Tema: Psihocomportamentul persoanelor în stres,

depresie, panică, anxietate

Subiecte abordabile:

1. Atacul de panică. Descriere comportamentală.

2. Psihocomportamentul persoanelor depresive.

3. Psihocomportamentul persoanelor cu tulburări de anxietate.

4. Psihocomportamentul persoanelor în stres.

Atacul de panică. Descriere comportamentală.

Atacul de panică reprezintă un episod brusc şi recurent de teamă intensă, nelinişte sau
anxietate, care declanşează reacţii fizice severe, în ciuda faptului că nu există un pericol real sau o
cauză aparentă.
Atacurile de panică pot fi foarte îngrijorătoare. Când se produce un atac de panică, ai putea
crede că pierzi controlul, că ai un infarct de miocard sau chiar că mori. Multe persoane au unul-două
atacuri de panica de-a lungul vieţii, iar problema dispare, probabil când situaţia stresantă se încheie.
Însă, dacă te confrunţi cu atacuri de panică recurente, neaşteptate şi ai perioade lungi de teamă
constantă sau de teama a unui alt atac, probabil că ai afecţiunea denumită tulburare de panică. Atacul
de panică în sine poate fi înspaimântător şi îţi poate afecta semnificativ calitatea vieţii.
Simptome ale atacului de panică
De obicei, un atac de panică începe brusc, fără semnale de alarma. Se poate produce oricând –
când conduci, când eşti la mall, când eşti pe punctul de a adormi sau când te afli într-o întâlnire de
afaceri. Atacurile de panică pot fi ocazionale sau frecvente. Atacurile de panică pot avea multe variaţii,
însa simptomele pot atinge apogeul în decurs de cateva minute. După un atac de panică, te poti simţi
obosit şi epuizat.
In general, atacul de panică include unele semne sau simptome. Acestea pot fi:
 Senzaţia de pericol iminent
 Teama de a pierde controlul sau teama de moarte
 Palpitaţii, ritm cardiac rapid (inima bate repede, sau cu un ritm alterat)
 Transpiraţie
 Tremurături
 Hiperventilaţie
 Durere în piept (angina pectorală)
 Tremur
 Agorafobie (teama de spatii deschise)
 Dificultăţi în respiraţie (dispnee) sau senzaţia de nod în gat
 Frisoane
 Bufeuri (senzaţia de “valuri de rece şi cald”)
 Greaţă
 Crampe abdominale
 Cefalee
 Vertij (ameţeala), senzaţia de cap uşor sau leşin
 Furnicături în extremităţile membrelor
 Senzaţia de detaşare de realitate

Persoanele care au avut atacuri de panică s-ar putea teme ca aceste trăiri vor reveni, încât vor
ajunge să evite anumite situaţii (să iasă din casă, să între în contact cu alte persoane etc.). Deoarece
atacurile de panică sunt recurente, persoanele dezvoltă adeseori o formă secundară de anxietate
anticipatorie, facandu-şi griji în permanenţă despre locul şi momentul apariţiei urmatorului atac.
Cauze ale atacurilor de panica
O teorie patogenică susţinută într-o oarecare masură empiric afirmă că pacienţii care suferă de
tulburare de panică au o vulnerabilitate neurofiziologică predispozantă care poate interacţiona cu
stresorii specifici din mediu, producând astfel boala. Există anumiţi factori care ar putea avea un rol în
declanşarea atacurilor sau tulburării de panică:
 Moştenirea genetică
 Stresul major
 Temperamentul mai sensibil la stres sau predispus la emoţii negative
 Anumite modificări în funcţionarea creierului
 Diferite afecţiuni de natură psihică şi comportamentale (anumite afecţiuni – depresia, stresul
posttraumatic pot să favorizeze apariţia atacurilor de panică)
 Consumul anumitor substanţe. Printre substanţele asociate atacurilor de panică se numără
nicotina, cafeina, alcoolul.

Initial, atacurile de panică se produc brusc şi fără avertisment, însa, în timp, acestea sunt declanşate
de anumite situaţii.
Factori de risc
Simptomele tulburarii de panică debutează adeseori în adolescenţa târzie sau la începutul vieţii
adulte şi afectează mai mult femeile decât barbaţii. Factorii care pot creste riscul de a dezvolta atacuri
de panică pot fi genetici, biologici sau psihologici:
 Istoric familial de atacuri de panică sau tulburare de panică
 Stres major în viaţă, precum decesul sau o boală gravă a unei persoane dragi
 Un eveniment traumatic, precum un abuz sexual sau un accident sever
 Schimbari majore în viaţă, precum divorţul sau naşterea unui copil
 Fumatul sau aportul excesiv de cofeină
 Istoric de abuz fizic sau sexual în copilarie

Tulburarea de panică a fost puternic asociata atat cu separarea, cât şi cu moartea parinţilor.
Separarea timpurie de mamă a fost un factor extrem de important.

