RY
RECENZII
CORNELIU DIMITRIU, Tratat de gramatică a limbii române. 1. Morfologia, Iași, Institutul
European, 1999, 854 p.; II. Sintaxa, Iași, Institutul European, 2002, 752 p.
Tratatul de gramatică a limbii române
reprezintă - din punctul de vedere al autorului -
viziunea sa ultimă și definitivă asupra gramaticii
limbii române. înscriindu-se în linia clasică a
cercetărilor gramaticale, lingvistul are în vedere
în permanență distincțiile limbă - teoria limbii și
„vechi" - „nou”. Apartenența la direcția clasică
a teoriei gramaticale este semnalată atât în
anumite caracteristici de ansamblu (de tipul: divi­
ziunea morfologie/sintaxă, importanța factorului
semantic în analiza de tip clasic, receptivitate
clasică vs. (nețreceptivitate generativ-transforma-
țională etc.), cât și în anumite aspecte (cum ar fi
organizarea morfologiei în zece părți de vorbire,
distincțiile părți de vorbire flexibile/neflexibile,
substantive comune/proprii, verbe tranzitive/in-
tranzitive etc.).
Lucrarea este structurată în două volume,
numerotate unul în continuarea celuilalt (1606
L
pagini) și urmează un plan riguros și unitar de
prezentare.
RA
Primul volum, Morfologia, debutează cu
două capitole în care autorul își prezintă
concepția asupra gramaticii, în general („știința
care are ca obiect flexiunea cuvintelor și
NT
îmbinarea acestora în unități sintactice”), și a
morfologiei, în special („secțiune a gramaticii în
care se studiază flexiunea cuvintelor”), discutând
totodată criteriile de identificare a celor zece
CE
părți de vorbire (criteriul semantic, criteriul
morfologic și criteriul sintactic, cu mențiuni
referitoare la categoriile gramaticale de gen,
număr, caz, persoană, comparație, diateză, mod
I/
și timp, privind structura morfologică a cuvântu­
lui și tipurile de flexiune, distincția între părți de
vorbire sintetice, perifrastice și cu determinare
S
obligatorie etc.). în continuare, volumul de
Morfologie este organizat în zece capitole
IA
corespunzătoare celor zece părți de vorbire,
prezentate drept clase semantico-gramaticale.
Tipul de analiză practicat de autor presupune o
U
prezentare detaliată și critică a opiniilor existente,
BC
LR, LIII, nr. 1-2, p. 83-88, București, 2004
RA
LI B
urmată, de fiecare dată, de menționarea punctului
propriu de vedere, cu o bogată exemplificare prin
Y
fapte de limbă. Capitolul dedicat substantivelor
cuprinde, pe lângă definirea lor, discutarea pro­
T
venienței, a categoriilor gramaticale de gen,
SI
număr și caz, a funcțiilor sintactice etc., și unele
aspecte inedite, nediscutate în lucrările anterioare
ale autorului (de tipul flexiunea substantivelor
ER
proprii). La clasa articolelor, ca și la clasa
numeralelor și a adjectivelor numerale, discuția
pornește de la necesitatea admiterii articolului/a
numeralului ca parte de vorbire de sine stă­
IV
tătoare, urmată de definirea și clasificarea lor. Și
la clasele reprezentate de adjective, de pronume
și adjective pronominale, la clasa adverbelor, la
UN
clasa prepozițiilor, la clasa conjuncțiilor și la
clasa interjecțiilor, analiza urmează aceeași
schemă unitară: definirea, proveniența, clasifi­
carea (după diferite criterii; de exemplu, la adverb,
după formă, informație, flexiune), funcțiile (sin­
tactice sau de altă natură), categoria gramaticală
a comparației la adjectiv etc. Un loc aparte este
destinat analizei clasei verbelor (aproape jumă­
tate din volum, 370 de pagini). Autorul discută
sau nuanțează atât aspecte analizate și în alte
lucrări anterioare ale sale (definirea, problema
tranzitivității, funcția verbelor predicative/
nepredicative, auxiliare/copulative/semiauxiliare/
verbe din perifraze verbale, conjugările, structura
morfologică, categoriile gramaticale de diateză,
de mod, de timp, de persoană și număr etc.), cât
și chestiuni încă neanalizate (de exemplu,
valențele obligatorii și facultative etc.). Anexa
la volumul de Morfologie constituie o analiză
detaliată a problemei ortografiei românești
actuale, cu prezentarea critică a tuturor etapelor
și a soluțiilor existente și cu menționarea
opiniei proprii.
