Sunteți pe pagina 1din 7

Plan de pregătire de la distanță pentru echipa de volei femenin începători

Tehnic Tactic Fitness Mental


Obiective și Dorinta,motivare
sarcini: Indeplinirea
Sarcinilor.
Inventar 1 minge, coardă, un perete al casei
1 Istoricul Pentru a aduce jocul de volei în nişte limite de timp mai uşor anticipabile, la Congresul
jocului de F.I.V.B din anul 1998, desfăşurat la Tokyo, s-a adoptat noul sistem de punctare. Acesta a
volei devenit obligatoriu din anul 1999 pentru toate competiţiile organizate de F.I.V.B. şi pentru
toate competiţiile din anul 2000.
Meciurile se dispută pe sistemul trei seturi câştigate din cinci, numai că toate seturile
se joacă în sistemul “tie-break”. În primele patru seturi câştigătoare va fi echipa care va
ajunge prima la 25 de puncte, iar în setul al cincilea, la 15 puncte. O diferenţa minimă de
două puncte între echipa învingătoare şi cea învinsă este obligatorie. Pentru realizarea acestei
diferenţe în cazurile de egalitate se poate juca fără limită, exact ca în vechiul sistem de “tie-
break” care se aplica pentru setul decisiv.
O altă noutate a regulamentului a fost apariţia unui jucător cu sarcini speciale denumit
“libero”. Acesta poate intra numai în linia a doua şi nu are voie să servescă, să atace sau să
sară la blocaj. Schimbările unui jucător din linia a doua cu jucătorul “libero” nu afectează
numărul obişnuit de schimbări. Între două schimbări ale “libero-ului” trebuie să se dispute cel
puţin un punct.
În contextul acestor noi prevederi ale regulamentului jocului de volei, fiecare acţiune
de joc se finalizează prin câştigarea sau pierderea punctului.
SPAŢIUL DE JOC cuprinde terenul de joc şi zona liberă. Dimensiuni: terenul de joc are
forma unui dreptunghi cu laturile de 18x9 m. înconjurat simetric de o zonă liberă
dreptunghiulară de minimum 3 m. lăţime. Un spaţiu de cel puţin 7 m de la sol trebuie să fie
liber de orice obstacol.
SUPRAFAŢA DE JOC- trebuie să fie plană, orizontală şi uniformă, de culoare
deschisă.
LINIILE TERENULUI - lăţimea tuturor liniilor este de 5 cm. Ele trebuie să aibă o
culoare deschisă şi diferită de cea a solului şi a altor marcaje:
 liniile de delimitare: terenul de joc este delimitat de linii laterale şi două linii
de fund, ambele trasate în interiorul terenului de joc.
 linia de centru: axa liniei de centru împarte terenul de joc în două terenuri
egale, măsurând 9x9 m. fiecare.
ZONELE ŞI SPAŢIILE DE JOC
 zona de atac este delimitată în fiecare teren de axa liniei de centru şi de linia
de atac trasată în interiorul zonei la o distanţă de 3 m. de această axă.
 zona de serviciu - este în spatele liniei de fund pe toată lăţimea acesteia, în
adâncime se prelungeşte până la capătul zonei libere.
 zona pentru înlocuiri- este delimitată de prelungirea imaginară acelor două
linii de atac până la masa scorerului.
FILEUL ŞI STÂLPII