Criterii de diagnostic ale tulburării de panică

Nu toate persoanele care au atacuri de panică au şi tulburare de panică. Pentru diagnosticul

tulburării de panică, in Manualul statistic şi diagnostic al tulburărilor mentale (Diagnostic and
Statistical Manual of Mental Disorders -DSM-5), publicat de Asociaţia Psihiatrilor Americani, sunt
luate în considerare următoarele aspecte:

 Ai atacuri de panica neasteptate, frecvente

 Cel putin unul din atacurile de panică a fost urmat de o luna sau mai mult de grija continua
(simptome anxioase) în legatura cu un alt posibil atac de panică; teama continuă de
consecintele unui atac, precum pierderea controlului, teama de a înnebuni, modificări
semnificative în comportament, precum evitarea situaţiilor despre care crezi că ţi-ar putea
declanşa un atac de panică
 Atacurile de panică nu sunt provocate de droguri, de o afecţiune medicală, de o alta afectiune
mentala, precum fobia socială sau tulburarea obsesiv-compulsivă.

Chiar daca ai atacuri de panică, însa nu ai un diagnostic de tulburare de panică, poţi beneficia de
tratament. Dacă atacurile de panică nu sunt tratate se pot agravă şi dezvolta în tulburare de panică sau
fobii.
2. Psihocomportamentul persoanelor cu tulburări de anxietate.

Anxietatea generalizată se referă la îngrijorări excesive şi incontrolabile privind evenimente de

viaţă cotidiene. Aceasta apare la 5-9% din populaţie, iar incidenţa este de doua ori mai mare la femei
decât la barbaţi. Anxietatea generalizată debutează timpuriu, de regulă în adolescenţă sau la începutul
varstei adulte. Persoanele cu anxietate generalizată au provocari majore în toate segmentele vieţii
cotidiene, în îndeplinirea sarcinilor de la locul de muncă sau de acasă. Anxietatea este răspunsul
natural al corpului la stres, fiind un sentiment de frică sau de teamă în legătură cu evenimente viitoare
în viaţa dumneavoastră.
Ce simţi în tulburarea de anxietate?
Nu poţi controla îngrijorarea sau anxietatea. Odata ce ai început să te îngrijorezi întampini dificultăţi în
a te concentra pe alte sarcini. Ca atare, performanţa la locul de muncă, la scoală, la facultate etc., este
mult diminuată.
o Eşti într-o stare permanentă de agitaţie şi nerabdare.
o Eşti obosit tot timpul. Acest lucru se datoreaza consumului de energie ridicat care are loc
atunci când încerci să gaseşti raspuns la şiruri lungi de întrebari de tipul: “Dar dacă se întamplă
…asta?” sau “Şi dacă se întampla şi … asta?”.
o Somnul este perturbat.
o Te concentrezi cu dificultate şi nu poţi fi atent.
o Ai anumite tulburări somatice: nod în gat, tensiune musculara, migrene, simptome
gastrointestinale.
Fundamental, anxietatea are un rol important pentru supravieţuire, ea pregăteşte organismul pentru
reacţiile de lupta sau de fugă necesare în cazul unui pericol. De asemenea, în doze moderate, ea ajută la
a identifica potenţiale probleme din viitor şi, în consecinţă, la a acţiona în direcţia împiedicării apariţiei
acestora. Este demonstrat ştiinţific (Curba lui Yerkes şi Dodson) că un anumit nivel de anxietate creste
abilitatea de a performa, însa un nivel prea ridicat de anxietate inhibă aceasta abilitate, acţionând
asemenea unui obstacol. De aceea, angoasa nu este în sine negativă, însă tulburările anxioase prezintă
necesitatea de a apela la ajutor specializat.
Tulburările anxioase sunt caracterizate printr-o ruminaţie aproape permanentă, asemenea unei
spirale a gândurilor care nu se finalizează cu o soluţie. Persoana se concentrează atât de mult pe
gânduri, pe detalii, pe posibilităţi de a i se întâmplă ceva rău, încât devine foarte dificil pentru ea să
mai poată vedea imaginea de ansamblu, sa se raporteze la realitatea cotidiana a vieţii sale. In categoria
tulburărilor anxioase sunt incluse: tulburarea de panica, fobia specifica, anxietatea sociala, tulburarea
obsesiv-compulsivă, stresul posttraumatic şi anxietatea generalizată.

