Tulburărilor anxioase (TA ) au ca manifestare primară fenomenele de frică

excesivă, anxietate anticipatorie, evitare fobică, vigilenţă generalizată şi atacuri de panică;

în TA simptomele sunt cuplate cu sentimente subiective de teamă excesivă. (Dobrescu,
2003, p.296).
Teama, în doze moderate, crește acuitatea perceptivă, capacitatea de concentrare a
atenției, face ca gândirea să fie mai clară și mai rapidă, mobilizează energiile, activează
reflexele, astfel încât subiectul sã fie în stare sã acționeze mai repede și mai bine.
(Holdevici, 2011, p.21).
Pentru a înțelege mai bine, vom prezenta aspecte ale fricii și anxietății, ca
manifiestări ale tulburărilor anxioase la adolescenți.
Astfel, frica este o stare afectivă negativă care apare în situația în care subiectul
întrezărește un pericol iminent. Frica normală este o reacție emoțională cu caracter
adaptativ pentru cã, în cazul unei amenințări, ne mobilizează să luăm anumite măsuri
pentru a ne salva viața. (Holdevici, 2011, p.21).
Frica este emoția căreia s-au concentrat cel mai mult eforturile cercetărilor. Este
sentimentul care vă împinge la acțiune atunci când sunteți amenințați fizic sau social și
totodată dacă aveți o teamă; focalizează mintea asupra celei mai importante probleme de
moment legată de supraviețuire. (Louise, 2018, trad. de Damian, pp.44-45).
Frica este o reacţie de teamă la un eveniment extern sau situaţie care este în mod
obiectiv periculoasă sau în mod obiectiv sigură, dar de obicei temută de adolescenţii 14-
19/20 de ani sau cu un anumit nivel de inteligenţă. Frica nu incapacitează adolescentul și
nici nu interferează cu viața lui. (citat de Sălceanu, 2015, p.396).
Pe de altă parte frica funcționează ca un semnal de alrmă a cărui funcție la fel ca
toate semnalele de alarmă, este de a ne atrage atenția asupra unui pericol, pentru a ne
permite să-i facem față mai bine. (Christophe, 2019, trad. de Voicea, p.9).
Frica este răspunsul natural la un stimul care presupune o amenințare a stării de
bine, siguranței sau securității. Acest răspuns include aspecte cognitive, afective,
fiziologice, comportamentale, și relaționare (Sălceanu, 2015, p.395, apud, Herbert, 1994;
Barrios și Hartman, 1988; Silverman și Kurtines, 1996, apud Carr, 2005, p.401).
Anxietatea este definitã de specialiști ca o teamă difuză, fără un obiect bine
precizat. Subiectul trăiește o încordare continuă, simțindu-sepermanent amenințat. El este
foarte nervos și de multe ori nici nu realizează de fapt ce anume îl sperie atât de tare.
(Holdevici, 2011, p.22).
 Adolescentă de 16 ani: „anxietatea este ceva ce are toată lumea, dar numai unii
dintre noi avem ghinionul de a ne îmbolnăvi de ea", tratată pentru tulburarea anxioasă –
atac de pacnică și care a reușit aşa de bine să clarifice diferenţa dintre trăirea firească şi
boală.
Anxietatea este o reacție exagerată de teamă față de posibilele consecințe ale unui
eveniment extern, mai degrabă decât evenimentul în sine. De exemplul, adolescentul care
se teme de un test este de obicei anxios în privința a ceea ce se va întâmpla cu el dacă nu
reușește la testul respectiv, dacă va fi respins de prieteni, se va simți deprimat sau va fi
certat de cadre didactice. Cel mai adesea, consecințele temute includ stări emoționale
puternice, aversive (de exemplu, anxietate, depresie, sentimente de lipsă de valoare), pe
care adolescentul le consideră pre oribil de experiențiat. (citat de Sălceanu, 2015, p.396).
