic recurent.
 EVOLUȚIA TULBURĂRILOR DE ANXIETATE
Evoluția tulburărilor de anxietate este cronică, iar în lipsa unui tratament corespunzător
persoanele suportă costuri majore pe termen lung, precum: risc crescut pentru boli somatice
și comorbiditate ridicată cu alte probleme de sănătate mintală (de ex,. depresie, abuz de alcool
sau alte substanțe), rată crescută de dizabilitate, eșec academic, șomaj sau performanță
scăzută la locul de muncă.
În tulburarea de panică (TP), tratamentul psihofarmacologic și psihoterapeutic, în majoritatea
cazurilor, asigură o ameliorare spectaculoasă a simptomatologiei TP și a agorafobiei.
Cu toate acestea, deși pacienții cu TAG sunt utilizatori frecvenți ai serviciilor medicale, doar
aproximativ la 25% dintre persoanele cu această tulburare tratamentul administrat este
eficient.
Mulți pacienți afectați de FS nu realizează că au o afecțiune care este tratabilă. Aceștia
consideră simptomele lor ca o timiditate extremă sau ca o trăsătură neplăcută a personalității
lor, de aceea trebuie convinși că un tratament pe termen lung poate fi util.
TSPT reprezintă o problemă de importanță internațională. Studiile epidemiologice au
demonstrat că, TSPT a devenit o problemă extrem de importantă pentru societate datorită
creșterii numărului agresiunilor sexuale și non-sexuale, a dezastrelor naturale (de ex,:
inundații), a accidentelor (accidente la locul de muncă, accidente rutiere) și a războaielor.
Multumesc pentru atentie!