De ce apare anxietatea generalizata?

A. Factori generali de vulnerabilitate. Istoricul familial joacă un rol foarte important în dezvoltarea
anxietatii. Persoanele ai căror parinţi sau rude au această tulburare, au o probabilitate de 5 ori mai mare
de a dezvolta boala. Studiile genetice efectuate pe adulţi, tineri şi de vârsta mijlocie au arătat că există
o legatură foarte puternica între neuroticism şi tulburarea de anxietate generalizata. Neuroticismul este
o trasatura de personalitate manifestata prin tendinta unor persoane de a se îngrijora frecvent sau de a
reacţiona cu emoţii negative în situaţii stresante (se enervează, se sperie, plâng uşor).
De asemenea, anumiţi factori de mediu pot predispune persoanele la tulburări de anxietate:
1. Evenimentele negative din copilărie, precum neglijarea sau abuzul din partea părinţilor.
2. Depresia mamei sau divorţul, pot creşte riscul de apariţie a tulburării de anxietate
generalizată la vârsta adultă.
B. Factori specifici. Ingrijorări frecvente şi intense sau un nivel ridicat de intoleranţă la
incertitudine. Persoanele cu tulburare de anxietate generalizată se concentrează doar asupra
consecintelor incerte şi / sau negative ceea ce îi determină să se îngrijoreze mai mult.
 C. Factori de menţinere/cronicizare. Un factor important il reprezintă atitudinile
ambivalente, exagerate fata de propriile ingrijorari. Persoanele cu anxietate generalizată consideră că
ingrijorarile sunt deosebit de daunatoare, dar pe de alta parte, se tem sau se simt vinovate dacă renunţă
la ele:  “Sunt sigur/a că dacă nu ma mai ingrijorez se va intampla ceva grav!”.

Simptomele pot include oricare din următoarele:

- griji extreme sau teama în majoritatea timpului sau sentiment de panică repetat;
- sentimente iraţionale de teamă, groază sau pericol;
- simptome fizice frecvente, precum agitaţia, nesiguranţa şi tremuratul, greata, bufeuri de căldură
şi de frig, ameţeala, dificultăţi de respiraţie;
- gânduri recurente neliniştitoare şi comportamente repetitive incontrolabile care au scopul de a
reduce anxietatea declanşată de acele gânduri.

3. Psihocomportamentul persoanelor depresive.

Depresia este o tulburare a dispoziţiei care provoacă un sentiment persistent de tristeţe şi pierderea
interesului faţă de activităţile care vă bucurau cândva. Depresia nu are întotdeauna un declanşator
cunoscut şi se poate instala fără niciun semn de avertizare. Cu toate acestea, se ştie că anumite situaţii
declanşează o dispoziţie negativă. Printre declanşatoarele frecvente ale depresiei se numără:

 o schimbare majoră de viată, cum ar fi un nou loc de muncă;

 probleme financiare, inclusiv faliment sau datorii;
 probleme legate de relaţii, cum ar fi tensiunea în familie, o desparţire sau un divorţ;
 pierderea unei persoane dragi;
 naşterea unui copil; (depresie postpartum);
 singurătatea - de exemplu, daca prietenii şi familia s-au mutat departe;
 stres la locul de muncă sau la domiciliu;
 consumul de alcool sau droguri; boli majore.

De asemenea, este important să se solicite ajutor medicului sau unui specialist în sănătate mentală dacă
sunt următoarele simptome ale depresiei:
 sentimente prelungite de tristeţe sau iritabilitate;
 pierderea interesului faţă de activităţi care altădată creau plăcere;
 mult mai mult sau mai puţin somn sau alimentaţie decât de obicei;
 sentimente de vinovăţie, sentimentul lipsei de valoare sau lipsa de speranţă;
 sentiment de nelinişte şi incapacitatea de a sta locului;
 probleme de concentrare şi de luare a deciziilor.
Gândurile recurente de moarte sau sinucidere sunt simptome ale depresiei care necesită atenţie
profesională imediată.

Simptome ale depresiei.