Anxietatea face parte din existenţa umană şi se caracterizează prinr-un sentiment
iminent de pericol (Graham P., Turk J., Verhulst F.C., 1999, citat de Dobrescu, 2003,
p.297). Poate fi definită ca nelinişte emoţională crescută, cu anticiparea pericolului (Kaplan
& Sadock, 2002, citat de Dobrescu, 2003, p.297).
Anxietatea se diferenţiază de frică, aceasta fiind un răspuns emoţional la un pericol
obiectiv. Frica şi anxietatea sunt trăsături intrinseci condiţiei umane, cu funcţie adaptativă
şi fac parte din procesul dezvoltării normale. Distincţia între frică şi anxietate, este dată de
calitatea de trăire anticipatorie a anxietăţii versus frică,care este axată pe un obiect specific.
Caracterul patologic al acestor trăiri este dat de creşterea frecvenţei manifestărilor, de
severitatea şi de persistenţa anormală a lor. Frica şi anxietatea, tristeţea şi depresia apar
sub diferite forme de exprimare în copilărie. Pe măsură ce copilul creşte, acestea se
modifică, căpătând funcţie adaptativă. Frica şi anxietatea au aceleaşi manifestări
psihologice. Sunt resimţite ca un sentiment de teamă şi tensiune, fiind însoţite de fenomene
motorii şi vegetative (transpiraţii, uscăciunea gurii, dureri abdominale, diaree). Sunt reacţii
de percepţie a unui pericol iminent, frica apărînd în prezenţa obiectului sau evenimentului
stresant, în timp ce anxietatea este mai generalizată, difuză şi cu un caracter anticipatoriu.
Aceste trăiri prezintă variaţii developmentale atât în natura cât şi în modalitatea de răspuns;
unele dispar în timp ce altele se intensifică cu vârsta. (Dobrescu, 2003, p.297).
La adolescent, există o similitudine a manifestărilor anxioase, prin urmare,
abordarea tulburărilor anxioase se face separat de depresie deşi trebuie reţinut că la
adolescent de cele mai multe ori ele apar împreună. O stare este acompaniată de cealaltă.
(Graham P., Turk J., Verhulst F.C., 1999, citat de Dobrescu, 2003, p.297).
 Anxietatea la adolescenți
Perioada adolescentei poate determina apariţia altor forme de teamă: anxietatea de
examinare, teama de a nu greşi, teama de a nu fi rejectat de grupul de vârstă (anxietate
socială). Crescând abilităţile cognitive, odată cu trecerea în stadiul operaţiilor abstracte,
adolescentul devine vulnerabil la dezvoltarea altor frici: teama de viitor, de război nuclear,
teama de moarte, griji faţă de viitoarea sa carieră sau teama de eşec, apar grijile şi teama
faţă de propria sexualitate. Toţi autorii sunt de acord că există diferenţe de vârstă şi sex în
apariţia fricilor şi anxietăţii. Fetele „sunt mai anxioase decât băieţii", iar copii mai mici au
mai multe frici decâl cei mai mari. (Dobrescu, 2003, p.299).
Anxietatea de separare între 14 şi 19 ani: adolescenții refuză să plece de acasă, să
meargă la şcoală, să se despartă de părinţi. Se asociază frecvent acuze somatice diverse.
Deseori, la separare sau după, survin atacuri de panică. (Taran, et al., 2013, p.32. Online:
https://www.academia.edu/21752435/Curs_psihiatria_copilului_si_adolescentului).

Etiopatogenie
În literatura de specialitate a ultimilor ani a crescut numărul studiilor privind
mecanismele de apariţie a tulburărilor anxioase la adolescent. (Dobrescu, 2003, p.300).
Studiile confirmă, că trăsăturile de temperament şi caracter de tip reticenţă,
timiditate, inhibiţie, caracterizează copilul ce poate dezvolta ulterior tulburări anxioase de
tip Anxietate de separare sau fobie. (Prior M, Smart D, Sanson A, Oberklaid F, 2000;
Lewis M., 1996; Kaplan & Sadock, 2000; citat de Dobrescu, 2003, p.300).