Al doilea volum, Sintaxa, este structurat
în cinci capitole: Sintaxa', Unitățile sintactice;
Raporturile sintactice; Funcțiile sintactice; Carac­
teristici sintactice cu distribuție largă. Volumul

84 LR, LIII, 2004, nr. 1-2
debutează cu un capitol introductiv unde obiectul
sintaxei este prezentat ca fiind „îmbinarea
cuvintelor în unități sintactice, care implică
raporturi sintactice și funcții sintactice''’ (cu
luarea în discuție și a topicii, a continuității/
discontinuității, a afirmației și a negației). în
capitolul dedicat unităților sintactice, autorul
analizează unitățile sintactice recunoscute și
acceptate de majoritatea lingviștilor (propoziția,
partea de propoziție, fraza), la care nuanțează
anumite aspecte (propoziție bimembră/mono-
membră, propoziția intermediară explicativă,
baza frazei etc.), discutând și, în același timp,
propunând soluții originale pentru numeroase
probleme (conceptul de substitut, conceptul de
rest, conceptul de text ca unitate sintactică). în
capitolul referitor la raporturile sintactice, autorul
insistă asupra conceptului de raport sintactic și
asupra tipurilor de raporturi sintactice admisibile
pentru limba română, oprindu-se, cu argumente
convingătoare, la șapte concepte: raport sintactic
de inerență, de coordonare, de subordonare,
mixt, explicativ, de dublare, de incidență (de
UN
menționat terminologia originală pentru unele
raporturi sintactice: de inerență, de dublare,
explicativ etc.). Capitolul privitor la funcțiile
sintactice aduce, ca element de noutate, în afară
de prezentarea conceptului de funcție sintactică,
AL
în general, și pentru fiecare funcție sintactică, în
special, analiza funcțiilor sintactice existente și
admise de autor (în număr de 27), atât la nivelul
TR
propoziției, cât și la nivelul frazei și cu luarea în
discuție, acolo unde este cazul, și a problemei
substitutului pentru diversele funcții sintactice.
Dar elementele de originalitate nu vizează numai
EN
numărul și calitatea funcțiilor sintactice, ci și
terminologia propusă de autor (de exemplu,
atribut circumstanțial). în ultimul capitol, autorul,
deși analizează mai puțin detaliat, nu neglijează
/C
SI
SIMONA GOICU, Contribuții lingvistice la istoria spiritualității creștine, Timișoara, Editura
„Augusta”, 2003, 184 p.
IA
Cartea reprezintă o continuare a preocupărilor
autoarei din lucrarea (la origine, teză de doctorat)
U
Termeni creștini în onomastica românească
(Timișoara, 1999), fiind structurată în 6 capitole
BC
(Cuvântul christianus în onomastica europeană
2
RY
aspectele esențiale, ci introduce un plus de rigoare
în problema complexă a topicii (la care lingvistul
RA
propune o clasificare în: topică fixă, topică domi­
nantă și topică liberă, cu marcarea diferențelor de
expresivitate între varianta obiectivă și varianta
LI B
subiectivă), a continuității/discontinuității, pusă în
legătură cu conceptul de anacolut (la care se
optează pentru o distincție între anacolutul cauzat
de părăsirea proiectului inițial de discurs și
anacolutul cauzat de sărirea peste o parte a
Y
„comunicării") și în problema afirmației și a
negației (la care autorul nu se oprește la
T
chestiunile de ordin teoretic, ci la unitățile
sintactice la nivelul cărora afirmația și negația
SI
pot apărea).
în demersul său, care se înscrie în linia
clasică a teoriilor gramaticale, lingvistul ieșean
ER
încearcă să pună în lumină un sistem care să
permită o analiză „fără rest” și, în măsura
IVposibilului, „fără inconsecvențe și contradicții”.
Lucrarea de față reprezintă atât o sinteză a
opiniilor existente în literatura de specialitate,
prezentate critic, cât și o sinteză a cercetărilor
anterioare ale autorului, efortul de sintetizare
fiind dublat de menționarea, pentru fiecare
problemă luată în discuție, a punctului propriu
de vedere, toate acestea dând consistență și
justificând pe deplin caracterul de tratat al
lucrării. Demersul este susținut teoretic de o
bibliografie amplă, la zi, și practic de fapte de
limbă excerptate din numeroase izvoare.
Completat și de un indice, Tratatul de gramatică
a limbii române constituie un excelent instru­
ment de lucru pentru specialiști și o lucrare
reprezentativă pentru teoria gramaticală actuală.
ELENA TAMBA DĂNILĂ
Institutul de Filologie Română „A. Philippide"
Iași, str. Th. Codrescu nr. 2
(7-18); Originea termenilor păgân și pogan
(19—27); Termenii basilica și ec(c)lesia în spa­
țiul european (28—41); Pelerinul — un homo
viator (42—53); Istoria numelor de sfinți (54—105);
Din terminologia vieții monahale (106-136)).