Sentimentul de tristeţe din când în când nu este neapărat un simptom al depresiei. Ceea ce stabileşte un
adevărat episod depresiv este faptul că sunt următoarele simptome în cea mai mare parte a unei zile,
aproape în fiecare zi, timp de cel puţin doua săptămâni:

 tristeţe;
 sentiment de deznădejde, lipsă de valoare, vinovăţie sau goliciune;
 anxietate;
 nelinişte;
 furie sau iritabilitate;
 pierderea interesului pentru activităţile pe care de regula sunt îndrăgite;
  lipsă de energie;
 oboseală;
 încetinirea gândirii sau a mişcărilor;
 probleme de concentrare;
 dureri de cap inexplicabile, dureri de stomac sau alte dureri şi dureri care nu au o explicaţie
medicală clară;
 gânduri de moarte sau sinucidere.

Prevenţia despresiei

Pe langa medicamentele şi terapia, cateva sfaturi despre stilul de viaţă care va pot ajuta să faceţi faţă
simptomelor depresiei:

 Exercitiu! Alergaţi, calatoriţi cu bicicleta, înotati - oricare dintre activitatile pe care le alegeţi va
creste nivelul de substante chimice din creier care fac să vă simţiţi mai bine. Incercaţi să fiţi
activ în majoritatea zilelor, dacă nu în toate zilele săptămânii;
 Dormiti suficient! Incercaţi sa dormiţi 7-9 ore pe timp de noapte. Somnul prea puţin poate
accentua simptomele depresiei cum ar fi iritabilitatea şi oboseala mentală;
 Ramâneţi conectat! Singuratatea poate agrava depresia. Incearcaţi să iesiţi cu prietenii sau să vă
conectaţi cu ei prin telefon;
 Adoptaţi o dietă echilibrată şi limitaţi consumul de alcool! 

4.Psihocomportamentul persoanelor în stres.

Stresul este o reacţie nespecifică a corpului uman la solicitările exercitate. După H. Selye (1980)
stresul se desfăşoară în 3 faze:
1) reacţia de alarmă - organismul, se pregăteşte să facă faţă agentului stresor;
2) reacţia de rezistenţă - acţionează mecanismele de adaptare;
3) reacţia de epuizare – agentul stresor nu a fost neutralizat, epuizarea organismului.
Efectele stresului asupra vieţii sunt diferite pornind de la aceea că oamenii sunt diferiţi şi
reacţionează în mod diferit la situaţiile de stres de la locul de muncă. Majoritatea oamenilor consideră
stresul ca fiind, un fenomen negativ cu efecte nocive asupra bunăstării şi performanţei. Stresul cu
efecte negative se numeşte DISTRES.
Stresul nu este numai rezultatul unor evenimente majore negative ci şi al unor tensiuni şi
presiuni zilnice, când ele necesită efort adiţional întru realizarea lor.
Stresul profesional este considerat ca un element pozitiv, cu efect benefic asupra performanţelor.
Aceasta se referă la EUSTRES, care se traduce prin activarea, mobilizarea resurselor individuale şi
produce efecte benefice (sărbători în colectiv, sărbători cu elevii, avansarea în carieră etc.).
Stresul ajută oamenii să înţeleagă mai bine informaţiile importante în situaţiile periculoase şi
importante în viaţă
Mituri despre stres
1)”Stresul este acelaşi pentru toată lumea”. Fals: Stresul este diferit pentru fiecare dintre noi.
2) ”Stresul este întotdeauna dăunător”. Fals: diferenţa constă în modul cum gestionezi stresul.
3) „Eu întotdeauna recunosc, când trec prin stres”. Fals: în realitate cu cât e mai puternic stresul, cu
atât mai puţin sunteţi sensibil faţă de simptomele lui până în momentul când stresul nu poate fi ignorat.
4) „Numai persoanele slabe suferă de stres”. Fals: sunt supuşi stresului mai ales persoanele ce lucrează
mult, cu un nivel înalt de pretenţii.
5) „Eu nu port responsabilitate pentru stresul din viaţa mea”. Fals: stresul este rezultatul la ceea cum
reacţionăm la evenimentele ce au loc.
6) ”Nu ai simptome, nu suferi de stres”. Fals: absenţa simptomelor nu înseamnă neapărat absenţa
stresului.
7) ”Numai stresul major cere atenţie”. Fals: simptomele minore vor deveni majore dacă nu sunt
abordate