WARNER, 1995, a studiat prezenţa tulburărilor psihice la 145 tineri cu vârste
cuprinse între 15 şi 19 ani, urmaşi ai unor părinţi diagnosticaţi deja cu tulburări psihice.
Riscul pentru apariţia tulburărilor psihice la adolescenti â fost legat de prezenţa
tulburărilor depresive majore, alcoolism la unul dintre părinţi sau de prezenţa
dezorganizării familiale. Unii autori afirmă că, în mecanismul complicat al etiopatogeniei
tulburărilor anxioase, nu pot fi acceptaţi factori cauzali unici şi nici relaţii cauzale simple.
Factori multipli pot converge în apariţia fenomenelor patologice precum: existenţa unui
ataşament nesigur faţă de mamă factori traumatizanţi, care au acţionat precoce (separarea
brutală şi intempestivă pe termen lung; abuz şi neglijare în primii trei ani de viaţă);
trăsături de temperament vulnerabile (copilul inhibat, ruşinos); experienţe de viaţă
nefavorabile; factori familiali şi genetici predispozanţi. (Dobrescu, 2003, p.302).
 Clasificări și criterii de diagnostic
Manualul statistic de diagnostic al Asociaţiei Americane de Psihiatrie - DSM a
parcurs mai multe etape pana la a acepta tulburările anxioase la adolescent ca fiind de sine
stătătoare dar cu posibila evoluţie in stadiul de adult:
 în prima sa ediţie nu a menţionat deloc tulburările psihice ale copilului;
 în cea de-a doua ediţie apare capitolul Tulburări de comportament la copii şi
adolescenţi şi menţionează două diagnostice de anxietate specifice copilului (Reacţia
de retragere şi Reacţia supraanxioasă);
 în cea de-a treia ediţie a apărut o secţiune separată a Tulburărilor anxioase ale
copilului şi adolescentului (Anxietatea de separare, Tulburarea evitantă, Tulburea
supraanxioasă);
 în ediţia a patra, în capitolul Alte tulburări ale micii copilării, copilăriei şi adolescenţei,
apare numai Anxietatea de separare. Restul tulburărilor sunt specificate în capitolul
Tulburări anxioase, considerându-se că cei mici pot avea: tulburări de panică, fobii
speciale, tulburare obsesiv-compulsivă, tulburare de stres post traumatic, tulburare de
adaptare cu anxietate (totuşi, în prezentarea criteriilor nu se face nici o specificare
referitor la vârstă).
Încrederea în validitatea studiilor privind tulburările anxioase la adolescent sunt
limitate, în prezent este evident efortul specialiştilor pentru studiul tulburărilor anxioase
specifice adolecentului şi care au: alt pattern familial, altă abordare clinică din perspectiva
psihopatologiei neurodevelopmentale, pot avea alte corelaţii biologice şi răspunsuri la
tratament. (Dobrescu, 2003, p.302).
Criterii DSM-5, 2013

Prevalență
LABELLARTE.1999 prezintă o prevalenta a tulburărilor anxioase la adolescenţi de 5-
18%. Acelaşi autor menţionează un alt studiu efectuat pe 1285 de copii între 14 şi 18 ani la
care s-a folosit o largă baterie de teste din perspectiva metodelor clasice epidemiologice ale
MECA (Methods for the Epidemiology of Children and Adolescent Mental Disords);
rezultatul a fost că pot apărea erori de diagnostic. Prezenţa anxietăţii nu este suficientă,
pentru a pune diagnosticul de tulburări anxioase, fiind necesară existenţa unor disfuncţii în
toate ariile de funcţionare. „O mare parte din cei care întrunesc criterii simptomatice
pentru diagnostic au o activitate socialfamilială normală". (Dobrescu, 2003, p.306).