 fileul măsoară 1 m. lăţime şi 9,50 m. lungime, fiind întins vertical deasupra liniei de
centru, este de culoare neagră, alcătuit din ochiuri pătrate cu latura de 10 cm. La partea
superioară are o bandă de pânză albă răsfrântă pe fiecare parte a fileului de 5 cm. lăţime. Prin
interiorul acestei benzi trece un cablu flexibil care prinde fileul de stâlpi şi-l menţine întins la
partea superioară. La extremitatea inferioară se găseşte o sforă mobilă care trece pe toată
lungimea, cu care se prinde şi se menţine întinsă.
 benzile laterale: două benzi albe, late de 5 cm. ,lungi de 1 m., sunt prinse vertical de
fileu deasupra fiecărei linii laterale a terenului.
 antenele: sunt două tije flexibile având 1,80 m lungime şi 10 cm. diametru confecţionate
din fibre de sticlă, fixate la marginea exterioară a fiecărei benzi laterale. Partea superioară a
fiecărei antene depăşeşte fileul cu 80 cm. şi este vopsită în benzi de culori contrastante.
 înălţimea fileului este de 2,43 m pentru bărbăţi şi 2,24 pentru femei, măsurat la centrul
terenului.
 stâlpii de susţinere a fileului trebuie să fie rotunzi şi netezi, de 2,55 m. înălţime, fixaţi de
sol la o distanţă de 0,50 m. pân2 la 1 m. de fiecare linie laterală, Este interzisă fixarea
stâlpilor cu ajutorul unor cabluri.
MINGEA - Mingea va fi de piele, de piele sintetică sau material similar. Aprobarea unui
material de piele sintetică este fixată prin regulamentul FIVB. Culoarea acesteia va fi o
culoare deschisă şi uniformă sau o combinaţie de culori omologată de către FIVB. Toate
mingile folosite vor fi de acelaşi tip şi culoare. Competiţiile mondiale FIVB, campionatele
continentale şi naţionale sau de ligă trebuie să fie jucate cu mingi aprobate de către FIVB. Ea
trebuie să fie sferică, având în interior o cameră de cauciuc. Culoarea: uniformă, deschisă;
circumferinţa: 65-67 cm.; greutatea: 260-280 gr.; presiunea interioară 392-444 mbari , 0,40-
0,45 kg/cm pătrat).
ECHIPELE
 echipă poate fi compusă din maximum 12 jucători, un antrenor principal, unul secund,
un maseur şi un medic. La meci nu pot participa decât jucătorii înregistraţi pe foaia de
arbitraj.
 căpitanul echipei trebuie să fie înregistrat pe foaia de arbitraj. El este identificat printr-o
tresă de 8x2 cm de culoarea diferită de cea a tricoului plasată sub numărul din faţă. Când
căpitanul nu este în teren, antrenorul principal (sau căpitanul) va desemna un alt jucător care
va prelua funcţia de căpitan.
 echipamentul jucătorilor se compune din tricou, chilot şi pantofi de sport uşori, flexibili,
cu talpă de cauciuc, fără toc. Ele trebuie să fie uniforme, de aceiaşi culoare pentru toată
echipa. Tricourile trebuie să fie numerotate de la 1 la 18, numerele vor fi plasate central pe
piept şi pe spate şi vor fi de culoare contrastantă cu tricoul. Dimensiunile: înălţime minimă
10 cm. pe piept şi 15 cm. pe spate.

DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE JUCĂTORILOR
 participanţii trebuie să cunoască regulile jocului şi să le respecte, să accepte deciziile
arbitrilor fără a le comenta.
 trebuie să se comporte respectuos şi politicos în spirit " fair-play" faţă de arbitri,
adversari, coechipieri şi spectatori.
 comunicările între toţi membri unei echipe în timpul jocului sunt permise.
CĂPITANUL:
 semnează foaia de arbitraj, reprezintă echipa la tragerea le sorţi
 în timpul jocului este singurul autorizat să vorbească cu arbitri, dar numai când
mingea este în afară de joc.
ANTRENORUL PRINCIPAL:
 înaintea jocului înscrie sau verifică numele şi numerele jucătorilor săi înscrişi pe
foaia de arbitraj, apoi o semnează
 înaintea fiecărui set predă scorerului fişa (fluturaşul) cu aşezarea echipei în teren
 în timpul jocului poate da instrucţiuni jucătorilor.
ANTRENORUL SECUND:
 poate sta pe banca de rezerve, dar nu are dreptul să intervină în joc.
 în cazul când antrenorul principal trebuie să părăsească echipa, el poate să-i preia
responsabilităţile cu autorizarea arbitrului principal.
PUNCT, SET ŞI ÎNVINGĂTOAREA MECIULUI
 învingătoarea unui meci este echipa care câştigă trei seturi din cinci
 pentru a câştiga un set o echipă trebuie să marcheze prima 25 puncte, cu o diferenţă
minimă de 2 puncte şi 15 puncte în setul decisiv.
 pentru câştigarea unei faze de joc: de fiecare dată când echipa comite o greşeală
echipa adversă câştigă faza de joc şi obţine un punct
FORFAIT, ECHIPĂINCOMPLETĂ
 echipă pierde prin "forfait" (0-3, 0-15 pentru fiecare set) dacă:
o nu se prezintă la teren la ora stabilită
o refuză să joace
 o echipă declarată incompletă pentru un set sau pentru un meci, pierde setul sau
meciul, păstrându-şi punctele sau seturile câştigate până atunci.
FORMAŢIILE ECHIPELOR
 formaţia iniţială este cea pe care o prezintă antrenorul pe fişa sau fluturaşul de poziţie
la începutul fiecărui set.
ORDINEA LA ROTAŢIE este deteminată prin formaţia iniţială care trebuie menţinută
pe toată durata setului.
POZIŢIILE JUCĂTORILOR ŞI ROTAŢIA - în momentul lovirii mingii de către
jucătorul care serveşte, fiecare echipă trebuie să fie cu toţi jucătorii în terenul propriu (cu
excepţia jucătorului care a servit), plasaţi în două linii de câte trei jucători:
o Cei trei jucători plasaţi de-a lungul fileului sunt jucătorii din linia I, ocupând
poziţiile 4,3 şi 2.
o Ceilalţi trei sunt jucători din linia a doua şi ocupă poziţiile 5,6 şi 1.
Imediat ce mingea a fost servită jucătorii se pot deplasa şi pot ocupa orice poziţie pe
propriul teren şi în zona liberă. Odată ce echipa de la preluare a câştigat dreptul de a servi,
jucătorii săi trebuie să efectueze o rotaţie, deplasându-se cu o poziţie în sensul acelor de
ceasornic.
ÎNLOCUIREA JUCĂTORILOR - prin înlocuire se înţelege acţiunea prin care un
jucător părăseşte terenul şi un altul ocupă poziţia acestuia cu autorizarea arbitrilor. Într-un
set sunt permise maximum şase înlocuiri simple sau trei duble. Schimbările jucătorului
libero nu intră în aceste reguli
JUCAREA MINGII - fiecare echipă are dreptul la maximum trei lovituri (plus blocajul)
pentru a retrimite mingea peste fileu. Un jucător nu poate atinge mingea de două ori
consecutiv (cu excepţia blocajului).
GREŞELI ÎN JUCAREA MINGII
 patru lovituri : o echipă atinge mingea de patru ori înainte de a o retrimite peste fileu
 lovitură ajutată când un jucător se sprijină pe un obiect sau un coleg
 minge ţinută- un jucător nu loveşte clar mingea
 dublă lovitură- un jucător atinge mingea de două ori succesiv sau mingea atinge mai
multe părţi ale corpului său.
GREŞELI ALE JUCĂTORULUI LA FILEU
 atingerea fileului
 pătrunderea în spaţiul de joc advers împiedicând jocul adversarului
SERVICIUL - acţiunea de punere a mingii în joc efectuată din afara terenului, mingea
este lovită cu o mână. Primul serviciu în seturile 1 şi 5 este efectuat de echipă desemnată prin
tragere la sorţi, iar în celelalte alternativ.
GREŞELI DE SERVICIU: nerespectarea ordinii la serviciu, execuţia incorectă,
serviciul atinge un jucător al echipei care serveşte, atinge fileul, cade în afara terenului.
LOVITURA DE ATAC- greşeli:
 lovirea mingii în spaţiul de atac al echipei adverse
 trimiterea mingii în afara terenului
 lovitura de atac asupra serviciului advers
BLOCAJUL - greşeli
 atingerea mingii în spaţiul de joc advers înaintea sau în timpul loviturii de atac
 blocajul efectiv al unui jucător din linia a doua
 blocajul prin exteriorul antenelor
 blocarea serviciului advers
 atingerea fileului