Cauze, factori generatori de stres

 Suprasolicitare la locul de muncă, multe sarcini de lucru

 Planificarea incorectă a timpului şi activităţilor
 Comportamentul neadecvat al elevilor (agresivitate, indiferenţă faţă de studii)
 Pregătirea a unui număr mare de materiale, proiecte de lecţii
 Conflicte interpersonale cu elevii şi colegii de lucru
 Multitudinea de acte şi documente de îndeplinit
 Condiţii de lucru nefavorabile
 Insuficienţă de susţinerea din partea conducerii
 Comunicare insuficienţă cu colegii, profesori
 Nesusţinerea emoţională din partea colegilor
 Hărţuire verbală, agresivitate verbală
 Ore de lucru suplimentare neplanificate
 Critica neconstructivă
 Climat psihologic negativ în colectivul de muncă
 Primirea unei veşti proste despre cei apropiaţi, despre muncă, carieră
 Stresul își poate avea originea în viața ta personală sau familială, nu numai în viața
profesională. În acest caz, putem vorbi despre:
 Decesul unei persoane iubite;
 Divorț;
 Pierderea locului de muncă sau șomajul;
 Instabilitatea financiară;
 Căsătoria;
 Mutarea într-o nouă locuință;
 Bolile cronice sau dizabilitățile;
 Problemele emoționale (precum depresia, anxietatea, furia, suferința, vinovăția, stima
de sine scăzută);
 Necesitatea de a avea grijă de un membru al familiei care este bolnav sau în vârstă;
 Evenimentele traumatice, precum un dezastru natural, jaful, violul ori violența
împotriva ta sau a unei persoane dragi ție.

Consecinţele stresului la nivel de instituţie

 conflicte interpersonale
 probleme de comunicare
 scăderea motivaţiei
 scăderea productivităţii în munca şi performanţelor profesionale
 relaţii dificile cu elevii
 relaţii conflictuale în familie
 indiferenţă pedagogică în timpul lecţiei
 presiune psihologică asupra clasei
  luarea exagerată a concediilor de boală
 lipsă de coeziune cu colegii

Semne şi simptome ale stresului

• Nervozitate, iritabilitate, supărare, excitabilitate

• Indispoziţie, tensiune nervoasă

• Apatie

• Anxietate

• Agresivitatea verbală

• Dificultăţi de concentrare şi memorizare

• Depresie

• Surmenare psihologică

• Dificultăţi de luare a deciziilor

• Furie, isterie

• Crize de panică

• Burnout (epuizare psihoemoţională şi psihofizică)

• Schimbarea bruscă a stării psihoemoţionale de la euforie la deprimare

• Sindrom stresogen posttraumatic

Consecine comportamentale şi fiziologie

•  migrene
• transpiraţie şi ameţeli

• probleme cardiovasculare şi respiratorii

• slăbirea sistemului imunitar

• dereglări ale sistemului gastro-intestinal

• dureri în regiunea gulerului

• tremur

• abuz de băuturi alcoolice

 • abuz de alimente

• consum exagerat de tutun

• coşmaruri

• stare de oboseală

• creştere în greutate sau pierdere de greutate rapidă

Tipuri de stres
Stresul acut
Stresul cronic
Eustres
Distres
Fiziologic
Psihologic
Stres posttraumatic

Metode de depăşire, evitare a stresului, profilaxie.

Metode de autoeducatie: autocritica constructivă, autocunoaşterea propriilor emoţii, autostimularea
pozitivă, autoraţionalizarea propriilor comportamente, autoevaluarea adecvată.
1. Planificarea corectă a timpului
2. Consolidarea stimei de sine
3. Dezvoltarea abilităţilor de cooperare interpersonală
4. Alimentarea corectă (fructe, legume)
5. Dezvoltarea comportamentului asertiv
6. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale
7. Aşteptări adecvate faţă de ceilalţi şi sine
8. Somn suficient (8 ore)
9. Practicarea exerciţiilor fizice, mişcare, plimbare
10. Controlul emoţiilor şi gândurilor negative
11. Conştientizarea stării percepute
12. Renunţarea la concurenţă nemotivată, inutilă
13. Comunicarea cu o persoană apropiată despre starea psihologică şi obţinerea unui suport
emoţional;
14. Consultarea psihologului;
15. Terapia prin exerciţii fizice şi sport (înot, alergare, mişcare dinamică);
16. Artterapia (ascultarea muzicii, desenul, lucru manual etc.);
17. Grădinăritul, pescuitul;
18. Ieşirea la natură, plimbările în aer liber;
19. Respiraţia abdominal-toracală. (Respiraţie forţată, contractând toracele şi abdomenul
(de 2 ori);
20. Contactul cu apa ( duş, bazin, relaxarea în cadă)

Bibliografie
1. Tudose F., Psihopatologie și orientări terapeutice în psihiatrie, București, 2007.
2. Voicu I., Marineanu V., Intervenția în criză și primul ajutor psihologic (Ghid operațional),
București, 2016.
3. Vrasti R., Ghid practic de intervenție în criză, Stratford, Ontario, Canada, 2012.