 Vom prezenta date din literatura ultimilor ani privind prevalenta fiecărei tulburări
în parte. Studii din literatură privind incidenţa şi prevalenta în: anxietatea de separare
(AS): la adolescenţi - 0,7-2% cu o rată pe sexe de 3:1 pentru fete (Kaplan & Sadock,
2000); tulburarea fobică: 9,5 % (Kaplan & Sadock, 2000): fobia socială (FS) de 9,9%
(Kaufman A.S., 1999); tulburarea cu atac de panică (TAP): 1% (Verhulst FC, Akkerhuis
GW, Althaus M, 1985; Verhulst FC, Berden GFG, Sanders-woudstra JAR, 1985). Se
consideră că această tulburare apare cel mai frecvent între 15 şi 16 ani; 40% dintre
adolescenţii cu tulburări de panică au avut evoluţie severă. (Dobrescu, 2003, p.306).

Caracteristici clinice
Anxietatea de Separare (AS)
Adolescenți de 14-18 ani refuză să plece de acasă şi să se ducă la şcoală de teama
să nu plece de lângă părinţi. Aceştia au frecvent acuze somatice. (Graham și col., 1994,
citat de Dobrescu, 2003, p.308).
Adolescenţii care prezintă această tulburare par a fi tot timpul îngrijoraţi,neliniştiţi,
îşi fac nenumărate griji cu şi fără motiv. Sunt foarte preocupaţi de performanţele şcolare,
sau de cum arată, de cum sunt priviţi de ceilalţi, vor să aibă cele mai bune note şi cele mai
bune performanţe şcolare şi sunt deosebit de atenţi şi grijulii pentru a le atinge; devin
extrem de neliniştiţi şi plini de temeri în ajunul unui eveniment şcolar sau de altă natură; de
altfel, ei par a nu scăpa niciodată de griji. (Dobrescu, 2003, p.309).
Fobia socială
Reprezintă o formă particulară de fobie şi care apare la adolescent, luând forma
spaimei de a nu fi umilit sau batjocorit în public. (Dobrescu, 2003, p.310).
Fobii sociale sau frici cu caracter interpersonal. Sunt mult mai dificil de identificat
și se referă la teama de a fi respins, fobia de tandrețe, de comportamente agresive, de eșec
sau chiar de succes. Aceste reacții fobice sunt mai greu de recunoscut cel puțin din două
motive: (1) adesea adolescentul declanșează instantaneu comportamentele de evitare.
Astfel, dacă acesta nu se angajează în activități cu caracter școlar, social, el nu are de unde
să știe că se teme de eșec sau dacă nu intră în relații apropiate cu un adolescent de sex
opus, nu va conștientiza teama de a fi lovit sau respins; (2) adolescentul poate conștientiza
doar aspectul rezonabil al fricii sale, nu și reacþiile sale exagerate. Astfel, majoritatea
adolescenților care eșueazã în relațiile interpersonale se simt nefericiți, dar nu distruși.
Adolescentul, care are fobie de a fi respins, se simte distrus atunci când așa ceva se
întâmplă și își asumă tot mai puține riscuri de a intra în relații interpersonale. (Holdevici,
2011, p.28).
Adolescentul se simte stânjenit la gândul că va trebui să mănânce alături de alţi
copii, să vorbească, să scrie de faţă cu ceilalţi. Refuză să meargă la petreceri cu grupul de
vârstă. Când este confruntat cu situaţia fobogenă, anxietatea este dublată de palpitaţii,
teamă, transpiraţii, învăţând tehnici de coping cognitiv, poate depăşi stresul fobogen, dar,
de cele mai multe ori, copilul nu ajunge la aceste strategii decât prin învăţare ulterioară, el
apelând iniţial doar la evitare; copilul refuză sistematic invitaţiile la petreceri în grup, evită
să vorbească în faţa clasei, să mănânce la cantina şcolii sau să meargă în tabără. Se simte
stingherit deşi reuşeşte de multe ori să-şi disimuleze jena; de cele mai multe ori se izolează,
ajungând sa dezvolte un tip de personalitate de tip evitant. (Dobrescu, 2003, p.310).