 mingea respinsă de blocaj cade în afara terenului
ÎNTRERUPERI DE JOC: timpii de odihnă şi înlocuirile de jucători
 fiecare echipă are dreptul la maximum doi timpi de odihnă şi şase înlocuiri simple
într-un set
 întreruperile pot fi cerute numai de către antrenorul principal sau căpitanul de echipă
 durata uni timp de odihnă este de 30 de secunde
 întreruperea pentru înlocuire este limitată la înregistrarea ei în foaia de arbitraj
şi intrarea ,respectiv ieşirea jucătorilor.
PAUZELE ÎNTRE SETURI- toate pauzele dintre seturi durează 3 minute, interval în
care se schimbă terenul şi se înregistrează jucătorii în foaia de arbitraj.
SCHIMBAREA TERENULUI- după fiecare set echipele schimbă terenurile de joc şi
băncile de reezerve. Pentru setul decisiv se efectuează o nouă tragere la sorţi. În acest set
când o echipă acumulează 8 puncte, se schimbă terenurile, poziţiile jucătorilor fiind păstrate.
SANCŢIUNI- CONDUITA INCORECTĂ
 conduită nesportivă: dispută verbală, intimidare - avertizare
 conduită gravă : acte contrare bunelor maniere a moralităţii sau expresii
dispreţuitoare- pierderea fazei de joc
 conduită injurioasă : cuvinte sau gesturi defăimătoare sau insultătoare - eliminare
 agresiune: atac fizic sau tentativă de agresiune - descalificare
BRIGADA DE ARBITRI este compusă din următorii oficiali:
 PRIMUL arbitru (arbitrul principal –AP)
 AL DOILEA arbitru (arbitrul secund –AS)
 Scorerul
 Patru sau doi asistenţi de linie
Numai PRIMUL şi AL DOILEA arbitru pot fluiera în timpul jocului:
 AP dă semnalul pentru serviciul care începe faza de joc
 AP şi AS semnalează sfârşitul fazei de joc
 Imediat după ce au fluierat ei trebuie să indice prin gesturile oficiale natura
greşelii, jucătorul care a greşit, echipa care va servi.
PRIMUL ARBITRUL - îşi îndeplineşte funcţiile aşezat sau în picioare pe un scaun
situat la una dintre extremităţile fileului, privirea sa trebuie să fie la cca. 50 de cm. deasupra
fileului. El conduce meciul, are autoritate asupra tuturor oficialilor, are putere de decizie
asupra tuturor problemelor pe care le implică jocul.
RESPONSABILITĂŢI:
 verifică condiţiile suprafeţei de joc, fileul, mingile, echipamentul
 efectuează tragerea le sorţi în prezenţa căpitanilor
 controlează încălzirea echipelor
 sancţionează conduita incorectă şi întârzierile
 decide asupra:
o greşelilor jucătorului care serveşte şi cele de poziţie ale echipei
o greşelilor de jucare a mingii
o greşelile comise deasupra fileului şi la partea superioară a acestuia
ARBITRUL SECUND- îşi îndeplineşte funcţiile în picioare, aproape de stâlp, în afara
terenului de joc, în faţa arbitrului principal:
 este asistentul arbitrului principal dar are şi propriul domeniu de competenţă
 controlează activitatea scorerului
 supraveghează conduita membrilor echipei de pe banca de rezerve
 autorizează întreruperile, cotrolează durata acestora
 autorizează înlocuirile
 verifică aşezarea în teren a jucătorilor
 fluieră şi semnalizează:
greşeli de poziţie ale jucătorilor echipei de la preluare
pătruderea înterenul şi spaţiul advers pe sub fileu
contactul jucătorilor cu antena şi fileul de pe partea sa
lovitura deatac sau blocajul neregulamentar al jucătorilor din linia a doua
contactul mingii cu un obiect exterior sau cu solul
SCORERUL îşi îndeplineşte fincţiile aşezat la o masă aşezată în partea opusă şi în faţa
arbitrului principal
RESPONSABILITĂŢI:
 completează foaia de arbitraj
 înscrie datele jocului şi echipele
 înregistrează formaţiile iniţiale
 înregistrează punctele marcate
 controlează ordinea rotaţiei
 anunţă sfârşiturile de set
 înregistrează sancţiunile
 înscrie scorul final
ASISTENŢII DE LINIE sunt plasaţi în picioare în zona liberă la 1-3 m. în fiecare colţ
al terenului. Îşi îndeplinesc atribuţiile folosind un fanion de 30x30 cm, semnalizează mingea
căzută în teren sau în afara lui.

2. Pregătirea fizică., exercitii Durata:20


Nr. de
Intensitatea Timpul Pauza
repetări
medie 3 15sec
Organizarea:
După cronometru
1. Sărituri în coardă 50 de ori
2. Flotări 5 ori
3. Genuflexiuni 10 ori

Indicații metodice:Pozitia corpului, Executarea


corecta.
Intesitatea Nr. de serii Durat în pauză
timp
medie 3 30 sec 40 sec
Organizarea:
- stai în poziția de genuflexiune;
- sari cât de sus poți, aterizând înapoi în poziția
inițială

Vor sta planca 30 sec.

3. Exercitii cu mingea de
Durata:15
volei

Vor exersa individual preluarea mingii de sus


similar in imagine cu ajutorul peretelui si fara
ajutorul peretelui vor realizate cîte 40 de ori fiecare
exercitiu cu pauza de 30 sec.

S-ar putea să vă placă și