Tulburarea atacului de panică
Majoritatea tulburărilor anxioase la adolescent pot atinge paroxismul sub forma
atacului de panică. (Dobrescu, 2003, p.311).
Atacul de panică este definit ca fiind o trăire intensă de teamă care se asociază cu
palpitaţii, transpiraţii, teamă, senzaţie de sufocare, durere în piept, vărsături, greaţă,
senzaţie de moarte iminentă. Debutul se situează după 12 ani, cu un vârf de incidenţă între
15 şi 19 ani (Kaplan & Sadock, 2000).
PILOWSKY (1999), într-un studiu longitudinal efectuat pe 1580 de adolescenţi, a
observat evoluţia acestora către tulburare depresivă cu ideatie suicidara şi tentative de
suicid. (Dobrescu, 2003, p.312).
De regulă, atacul de panică durează câteva minute și se remite. În cazul în care
acesta durează ceva mai mult, adolescentul imploră anturajul să cheme un medic. Acesta
liniștește adolescentul și îi administreazã sedative. Atacurile de panică variazã ca frecvențã
de la câteva pe zi până la unul pe lună sau chiar mai rare. Ele se pot declanșa în timpul zilei
sau noaptea când adolescentul se trezește brusc din somn cu un puternic sentiment de
teamă, care evolueazã rapid sub forma unui atac. (Holdevici, 2011, p.25).
 Comorbiditatea în tulburările anxioase la adolescent
Cel puţin 1/3 dintre adolescenti cu tulburări anxioase îndeplinesc criterii pentru
două sau mai multe tulburări anxioase. (Graham P., Turk J., Verhulst F.C., 1999, citat de
Dobrescu, 2003, p.317).
Studiile de comorbiditate privind tulburările anxioase la adolescent menţionează
următoarele: fobia socială este comorbidă cu Tulburările Depresive, Tulburările
Somatoforme şi Tulburările datorate abuzului de substanţe chimice; (Essau şi colaboratorii,
1998); anxietatea şi depresia adolescentului sunt comorbide cu refuzul şcolar (Bernstein
GA; Borchardt CM, Perwien AR, 1996; Bernstein GA; Borchardt CM; Perwien AR;
Crosby RD; Kushner MG; Thuras PD; Last CG, 2000; Bernstein GA; Peterson SE;
Perwien AR; Borchardt CM; Kushner Mg, 1996, citat de Dobrescu, 2003, p.317);
asocierea comorbidă dintre atacul de panică, ideaţia suicidară şi actul suicidar la
adolescenţi (Kaplan & Sadock, 2000, citat de Dobrescu, 2003, p.317).
Este importantă cunoaşterea patternului comorbidităţii pentru ghidarea
tratamentului. (Dobrescu, 2003, p.317).

Christophe A. (2019). Psihologia fricii. Temeri, angoase și fobii. Traducere din limba
franceză de Voicea D. București: Ed. Meteor Publishing.
Dobrescu I. (2003).Psihiatria copilului și adolescentului. Ghid practic. București: Ed.
Medicală.
Holdevici I. (2011). Psihoterapia anxietății. Abordări cognitiv-comportamentale.
București: Ed. Universitară.
Louise D. (2018). Psihologie. Cum să te înțelegi pe tine însuți și pe ceilalți. Traducere din
limba engleză de Damian E. București: Ed. Meteor Publishing.
Sălceanu C. (2015). Psihologia dezvoltării umane. Craiova: Ed. Sitech.
Taran L., Buicu G., Taran M., Popa C. (2013). Psihiatria copilului și adolescentului. Note
de curs. Online:
https://www.academia.edu/21752435/Curs_psihiatria_copilului_si_adolescentului.